The current debate concerning musical profundity was instigated, and set up by Peter Kivy in his book Music Alone (1990) as part of his comprehensive defense of enhanced formalism, a position he championed vigorously throughout his entire career. Kivy’s view of music led him to maintain utter skepticism regarding musical profundity. The scholarly debate that ensued centers on the question whether or not (at least some) music can be profound. In this study I would like to take the (...) opportunity to relate Wittgenstein’s ideas on music to this current debate, thereby achieving a twofold goal: not only to reintroduce Wittgenstein’s ideas into the current debate, but also to use the current debate as a foil to better appreciating Wittgenstein’s otherness as a philosopher of music. I argue that Wittgenstein’s unique philosophical response to the Romantic framing of the discourse concerning musical profundity —specifically, its threefold emphasis on the specificity, aboutness, and artistically exalted status of music— occasioned a view, which was bound to be glossed over by a philosophical tradition, whose origins had made it inimical to Wittgenstein’s original philosophical insights. I conclude that, in a sense, Wittgenstein occasions a paradigm shift by his philosophical thrust to undo the gravitational forces which form the current debate: the very idea of aboutness pertaining to music, and the very idea that a clear line could ever be drawn between music and language. (shrink)

The significance and use of absence of a thing is highlighted as its presence. The role of absence in various disciplines of mathematics, physics, semi-conductor electronics, computing and cognitive sciences for ease in conceptualizing is discussed. The use of null set, null vector and null matrix are also presented.

In 1 Peter 1:3-7 we read that the Christians were facing persecution because of their faith and the author reminds them that every trial is a test of their faith. The trials and consequential suffering can be withstood because they are able to look forward to an inheritance – eternal life with God. Christians can endure all trials and suffering because of the hope of glory and ultimate joy. There is a grace afforded by God in the presence to match (...) whatever trial or suffering they might face. Thus it appears that there is both a purpose – one being the testing, transforming and purifying of one’s faith and a great prize for those who endure suffering – the Lord himself rewarding us. It is with this thought I will end this essay - with this belief of an inheritance, a resurrection and the gift of immortality. However, I will not shun asking the difficult questions, nor will I avoid critical reflection and analysis of a number of the contradictory or unpleasant answers. I will not eschew the lack of answers relating to evil and suffering – the pains of the scourges of poverty, persecution and oppression, the ravages of war and natural disasters, and all the inequity and injustice that has fallen throughout history – often on the innocent. This wickedness and agony that has throughout history indiscriminately befallen Christians and non-believers alike, has initiated great dismay, depression and consternation for many and some have even rejected the concept of God and the Gospel because of the malevolence and affliction they have been subjected to. The horrendous profundity and extent of human suffering and the history of the inhumanity of people makes the idea of a loving Creator seem quite implausible and predisposes many to accept a naturalistic theory of religion. At the end of this essay I will attempt to show that the declarations that the writer of 1 Peter makes concerning the Christian’s inheritance and suffering proffers some expectation for those who are faced with the quandary of evil and offer some hope now to enable them to endure whatever life has thrown onto their journey. Whilst I will with candour endeavour to query the issues and questions relating to evil I am conscious of the fact that many books and essays have been written by vastly more erudite authors. Consequently I acknowledge that what I have to say is ultimately nothing more than the personal reflection birthed in my own life’s experiences and learning. (shrink)

Cele mai mari instituții medicale și diverși eticieni pledează pentru o abordare utilitaristă în perioadele de crize de sănătate publică, pentru a maximiza beneficiile pentru societate, în conflict direct cu viziunea noastră obișnuită (kantiană) privind respectul față de persoane ca indivizi. O problemă centrală a utilitarismului este că nu există nicio modalitate clară de a evalua alegerile morale, inclusiv în deciziile medicale. În general, în medicină se respectă etica medicală kantiană. Dar în pandemie, când resursele sunt sărace, trebuie făcute alegeri (...) profunde, de viață și moarte. În aceste situații principiile utilitarismului oferă cel mai bun răspuns, cu trecerea de la un model de gândire centrat pe pacient la un model de gândire centrat pe societate. DOI: 10.13140/RG.2.2.28443.69929. (shrink)

