Instituţiile publice sunt reformate şi reorganizate după modelul managerial al firmelor, filosofia serviciului public este reformulată în termenii loialităţii faţă de interesele antreprenoriale (pentru profit) sau faţă de pasiunile cetăţenilor virtuoşi ce creează în jurul preocupărilor personale asociaţii civice, gestionând o parte din serviciile de interes public abandonate de statul capitalist. Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, inflexibilitatea politicilor orientate către impunerea fără alternativă a aşa-numitului „consens de la Washington” trebuie să fie însoţită de o cât mai mare flexibilizare (...) a voinţei, aspiraţiilor şi vieţii umane. Cetăţenii statului neoliberal trebuie să se obişnuiască să trăiască departe de familie pentru a câştiga mai mult, pentru a obţine un loc de muncă sau pentru a nu îşi pierde poziţia profesională pe care au obţinut-o, trebuie să jongleze cu mai multe calificări, să fie deschişi către perspectiva înstrăinării unei bune părţi din timpul legal de odihnă în beneficiul companiei sau instituţiei publice pentru care lucrează, să construiască permanent strategii de salvare pentru eventualitatea în care angajatorul se va dispensa de serviciile lor etc. Tensiunile şi contradicţiile ce însoţesc transformările neoliberale sunt vizibile în numeroase domenii, dar sunt poate mai frapante în cele care au o îndelungată tradiţie a autonomiei organizaţionale şi care au obţinut privilegiul de a-şi construi practicile în conformitate cu reguli sau aprecieri endogene, în câmpul creaţiei culturale. Comunităţile universitare resimt din plin influenţele forţelor disruptive şi distructive ale re-structurării neoliberale. Observaţiile pe care le voi expune în cele ce urmează vor evidenţia câteva dintre acestea, fie că este vorba de manifestări generale, sesizabile la scară globală, fie că este vorba de forma pe care o iau ele în România. (shrink)

Istoria antropologiei culturale a înregistrat nu puţine descrieri mitologice sau interpretări ficţionale ale datelor etnografice, în așa măsură încât recursul la imaginaţie în caracterizarea „naturii umane” sau a diverselor grupuri sociale constituie un subiect de studiu în sine. El prezintă o cazuistică impresionantă când vine vorba de referirile la trăsăturile distinctive ale grupurilor etnice sau ale tradiţiilor naţionale, discursul politic despre acestea fiind încărcat de stereotipuri și reprezentări antropologice itologizate, care spun mai multe despre cei ce le vehiculează decât despre (...) obiectul la care se referă. Studiul de faţă prezintă comparativ două exemple de manifestare a acestor reprezentări ficţionale cu implicaţii antropologice în discursul public românesc post-socialist. (shrink)

Over the years, as the all-encompassing processes of globalization and neoliberalization unfolded, the Popular Republic of China increasingly deepened its developmental policies intended to grow its technological and economic competitiveness. Chinese universities experimented with various forms of managerial techniques imported from the West, including those inspired by the neoliberal ideology. Their achievements in the field of tertiary education were so impressive that they easily became a source of inspiration for neoliberal managers aspiring to „excellence” all around the world. On the (...) other hand, in post-socialist Europe, stuck in an unsatisfying and unfulfilled search for ideal neoliberal productivity models, Romanian university managers are still obsessing with pushing their institutions among the ones listed by the Academic Ranking of World Universities (ARWU), while many Romanian researchers are seeking to publish in Chinese journals. Some of them look up with envy to the generous incentives that Chinese public universities are providing in order to increase their publication output. However, the interest for debating or critically understanding the governance behind all these trends is barely visible. More often than not, researchers and experts alike are happy to believe that their academic work has nothing to do with politics or ideology. Few are questioning the political bases of neoliberal reforms at home, and even fewer are trying to find out more about what really happens in China. In this paper I will try to incite questions or working hypotheses about the ideology of neoliberal competitiveness, encouraging Romanian readers to reflect upon issues and debates informed by the prestige-driven university reforms experimented over the last three decades by the Popular Republic of China. Also, the paper will provide some useful bibliographical suggestions for those who want to dive deeper and better understand recent policy directions adopted by the Communist Party of China in this field. (shrink)

