I first distinguish four types of objection to paternalism and argue that only one – the principled objection – amounts to a substantive and distinct normative doctrine. I then argue that this doctrine should be understood as preventing certain facts from playing the role of reasons they would otherwise play. I explain how this filter approach makes antipaternalism independent of several philosophical controversies: On the role reasons play, on what reasons there are, and on how reasons are related to values. (...) I go on to contrast the filter approach with the competing and dominant action-focused approach, which understands objections to paternalism in terms of paternalistic action, behavior, law, policy and the like. Seana Shiffrin and Peter de Marneffe are singled out as prominent recent proponents of this approach. By engaging with their definitions of paternalism, I explain how the action-focused approach makes antipaternalism dependent on the sorting of actions into paternalistic and nonpaternalistic according to what reasons support them. Because one and the same action can be supported by many different reasons, and by different sorts of reasons, such sorting is very difficult. The upshot is that antipaternalism on the action-focused account fails to provide the precise normative implications of the filter approach that I favor. (shrink)

This paper scrutinizes the tension between individuals’ rights and paternalism. I will argue that no normative account that includes rights of individuals can justify hard paternalism since the infringement of a right can only be justified with the right or interest of another person, which is never the case in hard paternalism. Justifications of hard paternalistic actions generally include a deviation from the very idea of having rights. The paper first introduces Tom Beauchamp as the most famous contemporary hard paternalist (...) by outlining his moral theory (principlism) and showing why it, as it stands, has to allow for hard paternalism. Secondly, the paper focuses on the notion of rights within principlism. I will employ traditional theories of rights to make sense of rights in principlism. Unfortunately, this attempt fails. In the third part, then, I claim that rights can only be limited with reference to the rights or interests of others. This structure is the very point of rights, it is their bite. I will argue for this claim and show its implications. The most important implication is that not only principlism, but every normative theory that includes rights of individuals, has to abolish hard paternalism. (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

Amartya Sen argues that a conception of impartiality built upon “trans-positional objectivity” provides a potential remedy to conflicts of distributive justice by securing the most “reasonable reasons” in a debate. This article undertakes a critical analysis of Sen’s theory by contrasting it with Paul Ricoeur’s claim that impartiality is a normative concept and therefore that the demand faced within the arena of competing distributive claims is not one of providing the most reasonable reasons but of exposing and understanding the role (...) of convictions that underwrite normative frameworks, or ethical orders. -/- Amartya Sen soutient qu’une idée de l’impartialité qui se fonde sur une objectivité «trans-positionelle» offre un remède possible aux conflits de la justice distributive en s’assurant d’obtenir les «raisons» les plus «raisonnables» dans un débat. Cet article a pour intention principale de formuler une critique de l’hypothèse de Sen en la contrastant avec l’interprétation de l’impartialité proposée par Paul Ricœur. Selon Ricœur, l’impartialité est un concept normatif. Par conséquent, la tâche à assumer est de révéler et de comprendre le rôle des convictions qui établissent les bases des cadres normatifs et des systèmes éthiques, et non de procurer les raisons les plus raisonnables. (shrink)

What do we want from a theory of justice? Amartya Sen argues that what we should not want is to follow the social contract approach revived by John Rawls, or transcendental institutionalism, in its preoccupation with perfectly just institutions. Sen makes an effective case against approaches, such as G. A. Cohen’s, concerned with transcendent, fact-independent principles of justice, but not against Rawls’ constructivist approach to justice when this is properly interpreted as making a weak transcendental argument. Situating Rawls’ approach within (...) the tradition of the liberalism of freedom provides a basis for interpreting his Kantian constructivism as a form of transcendental institutionalism, and for revealing the affinities between Rawls’ idea of reflective equilibrium and Jürgen Habermas’ method of rational reconstruction. Such a Kantian conception of justice, concerned with constituting relations of equal liberty between free and equal citizens, remains essential for orienting our pursuit of justice. (shrink)

This paper focuses on the issue of justice as a challenge facing business and society. I advance a simple deductive argument based on two premises. The first emerges out of theories of justice and holds that fairness, as a foundational basis for justice, demands impartiality or the avoidance of bias. The second emerges out of fiduciary law and holds that the duty of loyalty owed by managers to serve the interests of investors is fundamentally partial or biased. The conclusion is (...) the troubling fact that the fiduciary duty of loyalty owed by managers to serve the interests of investors appears to be incompatible with the demands of justice. Having presented this, I describe the impartiality tools of Rawls’ veil of ignorance and Adam Smith’s impartial spectator and discuss how these might be applied in this context. I speculate that while Smith’s impartial spectator is absolutely incommensurable with managers’ fiduciary duty of loyalty, Rawls’ veil of ignorance might be used to imagine a synthesis between this duty of loyalty and the impartiality demands of justice – in theory at least. And finally, as a parting shot, I wonder whether the real “Leadership Challenge that Matters” isn’t the gap between theory and reality. (shrink)

G. A. Cohen and Andrew Mason have recently argued, against many contemporary philosophers, that feasibility is not a legitimate constraint in theorizing about social justice. Their main argument is that principles of justice are logically independent of issues of feasibility and, consequently, feasibility has no bearing on the correctness of these principles. This article is a critical examination of three attempts to show that Cohen and Mason’s argument is unsound. The examined attempts are those of Harry Brighouse, Collin Farrelly, and (...) David Miller. I argue that all these arguments are based on false, unjustified or implausible, premises and/or assumptions. Consequently, they cannot discredit the soundness of Cohen and Mason’s argument and of the thesis that feasibility is not, in fact, a legitimate constraint in theorizing about social justice. (shrink)