Los objetos sensibles y el hombre, que constituyen el mundo sometido a alteración o cambios, poseen una estructura, organización y dinámicas propias por las cuales se intuye la presencia de causas o principios que dotan a ambos de tales atributos. De aquí que el límite y la medida representen condiciones de orden establecidas por el mundo ideal, un orden que actúa como causa de la armonía y la proporción que conforman todo el mundo visible. El orden ontológico y cósmico (...) que aquí se plantea proyecta también disposiciones éticas en el plano antropológico, disposiciones que obedecen a un intento explicativo de la realidad en su totalidad y que en el presente texto se intentan dilucidar. (shrink)

Se presenta a la comunidad académica el término competencias cósmicas, el cual sinotiza con los asuntos propios de la actual era espacial de la humanidad y la visión cosmocéntrica del Universo. Las competencias cósmicas son las potencialidades de los seres humanos en sus contextos y la civilización cósmica para hacer, sentir pensar la existencia, permanencia y devenir de la vida en el escenario del universo - multiuniverso. Además, permiten la identficiación en los individuos y en la especie humana de (...) una perspectiva multidimensional, el reconocimiento de la existencia en divesos niveles de realidad y la aprehensión de nuevos asuntos desde la exológica y la exoética. Debe tenerse en cuenta que el término competencia, como tal, ha sido objeto de estudio por parte de varios autores, entre ellos: Morin (1999), Tobón (2006), Jurado (2009), y Frade (2016). Acerca de las competenicas cósmicas se presenta: (i) Su procedencia del ambiente del pensamiento complejo, en particular, se hace mención a los temas de: epistemología, inteligencia general, concepción de vida, identidad y conciencia terrenal en formación y al estatuto categorial; (ii) Su coexistencia con paradigmas en el campo de la educación; y (iii) Sus aspectos constitutivos: perspectiva, definición, multiprocesos de aprehensión, organización de los contenidos y desafíos. (shrink)

This paper examines the relation between Pythagorean and Heraclitean political views. I argue that for Pythagoras, Heraclitus, and Archytas the cosmological and musical notions of harmony (ἁρμονία) and the related notion of concord (ὁμόνοια) have an intrinsic political significance. These thinkers variously reflect upon political harmony and concord, and agree that a crucial condition for it is law (νόμος), which according to Pythagoras and Heraclitus has a divine origin. I begin with the Heraclitean fragments 22 B51, 54, 72, and 114 (...) DK, in which social and political reflection is connected with the theory of the harmony of opposites. In the case of Pythagoras and early Pythagoreanism, the intense, albeit indirect political influence in Magna Graecia—as transmitted by Iamblichus and Porphyry—offers evidence for social and political ideas determined by a reflection on the cosmological role of harmony and number. Finally, Archytas’ political application of rational calculation in fragment 47 B3 DK, which aims at producing concord by establishing the just measures of wealth in the city, together with the testimony on Archytas’ intense and fruitful political activity, can be taken as confirmation that the thinker’s wider cosmological views were indeed intertwined with his political reflection and action. (shrink)

Leibniz participates in a quite important thought tradition of christian Europe, that of concordia between Christians, or between religions. With him this heritage is universalised: the globalization of concordia gives birth to Leibniz’s harmony of universal truth, that the whole of humankind can access.

I suggest that the image of Adam Smith suffers from an emphasis on the role of “utilitarian calculus”, besides on overlooking the role of a “Stoic” point of view from which vanity, selfishness, and even enlightened self-interest are ultimately valueless, and finally a restricted view of prudence.

El presente artículo tiene por propósito construir una interpretación de La docta ignorancia de Nicolás de Cusa que articula su contexto histórico-cultural con la obra para ofrecer un sentido: la limitación de la razón humana para aprehender una verdad absoluta y las propuestas de una armonía interreligiosa y una reestimación del cosmos como consecuencias. Ello implica (I) reconstruir el horizonte sobre el cual surge y con el cual dialoga Nicolás de Cusa; (II) elaborar una interpretación crítica de La docta (...) ignorancia que muestre su estructura conceptual; y (III) descifrar la manera específica en que la obra de Cusa responde a su horizonte planteándose un sentido. Lo anterior sustenta una interpretación no lineal del texto de Cusa que le representa como crítico radical, no sólo reformador, de cuestiones filosóficas medievales, al limitar los alcances de la ontología y señalar un ámbito metafísico incognoscible. (shrink)