Actualment en Filosofia, tenim dues caracteritzacions canóniques sobre la naturalesa de la Metafísica, la carnapiana i la quineana, tot i que són dues tesis diferenciades, ambdues coincideixen en que la Metafísica és reduïda a qüestions d'existència. No obstant, Kathrin Koslicki considera que aquestes caracteritzacions de la naturalesa de la Metafísica són errònies i que comporten una crítica explícita a la Metafísica o redueixen la resolució dels problemes metafísics a un pragmatisme. Per això, Koslicki considerant que els desacords metafísics són legítims (...) i profunds, tenint com a marc de referència la filosofia aristotèlica, considera que la tesi quineana i carnapiana no reflecteixen bé la naturalesa de la Metafísica, ja que, hi ha disputes metafísiques que es deuen a disputes no-existencials sobre temes de fonamentabilitat. Koslicki considera que la Metafísica no pot ésser reduïda a qüestions d'existència, sinó que ha de ser pensada com la reflexió de quines entitats són fonamentals, i quines són derivades d'aquestes. L'article està dividit en una primera part introductòria sobre els meus objectius, seguit d'una breu exposició de les tesis carnapiana i quineana de la metafísica, i per últim l'exposició de la proposta neo-aristotèlica de Koslicki. (shrink)

I argue that No-Ought-From-Is (in the sense that I believe it) is a relatively trivial affair. Of course, when people try to derive substantive or non-vacuous moral conclusions from non-moral premises, they are making a mistake. But No-Non-Vacuous-Ought-From-Is is meta-ethically inert. It tells us nothing about the nature of the moral concepts. It neither refutes naturalism nor supports non-cognitivism. And this is not very surprising since it is merely an instance of an updated version of the conservativeness of logic (in (...) a logically valid inference you don’t get out what you haven’t put in): so long as the expressions F are non-logical, you cannot get non-vacuous F-conclusions from non-F premises. However, the triviality of No-Non-Vacuous-Ought-From-Is is important and its non-profundity profound. No-Ought-From-Is is widely supposed to tell us something significant about the nature of the moral concepts. If, in fact, it tells us nothing, this is a point well worth shouting from the housetops. This brings me to my dispute with Gerhard Schurz who has proved a related version of No-Ought-From-Is, No-Ought-Relevant-Ought-From-Is, a proof which relaxes my assumption that ‘ought’ should not be treated as a logical constant. But if ought is not a logical expression then it does not really matter much that No-Ought-From-Is would be salvageable even if it were. Furthermore, Schurz’s proof depends on special features of the moral concepts and this might afford the basis for an abductive argument to something like non-cognitivism. As an error theorist, and therefore a cognitivist, I object. Finally I take a dim view of deontic logic. Many of its leading principles are false, bordering on the nonsensical, and even the reasonably plausible ones are subject to devastating counter-examples. (shrink)

Unveiled from its latent status of myth, from the dawn of civilization until nowadays mass media culture as a necessary need of power in a world of intrinsic human powerlessness, an existential condition as antithetical to the latter in the very terms of power signifies the grandest possible of human perspectives to inhere within the state of affairs of a Real certainly vast enough to contain it respecting its unfathomable profundity in space and in time. By focusing accordingly on (...) the significance of this term as a leading determination of the Real, and as a most comprehensive category and ontological criterion in respect to which all other possible meanings, both immanent in character and transcendent, are formed and defined, and on its own embodiment in a personified fashion (as until now indistinctly found in Polytheism and in the overhuman myths only), it reveals itself in its dialectically required status of actual ontological human power, and under this form opposes whatever limitation of the hitherto known and considered human. It consequently also redefines the notion of overhuman, which proves to be thus far incomplete ontologically as still bound to an existential context of ontic impotence (Nietzsche). (shrink)

