Bajo la forma de la tercera antinomia de la razón pura, Kant asume y reformula la tradicional contraposición entre necesidad natural y libertad humana: si el universo de las cosas sensibles está exhaustivamente regido por la causalidad, no hay lugar allí para la libertad humana entendida como auto-determinación. Kant intenta evitar este corolario sustentando la posibilidad de la libertad a nivel de la cosa en sí. Hegel critica la esterilidad de esta solución y propone en su lugar una particular concepción (...) del vínculo causa-efecto y una teoría ontológica de la subjetividad humana sobre las que busca fundar la compatibilidad de la libertad interna de la voluntad con el determinismo de las causas naturales así como la de la libertad individual con la existencia del Estado, la ley y la autoridad. El presente trabajo tiene por objeto reconstruir la crítica de Hegel a la tercera antinomia kantiana así como reconocer y exponer los fundamentos últimos de su teoría de la libertad. (shrink)

ABSTRACT: Kant and Mendelssohn published almost simultaneously influential essays on the Enlightenment. I use this historical contingency as occasion to reflect on the presuppositions and implications their views have with respect to philosophy and politics. In the first part, I compare Mendelssohn's discursive strategy with that of traditional liberalism. A contradiction emerges from this contrast, which, in the second part, I interpret in Kantian terms as an antinomy of modern political reason. Kant's notion of “autonomy,” I suggest, is an attempt (...) to overcome this very antinomy. Putting things this way allows us to better appreciate the originality of Kant's defense of the free use of public reason and his contribution to the liberal tradition. (shrink)

Entre las múltiples formas de violencia que los opresores históricamente han utilizado para imponer su lógica propia al universo humano que oprime, está la ‘violencia epistémica’. Ella se basa en el control monopólico de la ‘verdad’ y en el secuestro de la universalidad. Quienes la aplican buscan convencer a todos del carácter absoluto de sus supuestas verdades, de la universalidad cuasi-natural de sus maneras de pensar, de vivir, de organizarse socialmente. ‘Verdad’ y ‘universalidad’ se convierten en insoslayables objetos disputables entre (...) las fuerzas conservadoras y los empujes emancipadores de los pueblos. El escenario de esta disputa alcanza hoy dimensiones globales. Lo que está en juego es la vida misma. Es obvio que, sin echar abajo las ‘verdades opresoras’ y los ‘particularismos depredadores’ vestidos de ‘universalidad’, la emancipación social no sería factible. Tampoco sería posible la conservación de la vida. El crecimiento ilimitado, la propensión permanentemente acumulativa de riquezas, la vocación hacia la maximización a toda costa de ganancias, hacen tendencialmente incompatible al capital con la vida. Es preciso desmontar las falsas verdades que han convertido en sentido común la centralidad supuestamente inevitable del mercado, que han transformado al capitalismo en el modo natural de convivencia humana. Siguiendo el método lógico-deductivo, este trabajo tiene como objetivo hablar críticamente de la verdad, pero no negando su existencia, sino intentando develar las condiciones sociales de su posibilidad, de cómo puede y debe vivir la verdad si aspira a ser libre y descolonizada en un marco social como el de Nuestra América. (shrink)

In the following pages, the main proposal is to indicate how Max Weber has dialogued directly with some prerogatives from Kant’s Critic of practical Reason, following the reception of Wilhelm Windelband’s concept of “responsibility” (Verantwortlichkeit) and his theory of values. In sight of these influences, in this paper will be argued how Weber adherence to the neo-Kantian value concept has made possible a review on the categorical imperatives, which has turned his reading from Kantian philosophy to the proposal of an (...) antinomy between the ethic of conviction and the ethic of responsibility inside the Kantian moral maxims. -/- Nessa abordagem será proposto que a recepção de Max Weber do conceito de “responsabilidade” (Verantwortlichkeit) de Wilhelm Windelband, bem como sua revisão de certos elementos da filosofia dos valores neokantiana do sudoeste da Alemanha, permitiram que Weber estabelecesse um diálogo mais direto com os pressupostos de Kant em sua Crítica da razão prática. Em vista dessas influências, o presente artigo argumentará que a maneira como Weber revisa os imperativos categóricos direcionou sua compreensão da filosofia kantiana pelo conceito de “valores”, o permitindo ainda, propor a existência de uma antinomia entre a ética da convicção e da responsabilidade no interior das máximas morais kantianas. (shrink)

The article sets out to reconstruct the ongoing re-discussion of role of morality in the economic subsystem. Traditional dichotomies between selfishness and benevolence, individual and collective interest, equality and efficiency have been shown to need more cautious reformulation. The claim is that, rather than taking sides for or against the reasons of ‘man’ or ‘solidarity’ against alleged reasons of the economy or the market, what is required is better understanding of the ways economies and markets work.