Aproximaciones a la escuela francesa de epistemología Los problemas que dominan a la epistemología pueden contextualizarse históricamente como una forma de racionalidad filosófica. La filosofía se ha presentado a lo largo de la historia como un discurso en el que sus diversos componentes (metafísica, ontología, gnoseología, ética, lógica, etc.) se mostraron unidos en el molde de la ?unidad del saber?. En este marco unitario alguna de las formas del saber filosófico detenta usualmente una posición dominante. El énfasis colocado en la (...) unidad del saber filosófico, o en ?la unidad del pensamiento humano?, es una herencia que el pensamiento filosófico recibe de sus raíces mítico-teológicas. Dicha visión se vio sometida, en la historia de la filosofía, a un proceso de secularización por el cual la instancia dominante pasó de la teología a la metafísica y de ésta a la teoría del conocimiento. Entre los siglos XIX y XX, este proceso atestiguó un cambio ulterior, colocando a la epistemología como instancia dominante de la racionalidad filosófica. La sucesión debe verse como una consecuencia de la funcionalización social de los dispositivos de creencias (ideología), lo que provoca que los mismos se conviertan, en determinado momento, en un obstáculo para la producción de nuevos conocimientos. De esta manera, los nuevos conocimientos, para desarrollarse, se ven forzados a provocar reestructuraciones en el campo filosófico, ya sea mediante el reemplazo de la instancia dominante, la incorporación o creación de nuevas formas de saber filosófico -tal el caso de la epistemología-, o de la marginalización relativa de otras. Se trata de en un proceso complejo (que no es ni lineal, ni biunívoco), en el que cabe no obstante discernir un esquema de la sucesión temporal de las formas filosóficas que dominan la pretendida ?unidad del pensamiento humano? (filosofía). El que acabamos de describir es un proceso lento de sustitución y reemplazo en el tipo de garantías que se le exige elaborar a la filosofía. Algunos momentos, como el ocaso de las garantías de la fe, acaecido con el surgimiento de la filosofía moderna, podrían parecer a primera vista contrajemplos para esta concepción de la evolución del saber filosófico. Podría creerse, en efecto, que con la constitución de esferas autónomas de discurso (teología, ciencia, filosofía), del discurso filosófico se desgajó en un discurso de una naturaleza diferente: la ciencia. Sin embargo, una mirada más atenta revela un paisaje diferente, puesto que esta transformación estuvo acompañada, primero, por la aparición de una nueva instancia dominante de la unificación del conocimiento filosófico. Se trata de la búsqueda de una nueva clase de garantías, las del origen y el fundamento del conocimiento, es decir, las de la gnoseología o teoría del conocimiento, en el interior de la cual se verificó finalmente un nuevo desplazamiento, con la constitución, a fines del siglo XIX y principios del siglo XX, de la ?filosofía de la ciencia? o epistemología. Este modelo para la conceptualización del desarrollo del discurso filosófico tiene la ventaja de permitirnos pensar la relación que la epistemología guarda con la instancia de saber filosófico dominante en el seno de la cual se desarrolla: la de la gnoseología. A partir de las relaciones que la epistemología guarda con la temática de las garantías del conocimiento podemos apresar, en un esquema heurístico que será complejizado de diversos modos en este libro, la diferencia entre las tesis características de la epistemología anglosajona y de la epistemología francesa. De acuerdo con en este esquema heurístico, el rasgo más característico de la epistemología anglosajona es su sujeción, en la mayor parte de su desarrollo, a la teoría del conocimiento, lo que se revela en la persistencia de algunos aspectos de la filosofía de la representación y en la reproducción de la oposición idealista entre sujeto y objeto como dos polos cuya armonía debería establecerse, filosóficamente, en términos de la verdad. En su lugar, la epistemología francesa se propuso el estudio de los mecanismos de producción de los conocimientos. La epistemología, desde esta perspectiva, ya no fue vista primordialmente como el estudio de los fundamentos del conocimiento científico, sino como la teoría de las condiciones y las formas de la práctica científica y la historia de esta práctica, tal como aparece en las distintas ciencias concretas. Expresado de otra manera, el contraste se podría establecer mediante la observación de que mientras los anglosajones hacen filosofía de la ciencia como una extensión de la lógica, los franceses la hacen como una extensión de la historia de la ciencia, es decir, encontrando en la historia el laboratorio del epistemólogo. Ahora bien, según veremos, el campo de la epistemología francesa ha cobijado una buena cantidad de debates que tienen que ver primordialmente con dos tendencias en tensión: la que enfatiza la autonomía de lo epistemológico y aquella que destaca la determinación social del pensamiento. Los trabajos de este libro esperan problematizar este y otros ejes, explorando las perspectivas de los ?clásicos? de la escuela francesa en epistemología (Bachelard, Canguilhem, Althusser, Foucault, etc.), las relaciones entre los mismos y los diálogos que cabe establecer entre estos y otras corrientes de pensamiento. ÍNDICE: La ruptura epistemológica, de Bachelard a Balibar y Pêcheux, Pedro Karczmarczyk La ruptura epistemológica según Bachelard, Althusser y Badiou, Carlos Gassmann Visitaciones Derrideanas, Jazmín Anahí Acosta Epistemología sin sujeto cognoscente. Superación, disolución o sujeción de la subjetividad en Popper, Wittgenstein y Foucault, Silvia Rivera; La torsión política del concepto de verdad en Michel Foucault, Manuel Cuervo Sola Canguilhem y Foucault. De la norma biológica a la norma política, Andrea Torrano Psicología e ideología: Foucault, Canguilhem y Althusser, Matías Abeijón . (shrink)

Este trabajo intenta dar contenido a los derechos de la naturaleza desde los pensamientos filosóficos de los pueblos indígenas, así como desde la interacción o encuentro entre diversas formas de conocimiento; en especial el de la Amazonía y el kichwa; pretendiendo construir otro saber-poder con el que se propone una crítica al dominante. Para ello el trabajo se estructura en tres partes: crítica, reconstrucción y aplicabilidad. La crítica consiste en un diagnóstico teórico desde la aproximación al fundamento filosófico dicotómico que (...) separa el ser humano de la naturaleza cosificándola evidenciando como esta dicotomía atraviesa los estudios disciplinares y transdisciplinares sobre sus derechos. La reconstrucción se elaborará desde la meta-física dusseliana y, finalmente, se intentará demostrar las implicaciones de la aplicación fáctica de esta propuesta, relacionada con: aprender, aprehender y desaprender a través de una perspectiva transdisciplinar y analéctica capaz de abarcar personas, plantas, animales, agua, piedras, etc. como un todo en armonía. (shrink)

La metafísica después de ser ignorada por años ha regresado al centro de la escena en la filosofía contemporánea. Tomás de Aquino ha vivido una historia muy parecida, lo que dio nacimiento al tomismo analítico. A pesar de los trabajos desarrollados en esta línea de investigación, la metafísica del Aquinate ha sido fuertemente ignorada. Sin embargo, la metafísica de Tomás de Aquino tiene una ventaja, poco discutida entre los tomistas y tomasinos, y es la de ser una metafísica esencialista. Así, (...) en armonía con el trabajo del metafísico E. J. Lowe, quien presenta su metafísica como “esencialista seria”, se quiere mostrar que la metafísica del Aquinate tiene las mismas virtudes del “esencialismo serio”, lo que permite postularla como una posición válida y plausible para la metafísica contemporánea. (shrink)

Omul a căutat dintotdeauna să descopere în viața sa chintesența elementelor existențiale. Adunate laolaltă ca un imens puzzle cosmologic, întrebările Filosofiei au avut cel puțin capacitatea revelatoare a marilor problematizări în ascendența omului de la imanent la transcendent. Prima etapă notabilă în atingerea acestei performanțe îi este negreșit tributată „Filosofiei”, socotită de Platon drept „cea mai mare artă”. Mai concis, pornind de la termenul de artă (gr. μουσικη – lumea muzelor), ni se arată în mod inspirat că „Filosofia este cea (...) mai înaltă muzică pe care a creat-o și a intonat-o mintea omenească. Numai prin acordurile și armoniile acestei muzici a filosofiei, înțelepții lui Platon se puteau ridica până la cel mai înalt cerc al sferelor cerești, unde erau învredniciți de epopteia divină a sublimelor Idei și unde se desfătau cu inefabila muzică a sferelor, muzica universală, cosmică”. Temele fundamentale descoperite prin atare contextualizări, în ceea ce privește filosofia platonică, au rămas până astăzi: „Binele”, „Adevărul” și „Frumosul”. Pentru lămurirea și înțelegerea lor deplină avem însă, negreșit, nevoie de interdisciplinaritate, aplecându-ne așadar spre contextualizarea filosofică, juridică și nu în cele din urmă, teologico-religioasă. „Marii filosofi ai antichității, Socrate, Platon sau Aristotel, ca să enumerăm pe cei mai importanți dintre ei, au cultivat în rândul contemporanilor gustul valorilor eterne, pentru bine, adevăr și frumos, pregătind astfel terenul pentru răspândirea Evangheliei lui Hristos, ca sinteză a valorilor supreme și în primul rând a iubirii. Dacă există până astăzi continente mai puțin receptive la valorile creștine, acestea se datorează în bună măsură absenței unor filosofi care să ridice mintea omului la înălțimea valorilor ideale. Filosofia antică a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru plinirea vremii, în vederea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Dacă Vechiul Testament poate fi considerat, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca un pedagog către Hristos pentru evrei, tot astfel și filosofia antică a îndeplinit în lumea păgână același rol de pedagog către Hristos. Ca o dovadă a prețuirii lor, Biserica răsăriteană a așezat chipurile lui Platon, Socrate sau Aristotel în rândul personajelor din tinda locașului de cult”. Înainte de a analiza interdisciplinar aceste valori perene ale culturii universale, este necesar să conștientizăm ascendența omului spre dobândirea deplină a virtuților. Astfel, în perspectiva descoperirii omului corect, filosofia platoniciană merge până la experierea directă a paideei conceptelor de persoană, stat și societate, de unde trece foarte ușor spre problematizarea Binelui absolut. „Așa trebuie gândite în statul platonic, înțelepciunea, curajul cumpătarea și dreptatea ... Respingerea tiraniei și unitatea reală a corpului social impun acțiuni reciproce ale individului și statului. Sensul și limitele libertății sunt determinate prin formula educației prin stat și pentru stat”. Această absorbție statală a individului l-a depărtat pe Aristotel de Republica lui Platon, „Stagiritul având un simț deosebit al concretului, ca orice observator al naturii”. (shrink)

