En cosmologie, la métaphysique implique un large éventail de questions au-delà des preuves empiriques, utilisant parfois l'inférence spéculative. L'analyse épistémologique en cosmologie aide à modéliser l'évaluation. L'étude philosophique offre un cadre général pour interpréter des inférences qui vont au-delà de la science. En cosmologie, il existe des principes ontologiques qui aident à classer les modèles selon leurs caractéristiques, à concevoir la réalité cosmique dans une description plus transparente, et nous permettent de résoudre des équations mathématiques en tant (...) que constructions centrales de tout modèle. DOI: 10.13140/RG.2.2.25229.87524. (shrink)

Puisque nous n'avons pu trouver un fondement logique à la dialectique, nous avons alors compris que la dialectique était historique. Il ne restait plus alors qu'à trouver la culture d'origine que nous avons localisée en Perse. -/- Since we could not find a logical foundation for the dialectic, we then understood that the dialectic was historical. All that remained was to find the culture of origin, which we located in Persia.

Book review of : Courant (Elsa), Poésie et cosmologie dans la seconde moitié du XIXe siècle : nouvelle mytholo-gie de la nuit à l’ère du positivisme. – Genève : Librairie Droz, 2020. – 808 p. – 1 vol. broché de 15 × 22 cm. – 46,45 €. – isbn 978-2-600-06026-4.

This is the outline: 6. L'absence du concept de l'individualité 7. L'existence illimitée (boundless) Métaphore et analogie 8. L'évolution et l'existence comme durée individuelle dans le temps cosmique 9. L'option de la nécessité naturelle 10. L'inconnaissabilité ultime.

This is the outline: 1. Introduction 2. La compréhension théorique – 2.1 Le dynamisme conceptuel et l'a priori 2.2 L'horizon conceptuel – 3. Compréhension et singularité 4. La production de signifiance 5. La présence du mystère 6. Le problème de la substantialité : l'un et le multiple – 6.1 La notion d'un ordre implicite.

"L'énigme majeure est la cause efficace" insiste Jean Largeault (1985). En effet, la physique contemporaine géométrise les phénomènes de la nature en transformant les causes efficientes en causalité formelle. Cependant elle nous invite aussi à accorder le structurel etle physique, le formel et le dynamique. Il convient donc de s'interroger sur le fondement du pouvoir créateur des mathématiques ou de leur caractère générateur en physique. Selon Charles de Koninck, la fécondité des mathématiques parait comme une intériorisation de la figure philosophique (...) de l'ange dans le cadre du projet d'une métamathématique comme angélologie thomiste. La raison poursuit un moyen de connaitre qui serait universel in repraesentando, par opposition à l'universel in praedicando. Cette tendance est essentielle à ce que l'on appelle le "mode platonicien". L'une des idées centrales de cet article consiste à établir une connexion profonde entre la notion de causalité en physique et cette manière platonicienne de connaitre. Plus précisément, l'idéalisation de la causalité efficace en physique mathématique est-il autre chose que ce mode dialectique de connaître abusivement porté à sa limite ? (shrink)

Nel corso della seconda metà del XX secolo si è progressivamente svilppata ed affermata una cosmologia “standard”: vedremo in che cosa consiste e come si è costituita. Vedremo anche quali sono i suoi limiti e quali nuove teorie si candidano per superarli. Vorrei comunque chiarire subito che la cosmologia standard, per quanto possano sembrare sorprendenti i suoi risultati (qualche specialista parla di preposterous universe, ovvero di un assurdo universo), si fonda su esperimenti ed osservazioni, ed avrebbe potuto essere falsificata tante (...) volte: ciò non è finora accaduto. Al cuore della cosmologia standard abbiamo quella che viene chiamata “teoria del Big Bang” la quale, offrendo una descrizione quantitativa dell’origine comune e dell’evoluzione di tutto l’universo osservabile, rappresenta una delle grandi conquiste intellettuali del XX secolo. Detto questo, nel quadro della teoria del Big Bang sono ancora possibili molti modelli diversi: soltanto alla fine del XX secolo si è finalmente avuta la convergenza su un modello particolare, che costituisce il modello standard (detto anche concordance model). Che cosa possiamo invece definire come cosmologia non standard? A parte le teorie alternative al Big Bang che appartengono al passato (come quella dello Stato Stazionario), abbiamo oggi teorie che si propongono di andare al di là del Big Bang e di spiegare ciò che la cosmologia standard per sua natura non è in grado di spiegare. Abbiamo così l’inflazione, i modelli di pre-Big Bang, gli universi-brana, il Multiverso, che a livelli diversi si basano su una nuova fisica non verificata sperimentalmente: siamo dunque in un campo altamente speculativo, ricco di ipotesi e molto lontano dalla pratica quotidiana dell’astronomo. In questo contributo cercherò di seguire una traccia storica e, per quanto riguarda la bibliografia, salvo poche eccezioni rimanderò ad una piccola selezione di review e libri nei quali il lettore potrà trovare i riferimenti agli articoli originali e specialistici. Per un’introduzione aggiornata in lingua italiana alla cosmologia, segnalo il testo a livello universitario di Bonometto(2008). (shrink)