The paper investigates some principles of transcendental realism and their role in the third antinomy of the Critique of Pure Reason. We try to show that things and representations, as well as distinctive types of faculties, are differently confl ated according to diff erent ways in which space and time are said independent of our sensibility. We try to explain the diff erent claims of partisans of thesis and antithesis in the third antinomy based on these different ways in which (...) things and representations, and cognitive principles, collapse. (shrink)

Il concetto di relazione è colto come concetto antinomico e il valore è la coscienza di questa antinomia.

The author analyzes the interpretation of Boethius’ “timelessness solution” developed in contemporary Analytic Philosophy of Religion, and the main objections that have been moved to it, trying to draw some conclusions about its effectiveness (a) in solving the antinomy between omniscience and human freedom; (b) in weakening the argument of Open Theism. La nuova prospettiva teoretica proposta dall’Open Theism impone un approfondimento e una rivalutazione delle soluzioni “classiche” all’antinomia tra onniscienza divina e libertà umana. Tra queste “soluzioni” vi è, com’è (...) noto, quella di Boezio, ripresa e resa più sofisticata da molti autori nel dibattito contemporaneo, all’interno della filosofia analitica della religione. L’Autore intende analizzare, quindi, l’interpretazione della timelessness solution sviluppata in tale contesto e le principali obiezioni che le sono mosse, cercando di tracciare alcune conclusioni circa la sua efficacia nel risolvere l’antinomia e nell’indebolire le tesi dell’Open Theism. (shrink)

The new theoretical perspective proposed by the Open Theism theologians, compels us to study in depth and to evaluate the “classic” argumentative tools used to solve the ancient antinomy between divine omniscience and human freedom, to which the thesis of the Open Theism try to give an innovative solution. Among these tools – invoked by many authors in the contemporary debate about omniscience, in analytic philosophy of religion – several ones are part of Thomas Aquinas’ thought: the division in primary (...) and secondary causes, the division of God’s knowledge, the distinction between propositions understood in sensu composito or in sensu diviso, the division between necessity de dicto or de re, and others. This paper aims to analyze the interpretation of these tools developed in the contemporary context and tries to draw some conclusions on the overall efficacy of the “Thomistic Solution” that we can build starting from these tools. La nuova prospettiva teoretica proposta dai sostenitori dell’Open Theism ha reso necessario un approfondimento e una valutazione degli strumenti argomentativi “classici” utilizzati per risolvere l’antica antinomia tra onniscienza divina e libertà umana, alla quale le tesi dell’Open Theism cercano di dare una soluzione innovativa. Tra questi strumenti – recuperati da molti autori nel contemporaneo dibattito sull’onniscienza, all’interno della filosofia analitica della religione – ve ne sono molti attribuiti a Tommaso d’Aquino: la divisione in causa prima e cause seconde, la suddivisione della conoscenza di Dio, la distinzione tra proposizioni intese in senso composto o in senso diviso, quella tra necessità de dicto e necessità de re, e altri. Il presente contributo si propone di analizzarne l’interpretazione sviluppata nel contesto contemporaneo e trarre alcune conclusioni sull’efficacia complessiva della “soluzione tomistica” che si può delineare a partire da questi strumenti. (shrink)

