Waiting time is widely used in health and social policy to make resource allocation decisions, yet no general account of the moral significance of waiting time exists. We provide such an account. We argue that waiting time is not intrinsically morally significant, and that the first person in a queue for a resource does not ipso facto have a right to receive that resource first. However, waiting time can and sometimes should play a role in justifying allocation decisions. First, there (...) is a duty of fairness prohibiting line-cutting where a sufficiently just queue exists. Second, waiting time has several morally attractive features that can justify its incorporation into allocation schemes. Where candidates are in relevantly similar circumstances, allocating by waiting time is relatively efficient, maximizes distribution equality relative to other Pareto efficient distributions, and treats candidates fairly. The claim that allocation using waiting time is fair is controversial. Some have claimed that formal lotteries are a fairer way to select among equal beneficiaries. We argue that lotteries are no fairer than allocation based on waiting time when it is equiprobable how a prospective queue will be ordered. In practice, lotteries share many of the disadvantages of queues; which is fairer will depend on contingent features of the allocation scenario. The upshot is that first-come, first-served is in fact a just way to allocate resources in many of the cases where it seems pre-theoretically compelling, and waiting time has unique normative properties which frequently justify its incorporation into resource allocation schemes. (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

În acest capitol îmi revine sarcina de a prezenta unul dintre cele mai influente și mai dinamice curente din filosofia politică actuală. Este vorba, desigur, despre curentul care dă titlul acestui capitol: egalitarianismul.

Axiological egalitarianism claims that an outcome improves at least in some respect if the value it contains is more evenly distributed. In this paper I defend this form of egalitarianism and identify some of its corollaries. First, I consider and reject the levelling down objection. I then point out that egalitarianism casts doubt on the traditional view of the value of life in terms of maximization. Further, I argue that this theory also questions anthropocentric conceptions of value.

According to outcome welfarism, roughly, the value of an outcome is fundamentally a matterof the individual welfare it contains. I assess various suggestions as to how to spell out this idea more fully on the basis of some basic intuitions about the content and implications of welfarism. I point out that what are in fact different suggestions are often conflated and argue that none fully captures the basic intuitions. I then suggest that what this means is that different doctrines of (...) welfarism may be appropriate in different contexts and that when deciding on a particular doctrine, we need to consider which intuitions it does accommodate. Finally, I consider the issue of just how a benefit must be related to an outcome in order to contribute to its value. (shrink)

The article examines the relationship between a wrongdoer and his victim. Based on this examination, a justification for criminal punishment is proposed. It is argued that crime violates thea prioriequality of constituent boundaries and of infinite human value between the wrongdoer and the victim. Criminal punishment re-equalizes respective boundaries and infinite human value. To develop this argument, the article observes how subject-subject boundaries are essential for the formation of separateness between subjects - separateness which is recognized and acknowledged by them (...) in a cooperative process. The article further discusses the value of boundaries and the significance of theira prioriequality in every human relationship. It then shows how crime, which is intrusion of the victim’s boundaries, works to demolish the victim’s self-recognizing separateness and hence to create inequality in the parties’ value. Last, the article demonstrates that only punishment can reset the relationship between the parties and re-equate their (still infinite) human value in the relationship. (shrink)

According to the person-affecting view, the ethics of welfare should be cashed out in terms of how the individuals are affected. While the narrow version fails to solve the non-identity problem, the wide version is subject to the repugnant conclusion. A middle view promises to do better – the Interpersonal Comparative View of Welfare (ICV). It modifies the narrow view by abstracting away from individuals’ identities to account for interpersonal gains and losses. The paper assesses ICV’s merits and flaws. ICV (...) solves the non-identity problem, avoids the repugnant conclusion, and seems to accommodate the person-affecting intuition. But it cuts too many things along the way: ICV obstructs the advantage of the wide view to account for all future individuals’ welfare, abandons the intuitions that underlie the narrow view, and even violates its own presuppositions by turning out to be merely pseudo person-affecting. (shrink)

Roughly, according to conditional egalitarianism, equality is non-instrumentally valuable, but only if it benefits at least one individual. Some political theorists have argued that conditional egalitarianism has the important virtue that it allows egalitarians to avoid the so-called objection. However, in the present article I argue that conditional egalitarianism does not offer the egalitarian a plausible escape route from this objection. First, I explain the levelling down objection and suggest some particular concerns from which it derives its force. Then I (...) provide a more precise definition of conditional egalitarianism. Finally, I give two arguments against this principle. According to the first, it violates the transitivity of the betterness relation (or more specifically, ). According to the second, there is no plausible explanation of why equality must benefit at least one individual in order to be non-instrumentally valuable. (shrink)

Derek Parfit has argued that prioritarianism “naturally” has global scope, i.e. naturally applies to everyone, irrespective of his or her particular national, state or other communal affiliation. In that respect, it differs from e.g. egalitarianism. In this article, I critically assess Parfit's argument. In particular, I argue that it is difficult to draw conclusions about the scope of prioritarianism simply from an inspection of its structure. I also make some suggestions as to what it would take to argue that prioritarianism (...) has either global or merely domestic scope. (shrink)

In this paper, I present and explore an alternative to a standard prioritarian axiology. Equality-tempered prioritarianism holds that the value of welfare increases should be balanced against the value of equality. However, given that, under prioritarianism, the value of marginal welfare benefits decreases as the welfare of beneficiaries increases, equality-tempered prioritarianism holds that the intrinsic value of equality will be sufficient to alter a prioritarian verdict only in cases in which welfare benefits are granted to the very well-off. I argue (...) that this view, suitably refined, solves a persistent problem for prioritarianism, and is superior to alternatives. (shrink)

This paper introduces a novel approach to evaluating theories of the good. It proposes evaluating these theories on the basis of their compatibility with the most plausible ways of calculating overall intrinsic value of a world. The paper evaluates the plausibility of egalitarianism using this approach, arguing that egalitarianism runs afoul of the more plausible ways of calculating the overall intrinsic value of a world. Egalitarianism conflicts with the general motivation for totalism and critical-level totalism, which is that independent contributions (...) of each individual’s life should be counted separately. It conflicts with the most plausible version of averagism because only the highly implausible simultaneous life-segment version of egalitarianism can make sense of inequality being disvaluable at a time. Egalitarianism combined with a diminishing marginal value theory also fails because it holds that, other things equal, the world is a better place when we reduce inequality by adding many people whose lives go very badly but whose sheer numbers lessen inequality. The discussion moves the debate about egalitarianism forward by circumventing the oft-discussed, but intractable, debate concerning the leveling down objection. It also reveals a promising new approach to critiquing theories of the good. (shrink)

Lockdowns and quarantines have been implemented widely in response to the COVID-19 pandemic. This has been accompanied by a rise in interest in the ethics of ‘passport’ systems that allow low-risk individuals greater freedoms during lockdowns and exemptions to quarantines. Immunity and vaccination passports have been suggested to facilitate the greater movement of those with acquired immunity and who have been vaccinated. Another group of individuals who pose a low risk to others during pandemics are those with genetically mediated resistances (...) to pathogens. In this paper, we introduce the concept of genomic passports, which so far have not been explored in the bioethics literature. Using COVID-19 as an illustrative example, we explore the ethical issues raised by genomic passports and highlight differences and similarities to immunity passports. We conclude that, although there remain significant practical and ethical challenges to the implementation of genomic passports, there will be ways to ethically use them in the future. (shrink)