In this paper, we present a dialectical argument for a priori skepticism (i.e. the thesis that we can be skeptical about a priori knowledge). Then, we propose a framework that combines elements from inferential contextualism and logical conventionalism to offer a weak transcendental argument against a priori skepticism.

In this paper, I present an interpretation of Descartes that deemphasizes his skepticism. I analyze a selection of remarks from Descartes’ correspondence in which he makes judgments about the skeptics. I argue that such remarks display Descartes’ attitude of contempt for skeptical philosophy. Since Descartes associates the skeptics with the activity of constant and total doubting and yet presents scenarios that seemingly arise from extreme doubt—like the malicious demon hypothesis—I look at what Descartes says in the correspondence about his own (...) use of doubt in his published works. Descartes distances himself from the skeptics because he claims that whereas they doubt everything and, in so doing, act heretically, he uses doubt for a noble purpose. I suggest that although Descartes is influenced by skeptical ideas and considers skeptical argumentation to be useful, his strategic use of such argumentation should not lead us to believe that he condones skepticism. Quite the contrary, most of his remarks on the subject show that Descartes is highly critical or dismissive of skeptical ideas. Therefore, I argue that it is more accurate to characterize Descartes as a philosopher generally opposed to skepticism. (shrink)

It is often noted that if someone has a tertiary degree in a scientific field who promotes an anti-science-establishment, antiscience, or pseudoscience agenda, they are very often engineers, dentists, surgeons or medical practitioners. While this does not mean that all members of these professions or disciplines are antiscience, of course, the higher frequency of pseudoscience among them is indicative of what I call the “deductivist mindset” regarding science itself. Opposing this is the “inductivist mindset”, a view that has been deprecated (...) among philosophers since Popper. Roughly, the deductivist mindset tends to see problems as questions that can be resolved by deduction from known theory or principle, while the inductivist sees problems as questions to be resolved by discovery. These form cognitive poles, which nobody ever purely instantiates, but a cognitive tendency to be a deductivist may explain why some people find results that conflict with prior theoretical commitments, whether scientific or not, unacceptable. The deductivist tends to be a cognitive conservative, where the inductivist tends to be a cognitive progressive, and the conservative mindset leads to a ressentiment about modernism, and hence about certain scientific results, more often, or so I shall argue in this chapter. (shrink)

Volumul de articole, studii, cuvântări şi Pastorale publicat la Editura Mitropolia Olteniei din Craiova în anul 1986 trebuie văzut şi analizat, pentru o bună şi corectă înţelegere, în lumina vremurilor în care a apărut. În acelaşi timp, ideile pe care IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, le dezvoltă în scrierile sale sunt actuale şi după aproape 30 de ani de la strângerea lor între paginile aceleaşi cărţi, după ce văzuseră lumina tiparului cu ani în urmă în diferite reviste (...) din ţară şi străinătate, semn că autorul dovedeşte o putere impresionantă de a rămâne viu prin scrierile sale într-o epocă în care totul era dictat şi atent controlat şi cenzurat de la centru. În zilele noastre, într-o perioadă în care cei ce abordează teme ca „patriotism”, „românism”, „idealul strămoşilor”, „istoria naţională”, „pacea pe pământ”, „munca”, „dreptatea” ş.a. sunt consideraţi a fi spirite retrograde şi contaminate de perioada apusă şi de tristă amintire, cuvintele IPS Nestor Vornicescu referitoare la aceste idei rămân de o actualitate ce îi lasă pe mulţi fără replică. În ciuda faptului că anumite cuvinte şi expresii au fost acaparate de doctrina comunistă, schimbându-li-se sensul, ele reprezintă constante şi permanenţe atât ale spiritului nostru naţional, cât şi virtuţi creştine despre care s-a vorbit şi trebuie să se vorbească şi să fie respectate pentru a putea să ne orientăm într-o Europă din care ele nu au dispărut nicio clipă din discursul oficial sau particular şi în care România îşi caută coordonatele naţionale pentru a se adapta după integrarea atât de mult dorită de toţi. „Volumul Pace pe pământ îl adevereşte pe Mitropolitul şi Academicianul Nestor Vornicescu ca ierarh şi teolog pe linia învăţăturii şi a tradiţiei Ortodoxiei româneşti, iubitor şi luptător pentru ţară şi popor, pentru pace şi înţelegere între oameni şi neamuri, pentru apărarea păcii şi a vieţii. Concluzia categorică este că pacea – salvgardarea, apărarea, întărirea, impunerea şi permanentizarea ei urbi et orbi – constituie imperativul vital al zilelor noastre, cum arată autorul pe bună dreptate”.2. (shrink)

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca Anul Omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, dar și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Având în vedere tema propusă de organizatorii acestei dezbateri, dar și anumite reacții negative după Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat în Creta între 18–26 iunie 2016, prezentarea mea va avea ca subiect legătura dintre Biserica Ortodoxă Română și Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) (...) în perioada comunistă dintre anii 1948–1989. Voi analiza critic anumite momente cheie din istoria acestei legături, care au lăsat anumite amprente în istoria Bisericii Ortodoxe Române și de care nu trebuie să uităm așa curând. În același timp, personalitățile care au marcat această perioadă nu pot fi trecute cu vederea, printre care personalitatea Părintelui Patriarh, Justinian Marina, rămâne una de amintit. (shrink)

