This paper explored the frameworks of the learning continuity plan that shaped basic education delivery as issued by the Department of Education-Central Office in light of Sulong Edukalidad and KITE (K- K to 12 Curriculum review and update; I- Improvement of the learning environment, T- Teachers' upskilling and reskilling; and E- Engagement of stakeholders for support and collaboration) as national flagship programs. In particular, the paper examined the adoption and contextualization of the frameworks by the Regional Office - CALABARZON, which (...) is the PIVOT4A QuBE; 4A represents the four strategic thrusts, which are: (a) aligning focus and intervention, (b) advancing handholding initiatives, (c) amplifying defined technical assistance to target delivery units, and (d) appraising stakeholders on the progress of the intervention, and QuBE is the acronym for Quality Basic Education. For its part, the Schools Division Office of Laguna espouses LAGO Laguna or Leaders Actions towards Greater Outcomes. Furthermore, the school learning continuity plan of the San Pedro Relocation Center National High School Landayan Annex is summarized through the acronym SAGWAN or Sustaining & Advocating Genuine Welfare & Actions in the New Normal as the flagship program. In addressing the new normal in education, the juxtapositions of the said flagship programs that stem from national to regional, division, and school levels, are discussed. It also analyzed diversity and inclusiveness, as well as the guiding educational philosophies, in the conduct of school projects, programs, and activities (PPAs). (shrink)

Climate change as a social issue challenged the disciplinary and methodological traditions of research. Moreover, climate change becomes more problematic as schools must be able to engage learners in learning situations that are challenging and rooted in geographical pedagogical traditions. Though it is present in the curriculum, the present study systematically reviews the teaching of climate change from selected literature from 2019 to 2021. The objective of this study is to investigate approaches and strategies in the teaching and learning of (...) climate change as well as its integration across different learning areas in the basic education curriculum within a global continuum and the conception and operationalization of climate change education. Of the accessed meaningful related literature, the researchers selected one hundred fifty (150) pieces of literature further trimmed down into fifty-seven (57) and then to nineteen (19) from the year 2019 to 2021. The selection of literature is based on the following criteria set by the researcher: educational approach and implication, the methodology employed, and perspectives about climate change. Much of the present literature stressed science as a potent subject for discussing climate change, but others were covered as well, including climate education, arts, primary and middle school, after-school activities, and professional development. A systematic study of climate change, a model, computer games, classroom instructions, and learning capacities were all aims of the review. Teaching and learning approaches and strategies were identified. Methodology, perspectives, inferences, and recommendations were thematically discussed. (shrink)

Background -/- Retraction is a correction process for the scientific literature that acts as a barrier to the dissemination of articles that have serious faults or misleading data. The purpose of this study was to investigate the characteristics of retracted papers from Kazakhstan. Methods -/- Utilizing data from Retraction Watch, this cross-sectional descriptive analysis documented all retracted papers from Kazakhstan without regard to publication dates. The following data were recorded: publication title, DOI number, number of authors, publication date, retraction date, (...) source, publication type, subject category of publication, collaborating country, and retraction reason. Source index status, Scopus citation value, and Altmetric Attention Score were obtained. Results -/- Following the search, a total of 92 retracted papers were discovered. One duplicate article was excluded, leaving 91 publications for analysis. Most articles were retracted in 2022 (n = 22) and 2018 (n = 19). Among the identified publications, 49 (53.9%) were research articles, 39 (42.9%) were conference papers, 2 (2.2%) were review articles, and 1 (1.1%) was a book chapter. Russia (n = 24) and China (n = 5) were the most collaborative countries in the retracted publications. Fake-biased peer review (n = 38), plagiarism (n = 25), and duplication (n = 14) were the leading causes of retraction. Conclusion -/- The vast majority of the publications were research articles and conference papers. Russia was the leading collaborative country. The most prominent retraction reasons were fake-biased peer review, plagiarism, and duplication. Efforts to raise researchers’ understanding of the grounds for retraction and ethical research techniques are required in Kazakhstan. (shrink)

In déjà vu, a novel experience feels strangely familiar. Here we propose that this phenomenology is best seen as consisting in an illusory feeling of identification of the gist of the current scene or event, rather than in the intensity of the fluency-based, metacognitive feeling of familiarity.

Special operations forces have become a mainstay of military operations in the twenty-first century, but the journey to reach this point has been neither quick nor painless. Most of the existing literature on SOF history, the theories and principles of its use, SOF’s role in achieving national security objectives, and its strategic utility and disutility, was written from the perspective of major military powers like the United States.1 Although Sweden, Denmark, Norway, and Finland, in particular, have expanded the analysis of (...) SOF from a small state perspective in recent years, their historical investigations remain underdeveloped. 2 This article explores the origins of Switzerland’s special forces to answer the following question: Are there any similarities in the ways that small states and major powers created and developed their SOF? This analysis finds that, despite apparent differences between the SOF of major powers and those of a small state like Switzerland, there are common characteristics in their origins and development that decision-makers should understand to avoid misapplying their forces. (shrink)

It has been known for long time that intuition plays significant role in many professions and human life, including in entrepreneurship, government, and also in detective or law enforcement activities. Even women are known to possess better intuitive feelings or “hunch” compared to men. Despite these examples, such a precognitive interdiction is hardly accepted in established science. In this paper, we discuss briefly the advanced solutions of Maxwell equations, and then make connection between syntropy and precognition from classical perspective. It (...) is our hope that the new proposed method can be verified with experimental data. But we admit that our model is still in its infancy, more researches are needed to fill all the missing details. (shrink)

Marlene van Niekerk's 1994 Triomf is a plaasroman, or farm novel, without the farm; it formally resembles a nostalgic pastoral genre initiated by the collapse of Southern African agricultural economy around the time of the Great Depression, but removes even the symbol of the farm as aesthetic compensation for material loss. In the process, van Niekerk composes a post-apartheid tragicomedy of a lumpenproletariat white supremacist family coming into long-belated class consciousness, an epiphany which, surprisingly, survives the novel's translations from (...) Afrikaans to South African English to 'international' English. Crucially, this understanding is mediated by a critical tendency to appraise Triomf in the context of Faulkner and the Southern Gothic, a generic comparison which gets a lot wrong but is ultimately very revealing, less about Triomf than about the imperial world-system through which it circulates and is consecrated. Consequently, the novel stages globally what seems at first to be a parochial question: how is one supposed to imagine democratic reconciliation and integration after apartheid, when one of the classes to be reconciled lacks historical self-consciousness and has no obvious place in either the apartheid regime or the post-apartheid dispensation? By analyzing van Niekerk's novel and the institutions which consecrate it, the paper fleshes out critiques of world-literary hermeneutics, specifically for its naive handling of genre and context, and of post-apartheid 'reconciliation' under capital. (shrink)

Ce texte a déjà paru dans la Revue philosophique de Louvain, 108, 2010, p. 527-548. Mon sujet sera le motif du « rythme » d'après des textes de Philippe Lacoue-Labarthe. Bien sûr, j'aurais aimé parler du rythme de Philippe Lacoue-Labarthe, du dictamen de sa phrase. Rythme admirable, oui, mais sujet pour moi intraitable dans le cadre d'un essai philosophique. Le rythme de la phrase de Lacoue-Labarthe se fait au creux d'autres rythmes et s'amplifie en chambre d'échos des voix qu'il met (...) en scène, - Philosophie – Nouvel article. (shrink)