ABSTRACT (ENG) One of the concerns of Greek philosophy centred on the question of how a manifold and ordered universe arose out of the primitive state of things. From the mythical accounts dating around the seventh century B.C. to the cosmologies of the Classical period in Ancient Greece, many theories have been proposed in order to answer to this question. How these theories differ in positing a “something” that pre-existed the ordered cosmos has been widely discussed. However, scholars have rarely (...) made explicit how they differ in style of thought. In the span of four centuries the first deductive arguments of the Eleatic philosophers culminated in the emergence of logical proof and a form of explanation of natural phenomena, which consisted of searching for the simplest and fewest premises and deducting implications. In this paper it will be discussed how, at distinct stages of its development, the deductive thinking informed the solutions proposed to solve the chaos-order problem, that of how an ordered universe has been possible. -/- ABSTRACT (ITA) Una delle più importanti questioni della filosofia greca è stata quella di comprendere come sia stato possibile un universo ordinato a partire da uno stato primordiale. Dalle teogonie del VII secolo a.C. fino alle cosmologie dei filosofi dell’età classica, sono state proposte diverse teorie per dare risposta a questa domanda. Come esse differiscano nel postulare l’esistenza di un “qualcosa” di primordiale che preesisteva all’ordine del cosmo è stato molto discusso. Pochi studiosi, però, le hanno esaminate sullo sfondo della lenta evoluzione del pensiero deduttivo, culminata nella dimostrazione in geometria e in una forma di spiegazione dei fenomeni che consisteva nel cercare semplici premesse e inferire conclusioni. In questo articolo si mostrerà come il lento affermarsi della spiegazione razionale prima, dell’argomento deduttivo e della dimostrazione in geometria poi, abbiano dato forma alle diverse risposte al problema caos-ordine, e in particolare alla domanda su come sia sorto un universo ordinato. (shrink)

In different versions, from Heraclitus to Plato and from Plotinus to the Romantic poets, many thinkers have put forward the idea that the universe has a soul, the so called anima mundi. If the soul of a human being can be thought as the totality of the traits which form character and personality, that of the universe too can be imagined as a complex of distinct traits and dispositions which can be recognised in the phenomenal world. Then, we may ask (...) ourselves:are there events which suggest the idea of the existence of the soul of the world? In what sense do they differ from other events which drift away into nothing? How do they move us? Can they be captured by a photography? I reflect on these questions intertwining philosophy, travel tales, poetry and photography studies. Molti filosofi hanno sostenuto che l’universo ha un’anima, la cosiddetta anima mundi. Di questa idea sono state proposte diverse versioni a partire dalle cosmologie orientali e dal pensiero di Eraclito e Platone. Se l’anima di un essere umano puo' essere pensata come la totalita' dei tratti che formano la sua personalita', allora anche quella dell’universo puo' essere immaginata come un complesso di tratti distintivi e disposizioni rintracciabili nel mondo dei fenomeni. Ci possiamo allora chiedere: quali sono gli eventi che suggeriscono l’esistenza dell’anima del mondo o rivelano alcuni dei suoi tratti? In che senso differiscono da altri eventi che si perdono nel flusso indistinto e ininterrotto del tempo? Come ci emozionano? Possono essere catturati da una fotografia? Sciortino riflette su queste domande intrecciando filosofia, racconto di viaggio, poesia e critica della fotografia. Ne emerge un avvincente racconto, corredato da bellissime fotografie, di come la bellezza raggiunge i nostri cuori, muove la nostra immaginazione e ci rivela l’essenza delle cose. (shrink)

