Evoluția testelor gravitaționale dintr-o perspectivă epistemologică încadrată în conceputul de reconstrucție rațională al lui Imre Lakatos, pe baza metodologiei acestuia a programelor de cercetare. Perioada evaluată este foarte vastă, începând cu filosofia naturală a lui Newton și până la teoriile gravitației cuantice din zilele noastre. Pentru a explica mai rațional evoluția complexă a conceptului de gravitație din ultimul secol, propun o extindere naturală a metodologiei programelor de cercetare pe care o folosesc apoi pe parcursul lucrării. Consider că această abordare oferă (...) o nouă perspectivă asupra modului în care au evaluat în timp conceptul de gravitație și metodele de testare a fiecărei teorii a gravitației, prin observații și experimente. Argumentez, pe baza metodologiei programelor de cercetare și a studiilor oamenilor de știință și filosofilor, că actualele teorii ale gravitației cuantice sunt degenerative, datorită lipsei dovezilor experimentale pe o perioadă îndelungată de timp și a auto-imunizării împotriva posibilității falsificării. Mai mult, în prezent este în curs de dezvoltare un curent metodologic care atribuie un rol secundar, neimportant, verificărilor prin observații și/sau experimente. Din această cauză, nu va fi posibilă o teorie completă a gravitației cuantice în forma actuală care să includă la limită relativitatea generală, întrucât teoriile fizice au fost dintotdeauna ajustate, în decursul evoluției lor, pe baza testelor observaționale sau experimentale, și verificate prin predicțiile făcute. De asemenea, contrar unei opinii răspândite și a unor programe active actuale privind unificarea tuturor forțelor fundamentale ale fizicii într-o singură teorie finală, pe baza teoriei corzilor, argumentez că este puțin probabil în general să se realizeze această unificare, și nu este posibil oricum ca unificarea să se elaboreze pe baza teoriilor actuale ale gravitației cuantice, inclusiv prin teoria corzilor. În plus, susțin punctele de vedere ale unor oameni de știință și filosofi că în prezent se consumă mult prea multe resurse pe ideea dezvoltării teoriilor gravitației cuantice, și în special teoria corzilor, care să includă relativitatea generală și să unifice gravitația cu celelalte forțe, în condițiile în care știința nu impune astfel de programe de cercetare. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.14582.75842 . (shrink)

According to Kant, the axioms of intuition, i.e. space and time, must provide an organization of the sensory experience. However, this first orderliness of empirical sensations seems to depend on a kind of faculty pertaining to subjectivity, rather than to the encounter of these same intuitions with the real properties of phenomena. Starting from an analysis of some very significant developments in mathematical and theoretical physics in the last decades, in which intuition played an important role, we argue that nevertheless (...) intuition comes into play in a fundamentally different way to that which Kant had foreseen: in the form of a formal or “categorical” yet not sensible intuition. We show further that the statement that our space is mathematically three-dimensional and locally Euclidean by no means follows from a supposed a priori nature of the sensible or subjective space as Kant claimed. In fact, the three-dimensional space can bear many different geometrical and topological structures, as particularly the mathematical results of Milnor, Smale, Thurston and Donaldson demonstrated. On the other hand, it has been stressed that even the phenomenological or perceptual space, and especially the visual system, carries a very rich geometrical organization whose structure is essentially non-Euclidean. Finally, we argue that in order to grasp the meaning of abstract geometric objects, as n-dimensional spaces, connections on a manifold, fiber spaces, module spaces, knotted spaces and so forth, where sensible intuition is essentially lacking and where therefore another type of mathematical idealization intervenes, we need to develop a new form of intuition. (shrink)

The history and philosophy of science are destined to play a fundamental role in an epoch marked by a major scientific revolution. This ongoing revolution, principally affecting mathematics and physics, entails a profound upheaval of our conception of space, space–time, and, consequently, of natural laws themselves. Briefly, this revolution can be summarized by the following two trends: by the search for a unified theory of the four fundamental forces of nature, which are known, as of now, as gravity, electromagnetism, and (...) strong and weak nuclear forces; by the search for new mathematical concepts capable of elucidating and therefore explaining such a relationship. In fact, the first search is essentially dependent on the second; that is to say, that in order for a new theory of physics to come to light, the development of a deeper geometric theory capable of explaining the structure of space–time on a quantum scale appears to be necessary. On careful consideration, we notice that both of these developments converge in the direction of a unitary and fundamental tendency of modern science—which is the geometrization of theoretical physics and of natural sciences. This new emergent situation carries within it a profound conceptual change, affecting the way in which relations are conceived of, first and foremost, between mathematics and physics. This new paradigm can be summed up by the intimately interdependent points: the immense variety of physical phenomena and of natural forms follows from the equally infinite variety of geometric and topological objects that can be made out in space and from which space is made up; the second point, which ensues from the former one and which is of great historical and epistemological significance, is that mathematics is involved in rather than applied to phenomena. In other words, phenomena are effects that emerge from the geometrical structure of space–time. There is no doubt that this new conception of the relationship between the universe of mathematical ideas and objects and the world of natural phenomena is the true scientific revolution of our century, of great conceptual importance, and consequently, capable of changing our view of science and of nature at one and the same time. It is all at once of a scientific, philosophical and aesthetic order. (shrink)