Presa creştin-ortodoxă craioveană a ocupat un loc important în viaţa culturală şi duhovnicească a locuitorilor Cetăţii Presa creştin-ortodoxă craioveană: trecut şi prezent 71 Băniei şi nu numai, începând cu secolul al XX-lea. Publicaţiile apărute de-a lungul timpului au avut ca principal scop clădirea sufletească a credincioşilor olteni, fară a uita de pregătirea lor teologică şi de conectarea la realităţile religioase şi laice din anumite perioade. între apariţiile de acest fel din Craiova (din consideraţii de spaţiu nu ne-am ocupat în aceste (...) pagini decât de o parte dintre ele), cea mai importantă rămâne revista Mitropolia Olteniei, cu o vechime neîntreruptă de peste 70 de ani, continuând traseul început de vechile publicaţii ortodoxe craiovene şi deschizând perspective pentru noile apariţii periodice olteneşti ce abordează teme religioase. (shrink)

Cartea de față este teza de doctorat în Teologie a autorului, alcătuită și susținută în cadrul Școlii Doctorale „Sf. Nicodim” a Universității din Craiova, în noiembrie 2021. Lucrarea se remarcă prin rigurozitatea și amploarea cercetării teologice despre o temă actuală în misiologie, anume relația dintre misiune și eclesiologie. În acest sens, opera și personalitatea Pr. Prof. Ion Bria sunt punctele de referință pentru susținerea dimensiunii misionare a Bisericii Ortodoxe. Amintim că Pr. Ion Bria ne-a fost un apropiat, mai ales în (...) perioada activității noastre ca profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu (1999- 2001). În semn de apreciere, i-am semnat Prefața volumului Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică, publicat la editura România Creștină, în anul 1999. Lucrarea părintelui Diac. Doru Marcu se situează la întâlnirea dintre Misiologie și Dogmatică. Totuși, analiza este una misiologică, având în vedere formarea profesional-teologică a autorului, licențiat în teologie, cu studii masterale la Facultatea de Teologie din București și cu studii misiologice în străinătate, la Facultatea de Teologie și Studii Religioase, Universitatea Catolică din Leuven, Belgia. Pregătirea temeinică a părintelui autor se observă din numeroasele studii și lucrări folosite în prezenta cercetare. Apreciem și informațiile inedite despre prestigioasa activitate a Pr. Ion Bria, în conformitate cu documentele de arhivă cercetate de autor în fondul dedicat teologului român în Arhivele Consiliului Mondial al Bisericilor din Geneva, Elveția. Pornind de la adevărul că misiunea este parte integrantă eclesiologiei, autorul demonstrează că, în viziunea Pr. Ion Bria, conceptul liturghie după Liturghie este definitoriu pentru a înțelege legătura dintre cele două dimensiuni. Punctul de vedere al autorului se situează în interiorul teologiei ortodoxe ce consideră că misiunea nu se poate realiza fără eclesiologie. Așadar, Biserica rămâne un organism viu și teandric propovăduind neîncetat mesajul evanghelic al Împărăției lui Dumnezeu. Conceptul liturghie după Liturghie propune o strânsă legătură între actul eclesial și actul misionar, care începe prin săvârșirea Sfintei Liturghii și se continuă ca o nouă liturghie a iubirii aproapelui, prin cuvânt și prin faptă. 8 În concluzie, lucrarea părintelui Marcu este un reper pentru teologia românească și nu numai. Mai mult, având în vedere că în acest an se împlinesc două decenii de la trecerea la cele veșnice a Pr. Ion Bria, cartea de față va reprezenta în mod sigur și un omagiu de cinstire a celui mai important misiolog român. (shrink)

One of the central strengths of Salem's analysis of Nasserism is that she recognizes both its world-historical significance as a progressive nationalist movement, and its severe limitations. In the first section of this paper, I discuss Salem's notion of the "afterlives" of the Nasserist project by drawing attention to one of the most debilitating legacies of that project, namely the transformation of Egyptian politics into petty bourgeois politics. In the second section, I argue that while Salem does (...) not explicitly draw on Hegel's understanding of tragedy in her account of Nasserism, her analysis of Nasserism essentially amounts to depicting it as a Hegelian tragedy. By placing Salem's book in conversation with Hegel (and his philosophy of action), we can make explicit what I take to be one of the central claims made by Salem, namely that when passing judgment on past and present national liberation movements we should remember that innocence is "only non-action, like the mere being of a stone" [nur das Nichttun wie das Sein eines Steines] (Hegel 1986, 346). In the third section of this paper, I raise some critical points about Salem's characterization of the nationalism that was associated with the Nasserist project, as well as about the deployment of the concept of modernity in her analysis. I argue that her account of modernity in the book does not distinguish between the concept of modernity as it refers to a certain kind of normative philosophical discourse, and modernization theory qua theory of development. Finally, I draw on Salem's use of the concept of hegemony in order to pose a question regarding the political significance of the contemporary cultural hegemony of Islamist movements in Egypt. (shrink)

