Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

One of Thomas Kuhn's profoundest arguments is introduced in the 1970 “Postscript” to The Structure of Scientific Revolutions . Kuhn is discussing the idea of a “disciplinary matrix” as a more adequate articulation of the “paradigm” notion he'd introduced in the first, 1962, edition of his famous work . He notes that one “element” of disciplinary matrices is likely to be common to most or even all such matrices, unlike the other elements which serve to distinguish specific disciplines and sub-disciplines (...) from one another. This is the element which he calls “values”, which, as he notes , being common to a number of otherwise distinct disciplinary matrices, “do much to provide a sense of community to natural scientists as a whole”. On the other hand, they also do much, and crucially in Kuhn's view, to promote and sustain a healthy diversity among the practitioners who share any specific disciplinary matrix. In particular, Kuhn claims that “individual variability in the application of shared values may serve functions essential to science.”. (shrink)

What do we talk about when we talk about ethical diversity as a challenge to the normative justifiability of liberal democracy? Many theorists claim that liberal democracy ought to be reformed or rejected for not being sufficiently ‘inclusive’ towards diversity; others argue that, on the contrary, liberalism is desirable because it accommodates (some level of) diversity. Moreover, it has been argued that concern for diversity should lead us to favour (say) neutralistic over perfectionist, universalistic over particularistic, participative over representative versions (...) of liberal democracy. This paper provides a conceptual framework to situate those debates, and argues that there are two fundamental ways in which diversity constitutes a challenge to the justificatory status of liberal democracy: consistency (whereby diversity causes clashes between the prescriptions generated by normative political theories), and adequacy (whereby diversity generates a rift between our experience of what is considered valuable and what the theory treats as such). (shrink)

This article analyses Ukraine’s language policies from 2002 to 2022 within a framework of liberalism, while avoiding making normative judgements or recommendations, updating the discussion raised in Kymlicka and Opalski’s Can Liberal Pluralism be Exported? The analysis takes into consideration Ukraine’s present and historic position, including the challenge that postcolonial nation building can pose for achieving liberalism and linguistic justice. The paper focuses on three main areas of language policy: education, businesses and media, and assesses if they can be described (...) as liberal orthodox, pluralist or illiberal. The article begins by defining liberalism and illiberalism, discussing the context of Ukraine’s linguistic diversity and postcolonial context, before outlining the language situation until EuroMaidan. Then, the main issue of language policy in the areas of education, business and media is analysed, before considering whether Ukrainian language laws might be considered liberal or illiberal. Finally, potential future trajectories are outlined. (shrink)

The child’s right to an open future aims at protecting the autonomy of the mature person into which a child will normally develop. The justification of state interventions into parental decisions which unduly restrict the options of the prospective adult has to address the problem that the value of autonomy is highly contested in modern pluralist societies. The article argues that the modern majority culture provides young adults with many more options than traditionalist religious communities. However, the options that can (...) be chosen in faith groups, such as the Amish, do not constitute a subset of the options available in the wider society. Therefore, state policies which pursue the goal of providing every child with the greatest possible set of options cannot be based on a neutralist version of political liberalism. The advocates of a child’s right to an open future must rely on a perfectionist version of liberalism which draws on the ideal of leading an autonomous life. Since liberal perfectionism has problematic implications, the article defends a neutralist position that largely refrains from state interference with the educational authority of fundamentalist religious communities. (shrink)

Kuhn’s “essential tension” between conservative and innovative imperatives in enquiry has an empirical analogue—between the potential benefits of collectivization of enquiry and the social dynamic impediments to effective sharing of information and insights in collective settings. A range of empirical materials from social psychology and organization theory are considered which bear on the issue of balancing these opposing forces and an institution is described in which they are balanced in a way which is appropriate for collective knowledge production.

This paper reconstructs the political–theoretical triangle between liberalism, communitarianism and conservatism. It shows how these three positions are related to each other and to what extent they are actually incompatible. The substantive outcome is the following thesis: the conservative position poses a challenge to liberalism that communitarianism is unable to offer and that liberalism cannot incorporate as it could with communitarianism. This challenge lies in the conservative’s ideal of a traditionally evolved, purposeless form of civil association, and its associated view (...) on the justification of authority within such forms of association. This ideal cannot be incorporated into liberalism’s overall concern with individual autonomy, in contrast to the communitarian’s ideal of community. This will be shown through an investigation of two key elements of the conservative ideal of civil association: its ‘purposelessness’ and its justification of authority. (shrink)