Interpretarea textelor lui Isaac Newton a suscitat numeroase controverse, până în zilele noastre. Una din cele mai aprinse dezbateri este legată de acțiunea între două corpuri aflate la distanță unul de celălalt (atracția gravitațională), și în ce măsură Newton a implicat pe Dumnezeu în acest caz. Practic, majoritatea lucrărilor discută patru tipuri de atracții gravitaționale în cazul corpurilor aflate la distanță: acțiunea la distanță directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor în sens epicurian; acțiunea la distanță directă mediată divin, de Dumnezeu; (...) acțiunea la distanță mediată printr-un eter material; sau acțiunea la distanță mediată printr-un eter imaterial. Scopul acestei lucrări este argumentarea opiniei proprii conform căreia Newton a refuzat categoric tipurile de acțiune directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor, și acțiunea la distanță mediată printr-un eter material. În ceea ce privește celelalte două tipuri de acțiune, directă prin intervenție divină și mediată printr-un mediu imaterial, Newton a declarat în mai multe rânduri că nu cunoaște cauza exactă a gravitației, dar în amândouă cazuri a implicat pe Dumnezeu, în mod direct în primul caz și ca fiind cauza primară (mediul/eterul fiind cauza secundară) în acțiunea mediată imaterial. Însă, întrucât o recunoaștere a acțiunii directe la distanță ar fi putut da oarecare credit celor care considerau că gravitația poate fi esențială pentru materie, și în consecință ateismului, Newton nu a recunoscut niciodată în mod deschis acceptarea posibilității unei astfel de idei. Spre finele vieții, Newton a înclinat mai mult spre o acțiune la distanță mediată de un eter imaterial. -/- DOI: 10.58679/TW52523. (shrink)

Newton veut simplement réaffirmer la vérité sur l'omniprésence de Dieu sans l'impliquer directement dans la physique du système du monde. Newton veut se distancer d'un concept cartésien de Dieu et convaincre les athées que Dieu est une présence réelle dans le monde. Dieu doit exister dans l'espace pour exister l'espace, mais Dieu n'agit pas seulement par contact. Newton a toujours supposé que Dieu agît par le biais de causes secondaires. Dans l'édition de 1687 des Principes mathématiques de la philosophie naturelle, (...) Newton déclare clairement qu'il n'attribue pas de cause particulière à l'attraction gravitationnelle. DOI: 10.13140/RG.2.2.27735.42402 . (shrink)

As John Henry states, Newton simply wants to reaffirm the truth of God's omnipresence without directly involving him in the physics of the world system. Newton simply wants to distance himself from a Cartesian concept of God and convince the atheists that God is a real presence extended in the world. God must exist in space for the space to exist, but God does not only act through contact. Henry believes that Andrew Janiak and Hylarie Kochiras give us a wrong (...) picture of a Newton who believes in opportunism. Newton, Henry asserts, has always assumed that God acted through secondary causes: DOI: 10.13140/RG.2.2.35495.39846. (shrink)

L'interprétation des textes d'Isaac Newton a suscité une controverse à ce jour. L'un des débats les plus animés a trait à l'action entre deux corps distants l'un de l'autre (l'attraction gravitationnelle), et à la mesure dans laquelle Newton a impliqué Dieu dans ce cas. Pratiquement, la plupart des articles traitent quatre types d’attractions gravitationnelles dans le cas des corps distants : l’action directe à la distance en tant que propriété intrinsèque des corps au sens épicurien du terme ; action directe (...) à distance divinement médiée par Dieu ; action à distance médiée par un éther matériel ; ou action à distance médiée par un éther immatériel. Le but de cet article est d'argumenter que Newton a catégoriquement rejeté les types d'action directe en tant que propriété intrinsèque des corps et l'action à distance médiée par un éther matériel. En ce qui concerne les deux autres types d’actions, directe par intervention divine et médiatisée par un environnement immatériel, Newton a répété à plusieurs reprises qu’il ne connaissait pas la cause exacte de la gravité, mais dans les deux cas, il avait directement impliqué Dieu, directement dans le premier cas. et comme cause principale (l'environnement/éther étant la cause secondaire) dans l'action médiatisée immatérielle. Mais comme la reconnaissance de l'action directe à distance aurait pu donner quelque crédit à ceux qui pensaient que la gravité pouvait être essentielle à la matière, et donc à l'athéisme, Newton n'a jamais ouvertement reconnu la possibilité d'une telle idée. Vers la fin de sa vie, Newton s'est penché davantage vers une action à distance médiée par un éther immatériel. -/- SOMMAIRE: -/- Abstract Introduction Principia Correspondance avec Richard Bentley Questions de l'Opticks Conclusions Bibliographie -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.31322.70080 . (shrink)

In the past, experts have disagreed about whether Samuel Clarke accepted the idea that gravity is a power superadded to matter by God. Most scholars now agree that Clarke did not support superaddition. But the argumentation employed by Clarke to reject superaddition has not been studied before in detail. In this paper, I explicate Clarke's argumentation by relating it to an important discussion about the possibility of superadded gravity in the Clarke-Collins correspondence. I examine Clarke's responses to Collins and draw (...) on his other works to reconstruct Clarke's reasons for rejecting superadded gravity. (shrink)

This paper is in three sections. The first establishes that Newton, in spite of a well-known passage in a letter to Richard Bentley of 1692, did believe in action at a distance. Many readers may see this merely as an act of supererogation, since it is so patently obvious that he did. However, there has been a long history among Newton scholars of allowing the letter to Bentley to over-ride all of Newton’s other pronouncements in favour of action at a (...) distance, with devastating effects on our understanding of related aspects of his physics and his theology. Furthermore, this misconceived scholarly endeavour shows no sign of abating. The second section then offers a historical reconstruction, based on Newton’s writings, of how, when and why he began to accept actions at a distance and make them one of the cornerstones of his physics. Finally, using this chronological account of Newton’s use of actions at a distance, the paper re-assesses the claims of B. J. T. Dobbs that Newton’s important manuscript, De gravitatione et aequipondio fluidorum, was written, not in the late 1660s or early 1670s as was previously supposed, but during the composition of the Principia, in 1684 or 1685.Keywords: Isaac Newton; Action-at-a-distance; Gravity; Force; Aether; Attraction. (shrink)