Según una historia estándar, devenida habitual especialmente por influencia del pensamiento heideggeriano, la filosofía occidental se encuentra atrapada en la trampa de la metafísica. La trampa de la metafísica centra la crítica a la metafísica en torno a la tesis según la cual el esencialismo y una concepción de la verdad condicionada por él determinan qué significa “ser” o “existencia”. Detrás de la realidad se supone un fundamento que bajo la forma de un “trasmundo” (Hinterwelt) produce una manifestación cuasi-causal, a (...) saber: el “mundo” (Welt), el cual se deja con ello concebir como la aparición del ser que se ha retraído en sí mismo. La diferencia entre ser y apariencia mantiene al pensamiento metafísico atrapado, en la medida en que éste no es capaz de reconocer esa diferencia misma como una apariencia. En Siete ensayos sobre la muerte de la metafísica, Héctor Ferreiro ofrece frente a esta historia estándar una convincente contrahistoria. Esta contrahistoria tiene su punto de partida en Hegel, quien intenta, de modo opuesto a la lectura propuesta por Heidegger, superar a la metafísica con sus propios medios y sepultarla a partir de su propia dinámica interna. Precisamente a esta superación está dedicado el debate y discusión de Hegel con el argumento ontológico. Como Kant, Hegel ve en el argumento ontológico uno de los centros operacionales de la metafísica clásica. La cuestión es, pues, cómo abordar el argumento ontológico del modo correcto desde un punto de vista crítico a la metafísica. La estrategia que ofrece Hegel consiste, como lo expone Ferreiro, en desenmascarar la distinción misma entre el ser y la apariencia producida por él como una operación de tipo conceptual. Según Hegel, la metafísica ha sido desde siempre el intento por desarrollar una teoría de la totalidad. Pero una teoría de la totalidad que coloca al ser de un lado y a su aparición del otro lado de un límite no advierte su propia operación, dado que el trazado de un límite pertenece él mismo a la teoría de la totalidad. De lo que se trata, pues, es de examinar los trazados de límite constitutivos de la metafísica para reconocerlos como productos de la reflexión y no como hechos dados que el pensamiento tan sólo debe reflejar. El movimiento de autosuperación de la metafísica que culmina en la discusión de Kant y Hegel con el argumento ontológico pertenece ya, sin embargo, a la tradición de la metafísica. Como lo muestra Ferreiro, la metafísica está a más tardar a partir de la distinción medieval entre esencia y existencia en proceso de superarse a sí misma, pues ya Tomás de Aquino logra reconocer en dicha distinción la verdadera fuente de la producción del mundo. Tomás persiste aún, sin embargo, en una concepción sustancialista, en la medida en que considera a la distinción entre esencia y existencia como un hecho in-dependiente de la teoría y del sujeto. Sin embargo, esa distinción es una operación conceptual y no un objeto que se encuentra en el mundo. En esta medida, la tesis de la distinción de razón entre ambas categorías se presenta como un indicador de la reflexión de la metafísica sobre sí misma. Ferreiro demuestra que el célebre comienzo de la Cien-cia de la Lógica de Hegel significa precisamente una profundización y radicalización de esa autorreflexión. Ahora bien, a ojos de Hegel el ser del comienzo de la Lógica es en sí mismo como tal el resultado del argumento ontológico; en su formulación clásica, sin embargo, el argumento ontológico sólo aspira a probar que hay algo (Dios), pero el argumento mismo no es como tal capaz de determinar ulteriormente ese algo –esto constituye justamente la tarea de la ontología en el sentido de Hegel, es decir, la tarea de la Lógica. Así, lo que podría denominarse en Hegel una “metafísica” es expresamente una crítica a la metafísica tradicional. En efecto, la ontología que Hegel propone en modo alguno significa una recaída en la metafísica anterior a Kant; por el contrario, en la filosofía de Hegel metafísica y crítica a la metafísica se vinculan íntimamente y con ello se cierra un círculo que se había abierto en la metafísica teológica de la Edad Media: precisamente que este movimiento estaba contenido ya programáticamente en la ontología de la distinción entre esencia y existencia es algo que Ferreiro analiza en forma clara y meticulosa. En cuanto disciplina, la ontología está hoy nuevamente en el centro de la atención de la reflexión filosófica a nivel mundial. Siete ensayos sobre la muerte de la metafísica no sólo ofrece en este respecto un análisis de índole histórica; es también una importante contribución teórica al actual retorno a la ontología. (shrink)

Temporal experience and its radical alteration in schizophrenia have been one of the central objects of investigation in phenomenological psychopathology. Various phenomenologically oriented researchers have argued that the change in the mode of temporal experience present in schizophrenia can foreground its psychotic symptoms of delusion. This paper aims to further the development of such a phenomenological investigation by highlighting a much-neglected aspect of schizophrenic temporal experience, i.e., its non-emotional affective characteristic. In this paper, it denotes the type of an experience (...) wherein an afflicted individual experiences a pervasive pull or attraction coming from the past, present, and future. By employing Husserl’s account of affection, I argue that such an affectively prominent temporal experience is not yet another abnormality that happens to be present in schizophrenia. Instead, it is indicative of the core disturbance that underpins the schizophrenic temporal mode of experience. I identify such a disturbance as ‘affective modification dysfunction’ and employ it as a core concept with which I synthesize and organise heterogeneous components of schizophrenic temporal experience in their conceptual unity. For the sake of clear description, I organise those components into the following categories: 1.) Time Stop 2.) Ante-festum 3.) Déjà vu/vécu and 4.) Time Fragmentation. I conclude by demonstrating how approaching schizophrenic temporal experience from its affective dimension can further help us better understand its pre-psychotic phase known to precipitate schizophrenic primary delusion, i.e., delusional mood. (shrink)

This article criticizes what I call "Raunchy" feminist art by employing discussions of pornography and objectification from Eaton and Nussbaum. Artists considered include Carolee Schneeman, Cindy Sherman, Lisa Yuskavage, and Jenny Saville. The article includes by citing examples of feminist art dealing with erotic material in a more productive manner: Eija-Liisa Ahtila, Kiki Smith, and Marlene Dumas.

La théorie démocratique contemporaine entretient une relation ambivalente avec les élections. Alors que les points de vue agrégatifs et minimalistes les considèrent comme une institution centrale de la démocratie représentative , les conceptions plus riches de la démocratie n’ont pas nécessairement de penchant pour elles. Les théories délibératives ont tendance à négliger les élections pour se concentrer sur la délibération publique, c’est-à-dire sur le processus continu de formation de l’opinion et d’échange de raisons qui se produit entre les élections . (...) Les théories participatives ont également tendance à les écarter en faveur d’une vision moins agonistique et plus coopérative de l’action politique . Par conséquent, peu d’attention normative a été accordée dans la littérature récente à ce moment très distinctif de la vie démocratique, à quelques notables exceptions près . Une conséquence naturelle est que la plupart des théoriciens font appel à des expériences délibératives telles que les jurys de citoyens et les mini-publics comme réponse efficace aux préoccupations démocratiques actuelles . Le tirage au sort peut ainsi être présenté comme une alternative préférable à l’élection, car il garantit une représentation descriptive, évite la capture de l’État par des élites puissantes et promet des résultats substantiellement meilleurs. Alors que de nombreux théoriciens s’intéressent aux moyens de compléter les institutions électorales par des organes délibératifs non électoraux , certains chercheurs se débarrasseraient volontiers des élections . Le moment est-il venu de les abandonner ? Cet article se concentre sur une affirmation spécifique que beaucoup de partisans du tirage au sort ont avancée, à savoir que celui-ci serait plus égalitaire que les élections, et vise à la rejeter. D’autres chercheurs ont déjà critiqué le tirage au sort pour diverses raisons. Landa et Pevnick , ainsi qu’Umbers objectent qu’il ne permet pas d’obtenir les améliorations instrumentales du gouvernement promises par ses promoteurs ; Ceva et Ottonelli , ainsi que Lafont nient que les critiques lotocratiques des élections reflètent une compréhension adéquate de l’autorité démocratique en tant que forme d’autonomie collective ; et Umbers soutient également que la lotocratie est en contradiction avec les principes de justice distributive et d’égalité sociale . En complément à ces critiques récentes, nous soutenons que la vision de l’égalité politique qui sous-tend le tirage au sort est problématique et peu convaincante. (shrink)

Cet article s’intéresse au problème de la maintenance, c’est-à-dire au moment où les membres d’un collectif social tentent d’assurer dans le temps l’existence de leur collectif en instituant des règles pour réguler leurs comportements. Ce problème se pose avec acuité lorsque certains membres ne respectent pas ces règles communes. Pour maintenir la coopération sociale, les membres peuvent décider d’instituer des règles secondaires visant à sanctionner les transgressions des règles primaires déjà établies. La maintenance d’un collectif peut ainsi reposer sur l’émergence (...) de pouvoirs déontiques qui donnent aux membres l’autorité de légitimement punir et expulser les transgresseurs. Mais d’où viennent ces règles ? On peut penser qu’elles émergent des émotions éprouvées par les membres envers les transgresseurs. Je le démontre à l’aide d’une étude de cas qui établit que, dans le collectif Occupy Geneva, l’institutionnalisation de normes pour punir, exclure et réintégrer les déviants s’ancraient respectivement dans l’indignation, le mépris et le pardon. -/- This article focuses on the problem of maintenance; that is the moment when the members of a social collective attempt to ensure the existence of their collective over time by instituting rules to regulate their behavior. This problem becomes critical when certain members do not respect the common rules. To maintain social cooperation, members can decide to institute secondary rules aimed at sanctioning the transgressions of the already established primary rules. The maintenance of a collective can thus rely on the emergence of deontic powers that give members the authority to legitimately punish and expel transgressors. But where do these rules come from? The hypothesis is that they emerge from the emotions felt by the members towards the transgressors. I show this with the help of a case study, which establishes that the institutionalization of norms allowing the punishment, the exclusion, and the reintegration of deviants within the “Occupy Geneva” collective, was grounded in indignation, contempt, and forgiveness respectively. (shrink)

