Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

Conceptul de dreptate socială este unul dintre cele mai controversate concepte ale filosofiei politice. Foarte puține aspecte legate de acest concept nu sunt înconjurate de controverse și dezbateri argumentative. Unele dintre cele mai importante astfel de controverse sunt cele legate de definirea, de specificarea și de legitimitatea lui. Prima este, în esență, o controversă în privința răspunsului la următoarea întrebare: care este conceptul care surprinde cel mai bine trăsătura fundamentală a dreptății și nedreptății sociale? A doua este o controversă în (...) privința exigențelor sau a principiilor „corecte” ale dreptății sociale. În sfărșit, a treia este o controversă pe marginea acceptabilității conceptului de dreptate socială. În studiul de față prezint pe scurt principalele idei, poziții și argumente invocate de filosofii politici recenți în cadrul fiecăreia dintre aceste controverse. (shrink)

În acest capitol îmi revine sarcina de a prezenta unul dintre cele mai influente și mai dinamice curente din filosofia politică actuală. Este vorba, desigur, despre curentul care dă titlul acestui capitol: egalitarianismul.

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

I here settle a recent dispute between two rival theories in distributive ethics: Restricted Prioritarianism and the Competing Claims View. Both views mandate that the distribution of benefits and burdens between individuals should be justifiable to each affected party in a way that depends on the strength of each individual’s separately assessed claim to receive a benefit. However, they disagree about what elements constitute the strength of those individuals’ claims. According to restricted prioritarianism, the strength of a claim is determined (...) in ‘prioritarian’ fashion by both what she stands to gain and her absolute level of well-being, while, according to the competing claims view, the strength of a claim is also partly determined by her level of well-being relative to others with conflicting interests. I argue that, suitably modified, the competing claims view is more plausible than restricted prioritarianism. (shrink)

Palliative care serves both as an integrated part of treatment and as a last effort to care for those we cannot cure. The extent to which palliative care should be provided and our reasons for doing so have been curiously overlooked in the debate about distributive justice in health and healthcare. We argue that one prominent approach, the Rawlsian approach developed by Norman Daniels, is unable to provide such reasons and such care. This is because of a central feature in (...) Daniels' account, namely that care should be provided to restore people's opportunities. Daniels' view is both unable to provide pain relief to those who need it as a supplement to treatment and, without justice-based reasons to provide palliative care to those whose opportunities cannot be restored. We conclude that this makes Daniels' framework much less attractive. (shrink)

Can a preference-based conception of welfare accommodate changes in people's preferences? I argue that the fact that people care about which preferences they have, and the fact that people can change their preferences about which preferences it is good for them to have, together undermine the case for accepting a preference-satisfaction conception of welfare.

This thesis argues that a particular version of equal opportunity for welfare is the best way of meeting the joint demands of three liberal egalitarian ideals: distributional equality, responsibility, and respect for individuals’ differing reasonable judgements of their own good. It also examines which social choice rules best represent these demands. Finally, it defends the view that achieving equal opportunity for welfare should not only be a goal of formal public institutions, but that just citizens should also sometimes be guided (...) by it in their everyday life. The version of equal opportunity for welfare it defends differs from some well-known contemporary versions in the following ways. First, it rejects a definition of welfare as the degree of satisfaction of a person’s preferences, because, it argues, this conception of welfare cannot adequately deal with preference change. Instead, it suggests that we should adopt a conception of welfare based on a list of goods and conditions that are recognised as valuable from the perspective of a variety of different conceptions of the good. Second, it argues that individuals’ prima facie claim to an equally valuable share of the world’s resources—a claim which is based on their equal moral worth—is limited to situations in which giving one person a more valuable share means that someone else ends up with a less valuable share. It also argues that in situations where we can improve at least one person’s situation without worsening anyone else’s, we generally do not fail to respect each person’s equal moral worth by doing so, even if this leads to inequalities. Third, it defends a distinct view of responsibility, which justifies social arrangements that give people certain options with reference to the value that individuals can achieve (but don’t necessarily achieve) through their choices from these options. (shrink)