Întrebarea de bază este, ce este o pseudoştiinţă? Una din cele mai disputate delimitări ale ştiinţei. Mulţi savanţi de renume mondial, unanim recunoscuţi (ca de ex. Charles Darwin) au cochetat de-a lungul timpului cu diverse aspecte ale pseudoştiinţei considerându-le, cu bună credinţă, drept ştiinţă. Şi multe domenii ale pseudoştiinţei actuale au fost, la vremea lor, considerate drept domenii onorabile ale ştiinţei. Chiar şi în prezent, practicanţii pseudoştiinţelor nu recunosc valabilitatea etichetei puse domeniului lor de activitate. Oamenii de ştiinţă au tendinţa (...) să claseze pe loc un domeniu de activitate, în funcţie de cunoştinţele şi cultura lor, drept ştiinţă sau pseudoştiinţă. Dar graniţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă este în multe cazuri foarte vagă. Într-un fel, această problemă seamănă cu problema filozofică a stabilirii a ce e bine şi ce e rău. Filosofii ştiinţei, cum ar fi Paul Feyerabend, au susţinut că nu este nici posibil, nici de dorit, o distincţie între ştiinţă şi non-ştiinţă. Printre problemele care pot face distincţia dificilă este viteza variabilă de evoluţie între teoriile şi metodologiile ştiinţei ca răspuns la noile date. În plus, standardele specifice aplicabile unui domeniu al ştiinţei ar putea să nu fie aplicabile în alte domenii. După cum se spune în diferite cursuri despre introducerea în ştiinţe, pseudoştiinţa este oricare subiect care pare a fi ştiinţific la prima vedere, sau ai cărui susţinători susţin că este ştiinţific, dar care contravine condiţiilor de testare sau deviază mult de la alte aspecte fundamentale ale metodelor ştiinţifice. Pseudoştiinţa este caracterizată de folosirea unor afirmaţii vagi, exagerate sau care nu se pot testa, supralicitarea confirmării în detrimentul argumentării, lipsa transparenţei pentru teste realizate de alţi experţi, şi o stagnare în dezvoltarea teoriei. CUPRINS: Pseudoştiinţa - Ştiinţa şi pseudoştiinţa - - Metodologie ştiinţifică - - Falsificabilitatea - - Normele Merton - - Refuzul de a recunoaşte problemele - - Critica termenului - Identificarea pseudoştiinţei - Ştiinţa patologică - - Exemplele lui Langmuir - - - Raze N - - - Exemple ulterioare - - Exemple mai noi - - - Poliapa - - - Fuziunea la rece - - - Memoria apei - Antropomorfism - - În preistorie - - În religie şi mitologie - - - Critici - - În ştiinţă - - - Antonim - Criptozoologia - - Referinţe - - Critici - Pseudomatematica - - Unele taxonomii ale pseudomatematicii - - - Încercările de rezolvare a problemelor clasice imposibil de rezolvat - - Practicanţii - - Un exemplu ilustrativ - Radiestezia - - Originea radiesteziei - - Dispozitivele de detecţie - - - Anse - - Evaluarea ştiinţifică a radiesteziei - - - Studiul Kassel - - - Studiu Betz - - - Explicaţii sugerate - Scientologia - - Credinţe - - - Puntea Libertăţii Totale - - - Morala şi etica - - - Triunghiurile ARC şi KRC - - - Viaţa de apoi - - - Dumnezeu - - - Ştiinţa - - Învăţături şi practici - - - Terminologie - - - Interpretare şi context - - - Învăţarea treptată - - - Audit - - - Organismul - - - Naşterea silenţioasă - - - Sărbători - Sincronicitatea - - Principiul - - Exemplu - - Relaţia cu cauzalitatea - - Critici - Programarea neuro-lingvistică - - Tehnici sau set de practici - - Aplicaţii - - - Psihoterapie - - - Alte utilizări - - NLP ca o cvasi-religie - Manipularea şi automanipularea prin cuvinte - - Aflaţi când şi unde se folosesc cuvintele - - Testaţi pentru a vedea cum reacţionaţi la cuvinte - - Controlul sau manipularea prin cuvinte - - Uitaţi-vă la nivelul cuvintelor - - Vedeţi cum vă pot ajuta cuvintele, făcându-se nu doar utile, ci şi frumoase - - Exploraţi lumea mentală a cuvintelor - - - Încercaţi să exploraţi lumea fără cuvinte - - Priviţi din nou totul, pentru prima dată fără cuvinte Pseudofizica - Anti-gravitaţia - - Efecte convenţionale care imită efectele anti-gravitaţiei - - Soluţii ipotetice - - - Scuturi gravitaţionale - - - Cercetări în relativitatea generală în anii 1950 - - - A cincea forţă - - - "Unităţi distorsionate" în relativitatea generală - - - Breakthrough Propulsion Physics Program - - Încercări experimentale şi comerciale - - - Dispozitive giroscopice - - - Gravitatorul lui Thomas Townsend Brown - - - Cuplarea gravitoelectrică - - - Premiul Göde - Energia orgonică - - Dezvoltarea de către Reich a teoriilor sale orgonice - - Cărţile lui Reich - - Evaluarea teoriei - Eter luminifer - - Dezavantaje şi critici - Fuziunea la rece - - Fuziunea cu bule - - Rezultate - - - Producţia de energie şi căldura în exces - - - Heliu, elemente grele, şi neutroni - - Mecanisme propuse - Planete ipotetice: X / Nibiru - - Teorii ale conspiraţiei - - Reacţii publice - - Influenţa culturală - Poliapa (Apa polimerizată) - Maşini alimentate cu apă - - Ce nu sunt maşini alimentate cu apă - - Extragerea energiei din apă - - Hidrogenul ca supliment - - Pilula de benzină şi aditivi Pseudoarheologia - Caracteristici - - Lipsa metodei ştiinţifice - - Opoziţia la regulile arheologice - - Motivaţii naţionaliste - - Motivaţii religioase - Rasele de bază - - Rase de bază, epoci şi subrase - - - Prima rasă de bază (eterică) - - - A doua rasă de bază (hiperboreană) - - - A treia rasă de bază (lemuriană) - - - A patra rasă de bază (atlantidă) - - - A cincea rasă de bază (ariană) - - - A şasea rasă de bază - - - A şaptea rasă de bază - - Migrarea spre Mercur - - Credinţa teosofică în fraternitatea umanităţii - Protocronism - - Istoria protocronismului - - Scrierea dacică - Pământul gol (Intratereştrii) - - Ipoteza Pământului gol concav - Fenomenul 2012 - - Tortuguero - - Chilam Balam - Creaţia inteligentă - - Concepte - - - Complexitatea ireductibilă - - - Complexitatea specifică - - - Universul bine pus la punct - - - Creatorul inteligent - - Mişcarea creaţia inteligentă - - - Religia şi susţinătorii importanţi - Creaţionismul ştiinţific - - Abordări ale ştiinţei creaţiei - - - Religia - - - Afilieri religioase moderne - - - Abordări ştiinţifice - - Critici - - - Ipoteze metafizice - - - Critici religioase - - - Critici ştiinţifice - - - Critici istorice, filozofice, şi sociologice - - Domenii de studiu - - - Biologia