Philosophe japonais polyglotte au savoir encyclopédique, Yamauchi Tokuryū est à n’en point douter l’un des auteurs les moins étudiés de l’école de Kyōto. La présente étude vient corriger ce qui ne constitue rien d’autre qu’un accident de l’histoire, tant l’ampleur du projet philosophique de Yamauchi est à même de susciter l’intérêt du philosophe, du savant et de l’amateur cultivé. La démarche de ce penseur japonais, disciple de Nishida Kitarō, est remarquable en ce qu’il chercha à proposer un dépassement englobant de (...) ce qu’il nomme, d’une part, la « logique du logos » – qui figurait déjà chez Aristote et se structure autour des principes d’identité, de contradiction et du tiers exclu – et, d’autre part, la « logique du lemme » – méthode d’appréhension intuitive des étants qui, née en Inde, serait d’inspiration essentiellement bouddhique. Cette étude, dans laquelle les conceptions bouddhiques qui traversent le propos de Yamauchi sont explicitées, est essentiellement consacrée à l’analyse de ses deux essais les plus importants Logos et lemme (1974) et Philosophie de la latence (1993). Le lecteur y rencontrera une discussion tant de la logique aristotélicienne que d’un régime de logicité tel que le tétralemme, tant du coeur des philosophies européennes que de celui des pensées bouddhiques. Il y rencontrera en outre une discussion de l’idée de néant, de la causalité et de la question du fondement de l’être, nourrie de conceptions bouddhiques telles que la « coproduction conditionnée » (pratītya-samutpāda) et la « latence » (anuśaya). (shrink)

This paper is a reply to Lilly-Marlene Russow's paper "What do animals care about?" It articulates several skeptical concerns about how even someone with over a decade of experience closely observing the behavior of cats can ascertain with confidence what specific cats in specific circumstances care about and desire.

Preocuparea pentru funcția de marketing a topurilor universitare îi face pe manageri să ignore modul neglijent în care ele sunt concepute, deoarece adesea „clasamentele servesc în mod strategic celor care, doritori să reformeze sistemul universitar din țara lor, le folosesc în mod oportunist pentru a justifica politici deja decise”. Ei nu numai că sunt pregătiți să accepte schimbările dramatice în clasamente (care, de cele mai multe ori dovedesc de fapt inadecvarea instrumentelor de evaluare), dar se străduiesc din răsputeri să (...) îmbunătățească artificial propria poziție, angajând, spre exemplu, personalități științifice cu un CV impresionant. Iar obsesia clasamentelor, una dintre sursele importante ale corupției intelectuale în mediul academic, nu apare de la sine. Este strâns legată de comercializarea intensivă a cunoașterii și de reducerea finanțării publice a universităților. „Importanța acordată brusc clasamentelor universităților” - susține Gingras, adăugând exemple concrete de abordări cinice ale unor manageri care, înțelegând erorile sistemice, consimt să participe la acreditarea lor - „este de asemenea un efect al discursurilor pe tema internaționalizării «pieței universitare» și a căutării unei clientele străine lucrative care să compenseze veniturile scăzute ce provin de la guvern și descreșterea numărului de studenți locali. Numeroși conducători ai universităților care pleacă în delegație în China sau în India par a identifica acolo o «piață» potențial lucrativă care nu ar trebui lăsată numai pe mâinile universităților americane, australiene sau britanice.” Există, de altfel, un sistem foarte complex de stimuli care îi determină pe membrii comunității academice să accepte denaturarea treptată a valorilor fundamentale de care depinde prestigiul intelectual, validând-o. Astfel, pentru a folosi metafora aceluiași autor, foarte mulți văd că hainele noi ale universităților sunt de fapt imaginare, dar puțini ar dori să o spună. (shrink)

En este breve comentario discuto algunos aspectos de la interpretación de la epistemología de Davidson que sugiere Willian Duica en su reciente libro. Luego de una presentación somera del libro me centro en tres asuntos centrales de la interpretación de Duica. En primer lugar, argumento que su lectura de la crítica de Davidson al dualismo esquema/contenido es muy restrictiva y deja abierta la posibilidad de un realismo directo empirista. En segundo lugar, argumento que en su lectura el propio Duica (...) se compromete inadvertidamente con un empirismo de este tipo y, de este modo, su interpretación entra en tensión con el coherentismo de Davidson. Finalmente, discuto algunos aspectos de la interpretación que hace Duica de la tesis davidsoniana de la triangulación. (shrink)

Esta entrevista fue realizada a Ricardo Pallares, miembro de la Academia Nacional de Letras de Uruguay. Uno de los objetivos medulares de este encuentro fue que el académico brindara un panorama de cómo se percibe la Literatura en sus manifestaciones heterogéneas, ya sea a nivel local o internacional. Para ello, el referente de esta entrevista hizo una apreciación en torno a algunas áreas donde se desenvuelve esta disciplina, tales como en el ámbito educativo, la sociedad, los concursos literarios y las (...) producciones que pretenden alcanzar un espacio en la canonización de la Literatura. Con todas estas propuestas, Ricardo Pallares explica con entusiasmo y pormenores aquellas experiencias que le permitieron asegurar que lo literario es un componente fundamental para la vida de los ciudadanos y que no deja de ser neurálgico en las actividades culturales y académicas. (shrink)

La renta básica se nos presenta en la obra de Philippe van Parijs como una propuesta política filosóficamente argumentada, de modo tal que convencerá tanto al teórico de la justicia como al ciudadano que votará su implantación. En este artículo analizamos la argumentación de van Parijs mostrando cómo la efectividad política de sus tesis sólo se sostiene a costa de reducir el debate sobre la renta básica a los términos de su propia concepción de la ética. Ponemos en duda, por (...) nuestra parte, el alcance de esta reducción sobre un doble plano: diluye por completo la dimensión prudencial de toda argumentación política, y no deja más alternativa que la educación sentimental para quienes no se dejen convencer por el equilibrio reflexivo. (shrink)

La maternidad subrogada es una respuesta técnica ante una dificultad biológica que se puede dar en la reproducción humana. Luego de una introducción, que muestra la problemática que la guerra en Ucrania ha ocasionado en esta materia, se exponen algunas generalidades sobre la maternidad subrogada, su presencia en el mundo y sus costos; así mismo, se reflexiona sobre los problemas éticos, bioéticos y biojurídicos desde las perspectivas biológica, antropológica y jurídica en cada uno de los actores del proceso (madre sustituta, (...) pareja o persona contratante, el embrión resultante y la sociedad). Se concluye que la maternidad subrogada, aunque sea técnicamente posible, no es una solución ética ni bioética para la esterilidad humana porque deja de lado el respeto a la dignidad; es un negocio que incluye explotación de mujeres; impone actuaciones jurídicas que fuerzan la realidad al declarar como derechos lo que no son más que deseos y es causa de varias formas de vulnerabilidad en las personas que intervienen en ella y en la sociedad en su conjunto. (shrink)

