In his early essay, “Must We Mean What We Say”, Cavell argues that the claims of ordinary language philosophers regarding “what we say when” are not empirical generalizations about a given group of speakers but are rather to be understood as measuring the limits of what counts as a coherent act of thinking and speaking. Cavell’s charge against the skeptic about the external world is that he seeks to think and speak beyond these limits. In this paper I compare Cavell’s (...) response to the skeptic to Davidson’s. Both base their responses on a broadly Kantian approach that appeals to the conditions under which thinking or speaking about objects is possible. On this approach the skeptic isn’t giving a false answer to an intelligible question, but rather, the question to which the skeptic is giving an answer is shown to be in some way unintelligible. But while Davidson’s critique of the skeptic is based on the conditions of ascribing meaning to one’s words, and contents to one’s beliefs, Cavell’s critique is based on the failure of the skeptic to mean the words he uses in the way that he needs. This difference expresses an underlying disagreement about the meaning of “meaning”: for Davidson the world comes into view through the meaning of our words and concepts, through the contents of our beliefs; for Cavell, the world comes into view through the agreement in “criteria” that are a condition of applying words and concepts to the world. This difference illuminates what Cavell calls “the truth of skepticism”: the idea that “my relation to the world and to others in general is not one of knowing”. (shrink)

Cum va arăta știința în viitorul apropiat? În primul rând, foarte strâns cuplată cu, dependentă chiar de, tehnologie. În al doilea rând, trei factori își vor pune amprenta puternic pe evoluția științei și tehnologiei; globalizarea, încălzirea globală, și acutizarea conflictelor la nivel de națiuni. O perioadă de acumulare în știință, fără salturi calitative spectaculoase în științele naturii și cele formale, dar cu o mulțime de noi teorii care vor apare în domeniul științelor sociale și o dezvoltare fără precedent a tehnologiilor. (...) Noua paradigmă a revoluției științifice și tehnologice a făcut progrese rapide, iar lumea a intrat într-o nouă eră a inovației, cu schimbări profunde. Accentele actuale sunt puse pe spațiul cosmic și controlul genetic. Cercetarea și dezvoltarea științifică creativă va deveni principala activitate a umanității. -/- CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022, pp. 3-10 ISSN 2821 – 8086, ISSN – L 2821 – 8086, DOI: 10.58679/CS23812. (shrink)

Lucrarea debutează cu o retrospectivă a dezbaterilor privind originea vieții: virusul sau celula? Virusul are nevoie de celulă pentru replicare, în schimb celula este o formă mai evoluată pe scara evoluționistă a vieții. În plus, studiul virușilor ridică întrebări conceptuale și filozofice presante despre natura lor, clasificarea lor, și locul lor în lumea biologică. Subiectul pandemiilor este abordat pornind de la existențialismul lui Albert Camus și Sartre, înlocuirea ritualului de excludere cu mecanismul disciplinar al lui Michel Foucault, și despre ipoteza (...) Gaia, dezvoltată de James Lovelock și susținută în actuala pandemie de Bruno Latour. În continuare sunt evidențiate dimensiunile sociale ale pandemiilor, legătura lor cu încălzirea globală care a dus la o creștere a bolilor infecțioase, și despădurirea unor zone întinse, care au determinat virușii să migreze din zona lor nativă („rezervorul” lor). Etica pandemiilor este abordată din mai multe puncte de vedere filosofice, din care cel mai important într-o criză de asemenea dimensiuni globale este utilitarismul care presupune maximizarea beneficiilor pentru societate în conflict direct cu viziunea obișnuită (kantiană) privind respectul față de persoane ca indivizi. După o retrospectivă a virusul COVID-19 care a cauzat actuala pandemie, a ciclului său de viață și a istoriei sale, cu accent pe filosofia morții, este discutat conceptul de bioputere dezvoltat inițial de Foucault, cu referire la practica statelor naționale moderne de control al populațiilor și dezbaterea generată de Giorgio Agamben care afirmă că ceea ce se manifestă în această pandemie este tendința crescândă de a folosi starea de excepție ca o paradigmă normală de guvernare. O altă abordare de interes și foarte dezbătută este cea generată de lucrările lui Slavoj Žižek, care afirmă că actuala pandemie a dus la falimentul actualului capitalism ”barbar”, întrebându-se dacă nu cumva drumul pe care îl va lua omenirea este un neo-comunism. Un alt efect negativ important este desocializarea, cu concluzia unor filosofi că nu putem exista independent de relațiile noastre cu ceilalți, că umanitatea unei persoane depinde de umanitatea celor din jurul ei. Ultima secțiune este dedicată previziunilor despre cum va arăta lumea după pandemie, existând deja semne ale unei schimbări de paradigmă, inclusiv dispariția bruscă a ideologiei legate de „ziduri”: o tuse a fost suficientă pentru a face dintr-o dată imposibilă evitarea responsabilității pe care fiecare individ o are față de toate ființele vii pentru simplul fapt că este parte a acestei lumi, și a dorinței de a fi parte a ei. Întregul este întotdeauna implicat în parte, pentru că totul este, într-un anumit sens, în tot și în natură nu există regiuni autonome care să constituie o excepție. Pandemia COVID-19 pare să restabilească supremația care a aparținut cândva politicii. Una din virtuțile virusului este capacitatea acestuia de a genera o idee mai sobră de libertate: a fi liber înseamnă a face ceea ce trebuie făcut într-o situație specifică. -/- CUPRINS: -/- Abstract Introducere 1 Viruși 1.1 Ontologia 2 Pandemii 2.1 Dimensiuni sociale 2.2 Etica 3 COVID-19 3.1 Biopolitica 3.2 Neocomunism 3.3 Desocializarea 4 Previziuni Bibliografie -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.27611.39205 . (shrink)