Despre afinitățile elective dintre Mircea Eliade și diferiți oameni de cultură români și străini s-au scris multe pagini de-a lungul timpului. Cei interesați de opera savantului nu pot trece cu vederea legăturile spirituale și culturale cu Nae Ionescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Constantin Noica, Goethe, C.G. Jung, Marcel Proust, Raffaele Pettazzoni etc. Și numărul acestora poate crește cu multe alte nume din țară și din străinătate, dovedind faptul că Mircea Eliade a fost și rămâne o personalitate care a marcat istoria (...) și cultura națională și universală și ale cărui idei încă fecundează spiritele preocupate de viața religioasă, de literatură sau de științele secolului în care trăim. Pornind de la aceste date, în cartea de față încercăm să creionăm felul în care ideile lui Eliade pot fi așezate alături de cele ale unor gânditori din arii diferite de cercetare, având în centru teme ce se regăsesc atât în lucrările savantului de origine română, cât și operele acestor personalități. În acest sens, ne-am oprit la câteva nume importante: Rudolf Otto, Sfântul Dionisie Areopagitul (alături de Meister Eckhart și Nicolaus Cusanus), Pr. Alexander Schmemann, Thomas J.J. Altizer, Sfântul Grigorie Palama (și isihasmul), I.P. Culianu, Marin Sorescu, Constantin Brâncuși, Nicolae Steinhardt, Pr. Dumitru Stăniloae. (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

În lucrarea noastră despre însemnările lui Mircea Eliade cu privire la Sfântul Grigorie Palama şi la isihasm am încercat să propunem o altfel de abordare a învăţăturii ortodoxe, aşa cum a fost ea formulată în secolul al paisprezecelea. Dacă abordarea teologică este cea care scoate la iveală frumuseţea învăţăturii ortodoxe, ideile Sfântului Grigorie Palama fiind o continuare a tradiţiei creştine din primele secole, încercarea de a compara aceste învăţături, ca şi a tradiţiei isihaste, cu alte învăţături şi tradiţii, este un (...) subiect spre care se îndreaptă tot mai mulţi cercetători. Mircea Eliade, dincolo de formarea sa în spaţiul creştinismului ortodox, aşa cum remarcă din ce în ce mai mulţi cercetători ai operei sale, este un istoric al religiilor a cărui abordare este atât nouă, cât şi continuatoarea vechii cercetări fenomenologice. Mai mult decât atât, chiar dacă sunt destule voci care contestă acest lucru, Mircea Eliade rămâne unul dintre cei mai mari istorici ai religiilor din toate timpurile. În analiza operelor la care ne-am oprit în studiul nostru, Eliade scoate în evidenţă asemănările, dar mai ales deosebirile ce există între învăţătura isihastă şi anumite practici specifice altor tradiţii religioase. Astfel sunt însemnările despre Yoga, în care savantul, analizând practicile indiene, le compară cu cele din isihasm, subliniind diferenţele aşa cum se desprind din studiul celor două tradiţii. O părere asemănătoare se desprinde şi din analiza luminii mistice, prezentă în majoritatea religiilor lumii. Eliade evidenţiază asemănările, dar şi deosebirile cu privire la felul în care lumina mistică este percepută în creştinism şi în alte tradiţii. Studiul istoric asupra isihasmului şi a personalităţii Sfântului Grigorie Palama, prezent în Istoria credinţelor şi ideilor religioase, se îmbină cu studiul fenomenologic din celelalte surse. În ceea ce priveşte operele publicate după dispariţia savantului de origine română, Enciclopedia religiilor şi Dictionarul religiilor, se pot observa atât continuităţi cât şi discontinuităţi. Dicţionarul cuprinde, în mare parte, gândirea lui Culianu şi mai puţin pe cea a maestrului său, deşi urme ale acesteia sunt încă evidente. În Enciclopedie, capitolele despre Sfântul Grigorie Palama şi isihasm sunt semnate de cercetători ale căror opere au fost folosite de Eliade în scrierile precedente, subliniind astfel legăturile cu preocupările savantului în acest domeniu. Dincolo de concluziile studiului, trebuie să spunem că această cercetare este importantă şi dintr-un alt punct de vedere: în disciplina Istoria religiilor, a compara mai multe religii sau părţi din tradiţiile religioase ale lumii rămâne o metodă esenţială, evidenţiind importanţa creştinismului în lumea contemporană. (shrink)

Una din gravurile Lambsprinck – Cerb și Licornă în pădure (De lapide philosophico figurae et emblemata, 1625) – prezintă întâlnirea alegorică dintre cerb și licornă ca simboluri alchimice ale sufletului și ale spiritului. Aceste simboluri se descoperă nu doar ca arhetipuri revelatoare pentru psihanaliza jungiană, ci și ca perspective esențiale și complementare de abordare fenomenologică a suferindului: psihoterapeutică și spirituală. Asemeni lui Iov care e scufundat cu sens în suferință și răzbire, și bolnavului îi trebuie asociat un sens al suferinței (...) care, deși e de neînțeles de cele mai multe ori, rămâne – prin Hristos – pe o cale de mântuire comună celorlalți credincioși ce obligă nu doar la acceptare și îngăduință, ci mai ales la sprijin și dăruire de sine. (shrink)