A tarefa que assumimos nesta dissertação foi colocar a pergunta: como as reflexões de Nietzsche sobre arte puderam, ao menos em parte, terem vindo a ser realizadas por meio de uma fisiologia da estética (cf. GM III 8; CW 7; NW, Objeções)? Antes de pretendermos esgotar o assunto, tentamos compreender a possibilidade de elaboração coerente desse problema ao longo do caminho de pensamento nietzschiano. Mas, para tanto, precisamos lidar com as variações de perspectiva próprias de uma filosofia que não se (...) pretende sistemática e assume suas tensões; e 1886 parece-nos ser um momento chave para vermos essas nuances, em particular no que diz respeito à arte. Naquele ano, Nietzsche escreveu novos prefácios para seus cinco livros publicados até então – O Nascimento da Tragédia (1872), Humano, demasiado humano I (1878) e II (1879-1880), Aurora (1881) e A Gaia Ciência (1882) –, buscando ressaltar o caráter unitário de sua obra, ou, como ele mesmo afirma em uma carta, apresentar a “história de um desenvolvimento”. E justamente a seu livro de estreia, ele adicionou um prefácio intitulado Tentativa de Autocrítica, no qual aponta para os aspectos que o inserem no todo de sua obra, mas, ao mesmo tempo, se distancia das concepções que ali configurariam uma “metafísica de artista”. Essa tensão é tratada no Capítulo I desta dissertação a partir de um contraste entre O Nascimento da Tragédia e a posterior Autocrítica. Após esse primeiro passo, procuramos mostrar no Capítulo II como, já em Humano, Nietzsche apresenta uma reorientação de sua estética, o que em Aurora e A Gaia Ciência se consolida com o enraizamento da moral, da filosofia e das artes na fisiologia, a qual argumentamos poder ser lida como logos da physis. No Capítulo III, indicamos como o ganho do âmbito fisiológico constitui o solo sobre o qual Nietzsche pensa o problema da inferência regressiva que o leva à sua distinção dos valores artísticos entre empobrecimento e abundância (cf. GC 370), que parece orientar sua fisiologia da estética. Por fim, discutimos como o exercício autocrítico nietzschiano e a inferência regressiva convergem em O Caso Wagner na antinomia entre os músicos Wagner e Bizet e na autoencenação nietzschiana como décadent que reconheceu sua doença, seu wagnerismo, e experimentou uma nova saúde. (shrink)

La supuesta dicotomía que aún hoy separa al Arte de la artesanía puede y debe ser debatida. Esa antinomia comienza a deshacerse cuando comprendemos que ella ha sido uno de los mecanismos básicos que ha tenido la dominación cultural como parte y complemento del coloniaje sobre otros pueblos y que incluye, dentro de su lógica, el desprecio por la creatividad plástica de los oprimidos. Otra es la visión cuando asumimos al arte (así en minúsculas) como parte del enorme repertorio de (...) conductas evolucionadas que se confirman en cada individuo perteneciente a la especie humana. Como parte del enfrentamiento a aquella falsa dicotomía, aquí se realiza una aproximación al análisis de los valores estéticos y extraestéticos de la artesanía mexicana, a través del caso de estudio de los Árboles de la Vida de Izúcar de Matamoros, Puebla. (shrink)

For philosophy to criticize the concept of reality requires self-criticism. Throughout history many thinkers that have systematized a critique of both reality and philosophy. In this article we will analyze the Kantian and Hegelian systems by showing the failure in their respective critique to exercise sufficient self-criticism, resulting in unfinished critiques. Going a step further, Tanabe’s proposal was to plunge philosophy into a kind of «absolute disruption» that would drive thought beyond itself by means of an absolute critique in which (...) being and nothingness are seen to interpenetrate each other, thus opening up the possibility of positing absolute nothingness as «a foundation that is not a foundation.». (shrink)

Detendo-se na transição do estado de natureza para a sociedade civil, o artigo contrapõe o caráter contingente e voluntário do contrato hobbesiano e a necessidade que implica o processo de constituição do social que determina o pacto rousseauniano, convergindo para a antinomia da relação envolvendo liberdade e autoridade. Essa, de acordo com a perspectiva de Hobbes demanda a renúncia dos direitos ilimitados dos sujeitos em função da soberania estatal e acarreta a instituição do soberano como representante, detentor de todo o (...) poder coletivo e única fonte da lei. Segundo a leitura de Rousseau requer a “alienação verdadeira” dos indivíduos em face da soberania popular e resulta na constituição do povo soberano, única fonte legítima do poder e seu único detentor, e na instituição da Vontade Geral como condição para o seu exercício. (shrink)

