A new chronology is introduced to address the history of chemistry, with educational purposes, particularly for the end of the twentieth century and here identified as the fifth chemical revolution. Each revolution are considered in terms of the Kuhnian notion of ‘exemplar,’ rather than ‘paradigm.’ This approach enables the incorporation of instruments, as well as concepts and the rise of new subdisciplines into the revolutionary process and provides a more adequate representation of such periods of development and consolidation. The fifth (...) revolution developed from 1973 to 1999 and is characterized by a deep transformation in the very heart of chemistry. That is to say, the size and type of objects, the way in which they must be done and the time in which they are transformed. In one way or another, chemistry’ limits had been set out. (shrink)

The paper begins with a retrospective of the debates on the origin of life: the virus or the cell? The virus needs a cell for replication, instead the cell is a more evolved form on the evolutionary scale of life. In addition, the study of viruses raises pressing conceptual and philosophical questions about their nature, their classification, and their place in the biological world. The subject of pandemics is approached starting from the existentialism of Albert Camus and Sartre, the replacement (...) of the exclusion ritual with the disciplinary mechanism of Michel Foucault, and about the Gaia hypothesis, developed by James Lovelock and supported in the current pandemic by Bruno Latour. The social dimensions of pandemics, their connection to global warming, which has led to an increase in infectious diseases, and the deforestation of large areas, which have caused viruses to migrate from their native area (their "reservoir") are highlighted below. The ethics of pandemics is approached from several philosophical points of view, of which the most important in a crisis of such global dimensions is utilitarianism which involves maximizing benefits for society in direct conflict with the usual (Kantian) view of respect for people as individuals. After a retrospective of the COVID-19 virus that caused the current pandemic, its life cycle and its history, with an emphasis on the philosophy of death, the concept of biopower initially developed by Foucault is discussed, with reference to the practice of modern states of control of the populations and the debate generated by Giorgio Agamben who states that what is manifested in this pandemic is the growing tendency to use the state of emergency as a normal paradigm of government. An interesting and much debated approach is the one generated by the works of Slavoj Žižek, who states that the current pandemic has led to the bankruptcy of the current "barbaric" capitalism, wondering if the path that humanity will take is a neo-communism. Another important negative effect is desocialization, with the conclusion of some philosophers that we cannot exist independently of our relationships with others, that a person's humanity depends on the humanity of those around him. The last section is dedicated to forecasting what the world will look like after the pandemic, and there are already signs of a paradigm shift, including the sudden disappearance of the "wall" ideology: a cough was enough to make it suddenly impossible to avoid the responsibility that every individual has it towards all living beings for the simple fact that he is part of this world, and of the desire to be part of it. The whole is always involved in part, because everything is, in a sense, in everything and in nature there are no autonomous regions that are an exception. The COVID-19 pandemic seems to restore the supremacy that once belonged to politics. One of the virtues of the virus is its ability to generate a more sober idea of ​​freedom: to be free means to do what needs to be done in a specific situation. -/- CONTENTS: -/- Abstract Introduction 1 Viruses 1.1 Ontology 2 Pandemics 2.1 Social dimensions 2.2 Ethics 3 COVID-19 3.1 Biopolitics 3.2 Neocommunism 3.3 Desocialising 4 Forecasting Bibliography -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.31039.74405/1. (shrink)

Lucrarea debutează cu o retrospectivă a dezbaterilor privind originea vieții: virusul sau celula? Virusul are nevoie de celulă pentru replicare, în schimb celula este o formă mai evoluată pe scara evoluționistă a vieții. În plus, studiul virușilor ridică întrebări conceptuale și filozofice presante despre natura lor, clasificarea lor, și locul lor în lumea biologică. Subiectul pandemiilor este abordat pornind de la existențialismul lui Albert Camus și Sartre, înlocuirea ritualului de excludere cu mecanismul disciplinar al lui Michel Foucault, și despre ipoteza (...) Gaia, dezvoltată de James Lovelock și susținută în actuala pandemie de Bruno Latour. În continuare sunt evidențiate dimensiunile sociale ale pandemiilor, legătura lor cu încălzirea globală care a dus la o creștere a bolilor infecțioase, și despădurirea unor zone întinse, care au determinat virușii să migreze din zona lor nativă („rezervorul” lor). Etica pandemiilor este abordată din mai multe puncte de vedere filosofice, din care cel mai important într-o criză de asemenea dimensiuni globale este utilitarismul care presupune maximizarea beneficiilor pentru societate în conflict direct cu viziunea obișnuită (kantiană) privind respectul față de persoane ca indivizi. După o retrospectivă a virusul COVID-19 care a cauzat actuala pandemie, a ciclului său de viață și a istoriei sale, cu accent pe filosofia morții, este discutat conceptul de bioputere dezvoltat inițial de Foucault, cu referire la practica statelor naționale moderne de control al populațiilor și dezbaterea generată de Giorgio Agamben care afirmă că ceea ce se manifestă în această pandemie este tendința crescândă de a folosi starea de excepție ca o paradigmă normală de guvernare. O altă abordare de interes și foarte dezbătută este cea generată de lucrările lui Slavoj Žižek, care afirmă că actuala pandemie a dus la falimentul actualului capitalism ”barbar”, întrebându-se dacă nu cumva drumul pe care îl va lua omenirea este un neo-comunism. Un alt efect negativ important este desocializarea, cu concluzia unor filosofi că nu putem exista independent de relațiile noastre cu ceilalți, că umanitatea unei persoane depinde de umanitatea celor din jurul ei. Ultima secțiune este dedicată previziunilor despre cum va arăta lumea după pandemie, existând deja semne ale unei schimbări de paradigmă, inclusiv dispariția bruscă a ideologiei legate de „ziduri”: o tuse a fost suficientă pentru a face dintr-o dată imposibilă evitarea responsabilității pe care fiecare individ o are față de toate ființele vii pentru simplul fapt că este parte a acestei lumi, și a dorinței de a fi parte a ei. Întregul este întotdeauna implicat în parte, pentru că totul este, într-un anumit sens, în tot și în natură nu există regiuni autonome care să constituie o excepție. Pandemia COVID-19 pare să restabilească supremația care a aparținut cândva politicii. Una din virtuțile virusului este capacitatea acestuia de a genera o idee mai sobră de libertate: a fi liber înseamnă a face ceea ce trebuie făcut într-o situație specifică. -/- CUPRINS: -/- Abstract Introducere 1 Viruși 1.1 Ontologia 2 Pandemii 2.1 Dimensiuni sociale 2.2 Etica 3 COVID-19 3.1 Biopolitica 3.2 Neocomunism 3.3 Desocializarea 4 Previziuni Bibliografie -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.27611.39205 . (shrink)