creaţionistă - - - Ştiinţele Pământului şi Geofizica - - - Astronomia şi cosmologia - Ufologia - - Statutul ca disciplină ştiinţifică - - - Pseudoştiinţă - - - Aspecte metodologice - Teoria astronautului extraterestru - - Argumente şi susţinători - - Erich von Däniken - - Ipoteza creaţiei - - - Argumentul genetic - - - Cercetarea genetică şi evoluţia creierului Medicina alternativă - Tipuri de medicină alternativă - - Sisteme bazate pe convingeri neştiinţifice sau practici tradiţionale - - Energii supranaturale şi interpretări eronate ale energiilor fizice - Ayurveda - Homeopatia - - Remedii şi tratamente - - - Pregătirea - - - Diluţii - - - Patogeneza - - Reglementări şi prevalenţe - - Opoziţia publică - Medicina energetică - - Clasificarea metodelor - - Convingeri - - Cercetări ştiinţifice - - - Vindecarea la distanţă - - - Vindecarea prin contact - - - Baza de date - - Explicaţii alternative pentru rapoarte pozitive - Reiki - - Practica - - - Vindecarea - - - Tratamentul întregului organism - - - Tratament localizat - - - Respiraţia - - - Trei piloni de bază - Terapia de conversie - Metoda Bates pentru îmbunătăţirea vederii - - Concepte - - - Acomodarea - - - Cauze ale problemelor de vedere - Detoxifierea - - Detoxifierea în medicina alternativă - - - Istoric - - - Tampoane de curăţare şi detoxifiere - - Tipuri de detoxifiere - - - Dezintoxicarea de alcool - - - Dezintoxicarea de droguri - - - Detoxifiere metabolică - - - Medicina alternativă - - Modalităţi de detoxifiere - - - Diete de detoxifiere - - - Curăţirea colonului - - - Metale grele - - - Dispozitive de detoxifiere - - Terapia de chelare - - - Detoxifierea proteică - - Detoxifierea anusului şi intestinelor cu cafea - - - Efecte şi riscuri - - Plasturi (tampoane) de detoxifiere aplicate pe picioare - - - Ce sunt plasturii de detoxifiere (tampoanele de detoxifiere) pentru picior? - - - De ce se aplică plasturii pe picioare? - Fizionomia - - Origini moderne - - Perioada de popularitate - - Ştiinţa modernă - - Utilizarea modernă - Frenologia Paranormal - Activităţi paranormale - - Fantome şi alte entităţi spirituale - - Viaţa extraterestră şi OZN-urile - - Criptide - Cercetări în paranormal - - Abordări anecdotice - - Abordarea observaţiilor participanţilor - - Anomalistica - - Neuroştiinţa - - Critici - Vitalism - - Filozofia - - Ştiinţa - - - Relaţia cu emergentismul - - Mesmerism - - Medicina complementară şi alternativă - Aura - - Tradiţii spirituale - - Teste - - Explicaţii - Profeţii - - Definiţii - - Civilizaţii antice - - Credinţa Bahá'í - - Budism - - China - Religiile abrahamice - - Iudaism - - - She'ol - Experienţe aproape de moarte - - Caracteristici - Viaţa de Apoi (Viaţa de după moarte) - - Filozofia vieţii de Apoi - - - Filozofia modernă - - - Filozofia procesului - - Ştiinţa despre viaţa de Apoi - Modele metafizice ale Vieţii de Apoi - - Reîncarnarea - - Raiul şi iadul - - Limbo - - Purgatoriul - Nemurirea - - Abordări ştiinţifice - - Abordări religioase - - Nemurirea biologică - - - Specii biologice nemuritoare - - - Evoluţia îmbătrânirii - - Speranţe privind nemurirea biologică umană - - - Substanţe care prelungesc durata de viaţă - - - Nemurirea tehnologică - - - Crionica - - - Încărcarea minţii la calculator - - - Cibernetica - - - Nemurirea evoluţionară - Strigoi - Fantome - - Tipologia - - - Context antropologic - - Fantomele şi viaţa de apoi - - Teama de fantome - - Atribute comune - - Locaţii - Locaţii paranormale - România - - Judeţul Bacău - - - Conacul Zarifopol, în Filipeşti - - Bucureşti - - - Mănăstirea Chiajna - - - Hotel Cişmigiu - - - "Casa Diavolului", pe strada General Praporgescu - - - Orfelinatul pe strada Franceză - - - Casa Vernescu pe Calea Victoriei - - - Iazul Vrăjitoarelor - - Judeţul Călăraşi - - - Pădurea Călugăreasa - - Judeţul Cluj - - - Castelul Bánffy - - - Pădurea Hoia - - Judeţul Dâmboviţa - - - Trinitatea Miresei pe DN7 - - Judeţul Dolj - - - Pădurea Radovan - - Judeţul Iaşi - - - Casa Gavril Buzatu pe Manta Roşie - - - Dealul Lunganilor - - Judeţul Maramureş - - - Drumul European E58 lângă Cicărlău Parapsihologia - Terminologie - Cercetări - - Domenii - - Metodologie - - Cercetări experimentale - Percepţiile extrasenzoriale - - Investigarea parapsihologică - - Percepţiile extrasenzoriale şi hipnoza - Psihochinezia (telechinezia) - - Credinţa - - - Subdomenii ale telechineziei - - - Aptitudini notabile ale capabilităţilor psihocinetice Ezoterism - Etimologie - Cosmologia ezoterică - - Gnosticism - - Cabala - - Neoplatonism - - Teosofia şi antroposofia - - Max Theon şi "filosofia cosmică" - Ocultism - - Ştiinţă şi ocultism - - - Calităţi oculte - Magia - - Caracteristici comune în practica magiei - - - Ritualuri - - - Simboluri magice - - - Limbajul magiei - - - Magicieni - - - Vrăjitoria - - Teorii - - - Origini antropologice şi psihologice - Clarviziunea - - Aspecte ale clarviziunii - - Vizualizarea de la distanţă - Geomanţia - Tarot - - Arcana mare şi arcana mică - - Utilizare - - - Cărţi inversate - - - Desfăşurări - Masoneria - - Istoria masoneriei - - Loja masonică - - Structura masoneriilor - - - Recunoaşterea masonică reciprocă - Taoism - - Categorisire - - Ceaiul şi taoismul - - Credinţe taoiste - - Principii - - - Tao - - - De (Te) - - - Wu wei - - - Pu - - Spiritualitatea - - Escatologia Astrologia - Principii şi practici - - Astrologia occidentală - - Astrologia hindusă - - Astrologia chineză şi din Asia de Est - Astrologia şi ştiinţa - - Delimitarea - Astrohărţi - Principiile de bază ale astrologiei - - Modele astrologice - - Astrologia predictivă - Tradiţii în astrologie - - Tradiţii istorice - - Tradiţii ezoterice - Horoscop - - Etimologie - - Concepte în astrologia occidentală - - - Unghiuri - - - Zodiacul - - - Case - - Construcţia unui horoscop în astrologia occidentală - - - Case - - - Plasamente ale planetelor - - - Aspecte - - - Ascendentul - - Horoscopul chinez - Bioritm - - Teoria - - Calculul - - Plauzibilitate Vrăjitoria - Definiţii - Practici invocate de vrăjitoare - - Descântece - - Invocarea morţii - Vrăjitoarele bune - Demonologia Referinţe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

