Despite the criticism of Karl Popper's falsifiability theory for the demarcation between science and non-science, mainly pseudo-science, this criterion is still very useful, and perfectly valid after it was perfected by Popper and his followers. Moreover, even in his original version, considered by Lakatos as "dogmatic", Popper did not assert that this methodology is an absolute demarcation criterion: a single counter-example is not enough to falsify a theory; a theory can legitimately be saved from falsification by introducing an auxiliary hypothesis. (...) Compared to Kuhn's theory of revolutions, which he himself later dissociated from it transforming it into a theory of "micro-revolutions," I consider that Popper's demarcation methodology, along with the subsequent development proposed by him, including the corroboration and the verisimilitude, though imperfect, is not only valid today, but it is still the best demarcation methodology. For argumentation, I used the main works of Popper dealing with this issue, and his main critics and supporters. After a brief presentation of Karl Popper, and an introduction to the demarcation problem and the falsification methodology, I review the main criticisms and the arguments of his supporters, emphasizing the idea that Popper has never put the sign of equality between falsification and rejection. Finally, I present my own conclusions on this issue. CONTENTS -/- Abstract Introduction 1 The demarcation problem 2 Pseudoscience 3 Falsifiability 4 Falsification and refutation 5 Extension of falsifiability 6 Criticism of falsifiability 7 Support of falsifiability 8 The current trend Conclusions Bibliography Notes -/- DOI: 10.58679/MM99220. (shrink)

The delimitation between science and pseudoscience is part of the more general task of determining which beliefs are epistemologically justified. Standards for demarcation may vary by domain, but several basic principles are universally accepted. Karl Popper proposed falsifiability as an important criterion in distinguishing between science and pseudoscience. He argues that verification and confirmation can play no role in formulating a satisfactory criterion of demarcation. Instead, it proposes that scientific theories be distinguished from non-scientific theories by testable claims that future (...) observations might reveal to be false. DOI: 10.13140/RG.2.2.29821.61926. (shrink)

În această lucrare argumentez faptul că, în ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și în versiunea sa inițială, considerată de Lakatos ca ”dogmatică”, Popper nu a afirmat că această metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, (...) o teorie poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparație cu teoria lui Kuhn a revoluțiilor, de care el însuși s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a ”micro-revoluțiilor”, consider că metodologia de demarcare a lui Popper, împreună cu dezvoltarea ulterioară propusă de acesta, inclusiv coroborarea și verosimilitudinea, deși imperfectă, nu numai că este valabilă și azi, dar este încă cea mai bună metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrări ale lui Popper care tratează această problemă, și a principalilor săi critici și susținători. După o scurtă prezentare a lui Karl Popper, și o introducere în problema demarcației și metodologia falsificabilității, trec în revistă principalele critici aduse și argumentele susținătorilor săi, accentuând pe ideea că Popper nu a pus niciodată semnul egalității între falsificare și respingere. În final prezint propriile concluzii în această problemă. -/- DOI: 10.58679/TW55590. (shrink)

Un domeniu, practică, sau set de cunoştinţe, ar putea în mod rezonabil să fie numit pseudoştiinţă atunci când este prezentat ca fiind în conformitate cu normele de cercetare ştiinţifică, dar din punctul de vedere al demonstraţiei nu respectă aceste norme. Karl Popper a declarat că nu este suficient să se facă distincţia între ştiinţă şi pseudoştiinţă, sau metafizică, prin criteriul de aderare riguroasă la metoda empirică, care este în esenţă inductivă, bazată pe observare sau experimentare. El a propus o metodă (...) de a distinge între metode empirice autentic, nonempirice sau chiar pseudoempirice. (shrink)

Delimitarea dintre știință și pseudoștiință face parte din sarcina mai generală de a determina care credințe sunt justificate epistemic. Știința poate fi descrisă ca fiind parțial descriptivă, parțial normativă. O definiție a științei se poate concentra pe conținutul descriptiv și specifică modul în care termenul este utilizat efectiv, sau, se poate concentra asupra elementului normativ și poate clarifica sensul mai fundamental al termenului. DOI: 10.13140/RG.2.2.13182.74569.