Ce n'est pas en pensant que nous créons des mondes. C'est en comprenant le monde que nous apprenons à penser. La cosmovision est un terme qui devrait désigner un ensemble de fondements d'où émerge une compréhension systémique de l'Univers, de ses composantes comme la vie, le monde dans lequel nous vivons, la nature, le phénomène humain et leurs relations. C'est donc un champ de la philosophie analytique nourri par les sciences, dont l'objectif est cette connaissance agrégée et épistémologiquement soutenable de (...) tout ce que nous sommes et contenons, qui nous entoure, et qui nous concerne de quelques manières que ce soit. C'est quelque chose d'aussi vieux que la pensée humaine et, en plus d'utiliser des éléments de la cosmologie scientifique, il englobe tout ce qui, dans la philosophie et la science, se réfère à l'univers et à la vie. Une cosmovision n'est pas un ensemble d'idées, d'hypothèses et de suppositions, mais un système établi sur l'observation, l'analyse, la preuve et la démonstration. Aucune cosmovision n'entend définir, établir ou proposer, mais seulement comprendre, analyser et interpréter. Chacun de nous construit et transporte sa cosmovision tout au long de sa vie, sans établir de forme, comme toile de fond de nos pensées et de nos comportements. Linguistiquement, le terme « cosmovision » dériverait de l'allemand, équivalent au concept de « Weltanschauung », tel qu'il a été utilisé par plusieurs philosophes. Cependant, cette relation linguistique n'est pas applicable, car elle contredit ce que nous proposons comme cosmovision. Ce mot allemand fait référence à une vision prélogique ou proto-expérimentale de la réalité, avec un contexte intuitif et loin des connaissances critiques encore inexistantes au moment de sa formulation. Sans aucun doute, les cosmovisions, au sens où nous les entendons, abritent et utilisent ces éléments proto-expérimentaux ou prélogiques qui incluent l'histoire, l'inconscient collectif et tous les archétypes que nous portons. Or, dans le concept que nous appliquons ici, la cosmovision va bien au-delà de ce contenu, d'abord en le soumettant constamment à la pensée critique actuelle et enfin en faisant de l'expérience analytique (et non de la pensée elle-même ou de l'intuition) son univers réel. António Lopes expose l'étendue de ce contenu : [ ] « Les cosmovisions ne sont pas le produit de la pensée. Ils ne naissent pas du simple désir de savoir. L'appréhension de la réalité est un moment important dans sa configuration, mais, néanmoins, ce n'en est qu'un. Elle vient de la conduite vitale, de l'expérience de la vie, de la structure de notre totalité psychique. L'élévation de la vie à la conscience dans la connaissance de la réalité, dans l'évaluation de la vie et dans la réalité volitive est le travail lent et ardu que l'humanité a fait dans le développement des conceptions de la vie. (W.Dilthey, 1992 [1911] : 120). Dans cet ouvrage, nous cherchons à esquisser une cosmovision fondée sur les réalités que la science offre aujourd'hui. Nous ne proposons, à aucun moment, de faire de la science ; ou théoriser la philosophie, mais nous chercherons toujours à être soutenus par eux ou, du moins, protégés par eux des distorsions cognitives que nous portons habituellement. -/- . (shrink)

(Back Cover:) « La pensée métaphysique renaîtra demain. Ce sont des savants qui ont le goût et le sens de la pensée conduite jusqu’au terme de ses exigences internes, et des philosophes initiés aux sciences expérimentales qui, en commun, la feront. » L’œuvre de Claude Tresmontant (1925-1997) illustre parfaitement cette recherche de la métaphysique d’un monde en devenir, qui sait écouter et se modeler sur la transformation – la métamorphose – promise à une Création finalisée. Le trait commun aux exposés (...) ici présentés sous forme définitive a été cette recherche autour d’une pensée qui renouvelle de l’intérieur la métaphysique en réalisant le vœu de Bergson qu’elle devienne « auscultatrice », que l’énigme que pose l’homme face à son origine et sa destinée ne soit pas recouverte par une pensée qui se perdrait dans la description des choses ou dans l’esprit de système, mais qui non plus n’irait se recroqueviller sur elle-même, en narrant sa propre expérience subjective sous le mode de la déréliction. Claude Tresmontant a su penser l’être en genèse, et il a cherché à renouveler la question de l’existence de Dieu, en en transformant la problématique en dialogue avec les sciences contemporaines. À ce goût de l’être dont les sciences ont renouvelé l’approche, il a également voulu infuser un « supplément d’âme », en repensant la réalité de la création et l’horizon de la cause finale, toujours à partir de la nature ultimement théologique de la réponse à la question « qu’est-ce que l’homme ? » Contributeurs : Yves Tourenne, Philippe Gagnon, Fabien Revol, Brunor, Frédéric Crouslé, Bertrand Souchard, Emmanuel Gabellieri. Table of Contents: Note Liminaire (Ph. Gagnon) - 7 En quoi la pensée de Claude Tresmontant nous stimule-t-elle encore ? Hommage et critique (Y. Tourenne) - 13 L’imbrication de la preuve de Dieu et de la cosmologie chez Tresmontant représente-t-elle une preuve ? (Ph. Gagnon) - 27 L’usage apologétique de la philosophie de Tresmontant dans les Indices pensables de Brunor (F. Revol) - 49 Réponse à Fabien Revol (Brunor) - 77 Qu’est-ce qui cloche dans la théologie de Claude Tresmontant ? (Fr. Crouslé) - 85 Les métaphysiques principales de Claude Tresmontant : la foi biblique est-elle à part de la raison philosophique grecque ? (B. Souchard) - 109 Maurice Blondel et Claude Tresmontant (E. Gabellieri) - 123 La vision informationnelle de Tresmontant, surtout en référence au problème de l’âme (Ph. Gagnon) - 133. (shrink)

Les singularités gravitationnelles dans la relativité générale sont des emplacements dans l'espace-temps où le champ gravitationnel devient infini. Les courbes scalaires invariantes de l'espace-temps incluent une mesure de la densité de la matière. Certains physiciens et philosophes estiment que, du fait que la densité de la matière tend vers l'infini dans la singularité, les lois de l'espace-temps ne sont plus valables là-bas. Le Big Bang est une singularité gravitationnelle acceptée presque unanimement en astrophysique et en cosmologie, en tant que (...) premier état de l'univers. DOI: 10.13140/RG.2.2.32661.06886. (shrink)

