Gravitația clasică newtoniană admite o descriere geometrică. Împreună cu relativitatea specială, aceasta permite o descriere euristică a teoriei relativității generale. Mișcarea inerțială din mecanica clasică este legată de geometria spațiului și timpului, practic de-a lungul unor geodezice în care liniile de univers sunt linii drepte în spațiu-timpul relativist. Conform relativității generale, forţa de gravitaţie este o manifestare a geometriei locale spaţiu-timp. Relativitatea generală este o teorie metrică a gravitației. La baza ei sunt ecuațiile lui Einstein, care descriu relația dintre geometria (...) unei varietăți patrudimensionale, pseudo-Riemanniene, reprezentând spațiu-timpul și energia-impulsul conținut în acel spațiu-timp. Gravitația corespunde schimbărilor în proprietățile spațiului și timpului, care, la rândul lor, modifică traseele obiectelor. DOI: 10.13140/RG.2.2.36460.41606. (shrink)

Teoreticienii au formulat un set de criterii fundamentale pe care orice teorie a gravitației ar trebui să le satisfacă, două pur teoretice și două care se bazează pe dovezi experimentale. Astfel, o teorie trebuie să fie: 1. completă (capabilă să analizeze din "primele principii" rezultatul oricărui experiment de interes); 2. auto-consistentă (predicția sa pentru rezultatul fiecărui experiment trebuie să fie unică); 3. relativistă (la limită când se neglijează gravitația în comparație cu alte interacțiuni fizice, legile non-gravitaționale ale fizicii trebuie să (...) se reducă la legile relativității speciale); 4. cu limita newtoniană corectă (în limitele câmpurilor gravitaționale slabe și ale mișcărilor lente, trebuie să reproducă legile lui Newton). DOI: 10.13140/RG.2.2.22012.90244. (shrink)

Prezenta lucrare abordează gravitația din punctul de vedere al fizicii fenomenlogice cu accent pe testele gravitaționale, al epistemologiei și metodologiei utilizate de oamenii de știință, și al ontologiei gravitației, spațiului și timpului. Gravitația are un caracter universal, dar puterea sa scade rapid cu distanța, fiind cea mai slabă dintre cele patru forțe fundamentale ale fizicii. După descrierea gravitației de către Newton ca forță, relativitatea generală consideră că gravitația este o consecință a curburii spațiu-timpului datorită distribuției maselor. Conform teoriei actuale principale, (...) gravitația a apărut odată cu nașterea Universului, în perioada epocii Planck, după Big Bang. În prezent, se încearcă dezvoltarea unei teorii cuantice care să unifice gravitația cu celelalte trei forțe fundamentale din natură. Mecanica cuantică cu teoria câmpului cuantic și relativitatea generală, sunt teoriile fundamentale în cadrul cărora este abordată gravitația. Evoluția în timp a conceptului de gravitație este împărțit în principalele perioade istorice: perioada prenewtoniană, gravitația newtoniană, relativitatea generală și gravitația cuantică (inclusiv teoria finală care unește gravitația cu celelalte forțe fundamentale). Un capitol special este dedicat rolului gravitației în cosmologie. Relativitatea generală a apărut ca un model extrem de reușit pentru gravitație și cosmologie, care a depășit pānă acum multe teste observaționale și experimentale neechivoce. Cu toate acestea, există indicii puternice că teoria este incompletă. Problema gravitației cuantice și chestiunea realității singularităților spațiu-timp rămān deschise. Datele observaționale care sunt luate ca dovadă a energiei īntunecate și a materiei īntunecate ar putea indica nevoia unei noi fizici. Chiar și așa cum este, relativitatea generală este bogată īn posibilități de explorare ulterioară. Relativiștii matematici caută să īnțeleagă natura singularităților și proprietățile fundamentale ale ecuațiilor lui Einstein, īn timp ce relativiștii numerici rulează simulări computerizate din ce īn ce mai puternice (cum ar fi cele care descriu găurile negre care fuzionează). Un secol după introducerea sa, relativitatea generală rămāne o zonă de cercetare foarte activă. (shrink)

Exemplul clasic al unui program de cercetare de succes este teoria gravitațională a lui Newton, probabil cel mai de succes program de cercetare lakatosian. Inițial, teoria gravitațională a lui Newton s-a confruntat cu o mulțime de "anomalii" ("contraexemple"), și a contrazis teoriile observaționale care susțineau aceste anomalii. Dar suporterii programului de cercetare a gravitației newtoniene au transformat fiecare anomalie în cazuri coroborante. Mai mult, au evidențiat ei înșiși contraexemple pe care le-au explicat apoi prin teoria newtoniană. DOI: 10.13140/RG.2.2.25794.32969.

Nimeni nu ştie sigur dacă amintirea lui Newton despre măr a fost corectă, dar perspectiva lui aceasta este. Filosofii au crezut încă de la greci că mişcarea “naturală” a stelelor, planetelor, Soarelui şi Lunei este circulară. Kepler a stabilit că orbitele sunt de fapt eliptice, dar a crezut că mişcările planetelor este dictată de către o “forţă divină” emanată de la Soare, iar Newton şi-a dat seama că aceeaşi forţă care face ca o piatră aruncată să cadă înapoi pe Pământ, (...) ţine şi planetele pe orbita Soarelui, şi Luna pe orbita Pământului. În 1687, Isaac Newton a publicat Principia, în care face ipoteza legii pătratelor inverse a gravitației universale. Aplicarea legii gravitației lui Newton a permis obținerea multor informații detaliate pe care le avem despre planetele din Sistemul Solar, masa Soarelui și detalii despre quasari; chiar și existența unei materii întunecate se deduce din legea gravitației lui Newton. Deși nu am călătorit pe toate planetele și nici pe Soare, cunoaștem masele lor. Aceste mase se obțin prin aplicarea legilor gravitației la caracteristicile măsurate ale orbitei. În spațiu un obiect își menține orbita datorită forței gravitaționale care acționează asupra ei. Planeta orbitează stelele, stelele orbitează în centre galactice, galaxiile orbitează un centru de masă în grupuri și clusterele orbitează în superclustere. CUPRINS: Gravitația - Istoria teoriei gravitației - - Revoluția științifică - - Teoria lui Newton a gravitației - - Principiul echivalenței - - Relativitatea generală - - Gravitația și mecanica cuantică - Aspecte specifice - - Gravitația Pământului - - Ecuațiile pentru un corp care cade aproape de suprafața Pământului - - Gravitația și astronomia - - Radiații gravitaționale - - Viteza gravitației - Anomalii și discrepanțe Istoria teoriei gravitației - Antichitate - Era modernă - - Teoria lui Newton despre gravitație - - Explicații mecanice ale gravitației - - Relativitatea generală - - Gravitația și mecanica cuantică Isaac Newton - Ortodoxia creștină - Dumnezeu ca maestru creator - Alte credințe - Scrieri Legea gravitaţiei universale a lui Newton - Istorie - Forma modernă - - Forma vectorială - - Comparaţie cu forţa electromagnetică - - Reticenţele lui Newton - Aspecte problematice - - Preocupări teoretice privind expresia lui Newton - - Observații care contravin formulei lui Newton - - Reticențele lui Newton - - Soluția lui Einstein Isaac Newton vs. Robert Hooke - Opera și revendicările lui Hooke - Opera și revendicările lui Newton - Recunoașterea lui Newton - Controversa modernă a priorității - Schopenhauer despre Newton și Hooke Acțiunea la distanță - Ipotezele eterului - Corespondența cu Richard Bentley - Concluzii Explicarea gravitației prin eter - Curenți - Presiune statică Constanta gravitațională universală, G Legea inversului pătratului în gravitație - Formula - Justificare - Gravitația Gravitaţia Pământului - Ecuațiile pentru un corp în cădere în apropiere de suprafața Pământului Greutatea și imponderabilitatea - Greutatea în mecanica newtoniană - Istorie - - Newton - Relativitatea Mareele și gravitația - Caracteristici - Constituienți - Istoria fizicii mareelor - Forțe - Ecuațiile de maree ale lui Laplace - Mareele oceanelor - - Amplitudine și ciclu - - Batimetrie - Mareea Pământului - - Forța fluxului - - Mareea corporală - - Ceilalți contribuabili ai mareelor Pământului - Mareea atmosferei Pământului - - Caracteristici generale - Mareele lunare - - Componenta principală lunară semi-diurnă Câmpul gravitațional - Mecanica clasică Gravitația în interiroul unei planete (Teorema carcasei) - Dovezile lui Newton - - Forța pe un punct în interiorul unei sfere goale - Modelul preliminar de referință al pământului (PREM) Referințe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

În încercarea de dezvoltare a unei teorii solide a gravitației cuantice, au existat mai multe programe de cercetare, dintre care unele au căzut în timp în desuetitudine datorită puterii euristice mai mari a altor programe. Testul primordial al oricărei teorii cuantice a gravitației este reproducerea succeselor relativității generale. Aceasta implică reconstrucția geometriei locale din observabilele nelocale. În plus, gravitația cuantică ar trebui să prezică probabilistic topologia la scară largă a Universului, care în curând poate fi măsurabilă, și fenomene la scala (...) Planck. DOI: 10.13140/RG.2.2.21224.83202. (shrink)

Newton a sugerat, în timp, mai multe tipuri de eter care ar putea media acțiunea la distanță. Dar, consecvent ideii sale că nu va născoci ipoteze care nu se bazează pe dovezi experimentale, nu a promovat niciodată aceste sugestii la nivelul unor ipoteze științifice. Trebuia să împace mecaniciștii, astfel încât a mers pe ideea unui eter din particule atât de fine încât masa e neglijabilă (practic, un eter imaterial). Mediul pe care Newton l-a introdus în Interogarea 21 constă din corpuri (...) materiale extrem de mici care sunt separate spațial, pe de o parte, și din principiul activ non-mecanic care produce și mediază forțele repulsive dintre aceste corpuri, pe de altă parte. DOI: 10.13140/RG.2.2.30606.72002. (shrink)

The chapter reconstructs the developments of a basic idea, namely the physical-moral analogy, in the works of the Scottish Enlighteners. The opposition of a 'Newtonian' to a 'Cartesian' approach yields the program of an 'experimental' moral science. This program, in turn, was never implemented but yielded nonetheless an unintended result the shaping of political economy as an empirical science, distinguished to a point from moral philosophy and theology.

În interpretarea gravitației cuantice canonice, gravitația apare ca o pseudoforță geometrică, este redusă la geometria spațio-temporală și devine un simplu efect al curburii spațiu-timpului. Relativitatea generală asociază gravitația cu spațiu-timpul, dar tipul de asociere nu este fixat. În locul interpretării geometrice se poate folosi interpretarea câmpului (geometria spațiu-timp este redusă la un câmp gravitațional, respectiv metrica, considerată drept "doar un alt câmp") sau interpretarea egalitară (o identificare conceptuală a gravitației și spațiu-timpului în relativitatea generală. ). Aceste interpretări alternative reduc diferențele (...) conceptuale dintre relativitatea generală și celelalte teorii ale câmpului. 10.13140/RG.2.2.23557.91365 . (shrink)

Întrucât teoria corzilor nu a fost până în prezent capabilă să explice fenomenele, ar putea părea că aceasta confirmă opinia lui Feyerabend că nu există o "metodă" a științei. Și totuși, teoria corzilor este în continuare cel mai activ program de cercetare pentru gravitația cuantică. Dar, față de alte teorii nefalsificabile, aceasta are ceva în plus, special: limbajul matematic, cu o logică clară a decucțiilor. Până la un punct poate reproduce teoriile clasice gauge și relativitatea generală. Și există speranța ca (...) într-un viitor nu foarte îndepărtat să se poată elabora experimente care să verifice teoria. DOI: 10.13140/RG.2.2.22843.16163. (shrink)

În teoria câmpului cuantic, principalul obstacol este apariția infinităților netratabile în interacțiunile particulelor datorită posibilității unor distanțe arbitrare între particulele punctuale. Corzile, ca obiecte extinse, oferă un cadru mai bun, care permite calcule finite. Teoria corzilor face parte dintr-un un program de cercetare în care particulele punctuale din fizica particulelor sunt înlocuite de obiecte unidimensionale numite corzi. Ea descrie modul în care aceste corzi se propagă prin spațiu și interacționează una cu cealaltă. La scale de dimensiuni mai mari, o coardă (...) arată ca o particulă obișnuită, cu masa, sarcina și alte proprietăți determinate de starea vibrațională a corzii. DOI: 10.13140/RG.2.2.13066.41924. (shrink)