Abstract:This essay aims to bring two important lines of inquiry and criticism together. It first lays out an institutionally enriched account of what a just world economic order will look like. That account prescribes, via the requisites to that mechanism which most directly instantiates the account, “three realms of equal treatment and market completion”—the global products, services, and labor markets; the global investment/financial markets; and the global preparticipation opportunity allocation. The essay then suggests how, with minimal if any departure from (...) familiar canons of traditional international legal mandate interpretation, each of the Bretton Woods institutions—particularly the GATT/WTO and the IMF—can be viewed at least in part as charged with the task of fostering equal treatment and ultimate market completion within one of those three realms. The piece then argues that one of the institutions in particular—the World Bank—has, for reasons of at best negligent and at worst willful injustice on the part of influential state actors in the world community, fallen farthest short in pursuit of what should be viewed as its proper mandate. The article accordingly concludes that a fuller empowerment of the Bank to effect its ideal mission will press the Bretton Woods system more nearly into ethical balance, and with it the world into justice; and that full empowerment of the GATT/WTO and IMF should be partly conditioned upon the fuller empowerment of the Bank. (shrink)

Left-libertarianism is a version of Lockean libertarianism that combines the idea that each person is the full rightful owner of herself and the idea that each person should have the right to own a roughly equal amount of the world's resources. This essay argues against left-libertarianism. The specific target is an interesting form of left-libertarianism proposed by Michael Otsuka that is especially stringent in its equal world ownership claim. One criticism advanced is that there is more tension than Otsuka acknowledges (...) between private ownership of self and equal ownership of the world. This emerges once one notices that self-ownership should not be conceived merely in a thin, formal way but also as a thicker substantive insistence on wide individual freedom. A second criticism is that in other respects the formal idea of self-ownership that Otsuka and other left-libertarians embrace is an extreme doctrine that merits rejection. (shrink)

Philosophy Compass, Volume 17, Issue 4, April 2022.

Many libertarians believe that self-ownership is a separate matter from ownership of extra-personal property. “No-proviso” libertarians hold that property ownership should be free of any “fair share” constraints, on the grounds that the inability of the very poor to control property leaves their self-ownership intact. By contrast, left-libertarians hold that while no one need compensate others for owning himself, still property owners must compensate others for owning extra-personal property. What would a “self” have to be for these claims to be (...) true? I argue that both of these camps must conceive of the boundaries of the self as including one's body but no part of the extra-personal world. However, other libertarians draw those boundaries differently, so that self-ownership cannot be separated from the right to control extra-personal property after all. In that case, property ownership must be subject to a fair share constraint, but that constraint does not require appropriators to pay compensation. This view, which I call “right libertarianism,” differs importantly from the other types primarily in its conception of the self, which I argue is independently more plausible. (shrink)

There is a long tradition in economics of evaluating social arrangements by the extent to which individuals' preferences are satisfied. This is the tradition of welfarism, which has developed from nineteenth-century utilitarianism. Increasingly, however, the presumption that preference-satisfaction is the appropriate standard for evaluating social arrangements is being challenged by an alternative view: that we should focus on the set of opportunities open to each individual.

In contemporary market societies, the laws do not place individuals under enforceable obligations to aid others. Perhaps the most striking exception to this broad generalization is the practice of conscription of able-bodied males into military service, particularly in time of war. Another notable exception is the legal enforcement in some contemporary societies of “Good Samaritan” obligations — obligations to provide temporary aid to victims of emergencies, such as car accident victims. The obligation applies to those who are in the immediate (...) vicinity of the emergency and who can supply aid of great value to the victim at small risk and tolerable cost to themselves. The fact that not all contemporary societies have enacted such Good Samaritan laws underscores the point that the general rule is that individuals are under no legal obligation to help others. According to some moral views, this legal situation approximately accords with the moral fact that persons who have not voluntarily incurred obligations to aid others should not be coerced into tendering such aid. Moreover, it is worth noting that these two prominent exceptions to the tendency of legal systems to eschew enforcement of positive obligations to aid others are plausibly in everyone's ex ante interest and not notably redistributive in intent. (shrink)

How should policymakers respond to the risk of technological unemployment that automation brings? First, I develop a procedure for answering this question that consults, rather than usurps, individuals’ own attitudes and ambitions towards that risk. I call this the insurance argument. A distinctive virtue of this view is that it dispenses with the need to appeal to a class of controversial reasons about the value of employment, and so is consistent with the demands of liberal political morality. Second, I appeal (...) to the insurance argument to show that governments ought not simply to provide those who are displaced by machines with unemployment benefits. Instead, it must offer re-training programmes, as well as enact more general macroeconomic policies that create new opportunities for employment. My contribution is important not only because it helps us to resolve a series of urgent policy disputes—disputes that have been discussed extensively by labour market economists and policymakers, but less so by political philosophers—but also because my analysis sheds light on more general philosophical controversies relating to risk. (shrink)