La gravité quantique a nécessité la prise en compte des questions épistémologiques fondamentales, qui peuvent être identifiées en philosophie avec le problème corps-esprit et le problème du libre arbitre . Ces questions ont influencé l'épistémologie de la mécanique quantique sous la forme du « parallélisme psycho-physique » de von Neumann et l'analyse ultérieure de la thèse de Wigner selon laquelle « l'effondrement du paquet d'ondes » se produit dans l'esprit de « l'observateur ». La gravité quantique en cosmologie pose (...) le problème de la liberté de l'expérimentateur de changer les conditions physiques locales, un « observateur » passif. Dans toute théorie qui décrit un seul univers, des questions se posent sur la nature de la causalité au sens philosophique traditionnel. DOI: 10.13140/RG.2.2.15932.87687. (shrink)

Les singularités de la relativité générale résultant de la résolution des équations d'Einstein ont été et font encore l'objet de nombreux débats scientifiques : existe-t-il des singularités dans l'espace-temps ou pas ? Big Bang a été une singularité initiale ? Si les singularités existent, quelle est leur ontologie ? La théorie générale de la relativité est-elle une théorie qui a montré ses limites dans ce cas ? Dans cet essai, je soutiens qu'il existe des singularités et que la théorie de (...) la relativité générale, comme toute autre théorie scientifique à l'heure actuelle, n'est pas valable pour les singularités. Toutefois, comme le pensent certains scientifiques, cela ne signifie pas pour autant qu’il doit être considéré comme obsolète. Après une brève présentation des aspects spécifiques de la théorie classique newtonienne et de la théorie de la relativité spéciale et une brève présentation de la théorie de la relativité générale, le chapitre Ontologie de la relativité générale présente les aspects ontologiques de la relativité générale. Le chapitre suivant, Singularités, est consacré à la présentation des singularités aboutissant à la relativité générale, aux aspects spécifiques des trous noirs et de l’horizon des événements, y compris le débat Big Bang en tant que singularité d’origine et aux arguments en faveur de l’existence de ces singularités. Dans l'Ontologie des singularités, je parle des possibilités d'encadrement ontologique des singularités en général et des trous noirs en particulier, de l'argument du trou mis en évidence par Einstein, et des arguments présentés par les scientifiques selon lesquels il n'y a pas de singularités et donc que la théorie générale de la relativité est dans l'impasse. Dans Conclusions, je décris et résume brièvement les arguments qui soutiennent mes vues ci-dessus. -/- TABLE: -/- Abstract Introduction - La théorie classique et la relativité restreinte - La relativité générale 1. Ontologie de la relativité générale 2. Singularités - 2.1 Trous noirs - - 2.1.1 Horizon des événements - 2.2 Big Bang - 2.3 Y a-t-il des singularités ? 3. L'ontologie des singularités - Ontologie des trous noirs - L'argument du trou - Il n'y a pas des singularités Conclusions Notes Bibliographie -/- Mots-clés : relativité générale, théorie de la relativité générale, Albert Einstein, singularités, trou noir, horizon des événements, Big Bang, cosmologie, gravité -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.28102.01606 . (shrink)

La relativité générale permet les singularités et nous devons comprendre l'ontologie si nous voulons comprendre la nature de l'espace et du temps dans l'univers d'aujourd'hui. Bien que certains physiciens pensent que les singularités indiquent un échec de la relativité générale, d'autres pensent que les singularités ouvrent un nouvel horizon dans la cosmologie, avec de réels phénomènes physiques pouvant contribuer à un progrès profond dans notre compréhension du monde. DOI: 10.13140/RG.2.2.24491.18728 .