Se pretende mostrar, en primer lugar, cuál es la reinterpretación que Hegel lleva a cabo del Espíritu Verdadero en la comunidad griega, a partir de la situación de Antígona. Luego, se expone cómo esta armonía entre las leyes divina y humana podría llevar dentro la semilla de su fracaso porque, el (lugar del) entierro y la relación entre Polinices y Antígona, se encontrarían por fuera del sistema mismo y lo destruirían, si se hiciesen efectivos. Para esto último, estaríamos frente (...) a un “proceso autoinmune”, como lo llama Derrida, porque se trataría de poner en el núcleo y fundamento mismo de la comunidad un lugar imposible dentro de ella, un lugar para su autodestrucción. Finalmente, se pretende cuestionar tanto la posición de Hegel como la de Derrida en torno a Antígona. (shrink)

In a world in which emotions and feelings occupy a dominant place in daily human life and especially in decision-making circumstances, it is important for us to ask ourselves whether it is possible to talk about “new” ethics or “renewed ethics.” Actually, we do not face a re-creation of principles and values, but rather we face a need for deepening our understanding of human anthropology. Thinkers such as Dietrich von Hildebrand have proposed that affectivity can shed light on ethics comprehension. (...) By means of a study of some of the works of this contemporary philosopher, we state that ethics is the result of a harmony between a clear objective comprehension of reality and a straight comprehension of that reality within the sphere of an educated, formed and well-known affectivity of the human person, which would lead us beyond the common place understanding of ethics as something rigid and full of rules and restrictions. -/- En un mundo en el que las emociones y los sentimientos ocupan un lugar preponderante en la vida cotidiana de las personas y especialmente en las decisiones que toman, cabe preguntarnos si podemos hablar de una nueva ética o de una ética renovada. En realidad no nos enfrentamos a una recreación de nuevos principios y valores, sino a una necesidad de ahondar en la antropología de la persona humana. En esta profundización se ha revalorado el importante papel que juega la afectividad en la vida humana. Pensadores como Dietrich von Hildebrand han propuesto que la afectividad puede dar luces en la comprensión de la ética. A partir de un estudio de algunas de las obras de este filósofo contemporáneo proponemos que la ética vendría siendo el resultado de una armonía entre la clara comprensión objetiva de la realidad y una recta comprensión de dicha realidad dentro de una esfera afectiva educada, formada, y ante todo conocida por la propia persona, lo cual nos conduce más allá de una ética entendida muchas veces como algo rígido lleno de normas y restricciones. (shrink)

Este artigo contribui para o debate sobre a relação da filosofia prática e teórica de Aristóteles. Ele argumenta que sua filosofia prática depende em grande parte de sua concepção teleológica da natureza. Esta tese é dirigida principalmente contra os estudiosos que sustentam que Aristóteles não deriva de relações políticas e humanas de condições naturais ou cósmicas. O artigo defende a interpretação antropocêntrica de David Sedley da teleologia natural de Aristóteles e mostra como Aristóteles aplica explicações teleológicas às relações de poder (...) entre os seres humanos - entre homens e mulheres e entre homens livres e escravos naturais - e seus propósitos e objetivos. O artigo enfoca o argumento da “função” (ergonomia) humana de Aristóteles, que é um argumento teleológico no centro de sua filosofia prática. Argumenta que este argumento, que Aristóteles apresenta para definir ‘florescimento humano’ ou ‘felicidade’ (eudaimonia), depende de sua definição de homem como o único ‘ser vivo que tem linguagem e razão’ (zôon logon echon). Alega ainda que a disputa sobre se Aristóteles identifica eudaimonia apenas com uma vida de contemplação ou se eudaimonia inclui uma vida política pode ser esclarecida referindo-se ao propósito natural dos logotipos. (shrink)

“Metafísicas sexuais” parte de uma leitura desviada e expropriada. Como ressituar Paul B. Preciado em La Pampa, no Sertão e no Caribe, no deserto de Sonora, na selva Lacandona e no Istmo de Tehuantepec? Ainda que talvez seja um livro que rejeita o organismo, o tecido ou a prótese que se pretende implantar. Talvez este seja um daqueles livros que procuram construir um espaço de crítica entre línguas que atenda a tradições oblíquas, opacas e duplamente negadas, como as memórias do (...) Sul, da Mesoamérica e de Abya Yala, de NossAmérica. Quais são os imaginários emancipatórios que, a partir das experiências da velhice cuir, dos corpos gordos, das gorduras trans, dos esgotados e excessivos corpos plebeu-populares da dissidência e da contrassexualidade que se configuram como laboratórios políticos? Como se produzem os corpos sexuais na diáspora e no exílio, em um território dizimado, em uma geografia que é sempre outra? Uma fala deslinguada e de curtos-circuitos (Rangiñtulwefü em Mapudungún, um estar-entre, na metade, rangintulen ou entre rios), uma fala de corpos mobilizados e em desobediência coletiva (Ometéotl em Náhuatl, energia cósmica e divindade dual). Ou talvez também aconteça que não haja elementos europeus e do Atlântico Norte a serem digeridos, mas sim uma opacidade intraduzível. Desobedecendo às categorias biológicas, raciais e de miscigenação, sem origens ou lugares primitivos, o que buscamos construir é uma espécie de intervenção a partir da situacionalidade da Argentina, Brasil, Chile e México, de qualidade maleável e elástica que nos ajudem a ler e intervir sobre as transformações no mundo que nos rodeia e em que habitamos. (shrink)

Modelele cosmologice actuale sunt construite pe baza relativității generale. Soluțiile ecuațiilor specifice, Friedmann-Lemaître-Robertson-Walker permit modelarea evoluției universului pornind de la Big Bang. O parte din parametrii universului au fost stabiliți prin observații. Pe baza acestora, și altor date observaționale, se pot testa modelele. Predicțiile includ abundența inițială de elemente chimice formate într-o perioadă de nucleosinteză în perioada Big Bang, structura ulterioară a universului, radiația cosmică de fond, etc. DOI: 10.13140/RG.2.2.22204.59525.