Albert Musschenga | : The central question of this article is, Are animals morally responsible for what they do? Answering this question requires a careful, step-by-step argument. In sections 1 and 2, I explain what morality is, and that having a morality means following moral rules or norms. In sections 3 and 4, I argue that some animals show not just regularities in their social behaviour, but can be rightly said to follow social norms. But are the norms they follow (...) also moral norms? In section 5, I contend, referring to the work of Shaun Nichols, that the basic moral competences or capacities are already present in nonhuman primates. Following moral rules or norms is more than just acting in accordance to these norms; it requires being motivated by moral rules. I explain, in section 6, referring to Mark Rowlands, that being capable of moral motivation does not require agency; being a moral subject is sufficient. Contrary to moral agents, moral subjects are not responsible for their behaviour. Stating that there are important similarities between animal moral behaviour and human, unconscious, automatic, habitual behaviour, I examine in section 7 whether humans are responsible for their habitual moral behaviour, and if they are, what then the grounds are for denying that moral animals are responsible for their behaviour. The answer is that humans are responsible for their habitual behaviour if they have the capacity for deliberate intervention. Although animals are capable of intervention in their habitual behaviour, they are not capable of deliberate intervention. | : La question centrale dans cet article est celle de savoir si les animaux sont moralement responsables de ce qu’ils font. Répondre à cette question nécessite une argumentation minutieuse et progressive. Dans les sections 1 et 2, j’explique ce qu’est la moralité, et qu’être doté de moralité signifie de se conformer à des règles ou à des normes morales. Dans les sections 3 et 4, je pose que certains animaux ne se contentent pas de montrer des régularités dans leur comportement social, mais qu’ils suivent aussi véritablement des normes sociales. Toutefois, les normes qu’ils suivent sont-elles morales? Dans la section 5, je prétends, en me référant aux travaux de Shaun Nichols, que les compétences ou capacités morales de base sont déjà présentes chez les primates non humains. Respecter des règles ou des normes morales est bien plus que d’agir conformément à ces normes; cela requiert d’être motivé par des règles morales. Dans la section 6, me référant à Mark Rowlands, j’explique que d’être capable de motivation morale ne nécessite pas d’être un agent moral; le fait d’être un sujet moral suffit. Contrairement aux agents moraux, les sujets moraux ne sont pas responsables de leur comportement. Affirmant qu’il y a de grandes similitudes entre le comportement moral d’un animal et le comportement inconscient, automatique et habituel d’un humain, je me penche, dans la section 7, sur la question de savoir si les humains sont responsables de leur comportement moral habituel, et si tel est le cas, sur quelle base on peut alors nier le fait que les animaux sont eux aussi responsables de leur comportement. La réponse à cette question est que les humains sont responsables de leur comportement habituel s’ils disposent d’une capacité d’intervention réfléchie, délibérée. Bien que les animaux soient capables d’intervenir dans leurs comportements habituels, ils ne peuvent le faire de manière réfléchie, délibérée. (shrink)

Quentin Meillassoux est l’un des principaux philosophes français d’aujourd’hui. Son premier livre, Après la finitude. Essai sur la nécessité de la contingence (2006, traduit en anglais en 2008), est déjà un classique. Il comporte une préface de son ancien mentor, Alain Badiou. L’un des princi- paux objectifs de Meillassoux est de réhabiliter la distinction entre qualités premières et qualités secondes, typique des philosophies prékantiennes. Plus précisément, il affirme que les mathématiques sont capables de révéler les qualités premières de tout objet (...) : « Tout ce qui de l’objet peut être formulé en termes mathématiques, il y a sens à le penser comme propriété de l’objet en soi. » Nous allons utiliser la philosophie mathématique de Bunge pour remettre en question l’hypothèse précédente. (shrink)

Para intentar comprender la visión que Eugenio d'Ors tiene de España a principios de los años 30 del pasado siglo, es necesario entender su biografía. Cuando Eugenio d’Ors deja Barcelona en julio de 1921 solo le faltaban tres meses para cumplir los cuarenta años. A los cuarenta —escribió su hijo Álvaro— lo más normal es que los hombres no cambien ya su caudal de ideas. La originalidad de la época catalana sobre el resto de la producción de d'Ors no (...) significa, sin embargo, un menosprecio de los años posteriores. Fue en gran medida su producción no catalana y su constante actividad y participación en muchos otros proyectos españoles y europeos, lo que hizo que su “gloria catalana” no quedara diluida y que su figura tenga hoy un lugar destacado en las letras españolas. Por todo ello, la exposición está organizada en las tres secciones siguiente: 1) Su biografía catalana; 2) la primera etapa de su biografía castellana, y 3) Su visión de España en los años 30. (shrink)

La ciudadanía y lo político. Ciudadanía y crisis de la democracia liberal en un mundo en transformación es un texto provocador, que desafía directamente a las esferas de poder económico, político y social en el marco de la corrupción. Deja al descubierto las entrañas cancerígenas de una política enferma de poder, donde priman los intereses particulares o políticos sobre los intereses del pueblo. El libro es una lanza que atraviesa las profundidades que erosionan nuestra sociedad, realizando así un análisis (...) riguroso desde distintas aristas, que tienen un elemento común: la corrupción política. A lo largo de las páginas se ofrece un enorme panorama sobre el papel de la ciudadanía dentro de la sociedad, que reclama a gritos una revolución desalienante frente a la cleptoestructura. Es así como, el papel de la ciudadanía es el centro de la reflexión analítica que nos presenta Joan Lara Amat y León. (shrink)

Al hilo de la estética kantiana, de sus supuestos y de los problemas que ella deja sin resolver, este trabajo intenta despejar el concepto de apariencia estética en Schiller. La definición schilleriana de la belleza como "libertad en la apariencia", no solamente constituye una original prosecución del primado de la razón práctica y de la libertad en Kant, sino que además constituye una peculiar reinvindicación de la apariencia sobre la misma "realidad". Sin embargo, Schiller se esfuerza en mantener y (...) conciliar la específica ambigüedad del término "apariencia": libertad en la apariencia es, al mismo tiempo, libertad aparente y libertad aparecida. (shrink)

En este artículo se plantea una reconsideración de la elección del reduccionismo de Parfit en Razones y personas como la posición que mejor explica el vínculo de dos sucesos mentales separados en el tiempo. Sin embargo, veremos cómo Parfit basa dicha elección en la consideración de la noción de persona como una sustancia, lo que en principio deja fuera cualquier otra perspectiva. El problema aparece cuando éste no considera apropiadamente el origen histórico de la pregunta en Locke, donde la (...) noción de “persona” se caracteriza en función de la “conciencia de sí”, lo que abre la posibilidad de entender dicha noción a partir de su naturaleza modal en vez de sustancial. En esta medida, se verá cómo esta tercera alternativa incluye una explicación de la conciencia de sí que podría considerarse más razonable bajo los propios términos de Parfit. (shrink)

Quelles sont les principales problématiques en émergence dans l’éthique de la santé publique ces 10 prochaines années? Se hasarder à prédire l’avenir nécessite toujours une certaine dose d’autodérision, mais les fondements des enjeux sur une échéance aussi proche sont en grande partie déjà présents. Ils peuvent être décrits à différents niveaux d’observation. Le premier de ces niveaux est technique : la santé publique recouvre toute une série d’interventions, dont la mise en œuvre rencontre des obstacles qui, pour certains, ont une (...) résonance éthique. Le deuxième niveau est philosophique et politique : la dimension collective des interventions de santé publique mobilise les débats généraux concernant la liberté individuelle d’une part, et la justice distributive d’autre part. Le troisième niveau est systémique : la santé de la population peut en effet être considérée comme une ressource faisant l’objet de tensions politiques dont la visibilité est pour le moment variable. Certes, l’idée que la santé du peuple est une richesse pour la nation remonte au Siècle des lumières (1). Néanmoins, prise dans les débat centrés sur l’individu et la collectivité, l’éthique de la santé publique peine davantage à concevoir parmi ses objets les tensions à l’œuvre entre différentes collectivités, certaines seulement comptant parmi leurs tâches la protection des biens communs dont fait partie la santé publique. (shrink)

L'Essai sur la notion de théorie physique de Pierre Duhem est contesté et rejeté à la fois par ceux qui y voient une interpré­­tation apologétique de l'affaire Galilée et par ceux qui refusent d'y perce­voir un plaidoyer historique en faveur du phénoména­­lisme duhé­mien. Les uns et les autres négligent donc cette mo­­nographie au sein de l'œuvre duhémienne. Sans nier la portée apologétique de cet ouvrage, cet article entend démontrer qu'avec cet Essai, Duhem a surtout voulu établir, au niveau histo­rique, la (...) validité de sa position phénoménaliste dont la justesse philosophique avait déjà été démon­trée, selon lui, dans La théorie physique et ce avant même que toute l'argumen­tation historique de cette thèse ne soit ultérieurement déve­lop­­pée dans Le système du monde. Il apparaît alors que cet Essai s'intègre parfaitement, en amont comme en aval, dans l'inté­­gralité de l'œuvre duhémienne. ––– The Essai sur la notion de théorie physique by Pierre Duhem has been contested and rejected both by those who see it as an apologetic for the Galileo affair, but also by those who refuse to see in this essay an historical argument in favour of Duhem's phenomenology. However it would appear that both groups of critics have not taken sufficient notice of this monograph in Duhem's works. Without wanting to underestimate the apolo­getic intention of Duhem's assay, this article argues that the author desired to establish historically the validity of a pheno­menalist position. This is a position which the author considered to have been already philosophically established in La Théorie physique. These are the same historical arguments which were later to be developed in Le système du monde. It would appear that the Essai can be integrated seamlessly into the entire corpus of Duhem's work, developing previous arguments and establishing themes which were developed in later works. (shrink)