En este artículo expongo cómo la filosofía trascendental kantiana utiliza la figura de las analogías de la experiencia como una forma de interpretación normativa y pragmática de las condiciones a priori del conocimiento. Dichas condiciones, no sólo se manifiestan en la constitución de nuestros juicios sintéticos acerca de los fenómenos empíricos; sino que también posibilitan la construcción de las ciencias naturales mismas, como la Física. Al final de esta exposición señalo que esta interpretación normativa y pragmática es esencial para la (...) filosofía trascendental en tanto, que sólo así, es posible la fundamentación metafísica de las leyes newtonianas. (shrink)

Evoluția testelor gravitaționale dintr-o perspectivă epistemologică încadrată în conceputul de reconstrucție rațională al lui Imre Lakatos, pe baza metodologiei acestuia a programelor de cercetare. Perioada evaluată este foarte vastă, începând cu filosofia naturală a lui Newton și până la teoriile gravitației cuantice din zilele noastre. Pentru a explica mai rațional evoluția complexă a conceptului de gravitație din ultimul secol, propun o extindere naturală a metodologiei programelor de cercetare pe care o folosesc apoi pe parcursul lucrării. Consider că această abordare oferă (...) o nouă perspectivă asupra modului în care au evaluat în timp conceptul de gravitație și metodele de testare a fiecărei teorii a gravitației, prin observații și experimente. Argumentez, pe baza metodologiei programelor de cercetare și a studiilor oamenilor de știință și filosofilor, că actualele teorii ale gravitației cuantice sunt degenerative, datorită lipsei dovezilor experimentale pe o perioadă îndelungată de timp și a auto-imunizării împotriva posibilității falsificării. Mai mult, în prezent este în curs de dezvoltare un curent metodologic care atribuie un rol secundar, neimportant, verificărilor prin observații și/sau experimente. Din această cauză, nu va fi posibilă o teorie completă a gravitației cuantice în forma actuală care să includă la limită relativitatea generală, întrucât teoriile fizice au fost dintotdeauna ajustate, în decursul evoluției lor, pe baza testelor observaționale sau experimentale, și verificate prin predicțiile făcute. De asemenea, contrar unei opinii răspândite și a unor programe active actuale privind unificarea tuturor forțelor fundamentale ale fizicii într-o singură teorie finală, pe baza teoriei corzilor, argumentez că este puțin probabil în general să se realizeze această unificare, și nu este posibil oricum ca unificarea să se elaboreze pe baza teoriilor actuale ale gravitației cuantice, inclusiv prin teoria corzilor. În plus, susțin punctele de vedere ale unor oameni de știință și filosofi că în prezent se consumă mult prea multe resurse pe ideea dezvoltării teoriilor gravitației cuantice, și în special teoria corzilor, care să includă relativitatea generală și să unifice gravitația cu celelalte forțe, în condițiile în care știința nu impune astfel de programe de cercetare. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.14582.75842 . (shrink)

Au fost propuse mai multe teorii unificatoare. Marea unificare presupune existența unei forțe electronucleare. Ultimul pas în unificare ar necesita o teorie care să includă atât mecanica cuantică cât și gravitația prin relativitatea generală (”teoria finală”). După 1990, unii fizicieni consideră că teoria M 11-dimensională, identificată adesea cu una dintre cele cinci teorii ale supercorzilor perturbative, sau uneori cu supergravitația maximal-supersimetrică 11-dimensională, este teoria finală. DOI: 10.13140/RG.2.2.23549.92642.

Din punct de vedere metodologic, atât Newton cât și Einstein, și ulterior Dirac, au susținut fără rezerve principiul simplității matematice în descoperirea noilor legi fizice ale naturii. Lor li s-au alăturat și Poincaré și Weyl. Eduard Prugovecki afirmă că gravitația cuantică a impus luarea în considerare a unor întrebări epistemologice fundamentale, care pot fi identificate în filosofie cu problema minții-corp și cu problema liberului arbitru. Aceste întrebări au influențat epistemologia mecanicii cuantice sub forma "paralelismului psiho-fizic" al lui von Neumann și (...) analiza ulterioară a tezei de către Wigner că "colapsul pachetului de unde" are loc în mintea "observatorului". DOI: 10.13140/RG.2.2.20900.42883. (shrink)

La lógica matemática es matemática en cuanto que usa herramientas matemáticas. En este sentido, la lógica matemática es matemática en el mismo sentido que lo es, digamos, la mecánica newtoniana. En ambos casos, el método es matemático, pero las ciencias mismas no lo son, pues su objeto de estudio pertenece a una realidad objetiva e independiente. En particular, las herramientas matemáticas que usa la lógica simbólica contemporánea —tanto en su simbolismo como en su cálculo— se crearon originalmente para el (...) desarrollo algebraico de la geometría, y luego fueron adaptadas al resto de las matemáticas y la lógica. A estas herramientas se les llama formales, pues permiten el cálculo con formas generales. (shrink)

O objetivo deste artigo é mostrar como Kant aplicou uma estrutura cognitiva mais abstrata aos objetos da experiência. É possível observar, a partir de um exemplo _in concreto,_ a aplicação dos princípios do entendimento puro, desenvolvidos e estruturados na_ Crítica da Razão Pura_, aos objetos da experiência, neste caso, as proposições empíricas da mecânica newtoniana. Assim, apresentamos a configuração dos argumentos kantianos, sustentando que há uma relação explícita entre os princípios do entendimento puro, e os princípios metafísicos da ciência (...) da natureza, estes desenvolvidos na obra de mesmo nome – _Princípios Metafísicos de Ciência da Natureza_ – e mostramos que essa relação se dá por meio de uma estrutura argumentativa em que os princípios gerais e abstratos da primeira _Crítica_ são premissas para os princípios metafísicos aplicados dos PMCN. Buscamos, assim, provar que a estrutura da filosofia da ciência kantiana é dada, principalmente, por meio das duas obras supracitadas, e é uma teoria que tem como principal objetivo, fundamentar filosoficamente a mecânica newtoniana, a fim de explicar como um conhecimento objetivamente válido dos fenômenos do mundo é possível. (shrink)