Ediţia a doua (revăzută şi îmbunătăţită) O introducere în teoriile şi conceptele, forţele fundamentale şi particule, metode şi tabele utilizate în fizică, subdomenii şi domenii ştiinţifice înrudite, cu accent pe înţelegerea fenomenelor fizice. Fizica clasică se ocupă, în general, cu materia și energia la scară normală de observație, în timp ce o mare parte a fizicii moderne se ocupă de comportamentul materiei și energiei în condiții extreme sau pe o scară foarte mare sau foarte mică. De exemplu, pentru fizica atomică (...) și nucleară contează scara cea mai mică la care elementele chimice pot fi identificate. Fizica particulelor elementare are o scară chiar mai mică, deoarece se referă la unitățile de bază ale materiei; această ramură a fizicii este, de asemenea, cunoscută sub numele de fizica energiilor înalte, din cauza energiilor extrem de ridicate necesare pentru a produce mai multe tipuri de particule, în acceleratoare de particule mari. La această scară, de obicei, noțiunile obișnuite de spațiu, timp, materie și energie nu mai sunt valabile. Cele două teorii principale ale fizicii moderne prezintă o imagine diferită a conceptelor de spațiu, timp, și materie, faţă de fizica clasică. Teoria cuantică studiază natura mai degrabă discretă decât continuă a multor fenomene la nivel atomic și subatomic, și aspectele complementare ale particulelor și undelor în descrierea unor astfel de fenomene. Teoria relativității studiază descrierea fenomenelor care au loc într-un cadru de referință, care este în mișcare faţă de un observator. Teoria specială a relativității studiază mișcarea relativ uniformă în linie dreaptă, iar teoria generală a relativității mișcarea accelerată și legătura sa cu gravitația. Atât teoria cuantică cât și teoria relativității îşi găsesc aplicații în toate domeniile fizicii moderne. CUPRINS: Fizica - Scurtă istorie - Fizica şi filozofia - Teorii de bază în fizică - - Fizica clasică - - Fizica modernă - - Diferenţa între fizica clasică şi fizica modernă - Cercetarea în fizică - - Metode ştiinţifice - - Teorie şi experiment - Domenii de aplicare şi obiective - - Domenii de cercetare - - Direcţii de dezvoltare - - Direcţii actuale de cercetare Teorii - Fizica teoretică - - Teorii recunoscute - - Teorii propuse - - Teorii marginale Teorii recunoscute - Termodinamica - - Legile termodinamicii - - Concepte în termodinamică - - Substanţe care se pot descrie doar prin temperatură - - Substanţe care se pot descrie doar prin temperatură şi presiune - - Substanţe care se pot descrie prin temperatură, presiune şi potenţial chimic - - Substanţe care se pot descrie prin temperatură şi câmp magnetic - - Sisteme termodinamice - - Stări termodinamice - Mecanica statistică - Relativitatea specială - - Motivaţia pentru teoria relativităţii speciale - - Invarianţa vitezei luminii - - Lipsa unui cadru de referinţă absolut - - Echivalenţa dintre energie şi masă - - Simultaneitatea - - Evoluţia teoriei relativităţii speciale - Teoria relativităţii generale - - Dezvoltarea relativităţii şi a relativităţii speciale - - Gaura de vierme - - - Călătorii cu viteze mai mari decât viteza luminii şi călătorii în timp - - - Universul nostru, într-o gaură neagră - - - Concluzii - Mecanica cuantică - - Descrierea teoriei - - Formularea matematică - - Interacţia cu alte teorii ale fizicii - - Istoria, filozofia şi viitorul mecanicii cuantice - - - Istoria - - - Filozofia - - - Viitorul - - Optica cuantică - - - Electronica cuantică - - Laser - - - Concepte de bază - - - Terminologie - - - Construcţia unui laser - - - Fizica laserilor - - - Extreme Light Infrastructure - - - Arme cu laser - Teoria câmpului cuantic - - Probleme ale mecanicii cuantice obişnuite - - Câmpuri cuantice - Modelul Standard - - Teste, predicţii şi provocări Teorii propuse - Teoria finală (Theory of everything) - - Idei speculative - Teoria marii unificări - Teoria M - - Relaţia teoriei M cu supercorzile şi supergravitaţia - - Caracteristici ale teoriei M - Gravitaţia cuantică în buclă - - Incompatibilitatea dintre mecanica cuantică şi relativitatea generală - - Buclele Wilson şi reţelele de spin - - Gravitaţia cuantică în buclă şi cosmologia cuantică - - Testele experimentale de GCB - Emergenţa Teorii marginale - Fuziunea la rece - - Fuziunea cu bule - Tesla şi Teoria dinamică a gravitaţiei - Eter luminifer - - Dezavantaje şi critici - Energia orgonică - - Dezvoltarea de către Reich a teoriilor sale orgonice - - Cărţile lui Reich Concepte - Mecanica clasică - - Istoria - - Statica - - - Vectori - - - Forţa - - - Momentul forţei - - - Ecuaţiile de echilibru - - - Momentul de inerţie - - - Solide - - - Fluide - - Dinamica - - - Principii - - - Dinamica liniară şi de rotaţie - - - Forţa - - - Legile lui Newton - - Frecarea - - - Legile frecării uscate - - - Reducerea frecării - Materia - - Antimateria - Energia - - Legile conservării în fizică - - - Filosofia legilor de conservare - - Masa - - - Masa inerţială - - - Masa gravitaţională - - - Echivalenţa maselor inerţială şi gravitaţională - - - Consecinţele relativităţii - - Cantitatea de mişcare (impulsul) - - - Cantitatea de mişcare în mecanica clasică - - - Cantitatea de mişcare în mecanica relativistă - - - Cantitatea de mişcare în mecanica cuantică - - Momentul cinetic - - Spinul - - - Istoria - - - Aplicaţii - Dimensiuni - - Timpul - - - Măsurarea timpului - - - Timpul în inginerie şi fizica aplicată - - - Timpul în filosofie şi fizica teoretică - - Spaţiu-timp - - - Cadrul de referinţă - - - Câteva fapte generale despre spaţiu-timp - - - Este spaţiul-timp cuantificat? - - Viteza - - Forţa - - - Relaţiile dintre unităţile de forţă şi unităţile de masă - - - Unităţi imperiale de forţă - - Momentul forţei - Sisteme fizice - Unde - - Exemple de unde - - Proprietăţi caracteristice - - Unde transversale şi longitudinale - - Polarizarea - - Descriere fizică a unei unde - - Unde de deplasare - - Ecuaţia undelor - - Entanglementul cuantic - - Magnetism - - - Dipoli magnetici - - - Modele de materiale magnetice - - Electricitatea - - - Istorie - - - Puterea electrică - - - Curentul electric - - - Fenomene electrice în natură - - Radiaţia electromagnetică - - Temperatura - - - Unităţi de temperatură - - - Bazele teoretice - - - Capacitatea termică - - - Temperatura în gaze - - - Măsurarea temperaturii - - - Temperaturi negative - - Entropia - - - Schimbarea de entropie în motoarele termice - - - Definiţia statistică a entropiei: Principiul lui Boltzmann - - - Măsurarea entropiei - - Informaţia în fizică - - - Informaţia clasică vs informaţia cuantică - - - Informaţii clasice - - - Informaţiile fizice şi entropia - Tranziţii - - Tranziţii de fază - - - Clasificarea tranziţiilor de fază - - - - Clasificarea Ehrenfest - - - - Clasificarea modernă a tranziţiilor de fază - - - Proprietăţi ale tranziţiilor de fază - - - - Puncte critice - - - - Simetria - - - - Exponenţi critici şi clase de universalitate - - Supraconductibilitatea - - - Istoria - - - Teorii ale supraconductibilităţii - - - Aplicaţii tehnologice ale supraconductibilităţii - - - Proprietăţile elementare ale supraconductorilor - - Superfluiditatea Forţe fundamentale - Gravitaţia - - Despre legea gravitaţiei universale a lui Newton - - - Forma vectorială - - - Istorie - - - Reticenţele lui Newton - - - Comparaţie cu forţa electromagnetică - - Teoria relativităţii generale a lui Einstein - - - Mecanica cuantică şi ondulatorie - - Situaţii specifice - - - Gravitaţia Pământului - - - Ecuațiile pentru un corp în cădere în apropiere de suprafața Pământului - - - Gravitaţia și astronomia - - - Radiația gravitațională - - - Viteza gravitaţiei - Electromagnetism - - Descrierea matematică - - Câmp electric E - - Metoda electromagnetică - - Electrostatica - - - Serii triboelectrice - - - Generatoare electrostatice - - - Neutralizarea sarcinilor - - - Inducţia sarcinilor - - - Electricitatea "statică" - Forţa nucleară slabă - Forţa nucleară tare Particule - Particule elementare - - Proprietăţi conceptuale - - - Dimensiunea - - - Compoziţia - - Modelul Standard în fizica particulelor elementare - - - Fermioni fundamentali - - - - Antiparticule - - - - Cuarci - - - Bosoni fundamentali - - - - Gluoni - - - - Bosoni electroslabi - - - - Bosonul Higgs - - Extensii ale Modelului Standard în fizica particulelor elementare - - - Marea unificare - - - Supersimetria - - - Teoria corzilor - - - Teoria preonilor - Atomi - - Modele istorice de atomi - - Nucleul atomic - Protoni - Neutroni - - Istoric - - - Evoluţia actuală - Electroni - - Istoria - - Detalii tehnice - - Electricitate - Cuarci - Fotoni - Gluoni - Bosoni W şi Z - - Bosonul Higgs - Gravitoni - Neutrino - - Neutrino, noul sistem de comunicaţii - - Telefonul – particulă - - Comunicaţii cu submarinele - - Mesaje pentru călătoria în timp - Cvasiparticule - - Relaţia cu mecanica cuantică multi-corp - - Distincţia între cvasiparticule şi excitaţii colective - - Efectul asupra proprietăţilor colective - - Istoria - Fononi - - Unde de reţea - - Fononi acustici şi optici Subdomenii - Acustica - - Concepte fundamentale ale acusticii - - - Propagarea undelor: nivele de presiune - - - Propagarea undelor: frecvenţa - - - Transducţia în acustică - Astrofizica - - Erupţii solare - - - Evoluţia exploziilor solare - - - Impactul exploziilor solare asupra omenirii - - - - Ejecţia masei coronariene - - - - Misiunile spaţiale - - - - Întreruperi de energie electrică - Fizica atomică, moleculară, şi optică - - Apa grea - - Osmoza - Fizica computaţională - Fizica materiei condensate - Criogenia - Mecanica fluidelor - Optica - - Optica clasică - - Optica modernă - Fizica plasmei - Fizica particulelor - - Istoria - - Modelul Standard - - Fizica particulelor experimentală - - Obiecţii - - Politici publice Metode - Metode ştiinţifice - - Elementele metodelor ştiinţifice idealizate - - Aspecte ale metodelor ştiinţifice - - - Observaţia - - - Ipoteza - - - Predicţia - - - Verificarea - - - Evaluarea - - - Alte aspecte ale metodelor ştiinţifice - Mărimi fizice - Măsurători fizice - Analiza dimensională - - Exemplu aplicat - Statistica Tabele - Legile fizicii - Constante fizice - Sistemul Internaţional pentru unităţi de măsură - - Origine - - Scrierea SI - - Unităţi de bază în Sistemul Internaţional SI - - - Lungime (l) - - - Masa (m) - - - Timp (t) - - - Curentul electric (I) - - - Temperatura termodinamică (T) - - - Cantitatea de substanţă (n) - - - Intensitatea luminoasă (I) - - Unităţi SI derivate - - Prefixe SI în fizică - - - Unităţi folosite în afara SI - Unităţi fizice - - Unităţi ca dimensiuni - - Unităţi de bază şi derivate - - Conversia unităţilor - - Prefixele in sistemul SI - - Sfaturi şi reguli pentru calcule cu unităţi fizice Istoria - Fizica în antichitate - Fizica în Evul Mediu - Fizica în sec. XVI-VIII - Fizica în sec. XIX - Fizica în sec. XX Probleme nerezolvate în fizică Domenii interdisciplinare - Fizica aplicată (Fizica tehnologică) - Fizica acceleratorilor - - Accelerarea și interacțiunea particulelor cu structuri RF - - Dinamica fluxului - - Coduri de modelare - - Diagnosticările fluxului - - Toleranţele maşinii Domenii înrudite - Relaţia fizicii cu alte domenii - - Cerinţe preliminare - - Applicaţii şi influenţe - Astronomia - - Scurtă istorie - - Subdomenii ale astronomiei. Cum se obţin informaţiile în astronomie. - - - După subiect - - - Modalităţi de obţinere a informaţiilor - - Telescoape - - - Tipuri de telescoape - - Planetele rătăcitoare - Biofizica - - Subiecte în biofizică şi domenii conexe - - Biofizicieni celebri - Chimia fizică - - Concepte-cheie - Cosmologia - - Subiecele din cosmologie includ: - - - Cosmologia fizică - - - Cosmologii alternative - - - Cosmologia filosofică - - - Cosmologia religioasă - Electronica - - Exemplu - Geofizica - - Metode - - - Geodezie - - - Sonde spaţiale - - Cutremure - Fizica chimică - Ingineria - - Sarcina ingineriei - - Rezolvarea problemelor - - Utilizarea calculatoarelor - - Etimologia - - Conexiunile cu alte discipline - Ştiinţa materialelor Pseudofizica - Anti-gravitaţia - - Efecte convenţionale care imită efectele anti-gravitaţiei - - Soluţii ipotetice - - - Scuturi gravitaţionale - - - Cercetări în relativitatea generală în anii 1950 - - - A cincea forţă - - - "Unităţi distorsionate" în relativitatea generală - - - Breakthrough Propulsion Physics Program - - Încercări experimentale şi comerciale - - - Dispozitive giroscopice - - - Gravitatorul lui Thomas Townsend Brown - - - Cuplarea gravitoelectrică - - - Premiul Göde - Eter luminifer - - Dezavantaje şi critici - Fuziunea la rece - - Fuziunea cu bule - - Rezultate - - - Producţia de energie şi căldura în exces - - - Heliu, elemente grele, şi neutroni - - Mecanisme propuse Referinţe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - Contact . (shrink)