Prezentări și recenzii ale unor lucrări filosofice care au influențat conceptele și discursurile filosofice, și viziunea actuală asupra lumii. -/- CUPRINS: -/- Despre sens și referință Structura normativă a științei - Universalism - "Comunism" - Dezinteresare - Scepticism organizat Natura teoriilor - Teorii și non-observabile - Reguli de corespondență - Cum sunt derivate noile legi empirice din legile teoretice Legile și rolul lor în explicarea științifică - Două cerințe de bază pentru explicații științifice - Explicația deductiv-nomologică - Legi universale și (...) generalizări accidentale - - Ce diferențiază legile autentice de generalizările accidentale? - Explicație probabilistică: fundamente - Probabilități statistice și legi probabilistice - Caracterul inductiv al explicației probabiliste Evenimente și particularități Numire și necesitate - Prelegerea I - - Prelegerea II - Prelegerea III - Concluzii Metodologia programelor de cercetare științifică Către o filosofie a tehnologiei - Dinamica formală a tehnologiei - - Trăsături ale tehnologiei moderne - Aspectele materiale ale tehnologiei - Către o etică a tehnologiei Viața în laborator Filosofia morală ca știință aplicată Progres sau raționalitate? Raționalizarea democratică Relativitatea existențială Cercetarea științifică este o datorie morală - Principiul beneficiarității - Principiul corectitudinii Coordonarea între variabile - Antinomia variabilei - Abordarea tarskiană - Respingerea rolului semantic - Abordarea instanțială - Abordarea algebrică - Abordarea relațională - Semantica relațională pentru logica de primul ordin Referințe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

