In this essay I focus on the form of government defended by Marsilius of Padua in the first Discourse of Defensor pacis (1324). The interpretation of his overall account depends heavily on our understanding of the “major and valentior part” of the citizenry upon which all legislative and elective powers are bestowed. I argue that there is sufficient textual evidence to believe that the above term refers not to some small elite group but to the totality of citizens or the (...) overwhelming majority of them. I also argue that his imaginary polity meets all the necessary conditions that any political regime should meet in order for it to be characterised as an essentially democratic one. Thus, Marsilius deserves a more prominent position in the history of democratic ideas. (shrink)

Dialogul interreligios constituie o parte importantă a preocupărilor din timpurile noastre. Lucrarea de faţă încearcă să arate că dintru început, creştinii urmând imperativul Mântuitorului Hristos: „iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, au fost obligaţi să se afle în dialog cu oameni de alte convingeri religioase, dând mărturie despre conştiinţa de sine şi despre speranţele lor. Astfel, de-a lungul istoriei creştinii dezvoltă dialoguri interreligioase monoteiste cu islamul şi cu iudaismul. Creştinii s-a întâlnit cu Islamul şi a dialogat cu el (...) sub diferite forme încă din primele decenii ale apariţiei acestuia până în zilele noastre. Elementele fundamentale ale dialogului creştino-islamic sunt: dumnezeirea lui Iisus Hristos şi dogma Sfintei Treimi precum şi persoana întemeietorului islamului şi critica Coranului. (shrink)