Prezenta lucrare abordează gravitația din punctul de vedere al fizicii fenomenlogice cu accent pe testele gravitaționale, al epistemologiei și metodologiei utilizate de oamenii de știință, și al ontologiei gravitației, spațiului și timpului. Gravitația are un caracter universal, dar puterea sa scade rapid cu distanța, fiind cea mai slabă dintre cele patru forțe fundamentale ale fizicii. După descrierea gravitației de către Newton ca forță, relativitatea generală consideră că gravitația este o consecință a curburii spațiu-timpului datorită distribuției maselor. Conform teoriei actuale principale, (...) gravitația a apărut odată cu nașterea Universului, în perioada epocii Planck, după Big Bang. În prezent, se încearcă dezvoltarea unei teorii cuantice care să unifice gravitația cu celelalte trei forțe fundamentale din natură. Mecanica cuantică cu teoria câmpului cuantic și relativitatea generală, sunt teoriile fundamentale în cadrul cărora este abordată gravitația. Evoluția în timp a conceptului de gravitație este împărțit în principalele perioade istorice: perioada prenewtoniană, gravitația newtoniană, relativitatea generală și gravitația cuantică (inclusiv teoria finală care unește gravitația cu celelalte forțe fundamentale). Un capitol special este dedicat rolului gravitației în cosmologie. Relativitatea generală a apărut ca un model extrem de reușit pentru gravitație și cosmologie, care a depășit pānă acum multe teste observaționale și experimentale neechivoce. Cu toate acestea, există indicii puternice că teoria este incompletă. Problema gravitației cuantice și chestiunea realității singularităților spațiu-timp rămān deschise. Datele observaționale care sunt luate ca dovadă a energiei īntunecate și a materiei īntunecate ar putea indica nevoia unei noi fizici. Chiar și așa cum este, relativitatea generală este bogată īn posibilități de explorare ulterioară. Relativiștii matematici caută să īnțeleagă natura singularităților și proprietățile fundamentale ale ecuațiilor lui Einstein, īn timp ce relativiștii numerici rulează simulări computerizate din ce īn ce mai puternice (cum ar fi cele care descriu găurile negre care fuzionează). Un secol după introducerea sa, relativitatea generală rămāne o zonă de cercetare foarte activă. (shrink)

Economistic Business Ethics Denial (BED) is the belief that contemporary business has features that make it systematically incompatible with ethics. Using over 1200 participants across seven separate samples we established the substantive validity of a BED Scale, confirmed its theorized structure, psychometric properties, convergent, and discriminant validity. The results suggest that the scale assesses four correlated factors of economistic BED. The scale can be used in future research on ethical decision making in business, and business ethics education.

Ever since its inception, the theory of evolution has been reified into an “-ism”: Darwinism. While biologists today tend to shy away from the term in their research, the term is still actively used in the broader academic and societal contexts. What exactly is Darwinism, and how precisely are its various uses and abuses related to the scientific theory of evolution? Some call for limiting the meaning of the term “Darwinism” to its scientific context; others call for its abolition; yet (...) others claim the term refers to a myth-like story. In this paper we propose a conceptually grounded overview of the term. We show how the scientific dimension of Darwinism feeds into, and is influenced by, guises of Darwinism as a methodology and as an ethically and politically charged “worldview”. The full meaning of Darwinism, as well as how this meaning has changed over time, can only be understood through the complex interaction between these three dimensions. (shrink)

The linguistic foundations of science and technology include many terms that have been borrowed from ancient languages. In the case of terms with origins in the Greek language, the modern meaning can often differ significantly from the original one. Here we use the PubMed database to demonstrate the prevalence of words of Greek origin in the language of modern science, and call for scientists to exercise care when coining new terms.

This paper develops a notion of manipulative gaslighting, which is designed to capture something not captured by epistemic gaslighting, namely the intent to undermine women by denying their testimony about harms done to them by men. Manipulative gaslighting, I propose, consists in getting someone to doubt her testimony by challenging its credibility using two tactics: “sidestepping” and “displacing”. I explain how manipulative gaslighting is distinct from reasonable disagreement, with which it is sometimes confused. I also argue for three further claims: (...) that manipulative gaslighting is a method of enacting misogyny, that it is often a collective phenomenon, and, as collective, qualifies as a mode of psychological oppression. (shrink)

1. The Situation in Cognition 2. Situated Cognition: A Potted Recent History 3. Extensions in Biology, Computation, and Cognition 4. Articulating the Idea of Cognitive Extension 5. Are Some Resources Intrinsically Non-Cognitive? 6. Is Cognition Extended or Only Embedded? 7. Letting Nature Take Its Course.

What is it to know someone? Epistemologists rarely take up this question, though recent developments make such inquiry possible and desirable. This paper advances an account of how such interpersonal knowledge goes beyond mere propositional and qualitative knowledge about someone, giving a central place to second-personal treatment. It examines what such knowledge requires, and what makes it distinctive within epistemology as well as socially. It assesses its theoretic value for several issues in moral psychology, epistemic injustice, and philosophy of mind. (...) And it offers an account of the complex content in play if interpersonal knowledge is to be understood in terms of its mental states and their functions. (shrink)

Hope, in its propositional construction "I hope that p," is compatible with a stated chance for the speaker that not-p. On fallibilist construals of knowledge, knowledge is compatible with a chance of being wrong, such that one can know that p even though there is an epistemic chance for one that not-p. But self-ascriptions of propositional hope that p seem to be incompatible, in some sense, with self-ascriptions of knowing whether p. Data from conjoining hope self-ascription with outright assertions, with (...) first- and third-person knowledge ascriptions, and with factive predicates suggest a problem: when combined with a plausible principle on the rationality of hope, they suggest that fallibilism is false. By contrast, the infallibilist about knowledge can straightforwardly explain why knowledge would be incompatible with hope, and can offer a simple and unified explanation of all the linguistic data introduced here. This suggests that fallibilists bear an explanatory burden which has been hitherto overlooked. (shrink)