Este artículo quiere investigar el lugar que tienen los afectos en el modo de hacer filosofía en América Latina. Para esto, la investigación se centra en las reflexiones de un grupo de filósofos que se autodenomina Equipo Jesuita de Reflexión Filosófica de América Latina, activo desde 1981. Utilizaré textos de su primera etapa cuando el equipo quiso expresamente reflexionar sobre una filosofía propia de América Latina, proyecto que denomina “filosofía inculturada”. Espero mostrar que las reflexiones de este grupo abordan tanto (...) el acto integral del filosofar como el pensamiento filosófico teórico. En el primer sentido, propone una “deontología del filósofo latinoamericano” cuyo método incluye como uno de sus pasos esenciales el “dejarse afectar” por la realidad según el principio de la simpatía, el cual generará otros sentimientos o afectos respecto a la realidad como encuadre para el filosofar. Pero el equipo no deja muy en claro la relación entre afectos y compromiso: ¿quién precede a quién? (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

Fra il 1892 e il 1896, lo scienziato francese Pierre Duhem pubblicò, nella «Revue des questions scientifiques», sette articoli che, per la prima volta, fecero conoscere la sua concezione della scienza a un pubblico più vasto. L’accoglienza reticente, persino ostile, che è stata loro riservata lo indurrà, già in questo breve lasso di tempo, a fare evolvere la sua concezione. Otto anni dopo sarà pubblicata la sua famosa «Théorie physique : son objet, sa structure», in cui sono integrati molti di (...) questi testi. Offrendo per la prima volta l’edizione bilingue completa di questi sette articoli, il volume fornisce una migliore comprensione non solo dell’evoluzione del pensiero duhemiano, ma anche del contenuto del capolavoro di fama mondiale che ne sarebbe derivato. * * * Entre 1892 et 1896, le savant français Pierre Duhem fait paraître, dans la «Revue des questions scientifiques», sept articles qui, pour la première fois, font connaître sa conception de la science à un plus large public. L’accueil réticent, voire hostile, qui leur est réservé l’amènera, déjà au sein de ce court laps de temps, à faire évoluer sa conception. Huit ans plus tard paraîtra sa célèbre «Théorie physique : son objet, sa structure» dans laquelle plusieurs de ces textes se trouvent intégrés. En offrant pour la première fois l’édition bilingue intégrale de ces sept articles, ce volume permet donc de mieux comprendre non seulement l’évolution de la pensée duhémienne, mais encore le contenu du maître-ouvrage, mondialement connu, qui devait en résulter. (shrink)

Pretende mostrarse en este artículo que la física clásica1 no deja lugar para el indeterminismo, tal como Laplace proclamó hace casi dos siglos. No se discute aquí la validez de la física clásica; el objetivo es mostrar que ésta es un modelo del mundo determinista, y si el mundo responde a este modelo o no es otro tema. Algunos autores, como Popper o Prigogine, han intentado rebatir este determinismo en la física clásica en base a argumentos tales como la (...) existencia de sistemas con bifurcaciones, la flecha del tiempo, el caos, etc. Muchos filósofos postmodernos también han elegido el tema del caos para defender ciertas ideas tan confusas como erróneas ("en río revuelto ganancia de pescadores"). Sin embargo, aquí se mostrará que todo lo que están haciendo estos autores es básicamente confundir de manera inapropiada el determinismo con la predictibilidad, y que Laplace estaba más en lo cierto que sus detractores. (shrink)

La question de la temporalité est l’un des aspects les moins étudiés de la pensée de Patočka et elle est très peu discutée dans les débats internationaux concernant ses travaux. Cependant, elle revêt une importance décisive, car elle prépare son projet de phénoménologie asubjective. Cet article se concentre sur le cheminement qui mène à cette conception : il identifie les éléments théoriques et les conséquences asubjectives de l’analyse que le phénoménologue tchèque propose des Leçons pour une phénoménologie de la conscience (...) intime du temps de Husserl. Le temps n’est plus considéré comme l’unité du flux subjectif constitué par la rétention, mais il est compris comme l’ajointement primordial du champ d’apparaître dans sa structure « déjà » unifiée d’espace-temps-qualités. Le fondement de la structure du temps ne peut donc plus être le présent vivant du sujet et son champ de présence. L’aboutissement de ce parcours critique, qui n’est pas analysé ici, nous confirme que la temporalité fait référence aux lois de l’apparaître et reste un enjeu central, car elle agit sur notre compréhension du monde et sur la relation sujet-monde dans l’histoire. (shrink)

Le déficit d’explicabilité des techniques d’apprentissage machine (AM) pose des problèmes opérationnels, juridiques et éthiques. Un des principaux objectifs de notre projet est de fournir des explications éthiques des sorties générées par une application fondée sur de l’AM, considérée comme une boîte noire. La première étape de ce projet, présentée dans cet article, consiste à montrer que la validation de ces boîtes noires diffère épistémologiquement de celle mise en place dans le cadre d’une modélisation mathéma- tique et causale d’un phénomène (...) physique. La différence majeure est qu’une méthode d’AM ne prétend pas représenter une causalité entre les paramètres d’entrées et ceux de sortie. Après avoir proposé une clarification et une adaptation des notions d’inter- prétabilité et d’explicabilité telles qu’on les rencontre dans la littérature déjà abondante sur le sujet, nous montrons dans cet article l’intérêt de mettre en œuvre les distinctions épistémologiques entre les différentes fonctions épistémiques d’un modèle, d’une part, et entre la fonction épistémique et l’usage d’un modèle, d’autre part. Enfin, la dernière partie de cet article présente nos travaux en cours sur l’évaluation d’une explication, qui peut être plus persuasive qu’informative, ce qui peut ainsi causer des problèmes d’ordre éthique. (shrink)

On peut identifier deux principales caractéristiques de Wikipédia pour expliquer son succès et sa spécificité. La première est sa liberté de modification et d’accès. La deuxième réside dans le système organisationnel ascendant (bottom-up) et égalitaire où les articles ne proviennent plus d’experts sélectionnés pour être ensuite distribués à la foule mais sont, au contraire, produits par une base composée d’amateurs inconnus. Ces deux caractéristiques, associées au succès populaire et qualitatif de l’encyclopédie, laissent peu de place à l’expertise individuelle (en particulier (...) à l’expertise académique et scientifique). De plus, le constat de l’auto-correction dynamique de l’encyclopédie a effacé l’idée d’une vérification a posteriori des articles par un ou plusieurs experts du domaine. La force de Wikipedia semble alors résider dans une harmonie systématique inhérente à sa forme. -/- Dans cet article, je tente de montrer qu’il faut dépasser l’antagonisme entre amateurs et experts (crowds versus experts) et que c’est justement le caractère libre et égalitaire de Wikipedia qui rend nécessaire une réflexion épistémologique sur l’expertise au sein de cette encyclopédie. Je prends l’exemple du problème du novice et des deux experts théorisé par Alvin Goldman (2001). Appliqué à Wikipédia, ce problème pose la question des options épistémiques disponibles pour les wikipédiens confronté à une guerre d’édition. Outre les solutions classiques (recours à des meta-experts, décision majoritaire, discussion), Goldman avance l’idée d’une prise en compte, par le novice, des (in)succès épistémiques précédents des différents experts en désaccord. Un expert s’étant majoritairement trompé par le passé en devient ainsi moins crédible et inversement. Même si cette solution pose un certain nombre de problèmes, elle semble particulièrement propice à étudier l’expertise au sein de Wikipédia. Elle permet de comprendre (1.) qu’il existe déjà une expertise wikipedienne régie par certaines règles et (2.) qu’il est possible d’aménager une place aux experts (en particulier scientifiques) dans cette encyclopédie libre. Au final, pour comprendre et améliorer la place de l’expertise dans Wikipedia, il semble qu’il faille adopter une certaine conception de l’expertise, centrée sur l’agent plus que sur le contenu épistémique. Cette conclusion soulève un paradoxe, Wikipedia s’étant construite sur l’anonymat des auteurs et la primauté du contenu. (shrink)

