Lucrările în care Pr. Dumitru Stăniloae analizează spiritualitatea românească, fie că este vorba de cele din perioada interbelică sau de cele de dinainte şi după 1989, reprezintă încercări ale marelui teolog, o voce respectate în toate mediile culturale din ţară şi străinătate, de a schiţa caracteristicile esenţiale ale poporului român şi drumul pe care acesta trebuie să-l urmeze în cadrul noilor structuri europene fără a-şi pierde identitatea culturală şi spirituală. Ideile Pr. Stăniloae trebuie analizate în această direcţie şi comparate cu (...) ale altor gânditori din perioadele în care a fost tratată tema elementelor specifice româneşti care să facă posibilă viaţa acestui popor într-un mediu de multe ori ostil. Pe de altă parte, gândirea teologului român se dovedeşte a fi unitară, ideile formulate în perioada de tinereţe fiind preluate şi amplificate structural la vârsta maturităţii. Însemnările Pr. Stăniloae referitoare la satul românesc pot fi extinse asupra tuturor caracteristicilor spirituale naţionale, reprezentând cheia de înţelegere a perspectivei marelui teolog: „Se cuvine să vedem spiritualitatea satului românesc aşa cum a fost trăită în tot cursul istoriei poporului român, spre a încuraja persistarea în ea, împotriva ispitelor influenţelor străine care ameninţă să ne desfiinţeze ca neam cu propria noastră fiinţă”. (shrink)

Therefore, if a strict report is to be drawn, the Gospel always takes precedence over any older or newer culture. Contrarily, there is a danger that the Gospel turn into several “gospels”, one for each particular culture, becoming more a kind of human community’s aspiration, and not the message of Godʼs love for all people. That is why it is necessary to set the criteria for inculturation, that is, for the outcomes arising from the encounter between the Gospel and the (...) cultures of the world. Under these conditions, any cultural expression of the Christian faith must remain united with the other expressions, resulting into faith harmony. Gospel teaching is transhistorical and transcultural, naturally speaking. This means that the way Christianity was understood and preached in the early Church is still relevant and bears existential significance to all people, regardless of the historical contexts they live in; the moment faith has reached inculturation stage. A new contextual expression of the Gospel must keep the same direction as the Apostolic and Patristic Tradition. As an act of the Holy Spirit, such a theology makes people experience more and more personal and collective meetings with God. A contextualized theology becomes a genuine expression of the Gospel when related to the doctrinal and liturgical life of the Church. Thus, the connection to “a new heaven and a new earth” promised by Our Lord is achieved. (shrink)

În lucrarea noastră despre însemnările lui Mircea Eliade cu privire la Sfântul Grigorie Palama şi la isihasm am încercat să propunem o altfel de abordare a învăţăturii ortodoxe, aşa cum a fost ea formulată în secolul al paisprezecelea. Dacă abordarea teologică este cea care scoate la iveală frumuseţea învăţăturii ortodoxe, ideile Sfântului Grigorie Palama fiind o continuare a tradiţiei creştine din primele secole, încercarea de a compara aceste învăţături, ca şi a tradiţiei isihaste, cu alte învăţături şi tradiţii, este un (...) subiect spre care se îndreaptă tot mai mulţi cercetători. Mircea Eliade, dincolo de formarea sa în spaţiul creştinismului ortodox, aşa cum remarcă din ce în ce mai mulţi cercetători ai operei sale, este un istoric al religiilor a cărui abordare este atât nouă, cât şi continuatoarea vechii cercetări fenomenologice. Mai mult decât atât, chiar dacă sunt destule voci care contestă acest lucru, Mircea Eliade rămâne unul dintre cei mai mari istorici ai religiilor din toate timpurile. În analiza operelor la care ne-am oprit în studiul nostru, Eliade scoate în evidenţă asemănările, dar mai ales deosebirile ce există între învăţătura isihastă şi anumite practici specifice altor tradiţii religioase. Astfel sunt însemnările despre Yoga, în care savantul, analizând practicile indiene, le compară cu cele din isihasm, subliniind diferenţele aşa cum se desprind din studiul celor două tradiţii. O părere asemănătoare se desprinde şi din analiza luminii mistice, prezentă în majoritatea religiilor lumii. Eliade evidenţiază asemănările, dar şi deosebirile cu privire la felul în care lumina mistică este percepută în creştinism şi în alte tradiţii. Studiul istoric asupra isihasmului şi a personalităţii Sfântului Grigorie Palama, prezent în Istoria credinţelor şi ideilor religioase, se îmbină cu studiul fenomenologic din celelalte surse. În ceea ce priveşte operele publicate după dispariţia savantului de origine română, Enciclopedia religiilor şi Dictionarul religiilor, se pot observa atât continuităţi cât şi discontinuităţi. Dicţionarul cuprinde, în mare parte, gândirea lui Culianu şi mai puţin pe cea a maestrului său, deşi urme ale acesteia sunt încă evidente. În Enciclopedie, capitolele despre Sfântul Grigorie Palama şi isihasm sunt semnate de cercetători ale căror opere au fost folosite de Eliade în scrierile precedente, subliniind astfel legăturile cu preocupările savantului în acest domeniu. Dincolo de concluziile studiului, trebuie să spunem că această cercetare este importantă şi dintr-un alt punct de vedere: în disciplina Istoria religiilor, a compara mai multe religii sau părţi din tradiţiile religioase ale lumii rămâne o metodă esenţială, evidenţiind importanţa creştinismului în lumea contemporană. (shrink)

The analysis performed in connection with religious education in Romania has pointed out that after fatal atheist communist period in which religious denominations were excluded from social life and religious education was restricted and then completely excluded from public education in most cases being only present in families who passed it on ancestral beliefs, in our time, with the establishment of democratic regime in Romania, religion has regained the place it deserves in society. In the last 25 years were made (...) considerable efforts to correct the mistakes of the past and at the same time, attempt to respect religious freedom, as they are present throughout Europe, without abandoning the Romanian national values. Religious education has come to be again part of the educational structures, being introduced in the public schools, although currently there are voices that want to exclude it from the everyday life of people. This is just another atheist challenge that Romanian society should respond promptly and seriously, showing that Romanian national values have been built on traditional religious values. With these values the Romanian people appears before Europe, trying to meet the challenges of any kind in the world today. (shrink)

The master-disciple relationship has raised up over time a great interest among researchers who were bent both on areas of secular life and those interreligious life. A brief look in to the history and philosophy of religion reveals that masters and disciples were present in each cultural and religious area. The relationship that has been established between them has depended on the nature of the religion in the midst of which was manifested. The fact that the same relationship is also (...) found in the secular society should not be overlooked, where one can see all its forms, from the total attachment of the disciple towards the master, to the radical contesting of the master and the permanent parting from him. The lines above are only an introduction to the phenomenological study of the master-disciple relationship as manifested over time. The cultural and religious are where we can see this relationship how the paideic model is one of the most spread and popular images in human history. But the modern, contemporary times seem to depart and forget the importance of the master in people's lives. However, in the religious world, the master-disciple relationship cannot disappear, because it is a part of the very constitution and manifestations of homo religion and is present in all the religions of the world. (shrink)