Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

This paper provides an agonistic interpretation of Robert Brandom's social-pragmatic account of normativity. I argue that social practice, on this approach, should be seen not just as cooperative, but also as contestatory. This aspect, which has so far remained implicit, helps to illuminate Brandom's claim that normative statuses are ‘instituted’ by social practices: normative statuses are brought into play in mutual engagement, and are only in play from an engaged social perspective among others. Moreover, in contrast to a positivist or (...) conventionalist understanding of Brandom's work, it shows that the possibility of a critical stance toward existing practices is not only compatible with, but already implicit in this form of pragmatism. This can be made explicit with the notion of farcical practices: practices that are treated merely as if they institute genuine commitments and entitlements. Interpreting a practice as farcical is taking a critical stance toward it, and this possibility is inherent in Brandom's theoretical framework. This opens the way for a fruitful appropriation of Brandom's pragmatism for social and political philosophy. (shrink)

The article aims to bridge divides between political theory and management and organization studies in theorizing workplace democracy. To achieve this aim, the article begins by introducing a new definition of democracy which, it is contended, is better suited than mainstream accounts to highlight the democratizing potential of employee involvement. It then defines employee involvement as an offshoot of early twentieth-century humanistic psychologies, from which it inherits an emancipatory ambition. In a third step, the article presents employee involvement as a (...) set of organizational practices liable to transform dominant patterns of authority and social interaction in the workplace. The article concludes by contending that, apart from representation/participation and the employee’s voice, employee involvement must be considered the third necessary pillar of workplace democracy, endowed with distinctive normative features that neither representation/participation nor voices can aptly capture. (shrink)

The paper discusses the role that ethics theory might play in business ethics teaching. It is noted that little attention is devoted to the explanation and application of ethics theory in business ethics textbooks, which suggests that ethics theory is held in low esteem by business ethics educators. This relative disregard has been justified by some critics on the basis of the limited usefulness of ethics theory to business ethics pedagogy. Notwithstanding these criticisms, the paper argues that ethics theory can (...) play an important role in business ethics teaching which conforms to a speculative agenda. A speculative agenda is described, and a contribution that ethics theory can make to it is explained. This constitutes a form of immanent critique, which enables putative statements of business ethicality to be subjected to critique against the cultural values upon which their credibility rests. Ethics theory is offered as a mediating resource to facilitate such critique. Some criteria that the presentation of ethics theory needs to meet if it is to fulfill this speculative agenda are also outlined. (shrink)

Amartya Sen has argued that contractarian theories of justice inevitably fall victim to the problem of parochialism, for the reason that they rely on a problematically narrow conception of impartiality. Sen finds a corrective model of impartiality in Adam Smith’s figure of the impartial spectator. In this essay, I argue that Sen’s invocation of the spectator to resolve the problem of parochialism is unfounded, as the impartial spectator is fundamentally a product of socialization that serves to propagate conventional moral norms. (...) I consider various interpretive avenues for “rescuing” the spectator from parochialism, and ultimately conclude that a minor amendment to Smith’s account, resting on the possibility of a conscience informed by moral pluralism, is required. (shrink)

More women are currently incarcerated than at any other time in US history. Though the United States has begun to acknowledge mass incarceration as an international embarrassment, the discourse has centered on men of color, and the experiences and consequences of US mass incarceration for women of color have been largely ignored. This is the case in spite of a now strong mainstream, institutionalized movement to end violence against women, and a growing prison reform movement ostensibly meant to help vulnerable (...) women. This paper uses the method of immanent critique to explain why women of color have been left behind by reform strategies, and to make a normative argument for abolitionist strategies. I use Beth E. Richie’s analysis of the failure of the feminist anti-violence movement to protect poor women of color, to expose the contradictory circumstance that turns “public safety” and “anti-violence” against the women they claim to protect, and to argue that reform is not enough. (shrink)

This article presents a blueprint of a feminist agenda for the twenty-first century that is oriented not by the telos of gender parity, but instead evolves as an ‘immanent critique’ of the key structural dynamics of contemporary capitalism – within a framework of analysis derived from the tenets of Critical Theory of Frankfurt School origin. This activates a form of critique whose double focus on (1) shared conceptions of justice; and (2) structural sources of injustice, allows criteria of social justice (...) to emerge from the identification of a broad pattern of societal injustice surpassing the discrimination of particular groups. In this light, women’s victimization is but a symptom of structural dynamics negatively affecting also the alleged winners in the classical feminist agenda of critique. The analysis ultimately produces a model of social justice in a formula of socially embedded autonomy that unites work, care, and leisure. (shrink)