One of the more powerful impressions created by vision is that of a coherent, richly-detailed world where everything is present simultaneously. Indeed, this impression is so compelling that we tend to ascribe these properties not only to the external world, but to our internal representations as well. But results from several recent experiments argue against this latter ascription. For example, changes in images of real-world scenes often go unnoticed when made during a saccade, flicker, blink, or movie cut. This "change (...) blindness" provides strong evidence against the idea that our brains contain a picture-like representation of the scene that is everywhere detailed and coherent. (shrink)

This book examines a main theme in religious epistemology, namely, the possibility of knowledge of God. Most often philosophers consider the rationality or justification of propositional belief about God, particularly beliefs about the existence and nature of God; and they will assess the conditions under which, if there is a God, such propositional beliefs would be knowledge, particularly in light of counter-evidence or the availability of religious disagreement. This book surveys such familiar areas, then turns toward newer and less-developed terrain: (...) interpersonal epistemology, namely what it is to know another person. It then explores the prospects for understanding what it might take to know God relationally, the contours of which are significant for many theistic traditions. (shrink)

The dispute between realists about color and anti-realists is actually a dispute about the nature of color properties. The disputants do not disagree over what material objects are like. Rather, they disagree over whether any of the uncontroversial facts about material objects--their powers to cause visual experiences, their dispositions to reflect incident light, their atomic makeup, and so on--amount to their having colors. The disagreement is thus about which properties colors are and, in particular, whether colors are any of the (...) properties in a particular set that is acknowledged on both sides to exhaust the properties of material objects. In a previous paper we discussed at length one attempt to identify colors with particular properties of material objects--namely, with their dispositions to cause visual experiences. Here we shall discuss a different and perhaps more influential version of realism, which says that the colors of material objects are microphysical properties of their surfaces. We shall call this theory physicalism about color (physicalism, for short). In order to evaluate this theory, however, we shall first have to clarify some methodological issues. Our hope is that we can bring some further clarity to the question of color realism, whether or not we succeed in our critique of the physicalists' answer. (shrink)

While memory is conceptualized predominantly as an individual capacity in the cognitive and biological sciences, the social sciences have most commonly construed memory as a collective phenomenon. Collective memory has been put to diverse uses, ranging from accounts of nationalism in history and political science to views of ritualization and commemoration in anthropology and sociology. These appeals to collective memory share the idea that memory ‘‘goes beyond the individual’’ but often run together quite different claims in spelling out that idea. (...) This paper reviews a sampling of recent work on collective memory in the light of emerging externalist views within the cognitive sciences, and through some reflection on broader traditions of thought in the biological and social sciences that have appealed to the idea that groups have minds. The paper concludes with some thoughts about the relationship between these kinds of cognitive metaphors in the social sciences and our notion of agency. (shrink)

I discuss two types of evidential problems with the most widely touted experiments in evolutionary psychology, those performed by Leda Cosmides and interpreted by Cosmides and John Tooby. First, and despite Cosmides and Tooby's claims to the contrary, these experiments don't fulfil the standards of evidence of evolutionary biology. Second Cosmides and Tooby claim to have performed a crucial experiment, and to have eliminated rival approaches. Though they claim that their results are consistent with their theory but contradictory to the (...) leading non-evolutionary alternative, Pragmatic Reasoning Schemas theory, I argue that this claim is unsupported. In addition, some of Cosmides and Tooby's interpretations arise from misguided and simplistic understandings of evolutionary biology. While I endorse the incorporation of evolutionary approaches into psychology, I reject the claims of Cosmides and Tooby that a modular approach is the only one supported by evolutionary biology. Lewontin's critical examinations of the applications of adaptationist thinking provide a background of evidentiary standards against which to view the currently fashionable claims of evolutionary psychology. (shrink)

We consider how an epistemic network might self-assemble from the ritualization of the individual decisions of simple heterogeneous agents. In such evolved social networks, inquirers may be significantly more successful than they could be investigating nature on their own. The evolved network may also dramatically lower the epistemic risk faced by even the most talented inquirers. We consider networks that self-assemble in the context of both perfect and imperfect communication and compare the behaviour of inquirers in each. This provides a (...) step in bringing together two new and developing research programs, the theory of self-assembling games and the theory of network epistemology. (shrink)

I argue that we can understand the de se by employing the subjective mode of presentation or, if one’s ontology permits it, by defending an abundant ontology of perspectival personal properties or facts. I do this in the context of a discussion of Cappelen and Dever’s recent criticisms of the de se. Then, I discuss the distinctive role of the first personal perspective in discussions about empathy, rational deference, and self-understanding, and develop a way to frame the problem of lacking (...) prospective access to your future self as a problem with your capacity to imaginatively empathize with your future selves. (shrink)