-/- FILOSOFIA: CRÍTICA À METAFÍSICA -/- PHILOSOPHY: CRITICISM TO METAPHYSICS -/- Por: Emanuel Isaque Cordeiro da Silva - UFRPE Alana Thaís Mayza da Silva - CAP-UFPE RESUMO: A Metafísica (do grego: Μεταφυσική) é uma área inerente à Filosofia, dito isto, é uma esfera que compreende o mundo e os seres humanos sob uma fundamentação suprassensível da realidade, bem como goza de fundamentação ontológica e teológica para explicação dos dilemas do nosso mundo. Logo, não goza da experiência e explicação científica com (...) base na matemática, ciências, observação, análise, etc. e sim da explicação apenas teorética sem a análise empírica. Por fim, filósofos de divergentes escolas e eras da história da filosofia fundamentaram suas críticas quanto a Metafísica; e este breve trabalho tem como objetivo analisar as críticas dos filósofos e trazer uma conclusão clara e objetiva para os leitores, sejam leigos ou não. Palavras-chave: Metafísica. Crítica. Teoria. Suprassensível. Empírico. Experiência. ABSTRACT Metaphysics is an area inherent to philosophy, that is, it is a sphere that comprises the world and human beings under a supersensitive foundation of reality, as well as enjoying ontological and theological foundations for explaining the dilemmas of our world. Therefore, it does not enjoy the scientific experience and explanation based on mathematics, science, observation, analysis, etc., but only the theoretical explanation without empirical analysis. Finally, philosophers from divergent schools and eras in the history of philosophy based their criticism of Metaphysics, and this brief work aims to analyze the criticism of philosophers and bring a clear and objective conclusion to readers, whether lay or not. Keywords: Metaphysics. Criticism. Theory. Supersensitive. Empirical. Experience. INTRODUÇÃO Para uma fundamentação alicerçada na observação, análise e conclusões pragmáticas, é imprescindível aclarar o conceito de Metafísica como esfera inerente da Filosofia, bem como disciplina primordial para o currículo do Filósofo formado nas Universidades globais. Para isso, discorro acerca do conceito de Metafísica desde a alcunha aristotélica de 'Filosofia primeira', passando à análise modernista, em especial à kantiana e seu criticismo (Crítica da Metafísica é a alma desse trabalho), sob análise de autores didáticos e, por fim, sob a elucidação da esfera Metafísica mediante os dicionários de Filosofia de Japiassú e Marcondes, e de Nicola Abbagnano. No conjunto de obras aristotélicas entituladas de Metafísica, Aristóteles buscou elucidar 'o ser enquanto ser', isto é, buscar a objetividade das coisas e do mundo mediante a subjetividade e a realidade suprassensível dessas coisas. Logo, a explicação dos fenômenos que cercavam a Grécia clássica eram explicados além do alicerce das Ciências tradicionais da época (Física, Química, Biologia, etc.). Todavia, para Aristóteles, a Metafísica consiste na 'ciência primeira' no que se refere o fornecimento de um fundamento único para todas as demais ciências, ou seja, dar-lhes o objeto ao qual elas se referem e os princípios dos quais todas elas dependem. Por fim, a Metafísica implica ser uma enciclopédia das ciências um inventário completo e exaustivo de todas as ciências, em suas relações de coordenação e subordinação, nas tarefas e nos limites atribuídos a cada uma, de modo definitivo. Na modernidade, a Metafísica perde a centralidade do mundo da Filosofia, quem é o precursor de tal declínio é Immanuel Kant e seu criticismo. Tal descendência é elucidada e aclarada posteriormente no presente trabalho. A Metafísica moderna ganha uma nova interpretação, sendo alcunhada e levada por analogia à Ontologia, expressada, segundo Kant, como conceito de gnosiologia. Para Kant, Metafísica é a fonte inerente do estudo e explicação das formas alicerçadas na razão, bem como fundamento de toda realidade suprassensível que se deve basear para elucidar e aclarar o mundo moderno. Ainda segundo o filósofo, a Metafísica é a fonte de todos os princípios reais para a explicação da realidade. Sendo ela, por fim um 'sistema filosófico' alicerçado sobre uma perspectiva ontológica, teológica e/ou suprassensível da realidade. No nosso finalismo, a inerência da Metafísica à filosofia transcende a explicação de todo o universo e sua totalidade (matéria e forma como alcunha Aristóteles). Logo, na Filosofia Clássica com Platão e, especialmente em Aristóteles, o Mito passou a ser ciência e essa ciência era determinada de Metafísica. Vale salientar que a alcunha 'Metafísica' foi, primeiramente, usada por Andrônico de Rodes . Por fim, a Metafísica primordial para fundamentar as explicações necessárias para os fenômenos que se decorrera na Grécia antiga, foi perdendo centralidade ao passo da história da filosofia e, na modernidade, com Hume e Kant passa por uma grande crise, discorrida agora no trabalho. -/- DA CRÍTICA À METAFÍSICA Platão criou um sistema metafísico de explicação da realidade e do mundo que influenciou muitos pensadores e religiosos. Boa parte da história da filosofia foi composta de sistemas metafísicos. Mas, se, por um lado, o pensamento metafísico tem uma vida longa e profícua, por outro, é alvo de críticas constantes, principalmente por filósofos modernos e contemporâneos, que questionam a validade das teses metafísicas, seja porque tratam de coisas que não podem ser conhecidas, como alma, Deus e formas inteligíveis, seja porque suas conclusões são consideradas enganosas. ARISTÓTELES E A FILOSOFIA PRIMEIRA As ciências teóricas ou teoréticas são aquelas que produzem um saber universal, válido em qualquer situação, e necessário, isto é, que não pode ser de outro modo. Essas ciências estão voltadas para a contemplação da verdade. O sábio que se dedica a elas encontra um fim em si mesmo, pois o resultado de sua investigação não gera nenhum objeto exterior, como uma construção ou uma escultura, mas beneficia sua própria alma. Elas estão organizadas em Metafísica, Matemática e Física, que inclui a Psicologia ou a ciência da alma. As principais obras teoréticas escritas por Aristóteles são Física, De anima e Metafísica. Filosofia Primeira, que chegou até nós com o nome de Metafísica, também chamada muitas vezes por Aristóteles de Teologia .com a ressalva de que Teologia aqui não tem o sentido que é dado a ela contemporaneamente), é a expressão que designava a mais elevada das ciências teoréticas, diferenciando-se da chamada Filosofia Segunda, ou Física. Aristóteles abre o Livro I da Metafísica com a célebre passagem: Todos os homens têm, por natureza, desejo de conhecer: uma prova disso é o prazer das sensações, pois, fora até da sua utilidade, elas nos agradam por si mesmas e, mais que todas as outras, as visuais [...l. (ARISTÓTELES, 1969). A busca pelo conhecimento encontra-se na própria natureza humana, desde o nascimento, mesmo que se manifeste em seu grau mais rudimentar. Prova disso é o conhecimento por meio das sensações ou dos sentidos, entre os quais se destaca o da visão. É o chamado conhecimento por empiria ou saber empírico, que não pode ser ensinado porque é adquirido imediata e concretamente quando percebemos as coisas sensíveis. Também há um saber que vem da técnica. O técnico é aquele que tem o conhecimento dos meios para chegar a um fim. Como ensina o historiador da Filosofia, Julián Marias, apesar de o saber técnico ser superior ao saber empírico, ambos são necessários em nossa vida: 1..l Portanto, a tékhne [técnica) é superior à empeiria; mas esta também é necessária, por exemplo, para curar, porque o médico não tem de curar o homem, e sim Sócrates, e o homem apenas de modo mediato. (MARIAS, J. 2015). O conhecimento metafísico é menos necessário em nossa vida cotidiana, mas nenhum outro lhe é superior. A Metafísica é o conhecimento pelas causas e, como vimos, o conhecimento é científico quando ele nos dá os princípios e as causas das coisas. Para Aristóteles, tudo o que existe é efeito de uma causa e ela é a responsável por esse algo ser necessariamente de um jeito e não de outro. De acordo com Aristóteles, conhecer algo é conhecer pela causa. Dessa forma, a explicação de algo ou o seu conhecimento deve sempre dizer por que algo é necessariamente de determinado modo. Sem esse tipo de explicaçào, não pode haver propriamente conhecimento. Daí se constata o caráter rigoroso da explicação científica: ela não apenas sabe que "algo é isto", mas é capaz de explicar por que algo é necessariamente isto. A definição aristotélica de Metafísica Chauí indaga em seu livro Iniciação à Filosofia a questão central do que Aristóteles entende por sua alcunha ou Metafísica. Chauí explana: Embora Aristóteles admita que para cada tipo de Ser e suas essências existe uma ciência teorética própria (física, biologia, psicologia, matemática, astronomia), ele também defende a necessidade de uma ciência geral, mais ampla, mais universal, anterior a todas essas, cujo objeto não seja esse ou aquele tipo de Ser, essa ou aquela modalidade de essência, mas o Ser em geral, a essência em geral. Essa ciência, para Aristóteles, é a Filosofia Primeira ou metafísica, que investiga o que é a essência e aquilo que faz com que haja essências particulares diferenciadas, que estuda o Ser enquanto Ser. (CHAUÍ, 2010). O objeto investigado pela Metafísica também é muito diferente do objeto conhecido pelo saber empírico ou pelo saber técnico. O saber empírico nos faz conhecer as coisas particulares, como Sócrates, o Oráculo de Delfos e a caneta esferográfica; o saber técnico nos faz conhecer as diversas técnicas, como os procedimentos médicos e a engenharia de construir templos. O que o saber metafísico, então, nos permite conhecer? Segundo Aristóteles, a Metafisica estuda o ser enquanto ser. Não considera o ser de modo particular como fazem as demais ciências — por exemplo, ao investigar Sócrates, os procedimentos médicos etc. mas busca o que é universal, o que envolve tanto Sócrates quanto os procedimentos médicos, tanto o Oráculo de Delfos quanto a arte de construir templos. Segundo Aristóteles, a Metafísica trata das causas primeiras, que são as quatro seguintes: • a causa material, que é a matéria de que é feita alguma coisa. Em uma escultura, por exemplo, a causa material pode ser o bronze ou o mármore; • a causa formal, que é a forma ou a essência das coisas. No exemplo da escultura, é a forma ou a aparência que possibilita que a reconheçamos como uma escultura (e não como um poste, por exemplo); • a causa eficiente, que é o agente que produz a coisa. Uma escultura é produzida por um artista; • a causa final, que é a razão ou a finalidade das coisas, A finalidade da escultura é o prazer estético. A Metafísica também se ocupa da substância. A substância responde pelos significados do ser. Mas o que é a substância? Trata-se de uma questão complexa no pensamento aristotélico. Aristóteles recusa-se a entender a substância como sendo a forma platónica. Ela nào é o suprassensível. Seria entao a substância o sensível individual? As coisas são matéria e forma; amatéria é o substrato da coisa (por exemplo, o mármore é a matéria da estátua). Sem sua forma, ela é apenas potencialidade, mas sem a matéria qualquer realidade sensível se desvaneceria. Assim, a matéria pode ser dita substância em sentido impróprio. A forma, por seu turno, é aquilo que determina a matéria, é a sua essência; ela é substancia em sentido próprio. Mas a matéria é também matéria enformada. As coisas sensíveis são, a um só tempo, matéria e forma. E esse composto também pode ser legitimamente chamado de substância. Aristóteles apresenta três gêneros de substâncias: • as substâncias sensíveis, que nascem, morrem e, por isso, passam por todo tipo de mudança; • as substancias sensíveis e incorruptíveis, que não passam por nenhum tipo de mudança, como os planetas e as estrelas; • a substância suprassensível, que é superior às outras duas: o Primeiro Motor Imóvel, o deus aristotélico, causa de todo movimento, mas sendo ele mesmo imóvel. (Ele precisa ser imóvel porque se ele também se movesse precisaria haver uma causa para esse movimento, o que levaria a uma espécie de regressão ao infinito). Assim como o demiurgo de Platão, o deus aristotélico nao é um deus criador. Não criou o Universo nem gerou o movimento dos corpos. Ao contrário, o deus de Aristóteles exerce uma atraçáo sobre o Universo, motivando sua existência, e sobre os corpos, gerando seu movimento, ou seja, atrai tudo para si como objeto de amor. Não é, portanto, causa eficiente do mundo e do movimento do mundo, mas causa final. O deus aristotélico nao cria o mundo do nada por um ato de vontade. Ele nao é causa eficiente do mundo, como indicamos ser o artista causa eficiente de sua escultura. A METAFÍSICA CLÁSSICA OU MODERNA Grandes revoluções no pensamento do século XVII deram estopim à uma grande crise na esfera metafísica. De modo resumido a Metafísica sofreu uma grande transformação e uma nova elaboração, sem a fundamentação embasada no pensamento platônico, aristotélico ou neoplatônico. Sendo assim a nova metafísica é caracterizada por: [...] afirmação da incompatibilidade entre fé e razão, acarretando a separação de ambas, de sorte que a religião e a filosofia possam seguir caminhos próprios, mesmo que a segunda não esteja publicamente autorizada a expor ideias que contradigam as verdades ou dogmas da fé [...] [...] redefinição do conceito de Ser ou substância. Os modernos conservam a definição tradicional da substância como o Ser que existe em si e por si mesmo, que subsiste em si e por si mesmo. Porém, em lugar de considerar que a substância se define por gênero e espécie, havendo tantos tipos de substâncias quantos gêneros e espécies houver, passa-se a definir a substância levando em consideração seus predicados essenciais ou seus atributos essenciais, isto é, aquelas propriedades ou atributos sem os quais uma substância não é o que ela é. Após o supracitado, os cartesianos e Descartes dirão que há somente três substâncias essenciais, divergindo totalmente do pensamento aristotélico, as substâncias cartesianas são a Alma, a matéria dos corpos e Deus. Para empiristas, só se é possível conhecer a substância corpórea, logo não se é possível elaborar uma metafísica, e sim uma geometria ou uma física que se ocupa do estudo dessas matérias corpóreas. Baruch Spinoza (1632-1677) explanou a primordialidade de se elaborar uma definição genérica e universal, comumente aceita por toda a comunidade de filósofos de Aristóteles a modernidade. Podemos reduzir o conceito proposto da seguinte maneira: “substância é aquilo que existe em si e por si e não depende de outros para existir”.Logo, diz Espinosa, que há apenas uma substância no Universo que não depende de outra para existir, tal substância é o próprio Deus ou a natureza. Nessa revolução do pensamento filosófico, em peculiar à metafísica, houve também a redefinição do conceito de causa e causalidade. Em Aristóteles haviam quatro tipos de causas, agora, na modernidade, se propunha apenas dois tipos: a eficiente e a final. Chauí explana que a Causa eficiente é aquela na qual uma ação anterior determina como consequência necessária a produção de um efeito, e que seu alcance é universal na natureza. Causa final é aquela que determina, para os seres pensantes, a escolha da realização ou não realização de uma ação, e que só opera na ação de Deus e nas ações humanas. Houve também, nessa revolução, uma quebra do paradigma metafísico, isto é, a metafísica não se dividia mais entre a teologia, a psicologia racional e a cosmologia racional. Agora, a metafísica ganha um novo rumo, um rumo próprio de estudo embasado em suas próprias fundamentações. Logo, a metafísica se apropria de três e apenas três ideias de substância. A substância infinita, ou o próprio Deus. A substância pensante que é a consciência como faculdade de reflexão e de representação da realidade alicerçada na razão. E, por fim, a substância extensa que é a natureza embasada nos princípios e leis regidas pela matemática e a mecânica. DAVID HUME E A CRISE DA METAFÍSICA O filósofo escocês David Hume (1711-1776) nos ajuda a entender em parte o teor das críticas ao pensamento metafísico. "Se tomarmos em nossas mãos um volume qualquer, de teologia ou metafísica escolástica, por exemplo, façamos a pergunta: contém ele qualquer raciocínio abstrato referente a números e quantidades? Não. Contém qualquer raciocínio experimental referente a questões de fato e de existência? Não. Às chamas com ele, então, pois não pode conter senão sofismas e ilusão." (HUME, 2004) Hume critica a teologia e a metafísica escolástica, que foi a metafísica praticada principalmente nas escolas cristãs durante a Idade Média, porque suas concepções não tratam nem de conceitos matemáticos, que são formais e podem levar a conclusões seguras - por exemplo, "2 + 2 = 4" -, nem de afirmações sobre fatos, que podem ser verificados empiricamente, isto é, pelos órgãos dos sentidos —como "a aceleração de um corpo em queda livre é de 9,8 metros por segundo", Assim, Hume aconselha o leitor a jogar as afirmações metafísicas na fogueira, pois são consideradas ilusões, fantasias ou produto de erros de raciocínio e nada têm a acrescentar ao conhecimento humano. A partir de Hume, a metafísica, tal como existira desde os gregos, tornara-se impossível. O CRITICISMO KANTIANO E O FIM DA METAFÍSICA CLÁSSICA Entre a Dissertação de 1770 e a Crítica da razão pura, mais de dez anos se passaram. Apesar de a obra ser volumosa, a redaçào da Crítica da razão pura não chegou a cinco meses de trabalho. De início, Kant pretendia apenas revisar sua dissertação, mas o trabalho acabou por levá-lo a figurar entre os grandes nomes do pensamento filosófico, como Aristóteles e Descartes. Kant fez um diagnóstico bastante negativo da situação da Filosofia de sua época, em particular da Metafísica, que, embora fosse considerada a Filosofia Primeira, patinava em questões impossíveis de serem resolvidas. Ao mesmo tempo, buscou inserir a Filosofia no rumo seguido pelas Ciências Naturais, pela Lógica e pela Matemática, que já tinham encontrado o caminho da Ciência. Em alguns pontos, o projeto kantiano se aproximou de algumas características do projeto cartesiano. Descartes duvidou de todo o saber conhecido, pois queria encontrar um fundamento seguro que sustentasse a edificação da Filosofia e, mais particularmente, da Ciência. Diferentemente de Descartes, contudo, Kant nào duvidou de todo o conhecimento que havia aprendido. Para ele, bastava estabelecer os limites do conhecimento racional, ou seja, o que a razão podia conhecer e o que era impossível de ser conhecido. No fim do século XVIII, de acordo com a proposta de Wolff, a Metafísica era dividida em duas partes: Metafísica geral e Metafísica especial. A primeira tratava da Ontologia (ciência do ser enquanto ser, como definido por Aristóteles), e a segunda se ocupava do ser humano (Psicologia), do mundo (Cosmologia) e de Deus (Teologia racional), Os principais temas in-vestigados eram a imortalidade da alma, a liberdade a finitude ou infinitude do mundo e a existência de Deus. No entanto, de acordo com Kant, as questões metafísicas clássicas extrapolavam as capacidades de conhecimento do ser humano, pois estavam tão afastadas da experiência que a razão só podia pensá-las, sem conhecê-las realmente. As questões postas pela Metafísica clássica extrapolavam o terreno de qualquer experiência possível e, no entanto, a razão, por sua própria natureza, apresenta questões que não pode evitar, mas que também náo pode responder por não terem nenhuma pedra de toque na experiência. Disso decorre a pergunta fundamental sobre a possibilidade de haver um conhecimento metafísico. Publicada em 1781, a Crítica da razão pura foi uma tentativa de responder a essa pergunta. A obra instituiu um "tribunal da razao" para examinar a própria razão, e não para tomar partido no conflito entre racionalistas, como Descartes e Leibniz, que elaboraram sistemas metafísicos, e empiristas, como Locke e Hume, que basearam o conhecimento unicamente nos sentidos. Criticar a razão é determinar as possibilidades, os limites e o alcance do próprio conhecimento. A transformação foi tao grande para a Filosofia que essa obra nao pôde ser ignorada. A situação da Metafísica No texto a seguir, retirado do célebre prefácio à primeira edição de Crítica da razão pura, podemos ver o diagnóstico de Kant sobre a situaçao da Metafísica no período em que vivia. A razão humana, num determinado dominio dos seus conhecimentos, possui o singular destino de se ver atormentada por questões, que náo pode evitar, pois lhe são impostas pela sua natureza, mas às quais também não pode dar resposta por ultrapassarem completamente as suas possibilidades. Não é por culpa sua que cai nessa perplexidade. Parte de princípios, cujo uso é inevitável no decorrer da experiência e, ao mesmo tempo, suficientemente garantido por esta. Ajudada por estes princípios eleva-se cada vez mais alto (como de resto lho consente a natureza) para condições mais remotas. Porém, logo se apercebe de que, desta maneira, a sua tarefa há de ficar sempre inacabada, porque as questões nunca se esgotam; vê-se obrigada, por conseguinte, a refugiar-se em princípios, que ultrapassam todo o uso possível da experiência e, não obstante, estão ao abrigo de qualquer suspeita, pois o senso comum está de acordo com eles. Assim, a razão humana cai em obscuridades e contradições, que a autorizam a concluir dever ter-se apoiado em erros, ocultos algures, sem contudo os poder descobrir. Na verdade, os princípios de que se serve, uma vez que ultrapassam os limites de toda experiência, já não reconhecem nesta qualquer pedra de toque. O teatro destas disputas infindáveis chama-se Metafísica. (KANT, I. 2010). O fim da Metafísica clássica Podemos agora retomar o questionamento sobre os motivos pelos quais a física newtoniana é possível como ciência e entender também por que a metafísica racionalista tradicional não é conhecimento científico, segundo a teoria kantiana. A física trata de regras e leis dos fenômenos, das representações conformadas pela sensibilidade e pelo entendimento, ou seja, refere-se a objetos do conhecimento humano. A metafísica clássica, por sua vez, trata de coisas que não fazem parte da experiência sensível. Deus e a alma, por exemplo, não são apreendidos pela sensibilidade, não são impressões conformadas ou fenômenos e, portanto, não podem ser conhecidos pelo ser humano. Ideias ou conceitos dessa espécie podem ser pensados pela razão, mas é impossível conhecê-los, pois estão além da capacidade humana de conhecimento. Por esse motivo, a física é possível como ciência e a metafísica tradicional não. Com base nisso, Kant provocou uma revolução na teoria do conhecimento, que ele mesmo designou como "virada copernicana na filosofia", Se Copémico mudou a forma de entender o mundo ao defender a ideia de que o Sol está no centro do sistema solar, Kant mudou a forma de o ser humano compreender o mundo e a si próprio ao estabelecer a ideia de que o ser humano, e não os objetos externos, é o centro do conhecimento, O ser humano não é um agente passivo, que só recebe informações, mas atua decisivamente na constituição do conhecimento e do que se compreende como realidade. Os elementos a priori que determinam essa constituição do conhecimento são o escopo da filosofia kantiana, também conhecida como transcendental. Logo, o pensamento kantiano alterou profundamente a Metafísica. A existência de Deus ou a imortalidade da alma, por exemplo, passaram a ser questões que já não podiam ser respondidas. Se percebemos apenas as coisas que ocorrem em um tempo específico (antes, agora, depois), como seremos capazes de perceber algo que está na eternidade (Deus)? Como afirmar que a alma é imortal se não conseguimos percebê-la com os nossos sentidos? O conhecimento a partir de Kant, então, é sempre conhecimento de objetos, isto é, de conteúdos elaborados e modificados pelo sujeito que conhece. O conhecimento passou a se ocupar, assim, de fenómenos, e não mais da própria coisa, como pretendiam os metafísicos clássicos. Com a crítica kantiana, tornou-se impossível conhecer efetivamente os temas da Metafísica clássica e emitir qualquer opinião segura sobre assuntos que não podem ser assentados na experiência. Podemos pensar sobre Deus, podemos querer que nossa a seja imortal, mas jamais teremos a possibilidade de verificar esses assuntos em nossa experiência ou mesmo ter sobre eles verdadeiro conhecimento. Nada nos impede de acreditar em Deus ou na imortalidade da alma, porém não podemos exigir que a Filosofia se pronuncie a respeito desses temas. Na verdade, a crítica kantiana não diz que Deus existe nem que não existe, mas apenas que não é capaz de saben Deus, não obstante sua importância para a Filosofia do próprio Kant, é uma questão de fé. AUGUSTE COMTE E A METAFÍSICA NO SÉCULO XIX O filósofo francês Auguste Comte (1798-1857), considerado o pai do positivismo, fundamenta sua filosofia também em oposição às concepções metafísicas. Em seu entendimento, a busca por princípios gerais ou essências, entidades que estão além do que podemos observar ou perceber pelos órgãos dos sentidos, é algo infrutífero. Comte explana: "[...] não é supérfluo assinalar agora, de modo direto, a preponderância contínua da observação sobre a imaginação, como o principal caráter lógico da sã filosofia moderna, dirigindo nossas pesquisas, não para causas essenciais, mas para leis efetivas, dos diversos fenômenos naturais. Sem ser doravante imediatamente contestado, permanece este princípio fundamental muitas vezes desconhecido nos trabalhos especiais. Embora as diferentes ordens de especulações concedam, sem dúvida, à imaginação uma alta participação, isto é, constan temente empregada para criar ou aperfeiçoar os meios da vinculação entre os fatos constatados, mas o ponto de partida e a sua direçào não lhe poderiam pertencer em nenhum caso. Ainda quando procedemos verdadeiramente a priori, é claro que as considerações gerais que nos guiam foram inicialmente fundadas, quer na ciência correspondente, quer em outra, na simples observação, única fonte de sua realidade e também de sua fecundidade. Ver para prever: tal é o caráter permanente da verdadeira ciência. Tudo prever sem ter nada visto constitui somente uma absurda utopia metafísica, ainda muito seguida." (COMTE, 1978). A observação é considerada a única fonte de realidade. Abandonando a observação e apoiando-se única e exclusivamente na imaginação, como seria característico das especulaçôes metafísicas, o pensamento pode levar não para o conhecimento das coisas, mas para a fantasia. A ciência, então, deve ter como base as coisas que podem ser observadas. Todas as especulações e as teorias científicas, em última instância, devem ter como fundamento a realidade observável. LUDWIG WITTGENSTEIN E A METAFÍSICA CONTEMPORÂNEA O filósofo austríaco Ludwig Wittgenstein (1889-1951) também se opõe às afirmações metafísicas por considerar que estas tratam de problemas (ou pseudoproblemas) que não podem ser formulados claramente e, portanto, não podem ser respondidos. “O método correto da filosofia seria o seguinte: só dizer o que pode ser dito, ou seja, as proposições das ciências naturais [...] e depois, quando alguém quisesse dizer algo metafísico, mostrar-lhe que nas suas proposições existem sinais aos quais não foi dada uma denotação.” (WITTGENSTEIN, 1995). Quer dizer, as sentenças ou os termos metafísicos se referem a coisas, objetos ou seres enigmáticos ou misteriosos, que não podem ser tratados com clareza, isto é, não se sabe exatamente o que são, o que impossibilitaria a formulação de problemas e soluções reais. "Deus", "alma" ou "vida após a morte", por exemplo, são termos que se referem especificamente a quê? Os "problemas" metafísicos estariam no campo do mistério e não no da investigação racional. Por isso, como afirma Wittgenstein, "acerca daquilo de que se não pode falar, tem que se ficar em silêncio". CONCLUSÃO (ÕES) Ora, a Metafísica na Grécia antiga foi imprescindível para o entendimento dos mais variados dilemas do mundo antigo, sejam perguntas simples, ou complexas. Iniciada como um sistema filosófico platônico, passando a ser filosofia primeira em Aristóteles, a metafísica incorporou elementos teológicos, psicológicos e cosmológicos durante o mundo antigo, e ainda mais durante o período medieval e a hegemônica Igreja Católica. No mundo moderno e embasado pelo “Luz da razão”, a metafísica começa a ser refutada pelos pensadores da época em questão, dentre eles o célebre cético Hume, e o emblemático Kant, além de Descartes e seus cartesianistas. Kant e seu criticismo incorporaram à Metafísica uma nova interpretação, esta que fez a mesma entrar em declínio e sair da centralidade do mundo filosófico. Kant, graças às indagações e refutações de Hume, pôde acordar do célebre “sono dogmático”. O que fez Kant se importa com a Metafísica. Kant trouxe à luz o fim da Metafísica clássica e deu legado ao início da metafísica contemporânea alcunhada de Ontologia. No decorrer da história da filosofia, a Metafísica teve intensa ascenção e vertiginosos declives, sendo seu maior declive o crítico Kant. Por fim, muitos filósofos se apropriaram de ser heterodoxos e enfrentaram de frente o mundo metafísica e a base do catolicismo sobre a realidade. Posta realidade que hoje, com o legado de Kant, da fenomenologia de Husserl, etc., originaram a nova escola filosófica chamada de Ontologia. -/- REFERÊNCIAS BIBLIOGRÁFICAS ABBAGNANO, N. Dicionário de filosofia. 5ª. ed. Trad. Ivone Castillo Benedetti. São Paulo: Martins Fontes, 2007. ARANHA, M. L. de A.; MARTINS, M. H. P. Filosofando: introdução à filosofia. 5ª. ed. São Paulo: Moderna, 2013. ARISTÓTELES. Metafísica. Trad. L. Vallandro. Porto Alegre: Globo, 1969. BELO, R. dos S. Filosofia. Vol. Único. 2ª. ed. São Paulo: FTD, 2016. (Coleção Filosofia). BENOIT, L. O. Augusto Comte: fundador da física social. 1ª. ed. São Paulo: Moderna, 2002. CHAUÍ, M. Iniciação à Filosofia. 1ª. ed. São Paulo: Ática, 2010. COMTE, A. Curso de filosofia positiva. In: FERNANDES, F.; FILHO, E. de M. Comte: sociologia. São Paulo: Ática, 1978. (Coleção Grandes Cientistas Sociais). COTRIM, G.; FERNANDES, M. Fundamentos de filosofia. 2ª. ed. São Paulo: Saraiva, 2013. FERREIRO, H. Siete ensayos sobre la muerte de la Metafísica: Una introducción al idealismo absoluto a partir de la ontología. 1ª. ed. Porto Alegre: Editora Fi, 2016. FIGUEIREDO, V. de. (Org.); et. al. Filosofia: Temas e Percursos. Vol. Único. 2ª. ed. São Paulo: Berlendis & Vertecchia, 2016. FILHO, J. S. Filosofia e filosofias: existência e sentidos. 1ª. ed. Belo Horizonte: Autêntica, 2016. HUME, D. Investigações sobre o entendimento humano e sobre os principios da moral. São Paulo: Unesp, 2004. ________. Tratado da natureza humana: uma tentativa de introduzir o método experimental de raciocínio nos assuntos morais. São Paulo: Unesp, 2001. JAPIASSÚ, H.; MARCONDES, D. Dicionário básico de filosofia. 3ª. ed. Rio de Janeiro: Zahar, 2001. KANT, I. Crítica da razão prática. Lisboa: Edições 70, 1989. [Textos filosóficos]. ______. Crítica da razão pura. São Paulo: Abril Cultural, 1979. (Col. Os Pensadores). MARIAS, J. História da filosofia. 2ª. ed. Trad. Claudia Berliner. São Paulo: Martins Fontes, 2015. MELANI, R. Diálogo: primeiros estudos em filosofia. Vol. Único. 2ª. ed. São Paulo: Moderna, 2016. OTERO, J. G. Compendio de filosofía: para uso de los jóvenes estudiosos. 1ª. ed. Bogotá: Imprensa de San Bernardo, 1919. SILVA, F. L. e. Descartes, a metafísica da modernidade. 1ª. ed. São Paulo: Moderna, 2006. WITTGENSTEIN, L. Tratado lógico-filosófico. 2ª. ed. Lisboa: Fundação Calouste Gulbenkian, 1995. -/- Emanuel Isaque Cordeiro da Silva – estudante, pesquisador, professor, agropecuarista, altruísta e defensor dos direitos humanos e dos animais. -/- Alana Thaís Mayza da Silva – estudante, potterhead, pesquisadora, projetista, musicista, filantropa, defensora dos direitos humanos e dos animais, LGBT. (shrink)

