Abstract
Filmul Solaris (1972) al lui Andrei Tarkovski poate fi abordat prin prisma filosofiei minții, a întrebărilor esențiale în acest domeniu. Aceste întrebări se referă la personalitate și suferință, care acoperă cel puțin perioada de la Rene Descartes la filosofii moderni, precum Derek Parfit și Hilary Putnam. Solaris apare ca un vehicul adecvat pentru a explora provocările filosofice. De altfel, filmul Solaris al lui Tarkovsky permite multiple interpretări semantice. În același timp, Solaris prezintă un exemplu excelent despre modul în care spațiile heterotopice pot exista în termeni cinematografici.
DOI: 10.13140/RG.2.2.30893.23521