În această lucrare argumentez faptul că, în ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și în versiunea sa inițială, considerată de Lakatos ca ”dogmatică”, Popper nu a afirmat că această metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, (...) o teorie poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparație cu teoria lui Kuhn a revoluțiilor, de care el însuși s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a ”micro-revoluțiilor”, consider că metodologia de demarcare a lui Popper, împreună cu dezvoltarea ulterioară propusă de acesta, inclusiv coroborarea și verosimilitudinea, deși imperfectă, nu numai că este valabilă și azi, dar este încă cea mai bună metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrări ale lui Popper care tratează această problemă, și a principalilor săi critici și susținători. După o scurtă prezentare a lui Karl Popper, și o introducere în problema demarcației și metodologia falsificabilității, trec în revistă principalele critici aduse și argumentele susținătorilor săi, accentuând pe ideea că Popper nu a pus niciodată semnul egalității între falsificare și respingere. În final prezint propriile concluzii în această problemă. -/- DOI: 10.58679/TW55590. (shrink)

The delimitation between science and pseudoscience is part of the more general task of determining which beliefs are epistemologically justified. Standards for demarcation may vary by domain, but several basic principles are universally accepted. Karl Popper proposed falsifiability as an important criterion in distinguishing between science and pseudoscience. He argues that verification and confirmation can play no role in formulating a satisfactory criterion of demarcation. Instead, it proposes that scientific theories be distinguished from non-scientific theories by testable claims that future (...) observations might reveal to be false. DOI: 10.13140/RG.2.2.29821.61926. (shrink)

Finding the demarcation criterion for the identification of scientific knowledge is the most important task of normative epistemology. Pseudoscience is not a harmless leisure activity, it can pose a danger to the functioning of liberal democratic societies and the well-being of their citizens. First, there is an outline of how to define science instrumentally without slipping into the detrimental heritage of conceptual essentialism. The second part is dedicated to Popper’s falsification criterion and the objections of its opponents, which eventually led (...) to the abandonment of “naïve” falsificationism. Then I present two promising solutions to the problem, namely the ostensive definition of pseudoscience and the cognitive research of pseudoscientific thinking. In conclusion, I suggest to further extend the typology of alternatives to science to include parascience. (shrink)

Malgré les critiques de la théorie de Karl Popper sur la falsifiabilité pour la démarcation entre la science et la non-science, principalement la pseudo-science, ce critère est toujours très utile et parfaitement valide après avoir été perfectionné par Popper et ses disciples. De plus, même dans sa version originale, qualifiée de « dogmatique » par Lakatos, Popper n’a pas affirmé que cette méthode constituait un critère absolu de démarcation : un seul contre-exemple ne suffit pas à falsifier une théorie ; (...) une théorie peut légitimement être sauvée de la falsification en introduisant une hypothèse auxiliaire. Comparé à la théorie des révolutions de Kuhn, de qui lui-même s'est dissocié pour la transformer en une théorie des « micro-révolutions », j'estime que la méthode de démarcation de Popper, ainsi que le développement ultérieur proposé par lui, incluant la corroboration et la vraisemblance, même imparfait, n’est pas seulement valable aujourd’hui, mais c’est la meilleure méthodologie de démarcation. -/- SOMMAIRE: -/- Abstract Introduction 1. Le problème de la démarcation 2. Pseudoscience 3. Falsifiabilité 4 Falsification et réfutation 5 Extension de la falsifiabilité 6. Critiques de la falsifiabilité 7 Support de la falsifiabilité 8 Tendance actuelle Conclusions Bibliographie Notes -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.19124.60805 . (shrink)

In recent years, many philosophers of science have rejected the “value-free ideal” for science, arguing that non-epistemic values have a legitimate role to play in scientific inquiry. However, this philosophical position raises the question of how to distinguish between legitimate and illegitimate influences of values in science. In this paper, we argue that those seeking to address this “new” demarcation problem can benefit by drawing lessons from the “old” demarcation problem, in which philosophers tried to find a way of distinguishing (...) between science and non-science. Many of those who worked on this problem ultimately found that efforts to provide necessary and sufficient conditions for defining science failed, and most concluded that the best solution to the problem was to characterize scientific hypotheses, theories, and research programs in terms of some common norms. We suggest that those seeking to distinguish between legitimate and illegitimate value influences on science would do well to adopt a similar approach. Rather than attempting to establish necessary and sufficient conditions for identifying appropriate value influences, it will be more fruitful to evaluate scientific activities based on their adherence to a set of epistemic and ethical norms that can be implemented in scientific practice by means of rules, conventions, policies, and procedures. (shrink)