In this paper, we intend to explore the possible influences of legislative prose in the Anaximander’s cosmological prose construction, who would have been, according to Themistius, “the first Greek who dared to expose a written discourse about nature” (ἐθάρρησε πρῶτος ὧν ἴσμεν Ἑλλήνων λόγον ἐξενεγκεῖν περὶ φύσεως συγγεγραμμένον, Or. 26 p. 383 = DK12A7). Our aim is to clarify which notions of nature and justice are assumed in its emergent cosmology, considering that, at least from the lexical point of view, (...) it seems strongly suggestive to be undefined the barriers between the legal and cosmic order, between the Human and the Natural. Indeed, this is what the peripatetic tradition seems to suggest by judging Anaximander’s language extremely poetic (ποιητικωτέροις οὕτως ὀνόμασιν αὐτὰ λέγων), since he would use legal terms (διδόναι αὐτὰ δίκην καὶ τίσιν ἀλλήλοις τῆς ἀδικίας) to explain the natural processes of generation and corruption (ἡ γένεσίς ἐστι τοῖς οὖσι, καὶ τὴν φθορὰν εἰς ταῦτα γίνεσθαι, Simpl. in Phys. 24. 13–25 = DK12B1). ——— Objetivamos neste artigo explorar as possíveis influências da prosa legislativa na constituição da prosa cosmológica de Anaximandro de Mileto, que teria sido, segundo Temístio, “o primeiro grego que ousou expor um discurso escrito sobre a natureza” (ἐθάρρησε πρῶτος ὧν ἴσμεν Ἑλλήνων λόγον ἐξενεγκεῖν περὶ φύσεως συγγεγραμμένον, Or. 26 p.383 = DK12A7). Visamos aclarar que noções de natureza e de justiça estão sendo pressupostas nessa cosmologia então emergente, considerando que, ao menos do ponto de vista lexical, parece fortemente sugestivo serem indefinidas as barreiras entre a ordem jurídica e a cósmica, entre o âmbito humano e o natural. Com efeito, é o que parece já sugerir a tradição peripatética ao julgar o linguajar de Anaximandro extremamente poético (ποιητικωτέροις οὕτως ὀνόμασιν αὐτὰ λέγων) por o milésio empregar termos considerados do âmbito jurídico (διδόναι αὐτὰ δίκην καὶ τίσιν ἀλλήλοις τῆς ἀδικίας) para explicar os processos ditos naturais de geração e corrupção (ἡ γένεσίς ἐστι τοῖς οὖσι, καὶ τὴν φθορὰν εἰς ταῦτα γίνεσθαι, Simpl. in Phys. 24.13–25 = DK12B1). (shrink)

El presente artículo pretende evidenciar de manera condensada la superación de las tesis cartesianas por parte de G.W. Leibniz. Con el objetivo de brindar un panorama, se presenta el origen de la tensión Leibniz-Descartes respecto a la mecánica, mismo que tiene su fundamento en la contraposición ocasionalismo – armonía pre-establecida. Para lograr éste cometido, se brinda un acercamiento a la concepción leibniciana respecto al memorable error de Descartes, posteriormente se procede a la refutación del movimiento mecánico perpetuo, conforme a (...) la elucidación de las principales confutaciones, se finiquita precisando noción de dinámica y de fuerza. (shrink)

În interpretarea tradițională, Republica este o continuare a discuțiilor din Gorgias, conform cărora virtutea și legile polis sunt un truc inventat de o masă de oameni slabi pentru a capta pofta de putere a celor mai buni indivizi, puțini la număr dar înclinați în mod natural să conducă. Tezele lui Calicles din Gorgias se aseamănă cu ideile expuse de Trasymachus în Cartea I din Republica. Tezele politice centrale exprimate de Socrate în Republica sunt: cei mai buni conducători sunt înțelepți, cei (...) mai buni conducători guvernează în folosul celor conduși și nu de dragul lor, este foarte puțin probabil ca un oraș să aibă cei mai buni conducători pentru că există o prăpastie între valorile majorității oamenilor și valorile celor înțelepți, cel mai mare rău adus unui oraș sunt luptele civile pentru cine ar trebui să conducă, armonia între cetățeni cu privire la cine ar trebui să conducă, și armonia impune ca orașul să cultive virtutea și statul de drept. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.10586.62404. (shrink)

Integral development as the most assertive path of sustainable development models is presented as a new paradigm in the social teaching of the church. It is a question of identifying the theoretical foundations that precede the encyclical Laudato Si’ (ls) from philosophy and theology: the harmony of quaternity, the mystique of creation, the science-faith dialogue and the theology of the small and the poor. At the same time it tries to recover and remember the reflections and teachings that are already (...) in the tradition of the church on the “common house”. It proposes a renewed theological attitude and joint ethical action of all humanity, believers and non-believers. (shrink)

Platon s-a inspirat din activitatea filosofică a unora dintre predecesorii săi, în special a lui Socrate, dar și Parmenide, Heraclit și Pitagora, pentru a-și dezvolta propria filosofie, care explorează majoritatea domeniilor importante, inclusiv metafizica, etica, estetica și politica.Împreună cu profesorul său Socrate și elevul său Aristotel, a pus bazele gândirii filosofice occidentale. Platon este considerat ca unul dintre cei mai importanți și influenți filosofi din istoria omenirii, fiind unul dintre fondatorii religiei și spiritualității occidentale. Filosofia dezvoltată de el, cunoscută sub (...) numele de platonism, se bazează pe teoria Formelor cunoscută prin rațiune pură ca soluție la problema universalelor. Filosofia lui Platon se înscrie pe linia presocraticilor, a sofiștilor și a tradițiilor artistice care stau la baza educației grecești, într-un cadru nou, definit de dialectică și teoria ideilor. Cunoașterea este pentru Platon o activitate a sufletului, afectată de obiectele sensibile, și de procesele interne. În Republica, forma cea mai înaltă este considerată ca fiind Forma Binelui, sursa tuturor celorlalte Forme care ar putea fi cunoscute prin rațiune. Tema centrală a cărții este dreptatea, argumentată cu ajutorul mai multor teorii platonice, inclusiv mitul alegoric al peșterii, doctrina ideilor, dialectica, teoria sufletului și proiectul unui oraș ideal. Dialectica lui este un tip de cunoaștere, cu rol rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Modelul educațional al lui Platon (paidèia) diferențiază nivelul educației în funcție de aptitudinile elevilor. Conform principiilor socratice, pentru a face dreptate trebuie să se știe ce este bine, iar aceasta o știe cel mai bine filosoful. Platon a detaliat acest concept, evidențiind distincția dintre filosof (care caută principiile adevărului fără a pretinde că îl posedă) și sofist (care se lasă ghidat de opinie ca singurul parametru valid al cunoașterii). -/- CUPRINS -/- Platon - Biografie - Călătoriile lui Platon - Socrate - Academia - Lucrările lui Platon - - Clasificări ale lucrărilor - - - Cronologic - - - Tetralogii - - - Trilogii - - - Grupări lexicale Filosofia lui Platon - Sufletul - Funcția mitului - Idei - Teoria formelor - Ontologia - Epistemologia - Etica - Politica - Statul filosofic - Arta - Doctrinele nescrise: Unu și Diada Republica - Personaje - Conținut - Temele Republicii - - Justiția și dreptatea (Cartea I) - - Statul ideal (Cărțile II-III) - - Analogia oraș-suflet. Armonia părților (Cărțile IV-V) - - Teoria Formelor (Metafora liniei și mitul peșterii) (Cărțile VI-VII) - - Familia și statul (Cărțile VIII-IX) - - Mitul lui Er (Cartea X) Dialectica Educația Filosoful-rege Bibliografie -/- DOI 10.13140/RG.2.2.27534.23361 . (shrink)

