BioéthiqueOnline was launched in March 2012 as a non-peer reviewed journal with the aim of providing a platform to facilitate and encourage the development of a bilingual bioethics community in Canada and internationally. In light of discussions amongst the Editorial Committee over the past few months regarding the growth of the journal, we have decided to move to a peer-reviewed process for articles submitted to the journal.

In diverse fictions from the second century Roman Empire, two parties with competing claims to truth hold a formal contest in a public place where, after a series of abrupt reversals, the issue is finally decided by the evidence of a dead, mutilated, or resurrected body. We can ask these corpses to tell us about the ways Roman society constructed truth. Furthermore, can we learn from the abrupt reversals in these narratives anything about the way Romans experienced shifts in truth-paradigms (...) in “real life”? (This is, of course, a question of paramount importance for appreciating the religious change propelled by Christianity). (shrink)

Acest roman este o continuare a povestilor din "Viata lui G." (dar romanul se poate citit fara sa se fi citit primul roman "Viata lui G."). Sunt alte "povesti" din viata domnului G.

Gioacchino din Fiore (n. 1135 – d. 30 martie 1202), călugăr cistercian și fondator al Ordinului Florensian din Calabria, a fost unul dintre cei mai influenți teologi și filosofi ai Evului Mediu. Plasat de Dante în Paradis (Cântul XII), Gioacchino este considerat de către unii profet, iar de alții eretic, iar despre ideile sale se afirmă că au influențat atât Ordinul Franciscan, cât și mișcările escatologice medievale și moderne, respectiv teoriile ulterioare ale filosofiei istoriei. Cunoscut în primul rând pentru (...) împărțirea istoriei în trei status-uri, al Tatălui, al Fiului și al Spiritului (Duhului Sfânt), prin care Sfânta Treime se revelează progresiv și pedagogic umanității, călăuzind-o înspre libertate și desăvârșire, sistemul de teologie și filosofie a istoriei dezvoltat de abatele calabrez stă alături de De Civitate Dei a lui Augustin asemenea unui pilon al înțelegerii creștine medievale a sensului istoriei. - Dan Siserman -/- „Din faptul că după Cristos continuă încă o istorie bolnavă și profană, Gioacchino concluzionează că o istorie cu adevărat sfântă și bună trebuie încă să vină. Această istorie însă, recunoaște el cu satisfacție, este acum foarte aproape: într-adevăr, ea a crescut mult timp într-un mod ascuns, dar în curând va trebui să devină vizibilă. În acest eveniment iminent abatele calabrez își plasează bucuria plină de speranță și așteptarea plină de încredere; iar acesta este un fapt care indică un lucru cu adevărat semnificativ: că este cu adevărat posibil să privim spre viitor cu acea speranță plină de bucurie, care cândva își găsise expresia în acel „Marana tha” al primilor creștini, care așteptau plinătatea mântuirii odată cu întoarcerea lui Isus Cristos. Astfel, la Gioacchino, o adevărată așteptare a timpului sfârșitului a fost din nou posibilă – o așteptare care era pe deplin pătrunsă de spiritul speranței. […] După părerea mea, numai cu mari rezerve putem accepta teza conform căreia Gioacchino din Fiore a inițiat procesul de secularizare a speranței escatologice care a condus la conștiința epocală a Renașterii și Modernității. Este corect că odată cu Gioacchino s-a produs o turnură în ceea ce privește speranța escatologică; însă ar trebui să ne ferim să vedem pur și simplu un inițiator al Renașterii într-un astfel de om al contemplației care a profețit o eră monastică și contemplativă a purei interiorități.” – Joseph Ratzinger/Papa Benedict XVI. (shrink)