This paper examines the standard view of realization operative incontemporary philosophy of mind, and proposes an alternative, generalperspective on realization. The standard view can be expressed, insummary form, as the conjunction of two theses, the sufficiency thesis andthe constitutivity thesis. Physicalists of both reductionist and anti-reductionist persuasions share a conception of realization wherebyrealizations are determinative of the properties they realize and physically constitutive of the individuals with those properties. Centralto the alternative view that I explore here is the idea that (...) the requisite,metaphysically robust notion of realization is ineliminably context-sensitive. I shall argue that the sufficiency and constitutivity theses aretypically not jointly satisfied by any one candidate realizer, and that goingcontext-sensitive in one's metaphysics is preferable to the standard view.The context-sensitive views developed here are implicit in a range ofcommon views in both the philosophy of mind and the philosophy of biology,even if they have not been explicitly articulated, and even though theyundermine other views that are commonly endorsed. (shrink)

Recently, due to the rapid progress of computer technology, researchers develop an effective computer program to enhance the achievement of the student in learning process, which is Intelligent Tutoring System (ITS). Science is important because it influences most aspects of everyday life, including food, energy, medicine, leisure activities and more. So learning science subject at school is very useful, but the students face some problem in learning it. So we designed an ITS system to help them understand this subject easily (...) and smoothly by analyzing it and explaining it in a systematic way. In this paper, we describe the design of an Intelligent Tutoring System for teaching science for grade seven to help students know the 7 characteristics for living things smoothly. The system provides all topics of living things and generates some questions for each topic and the students should answer these questions correctly to move to the next level. In the result of an evaluation of the ITS, students like the system and they said that it is very useful for them and for their studies. (shrink)

Are thought experiments nothing but arguments? I argue that it is not possible to make sense of the historical trajectory of certain thought experiments if one takes them to be arguments. Einstein and Bohr disagreed about the outcome of the clock-in-the-box thought experiment, and so they reconstructed it using different arguments. This is to be expected whenever scientists disagree about a thought experiment's outcome. Since any such episode consists of two arguments but just one thought experiment, the thought experiment cannot (...) be the arguments. (shrink)

There is a long tradition in philosophy and literary theory defending the view that engagement with literature promotes readers’ empathy. Until the last century, few of the empirical claims adduced in that tradition were investigated experimentally. Recent work in psychology and neuropsychology has now shed new light on the interplay of empathy and literature. This article surveys the experimental findings, addressing three central questions: What is it to read empathically? Does reading make us more empathic? What characteristics of literature, if (...) any, affect readers’ empathy? While experimental studies have delivered no conclusive answers to these questions, it has exposed their psychological complexity and constructed a more nuanced picture of the diverse ways in which literature interacts with our empathic capacities. (shrink)

This paper is an examination of the concept of recognition and its connection with identity and respect. This is related to the question of how women are or are not adequately recognised or respected for their achievements in sport and whether eliminating sex segregation in sport is a solution. This will require an analysis of the concept of excellence in sport, as well as the relationship between fairness and inclusion in an activity that is fundamentally about bodily movement. I argue (...) that attempts to address the problem of women’s recognition in sport need to do so in ways that neither eliminate sport as a fairness regulated system for developing individual excellence in bodily movement nor that prevent women’s achievement of sporting excellence, with the regard that belongs to them. Doing this requires us to decide whether sport is about champions or about individual excellence. (shrink)

Consciousness is targeted by both philosophers and neuroscientists; but different methodological premises and even different conceptions about what conscious experience is and how the challenges and potential problems associated with consciousness research should be formulated underlie the different approaches. Namely, whereas empirical data and the constant refinement of experimental procedures to expand and modify this body of empirical data and resulting empirical theories are crucial to neuroscience, the significance of empirical knowledge to philosophy is less clear: Although empirical data certainly (...) can influence philosophical concepts, the latter are nonetheless prerequisites of empirical research itself and thus may themselves not be empirically testable. The present paper elaborates from a multidisciplinary, neuroscientist-philosopher’s perspective the relation of philosophical concepts and empirical research on consciousness, drawing on two exemplary controversies from the philosophy of mind – on the ontological status of experiential properties and on free will. Consequences from both the scientific and the philosophical standpoint are discussed. (shrink)

This paper attempts to do two things. First, it recounts the problem of intentionality, as it has typically been conceptualized, and argues that it needs to be reconceptualized in light of the radical form of externalism most commonly referred to as the extended mind thesis. Second, it provides an explicit, novel argument for that thesis, what I call the argument from meaning making, and offers some defense of that argument. This second task occupies the core of the paper, and in (...) completing it I distinguish _active _ _cognition_ from _cyborg fantasy arguments_ for externalism, and develop the analogy between the extended mind thesis in the cognitive sciences and developmental systems theory in developmental biology. The rethinking of the problem of intentionality on offer leads not so much to a solution as to a dissolution of that problem, as traditionally conceived. (shrink)

León and Zahavi (2023) have made a compelling case for the necessity of philosophy — and not only neuroscience — for investigating consciousness. In particular, they argue that any theory of consciousness cannot avoid philosophical enquiry and thus only can choose between good or bad philosophy. Also, the topics of self-consciousness and selfhood are highlighted as problems of consciousness sui generis next to the mind–body problem. I will try to elucidate a bit more the specific approaches to consciousness that philosophy (...) and neuroscience take and thus elaborate why the philosophy and the neuroscience of consciousness are complimentary rather than mutually exclusive. (shrink)