Prezenta lucrare abordează gravitația din punctul de vedere al fizicii fenomenlogice cu accent pe testele gravitaționale, al epistemologiei și metodologiei utilizate de oamenii de știință, și al ontologiei gravitației, spațiului și timpului. Gravitația are un caracter universal, dar puterea sa scade rapid cu distanța, fiind cea mai slabă dintre cele patru forțe fundamentale ale fizicii. După descrierea gravitației de către Newton ca forță, relativitatea generală consideră că gravitația este o consecință a curburii spațiu-timpului datorită distribuției maselor. Conform teoriei actuale principale, (...) gravitația a apărut odată cu nașterea Universului, în perioada epocii Planck, după Big Bang. În prezent, se încearcă dezvoltarea unei teorii cuantice care să unifice gravitația cu celelalte trei forțe fundamentale din natură. Mecanica cuantică cu teoria câmpului cuantic și relativitatea generală, sunt teoriile fundamentale în cadrul cărora este abordată gravitația. Evoluția în timp a conceptului de gravitație este împărțit în principalele perioade istorice: perioada prenewtoniană, gravitația newtoniană, relativitatea generală și gravitația cuantică (inclusiv teoria finală care unește gravitația cu celelalte forțe fundamentale). Un capitol special este dedicat rolului gravitației în cosmologie. Relativitatea generală a apărut ca un model extrem de reușit pentru gravitație și cosmologie, care a depășit pānă acum multe teste observaționale și experimentale neechivoce. Cu toate acestea, există indicii puternice că teoria este incompletă. Problema gravitației cuantice și chestiunea realității singularităților spațiu-timp rămān deschise. Datele observaționale care sunt luate ca dovadă a energiei īntunecate și a materiei īntunecate ar putea indica nevoia unei noi fizici. Chiar și așa cum este, relativitatea generală este bogată īn posibilități de explorare ulterioară. Relativiștii matematici caută să īnțeleagă natura singularităților și proprietățile fundamentale ale ecuațiilor lui Einstein, īn timp ce relativiștii numerici rulează simulări computerizate din ce īn ce mai puternice (cum ar fi cele care descriu găurile negre care fuzionează). Un secol după introducerea sa, relativitatea generală rămāne o zonă de cercetare foarte activă. (shrink)