On the notion of responsibility employed by John Passmore in his classic Man’s Responsibility for Nature, the relationship of responsibility can only hold between persons (human beings, subjects), or groups and communities of them, and other persons. And in this relationship the persons that are responsible 'to' other persons are responsible 'for' how their actions affect these other persons, not to the direct object of these actions (in this case: nature). If this is correct, we cannot be responsible to nature (...) without conceiving of it as a ‘pseudo-person’, as Passmore calls it. However, non-anthropocentric environmental ethics requires such a moral relationship. The question is, therefore, how this can be allowed in a metaphysically acceptable way. To answer this I first provide an account of what it means to stand in the relation of being ‘responsible to’. Next, I describe two major paradigmatic examples of the metaphysics of nature that perfectly match the thesis that we can, and should, be responsible to nature (the Spinoza-inspired view and the Gaia hypothesis). Unfortunately, they have to be rejected for common sense or naturalist reasons. Finally, I therefore defend a 'fictionalist' view of nature (as person-like) that allows for this relationship. (shrink)

From the existentialism of Albert Camus and Sartre, to the replacement of the exclusion ritual with the disciplinary mechanism of Michel Foucault, an ideal form of control of state authorities of all forms of "disorder", and viral modernity and bioinformationalism. And about the Gaia hypothesis, developed by James Lovelock and supported in the current pandemic by Bruno Latour. DOI: 10.13140/RG.2.2.34967.80801.

De l'existentialisme d'Albert Camus et Sartre, au remplacement du rituel d'exclusion par le mécanisme disciplinaire de Michel Foucault, forme idéale de contrôle des autorités étatiques de toutes les formes de « désordre », et à la modernité virale et au bioinformationalisme. Et à propos de l'hypothèse Gaia, développée par James Lovelock et soutenue dans la pandémie actuelle par Bruno Latour. DOI: 10.13140/RG.2.2.20639.18089.

In the case of the COVID-19 pandemic, there are some signs of a shift of paradigm, including the sudden disappearance of the wall ideology: a cough was enough to suddenly make it impossible to avoid the responsibility that each individual has towards all living beings for the simple fact that it is part of this world, and of the desire to be part of it. The whole is always involved in part, because everything is, in a sense, in everything and (...) in nature there are no autonomous regions that are an exception. The virus seems to restore the supremacy that once belonged to politics. One of the virtues of the virus is its ability to generate a more sober idea of freedom: to be free means to do what needs to be done in a specific situation. DOI: 10.13140/RG.2.2.20745.67681 . (shrink)

În cazul pandemiei COVID-19, există unele semne ale schimbării de paradigmă, inclusiv dispariția bruscă a ideologiei legate de „ziduri”: ”o tuse a fost suficientă pentru a face dintr-o dată imposibilă evitarea responsabilității pe care fiecare individ o are față de toate ființele vii pentru simplul fapt că este parte a acestei lumi, și a dorinței de a fi parte a ei”. Întregul este întotdeauna implicat în parte, pentru că totul este, într-un anumit sens, în tot și în natură nu există (...) regiuni autonome care să constituie o excepție. Virusul pare să restabilească supremația care a aparținut cândva politicii. Una din virtuțile virusului este capacitatea acestuia de a genera o idee mai sobră de libertate: a fi liber înseamnă a face ceea ce trebuie făcut într-o situație specifică. DOI: 10.13140/RG.2.2.29865.83041. (shrink)