Această carte discută problema fundamentală a neoplatonismului – cea a unui principiu de dincolo de ființă și de gândire – în operele celor mai importanți reprezentanți ai acestui curent filozofic: Plotin, Porfir, Iamblichos, Proclus și Damascius. Este vorba despre una dintre cele mai pasionante înfruntări din istoria filozofiei, care pornește de la câteva indicații enigmatice din dialogurile lui Platon, referitoare la sursa cunoașterii și a ființei lucrurilor. Depășind distincția platonică dintre lumea sensibilă și cea inteligibilă, filozofii neoplatonici au căutat să (...) înțeleagă principiul absolut, numit unu sau bine, care face posibilă lumea inteligibilă însăși și realitatea în ansamblul ei, dar care trece astfel dincolo de ființă și de gândire. Volumul de față urmăreşte modul în care evoluează căutarea principiului – cu intriga, desfăşurarea şi deznodământul ei –, dezvăluind disputele interpretative, directe sau indirecte, ce se ţes între filozofii neoplatonici. Miza analizei este aceea de a arăta că, departe de a reprezentaun „dat“ dogmatic inflexibil, problema principiului de dincolo de fiinţă nu încetează să se adâncească şi să se reformuleze, cu mereu alte dificultăţi, de-a lungul tradiţiei neoplatonice. (shrink)

Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul (...) pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”. (shrink)

Una din cele mai citite cărți din lume, considerată o metaforă a condiției umane, și pretabilă la o pluralitate de interpretări, Aventurile lui Pinocchio a avut un impact mare asupra culturii mondiale. Cartea răspunde unei prerogative care aparține doar capodoperelor: aceea de a fi în afara timpului. Cartea pune accent pe investigarea psihologică a personajului său central Pinocchio, în timp ce încearcă să descopere o umanitate pierdută în vidul tehnologiei și al științei. Mitul Pinocchio este folosit pentru a condamna cultura (...) violenței și a consumerismului. Collodi apelează cu succes la interacțiunile metaforice, bipolaritățile, și miracolele ambigue. Identitatea lui Pinocchio este adesea jucată la limită, imaginată de el însuși și de toți cei pe care îi întâlnește în drum. Pinocchio este numele vieții care este simultan anorganică, umană și animală. Aventurile lui Pinocchio explorează modul în care experiențele câștigate în spațiul heterotopic oferă individului capacitatea de a modifica viziunea panoramică, și cum aceste experiențe ne pot arăta în cele din urmă cum putem recupera sau restabili existența noastră ca subiecți individuali. -/- CUPRINS: -/- Abstract Carlo Collodi Aventurile lui Pinocchio Pinocchio Mitul Psihologia Dualitatea Heterotopia Identitatea Inteligența artificială Umanismul Devenirea Demiurgul Educația Bibliografie -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.22089.67688. (shrink)

