The author contextualizes the Problem of Evil in Open Theism system, listing its main theses, primarily the logic-of- love-defense (and free-will-defense) connected to Trinitarian speculation. After evaluating the discussion in Analytic Philosophy of Religion, the focus is on the personal mystery of evil, claiming that, because of mystery and vagueness, the Problem of Evil is undecidable. Recalling other schools of thought (Pareyson: ontology of freedom; Moltmann: Dialectical theology; Kenotic theology; Original Sin hermeneutics), the author tries to grasp their common insights. (...) One of them is the evident explanatory failure of theodicies, expressed in the antinomian statements ‘God is not innocent’. The author follows these insights, developing the concept of Eternal Immolation (Bulgakov), arguing that, without a proper understanding of its mystery (what is, and what is not), theistic theodicy could remain compromised. ‘Eternal Immolation’ is considered consequent – or already present – in recent speculations, it stands or falls when we accept that these reveal some unresolved points in Christian doctrine. Hence, ‘Eternal Immolation’ becomes a coordinating-concept, able to bring together their assumptions: several kinds of kenosis, the ontology of freedom with a logic-of-love defense, strongly linked to a libertarian human freedom, and the acknowledgement of the unresolved mystery of evil. (shrink)

The focus of this article is the global and European experience of the reception, assimilation, and social application of the Bible, reproduced in the works of a number of prominent Kyiv Theological Academy (KTA) representatives from the second half of the 19th and early 20th centuries. The analysis specifically covers the works of professors Stefan Solskyi, Kharysym Orda, Nikolai Drozdov, Afanasii Bulgakov, Mykola Makkaveiskyi, Vasylii Pevnytskyi, Arsenii Tsarevskyi, Volodymyr Rybinskyi, Dmytro Bohdashevskyi, and Aleksandr Glagolev. The author uses the metaphor (...) of the Biblical world to describe the historically developed spiritual and cultural component of the European world, for which the Bible played the role of a normative and symbolic core. Affiliation with the Biblical world — as a way of broad social application of the Bible and assimilation of the norms and public behaviors sanctioned by this text — was and still is a stable symbolic marker as well as a cultural and ideological factor of integration with European civilization. The historical panorama of the reception of Biblical knowledge and the inculturation of Biblical morality by Christianized nations, reproduced in the writings of Kyiv academics, is presented as a field of centuries-old intercultural contacts and active inter-confessional interaction, and as an important ideological and moral factor of the socio-political integration and development of civil society. The issues addressed by Biblical studies in Europe and the rest of the world and considerations and solutions prompted by these issues proved to be fruitful for both the academic research and public practices in which academics of the Kyiv Theological Academy were engaged. The past and modern foreign experience related to the inculturation of the Bible was interpreted by the Kyiv researchers in the local context, more specifically, in the modernization attempts of the 19th and early 20th centuries. Therefore, the reflection of European and worldwide experience, though not fully implemented, was productive and was a potential factor that could have contributed to the European modernization of Kyiv cultural and religious life of the time and its integration into the global Biblical World. (shrink)

The book covers scientific and philosophical topics by bringing them closer to literature. Some topics are scientific explanation, the concept of cause, rational argumentation, pseudoscience, language, ethics, philosophy of mind, posthumanism, and democracy. Summary Prefazione di Severino Saccardi. Introduzione. Capitolo 1: Le scrivanie di Eddington. 1.1. Il vecchio Qfwfq (I. Calvino. Le cosmicomiche). 1.2. L’assassino invisibile (L.F. Celine, Il dottor Semmelweis). 1.3. Gli gnommeri di Ingravallo (C.E. Gadda, Quer pasticciaccio brutto de via Merulana). 1.4. I sergenti di Napoleone (L. Tolstoj, (...) Guerra e pace). 1.5. Tex e il Coyote nero (G. Bonelli, Il Coyote nero). 1.6. “Elementare Watson!” (A.C. Doyle, Il segno dei quattro). Capitolo 2. Non saranno mai delusi. 2.1. L’albero di Natale. (V. Perrin, Cambiare l’acqua ai fiori). 2.2. Il dagherrotipo di Buendia. (G.G. Marquez, Cent’anni di solitudine). 2.3. Don Ferrante e la peste. (A. Manzoni, I promessi sposi). Capitolo 3. Capitolo puffo. 3.1. L’Accademia di Lagado. (J. Swift, I viaggi di Gulliver). 3.2. Bruto è uomo d’onore. (W. Shakespeare, Giulio Cesare). 3.3. Le oche mute. (G. Orwell, 1984). Capitolo 4. “Quarantadue!” 4.1. Lo zio N’Ba N’Ga. (I. Calvino, Le cosmicomiche). 4.2. La mosca cocchiera. (J. de La Fontaine, Favole). 4.3. Il fiore del dr. Dek. (E. Salgari, Le meraviglie del Duemila). Capitolo 5. L’ultimo uomo. 5.1. La pernice accusatrice. (Cyrano de Bergerac, Gli stati e gli imperi del Sole). 5.2. Pallino in via Mjasnickaja. (M.A. Bulgakov, Cuore di cane). Capitolo 6. Scenari perturbanti. 6.1. Dissipatio. (G. Morselli, Dissipatio H.G.). 6.2. Un mammifero meccanizzato. (S. Butler, Erewhon). 6.3. Mlle Olimpia. (E.T.A. Hoffmann, Racconti notturni). Capitolo 7. La gente perbene. 7.1. La balena bianca. (H. Melville, Moby Dick). 7.2. Betsabea Everdeene. (T. Hardy, Via dalla pazza folla). 7.3. Un’idea francese. (C. McCarthy, Cavalli selvaggi). 7.4. Le montagne del Montana. (D. Delillo, Rumore bianco). (shrink)