Neste trabalho, é apresentada uma investigação do que poderia ser chamado de formalização lógica do processo de mudança de teorias devido a anomalias. Por anomalia entende-se um fato observado que faz parte do escopo explanatório de uma teoria, mas que vai de encontro à previsão da mesma. Uma abordagem clássica para restaurar o poder explicativo de uma teoria ameaçada por uma anomalia é a postulação de hipóteses novas e provisórias que, em conjunto com as demais hipóteses auxiliares originais, sejam capazes (...) de resolver a anomalia. Após chegar à algumas conclusões sobre a estrutura de tal processo, propomos um framework lógico multimodal e não-monotônico capaz de representar alguns aspectos-chave dessa faceta importante da dinâmica de teorias científicas. Devido à necessidade de acomodar hipóteses provisórias incompatíveis, esse framework incorpora uma forma fraca de paraconsistência. Como um estudo de caso, analisamos o comportamento anômalo do planeta Urano que ameaçou a mecânica celeste Newtoniana por mais de meio século e ensejou a descoberta do planeta Netuno. -/- In this work, an investigation of what could be called the logical formalization of the theory change process due to anomalies is presented. An anomaly is understood as an observed fact that is part of the explanatory scope of a theory, but that goes against its prediction. A classic approach to restoring the explanatory power of a theory threatened by an anomaly is to postulate new and provisional hypotheses that, together with the other original auxiliary hypotheses, are capable of resolving the anomaly. After reaching some conclusions about the structure of such a process, we propose a multimodal and non-monotonic logical framework capable of representing some key aspects of this important facet of the dynamics of scientific theories. Due to the need to accommodate incompatible provisional hypotheses, this framework incorporates a weak form of paraconsistency. As a case study, we analyze the anomalous behavior of the planet Uranus that threatened Newtonian celestial mechanics for more than half a century and prompted the discovery of the planet Neptune. (shrink)

