Abstract
Lucrările în care Pr. Dumitru Stăniloae analizează spiritualitatea
românească, fie că este vorba de cele din perioada interbelică sau de
cele de dinainte şi după 1989, reprezintă încercări ale marelui teolog, o
voce respectate în toate mediile culturale din ţară şi străinătate, de a
schiţa caracteristicile esenţiale ale poporului român şi drumul pe care
acesta trebuie să-l urmeze în cadrul noilor structuri europene fără a-şi
pierde identitatea culturală şi spirituală. Ideile Pr. Stăniloae trebuie
analizate în această direcţie şi comparate cu ale altor gânditori din
perioadele în care a fost tratată tema elementelor specifice româneşti
care să facă posibilă viaţa acestui popor într-un mediu de multe ori ostil.
Pe de altă parte, gândirea teologului român se dovedeşte a fi unitară,
ideile formulate în perioada de tinereţe fiind preluate şi amplificate
structural la vârsta maturităţii. Însemnările Pr. Stăniloae referitoare la
satul românesc pot fi extinse asupra tuturor caracteristicilor spirituale
naţionale, reprezentând cheia de înţelegere a perspectivei marelui
teolog: „Se cuvine să vedem spiritualitatea satului românesc aşa cum a
fost trăită în tot cursul istoriei poporului român, spre a încuraja
persistarea în ea, împotriva ispitelor influenţelor străine care ameninţă
să ne desfiinţeze ca neam cu propria noastră fiinţă”.