We introduce two notions–the shadows and the shallows of explanation–in opening up explanation to broader, interdisciplinary investigation. The shadows of explanation refer to past philosophical efforts to provide either a conceptual analysis of explanation or in some other way to pinpoint the essence of explanation. The shallows of explanation refer to the phenomenon of having surprisingly limited everyday, individual cognitive abilities when it comes to explanation. Explanations are ubiquitous, but they typically are not accompanied by the depth that we might, (...) prima facie, expect. We explain the existence of the shadows and shallows of explanation in terms of there being a theoretical abyss between explanation and richer, theoretical structures that are often attributed to people. We offer an account of the shallows, in particular, both in terms of shorn-down, internal, mental machinery, and in terms of an enriched, public symbolic environment, relative to the currently dominant ways of thinking about cognition and the world. (shrink)

Attempts to ‘naturalize’ phenomenology challenge both traditional phenomenology and traditional approaches to cognitive science. They challenge Edmund Husserl’s rejection of naturalism and his attempt to establish phenomenology as a foundational transcendental discipline, and they challenge efforts to explain cognition through mainstream science. While appearing to be a retreat from the bold claims made for phenomenology, it is really its triumph. Naturalized phenomenology is spearheading a successful challenge to the heritage of Cartesian dualism. This converges with the reaction against Cartesian thought (...) within science itself. Descartes divided the universe between res cogitans, thinking substances, and res extensa, the mechanical world. The latter won with Newton and we have, in most of objective science since, literally lost our mind, hence our humanity. Despite Darwin, biologists remain children of Newton, and dream of a grand theory that is epistemologically complete and would allow lawful entailment of the evolution of the biosphere. This dream is no longer tenable. We now have to recognize that science and scientists are within and part of the world we are striving to comprehend, as proponents of endophysics have argued, and that physics, biology and mathematics have to be reconceived accordingly. Interpreting quantum mechanics from this perspective is shown to both illuminate conscious experience and reveal new paths for its further development. In biology we must now justify the use of the word “function”. As we shall see, we cannot prestate the ever new biological functions that arise and constitute the very phase space of evolution. Hence, we cannot mathematize the detailed becoming of the biosphere, nor write differential equations for functional variables we do not know ahead of time, nor integrate those equations, so no laws “entail” evolution. The dream of a grand theory fails. In place of entailing laws, a post-entailing law explanatory framework is proposed in which Actuals arise in evolution that constitute new boundary conditions that are enabling constraints that create new, typically unprestatable, Adjacent Possible opportunities for further evolution, in which new Actuals arise, in a persistent becoming. Evolution flows into a typically unprestatable succession of Adjacent Possibles. Given the concept of function, the concept of functional closure of an organism making a living in its world, becomes central. Implications for patterns in evolution include historical reconstruction, and statistical laws such as the distribution of extinction events, or species per genus, and the use of formal cause, not efficient cause, laws. (shrink)

The self can be understood in objective metaphysical terms as a bundle of properties, as a substance, or as some other kind of entity on our metaphysical list of what there is. Such an approach explores the metaphysical nature of the self when regarded from a suitably impersonal, ontological perspective. It explores the nature and structure of the self in objective reality, that is, the nature and structure of the self from without. This is the objective self. I am taking (...) a different approach. In addition to objective reality, which is usually understood and explored from an impersonal, quasi-observational and metaphysically realist perspective, we can also explore the nature and structure of subjective reality. The nature and structure of subjective reality is defined by the nature and structure of first-personal, conscious experience. Subjective reality is as real as objective reality, and a metaphysical realist such as myself can endorse the existence of both kinds of ontology. The mental states that, as experienced from the first-personal or subjective perspective, capture the nature and structure of subjective reality, are included in objective reality. The questions to explore in a subjective ontology of the self concern the nature and structure of the self from the first-personal or subjective perspective, that is, the nature and structure of the self from within. This is the subjective self. (shrink)

We present counterexamples to the widespread assumption that Moorean sentences cannot be rationally asserted. We then explain why Moorean assertions of the sort we discuss do not incur the irrationality charge. Our argument involves an appeal to the dual-process theory of the mind and a contrast between the conditions for ascribing beliefs to oneself and the conditions for making assertions about independently existing states of affairs. We conclude by contrasting beliefs of the sort we discuss with the structurally similar but (...) rationally impermissible beliefs of certain psychiatric patients. (shrink)

We show that five important elements of the ‘nomological package’— laws, counterfactuals, chances, dispositions, and counterfactuals—needn’t be a problem for the Growing-Block view. We begin with the framework given in Briggs and Forbes (in The real truth about the unreal future. Oxford studies in metaphysics. Oxford University Press, Oxford, 2012 ), and, taking laws as primitive, we show that the Growing-Block view has the resources to provide an account of possibility, and a natural semantics for non-backtracking causal counterfactuals. We show (...) how objective chances might ground a more fine-grained concept of feasibility, and furnished a places in the structure where causation and dispositions might fit. The Growing-Block view, thus understood, provides the resources to explain the close link between modality and tense, so that it predicts modal change as time passes. This account lets us capture not only what the future might hold for us, and also what might have been. (shrink)

This compilation of references includes all references for the knowledge-how chapters included in Bengson & Moffett's edited volume. The volume and the compilation of references may serve as a good starting point for people who are unfamiliar with the philosophical literature on knowledge-how.

