This article addresses the question as to whether it is logically possible to fashion a discourse exclusively for the natural environment. Could such a discourse emerge without colonization by other social spheres acting as proxy? The prospects appear to be rather bleak, for even in the case of two apparently non-human-directed or non-committal discourses, that of extensionist ethics and new sophisticated management (of environmental crises), the latent social-constructionism built into both renders them monistic discourses hegemonically mapping the territories of what (...) they refer to. It becomes increasingly difficult to escape the human epistemic locatedness anti-anthropocentric critics demand. Despite this, such an exercise offers us the benefit of being mindful of what the crisis of social-scientific discourses amounts to as well as what to expect of discourse analysis as such. Furthermore, the prospects of the two discourses examined are being mapped onto two modified models drawing on Foucault and Deleuze thus helping us understand the pattern of our diverse environmental responses. Ecological thinking is perhaps the first subject-matter that transcends or shatters discourse boundaries and strains both imagination and human powers when selecting between conceptual frameworks, making us aware of the ineluctable feature of social-constructionism present in our social thought. (shrink)

Se vorbește îndeobște mai mult despre un spirit al timpului (Zeitgeist) și amprenta acestuia asupra modului în care noi înțelegem și reflectăm lumea – asemenea cerului, al cărui joc de lumini și umbre oferă un contur de culoare lucrurilor. Nu trebuie însă să uităm solul din care ideile încolțesc și spiritul locului (Raumgeist) care le‐a animat creșterea. În acest orizont au loc întâlnirile, împlinirile, speranțele și dezamăgirile care ne edifică ca oameni și ne orientează busola căutărilor filosofice și spirituale. Există (...) roade pentru care dăm socoteală în secerișul vieții de zi cu zi și există resturi de care recolta zilei nu pare să ia seama – aparent neînsemnate pentru logica zilei, aceste resturi de roade sunt tocmai cele care la urmă, la apus, dau sens întregii strădanii. Avem sarcina existențială de a nu lăsa iarna vieții să se aștearnă pe resturile rămase în urma secerișului. Acesta este și imboldul volumului de față, care se dorește a fi un spicilegium, care în limba latină înseamnă „un mănunchi de resturi de spice rămase în urma recoltei”. Așadar, o antologie de paisprezece texte filosofice de diferite dimensiuni și subiecte, dar care reprezintă expresia unei comunități de cercetători, profesori, doctoranzi și pasionați de filosofie aduși împreună de filosofia studiată sau trăită cândva la Cluj‐Napoca. Chiar dacă este compus din texte eterogene, cititorul atent al acestui volum va putea sesiza cum spiritul acestui loc subîntinde toate tematizările: propensiunea față de idealism, profunzimea psihanalizei, subtilitatea fenomenologiei, pasiunea realist speculativă și fervoarea căutării autentice a binelui, adevărului și frumosului în lume, în gândire și artă sunt predispozițiile care însuflețesc și textele de față. - Dan Siserman. (shrink)