În teoria câmpului cuantic, principalul obstacol este apariția infinităților netratabile în interacțiunile particulelor datorită posibilității unor distanțe arbitrare între particulele punctuale. Corzile, ca obiecte extinse, oferă un cadru mai bun, care permite calcule finite. Teoria corzilor face parte dintr-un un program de cercetare în care particulele punctuale din fizica particulelor sunt înlocuite de obiecte unidimensionale numite corzi. Ea descrie modul în care aceste corzi se propagă prin spațiu și interacționează una cu cealaltă. La scale de dimensiuni mai mari, o coardă (...) arată ca o particulă obișnuită, cu masa, sarcina și alte proprietăți determinate de starea vibrațională a corzii. DOI: 10.13140/RG.2.2.13066.41924. (shrink)

Volumul de articole, studii, cuvântări şi Pastorale publicat la Editura Mitropolia Olteniei din Craiova în anul 1986 trebuie văzut şi analizat, pentru o bună şi corectă înţelegere, în lumina vremurilor în care a apărut. În acelaşi timp, ideile pe care IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, le dezvoltă în scrierile sale sunt actuale şi după aproape 30 de ani de la strângerea lor între paginile aceleaşi cărţi, după ce văzuseră lumina tiparului cu ani în urmă în diferite reviste (...) din ţară şi străinătate, semn că autorul dovedeşte o putere impresionantă de a rămâne viu prin scrierile sale într-o epocă în care totul era dictat şi atent controlat şi cenzurat de la centru. În zilele noastre, într-o perioadă în care cei ce abordează teme ca „patriotism”, „românism”, „idealul strămoşilor”, „istoria naţională”, „pacea pe pământ”, „munca”, „dreptatea” ş.a. sunt consideraţi a fi spirite retrograde şi contaminate de perioada apusă şi de tristă amintire, cuvintele IPS Nestor Vornicescu referitoare la aceste idei rămân de o actualitate ce îi lasă pe mulţi fără replică. În ciuda faptului că anumite cuvinte şi expresii au fost acaparate de doctrina comunistă, schimbându-li-se sensul, ele reprezintă constante şi permanenţe atât ale spiritului nostru naţional, cât şi virtuţi creştine despre care s-a vorbit şi trebuie să se vorbească şi să fie respectate pentru a putea să ne orientăm într-o Europă din care ele nu au dispărut nicio clipă din discursul oficial sau particular şi în care România îşi caută coordonatele naţionale pentru a se adapta după integrarea atât de mult dorită de toţi. „Volumul Pace pe pământ îl adevereşte pe Mitropolitul şi Academicianul Nestor Vornicescu ca ierarh şi teolog pe linia învăţăturii şi a tradiţiei Ortodoxiei româneşti, iubitor şi luptător pentru ţară şi popor, pentru pace şi înţelegere între oameni şi neamuri, pentru apărarea păcii şi a vieţii. Concluzia categorică este că pacea – salvgardarea, apărarea, întărirea, impunerea şi permanentizarea ei urbi et orbi – constituie imperativul vital al zilelor noastre, cum arată autorul pe bună dreptate”.2. (shrink)

O taxonomie a unui site web este structura utilizată pentru un site web care organizează conținutul într-o manieră logică, astfel încât utilizatorii să poată naviga cu ușurință pe site și să înțeleagă scopul acestuia. Din punct de vedere vizual, aceasta poate arăta ca diferite secțiuni și pagini dintr-un site web sau categorii dintr-un blog. În WordPress, o taxonomie este un mecanism de grupare pentru unele postări (sau linkuri, sau tipuri de postări personalizate).

Filosofia lui Platon se înscrie pe linia presocraticilor, a sofiștilor și a tradițiilor artistice care stau la baza educației grecești, într-un cadru nou, definit de dialectică și teoria ideilor. Cunoașterea este pentru Platon o activitate a sufletului, afectată de obiectele sensibile, și de procesele interne. Platonismul își are originea în filosofia lui Platon, deși nu se confundă cu aceasta. Conform platonismului există obiecte abstracte (noțiune diferită de cea a filosofiei moderne care există într-un al tărâm distinct atât de lumea sensibilă (...) externă, cât și de lumea internă a conștiinței, și este opusul nominalismului). O distincție esențială pentru Platon în filosofia sa este teoria Formelor, distincție dintre realitatea perceptibilă dar neinteligibilă (știința) și realitatea imperceptibilă dar inteligibilă (matematica). Geometria a fost principala motivație a lui Platon, iar aceasta arată și influența lui Pitagora. Formele sunt arhetipuri perfecte ale căror obiecte reale sunt copii imperfecte. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.33183.43687. (shrink)