Singularitățile la care se ajunge în relativitatea generală prin rezolvarea ecuațiilor lui Einstein au fost și încă mai sunt subiectul a numeroase dezbateri științifice: Există sau nu, singularități? Big Bang a fost o singularitate inițială? Dacă singularitățile există, care este ontologia acestora? Este teoria generală a relativității o teorie care și-a arătat limitele în acest caz? În acest eseu argumentez faptul că există singularități, iar teoria generală a relativității, ca de altfel oricare altă teorie științifică din prezent, nu este valabilă (...) în interiorul orizontului evenimentelor. Dar asta nu presupune, așa cum consideră unii oameni de știință, că ea trebuie considerată ca fiind perimată. După o scurtă prezentare a aspectelor specifice din teoria clasică newtoniană și teoria specială a relativității, și o scurtă prezentare a teoriei generale a relativității, în capitolul Ontologia relativității generale prezint aspectele ontologice specifice relativității generale. Următorul capitol, Singularități, este dedicat prezentării singularităților care rezultă în relativitatea generală, a aspectelor specifice ale găurilor negre și orizontul evenimentelor, inclusiv dezbaterea despre Big Bang ca singularitate inițială, și argumentele în favoarea existenței singularităților. În Ontologia singularităților vorbesc despre posibilitățile de încadrare ontologică a singularităților în general și a găurilor negre în special, despre argumentul găurii pus în evidență de Einstein, și argumentele prezentate de oamenii de știință că nu există singularități și deci că teoria generală a relativității este în impas. Închei cu Concluziile în care expun și reiau pe scurt argumentele care ămi susțin opiniile prezentate mai sus. Aceasta este o traducere din limba engleză a lucrării: Sfetcu, Nicolae, "The singularities as ontological limits of the general relativity". (shrink)

Modelele cosmologice actuale sunt construite pe baza relativității generale. Soluțiile ecuațiilor specifice, Friedmann-Lemaître-Robertson-Walker permit modelarea evoluției universului pornind de la Big Bang. O parte din parametrii universului au fost stabiliți prin observații. Pe baza acestora, și altor date observaționale, se pot testa modelele. Predicțiile includ abundența inițială de elemente chimice formate într-o perioadă de nucleosinteză în perioada Big Bang, structura ulterioară a universului, radiația cosmică de fond, etc. DOI: 10.13140/RG.2.2.22204.59525.

Cu ajutorul formalismului PPN se confruntă teoriile gravitației cu rezultatele experimentelor din sistemul solar. Parametrul γ din acest formalism evidențiază deformarea luminii și întârzierea luminii. Prin calcule în conformitate cu PPN se obține deformarea luminii în raport cu liniile drepte locale, comparativ cu tije rigide; din cauza curburii spațiului în jurul Soarelui, determinată de parametrul γ, liniile locale drepte sunt îndoite în raport cu liniile drepte asimptotice departe de Soare. Dezvoltarea interferometriei radio de bază foarte lungi (VLBI) a îmbunătățit măsurarea (...) deformării luminii, permițând observații VLBI transcontinentale și intercontinentale ale quasarilor și radio galaxiilor pentru a monitoriza rotația Pământului. DOI: 10.13140/RG.2.2.32362.67520. (shrink)

Cele mai multe experimente au confirmat relativitatea generală cu ajutorul tehnologiilor nou dezvoltate. S-a creat o bază tehnologică pentru astronomia undelor gravitaționale. S-au construit antene barogene criogenice și antene interferometrice laser performante, asociate cu analiza teoretică a experimentelor cu masele de testare, rezultând că sensibilitatea experimentelor depinde de izolarea termică, dacă dispozitivul înregistrează continuu coordonatele sensibilitatea antenei este limitată, și se poate crește sensibilitatea dacă se folosesc proceduri cuantice. Antenele pot ajuta în observarea radiației gravitaționale de fond și testarea relativității (...) generale în cazul ultra-nelinar. DOI: 10.13140/RG.2.2.34549.63200. (shrink)

Prima ediție a Principia lui Newton conține doar două comentarii suplimentare despre metodologie: notificarea că scopul lucrării este de a explica "cum să determinăm mișcările adevărate din cauzele lor, efectele și diferențele aparente și, dimpotrivă, cum să determinăm din ipoteze dacă sunt adevărate sau aparente, cauzele și efectele lor"; și, în Scholiul de la sfârșitul Cărții 1, Secțiunea 11, Newton afirmă că abordarea sa distinctivă face posibilă argumentarea mai sigură în filosofia naturală. În a doua ediție (1713) Newton introduce secțiuni (...) separate pentru fenomene și reguli implicate în determinarea gravitației universale, iar la sfârșitul Scholiului General din cea de-a treia ediție, 1726, include cea mai faimoasă declarație metodologică. DOI: 10.13140/RG.2.2.34012.54403. (shrink)

Interpretarea textelor lui Isaac Newton a suscitat numeroase controverse, până în zilele noastre. Una din cele mai aprinse dezbateri este legată de acțiunea între două corpuri aflate la distanță unul de celălalt (atracția gravitațională), și în ce măsură Newton a implicat pe Dumnezeu în acest caz. Practic, majoritatea lucrărilor discută patru tipuri de atracții gravitaționale în cazul corpurilor aflate la distanță: acțiunea la distanță directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor în sens epicurian; acțiunea la distanță directă mediată divin, de Dumnezeu; (...) acțiunea la distanță mediată printr-un eter material; sau acțiunea la distanță mediată printr-un eter imaterial. DOI: 10.13140/RG.2.2.33372.03203. (shrink)

Os debates sobre a existência da consciência em animais não humanos vêm ganhando cada vez mais destaque nos círculos científicos e filosóficos ao redor do mundo. Um importante empecilho que a área atualmente enfrenta diz respeito à construção de um método confiável capaz de identificar se um determinado animal não humano possui estados mentais conscientes. A literatura nomeia essa questão de “o problema da mensuração da consciência animal”. A presente dissertação possui como objetivo analisar e responder esse problema através da (...) combinação entre o uso de evidências empíricas e de ferramentas filosóficas. Dito isso, existem inúmeras formas de respondê-lo. Ao longo do texto, analisarei algumas das que são consideradas mais relevantes na discussão atual. Uma delas é a concepção cética de que não há questão de fato sobre os animais não humanos serem ou não conscientes. Em contraste, as abordagens neutras e newtonianas buscam se esquivar de compromissos metafísicos e teóricos para atribuir consciência aos animais. Ao final da dissertação defenderei a chamada “abordagem teórica leve”, posição originalmente proposta pelo filósofo Jonathan Birch. Buscarei mostrar que ela é atualmente a hipótese empiricamente mais adequada e filosoficamente plausível dentre as disponíveis na literatura. (shrink)