Si se identifica libertad con voluntad, se corre el riesgo de tomar a la primera como el único aspecto en que la voluntad se desenvuelve, es decir, considerar el querer como mera actualización de la libertad. Pero la libertad no es más que un aspecto parcial de la voluntad, un aspecto cualitativo del querer, pues el dinamismo de la voluntad procede de su naturaleza y no del hecho de la libertad del acto del querer. La relación entre la inteligencia y (...) la voluntad es lo que caracteriza al acto específicamente humano. Por ello, se impone el análisis de la reciprocidad de influencia de las dos facultades espirituales en su propia unidad viva y funcional, pues si bien el libre albedrío se identifica con el momento de la elección, la libertad recorre todo el acto humano. Puesto que la voluntad tiende naturalmente a lo que supone perfeccionamiento del hombre, la libertad debe fomentar en el caso concreto esa orientación natural de la voluntad, es decir, elevarla a la práctica en la realidad concreta. Que la libertad disponga de la posibilidad de obrar en contra o al margen de ella, es decir, de romper de alguna forma la orientación natural de la voluntad, violentándola y torciéndola, es un defecto y también una forma de esclavitud, pues el hombre cuando obra el mal peca actúa al margen de la razón, conduciéndose como si fuese movido por otro distinto de él mismo. La posibilidad de apartarse del bien no pertenece a la esencia y a la perfección de la libertad, pues ésta consiste en obrar según la razón, impulso propio de acuerdo con su naturaleza. Los dos planos o motivaciones determinantes en que se articula la voluntad, como son el querer natural y necesario y, además, el querer deliberado y libre, son imprescindibles para dar un enfoque correcto al problema de la libertad: pues lo importante es apreciar en la acción libre la parte que se debe a la naturaleza de la voluntad, dándose la libertad únicamente como posibilidad de poner por obra un acto volitivo de acuerdo o no con la orientación natural de aquélla. El interés de esta indagación se centra especialmente en la voluntad deliberada o amor electivo del Bien. Podrá comprobarse la armonía constitutiva que reina entre la intención del fin y la elección de los medios, tema central cuando se estudia la psicología y la filosofía moral de Santo Tomás de Aquino. Las siguientes páginas se deciden a favor de la distinción entre intención del fin -intentio finis- y elección de los medios -electio mediorum-, haciendo partícipe a la voluntad deliberada del último fin en concreto, es decir, de Dios, a través de la intención, salvando así el poder de autodeterminación de la voluntad hacia el fin último en concreto, con lo que se abren las puertas a la conducta moral del hombre. Santo Tomás enfoca el problema de la libertad sin excluir ninguno de los tres planos en los que se articula, como son el plano ontológico, el plano psicológico y el plano moral, ya que el hombre tiene el deber de realizar en cada momento el máximo de su libertad en orden al perfeccionamiento de su ser, en una costosa labor de autocreación y no de caprichosa elección. Así, pues, el mayor ejercicio de libertad humana está en decidirse por su último fin en concreto, es decir, por Dios, a través de una adecuada elección de medios y de una recta intención, pues el hombre, en tanto que criatura, procede de Dios, y en tanto que hombre, tiene su fin último en la glorificación de Dios, en un doble ritmo de procesión y de retorno, poniéndose así de manifiesto el carácter religioso de la moral. Es por ello que el problema de la libertad es, en último término, un problema metafísico, que consiste en el movimiento natural y deliberado de la persona humana hacia su plenitud. (shrink)