In this article, I seek to improve upon a definition of pseudoscience put forward by Sven Ove Hansson. I argue that not only does its use of ‘pseudoscientific statement’ as definiendum inadequately address the theoretical issue of demarcation, it also makes the definition inapt for practical demarcation. Moreover, I argue that Hanson’s definition subsumes statements and associated practices that are forms of bad science, resulting in an unfavourably wide concept. I try to save the definition from the brunt of this (...) critique by arguing that some pseudoscientific statements are particularly significant when demarcating a discipline as a pseudoscience. (shrink)

This is a reply to a comment by Kåre Letrud [Letrud, Kåre. 2019. “The Gordian Knot of Demarcation: Tying Up Some Loose Ends.” International Studies in the Philosophy of Science 32 : 3–11. doi:10...

A definition of pseudoscience is proposed, according to which a statement is pseudoscientific if and only if it (1) pertains to an issue within the domains of science, (2) is not epistemically warranted, and (3) is part of a doctrine whose major proponents try to create the impression that it is epistemically warranted. This approach has the advantage of separating the definition of pseudoscience from the justification of the claim that science represents the most epistemically warranted statements. The definition is (...) used to explain why proponents of widely divergent criteria for the demarcation between science and pseudoscience tend to be in almost complete agreement on the particular demarcations that should presumably be based on these general criteria. (shrink)

Socrate a practicat dialectica pentru obținerea cunoașterii, prin metoda dialogului oral, ceea ce el numea arta „nașterii sufletelor”. La Platon, dialectica era un tip de cunoaștere cu rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Pentru ca o descriere, declarație sau afirmație să fie cunoaștere, trebuie ca aceasta să fie o credință, să fie (...) adevărată, și să fie justificată. O declarație de credință este o expresie a credinței în cineva sau ceva. Credința trebuie să fie adevărată pentru a fi cunoaștere. Definiția cunoașterii ca o credință adevărată justificată a fost acceptată pe scară largă până în 1960, când filosoful american Edmund Gettier a provocat discuții majore pe scară largă. Cunoașterea științifică se bazează pe colectarea probelor observabile și măsurabile supuse unor principii specifice de raționament și de experimentare. În ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Metodologia programelor de cercetare științifică a lui Imre Lakatos este o revizuire radicală a criteriului de demarcație al lui Popper între știință și neștiință, conducând la o teorie nouă a cunoașterii științifice. În lucrare prezint propunerea mea de extindere a metodologiei lui Lakatos cu doi noi termeni, programe bifurcate și programe unificatoare, cu caracteristicile lor specifice. (shrink)

After a short overview of arguments pro and contra peer reviews, examples of gross misjudgement are compiled, followed by an attempt to identify some frequent, recurrent patterns of unjustified rejection of scientific manuscripts. A few specific questions are studied in more detail: the claim for still more precise and comprehensive definitions, the right way of handling ‘‘parallel theories’’, and the frequent misuse of the term ‘‘pseudoscience’’. Finally, practical rules to improve refereeing and ‘‘basic rights of authors’’ are proposed, together with (...) a word of encouragement for future authors. Keywords: Peer reviews—cases of misjudgement—patterns of unjustified rejection—misuse of the term ‘‘pseudoscience’’—proposals to improve refereeing. (shrink)

Nowadays, there is an image that the philosopher is a figure who sits in an armchair thinking about his questions and reaching his conclusions. This image is not completely wrong. In philosophy, there really are “armchair” methods. Several philosophers try to do philosophy with little appeal to experimental evidence and a significant part of philosophers do not even try to do controlled experiments to verify their hypotheses. In this sense, a closer image of armchair philosophy is one in which philosophers (...) work with intuitions and concepts. (shrink)

Delimitarea dintre știință și pseudoștiință face parte din sarcina mai generală de a determina care credințe sunt justificate epistemic. Știința poate fi descrisă ca fiind parțial descriptivă, parțial normativă. O definiție a științei se poate concentra pe conținutul descriptiv și specifică modul în care termenul este utilizat efectiv, sau, se poate concentra asupra elementului normativ și poate clarifica sensul mai fundamental al termenului. DOI: 10.13140/RG.2.2.13182.74569.