Art, as discussed in the third book of Arthur Schopenhauer’s The World as Will and Representation, plays a double role in his philosophical system. On one hand, beholding an object of aesthetic worth provides the spectator with a temporary cessation of the otherwise incessant suffering that Schopenhauer takes life to be; on the other, art creates an epistemological bridge between ourselves and the world as it really is: unlike science which only studies relations between things, contemplation of art leads to (...) knowledge of that which is “alone really essential to the world, the true content of its phenomena.” (WWR1: 184) It is this second aspect of Schopenhauer's aesthetics that is both appealing and curious: while Schopenhauer's aesthetics and epistemology are both rooted in his picture of the world as Will, which is (taken at face value) deeply counter-intuitive, it yet seems to me that by assigning epistemic value to art, he manages to capture the quality of profundity with which certain works of art strike us – a profundity that is accounted for neither by reference to mere enjoyment nor by reference to paraphrasable, propositional knowledge. (shrink)

Un drum început şi neterminat de vrednici înaintaşi este o datorie morală pentru cei care vor veni pe acest drum, drumul cunoaşterii lui Eminescu. Nicolae Iorga istoric de o dimensiune universală, Pompiliu Constantinescu critic literar şi estet cultural de o mare luciditate, Constantin Noica gânditor profund român, aceşti mari români au în comun voinţa de a fonda o catedră Mihai Eminescu.

Cum va arăta știința în viitorul apropiat? În primul rând, foarte strâns cuplată cu, dependentă chiar de, tehnologie. În al doilea rând, trei factori își vor pune amprenta puternic pe evoluția științei și tehnologiei; globalizarea, încălzirea globală, și acutizarea conflictelor la nivel de națiuni. O perioadă de acumulare în știință, fără salturi calitative spectaculoase în științele naturii și cele formale, dar cu o mulțime de noi teorii care vor apare în domeniul științelor sociale și o dezvoltare fără precedent a tehnologiilor. (...) Noua paradigmă a revoluției științifice și tehnologice a făcut progrese rapide, iar lumea a intrat într-o nouă eră a inovației, cu schimbări profunde. Accentele actuale sunt puse pe spațiul cosmic și controlul genetic. Cercetarea și dezvoltarea științifică creativă va deveni principala activitate a umanității. -/- CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022, pp. 3-10 ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS23812. (shrink)

The significance and use of absence of a thing is highlighted taking examples from mathematics, physics, semi-conductor electronics, computer science and cognitive science. The profundity of absence is discussed.

The premises for the work herein originally unfolded in the early 1990’s as a personal quest to procure an elucidation capable of satisfactorily reconciling humanity’s intuitive faith in a Supreme Being’s existence, with the scientific cognizance acknowledging the reality of all singular entities that exist in the Universe. At some point, it was deemed essential to construe its analysis in accordance to those theological concepts that could be recognized to substantiate the divine nature ascribed to intrinsically delineate the existence of (...) a Supreme Being which could, in turn, be additionally recognized to correlate to those scientific concepts established to substantiate the universal nature ascribed to intrinsically delineate the existence of all singular entities in the Universe. It was furthermore determined that along the search for God’s footprints in the Universe one should reach for the profundity of wisdom, as the insightful understanding of those ‘ulterior truths’ capable of coherently sustaining their analogous existence. This, in spite of being aware that the absoluteness inferred by discernments of wisdom has been precisely the reason why the scientific community has relentlessly eluded to validate wisdom as a reliable source for the attainment of true knowledge. Hence, true knowledge has been persistently subjected to be solely dependent on established scientific concepts accrued by empirical experience. Nevertheless, humankind has invariably continued to intuitively search for those ‘ulterior truths’ that could possibly sustain the existence of a Supreme Being. Whereby, human beings consistently have throughout time, attested to the sustenance of the invaluable enlightenment of wisdom. “Windows to Wisdom” is a testament of faith and logic that induces the intellect to pry open all windows of intuition, perception and ratiocination for a glimpse of wisdom to the knowledge and understanding of God’s magnificently divine existence. (shrink)

