This semiotic research looks into the vehicle of the process of semiosis, the force or the medium by which the existence of a sign is recognized, and the process of semiosis is carried out. This force, which has been termed as ‘mind’ or ‘quasi-mind’ (Peirce 4.536 and 4.551), ‘organism’ (Johansen 1999), ‘codemaker’ or ‘agent’ (Barbieri 2007, 2008) and ‘interpreter’ (Emmeche et al. 2010) can be “any organism or a part of an organism, or just a product whose mechanism allows or (...) is able to carry out the process of semiosis”. These terms are used with reference to the existence of different types and domains of semiosis. In other words, it is not the process of semiosis, but the vehicle of the process of semiosis which makes the existence of different types and domains of semiosis. (shrink)

In August 2021, Froese et al. published survey data collected from 2,543 respondents on their subjective experiences living under imposed social distancing measures during COVID-19 (1). The questionnaire was issued to respondents in the UK, Japan, and Mexico. By combining the authors’ expertise in phenomenological philosophy, phenomenological psychopathology, and enactive cognitive science, the questions were carefully phrased to prompt reports that would be useful to phenomenological investigation and theorizing (2–4). These questions reflected the various author’s research interests (e.g., technology, grief, (...) time). Between April 7th and July 31st, 2021, a second questionnaire with the same question set was issued to respondents of the original who had agreed to do a follow-up. This was intended to capture subjective reports of life under social distancing measures a year after the initial survey. By this time–depending on their country of residence and health status–respondents had potentially lived with repeated and prolonged lockdowns and a variety of other restrictions on their social lives. When taken together, Survey I and Survey II provide a cross-cultural and longitudinal dataset that allows for analysis of longer-term impacts of imposed social distancing measures on people’s experiences. For researchers working in diverse disciplines, this dataset offers a rich resource that reflects people’s reactions to the imposition of different social restrictions in different countries and over different time periods. (shrink)

Dacă cercetarea fenomenologică are o anumită intuiţie mai mult sau mai puţin vagă a direcţiei în care se îndreaptă, ea nu ştie dintru început unde anume va ajunge, unde anume o vor ghida întrebările. Ca în Călăuza lui Tarkovski, cercetătorul aruncă înaintea sa întrebarea şi apoi o urmează, înaintând oarecum în necunoscut, în orizontul neştiut pe care întrebarea îl deschide. Tocmai de aceea cercetarea fenomenologică este o explorare, o înaintare în necunoscut, fără o hartă sigură, fără o busolă infailibilă, alta (...) decât cea a propriei pre-înţelegeri, care poate fi confirmată sau infirmată pe parcurs. Spre deosebire de alte tipuri de cercetare, care pornesc de la un dat pozitiv deja disponibil, deja asigurat, în fenomenologie cercetătorul trebuie să îşi obţină datul originar, să şi-l asigure constant, să-l extragă din contexte fenomenale în care el este de cele mai multe ori ocultat, mascat şi obturat. Tot aşa şi noi, întrebându-ne dacă şi cum ar putea fi conceput un sens originar şi integrator al trupului, unul care să premeargă şi totodată să cuprindă diversele forme de expresie corporală a existenţei umane, noi nu presupunem că îl avem deja, gata dat, disponibil, apt de a fi arătat cu degetul: iată-l! Dimpotrivă, este mult mai plauzibil ca acest sens originar să ne fie dat întâi de toate prin ocultările sale, prin formele sale derivate, privative sau sărăcite. Explorarea fenomenologică ia atunci chipul unei operaţii de desfoliere, de recuperare a unui strat de sens originar, ascuns în spatele unor aluviuni care îl acoperă şi, uneori, îl fac de nerecunoscut. (shrink)