Omul a căutat dintotdeauna să descopere în viața sa chintesența elementelor existențiale. Adunate laolaltă ca un imens puzzle cosmologic, întrebările Filosofiei au avut cel puțin capacitatea revelatoare a marilor problematizări în ascendența omului de la imanent la transcendent. Prima etapă notabilă în atingerea acestei performanțe îi este negreșit tributată „Filosofiei”, socotită de Platon drept „cea mai mare artă”. Mai concis, pornind de la termenul de artă (gr. μουσικη – lumea muzelor), ni se arată în mod inspirat că „Filosofia este cea (...) mai înaltă muzică pe care a creat-o și a intonat-o mintea omenească. Numai prin acordurile și armoniile acestei muzici a filosofiei, înțelepții lui Platon se puteau ridica până la cel mai înalt cerc al sferelor cerești, unde erau învredniciți de epopteia divină a sublimelor Idei și unde se desfătau cu inefabila muzică a sferelor, muzica universală, cosmică”. Temele fundamentale descoperite prin atare contextualizări, în ceea ce privește filosofia platonică, au rămas până astăzi: „Binele”, „Adevărul” și „Frumosul”. Pentru lămurirea și înțelegerea lor deplină avem însă, negreșit, nevoie de interdisciplinaritate, aplecându-ne așadar spre contextualizarea filosofică, juridică și nu în cele din urmă, teologico-religioasă. „Marii filosofi ai antichității, Socrate, Platon sau Aristotel, ca să enumerăm pe cei mai importanți dintre ei, au cultivat în rândul contemporanilor gustul valorilor eterne, pentru bine, adevăr și frumos, pregătind astfel terenul pentru răspândirea Evangheliei lui Hristos, ca sinteză a valorilor supreme și în primul rând a iubirii. Dacă există până astăzi continente mai puțin receptive la valorile creștine, acestea se datorează în bună măsură absenței unor filosofi care să ridice mintea omului la înălțimea valorilor ideale. Filosofia antică a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru plinirea vremii, în vederea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Dacă Vechiul Testament poate fi considerat, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca un pedagog către Hristos pentru evrei, tot astfel și filosofia antică a îndeplinit în lumea păgână același rol de pedagog către Hristos. Ca o dovadă a prețuirii lor, Biserica răsăriteană a așezat chipurile lui Platon, Socrate sau Aristotel în rândul personajelor din tinda locașului de cult”. Înainte de a analiza interdisciplinar aceste valori perene ale culturii universale, este necesar să conștientizăm ascendența omului spre dobândirea deplină a virtuților. Astfel, în perspectiva descoperirii omului corect, filosofia platoniciană merge până la experierea directă a paideei conceptelor de persoană, stat și societate, de unde trece foarte ușor spre problematizarea Binelui absolut. „Așa trebuie gândite în statul platonic, înțelepciunea, curajul cumpătarea și dreptatea ... Respingerea tiraniei și unitatea reală a corpului social impun acțiuni reciproce ale individului și statului. Sensul și limitele libertății sunt determinate prin formula educației prin stat și pentru stat”. Această absorbție statală a individului l-a depărtat pe Aristotel de Republica lui Platon, „Stagiritul având un simț deosebit al concretului, ca orice observator al naturii”. (shrink)