Întrebarea de bază este, ce este o pseudoştiinţă? Una din cele mai disputate delimitări ale ştiinţei. Mulţi savanţi de renume mondial, unanim recunoscuţi (ca de ex. Charles Darwin) au cochetat de-a lungul timpului cu diverse aspecte ale pseudoştiinţei considerându-le, cu bună credinţă, drept ştiinţă. Şi multe domenii ale pseudoştiinţei actuale au fost, la vremea lor, considerate drept domenii onorabile ale ştiinţei. Chiar şi în prezent, practicanţii pseudoştiinţelor nu recunosc valabilitatea etichetei puse domeniului lor de activitate. Oamenii de ştiinţă au tendinţa (...) să claseze pe loc un domeniu de activitate, în funcţie de cunoştinţele şi cultura lor, drept ştiinţă sau pseudoştiinţă. Dar graniţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă este în multe cazuri foarte vagă. Într-un fel, această problemă seamănă cu problema filozofică a stabilirii a ce e bine şi ce e rău. Filosofii ştiinţei, cum ar fi Paul Feyerabend, au susţinut că nu este nici posibil, nici de dorit, o distincţie între ştiinţă şi non-ştiinţă. Printre problemele care pot face distincţia dificilă este viteza variabilă de evoluţie între teoriile şi metodologiile ştiinţei ca răspuns la noile date. În plus, standardele specifice aplicabile unui domeniu al ştiinţei ar putea să nu fie aplicabile în alte domenii. După cum se spune în diferite cursuri despre introducerea în ştiinţe, pseudoştiinţa este oricare subiect care pare a fi ştiinţific la prima vedere, sau ai cărui susţinători susţin că este ştiinţific, dar care contravine condiţiilor de testare sau deviază mult de la alte aspecte fundamentale ale metodelor ştiinţifice. Pseudoştiinţa este caracterizată de folosirea unor afirmaţii vagi, exagerate sau care nu se pot testa, supralicitarea confirmării în detrimentul argumentării, lipsa transparenţei pentru teste realizate de alţi experţi, şi o stagnare în dezvoltarea teoriei. CUPRINS: Pseudoştiinţa - Ştiinţa şi pseudoştiinţa - - Metodologie ştiinţifică - - Falsificabilitatea - - Normele Merton - - Refuzul de a recunoaşte problemele - - Critica termenului - Identificarea pseudoştiinţei - Ştiinţa patologică - - Exemplele lui Langmuir - - - Raze N - - - Exemple ulterioare - - Exemple mai noi - - - Poliapa - - - Fuziunea la rece - - - Memoria apei - Antropomorfism - - În preistorie - - În religie şi mitologie - - - Critici - - În ştiinţă - - - Antonim - Criptozoologia - - Referinţe - - Critici - Pseudomatematica - - Unele taxonomii ale pseudomatematicii - - - Încercările de rezolvare a problemelor clasice imposibil de rezolvat - - Practicanţii - - Un exemplu ilustrativ - Radiestezia - - Originea radiesteziei - - Dispozitivele de detecţie - - - Anse - - Evaluarea ştiinţifică a radiesteziei - - - Studiul Kassel - - - Studiu Betz - - - Explicaţii sugerate - Scientologia - - Credinţe - - - Puntea Libertăţii Totale - - - Morala şi etica - - - Triunghiurile ARC şi KRC - - - Viaţa de apoi - - - Dumnezeu - - - Ştiinţa - - Învăţături şi practici - - - Terminologie - - - Interpretare şi context - - - Învăţarea treptată - - - Audit - - - Organismul - - - Naşterea silenţioasă - - - Sărbători - Sincronicitatea - - Principiul - - Exemplu - - Relaţia cu cauzalitatea - - Critici - Programarea neuro-lingvistică - - Tehnici sau set de practici - - Aplicaţii - - - Psihoterapie - - - Alte utilizări - - NLP ca o cvasi-religie - Manipularea şi automanipularea prin cuvinte - - Aflaţi când şi unde se folosesc cuvintele - - Testaţi pentru a vedea cum reacţionaţi la cuvinte - - Controlul sau manipularea prin cuvinte - - Uitaţi-vă la nivelul cuvintelor - - Vedeţi cum vă pot ajuta cuvintele, făcându-se nu doar utile, ci şi frumoase - - Exploraţi lumea mentală a cuvintelor - - - Încercaţi să exploraţi lumea fără cuvinte - - Priviţi din nou totul, pentru prima dată fără cuvinte Pseudofizica - Anti-gravitaţia - - Efecte convenţionale care imită efectele anti-gravitaţiei - - Soluţii ipotetice - - - Scuturi gravitaţionale - - - Cercetări în relativitatea generală în anii 1950 - - - A cincea forţă - - - "Unităţi distorsionate" în relativitatea generală - - - Breakthrough Propulsion Physics Program - - Încercări experimentale şi comerciale - - - Dispozitive giroscopice - - - Gravitatorul lui Thomas Townsend Brown - - - Cuplarea gravitoelectrică - - - Premiul Göde - Energia orgonică - - Dezvoltarea de către Reich a teoriilor sale orgonice - - Cărţile lui Reich - - Evaluarea teoriei - Eter luminifer - - Dezavantaje şi critici - Fuziunea la rece - - Fuziunea cu bule - - Rezultate - - - Producţia de energie şi căldura în exces - - - Heliu, elemente grele, şi neutroni - - Mecanisme propuse - Planete ipotetice: X / Nibiru - - Teorii ale conspiraţiei - - Reacţii publice - - Influenţa culturală - Poliapa (Apa polimerizată) - Maşini alimentate cu apă - - Ce nu sunt maşini alimentate cu apă - - Extragerea energiei din apă - - Hidrogenul ca supliment - - Pilula de benzină şi aditivi Pseudoarheologia - Caracteristici - - Lipsa metodei ştiinţifice - - Opoziţia la regulile arheologice - - Motivaţii naţionaliste - - Motivaţii religioase - Rasele de bază - - Rase de bază, epoci şi subrase - - - Prima rasă de bază (eterică) - - - A doua rasă de bază (hiperboreană) - - - A treia rasă de bază (lemuriană) - - - A patra rasă de bază (atlantidă) - - - A cincea rasă de bază (ariană) - - - A şasea rasă de bază - - - A şaptea rasă de bază - - Migrarea spre Mercur - - Credinţa teosofică în fraternitatea umanităţii - Protocronism - - Istoria protocronismului - - Scrierea dacică - Pământul gol (Intratereştrii) - - Ipoteza Pământului gol concav - Fenomenul 2012 - - Tortuguero - - Chilam Balam - Creaţia inteligentă - - Concepte - - - Complexitatea ireductibilă - - - Complexitatea specifică - - - Universul bine pus la punct - - - Creatorul inteligent - - Mişcarea creaţia inteligentă - - - Religia şi susţinătorii importanţi - Creaţionismul ştiinţific - - Abordări ale ştiinţei creaţiei - - - Religia - - - Afilieri religioase moderne - - - Abordări ştiinţifice - - Critici - - - Ipoteze metafizice - - - Critici religioase - - - Critici ştiinţifice - - - Critici istorice, filozofice, şi sociologice - - Domenii de studiu - - - Biologia creaţionistă - - - Ştiinţele Pământului şi Geofizica - - - Astronomia şi cosmologia - Ufologia - - Statutul ca disciplină ştiinţifică - - - Pseudoştiinţă - - - Aspecte metodologice - Teoria astronautului extraterestru - - Argumente şi susţinători - - Erich von Däniken - - Ipoteza creaţiei - - - Argumentul genetic - - - Cercetarea genetică şi evoluţia creierului Medicina alternativă - Tipuri de medicină alternativă - - Sisteme bazate pe convingeri neştiinţifice sau practici tradiţionale - - Energii supranaturale şi interpretări eronate ale energiilor fizice - Ayurveda - Homeopatia - - Remedii şi tratamente - - - Pregătirea - - - Diluţii - - - Patogeneza - - Reglementări şi prevalenţe - - Opoziţia publică - Medicina energetică - - Clasificarea metodelor - - Convingeri - - Cercetări ştiinţifice - - - Vindecarea la distanţă - - - Vindecarea prin contact - - - Baza de date - - Explicaţii alternative pentru rapoarte pozitive - Reiki - - Practica - - - Vindecarea - - - Tratamentul întregului organism - - - Tratament localizat - - - Respiraţia - - - Trei piloni de bază - Terapia de conversie - Metoda Bates pentru îmbunătăţirea vederii - - Concepte - - - Acomodarea - - - Cauze ale problemelor de vedere - Detoxifierea - - Detoxifierea în medicina alternativă - - - Istoric - - - Tampoane de curăţare şi detoxifiere - - Tipuri de detoxifiere - - - Dezintoxicarea de alcool - - - Dezintoxicarea de droguri - - - Detoxifiere metabolică - - - Medicina alternativă - - Modalităţi de detoxifiere - - - Diete de detoxifiere - - - Curăţirea colonului - - - Metale grele - - - Dispozitive de detoxifiere - - Terapia de chelare - - - Detoxifierea proteică - - Detoxifierea anusului şi intestinelor cu cafea - - - Efecte şi riscuri - - Plasturi (tampoane) de detoxifiere aplicate pe picioare - - - Ce sunt plasturii de detoxifiere (tampoanele de detoxifiere) pentru picior? - - - De ce se aplică plasturii pe picioare? - Fizionomia - - Origini moderne - - Perioada de popularitate - - Ştiinţa modernă - - Utilizarea modernă - Frenologia Paranormal - Activităţi paranormale - - Fantome şi alte entităţi spirituale - - Viaţa extraterestră şi OZN-urile - - Criptide - Cercetări în paranormal - - Abordări anecdotice - - Abordarea observaţiilor participanţilor - - Anomalistica - - Neuroştiinţa - - Critici - Vitalism - - Filozofia - - Ştiinţa - - - Relaţia cu emergentismul - - Mesmerism - - Medicina complementară şi alternativă - Aura - - Tradiţii spirituale - - Teste - - Explicaţii - Profeţii - - Definiţii - - Civilizaţii antice - - Credinţa Bahá'í - - Budism - - China - Religiile abrahamice - - Iudaism - - - She'ol - Experienţe aproape de moarte - - Caracteristici - Viaţa de Apoi (Viaţa de după moarte) - - Filozofia vieţii de Apoi - - - Filozofia modernă - - - Filozofia procesului - - Ştiinţa despre viaţa de Apoi - Modele metafizice ale Vieţii de Apoi - - Reîncarnarea - - Raiul şi iadul - - Limbo - - Purgatoriul - Nemurirea - - Abordări ştiinţifice - - Abordări religioase - - Nemurirea biologică - - - Specii biologice nemuritoare - - - Evoluţia îmbătrânirii - - Speranţe privind nemurirea biologică umană - - - Substanţe care prelungesc durata de viaţă - - - Nemurirea tehnologică - - - Crionica - - - Încărcarea minţii la calculator - - - Cibernetica - - - Nemurirea evoluţionară - Strigoi - Fantome - - Tipologia - - - Context antropologic - - Fantomele şi viaţa de apoi - - Teama de fantome - - Atribute comune - - Locaţii - Locaţii paranormale - România - - Judeţul Bacău - - - Conacul Zarifopol, în Filipeşti - - Bucureşti - - - Mănăstirea Chiajna - - - Hotel Cişmigiu - - - "Casa Diavolului", pe strada General Praporgescu - - - Orfelinatul pe strada Franceză - - - Casa Vernescu pe Calea Victoriei - - - Iazul Vrăjitoarelor - - Judeţul Călăraşi - - - Pădurea Călugăreasa - - Judeţul Cluj - - - Castelul Bánffy - - - Pădurea Hoia - - Judeţul Dâmboviţa - - - Trinitatea Miresei pe DN7 - - Judeţul Dolj - - - Pădurea Radovan - - Judeţul Iaşi - - - Casa Gavril Buzatu pe Manta Roşie - - - Dealul Lunganilor - - Judeţul Maramureş - - - Drumul European E58 lângă Cicărlău Parapsihologia - Terminologie - Cercetări - - Domenii - - Metodologie - - Cercetări experimentale - Percepţiile extrasenzoriale - - Investigarea parapsihologică - - Percepţiile extrasenzoriale şi hipnoza - Psihochinezia (telechinezia) - - Credinţa - - - Subdomenii ale telechineziei - - - Aptitudini notabile ale capabilităţilor psihocinetice Ezoterism - Etimologie - Cosmologia ezoterică - - Gnosticism - - Cabala - - Neoplatonism - - Teosofia şi antroposofia - - Max Theon şi "filosofia cosmică" - Ocultism - - Ştiinţă şi ocultism - - - Calităţi oculte - Magia - - Caracteristici comune în practica magiei - - - Ritualuri - - - Simboluri magice - - - Limbajul magiei - - - Magicieni - - - Vrăjitoria - - Teorii - - - Origini antropologice şi psihologice - Clarviziunea - - Aspecte ale clarviziunii - - Vizualizarea de la distanţă - Geomanţia - Tarot - - Arcana mare şi arcana mică - - Utilizare - - - Cărţi inversate - - - Desfăşurări - Masoneria - - Istoria masoneriei - - Loja masonică - - Structura masoneriilor - - - Recunoaşterea masonică reciprocă - Taoism - - Categorisire - - Ceaiul şi taoismul - - Credinţe taoiste - - Principii - - - Tao - - - De (Te) - - - Wu wei - - - Pu - - Spiritualitatea - - Escatologia Astrologia - Principii şi practici - - Astrologia occidentală - - Astrologia hindusă - - Astrologia chineză şi din Asia de Est - Astrologia şi ştiinţa - - Delimitarea - Astrohărţi - Principiile de bază ale astrologiei - - Modele astrologice - - Astrologia predictivă - Tradiţii în astrologie - - Tradiţii istorice - - Tradiţii ezoterice - Horoscop - - Etimologie - - Concepte în astrologia occidentală - - - Unghiuri - - - Zodiacul - - - Case - - Construcţia unui horoscop în astrologia occidentală - - - Case - - - Plasamente ale planetelor - - - Aspecte - - - Ascendentul - - Horoscopul chinez - Bioritm - - Teoria - - Calculul - - Plauzibilitate Vrăjitoria - Definiţii - Practici invocate de vrăjitoare - - Descântece - - Invocarea morţii - Vrăjitoarele bune - Demonologia Referinţe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

