În acest eseu evidențiez principalele aspecte psihologice și filosofice desprinse din filmul Solaris regizat de Andrei Tarkovski, precum și tehnicile cinematografice utilizate de regizor pentru a-și transmite mesajele spectatorului. În ”Introducere” prezint pe scurt elementele relevante din biografia lui Tarkovski și o prezentare generală a romanului Solaris a lui Stanislav Lem și filmul Solaris în regia lui Andrei Tarkovsky. În ”Tehnica cinematografică” vorbesc despre ritmul specific al scenelor, mișcarea radicală declanșată de Tarkovsky în cinematografia modernă, rolul elementelor simbolice (...) și iconice, , și afinitățile cu zona fantastică a literaturii ruse. În ”Aspecte psihologice” analizez problema comunicării într-o societate umană a viitorului considerată de Tarkovsky ca rigidă, obsesia casei, și evoluția personală a lui Kris, Hari, și a relațiilor dintre ei. În ”Aspecte filosofice” se analizează filmul prin prisma filosofiei minții (dualismul cartezian, reducționismul și funcționalismul), a problemei identității personale, a teoriei spațiilor heterotopice dezvoltată de Michel Foucault, și interpretările semantice care se pot deduce din film. De asemenea, se analizează problema identității personale prin prisma filosofiei lui Locke. ”Concluziile” expun ideile generale rezultate din acest eseu, respectiv că Tentativele omului de a clasifica și de a păstra forme de interacțiune cu entități necunoscute vor fi întotdeauna condamnate la eșec și vor reflecta o greșeală majoră în lumea panoptică în care trăim. În acest cadru de analiză a filosofiei minții, funcționalismul pare a fi cel mai intuitiv. Solaris este, totuși, un film care începe ca o căutare a răspunsurilor și ajunge să ofere aceste răspunsuri împreună cu o serie de întrebări cu totul diferite. (shrink)

Autobiographical reflections on Andrey Tarkovsky as a teacher.

Tarkovsky a dezvoltat o teorie a cinematografiei pe care a numit-o "sculptarea în timp". Prin aceasta el a vrut să evidențieze caracteristica unică a cinematografiei ca mediu, aceea de aborda experiența noastră despre timp și de a o modifica. Filmul neregulat transcrie timpul în timp real. Folosind filmări lungi și câteva tăieturi în filmele sale, el a urmărit să ofere spectatorilor un sentiment de trecere a timpului, timpul pierdut și relația dintre un moment de timp și altul. El consideră (...) cinematografia ca o reprezentare a curenților distinctivi sau undelor de timp, transmise în film prin ritmul său intern. Ritmul este în centrul "filmului poetic." DOI: 10.13140/RG.2.2.35151.33447. (shrink)

Filmul Solaris (1972) al lui Andrei Tarkovski poate fi abordat prin prisma filosofiei minții, a întrebărilor esențiale în acest domeniu. Aceste întrebări se referă la personalitate și suferință, care acoperă cel puțin perioada de la Rene Descartes la filosofii moderni, precum Derek Parfit și Hilary Putnam. Solaris apare ca un vehicul adecvat pentru a explora provocările filosofice. De altfel, filmul Solaris al lui Tarkovsky permite multiple interpretări semantice. În același timp, Solaris prezintă un exemplu excelent despre modul în care (...) spațiile heterotopice pot exista în termeni cinematografici. DOI: 10.13140/RG.2.2.30893.23521. (shrink)

Tarkovsky recognizes these differences, saying that there is a contradiction with Lem's initial idea, because he was interested in the problems of inner life, spiritual problems, so to speak, and Lem was interested in the collision between man and Cosmos. In an ontological sense of the word, in the sense of the problem of knowing and the limits of this knowledge - it is about that. Lem even said that mankind was in danger, that there was a crisis of (...) knowledge when man did not feels ... This crisis is growing, a snowball, takes the form of various human tragedies, including scientists. (shrink)

In this chapter, I argue that the films of Andrei Tarkovsky are particularly suitable for inducing feelings of the numinous. This suitability is a formal rather than semantic feature of his films, and is tied indelibly to what film scholars call ‘suture’. I with a summary of what film theorists mean by ‘suture’, before providing a principled defence of the Merleau-Pontian suture theory outlined by George Butte. Second, I will demonstrate that, in spite of the strength of Butte’s formulation, (...) the numinousness of Tarkovsky’s films pose an analytical challenge to his suture theory. Finally, I will then provide my own extension of Butte’s suture theory, arguing that, by virtue of the formal properties they possess, we encounter Tarkovsky’s films more like religious objects than ordinary films. The tenor of these encounters is why Tarkovsky’s films are appropriate loci for feelings of the numinous. (shrink)

