O teorie științifică, conform lui Popper, poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare care să permită generarea de predicții noi, falsificabile. De asemenea, dacă există suspiciuni de părtinire sau eroare, cercetătorii ar putea introduce o ipoteză falsificabilă auxiliară, care să permită testarea. Dar această tehnică nu poate rezolva problema în general, deoarece orice ipoteză auxiliară poate fi contestată în același mod, ad infinitum. Pentru a rezolva această regresiune, Popper introduce ideea unei declarații de bază, (...) o afirmație empirică care poate fi folosită atât pentru a determina dacă o teorie dată este falsificabilă și, dacă este cazul, pentru a corobora ipotezele de falsificare. DOI: 10.13140/RG.2.2.10245.50405 . (shrink)

În această lucrare argumentez faptul că, în ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și în versiunea sa inițială, considerată de Lakatos ca ”dogmatică”, Popper nu a afirmat că această metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, (...) o teorie poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparație cu teoria lui Kuhn a revoluțiilor, de care el însuși s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a ”micro-revoluțiilor”, consider că metodologia de demarcare a lui Popper, împreună cu dezvoltarea ulterioară propusă de acesta, inclusiv coroborarea și verosimilitudinea, deși imperfectă, nu numai că este valabilă și azi, dar este încă cea mai bună metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrări ale lui Popper care tratează această problemă, și a principalilor săi critici și susținători. După o scurtă prezentare a lui Karl Popper, și o introducere în problema demarcației și metodologia falsificabilității, trec în revistă principalele critici aduse și argumentele susținătorilor săi, accentuând pe ideea că Popper nu a pus niciodată semnul egalității între falsificare și respingere. În final prezint propriile concluzii în această problemă. -/- DOI: 10.58679/TW55590. (shrink)

Karl Popper a propus falsificabilitatea ca un criteriu important în diferențierea dintre știință și pseudoștiință. El susține că verificarea și confirmarea nu pot juca niciun rol în formularea unui criteriu satisfăcător de delimitare. În schimb, propune ca teoriile științifice să se deosebească de teoriile ne-științifice prin pretenții testabile pe care viitoarele observații le-ar putea dezvălui a fi false. Popper atrage atenția asupra faptului că teoriile științifice sunt caracterizate prin existența unor falsificatori potențiali - declarații care ar putea fi descoperite ca (...) fiind false. DOI: 10.13140/RG.2.2.25228.67202. (shrink)

The delimitation between science and pseudoscience is part of the more general task of determining which beliefs are epistemologically justified. Standards for demarcation may vary by domain, but several basic principles are universally accepted. Karl Popper proposed falsifiability as an important criterion in distinguishing between science and pseudoscience. He argues that verification and confirmation can play no role in formulating a satisfactory criterion of demarcation. Instead, it proposes that scientific theories be distinguished from non-scientific theories by testable claims that future (...) observations might reveal to be false. DOI: 10.13140/RG.2.2.29821.61926. (shrink)

Selon Popper, une théorie scientifique peut être légitimement sauvée de la falsification en introduisant une hypothèse auxiliaire permettant de générer de nouvelles prédictions falsifiables. De plus, s’il existe des soupçons de biais ou d’erreur, les chercheurs pourraient introduire une hypothèse auxiliaire falsifiable, qui permettrait de procéder à des tests. De nombreux autres auteurs ont proposé des critères pour démarquer la science de la pseudoscience. Celles-ci incluent généralement la croyance en l'autorité, des expériences irremplaçables, des exemples choisis, le manque de volonté (...) de tester, le non-respect des informations de réfutation, un subterfuge intégré, des explications abandonnées sans remplacement. DOI: 10.13140/RG.2.2.36437.99041. (shrink)

Music theory has to reinvent itself. Century-long paradigms have to be revisited, and recent terminologies and concepts coming from other fields of music have to find room within the traditional frameworks, particularly in connection with electronic music. In this work, I make an attempt at depicting a framework that might turn useful to further advancements in music theory, by representing the relation between electroacoustic and traditional musics within a scenario dominated by the Philosophy of Language. The Philosophy of Language is (...) herein proposed as a possible philosophical asset to counterbalance some limits of Phenomenology, which has dominated the field of electroacoustic music since its appearance. Within this scenario, the work suggests the notions of "mimesis" and "cadence" as two valid terms to help creating a common ground between the two genres, discussing them in detail and proposing new interpretations for both concepts. (shrink)