Preocuparea pentru funcția de marketing a topurilor universitare îi face pe manageri să ignore modul neglijent în care ele sunt concepute, deoarece adesea „clasamentele servesc în mod strategic celor care, doritori să reformeze sistemul universitar din țara lor, le folosesc în mod oportunist pentru a justifica politici deja decise”. Ei nu numai că sunt pregătiți să accepte schimbările dramatice în clasamente (care, de cele mai multe ori dovedesc de fapt inadecvarea instrumentelor de evaluare), dar se străduiesc din răsputeri să îmbunătățească (...) artificial propria poziție, angajând, spre exemplu, personalități științifice cu un CV impresionant. Iar obsesia clasamentelor, una dintre sursele importante ale corupției intelectuale în mediul academic, nu apare de la sine. Este strâns legată de comercializarea intensivă a cunoașterii și de reducerea finanțării publice a universităților. „Importanța acordată brusc clasamentelor universităților” - susține Gingras, adăugând exemple concrete de abordări cinice ale unor manageri care, înțelegând erorile sistemice, consimt să participe la acreditarea lor - „este de asemenea un efect al discursurilor pe tema internaționalizării «pieței universitare» și a căutării unei clientele străine lucrative care să compenseze veniturile scăzute ce provin de la guvern și descreșterea numărului de studenți locali. Numeroși conducători ai universităților care pleacă în delegație în China sau în India par a identifica acolo o «piață» potențial lucrativă care nu ar trebui lăsată numai pe mâinile universităților americane, australiene sau britanice.” Există, de altfel, un sistem foarte complex de stimuli care îi determină pe membrii comunității academice să accepte denaturarea treptată a valorilor fundamentale de care depinde prestigiul intelectual, validând-o. Astfel, pentru a folosi metafora aceluiași autor, foarte mulți văd că hainele noi ale universităților sunt de fapt imaginare, dar puțini ar dori să o spună. (shrink)

Orice lucrător pus astăzi în postura ingrată de cadru didactic – îi exceptăm aici pe acei artizani ai cunoaşterii care se mai bucură încă de autonomia şi demnitatea profesoratului elitist de secol XX, un privilegiu din ce în ce mai rar, care probabil peste cincizeci de ani va fi dispărut cu totul – se va regăsi măcar parţial în experienţa şi observaţiile autorului, care îşi vede studenţii cufundaţi într‑o contradictorie stare de depresie hedonică, căutând satisfacţie în feedback‑ul senzorial al conectării (...) permanente în reţelele de comunicaţii globale, dar fiind incapabili să se bucure de ea. (shrink)

În ciuda faptului că nu contribuie la ordonarea cunoașterii actuale despre fascism, ci dimpotrivă, creează confuzie, lucrarea Madeleinei Albright are unele merite incontestabile. Primul dintre ele este capacitatea de a simplifica, într-o naraţiune scurtă, ușor de parcurs, ideile și faptele liderilor fasciști interbelici. Începând cu capitolul al doilea și până la cel de-al cincilea, istorisirea ar putea să fie folosită ca un foarte accesibil, viu și instructiv rezumat istoric pentru studenţi. Cu certitudine, experienţa profesorală a autoarei în învăţământul politic american (...) a ajutat-o să ajungă la acest nivel excepţional de persuasiune didactică. În al doilea rând, focalizându-și descrierile asupra personalităţii liderilor mai mult decât asupra fenomenelor social-economice, efectul imediat al lecturii este acela de a te face să reflectezi la cât de mult contează orgoliul și ambiţiile personale în alegerea drumului spre fascism. Portretele pe care cartea le schiţează sugerează că nu politician fascist modest și delăsător pur și simplu nu poate exista, așadar transmite cititorilor o intuiţie interesantă în sine. De asemenea, deși face destul de multe afirmaţii îndoielnice, Albright nu se abţine să enunţe unele adevăruri pe care politicienii de obicei le ocolesc. De exemplu, admiraţia lui Winston Churchill faţă de membrii cuplului fascist italo-german este ilustrată cu citate atât în capitolul despre ascensiunea lui Mussolini (p. 25), cât și în cel despre dobândirea puterii de către Hitler (p. 52). Este descris destul de clar și felul în care anticomunismul elitei liberale și conservatoare a contribuit decisiv la succesul politic al celor doi. În fine, cartea arată indirect cât de diferită este încercarea de a defini un fascist de aceea de a defini fascismul și că fascismul este mai mult decât suma credinţelor și acţiunilor adepţilor lui. (shrink)