Filmul lui Tarkovski este o "dramă a durerii și a redresării parțiale" concentrată asupra psihologiei echipajului stației de pe Solaris. Tarkovski a dorit astfel să abordeze mai profund emoțional și intelectual genul științifico-fantastic, considerat de el ca fiind superficial. Filmul tratează un fenomen central al analizei critice-psihologice a lui Klaus Holzkamp asupra percepției umane: condițiile de percepție a lumii umane sunt semnificative pentru ființele umane. Este este o specie complexă noetică - o specie cu proprietatea gândirii, care a evoluat în (...) condiții complet diferite de ale noastre. DOI: 10.13140/RG.2.2.23737.01120. (shrink)

About the main psychological and philosophical aspects detached from the film Solaris directed by Andrei Tarkovski, as well as the cinema techniques used by the director to convey his messages to the spectator. In the "Introduction" I briefly present the relevant elements of Tarkovski's biography and an overview of Stanislav Lem's Solaris novel and the film Solaris directed by Andrei Tarkovsky. In "Cinema Technique" I talk about the specific rhythm of the scenes, the radical movement triggered by Tarkovsky (...) in modern cinema, the role of symbolic and iconic elements, and affinities with the fantastic area of Russian literature. In Psychological Aspects I analyze the issue of communication in a human society of the future considered by Tarkovsky as rigid, the obsession of the house, and the personal evolution of Kris, Hari, and the relationships between them. In Philosophical Aspects, the film is analyzed through the philosophy of the mind (Cartesian dualism, reductionism and functionalism), the problem of personal identity, the theory of heterotopic spaces developed by Michel Foucault, and the semantic interpretations that can be deduced from the film. It also analyzes the issue of personal identity through Locke's philosophy. "Conclusions" show the general ideas of this essay, namely that Man's attempts to classify and maintain forms of interaction with unknown entities will always be condemned to failure and will reflect a major mistake in the panoptic world in which we live. In this framework of analysis of the philosophy of mind, functionalism seems to be the most intuitive. Solaris is, however, a movie that begins as a search for answers and comes to provide these answers with a whole range of different questions. -/- CONTENTS: -/- Abstract Introduction 1 Cinema technique 2 Psychological Aspects 3 Philosophical aspects Conclusions Bibliography Notes -/- DOI: 10.58679/MM59030 , ISBN 978-606-033-225-1. (shrink)

Tarkovsky opposed to the movie editing and considered that the basis of the art of cinematography (movie art) is the internal rhythm of images. He considers cinema as a representation of distinctive currents or time waves, transmitted in the film through its internal rhythm. Rhythm is at the heart of the "poetic film". A rhythm like a movement inside the frame ("sculpting in time"), not as a sequence of images in time. Time within the frame expresses something significant and (...) true that goes beyond the events itself, received differently by each spectator. The rhythm is not determined by the length of the sequences, but by the pressure of time passing through them. DOI: 10.13140/RG.2.2.11136.48642. (shrink)

This chapter argues that the space of the thermal pool is central to Tarkovsky’s exploration of the mystery of sacrifice and the pain of exile in Nostalghia. Spatially, the geometry and textures of the pool are echoed throughout the film’s interiors, in hotel corridors and cathedrals. I propose that we can see Tarkovsky’s aesthetic in Nostalgia as one of overflow. The water that initially fills the pool overflows into nearly every scene, as interiors of houses are flooded in (...) dream-like visions, and the echoing sound of dripping water is omnipresent. Thematically, the film explores the way in which past and present, memory and dream, and the spaces of home and exile flow into each other, using techniques of superimposition. I argue that such overflowing, in both theme and aesthetic, can be productively read in conjunction with Henri Bergson’s theories of duration, in which variegated temporal rhythms continually bleed into each other. Nostalgia’s pool forms a space of becoming, where place and identity is continually in flux. (shrink)

Le film de Tarkovsky est un « drame de douleur et de récupération partielle » axé sur la psychologie de l'équipe de la station Solaris. Tarkovsky voulait aborder plus profond émotionnellement et intellectuellement le genre scientifique-fantastique, considéré par lui comme superficiel. Il traite un phénomène central de l'analyse psycho-critique de la perception humaine de Klaus Holzkamp : les conditions de la perception du monde humain sont significatives pour l'homme. Dans la perception, les êtres humains sont orientés vers un (...) sens objectif que possèdent les objets par rapport à l'activité vitale de l'homme. En vertu de cette qualité, la localisation des sens dans les objets est exclusivement une caractéristique du monde humain. DOI: 10.13140/RG.2.2.10967.42403. (shrink)