It has often been assumed that when we use vision to become aware of an object or event in our surroundings, this must be accompanied by a corresponding visual experience (i.e., seeing). The studies reported here show that this assumption is incorrect. When observers view a sequence of displays alternating between an image of a scene and the same image changed in some way, they often feel (or sense) the change even though they have no visual experience of it. The (...) subjective difference between sensing and seeing is mirrored in several behavioral differences, suggesting that these are two distinct modes of conscious visual perception. (shrink)

Doctors must now take a fifth vital sign from their patients: pain reports. I use this as a case study to discuss how different schools of psychology (introspectionism, behaviorism, cognitive psychology) have treated verbal reports about the contents of consciousness. After examining these differences, I suggest that, with new methods of mapping data about neurobiological states with behavioral data and with verbal reports about conscious experience, we should reconsider some of the introspectionists' goals and methods. I discuss examples from cognitive (...) psychology, including pain researchers' attempts to develop self-reports of pain so that they can be, like other vital signs, reliable indicators of internal states. (shrink)

David Sloan Wilson has recently revived the idea of a group mind as an application of group selectionist thinking to cognition. Central to my discussion of this idea is the distinction between the claim that groups have a psychology and what I call the social manifestation thesis-a thesis about the psychology of individuals. Contemporary work on this topic has confused these two theses. My discussion also points to research questions and issues that Wilson's work raises, as well as their connection (...) to externalist conceptions of the mind familiar since the work of Putnam and Burge. (shrink)

This article aims to highlight the extent to which Kant’s account of belief draws on the views of his contemporaries. Situating the non-evidentialist features of Crusius’s account of belief within his broader account, I argue that they include antecedents to both Kant’s distinction between pragmatic and moral belief and his conception of a postulate of pure practical reason. While moving us closer to Kant’s arguments for the first postulate, however, both Crusius’s and Meier’s arguments for the immortality of the soul (...) fail to anticipate the most important aspect of their Kantian counterparts. Developing the non-evidentialist features of Basedow’s account of belief, I distinguish it from its Pascalian and Jamesian relatives and argue that it is the clearest antecedent to Kant’s arguments for the first and second postulates. Finally, I consider the development of Kant’s account of belief after the first Critique in light of the foregoing, and discuss the broader implications of my analysis. (shrink)

When brief blank fields are placed between alternating displays of an original and a modified scene, a striking failure of perception is induced: the changes become extremely difficult to notice, even when they are large, presented repeatedly, and the observer expects them to occur (Rensink, O'Regan, & Clark, 1997). To determine the mechanisms behind this induced "change blindness", four experiments examine its dependence on initial preview and on the nature of the interruptions used. Results support the proposal that representations at (...) the early stages of visual processing are highly volatile, and that focused attention is needed to stabilize them sufficiently to support the perception of change. (shrink)

A suggestion famously made by Peter Winch and carried through to present discussions holds that what constitutes the social as a kind consists of something shared – rules or practices commonly learned, internalized, or otherwise acquired by all members belonging to a society. This essays argues against the explanatory efficacy of appeals to this shared something as constitutive of a social kind by examining a violation of social norms or rules, viz., mistakes. I argue that an asymmetric relation exists between (...) the notion of mistakes and that of the social. In particular, mistakes do not presuppose a concept of the social, but the concept of the social requires prior specification of a category of mistakes. But no such prior specification proves possible. The very notion of a mistake is so inchoate that it makes it impossible to provide the kind of regimentation required for a rule-governed domain. Thus, there may be recognized mistakes even in the absence of a unified system or common knowledge of norms.Later writers attempt to avoid Winch's over-strong assumption that something shared and internal constitutes the social but cannot. Extending recent work by Stephen Turner, I argue that ``the social'' is not a domain that is susceptible to lawlike treatment, but rather a heterogeneous, motley collection. For absent the assumption of a shared something, no social object exists to be explained. So, I conclude, we have at present no clear way of marking out the social as a coherent or unified domain of inquiry. (shrink)

Silence sometimes constitutes moral complicity. We see this when protestors take to the streets against racial injustice. Think of signs with the words: “Silence is complicity.” We see this in instances of sexual harassment, when we learn that many knew and said nothing. We see this in cases of wrongdoing within a company or organization, when it becomes clear that many were aware of the negligent or criminal activity and stayed silent. In cases like this we consider agents morally complicit (...) in virtue of their silence. Flagrant injustices cry out for action, and sometimes remaining silent amounts to complicity in those injustices. What philosophy owes us is an account of how it could be that silence constitutes complicity. In this paper I argue that one possibility is an account grounded in problematic deliberative contribution. The core idea of “deliberative complicity,” as I call it, is that agents have moral duties concerning the moral deliberation of other agents, and failures in these duties can amount to moral complicity. For example, an agent aware that a colleague is sexually harassing his students has a deliberative obligation to report the misconduct, and their silence in failing to report constitutes a failure to fulfill their deliberative obligation, a failure that grounds their moral complicity in the harassment. If my argument is successful, it provides a distinctive reason to prefer a deliberative account of moral complicity: it can capture cases of silent complicity that other views of moral complicity cannot. And further, by turning our attention toward our interpersonal deliberative obligations, a deliberative account of complicity can incorporate helpful resources from recent work in social epistemology and speech act theory as we set out to determine when and why silence amounts to complicity. And when it does, we cannot stay silent. We must speak. (shrink)