O sintagmă revine recurent, cel puţin în prima parte a cărţii, „conștiinţă feministă”. Legat de aceasta, constatările Lilianei Popescu, conferenţiară universitară și prorectoră la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), mi-au confirmat câteva intuiţii despre felul în care s-a produs transformarea politică a societăţii românești în ultimele trei decenii. „Coagularea conștiinţei feministe în ţara noastră după anul 1990 – susţine autoarea – s-a făcut mai ales prin adoptarea tradiţiei feminismului occidental. În același timp, trebuie remarcat faptul că, înainte (...) de anul 1990, în societatea socialistă existau elemente implicite și explicite de afirmare a egalităţii de gen: educaţia era deschisă atât tinerilor, cât și tinerelor; oportunităţile de muncă erau accesibile atât bărbaţilor, cât și femeilor; statul socialist oferea facilităţi tinerelor mame, concedii maternale, creșe, grădiniţe, iar la întoarcerea din concediul de creștere a copilului, serviciul era asigurat. Multe dintre societăţile occidentale au luptat din greu pentru obţinerea acestor drepturi. (…) Consider că în conștiinţa feministă de după 1990 s-a pus un accent supradimensionat pe principiile și pe practicile feministe venite dinspre Vest și s-a subestimat propria noastră moștenire din perioada socialistă, care era valoroasă și merita preţuită. Este suficient să ne gândim la scăderea dramatică a cifrei de reprezentare a femeilor în parlamentele formate începând cu 1990. Practic, reprezentarea femeilor a scăzut de aproape 10 ori – de la peste 30% la 4%” (p. 52-53). (shrink)

Timpul trece atât de repede când urmărești convulsiile politice ale ţărilor de la marginea Uniunii Europene. Această carte a apărut într-un moment în care conflictul dintre președintele Klaus Iohannis și Partidul Social Democrat (PSD) încă mai angaja emoţii puternice. Mulţi cetăţeni vedeau în președinte și în partidul patronat de acesta, Partidul Naţional Liberal (PNL), zenitul luptei împotriva corupţiei, iar în PSD întruchiparea corupţiei. În 2017, marile proteste în sprijinul legislaţiei penale și instituţiilor poliţienești, beneficiind de încurajarea directă a președintelui, au (...) devenit imaginea revoltei publice faţă de corupţia elitei politice naţionale, personalizată de liderii PSD în imaginarul colectiv al momentului. Intensitatea polarizării politice era atât de mare încât un compromis între președintele justiţiar și partidul „penalilor” nu putea fi măcar imaginat. Îmi amintesc manifestaţiile electorale de la Iași din cursul anului 2019, când primarul PSD al urbei, Mihai Chirica, încă își pregătea traseul către PNL. Atunci, pe 9 mai, în așteptarea vizitei președintelui (invitat la mitingul propriului partid ce urma să se desfășoare pe 11 mai), participanţii la mitingul PSD au fost întâmpinaţi de contramanifestanţi cu placarde, fluiere, huiduieli și bancnote de 1 leu ce le erau întinse ostentativ sau aruncate pe jos, ca simbol al actului de corupţie electorală la care aceștia ar fi fost dispuși să participe (Redactia Știrile ProTV, 2019). (shrink)

Istoria macabră a programelor anticomuniste de exterminare din ţările care nu făceau parte din sfera de influenţă sovietică este astăzi un subiect prea puţin confortabil pentru liderii şi savanţii „lumii libere”. „Studierea crimelor comunismului”, dimpotrivă. Prezentarea istoriei secolului 20 într‑o manieră maniheistă şi parţială este mult mai profitabilă. Un lucru e cert: indiferent ce dorim sau refuzăm să ştim despre istoriile deprimante ale succesului geopolitic american, cu certitudine amintirea lor nu se va şterge prea curând în comunităţile din Argentina, Bolivia, (...) Brazilia, Chile, Columbia, Timorul de Est, El Salvador, Guatemala, Honduras, Indonezia, Iraq, Mexic, Nicaragua, Paraguay, Filipine, Coreea de Sud, Sudan, Taiwan, Thailanda, Uruguay, Venezuela sau Vietnam. (shrink)