Tarkovski’s film is a drama of pain and partial recovery centered on the psychology of the Solaris station crew. Tarkovski wanted to address this way the deeply emotional and intellectual science-fantastic genre, considered by him to be superficial. The film approaches a central phenomenon of Klaus Holzkamp’s critical-psychological analysis of human perception: the perceptions of the human world are significant to human beings. In perception, human beings are oriented towards an objective sense, which objects possess it in connection with the (...) vital activity of the people. By virtue of this quality, the localization of meanings in objects is exclusively a characteristic of the human world. DOI: 10.13140/RG.2.2.13456.05129. (shrink)

Tarkovsky s’est opposé au montage et a considéré que la base de l’art cinématographique (l’art du film) est le rythme interne des images. Il a considèré le cinéma comme une représentation des courants distinctifs ou des ondes de temps, transmis dans le film par son rythme interne. Le rythme est au cœur du « film poétique ». Un rythme comme un mouvement dans le cadre (« la sculpture dans le temps »), pas comme une séquence d'images dans le temps. (...) Le temps passé dans le cadre exprime quelque chose de significatif et de vrai, qui dépasse les événements eux-mêmes et est reçu différemment par chaque spectateur. DOI: 10.13140/RG.2.2.30568.62727. (shrink)

Les principaux aspects psychologiques et philosophiques détachés du film Solaris réalisé par Andrei Tarkovski, ainsi que les techniques cinématographiques utilisées par le réalisateur pour transmettre ses messages aux spectateurs. Dans « Introduction », je présente brièvement les éléments pertinents de la biographie de Tarkovski et un aperçu du roman Solaris de Stanislav Lem et du film Solaris réalisé par Andrei Tarkovsky. Dans « Technique cinématographique », je parle du rythme spécifique des scènes, du mouvement radical déclenché par Tarkovski dans (...) le cinéma moderne, du rôle des éléments symboliques et iconiques et des affinités avec le fantastique domaine de la littérature russe. Dans « Aspects psychologiques », j'analyse la question de la communication dans une société humaine de l'avenir considéré par Tarkovski comme rigide, de l'obsession de la maison et de l'évolution personnelle de Kris, Hari et de leurs relations. Dans « Aspects philosophiques », le film est analysé à travers la philosophie de l’esprit (dualisme cartésien, réductionnisme et fonctionnalisme), le problème de l’identité personnelle, la théorie des espaces hétérotopiques développée par Michel Foucault et les interprétations sémantiques pouvant être déduites du film. J'analyse également la question de l'identité personnelle à travers la philosophie de Locke. Les « Conclusions » montrent les idées générales de cet essai, à savoir que les tentatives de l'homme pour classer et maintenir des formes d'interaction avec des entités inconnues seront toujours condamnées à l'échec et refléteront une erreur majeure du monde panoptique dans lequel nous vivons. Dans ce cadre d'analyse de la philosophie de l'esprit, le fonctionnalisme semble être le plus intuitif. Solaris est toutefois un film qui commence par une recherche de réponses et vient apporter à ces réponses toute une gamme de questions différentes. -/- SOMMAIRE: -/- Abstract Introduction 1 Technique cinématographique 2. Aspects psychologiques 3. Aspects philosophiques Conclusions Bibliographie Notes -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.20367.53929 . (shrink)

Le film est un drame psychologique se déroulant à bord d'une station spatiale en orbite autour de la planète Solaris. Les trois membres de l'équipage ont des problèmes psychologiques. Le psychologue Kris Kelvin est envoyé là pour évaluer la situation, mais il fait face aux mêmes phénomènes mystérieux que les autres. Pour Tarkovsky, le conflit existentiel exposé par Lem n'était que le point de départ du développement de la vie intérieure des personnages. DOI: 10.13140/RG.2.2.11405.49129.

Voi analiza una dintre cele mai importante secvente (min 20) din acest film: “Andrei in camera de hotel”. Ideea principala: camera (pin obiecte si lumini) reflecta granita dintre doua lumi (Est-ortodox si Vest-catolic) + femeie-barbat + suspendarea TIMPULUI + lipsa de identitate a lui Andrei (scriitor rus pierdut in Italia). Ideea de pierderea a identitati este “universala” datorata pierderii credintei in general. Identitatea fiecaruia dintre noi data de ganduri, amintiri, emotii, imaginatie, visuri!