ROUDAUT (François) & STOFFEL (Jean-François), Avant-propos (pp. 371-372). BLAY (Michel), Soleil de Copernic et soleil de Galilée (pp. 373-389). MEHL (Édouard), Le Soleil au cinquième concile du Latran (1512-1516) : Copernic et la réforme du calendrier julien (pp. 391-408). STOFFEL (Jean-François), «Qui choisirait de poser ce flambeau dans un lieu autre ou meilleur que celui d’où il peut illuminer le tout simultanément ?»: examen de la pertinence d’un argument copernicien de convenance (pp. 409-458). ROUDAUT (François), Le Soleil chez quelques lexicographes (...) et vulgarisateurs (pp. 459-485). CÉARD (Jean), Le Soleil selon les physiciens de la Renaissance (pp. 487-498). MÉNAGER (Daniel), Le soleil dans les fêtes de cour sous les derniers Valois (pp. 499-510). SEIDENGART (Jean), La parenté du Soleil et des étoiles fixes dans la cosmologie de Giordano Bruno (pp. 511-529). ŠPELDA (Daniel), Les soleils et leurs observateurs au XVIIe siècle (pp. 531-577). MELLINGHOFF-BOURGERIE (Viviane), Connivences héliologiques entre théologie et astronomie chez François de Sales et Bérulle: le cas du barnabite Redento Baranzano (pp. 579-610). NEJESCHLEBA (Tomáš), De la métaphysique de la lumière à l’héliocentrisme: la vision du Soleil selon Valérien Magni (pp. 611-627). Les auteurs (pp. 629-630). (shrink)