Filosofia limbajului are legătură cu studiul modului în care limbajul nostru se implică și interacționează cu gândirea noastră. Studierea logicii și relația dintre logică și vorbirea obișnuită poate ajuta o persoană să își structureze mai bine propriile argumente și să critice argumentele celorlalți. Înțelesul este modul în care pot fi considerate în mod corespunzător cuvinte, simboluri, idei și convingeri, definiția sa depinzând de teoria abordată, precum teoria corespondenței, teoria coerenței, teoria constructivistă, teoria consensului sau teoria pragmatică. Există mai multe explicații (...) distince despre ceea ce înseamnă un „sens” lingvistic, în funcție de diverse teorii (ideologice, adevăr-condiționale, de utilizare a limbajului, constructiviste, de referință, verificaționiste, pragmatice, etc.) Investigațiile privind modul în care limbajul interacționează cu lumea sunt numite teorii de referință. Sensul unei propoziții este gândul pe care îl exprimă. Un astfel de gând este abstract, universal și obiectiv. Sensurile determină referința și sunt, de asemenea, modurile de prezentare a obiectelor la care se referă expresiile. Referințele sunt obiectele din lume despre care vorbesc cuvintele. Filosofia limbajului explorează relația dintre limbă și realitate, în special filosofia problemelor de studiu lingvistic care nu pot fi abordate de alte domenii. Logica filozofică se ocupă de descrieri formale ale limbajului obișnuit, nespecializat („natural”). -/- CUPRINS: -/- 1. Filosofia limbajului - 1.1 Istorie - - Filosofia antică - - Filosofia medievală - - Filosofia modernă - - Filosofia contemporană - 1.2 Subiecte și sub-domenii majore - - Compoziție și părți - - Natura sensului - - Referinţă - - Mintea și limba - - - Înnăscut și învățat - - - Limba și gândul - - Interacțiunea socială și limba - 1.3 Limbajul și filozofia continentală - 1.4 Probleme în filosofia limbajului - - Imprecizia - - Problema universalului și a compoziției - - Natura limbajului - - Abordări formale versus informale - - Traducere și interpretare - 1.5 Nominalism - - Istorie - - - Filozofia greacă veche - - - Filozofia medievală - - - Filosofia modernă și contemporană - - Problema universalelor - - Tipuri - - - Filosofie analitică și matematică - - Critica originilor istorice ale termenului 2. Înțeles - 2.1 Adevăr și înțeles - - Teorii majore ale înțelesului - - - Teoria corespondenței - - - Teoria coerenței - - - Teoria constructivistă - - - Teoria consensului - - - Teoria pragmatică - - Teorii și comentarii asociate - - - Logica și limbajul - - - Gottlob Frege - - - Bertrand Russell - - - Alte teorii ale adevărului - - - Saul Kripke - - - Criticile teoriilor de adevăr ale înțelesului - 2.2 Bertrand Russell, Despre denotare - - "Fraza care denotă" - - - Concepția lui Russell despre o frază care denotă - - - Referința la ceva care nu există - - - Epistemologie - - Teoria descrierilor - - - Descrierea matematică - - - Ilustrare - - - Meinong - - Rezolvarea problemei existențialelor negative - - - Declarații despre concepte în care obiectul nu există - - - Ambiguitate - - - Nume fictive - - Critici - 2.3 Sens și referință - - Precursori - - - Antistene - - - John Stuart Mill - 2.3.1 Sens - - Sens și descriere - - Traducerea Bedeutung - - Natura sensului - 2.3.2 Referinţă - 2.4 Nume proprii - - Problema - 2.4.1 Teorii - - Teoria lui Mill - - Teoria bazată pe sensul numelor - - Teoria descriptivă - - Teoria cauzală a numelor - - Teorii de referință directă - - Filosofia continentală - 2.5 Gottlob Frege, Despre sens și referință - 2.6 Teorii cauzale ale referinței - - Motivaţie - - Variații - 2.6.1 Teoria cauzală a referinței a lui Saul Kripke - 2.6.2 Teoria cauzală a referinței a lui Gareth Evans - 2.6.3 Teoria cauzală a referinței a lui Michael Devitt - 2.6.4 Blockchain și arborele cauzal al referinței - 2.6.5 Perspective - 2.7 Saul Kripke, Numire și necesitate - 2.7.1 Prelegerea I - 2.7.2 Prelegerea II - 2.7.3 Prelegerea III - 2.7.4 Concluzii - 2.8 Kit Fine, Relaționismul semantic - - A. Antinomia variabilei - - B. Abordarea tarskiană - - C. Respingerea rolului semantic - - D. Abordarea instanțială - - E. Abordarea algebrică - - F. Abordarea relațională - - G. Semantica relațională pentru logica de primul ordin 3. Logica - Concepte - - Forma logică - - Semantică - - Inferență - - Sisteme logice - - Logică și raționalitate - - Concepte rivale - Tipuri - - Logica silogistică - - Logica propozițională - - Logica predicatelor - - Logica modală - - Raționament informal și dialectică - - Logica matematică - - Logica filozofică - - Logica computațională - - Logica non-clasică - Controverse - - "Este logica empirică?" - - Implicare: Strictă sau materială - - Tolerarea imposibilului - - Respingerea adevărului logic - 3.1 Filosofia logicii - - Adevăr - - - Purtătorii de adevăr - - - Adevăruri analitice, adevăr logic, valabilitate, consecință logică și implicare - 3.2 Logica propozițională - - Explicaţie - - Istorie - - Terminologie - - Noțiuni de bază - - - Închiderea sub operații - - - Argument - 3.3 Logica predicatelor - - Introducere - - Sintaxa - - - Alfabetul - - - - Simboluri logice - - - - Simboluri non-logice - - - Regulile formării - - - - Termeni - - - - Formule - - - - Convenții notaționale - - - Variabile libere și legate - - Semantica - - - Structuri de prim ordin - - - Evaluarea valorilor de adevăr - - - Valabilitate, satisfabilitate și consecință logică - - - Algebrizare - - - Teorii, modele și clase elementare de prim ordin - - - Domenii goale - 3.4 Logica modală - - Dezvoltarea logicii modale - - Semantica - - - Teoria modelului - - - Sisteme axiomatice - - - Teoria dovezilor structurale - - - Metode de decizie - - Tipuri de logici modale - - - Logica aletică - - - Logica epistemică - - - Logica temporală - - - Logica deontică - - - Logica doxastică - - - Alte logici modale - - Ontologia posibilității - - Controverse - 3.5 Declarații - - Declarația ca o entitate abstractă - 3.6 Dileme - - Utilizarea dilemei în logică - 3.7 Argumente - - Formal și informal - - Tipuri standard - - - Argumente deductive - - - Argumente inductive - 3.8 Actualism - - Exemplu - - Puncte de vedere filosofice - - Analiza indexicală a actualității - 3.9 Lumi posibile - - Posibilitate, necesitate și contingență - - Semantica formală a logicii modale - - De la logica modală la instrumentul filosofic - - Teoria lumii posibile în studiile literare - 3.9.1 Lumi reale, ne-reale dar posibile, și imposibile - - Lumi posibile logic - - Constituienții lumilor posibile - 3.10 Saul Kripke - - Wittgenstein - - Adevăr - 3.10.1 Logica modală - - Modele canonice - - Modele Carlson - 3.10.2 Logica intuiționistă - - Logica intuiționistă de ordinul întâi - 3.10.3 Nume și Necesitate - - "Un puzzle despre credință" Referințe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)