El presente ensayo plantea la posibilidad de considerar nuevamente al diseño editorial como una actividad artística. Este campo no pudo escapar al fenómeno de la sociedad del espectáculo que hoy envuelve a casi toda actividad humana. Ello indiscutiblemente afecta la manera en que se valora esta actividad actualmente, vista las más de las veces como un simple aditamento utilitario con más fines comerciales que artísticos. A pesar de ello no deja de ser loable una revaloración de la disciplina que (...) la considere como una producción también transutilitaria, un fenómeno a la vez estético y extraestético y una actividad que, a través de su propia praxis, construye al ser histórico... (shrink)

Virușii coabitează de cca. 300 milioane de ani cu oamenii. Uneori, virușii pot infecta oamenii pe scară largă. Dar, cum a fost posibilă actuala pandemie? Încălzirea globală determină fenomene meteorologice extreme care au dus la o creștere a bolilor infecțioase. Noul climat poate susține vectori epidemiologici pentru perioade mai lungi de timp, creând condiții mai favorabile replicării și apariția de noi vectori. În cazul bolilor infecțioase emergente, se consideră că există o graniță peste care s-a sărit deja. Virușii au, (...) în mod normal, o zonă nativă („rezervorul” lor), din care nu ar trebui să fie împinși afară. Se creează astfel o intimitate periculoasă, cu „puncte fierbinți” care includ locații precum piețele, care devin adevărate focare de epidemii. DOI: 10.13140/RG.2.2.16634.11202. (shrink)

Si decidiésemos clasificar las teorías éticas en “inmanentistas” (aquellas que cifran lo éticamente aceptable en algún tipo de eventos del mundo, como por ejemplo el crecimiento utilitarista del beneficio general) y “trascendentalistas” (aquellas que ubican en algún espacio más allá de este mundo y esta vida el motivo de por qué comportarnos éticamente –por ejemplo, debido a alguna suerte de recompensa ultraterrena–), entonces el pensamiento moral del llamado “primer” Wittgenstein ocuparía un lugar especial entre ambos extremos de tal dicotomía. En (...) cierta medida, podría decirse que la propuesta ética del Wittgenstein que reflexionaba en torno a los años de composición del Tractatus guarda un delicado equilibrio que evita tanto su exclusivo sometimiento ante instancias trascendentales (fundamentos), como su asimilación total por parte de motivaciones inmanentes (provechos) a la hora de justificar el hecho de actuar de un modo correcto. En el presente artículo nos asomaremos a tal pirueta wittgensteiniana entre ambos miembros del dualismo trascendente-inmanente, y sugeriremos que el peculiar lugar en que deja lo ético, entre lo celestial y lo terrenal, acaso no sea del todo ajeno a tesis de la religión cristiana como la de la encarnación de lo divino en el mundo terreno. (shrink)

Nadie sabe lo que quiere la Justicia porque la justicia no se deja escribir. Cuando digo escribir, digo instituir. La Justicia no se deja instituir. Con ello debe lidiar la actividad judicial, con el límite mismo, con la propia imposibilidad. Límite que exhibe oculto que hay algo allí que no hace cuerpo. Que hay algo que el orden de lo simbólico no logra apresar. Legendre decía: en occidente, instituir es escribir. Instituir a los hombres es ante todo, escribirlos, (...) inscribirlos, ¿marcar sus cuerpos? Kafka lo sabía bien. La democracia enfrenta también un desafío similar: asumir que el signo de lo ilimitado la acompaña en el regazo mismo que la dialéctica de la modernidad le ofrece. Los escritores, señala Milner, han descripto lo ilimitado para condenar sus consecuencias y sustraerse a ellas, como el caso de Rousseau, o para constatarlas y combatirlas mediante estrategias de inversión, de Baudelaire a Brecht.Arrasar con la diferencia es no soportar el límite, aquello que hace borde, aquello que no se deja decir. En otras palabras no aceptar la falta en el lenguaje. El presente trabajo pretende mostrar que es, precisamente, el punto de cruce que constituye el límite mismo, el lugar que aloja un encuentro posible entre justicia y democratización. El límite, lejos de clausurar, posibilita aquel enlace, lo augura. Es a nivel del lenguaje que esta relación requiere ser situada. Democratizar la lengua supone horizontalizarla, en otras palabras, abogar por la apertura y circulación del sentido. Son las teorías críticas del derecho las que aportan las herramientas necesarias para pensar esta articulación. Como señala Cárcova, es en el campo del sentido en donde el derecho adquiere su especificidad y produce los efectos que le son propios. Profundizar la democracia desde el campo jurídico exige, ante todo, democratizar al derecho mismo. (shrink)

Los textos compilados en este libro hablan fundamentalmente de "Leibniz en diálogo", es decir, de Leibniz en su lectura de la tradición, en su confrontación con la filosofía y la ciencia de sus coetáneos; pero también hablan de la recepción y transformación de sus ideas por parte de las corrientes de pensamiento que le siguieron y de este modo se nutrieron de su espíritu intelectual. No pretende esta ser una edición exhaustiva, pero no por ello deja de significar la (...) presente una amplia selección de estudios de ámbito internacional sobre el significado filosófico de Leibniz como pensador abierto, plural y conciliador. Son aquí objeto de estudio las diferentes vías de comunicación entabladas por Leibniz con la tradición, con su época o con la filosofía posterior. Este volumen pretende ser una contribución a la difusión del pensamiento leibniziano entre los profesores y estudiantes de filosofía, a la promoción del debate entre los especialistas y a la mayor consolidación de la comunidad internacional de investigadores sobre Leibniz. (shrink)

Parece que en tiempos de postmetafísica, donde se quiere huir de todo autoritarismo (ya sea epistémico, ya sea ético o político), la democracia cuenta con la baza a su favor de ser el sistema político que más favorece el diálogo sobre la imposición, la tolerancia por encima de la opresión. Ahora bien, una democracia que asuma plenamente su condición postmetafísica habrá de contar con ciertas características si quiere ser del todo coherente con este su avatar contemporáneo. Concretamente, en nuestra comunicación (...) pergeñamos unas cuantas de ellas: así, la democracia deberá adecuarse a la sociedad civil postmoderna siendo capaz, en primer lugar, de fundamentarse no en algo así como una teoría política fuerte (que crea haber hallado de una vez por todas el mejor de los ordenamientos políticos posibles), sino que más bien los demócratas deberán hacer de la carencia de fundamentos absolutos y perentorios que caracterizan a la posibilidad democrática su mejor virtud. Esta cierta “modestia” de la democracia postmetafísica le marcará a ésta, además, un camino en el cual deberá escapar de dos extremos parejamente desdeñables: tanto de la fe ciega en la “salvación” del hombre por medio de la actividad política (que deja en manos de “ideólogos” o “iluminados” la esfera pública), como el sometimiento del espacio de lo político a una tecnocrática racionalidad medios-fines (que deja en manos de los “expertos” o “científicos” toda la acción común). Por el contrario, la política democrática, consciente de que debe dejar en manos de la sociedad civil gran parte del tráfico de interacciones humanas, se limitará tan sólo a ofrecer el marco donde estas se lleven a cabo del modo más tolerante y pacífico, no autoritario, que sea menester; no pretenderá competir con las religiones, verbigracia, a la hora de llenar de sentido la vida de los hombres (como haría un planteamiento estrictamente laicista de la misma), sino que más bien habría de facilitar a estas las condiciones mínimas para su libre y fecundo desarrollo. (shrink)

Cet article explore les conséquences pour le libéralisme politique de considérer l’existence d’un pluralisme raisonnable au sujet des différentes conceptions du juste. Comment une conception publique de la justice peut se développer malgré un désaccord raisonnable et profond sur les termes mêmes de cette justice ? En comparant le libertarisme, la justice comme équité et l’égalitarisme strict, il sera montré que les concepts fondamentaux de ces conceptions du juste sont essentiellement contestés. En guise de solution, deux conditions seront suggérées afin (...) de faire en sorte que la conception publique de la justice en soit une de tolérance politique : premièrement, elle devra se baser sur une liste de droits minimaux reconnus par les différentes conceptions raisonnables du juste; et deuxièmement, si la conception publique de la justice a pour ambition de se développer au-delà du dénominateur commun, elle devra offrir des mesures compensatoires à ceux supportant des conceptions du juste plus restrictives. À certains égards, cette problématique et ces accommodements s’apparentent à ce qui est déjà proposé au sujet de multiculturalisme. (shrink)