Revista Cunoașterea Științifică este o publicație trimestrială din domeniile științei și filosofiei, și domenii conexe de studiu și practică. -/- Cuprins: -/- EDITORIALE / EDITORIALS -/- Dan D. FARCAȘ Limite ale cunoașterii în cuvânt, logică, matematică și teorii Limits of knowledge in words, logic, mathematics and theories Nicolae SFETCU Cunoașterea științifică – Metodologii Scientific knowledge – Methodologies Nicolae SFETCU Știința schimbărilor climatice The science of climate change Nicolae SFETCU Știință sau pseudoștiință? Science or Pseudoscience? -/- ȘTIINȚE NATURALE / NATURAL SCIENCE (...) -/- Nicolae SFETCU Epistemologia gravitației cuantice Epistemology of Quantum Gravity Nicolae SFETCU Fabrica de apă grea Drobeta Turnu Severin: Construcția Drobeta Turnu Severin Heavy Water Plant: Construction Nicolae SFETCU Fabrica de apă grea Drobeta Turnu Severin: Funcționarea și oprirea Drobeta Turnu Severin Heavy Water Plant: Functioning and Shutting Down Albert TORMA PandemiA: Femei și polițiste Pandemia: Women and Policewomen Adrian KLEIN, Robert Neil BOYD Interacțiuni între creier, biocâmpuri și lumea fizică Interactions between the brain, the biofields, and the physical Adrian KLEIN Conectivitatea psiho-neuronală The Psycho-Neural Connectivity Nicolae SFETCU Probleme cu teoria corzilor din gravitația cuantică Problems with String Theory in Quantum Gravity -/- ȘTIINȚE SOCIALE / SOCIAL SCIENCE -/- Miriam MIRCEA Manipularea ca fenomen corelativ al puterii politice – o sinteză Manipulation as a correlative phenomenon of political power – a synthesis Daniela Georgiana GOLES, Oana Ștefania COȘA Repetabilitatea istorica a problemelor de securitate manageriale și noile cerințe in contextul economic actual The historical repeatability of managerial security issues and the new requirements in the current economic context Ionuț IORDACHE Reglementări internaționale privind falimentul International bankruptcy regulations Vlad BARBU, Ionuț IORDACHE, Adrian-Călin CUCULIS, Naciu Costin MERGEANE Rolul statului în relațiile de muncă The Role of the State in Labour Relations Tiberiu TĂNASE 24 Ianuarie, o zi cu dublă semnificație națională January 24, a day with double national significance Stan PETRESCU Iuliu Maniu – Lumini și umbre: O viață închinată Marii Uniri și propășirii României Mari Iuliu Maniu – Lights and shadows: A life devoted to the Great Union and the prosperity of Greater Romania Dumitru MAZILU Parohia în textul sfintelor canoane și în practică bisericească The parish in the text of the holy canons and in church practice Dumitru MAZILU Despre calitatea de paroh-administrator în funcționarea unei unități parohiale moderne About the quality of parish administrator in the operation of a modern parish unit Alexandra MOCANU Cultura anime în România Anime culture in Romania Alexandra MOCANU Abandonul școlar în România School dropout rate in Romania Emilian M. DOBRESCU Importanța pământurilor rare pentru economia mondială The Importance of the Rare Earths for the World Economy Nicolae SFETCU Modele ale inteligenței emoționale în cercetare și educație Models of Emotional Intelligence in Research and Education Nicolae SFETCU Aventurile lui Pinocchio – Educația The Adventures of Pinocchio – Education Dan D. FARCAȘ Câteva opinii privind etnogeneza românilor (1) Some opinions regarding the ethnogenesis of the Romanians (1) Denisa Oana PĂTRAȘCU Sancțiunile internaționale, măsură suprastatală de coerciție International sanctions, supra-state measure of coercion Tiberiu TĂNASE Puncte de vedere asupra proiectului de democratizare a Orientului Mijlociu Extins Viewpoints on the project of democratization of Middle East Extended -/- ȘTIINȚE FORMALE / FORMAL SCIENCE -/- Alida Monica Doriana BARBU Aplicații ale AI, machine learning, deep learning și big data în domeniul militar Applications of AI, machine learning, deep learning and big data in the military field Nicolae SFETCU Identitatea și inteligența artificială în Aventurile lui Pinocchio Identity and Artificial Intelligence in The Adventures of Pinocchio Sebastian BIDAȘCĂ Etica în inteligența artificială: provocări și perspective Ethics in Artificial Intelligence: Challenges and Prospects Nicolae SFETCU Măsurarea formei populației pentru înțelegerea tendințelor demografice Measuring population shape to understand demographic trends -/- FILOSOFIE / PHILOSOPHY -/- Adrian KLEIN Legea karmică – O abordare sinoptică Karmic Law – A Synoptic Approach Adrian KLEIN, Robert Neil BOYD Principiile subcuantice ale vieții și conștiinței Subquantum Principles of Life and Consciousness Silviu PETRE Pentru un realism al secolului XXI For a 21st century realism Dan D. FARCAȘ Câteva reflecții privind contactele extrasenzoriale Some reflections on extrasensory contacts Nicolae SFETCU Teorii cauzale ale referinței Causal theories of reference Nicolae SFETCU Filosofia inteligenței emoționale Philosophy of Emotional Intelligence -/- RECENZII CĂRȚI / BOOK REVIEWS -/- Traian OSTAHIE Nicolae Mavrocordat – disimulare și prudență la început de secol XVIII - Răgazurile lui Filotheu Nicolae Mavrocordat - concealment and prudence at the beginning of the 18th century - Răgazurile lui Filotheu Nicolae SFETCU Reconstrucția rațională a științei prin programe de cercetare The rational reconstruction of science through research programs Nicolae SFETCU Umanism, devenire și demiurgul în Aventurile lui Pinocchio Humanism, Becoming and the Demiurge in The Adventures of Pinocchio -/- ISSN 2971 – 9070 ISSN-L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS49741. (shrink)

Interpretarea textelor lui Isaac Newton a suscitat numeroase controverse, până în zilele noastre. Una din cele mai aprinse dezbateri este legată de acțiunea între două corpuri aflate la distanță unul de celălalt (atracția gravitațională), și în ce măsură Newton a implicat pe Dumnezeu în acest caz. Practic, majoritatea lucrărilor discută patru tipuri de atracții gravitaționale în cazul corpurilor aflate la distanță: acțiunea la distanță directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor în sens epicurian; acțiunea la distanță directă mediată divin, de Dumnezeu; (...) acțiunea la distanță mediată printr-un eter material; sau acțiunea la distanță mediată printr-un eter imaterial. Scopul acestei lucrări este argumentarea opiniei proprii conform căreia Newton a refuzat categoric tipurile de acțiune directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor, și acțiunea la distanță mediată printr-un eter material. În ceea ce privește celelalte două tipuri de acțiune, directă prin intervenție divină și mediată printr-un mediu imaterial, Newton a declarat în mai multe rânduri că nu cunoaște cauza exactă a gravitației, dar în amândouă cazuri a implicat pe Dumnezeu, în mod direct în primul caz și ca fiind cauza primară (mediul/eterul fiind cauza secundară) în acțiunea mediată imaterial. Însă, întrucât o recunoaștere a acțiunii directe la distanță ar fi putut da oarecare credit celor care considerau că gravitația poate fi esențială pentru materie, și în consecință ateismului, Newton nu a recunoscut niciodată în mod deschis acceptarea posibilității unei astfel de idei. Spre finele vieții, Newton a înclinat mai mult spre o acțiune la distanță mediată de un eter imaterial. -/- DOI: 10.58679/TW52523. (shrink)