Relativitatea generală permite singularități. Trebuie să înțelegem ontologia singularităților gravitaționale dacă vrem să înțelegem natura spațiului și a timpului în universul actual. Deșii unii fizicieni consideră că singularitățile indică un eșec al relativității generale, alții cred că singularitățile deschid în fapt un orizont nou în cosmologie, cu fenomene fizice reale care pot ajuta la un progres profund în înțelegerea noastră a lumii. DOI: 10.13140/RG.2.2.31766.50242.

Singularitățile gravitaționale în relativitatea generală sunt locații în spațiu-timp unde câmpul gravitațional devine infinit. Curburile invariabile scalare ale spațiu-timpului includ o măsură a densității materiei. Unii fizicieni și filosofi consideră că, deoarece densitatea materiei tinde spre infinit în singularitate, legile spațiu-timpului nu mai sunt valabile acolo. O singularitățile gravitațională aproape unanim acceptată în astrofizică și cosmologie, ca cea mai timpurie stare a universului, este Big Bang. Nici în acest caz legile cunoscute ale fizicii nu mai sunt valabile. DOI: 10.13140/RG.2.2.27271.75681.

Singularitățile la care se ajunge în relativitatea generală prin rezolvarea ecuațiilor lui Einstein au fost și încă mai sunt subiectul a numeroase dezbateri științifice: Există sau nu, singularități? Big Bang a fost o singularitate inițială? Dacă singularitățile există, care este ontologia acestora? Este teoria generală a relativității o teorie care și-a arătat limitele în acest caz? În acest eseu argumentez faptul că există singularități, iar teoria generală a relativității, ca de altfel oricare altă teorie științifică din prezent, nu este valabilă (...) în interiorul orizontului evenimentelor. Dar asta nu presupune, așa cum consideră unii oameni de știință, că ea trebuie considerată ca fiind perimată. După o scurtă prezentare a aspectelor specifice din teoria clasică newtoniană și teoria specială a relativității, și o scurtă prezentare a teoriei generale a relativității, în capitolul Ontologia relativității generale prezint aspectele ontologice specifice relativității generale. Următorul capitol, Singularități, este dedicat prezentării singularităților care rezultă în relativitatea generală, a aspectelor specifice ale găurilor negre și orizontul evenimentelor, inclusiv dezbaterea despre Big Bang ca singularitate inițială, și argumentele în favoarea existenței singularităților. În Ontologia singularităților vorbesc despre posibilitățile de încadrare ontologică a singularităților în general și a găurilor negre în special, despre argumentul găurii pus în evidență de Einstein, și argumentele prezentate de oamenii de știință că nu există singularități și deci că teoria generală a relativității este în impas. Închei cu Concluziile în care expun și reiau pe scurt argumentele care ămi susțin opiniile prezentate mai sus. Aceasta este o traducere din limba engleză a lucrării: Sfetcu, Nicolae, "The singularities as ontological limits of the general relativity". (shrink)