Y a-t-il des Idées et peut-on démontrer qu’elles existent ? Parmi les protagonistes anciens de la controverse qui a opposé partisans et adversaires des Idées, Aristote mérite une attention toute particulière. De fait, si – au moment où Aristote intervient dans le débat autour de l’hypothèse des Idées – ce débat a déjà une histoire, c’est avec lui que cette histoire atteint une maturité qui est à la fois d’ordre doctrinal et doxographique. De fait, non seulement Aristote est le premier (...) à avoir défini certaines au moins des propriétés de ce qui est et se dit en commun de plusieurs, mais encore a-t-il pris soin d’inscrire ces définitions dans la continuité de l’héritage socratique dont il s’est explicitement revendiqué tout en dénonçant sa dérive aux mains des successeurs de Socrate. L’objectif principal du cycle de conférences a été d’étudier les objections qu’Aristote a formulées à l’encontre des partisans des Idées en prenant comme fil conducteur la notion de substance que sa discussion des Formes platoniciennes tantôt présuppose, tantôt mobilise explicitement. Pour ce faire, nous avons procédé à une lecture détaillée d’un certain nombre de documents, tirés aussi bien de ses écrits d’école que des vestiges de ses traités perdus, où Aristote rejette la notion d’un universel substantiel (autant dire, en l’occurrence, séparé) et s’efforce de mettre à mal les arguments que ses partisans avançaient pour prouver son existence. (shrink)

Cet article ne se veut pas un commentaire suivi de la réflexion de Wittgenstein sur les règles. Ce ne sera pas non plus un commentaire de l’interprétation que Kripke fait du « suivi de la règle » chez Wittgenstein. Il ne sera pas davantage une application des thèses de Wittgenstein ni une tentative d’application directe d’une interprétation de ces thèses à l’épistémologie de la simulation du vivant ; ce qui serait, en soi, d’ailleurs contestable. Ce travail vise seulement à approfondir (...) la réflexion sur le statut cognitif de la simulation informatique du vivant. À ce titre, qui est donc essentiellement épistémologique et ciblé, il se veut une suggestion d’interprétation conceptuelle de certaines formes de simulation informatique du vivant, suggestion elle-même adossée à une prolongation de certaines distinctions déjà effectuées par Wittgenstein et ses commentateurs au sujet des règles et de leur suivi. L’objectif est de chercher à voir si, par ce moyen, la simulation informatique du vivant, par contraste avec les pratiques plus traditionnelles de modélisation, ne pourrait pas être plus précisément expliquée et légitimée, dans ses apports épistémologiques, comme dans ses limites aussi. (shrink)

Dacă cercetarea fenomenologică are o anumită intuiţie mai mult sau mai puţin vagă a direcţiei în care se îndreaptă, ea nu ştie dintru început unde anume va ajunge, unde anume o vor ghida întrebările. Ca în Călăuza lui Tarkovski, cercetătorul aruncă înaintea sa întrebarea şi apoi o urmează, înaintând oarecum în necunoscut, în orizontul neştiut pe care întrebarea îl deschide. Tocmai de aceea cercetarea fenomenologică este o explorare, o înaintare în necunoscut, fără o hartă sigură, fără o busolă infailibilă, alta (...) decât cea a propriei pre-înţelegeri, care poate fi confirmată sau infirmată pe parcurs. Spre deosebire de alte tipuri de cercetare, care pornesc de la un dat pozitiv deja disponibil, deja asigurat, în fenomenologie cercetătorul trebuie să îşi obţină datul originar, să şi-l asigure constant, să-l extragă din contexte fenomenale în care el este de cele mai multe ori ocultat, mascat şi obturat. Tot aşa şi noi, întrebându-ne dacă şi cum ar putea fi conceput un sens originar şi integrator al trupului, unul care să premeargă şi totodată să cuprindă diversele forme de expresie corporală a existenţei umane, noi nu presupunem că îl avem deja, gata dat, disponibil, apt de a fi arătat cu degetul: iată-l! Dimpotrivă, este mult mai plauzibil ca acest sens originar să ne fie dat întâi de toate prin ocultările sale, prin formele sale derivate, privative sau sărăcite. Explorarea fenomenologică ia atunci chipul unei operaţii de desfoliere, de recuperare a unui strat de sens originar, ascuns în spatele unor aluviuni care îl acoperă şi, uneori, îl fac de nerecunoscut. (shrink)

O retrospectivă a dezbaterilor privind originea vieții: virusul sau celula? Virusul are nevoie de celulă pentru replicare, în schimb celula este o formă mai evoluată pe scara evoluționistă a vieții. Virușii par să fi jucat un rol în evenimente precum originea vieții celulare și evoluția mamiferelor. Chiar și cea mai simplă bacterie este mult prea complexă pentru a fi apărut spontan la începutul evoluției. Ulterior, evoluția a putut produce sisteme din ce în ce mai complexe. Prima celulă adevărată este posibil (...) să fi fost deja un produs al evoluției, rezultată din o comunitate primordială. DOI: 10.13140/RG.2.2.31315.81446. (shrink)

Lucrarea debutează cu o retrospectivă a dezbaterilor privind originea vieții: virusul sau celula? Virusul are nevoie de celulă pentru replicare, în schimb celula este o formă mai evoluată pe scara evoluționistă a vieții. În plus, studiul virușilor ridică întrebări conceptuale și filozofice presante despre natura lor, clasificarea lor, și locul lor în lumea biologică. Subiectul pandemiilor este abordat pornind de la existențialismul lui Albert Camus și Sartre, înlocuirea ritualului de excludere cu mecanismul disciplinar al lui Michel Foucault, și despre ipoteza (...) Gaia, dezvoltată de James Lovelock și susținută în actuala pandemie de Bruno Latour. În continuare sunt evidențiate dimensiunile sociale ale pandemiilor, legătura lor cu încălzirea globală care a dus la o creștere a bolilor infecțioase, și despădurirea unor zone întinse, care au determinat virușii să migreze din zona lor nativă („rezervorul” lor). Etica pandemiilor este abordată din mai multe puncte de vedere filosofice, din care cel mai important într-o criză de asemenea dimensiuni globale este utilitarismul care presupune maximizarea beneficiilor pentru societate în conflict direct cu viziunea obișnuită (kantiană) privind respectul față de persoane ca indivizi. După o retrospectivă a virusul COVID-19 care a cauzat actuala pandemie, a ciclului său de viață și a istoriei sale, cu accent pe filosofia morții, este discutat conceptul de bioputere dezvoltat inițial de Foucault, cu referire la practica statelor naționale moderne de control al populațiilor și dezbaterea generată de Giorgio Agamben care afirmă că ceea ce se manifestă în această pandemie este tendința crescândă de a folosi starea de excepție ca o paradigmă normală de guvernare. O altă abordare de interes și foarte dezbătută este cea generată de lucrările lui Slavoj Žižek, care afirmă că actuala pandemie a dus la falimentul actualului capitalism ”barbar”, întrebându-se dacă nu cumva drumul pe care îl va lua omenirea este un neo-comunism. Un alt efect negativ important este desocializarea, cu concluzia unor filosofi că nu putem exista independent de relațiile noastre cu ceilalți, că umanitatea unei persoane depinde de umanitatea celor din jurul ei. Ultima secțiune este dedicată previziunilor despre cum va arăta lumea după pandemie, existând deja semne ale unei schimbări de paradigmă, inclusiv dispariția bruscă a ideologiei legate de „ziduri”: o tuse a fost suficientă pentru a face dintr-o dată imposibilă evitarea responsabilității pe care fiecare individ o are față de toate ființele vii pentru simplul fapt că este parte a acestei lumi, și a dorinței de a fi parte a ei. Întregul este întotdeauna implicat în parte, pentru că totul este, într-un anumit sens, în tot și în natură nu există regiuni autonome care să constituie o excepție. Pandemia COVID-19 pare să restabilească supremația care a aparținut cândva politicii. Una din virtuțile virusului este capacitatea acestuia de a genera o idee mai sobră de libertate: a fi liber înseamnă a face ceea ce trebuie făcut într-o situație specifică. -/- CUPRINS: -/- Abstract Introducere 1 Viruși 1.1 Ontologia 2 Pandemii 2.1 Dimensiuni sociale 2.2 Etica 3 COVID-19 3.1 Biopolitica 3.2 Neocomunism 3.3 Desocializarea 4 Previziuni Bibliografie -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.27611.39205 . (shrink)

