În acest capitol îmi revine sarcina de a prezenta unul dintre cele mai influente și mai dinamice curente din filosofia politică actuală. Este vorba, desigur, despre curentul care dă titlul acestui capitol: egalitarianismul.

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

In this paper we aim to examine a novel view on distributive justice, i.e. limitarianism, which claims that it is morally impermissible to be rich. Our main goal is to assess the two arguments provided by Ingrid Robeyns in favour of limitarianism, namely the democratic argument and the argument from unmet urgent needs and the two distinct limitarian views which these arguments give rise to. We claim that strong limitarianism, which is supported by the democratic argument, should be rejected as (...) it fails to fully instantiate the value of political equality, while having some other unattractive implications as well. By contrast, we argue that weak limitarianism, which is supported by the argument from unmet urgent needs, should be endorsed, albeit in a qualified version which also takes responsibility constraints into consideration. (shrink)

Luck egalitarians argue that distributive justice should be understood in terms of our capacity to be responsible for our choices. Both proponents and critics assume that the theory must rely on a comprehensive conception of responsibility. I respond to luck egalitarianism’s critics by developing a political conception of responsibility that remains agnostic on the metaphysics of free choice. I construct this political conception by developing a novel reading of John Rawls’ distinction between the political and the comprehensive. A surprising consequence (...) is that many responsibility-based objections to luck egalitarianism turn out to be objections to Rawls’ political liberalism as well. (shrink)

When is it fair that some people are less healthy than others due to their own individual choices and preferences? In this paper, I explore two alternative answers. The first is a luck-egalitarian account that holds people responsible for choices that society could have reasonably expected them to avoid. I argue that this account is indeterminate and go on to sketch an alternative proposal based on Rawls’s idea of a “social division of responsibility.” This latter approach connects the notion of (...) responsibility for health to the social conditions under which health-related behaviour is developed. (shrink)

As John Rawls makes clear in A Theory of Justice, there is a popular and influential strand of political thought for which brute luck – that is, being lucky in the so-called “lottery of life” – ought to have no place in a theory of distributive justice. Yet the debate about luck, desert, and fairness in contemporary political philosophy has recently been rekindled by a handful of philosophers who claim that desert should play a bigger role in theories of distributive (...) justice. In the present paper, we present the results of our attempts to fill in some of the missing empirical details of this debate. Our findings provide some preliminary evidence that, contrary to what most contemporary political philosophers have assumed, people are not as worried by natural luck as previously thought. Instead, people’s worries seem to be focused exclusively on inequalities generated by social luck. (shrink)

El igualitarismo de la suerte es una teoría de justicia distributiva que incluye consideraciones de responsabilidad atributiva individual para definir las obligaciones distributivas. Se presenta como un intento de recomponer cierta consistencia interna a la teoría rawlsiana y evitar algunas de sus consecuencias “inequitativas”. El artículo defiende la consistencia interna del proyecto rawlsiano sin necesidad de incluir un criterio sensible a la responsabilidad atributiva individual, ya que la inclusión de tal criterio resultaría ilegítima desde el punto de vista rawlsiano.

This paper responds to discussion and criticism contained in a mini-symposium on Just health: meeting health needs fairly. The replies clarify existing positions and modify or develop others, specifically in response to the following: Thomas Schramme criticises the claim that health is of special importance because of its impact on opportunity, and James Wilson argues that healthcare is not of special importance if social determinants of health have a major causal impact on population health. Annette Rid is concerned that the (...) relevance condition in accountability for reasonableness is unclear and does little work. Harald Schmidt aims to flesh out where an account of responsibility for health should go since one is under-developed in Just health. Michael Schefczyk and Susanne Brauer challenge aspects of the prudential lifespan account. Samia Hurst asks what impact a population view should have on clinician obligations. (shrink)

All modern democratic societies claim to be egalitarian. They do not agree, of course, about what egalitarianism demands; the ideal of equality is hardly transparent and can be plausibly understood to encompass any number of social arrangements and values. Thatsomeform of equality is to be prized, though, is uncontroversial. Indeed, it may be true that all political theories that have stood the test of time can be understood as specifying and interpreting the ideal of equality. Whether or not this is (...) true, I think it is hard to deny that democratic political philosophy can generally be understood as egalitarian in character; to know how to treat people as moral equals, on this account, is to know what justice demands of us. We are all, if this is correct, egalitarians now, however much we argue about what such a label truly demands. (shrink)

Some theorists hold that there is no serious, significant issue concerning cosmopolitanism. They hold that cosmopolitanism is either the anodyne doctrine that we have some duties to distant strangers merely on the ground of shared humanity or the absurd doctrine that we have no special moral duties based on special-ties such as those of friendship, family, and national community. This essay argues against this deflationary position by defending (1) a very extreme cosmopolitan doctrine that denies special-tie moral duties altogether and (...) (2) a slightly milder but still extreme form of cosmopolitanism that allows that there might be special-tie moral duties to intimate associates such as friends and family members but denies that broader social group associations such as those of subjection to a national state or national or ethnic community memberships ever constitute special ties that ground special moral duties. The defense proceeds by rebutting bad arguments leveled against extreme cosmopolitanisms. (shrink)

Resumen: Este artículo analiza la fundamentación normativa de un tipo de políticas de alivio contra la pobreza comunes durante los últimos años en Latinoamérica, a saber, las transferencias monetarias condicionadas. Se mostrará que la justificación típica de las transferencias monetarias condicionadas es ilegítima en una comunidad política democrática. A través de la indagación de las razones por las que la carga de la prueba se coloca del lado de las transferencias incondicionadas, se mostrará que se apela a una noción controvertida (...) de responsabilidad individual que cristaliza relaciones desiguales y que se basa en un diagnóstico empírico cuestionable.: This paper analyzes the normative foundations of conditional cash transfers, a kind of poverty relief policy which has been massively implemented during recent years in Latin America. I intend to show that the conditional cash transfer’s typical justification is illegitimate for a democratic political community. After reviewing the reasons why the burden of proof falls on unconditional transfers, I argue that the typical justification appeals to a controversial conception of individual responsibility that crystallizes unequal interpersonal relations and is based on a shaky empirical diagnosis. (shrink)