În ciuda faptului că nu contribuie la ordonarea cunoașterii actuale despre fascism, ci dimpotrivă, creează confuzie, lucrarea Madeleinei Albright are unele merite incontestabile. Primul dintre ele este capacitatea de a simplifica, într-o naraţiune scurtă, ușor de parcurs, ideile și faptele liderilor fasciști interbelici. Începând cu capitolul al doilea și până la cel de-al cincilea, istorisirea ar putea să fie folosită ca un foarte accesibil, viu și instructiv rezumat istoric pentru studenţi. Cu certitudine, experienţa profesorală a autoarei în învăţământul politic american (...) a ajutat-o să ajungă la acest nivel excepţional de persuasiune didactică. În al doilea rând, focalizându-și descrierile asupra personalităţii liderilor mai mult decât asupra fenomenelor social-economice, efectul imediat al lecturii este acela de a te face să reflectezi la cât de mult contează orgoliul și ambiţiile personale în alegerea drumului spre fascism. Portretele pe care cartea le schiţează sugerează că nu politician fascist modest și delăsător pur și simplu nu poate exista, așadar transmite cititorilor o intuiţie interesantă în sine. De asemenea, deși face destul de multe afirmaţii îndoielnice, Albright nu se abţine să enunţe unele adevăruri pe care politicienii de obicei le ocolesc. De exemplu, admiraţia lui Winston Churchill faţă de membrii cuplului fascist italo-german este ilustrată cu citate atât în capitolul despre ascensiunea lui Mussolini (p. 25), cât și în cel despre dobândirea puterii de către Hitler (p. 52). Este descris destul de clar și felul în care anticomunismul elitei liberale și conservatoare a contribuit decisiv la succesul politic al celor doi. În fine, cartea arată indirect cât de diferită este încercarea de a defini un fascist de aceea de a defini fascismul și că fascismul este mai mult decât suma credinţelor și acţiunilor adepţilor lui. (shrink)

Desfăşurând harta lumii -/- Istoria şi geografia sunt lecţii pe care omenirea le-a învăţat, dar nu le-a respectat. Adesea surprinzătoare, istoria ne oferă exemple de măreţie şi de uimitor declin. Geografia ne arată cum se pot dezvolta popoarele lumii dacă sunt ajutate de mediul înconjurător. Studierea acestor lecţii ne oferă un paradox. State cu o istorie bogată, dar cu o geografie dezavantajoasă, au devenit mari puteri economice şi tehnologice ‒ un exemplu clasic este Japonia. State cu o istorie şi cu (...) o civilizaţie nu atât de bogată sunt exemple de prosperitate datorită unei geografii avantajoase ‒ Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite. Un singur stat a putut să înmănuncheze aceste lecţii şi să devină cea mai mare putere cunoscută a lumii ‒ Statele Unite ale Americii. Stat cu un destin manifest şi cu o dorinţă de a arăta lumii că libertatea este cel mai de preţ lucru. Am desfăşurat harta lumii şi am rămas uluit de ce am observat. Regiuni pline de resurse care se afundă într-o subdezvoltare uluitoare ‒ Africa, Rusia şi America Latină ‒ şi regiuni cu resurse puţine şi cu o dezvoltare impresionantă ‒ Japonia, Germania, China şi, într-o anumită măsură, şi Statele Unite ale Americii. Dacă nu ne putem alege geografia, putem măcar să ne facem istoria. După acest dicton s-au condus multe state care şi-au dorit să atingă un nivel înalt de civilizaţie. Totuşi, de acest clivaj? O sumedenie de răspunsuri ne vin în minte: model cultural, arhetip civilizaţional, dorinţa de a se dezvolta. Toate aceste state au trăit în realitatea pe care şi-au creat-o, dar şi în utopia la care au visat. Lumea este condusă de vise şi speranţe, refuzând realitatea. Expansiunea islamului este paradigma utopică a mântuirii tuturor, expansiunea capitalistă este utopia dezvoltării lumii şi avansului civilizaţiei iar utopia democratică este dorinţa ascunsă a omului de a fi egal cu toţi ceilalţi. Toate aceste utopii formează din actuala lume în care trăim o lume conflictuală, o lume avidă de resurse, o lume în care puterea este mai importantă decât modelul civilizaţional. Am denumit această carte Noua Utopie după ce am deschis cartea de istorie a lumii şi am desfăşurat harta lumii, realizând că fiecare popor şi-a format propriul său vis. Conflictul izbucnit în lume a fost declanşat de reala dorinţă a fiecărui popor de a-şi exprima liber propriul vis. Fiecare vis s-a întâlnit cu alt vis şi aşa a ieşit o realitate deformată, în care popoarele lumii, cu structură bio-genetică asemănătoare, au intrat într-un conflict fratricid, care modelează această lume în care trăim. Când scriu aceste rânduri o serie de evenimente ne-au demonstrat că utopia globalistă a lumii este desuetă şi că se revine la o nouă eră a naţionalismelor. De ce am numit aceste idei filosofice, politice şi morale utopii? Pentru că niciuna dintre aceste idei nu poate exprima, în mod real şi concret, dimensiunea realităţii în care trăim. -/- Dr. Alexandru Cristian. (shrink)