In society, human vulnerability is associated with multiple causes such as poverty, injustice, discrimination and illnesses, among others. In the midst of this panorama of external agents that lead human beings to situations of vulnerability, some clearly see – although others not so much – a vulnerability proper to the human person, simply because they exist. This approach to vulnerability is considered to be a conditio humana that affects everyone. Precisely because it is a conditio humana, vulnerability is closely related (...) to autonomy. For this reason, in this article we have attempted to deepen in the interrelationship between autonomy and vulnerability, focusing on an anthropological vulnerability, and determining whether vulnerability constitutes an impediment for autonomy, as vulnerability and autonomy seem to be the representatives of polar opposites: one that is limited and can do nothing or very little, and the other that can do everything and has no limits. -/- La vulnerabilidad humana está asociada en la sociedad a múltiples causas, tales como la pobreza, la injusticia, la discriminación, las enfermedades, entre otras. En medio de este panorama de agentes externos que lleven a los seres humanos a situaciones vulnerables, se deja ver, para unos claramente, para otros no tanto, una vulnerabilidad propia a la persona humana por el simple hecho de existir. Uno de los enfoques de la vulnerabilidad es considerarla como una conditio humana que nos afecta a todos, asunto que ha sido insistentemente ratificado por el pensamiento contemporáneo. Justamente, por ser una conditio humana, la vulnerabilidad se encuentra en estrecha relación con la autonomía. Es así que en este trabajo nos hemos propuesto ahondar en ese entramado de autonomía y vulnerabilidad, tomando el enfoque de la vulnerabilidad antropológica con el fin de describir la interrelación entre dichos principios y determinando si la vulnerabilidad constituye un “freno” o no para la autonomía, pues vulnerabilidad y autonomía parecen ser los representantes de dos polos opuestos, el del que se encuentra limitado y no puede hacer nada o hace poco, y el del que puede hacerlo todo sin ningún límite. (shrink)

Despre moarte, durere, doliu, viaţa de după moarte şi nemurire. De ce trebuie să murim ca oameni pentru a trăi ca specie. "Nimeni nu vrea să moară. Chiar și cei care doresc să ajungă în cer, nu ar vrea să moară pentru a ajunge acolo. Și totuși, moartea este destinația pe care o împărtășim cu toții. Nimeni nu a scăpat vreodată. Și aşa şi trebuie, pentru că Moartea este foarte probabil cea mai bună invenție a Vieții. Este agentul de schimbare (...) a Vieţii. Ea şterge pe cele vechi pentru a face loc celor noi. În momentul ăsta noul eşti tu, dar într-o zi, nu peste mult timp, vei deveni treptat vechi, și vei fi şters la rândul tău. Îmi pare rău că sună aşa de dramatic, dar este cât se poate de adevărat. Timpul tau este limitat, așa că nu-l irosi trăind viața altcuiva. Ai grijă să nu fii prins în dogme - trăind prin rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să înece propria ta voce interioară. Și cel mai important, ai curajul să urmezi inima și intuiția ta. Ele știu cumva deja ce îți dorești tu cu adevărat să devii. Orice altceva este de importanţă secundară." (Steve Jobs) CUPRINS: Moartea - Termeni asociaţi - Senectutea - Semne de moarte biologică - Conceptul de moarte - Moartea în societate şi cultură - Uitarea veşnică - - Uitarea şi Subiectivitatea - - În filosofie Moartea programată a celulelor - Istorie - Tipuri - - Apoptoza - - Autofagia - - Alte tipuri - Originea evolutivă Obiceiuri mortuare - Înmormântarea - - Istorie - - Motivaţii pentru înmormântare umană - Cimitire - - Obiceiuri şi practici în cimitire - - - Flori - - - Pietre - - - Cruci - - Cimitire şi superstiţie - Preotulsul în religia ortodoxă - - Serviciul religios - - Coliva - - Când se practică parastasul - - Litate Doliul - Procesul de doliu - Reacţii - Cinci identităţi ale persoanelor în doliu - Ştiinţa durerii - - Cele patru traiectorii Bonanno ale durerii - Teoria celor cinci etape - Procese fiziologice şi neurologice - Teorii evolutive ale doliului - - Riscuri - - Complicaţii ale doiului Experienţe aproape de moarte - Caracteristici - Studii - - Varianţa în studiile EAM - - Analiza neurobiologică şi psihologică - - Starea REM - - Visul lucid - - Psihologia computaţională - - Efecte - - Cercetarea inter-culturală - - Studiile Van Lommel - - Studiul AWARE Nemurirea - Abordări ştiinţifice - Abordări religioase - Nemurirea biologică - - Specii biologice nemuritoare - - Evoluţia îmbătrânirii - Speranţe privind nemurirea biologică umană - - Substanţe care prelungesc durata de viaţă - - Nemurirea tehnologică - - Crionica - - Încărcarea minţii la calculator - - Cibernetica - - Nemurirea evoluţionară - Puncte de vedere religioase - - Religia greacă antică - - Marii maeştri - - Budism - - Creştinism - Etica nemuririi - - Indezirabilitatea nemuririi - Sufletul - - Abordări filosofice - - - Socrate şi Platon - - - Aristotel - - - Avicenna şi Ibn al-Nafis - - - Toma de Aquino - - - Immanuel Kant - - - James Hillman - - - Filosofia minţii - Scientologia Viaţa de Apoi (Viaţa de după moarte) - Filozofia vieţii de Apoi - - Filozofia modernă - - Filozofia procesului - Ştiinţa despre viaţa de Apoi - Modele metafizice ale Vieţii de Apoi - - Reîncarnarea - - Raiul şi iadul - - Limbo - - Purgatoriul - Religiile abrahamice - - Iudaism - - Olam Haba - - Reîncarnarea în tradiţia evreiască - - Creştinismul - Istoricitatea şi originea Învierii lui Isus - - Contextul istoric - - Învierea lui Iisus Nemorţi - Fantome - - Tipologia - - - Context antropologic - - Fantomele şi viaţa de apoi - - Teama de fantome - - Atribute comune - - Locaţii - Moroi - Scheleţi - - Mit şi folclor - Strigoi - - Etimologie - - Istorie - - Diferite tipuri de strigoi - - Cum ajunge cineva strigoi - - Prevenţie - - În cultura populară - Vampiri - - Etimologie - - Credinţe populare - - - Descriere şi caracteristicile comune - - - Credinţe non-europene - - Vampiri psihici - - - Vampiri energetici - Vârcolaci - - Caracteristici - - Apotropaice - - Vârcolacul şi Occidentul - Zombi - - Apocalipsa zombi - - - Ideea - - - Elementele arhetipale Aspecte culturale ale morţii - Înmormântarea în diferite culturi - Durerea şi doliul - Tradiţii mortuare - - Sacrificii umane şi animale - - Filozofia, religia şi mitologia morţii - - Personificări ale morţii - - Simbolismul numeric în Asia de Est - - Glorificarea şi fascinaţia morţii - Mitul originii morţii - - Africa - - Oceania - - - Polinezia - - Civilizaţia occidentală - - - Mitologia greacă - Moartea pe Internet - - E-mail - - Facebook - - Dropbox - - Google - - MySpace - - Twitter - - Wikipedia - - YouTube - - Moştenirea digitală Dispariţia omului ca specie - Percepţia riscului de extincţie umană - Soluţii propuse - În cultura populară Arta - Sculptura - - Gisant - - Îngerul durerii - Picturi - - Moartea lui Sardanapal - Poezii - - Alexandru Vlahuţã, "Din prag..." - - George Bacovia, “Decor” - - George Coşbuc, “Moartea lui Fulger” - - Lucian Blaga, “Omule” - - Mihai Eminescu, “Cu mâine zilele-ţi adaogi” - - Ştefan Augustin Doinaş, “Moartea Ofeliei” Citate Referinţe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)