Not long after the 2001 invasion of Afghanistan, an American citizen was captured by U.S. soldiers on he battlefield carrying a weapon and wearing the dress of a Taliban soldier. Heralded by the news media as the “American Taliban,” he became a spectacle, bound, gagged, naked and blind-folded on a stretcher in a photo taken soon after his capture. The story of how the homeschooled twenty-year-old from a middle-class Northern California family became an enemy combatant in the Afghani desert piqued (...) the popular imagination. After converting to Islam, he went to Yemen, learned Arabic, returned home and then left again to attend a madrassa (or Islamic religious school) before receiving training at an Al-Qaeda training camp in Afghanistan. Some Americans reacted to the young man’s story with wonder; others with loathing. How did this youth stray from the values that most Americans hold dear? In fact, he did not. Similar to Paul Maud’dib who, at the end of Dune Messiah, wandered into the desert a blind holy man, the American Taliban had acted in accordance with values that most American prize: self-reliance, ingenuity, spirituality and practical know-how. It is widely believed that the Fremen culture derives from their religion, Zensunni , an imaginative blending of Zen Buddhism and Sunni Muslim beliefs. However, a closer look reveals that the Fremen (similar to the American Taliban) were shockingly American in their core values. To demonstrate this, I begin by discussing the weirdness of Dune’s Fremen, their religion, customs and lifestyle. Then, I give a brief summary of American philosopher Ralph Waldo Emerson’s famous essay “Self-Reliance” followed by a similar treatment of John Dewey’s notion of democracy as a way of life. The essay returns to paint a clearer picture of the American Fremen and their exhilarating though dangerous faith in jihad as a way of life. (shrink)

En 600 av. J.-C., les Bituriges, « rois du monde », dominent la Celtique sous l’autorité d’Ambigat. Leur territoire est uni par le contrôle des bassins versants de la Loire et l’occupation d’une grande clairière céréalière, la Champagne, cernée par les forêts. Le chef-lieu est Avaricum, que Vercingétorix choisira pour venir à bout des légions de César. L’issue est tragique. Malgré Gergovie, la Gaule devient romaine. Commence alors l’histoire du Berry, qui sera pendant 1700 ans le théâtre d’événements majeurs. Parce (...) que le Berry n’a jamais été une province, son destin se fond dans le roman national. Pourtant, c’est en Berry que s’effondre l’Empire romain. C’est en Berry qu’après la double trahison d’Aliénor se joue l’unité de la France. C’est en Berry que Charles VII assure la survie du royaume quand il est chassé de Paris. De Bourges, le duc Jean fait rayonner le gothique international. Puis la seconde renaissance du droit illumine l’Europe des humanistes. C’est sur le Berry que Sully compte pour exalter sa gloire, en Berry que Condé organise la Fronde. Le Berry s’étiole ensuite, et la Révolution l’effacera des cartes. Mais en 1913, le Grand Meaulnes le fait entrer dans la littérature mondiale comme ce paradis perdu, bordé de bois et d’étangs, qui s’est à jamais retiré du temps. (shrink)

This chapter argues that the human right to water entails specific moral limits to commodifying water. While free-market economists have generally recognized no such limits, the famous Canadian environmental thinker Maude Barlow has claimed that the human right to water entails that no water markets should be permitted. With a Lockean conception of the human right to water, this chapter argues that both views are mistaken. If water markets prevent people from obtaining some minimal and proportional share of water, (...) by charging a prohibitively high price, or otherwise, then they put the human right to water in jeopardy and, therefore, should be blocked. (shrink)

In the apostolic exhortation Evangelii gaudium, Pope Francis traces a relationship of clear interdependence between the evangelizing mission of the ecclesial community and the experience of joy that it lives in the faith in Jesus Christ. This work presents some contributions from the theology of Alexander Schmemann, in For the Life of the World, and from the philosophy of Fabrice Hadjadj, in Le paradis à la porte, which can enrich the reception of this programmatic document of the pontificate of (...) Francis. In this path, we identify four points of convergence between the two authors' vision: the rediscovery of the eucharistic dimension of joy, as an experience of a gift that extends itself as thanksgiving; of its paschal dimension, which goes through evil and pain, fertilizing them without denying them; of its epiphanic dimension, as a look that allows us to recognize the proximity of the mystery in everyday life; and of its transforming dimension, as a gratuity that spills over into an truly disinterested service. (shrink)