Since ancient times, the problem of evil has attracted intellectual minds in China probably as strongly as any other philosophical issue. One might reasonably take the view that particular ways of argumentation on this topic shaped the spiritual portrait of any major period of thought in Chinese history. The present essay investigates some crucial shifts in China’s coming to terms with evil in the course of the last one hundred years. The focus is put on Chinese readings of Nikolai Gogol, (...) Fyodor Dostoevsky, and Mikhail Bulgakov. (shrink)

"The Third Being" presents texts by A.V. Bronnikov, written from 2011–2019 and is devoted to issues regarding the philosophy of art, creativity and language. If the first being is the being of the eternal and divine and the second being is that of the temporary and human, then the new, third, being appears as the intersection and continuation of the first two. The third being is seen and anticipated in art—in the timeless and indestructible reality created by man, in the (...) reality of a poetic word that raises the world and its things to the level of form, image and idea. The book compares approaches to the philosophy of art and the theory of language by H.-G. Gadamer, M. Heidegger, G. Frege, R. Ingarden, R. Bart, L. Wittgenstein and J. Derrida. An important place is given to Russian religious philosophy, presented by P. A. Florensky, S. N. Bulgakov, N. A. Berdyaev and others. The publication contains essays on the life and work of poets R. M. Rilke, E. Pound and T. S. Eliot, as well as the first Russian translation of J. Derrida's “Advances,” known as the postmodern commentary on Plato's “Timaeus.” -/- Contents: Russia in Rilke / Plato's ideality of text / Word and world / Art as reality / Sacrality of art / Cosmists / Florensky space / Serial music of "Four Quartets" / Philosophy of "The Cantos" / Ezra Pound and his "Cantos" / Poetry: a breakthrough to reality / At the origin of the world / J. Derrida's "Advances". (shrink)

Omul a căutat dintotdeauna să descopere în viața sa chintesența elementelor existențiale. Adunate laolaltă ca un imens puzzle cosmologic, întrebările Filosofiei au avut cel puțin capacitatea revelatoare a marilor problematizări în ascendența omului de la imanent la transcendent. Prima etapă notabilă în atingerea acestei performanțe îi este negreșit tributată „Filosofiei”, socotită de Platon drept „cea mai mare artă”. Mai concis, pornind de la termenul de artă (gr. μουσικη – lumea muzelor), ni se arată în mod inspirat că „Filosofia este cea (...) mai înaltă muzică pe care a creat-o și a intonat-o mintea omenească. Numai prin acordurile și armoniile acestei muzici a filosofiei, înțelepții lui Platon se puteau ridica până la cel mai înalt cerc al sferelor cerești, unde erau învredniciți de epopteia divină a sublimelor Idei și unde se desfătau cu inefabila muzică a sferelor, muzica universală, cosmică”. Temele fundamentale descoperite prin atare contextualizări, în ceea ce privește filosofia platonică, au rămas până astăzi: „Binele”, „Adevărul” și „Frumosul”. Pentru lămurirea și înțelegerea lor deplină avem însă, negreșit, nevoie de interdisciplinaritate, aplecându-ne așadar spre contextualizarea filosofică, juridică și nu în cele din urmă, teologico-religioasă. „Marii filosofi ai antichității, Socrate, Platon sau Aristotel, ca să enumerăm pe cei mai importanți dintre ei, au cultivat în rândul contemporanilor gustul valorilor eterne, pentru bine, adevăr și frumos, pregătind astfel terenul pentru răspândirea Evangheliei lui Hristos, ca sinteză a valorilor supreme și în primul rând a iubirii. Dacă există până astăzi continente mai puțin receptive la valorile creștine, acestea se datorează în bună măsură absenței unor filosofi care să ridice mintea omului la înălțimea valorilor ideale. Filosofia antică a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru plinirea vremii, în vederea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Dacă Vechiul Testament poate fi considerat, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca un pedagog către Hristos pentru evrei, tot astfel și filosofia antică a îndeplinit în lumea păgână același rol de pedagog către Hristos. Ca o dovadă a prețuirii lor, Biserica răsăriteană a așezat chipurile lui Platon, Socrate sau Aristotel în rândul personajelor din tinda locașului de cult”. Înainte de a analiza interdisciplinar aceste valori perene ale culturii universale, este necesar să conștientizăm ascendența omului spre dobândirea deplină a virtuților. Astfel, în perspectiva descoperirii omului corect, filosofia platoniciană merge până la experierea directă a paideei conceptelor de persoană, stat și societate, de unde trece foarte ușor spre problematizarea Binelui absolut. „Așa trebuie gândite în statul platonic, înțelepciunea, curajul cumpătarea și dreptatea ... Respingerea tiraniei și unitatea reală a corpului social impun acțiuni reciproce ale individului și statului. Sensul și limitele libertății sunt determinate prin formula educației prin stat și pentru stat”. Această absorbție statală a individului l-a depărtat pe Aristotel de Republica lui Platon, „Stagiritul având un simț deosebit al concretului, ca orice observator al naturii”. (shrink)