In Solaris, within the limits of heterotopic experience, several theoretical and ontological questions are examined through approaches on each character. Berton declares one of the main philosophical themes of the movie when he tells Kelvin: "You want to destroy that which we are presently incapable of understanding? Forgive me, but I am not an advocate of knowledge at any price. Knowledge is only valid when it's based on morality." The ocean does not mean anything as an object, it simply exists. (...) The ocean is not found in any of the human experimental approaches. DOI: 10.13140/RG.2.2.15910.68169 . (shrink)

In Difference and Repetition, Deleuze evokes dramatization when he suggests that intensities must dramatize the Ideas to condition their actualization. This allusion to an artistic category, in the midst of his metaphysical inquiry, has remained obscure, and despite its cruciality, it is not clear why he appeals to dramatization to explain any actualization and not solely the artistic actualization. This essay attempts to elucidate this ambiguity, by foregrounding a zone of torsional continuity, wherein intensity encounters the Idea and expresses it (...) through dramatization. This process is at play in the actualization of the organic field, social field, and aesthetic field, where an intensive larval subject—embryo, disentangled individual, artist—encounters the biological, social, or artistic Idea. While referring to the artistic encounter, it is shown how dramatization is indispensable to actualize every Idea. Finally, through Tarkovsky and Blanchot, the notion of poeticization is formulated that, while complementing dramatization, unveils certain tacit nuances of the Deleuzian actualization. (shrink)

Dacă cercetarea fenomenologică are o anumită intuiţie mai mult sau mai puţin vagă a direcţiei în care se îndreaptă, ea nu ştie dintru început unde anume va ajunge, unde anume o vor ghida întrebările. Ca în Călăuza lui Tarkovski, cercetătorul aruncă înaintea sa întrebarea şi apoi o urmează, înaintând oarecum în necunoscut, în orizontul neştiut pe care întrebarea îl deschide. Tocmai de aceea cercetarea fenomenologică este o explorare, o înaintare în necunoscut, fără o hartă sigură, fără o busolă infailibilă, alta (...) decât cea a propriei pre-înţelegeri, care poate fi confirmată sau infirmată pe parcurs. Spre deosebire de alte tipuri de cercetare, care pornesc de la un dat pozitiv deja disponibil, deja asigurat, în fenomenologie cercetătorul trebuie să îşi obţină datul originar, să şi-l asigure constant, să-l extragă din contexte fenomenale în care el este de cele mai multe ori ocultat, mascat şi obturat. Tot aşa şi noi, întrebându-ne dacă şi cum ar putea fi conceput un sens originar şi integrator al trupului, unul care să premeargă şi totodată să cuprindă diversele forme de expresie corporală a existenţei umane, noi nu presupunem că îl avem deja, gata dat, disponibil, apt de a fi arătat cu degetul: iată-l! Dimpotrivă, este mult mai plauzibil ca acest sens originar să ne fie dat întâi de toate prin ocultările sale, prin formele sale derivate, privative sau sărăcite. Explorarea fenomenologică ia atunci chipul unei operaţii de desfoliere, de recuperare a unui strat de sens originar, ascuns în spatele unor aluviuni care îl acoperă şi, uneori, îl fac de nerecunoscut. (shrink)

Inspired by Farshad Zahedi’s audiovisual essay The Petrified Object and the Poetics of Time in Cinema, this article briefly presents three philosophical approaches to cinema’s ways of expressing time – as articulated by Bergson, Tarkovsky, and Deleuze – and questions how absolute time and chronological time are brought to a state of crisis by this modern form of art.

Cursul va contine patru parti pe urmatoarele filme si lucrarile: I. Andrei Tarkovski: “Solaris”, “Calauza”, “Nostalghia”, “Sacrificiul” - Friedrich Nietzsche si “eterna reintoarcere” - Mircea Eliade si “eterna reintoarcere” II. Wong Kar-wai: “In the mood for love”, “2046” III. Cristi Puiu: “Sieranevada” IV. Constantin Brancusi: Ansamblul de la Targu Jiu + sculpturile principale (Pasarea in zbor, Mlle Pogany, etc.).

Solaris présente un excellent exemple de la façon dont les espaces hétérotopiques peuvent exister en termes cinématiques. Le film de Tarkovsky explore la manière dont les expériences acquises dans l’espace hétérotopique offrent à l’individu la possibilité d’inverser la vision panoramique et comment ces expériences peuvent enfin nous montrer comment nous pouvons recouvrer ou restaurer notre existence en tant que sujets individuels. À travers les expériences des personnages du film, nous sommes invités à observer les nombreuses forces et discours qui (...) ont contribué à la création de cet espace, d’un point de vue externe. DOI: 10.13140/RG.2.2.26619.05926 . (shrink)