L’osservazione della natura con l’intento di capire l’origine della varietà di forme e fenomeni in cui si manifesta ha origini remote. All’inizio il rapporto con i fenomeni naturali era dominato da sentimenti quali paura e stupore che conducevano a supporre l’esistenza di entità sfuggenti alla percezione diretta che permeavano gli elementi animandoli. Ecco dunque che la magia rappresenta l’elemento dominante della filosofia naturale primitiva caratterizzata da una unicità degli eventi e dalla impossibilità di capirli e dominarli in quanto frutto della (...) volontà di essenze a noi estranee e non governabili. Con il nascere della civiltà ed il suo progredire il tempo dedicato ai lavori necessari per il sostentamento e la sopravvivenza diminuì e nella ripartizione dei compiti alcuni individui potevano dedicare parte del loro tempo alla osservazione della natura ed alla sua interpretazione in termini non trascendenti. Nella natura, intesa come tutto ciò che ci circonda composto da esseri viventi e da materia inorganica nelle sua varie aggregazioni sulla terra e nel cosmo, ciò che attirò l’attenzione fin dall’inizio furono furono i fenomeni regolari e periodici come i moti della luna, dei pianeti e delle stelle. Nel contempo dopo una spinta iniziale dettata da esigenze pratiche come contare gli oggetti o misurare i campi, la matematica si era sviluppata autonomamente e si rivelò idonea a descrivere in termini quantitativi i moti dei corpi celesti. La terra era al centro dell’universo mentre il moto degli altri corpi celesti risultava da una composizione di moti circolari uniformi. Questa visione geocentrica e pitagorica (armonia delle sfere) dell’universo ha prevalso fino agli albori della scienza moderna, anche se una descrizione eliocentrica, basata su validi argomenti, era stata proposta. Per quanto riguarda la struttura della materia i presocratici avevano già proposto i quattro elementi mentre gli atomisti avevano ricondotto tutto ad entità elementari primigenie, il cui aggregarsi e disgregarsi da luogo a tutti gli stati e le molteplici forme della materia. Queste intuizioni si ritrovano nella fisica moderna che contempla quattro stati di aggregazione, che hanno come unico sostrato comune gli atomi. La fisica moderna nasce con Galileo e Newton, la cui dinamica si sviluppa a partire dalle leggi di Keplero che descrivono il moto dei pianeti nel sistema eliocentrico, per potersi poi applicare ad un qualunque sistema materiale. Pertanto nei due secoli successivi si ritenne che un modello meccanico potesse essere sviluppato per un qualunque sistema fisico e quindi per l’universo intero la cui evoluzione doveva essere matematicamente prevedibile. Per i fenomeni termici tuttavia vennero formulate leggi ad hoc come quelle della termodinamica che mostrano come i processi macroscopici siano irreversibili in contrasto con le leggi della meccanica. Si deve a Boltzmann1 il tentativo di ricondurre la termodinamica alla meccanica per un gran numero di particelle dei cui moti disordinati viene data una lettura di carattere statistico. L’aumento della entropia e la irreversibilità seguono dalla ipotesi di caos molecolare ossia che i moti siano così disordinati che si perde rapidamente memoria dello stato iniziale. L’idea di introdurre una misura di probabilità nel contesto della meccanica sembra antitetica con la natura stessa della teoria rivolta fino ad allora allo studio di sistemi con moti regolari, reversibili e prevedibili individualmente su tempi lunghi. Tuttavia l’analisi probabilistica diventa essenziale per lo studio di sistemi caratterizzati da forti instabilità, e da orbite irregolari per i quali la previsione richiede una conoscenza della condizioni iniziali con precisioni fisicamente non raggiungibili. Combinando la evoluzione deterministica della meccanica di Newton o di Hamilton con la descrizione statistica attraverso una opportuna misura invariante di probabilità nello spazio delle fasi, nasce la teoria dei sistemi dinamici2 che consente di descrivere non solo i sistemi ordinati o i sistemi caotici ma anche tutti quelli che vedono coesistere in diverse proporzioni ordine e caos e che presentano una straordinaria varietà di strutture geometriche e proprietà statistiche, tanto da fornire almeno se non proprio un quadro teorico per lo meno metafore utili per la descrizione dei sistemi complessi. Anche se non c’è unanime consenso ci sembra appropriato definire complessi non tanto sistemi caratterizzati da interazioni non lineari tra i suoi componenti e da proprietà emergenti, che rientrano a pieno titolo nel quadro dei sistemi dinamici, ma piuttosto i sistemi viventi o quelli di vita artificiale che ne condividono le proprietà essenziali3. Tra queste possiamo certamente annoverare la capacità di gestire la informazione e di replicarsi, consentendo tramite un meccanismo di mutazione e selezione di dare origine a strutture di crescente ricchezza strutturale e dotate di capacità cognitive sempre più elaborate. Una teoria dei sistemi complessi non esiste ancora, anche se la teoria degli automi sviluppata da Von Neumann4 e la teoria della evoluzione di Darwin5 ne possono fornire alcuni pilastri importanti. Recentemente la teoria delle reti è stata utilizzata con successo per descrivere le proprietà statistiche delle connessioni tra gli elementi costitutivi (nodi) di un sistema complesso6. Le connessioni che non sono né completamente casuali né completamente gerarchiche, consentono una sufficiente robustezza rispetto a malfunzionamenti o danneggiamenti dei nodi unita a un adeguato livello di organizzazione per consentirne un funzionamento efficiente. Nei sistemi fisici il modello base è un insieme di atomi o molecole interagenti, che danno luogo a strutture diverse quali un gas, un liquido o un cristallo, come risultato di proprietà emergenti. Nello stesso modo per i sistemi complessi possiamo proporre un sistema automi interagenti come modello base. Le molteplici forme che il sistema assume anche in questo caso vanno considerate come proprietà emergenti del medesimo sostrato al mutare delle condizioni esterne e frutto delle i replicazioni, ciascuna delle quali introduce piccole ma significative varianti. Questa è la grande differenza tra un sistema fisico ed un sistema complesso: il primo fissate le condizioni esterne ha sempre le medesime proprietà, il secondo invece cambia con il fluire del tempo perché la sua organizzazione interna muta non solo al cambiare di fattori ambientali ma anche con il succedersi delle generazioni. C’è dunque un flusso di informazione che cresce con il tempo e che consente agli automi costituenti ed alla intera struttura di acquisire nuove capacità. Questo aumento di ordine e ricchezza strutturale avviene naturalmente a spese dell’ambiente circostante, in modo che globalmente i la sua entropia cresce in accordo con la seconda legge della termodinamica. In assenza di una teoria formalizzata paragonabile a quella dei sistemi dinamici, per i sistemi complessi si possono fare osservazioni e misure, sia puntuali sui costituenti elementari e sulle loro connessioni, sia globali sull’intero sistema, oppure costruire modelli suscettibili di essere validati attraverso la simulazione. Se di un sistema si riesce infatti a fornire una descrizione sufficientemente dettagliata, è poi possibile osservare come questo si comporti traducendo le regole in algoritmi e costruendo quindi una versione virtuale, anche se semplificata del sistema stesso. Il passaggio più difficile è il confronto tra il sistema simulato ed il sistema vero, che passa necessariamente attraverso la valutazione di una numero limitato di parametri che ne caratterizzino e proprietà. La codifica del progetto è una proprietà cruciale dei sistemi complessi perché questa si realizza con un dispendio di massa ed energia incomparabilmente più piccolo rispetto a quello necessario per realizzare l’intera struttura; nello stesso tempo apportare piccole modifiche ad un progetto è rapido ed economico. In questo processo che comporta la continua introduzione di varianti si aprono molteplici strade e con lo scorrere del tempo si realizza una storia in modo unico e irripetibile. Anche il susseguirsi di eventi fisici caratterizzati da processi irreversibili e dalla presenza di molteplici biforcazioni da origine ad una storia che non si può percorrere a ritroso, né riprodurre qualora fossimo in grado ripartire dalle stesse condizioni iniziali. Tuttavia esiste una differenza profonda tra la storia di un sistema fisico come il globo terrestre e la storia della vita. La prima registra i molteplici cambiamenti che ha subito la superficie del nostro pianeta ove montagne e mari nascono e scompaiono senza un chiaro disegno soggiacente. La storia della vita è caratterizzata da una progressiva crescita della ricchezza strutturale e funzionale e accompagnata da una crescita della complessità progettuale. La rappresentazione di questa storia prende la forma di un albero con le sue ramificazioni che mostra la continua diversificazione delle strutture e la loro evoluzione verso forme sempre più avanzate. La direzione in cui scorre il tempo è ben definita: le strutture affinano le capacità sensoriali mentre cresce la potenza degli organi che elaborano la informazione. Un sistema complesso è anche caratterizzato da un molteplicità di scale, tanto più alta quanto più si sale sulla scala evolutiva. La ragione è che il procedere verso strutture sempre più elaborate avviene utilizzando altre strutture come mattoni per cui l’immagine che si può fornire è quella di una rete di automi a più strati: partendo dal basso una rete con le sue proprietà emergenti diventa il nodo di una rete di secondo livello, cioè un automa di secondo livello che interagisce con altri automi dello stesso tipo e così via. Nei sistemi inorganici, dove non esiste un progetto, si distinguono di norma solo due livelli, quello dei costituenti elementari e quello su scala macroscopica. I sistemi fisici sono riconducibili a poche leggi universali, che governano i costituenti elementari della materia, ma il passaggio dalla descrizione dalla piccola alla grande scala è impervio e consentito soltanto dalla simulazione numerica, quando ci allontaniamo dalle situazioni più semplici caratterizzate da un equilibrio statistico. I limiti che il disegno riduzionista incontra già per i sistemi fisici diventano decisamente più forti nel caso dei sistemi complessi. (shrink)