This article discusses left-libertarian justifications of basic income. The basic income policy is designed to decouple income from employment in the monetized economy by allowing the individual to access, on a regular stipulated basis, a grant that is independent of her ability and willingness to work for remuneration. This article attempts to amend an important failure with respect to the way in which the concept of real freedom has been treated in Van Parijs’ pioneering defense of the universal grant. Van (...) Parijs’ defense of basic income does not pay substantial attention to the freedom that work-lovers would gain from the opportunity to opt out of work, which the grant would facilitate if sufficiently generous. Van Parijs’ justification of basic income is incomplete in terms of the value it places on the opportunity to enjoy freedom from employment from the purview of every member of society, not only those that will, or might, decide to lead a life outside of work. The article develops the argument that such failure results from the fact that Van Parijs’ conception of freedom is centered on the importance of actual or potential preference satisfaction as opposed to non-agent-centered reasons. (shrink)

Utilitarianism would allow any degree of inequality whatsoever productive of the greatest happiness of the greatest number. But it does not guide political action, because determining what level of inequality would produce the greatest happiness of the greatest number is opaque due to well-known psychological coordination problems. Does Rawlsian liberalism, as is generally assumed, have some superiority to Utilitarianism in this regard? This paper argues not; for Rawls’s ‘difference principle’ would allow any degree of inequality whatsoever that best raises up (...) the worst off, and similar psychological coordination problems apply. It concludes that Rawlsian liberalism, designed to solve the problem that Utilitarianism will not give us stable rules and will counsel their violation, and giving us in the process a contract and rights within a semi-consequentialist framework, repeats (in the difference principle) that very problem of Utilitarianism. It fails substantively to guide the level of inequalities permitted in such a framework. (shrink)

This article discusses left-libertarian justifications of basic income. The basic income policy is designed to decouple income from employment in the monetized economy by allowing the individual to access, on a regular stipulated basis, a grant that is independent of her ability and willingness to work for remuneration. This article attempts to amend an important failure with respect to the way in which the concept of real freedom has been treated in Van Parijs’ pioneering defense of the universal grant. Van (...) Parijs’ defense of basic income does not pay substantial attention to the freedom that work-lovers would gain from the opportunity to opt out of work, which the grant would facilitate if sufficiently generous. Van Parijs’ justification of basic income is incomplete in terms of the value it places on the opportunity to enjoy freedom from employment from the purview of every member of society, not only those that will, or might, decide to lead a life (partially) outside of work. The article develops the argument that such failure results from the fact that Van Parijs’ conception of freedom is centered on the importance of actual or potential preference satisfaction as opposed to non-agent-centered reasons. (shrink)

En el presente trabajo sostengo que los argumentos específicos desarrollados por John Rawls para justificar la adopción de un estándar de bienes sociales primarios no logran su cometido. En primer lugar, presento y critico los argumentos rawlsianos relacionados con intuiciones antidiscriminatorias y con el hecho del pluralismo razonable. Asimismo, caracterizo y critico las ideas rawlsianas concernientes al alcance del concepto de equidad, así como el argumento de los gustos caros y de la responsabilidad por los fines. Estimo que ellos no (...) logran justificar el distribuendum recursivista de bienes sociales primarios. En cambio, entiendo que tales consideraciones brindan apoyo a un estándar bienestarista. Ello se debe a que un estándar welfarista enfrenta exitosamente las dificultades que Rawls menciona para favorecer el estándar recursivista de bienes sociales primarios. In the present paper I argue that the specific arguments developed by John Rawls to justify the standard of social primary goods do not succeed. In the first place I develop and criticize the Rawlsian arguments grounded in antidiscriminatory intuitions and the fact of reasonable pluralism. I also characterize and criticize Rawls's ideas concerning the scope of the concept of fairness as well as his argument concerning extensive tastes and responsibility for ends. I believe that they do not justify a resourcist distribuendum. On the contrary, I argue that such considerations support a welfarist standard. The reason is that a welfarist standard successfully deals with the difficulties Rawls mentions in favoring the resourcist standard of social primary goods. (shrink)