Concepte precum flexibilitate, descentralizare și control, etica în muncă și muncă în echipă în Noua Economie au dus la dezorientarea și subminarea emoțională si psihologică a individului, afirmând că „un regim care nu oferă ființelor umane motive profunde ca să aibă grijă de alții nu-și poate păstra îndelung legitimitatea”. Scopul culturii corporative este să câștige „inimile și mințile” angajaților: să-și definească scopurile prin gestionarea a ceea ce gândesc și simt și nu doar modul în care se comportă. DOI: 10.13140/RG.2.2.31864.06404.

Relativitatea generală permite singularități. Trebuie să înțelegem ontologia singularităților gravitaționale dacă vrem să înțelegem natura spațiului și a timpului în universul actual. Deșii unii fizicieni consideră că singularitățile indică un eșec al relativității generale, alții cred că singularitățile deschid în fapt un orizont nou în cosmologie, cu fenomene fizice reale care pot ajuta la un progres profund în înțelegerea noastră a lumii. DOI: 10.13140/RG.2.2.31766.50242.

Filmul lui Tarkovski este o "dramă a durerii și a redresării parțiale" concentrată asupra psihologiei echipajului stației de pe Solaris. Tarkovski a dorit astfel să abordeze mai profund emoțional și intelectual genul științifico-fantastic, considerat de el ca fiind superficial. Filmul tratează un fenomen central al analizei critice-psihologice a lui Klaus Holzkamp asupra percepției umane: condițiile de percepție a lumii umane sunt semnificative pentru ființele umane. Este este o specie complexă noetică - o specie cu proprietatea gândirii, care a evoluat în (...) condiții complet diferite de ale noastre. DOI: 10.13140/RG.2.2.23737.01120. (shrink)

O introducere prin noțiuni de bază în lumea filosofiei, cu răspunsuri la cele mai profunde întrebări pe care ni le punem cu toții, prin prisma celor mai mari filozofi din lume, de la Platon și Confucius până la gânditorii moderni. Un ghid pentru natura fundamentală a existenței, a societății și a modului în care gândim. După o prezentare generală a filosofiei, cu istoria filosofiei, ramuri ale filosofiei, concepte filosofice și școli și tradiții filosofice, sunt abordate subiecte specifice în filosofie, precum (...) Dumnezeu (religia), binele și răul (etica), drepturile animalelor, filosofia politicii, aparență și realitate, filosofia științei, filosofia minții, și arta (estetica). Filosofia este studiul problemelor generale și fundamentale cu privire la chestiuni precum existența, cunoașterea, valorile, rațiunea, mintea și limba. Metodele filosofice includ întrebări, discuții critice, argumente raționale și prezentări sistematice. Întrebările filosofice clasice includ atât întrebări abstracte (Este posibil să cunoști ceva și să o demonstrezi? Ce este cel mai real?) cât și întrebări mai practice și concrete (Există o modalitate optimă de a trăi? Este mai bine să fii drept sau nedrept? Au oamenii liberul arbitru?) Filosofia se distinge de alte modalități de abordare a acestor probleme prin abordarea critică, în general, sistematică, și dependența de argumentele raționale. Alte investigații sunt strâns legate de artă, știință, politică sau alte activități. De exemplu, este frumusețea obiectivă sau subiectivă? Există multe metode științifice sau doar una? Este utopia politică un vis plin de speranță sau fantezie fără speranță? Principalele sub-domenii ale filosofiei academice includ metafizica ("preocupată de natura fundamentală a realității și a ființei"), epistemologia (despre "natura și bazele cunoașterii [și]... limitele și valabilitatea ei"), etica, estetica, filosofia politică, logica, filosofia științei și istoria filosofiei occidentale. Multe dezbateri filosofice care au început în antichitate sunt încă dezbătute și astăzi. (shrink)