Ediţia a doua (revăzută şi îmbunătăţită) O introducere în teoriile şi conceptele, forţele fundamentale şi particule, metode şi tabele utilizate în fizică, subdomenii şi domenii ştiinţifice înrudite, cu accent pe înţelegerea fenomenelor fizice. Fizica clasică se ocupă, în general, cu materia și energia la scară normală de observație, în timp ce o mare parte a fizicii moderne se ocupă de comportamentul materiei și energiei în condiții extreme sau pe o scară foarte mare sau foarte mică. De exemplu, pentru fizica atomică (...) și nucleară contează scara cea mai mică la care elementele chimice pot fi identificate. Fizica particulelor elementare are o scară chiar mai mică, deoarece se referă la unitățile de bază ale materiei; această ramură a fizicii este, de asemenea, cunoscută sub numele de fizica energiilor înalte, din cauza energiilor extrem de ridicate necesare pentru a produce mai multe tipuri de particule, în acceleratoare de particule mari. La această scară, de obicei, noțiunile obișnuite de spațiu, timp, materie și energie nu mai sunt valabile. Cele două teorii principale ale fizicii moderne prezintă o imagine diferită a conceptelor de spațiu, timp, și materie, faţă de fizica clasică. Teoria cuantică studiază natura mai degrabă discretă decât continuă a multor fenomene la nivel atomic și subatomic, și aspectele complementare ale particulelor și undelor în descrierea unor astfel de fenomene. Teoria relativității studiază descrierea fenomenelor care au loc într-un cadru de referință, care este în mișcare faţă de un observator. Teoria specială a relativității studiază mișcarea relativ uniformă în linie dreaptă, iar teoria generală a relativității mișcarea accelerată și legătura sa cu gravitația. Atât teoria cuantică cât și teoria relativității îşi găsesc aplicații în toate domeniile fizicii moderne. CUPRINS: Fizica - Scurtă istorie - Fizica şi filozofia - Teorii de bază în fizică - - Fizica clasică - - Fizica modernă - - Diferenţa între fizica clasică şi fizica modernă - Cercetarea în fizică - - Metode ştiinţifice - - Teorie şi experiment - Domenii de aplicare şi obiective - - Domenii de cercetare - - Direcţii de dezvoltare - - Direcţii actuale de cercetare Teorii - Fizica teoretică - - Teorii recunoscute - - Teorii propuse - - Teorii marginale Teorii recunoscute - Termodinamica - - Legile termodinamicii - - Concepte în termodinamică - - Substanţe care se pot descrie doar prin temperatură - - Substanţe care se pot descrie doar prin temperatură şi presiune - - Substanţe care se pot descrie prin temperatură, presiune şi potenţial chimic - - Substanţe care se pot descrie prin temperatură şi câmp magnetic - - Sisteme termodinamice - - Stări termodinamice - Mecanica statistică - Relativitatea specială - - Motivaţia pentru teoria relativităţii speciale - - Invarianţa vitezei luminii - - Lipsa unui cadru de referinţă absolut - - Echivalenţa dintre energie şi masă - - Simultaneitatea - - Evoluţia teoriei relativităţii speciale - Teoria relativităţii generale - - Dezvoltarea relativităţii şi a relativităţii speciale - - Gaura de vierme - - - Călătorii cu viteze mai mari decât viteza luminii şi călătorii în timp - - - Universul nostru, într-o gaură neagră - - - Concluzii - Mecanica cuantică - - Descrierea teoriei - - Formularea matematică - - Interacţia cu alte teorii ale fizicii - - Istoria, filozofia şi viitorul mecanicii cuantice - - - Istoria - - - Filozofia - - - Viitorul - - Optica cuantică - - - Electronica cuantică - - Laser - - - Concepte de bază - - - Terminologie - - - Construcţia unui laser - - - Fizica laserilor - - - Extreme Light Infrastructure - - - Arme cu laser - Teoria câmpului cuantic - - Probleme ale mecanicii cuantice obişnuite - - Câmpuri cuantice - Modelul Standard - - Teste, predicţii şi provocări Teorii propuse - Teoria finală (Theory of everything) - - Idei speculative - Teoria marii unificări - Teoria M - - Relaţia teoriei M cu supercorzile şi supergravitaţia - - Caracteristici ale teoriei M - Gravitaţia cuantică în buclă - - Incompatibilitatea dintre mecanica cuantică şi relativitatea generală - - Buclele Wilson şi reţelele de spin - - Gravitaţia cuantică în buclă şi cosmologia cuantică - - Testele experimentale de GCB - Emergenţa Teorii marginale - Fuziunea la rece - - Fuziunea cu bule - Tesla şi Teoria dinamică a gravitaţiei - Eter luminifer - - Dezavantaje şi critici - Energia orgonică - - Dezvoltarea de către Reich a teoriilor sale orgonice - - Cărţile lui Reich Concepte - Mecanica clasică - - Istoria - - Statica - - - Vectori - - - Forţa - - - Momentul forţei - - - Ecuaţiile de echilibru - - - Momentul de inerţie - - - Solide - - - Fluide - - Dinamica - - - Principii - - - Dinamica liniară şi de rotaţie - - - Forţa - - - Legile lui Newton - - Frecarea - - - Legile frecării uscate - - - Reducerea frecării - Materia - - Antimateria - Energia - - Legile conservării în fizică - - - Filosofia legilor de conservare - - Masa - - - Masa inerţială - - - Masa gravitaţională - - - Echivalenţa maselor inerţială şi gravitaţională - - - Consecinţele relativităţii - - Cantitatea de mişcare (impulsul) - - - Cantitatea de mişcare în mecanica clasică - - - Cantitatea de mişcare în mecanica relativistă - - - Cantitatea de mişcare în mecanica cuantică - - Momentul cinetic - - Spinul - - - Istoria - - - Aplicaţii - Dimensiuni - - Timpul - - - Măsurarea timpului - - - Timpul în inginerie şi fizica aplicată - - - Timpul în filosofie şi fizica teoretică - - Spaţiu-timp - - - Cadrul de referinţă - - - Câteva fapte generale despre spaţiu-timp - - - Este spaţiul-timp cuantificat? - - Viteza - - Forţa - - - Relaţiile dintre unităţile de forţă şi unităţile de masă - - - Unităţi imperiale de forţă - - Momentul forţei - Sisteme fizice - Unde - - Exemple de unde - - Proprietăţi caracteristice - - Unde transversale şi longitudinale - - Polarizarea - - Descriere fizică a unei unde - - Unde de deplasare - - Ecuaţia undelor - - Entanglementul cuantic - - Magnetism - - - Dipoli magnetici - - - Modele de materiale magnetice - - Electricitatea - - - Istorie - - - Puterea electrică - - - Curentul electric - - - Fenomene electrice în natură - - Radiaţia electromagnetică - - Temperatura - - - Unităţi de temperatură - - - Bazele teoretice - - - Capacitatea termică - - - Temperatura în gaze - - - Măsurarea temperaturii - - - Temperaturi negative - - Entropia - - - Schimbarea de entropie în motoarele termice - - - Definiţia statistică a entropiei: Principiul lui Boltzmann - - - Măsurarea entropiei - - Informaţia în fizică - - - Informaţia clasică vs informaţia cuantică - - - Informaţii clasice - - - Informaţiile fizice şi entropia - Tranziţii - - Tranziţii de fază - - - Clasificarea tranziţiilor de fază - - - - Clasificarea Ehrenfest - - - - Clasificarea modernă a tranziţiilor de fază - - - Proprietăţi ale tranziţiilor de fază - - - - Puncte critice - - - - Simetria - - - - Exponenţi critici şi clase de universalitate - - Supraconductibilitatea - - - Istoria - - - Teorii ale supraconductibilităţii - - - Aplicaţii tehnologice ale supraconductibilităţii - - - Proprietăţile elementare ale supraconductorilor - - Superfluiditatea Forţe fundamentale - Gravitaţia - - Despre legea gravitaţiei universale a lui Newton - - - Forma vectorială - - - Istorie - - - Reticenţele lui Newton - - - Comparaţie cu forţa electromagnetică - - Teoria relativităţii generale a lui Einstein - - - Mecanica cuantică şi ondulatorie - - Situaţii specifice - - - Gravitaţia Pământului - - - Ecuațiile pentru un corp în cădere în apropiere de suprafața Pământului - - - Gravitaţia și astronomia - - - Radiația gravitațională - - - Viteza gravitaţiei - Electromagnetism - - Descrierea matematică - - Câmp electric E - - Metoda electromagnetică - - Electrostatica - - - Serii triboelectrice - - - Generatoare electrostatice - - - Neutralizarea sarcinilor - - - Inducţia sarcinilor - - - Electricitatea "statică" - Forţa nucleară slabă - Forţa nucleară tare Particule - Particule elementare - - Proprietăţi conceptuale - - - Dimensiunea - - - Compoziţia - - Modelul Standard în fizica particulelor elementare - - - Fermioni fundamentali - - - - Antiparticule - - - - Cuarci - - - Bosoni fundamentali - - - - Gluoni - - - - Bosoni electroslabi - - - - Bosonul Higgs - - Extensii ale Modelului Standard în fizica particulelor elementare - - - Marea unificare - - - Supersimetria - - - Teoria corzilor - - - Teoria preonilor - Atomi - - Modele istorice de atomi - - Nucleul atomic - Protoni - Neutroni - - Istoric - - - Evoluţia actuală - Electroni - - Istoria - - Detalii tehnice - - Electricitate - Cuarci - Fotoni - Gluoni - Bosoni W şi Z - - Bosonul Higgs - Gravitoni - Neutrino - - Neutrino, noul sistem de comunicaţii - - Telefonul – particulă - - Comunicaţii cu submarinele - - Mesaje pentru călătoria în timp - Cvasiparticule - - Relaţia cu mecanica cuantică multi-corp - - Distincţia între cvasiparticule şi excitaţii colective - - Efectul asupra proprietăţilor colective - - Istoria - Fononi - - Unde de reţea - - Fononi acustici şi optici Subdomenii - Acustica - - Concepte fundamentale ale acusticii - - - Propagarea undelor: nivele de presiune - - - Propagarea undelor: frecvenţa - - - Transducţia în acustică - Astrofizica - - Erupţii solare - - - Evoluţia exploziilor solare - - - Impactul exploziilor solare asupra omenirii - - - - Ejecţia masei coronariene - - - - Misiunile spaţiale - - - - Întreruperi de energie electrică - Fizica atomică, moleculară, şi optică - - Apa grea - - Osmoza - Fizica computaţională - Fizica materiei condensate - Criogenia - Mecanica fluidelor - Optica - - Optica clasică - - Optica modernă - Fizica plasmei - Fizica particulelor - - Istoria - - Modelul Standard - - Fizica particulelor experimentală - - Obiecţii - - Politici publice Metode - Metode ştiinţifice - - Elementele metodelor ştiinţifice idealizate - - Aspecte ale metodelor ştiinţifice - - - Observaţia - - - Ipoteza - - - Predicţia - - - Verificarea - - - Evaluarea - - - Alte aspecte ale metodelor ştiinţifice - Mărimi fizice - Măsurători fizice - Analiza dimensională - - Exemplu aplicat - Statistica Tabele - Legile fizicii - Constante fizice - Sistemul Internaţional pentru unităţi de măsură - - Origine - - Scrierea SI - - Unităţi de bază în Sistemul Internaţional SI - - - Lungime (l) - - - Masa (m) - - - Timp (t) - - - Curentul electric (I) - - - Temperatura termodinamică (T) - - - Cantitatea de substanţă (n) - - - Intensitatea luminoasă (I) - - Unităţi SI derivate - - Prefixe SI în fizică - - - Unităţi folosite în afara SI - Unităţi fizice - - Unităţi ca dimensiuni - - Unităţi de bază şi derivate - - Conversia unităţilor - - Prefixele in sistemul SI - - Sfaturi şi reguli pentru calcule cu unităţi fizice Istoria - Fizica în antichitate - Fizica în Evul Mediu - Fizica în sec. XVI-VIII - Fizica în sec. XIX - Fizica în sec. XX Probleme nerezolvate în fizică Domenii interdisciplinare - Fizica aplicată (Fizica tehnologică) - Fizica acceleratorilor - - Accelerarea și interacțiunea particulelor cu structuri RF - - Dinamica fluxului - - Coduri de modelare - - Diagnosticările fluxului - - Toleranţele maşinii Domenii înrudite - Relaţia fizicii cu alte domenii - - Cerinţe preliminare - - Applicaţii şi influenţe - Astronomia - - Scurtă istorie - - Subdomenii ale astronomiei. Cum se obţin informaţiile în astronomie. - - - După subiect - - - Modalităţi de obţinere a informaţiilor - - Telescoape - - - Tipuri de telescoape - - Planetele rătăcitoare - Biofizica - - Subiecte în biofizică şi domenii conexe - - Biofizicieni celebri - Chimia fizică - - Concepte-cheie - Cosmologia - - Subiecele din cosmologie includ: - - - Cosmologia fizică - - - Cosmologii alternative - - - Cosmologia filosofică - - - Cosmologia religioasă - Electronica - - Exemplu - Geofizica - - Metode - - - Geodezie - - - Sonde spaţiale - - Cutremure - Fizica chimică - Ingineria - - Sarcina ingineriei - - Rezolvarea problemelor - - Utilizarea calculatoarelor - - Etimologia - - Conexiunile cu alte discipline - Ştiinţa materialelor Pseudofizica - Anti-gravitaţia - - Efecte convenţionale care imită efectele anti-gravitaţiei - - Soluţii ipotetice - - - Scuturi gravitaţionale - - - Cercetări în relativitatea generală în anii 1950 - - - A cincea forţă - - - "Unităţi distorsionate" în relativitatea generală - - - Breakthrough Propulsion Physics Program - - Încercări experimentale şi comerciale - - - Dispozitive giroscopice - - - Gravitatorul lui Thomas Townsend Brown - - - Cuplarea gravitoelectrică - - - Premiul Göde - Eter luminifer - - Dezavantaje şi critici - Fuziunea la rece - - Fuziunea cu bule - - Rezultate - - - Producţia de energie şi căldura în exces - - - Heliu, elemente grele, şi neutroni - - Mecanisme propuse Referinţe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - Contact . (shrink)

Teoria relativității speciale a fost propusă în 1905 de Albert Einstein în articolul său "Despre electrodinamica corpurilor în mișcare". Titlul articolului se referă la faptul că relativitatea rezolvă o neconcordanță între ecuațiile lui Maxwell și mecanica clasică. Teoria se bazează pe două postulate: (1) că formele matematice ale legilor fizicii sunt invariabile în toate sistemele inerțiale; și (2) că viteza luminii în vid este constantă și independentă de sursă sau observator. Reconcilierea cele două postulate necesită o unificare a spațiului și (...) timpului în conceptul dependent de cadru spațiu-timp. Teoria se numeşte "specială", pentru că se aplică numai în cazul special al măsurătorilor efectuate atunci când atât observatorul cât şi ceea ce este observat nu sunt afectaţi de gravitaţie. Zece ani mai târziu, Einstein a publicat teoria relativităţii generale, extinderea relativităţii speciale care încorporează gravitaţia. CUPRINS: Teoria specială a relativității Postulatele teoriei relativității speciale Invarianţa vitezei luminii Lipsa unui cadru de referință absolut Determinări alternative ale relativității speciale Experimentul Michelson-Morley pentru confirmarea eterului Experimentele Cel mai fasimos experiment "eșuat" Relativitatea specială Cadre de referință, coordonate și transformarea Lorentz Cadrele de referință și mișcarea relativă Transformarea Lorentz Măsurare versus aparența vizuală Simultaneitatea (Relativitatea simultaneității) Explicaţie Experimentul de gândire tren-cale ferată Diagramele spațiu-timp Transformarea Lorentz Istorie Spațiu-timp Explicaţie Definiții Istorie Impulsul relativist (Cvadri-impuls) Conservarea cvadri-impulsului Dilatarea timpului Dilatarea timpului în funcție de viteză Reciprocitatea Dilatarea timpului gravitațional Testarea experimentală Paradoxul gemenilor Istorie Exemplu specific Rezolvarea paradoxului în relativitatea specială Rolul accelerației Relativitatea simultaneității Contracția lungimii Istorie Bazele relativității Simetrie Realitatea contracției lungimii Însumarea vitezelor Istorie Relativitatea galileiană Relativitatea specială Echivalența masă-energie (E = mc2) Nomenclatură Conservarea masei și a energiei Obiecte și sisteme de obiecte în mișcare rapidă Aplicabilitatea formulei stricte de echivalență masă-energie, E = mc2 Semnificația formulei stricte de echivalență masă-energie, E = mc2 Cauzalitatea și imposibilitatea depășirii vitezei luminii Călătoriile în cosmos Istorie Distanțele interstelare Dilatarea timpului Concepte teoretice Călătorie mai rapidă decât lumina Metrica Alcubierre Gaură neagră artificială Găurile de vierme Principiul corespondenței Mecanica cuantică Alte teorii științifice Referințe Despre autor Nicolae Sfetcu De același autor Contact Editura MultiMedia Publishing . (shrink)

În mod obișnuit, "laboratorul" testelor gravitaționale a fost corpurile cerești, sistemele astrofizice. Dar astfel de teste sunt perturbate de efecte non-gravitaționale. Cel mai utilizat astfel de "laborator" a fost sistemul solar. De curând, oamenii de știință s-au concentrat pe observarea pulsarilor binari pentru verificarea teoriilor gravitaționale, prin observațiile privind variațiile perioadei orbitale, furnizând astfel dovezi indirecte pentru emisia de radiație gravitațională. Dar experimentatorul nu poate ”aranja laboratorul” după nevoile sale, și nici declanșa anumite evenimente atunci când are nevoie de ele. (...) Însă actuala dezvoltare tehnologică începe să permită experimente pure de laborator. DOI: 10.13140/RG.2.2.31987.48169 . (shrink)