In this paper, I identify the hard problem of access for epistemological disjunctivism (ED): given that perceptual experience E is opaque with respect to its own epistemic properties, subject S is not in a position to know epistemic proposition (i) (that E is factive with respect to empirical proposition p) just by having E and/or reflecting on E. This is the case even if (i) is true. I first motivate the hard problem of access (Section 2) and then reconstruct and (...) analyze three of the ways in which EDists have argued for the internal accessibility of the factive character of perceptual experience. These arguments explain internal access in terms of the unity of perceptual and rational capacities (Section 3), favoring support (Section 4), and the outward-looking model of self-knowledge (Section 5). My conclusion (Section 6) is that none of these responses works. I then suggest how ED might be modified to succeed as an access internalist epistemology. (shrink)

Self-consciousness relates to important themes, such as sentience and personhood, and is often the cornerstone of moral theories (Warren, 1997). However, not much attention is given to future moral creatures of the earth: robots. This may be due to the unsettled status of their experience, which is why I have chosen to find the necessary features of self-consciousness in them. Philosophy of mind is also my interest which I have developed since I rejected the idea of souls and could not (...) account for my own phenomenal experiences. Among the current answers to the hard problem of consciousness (Chalmers, 1995) one stood out to me – Daniel Dennett’s multiple drafts model of consciousness presented in “Consciousness Explained” (Dennett, 1991) and his other works. Daniel Dennett is a self-described illusionist (Dennett, 2016) and a functionalist. His position is synonymous to holding self-conscious experiences, such as deliberating over one’s pain or reflecting over one’s actions insufficient to postulate existence of a metaphysical self. He believes instead that experiences are functional realizations which do not require any self, and the feeling of being conscious or self-conscious is actually a ”user-illusion” (Dennett, 1991), a term describing the unjustified belief of being in control of one’s actions. In his views, a selfhood as it is popularly conceived is contradictory. Therefore, he rejects realism about mental events, a position also called naïve realism (Siegel, 2011), on the basis that it is unverifiable and there are insufficient grounds to accept mental events (Dennett, 1988). He adopts a similar scepticism towards other theories of minds, hence nearing eliminative materialism in self-consciousness and related theme of pain (Dennett, 1978). His multiple drafts model of consciousness seeks to ground our beliefs about self-consciousness in the specific architecture of mind, which is particular to every species and kind of being. As such it is a particularly flexible theory that examines experiences of non-humans without falling into binary thinking – believing that a being has as rich inner life as humans do or none. This is why it is a great starting point for establishing necessary conditions for consciousness in robots. In this essay, I will often use words computer, programme, robot interchangeably for the purpose of clarity and take as the working definition “autonomous machines capable of sensing their environment, making decision and performing tasks similar to human actions”. I chose to explore self-consciousness instead of committing to the issue of consciousness, because consciousness can be defined in a weak sense, in which even a thermostat is “conscious” of the temperature, and consciousness in a strong sense, which invokes the internalism and externalism debate that is less connected to the nature of experiences than self-consciousness. My exploration pertains first and foremost to the philosophy of mind, of which I will examine the most relevant positions and decide to commit to functionalism (Block, 1980). Then I will advocate for explaining away of some of phenomena of self-consciousness and believing self-consciousness to be a sort of illusion. From there I will conclude that robots could fall for the same illusion of self-consciousness and therefore become self-conscious. I will argue, that self-consciousness can be established using a modified Turing Test, which would determine if a robot believed in a meaningful narrative about itself (Ricoeur, 1991) and hence be self-conscious. This will lead to answering the question of this essay: what are the features necessary for a self-conscious robot in the light of “Consciousness Explained” by Daniel Dennett? (shrink)

Dans ses Essais hérétiques sur la philosophie de l’histoire, Jan Patočka donne de la première guerre mondiale une interprétation située dans le sillage de l’interrogation historiale de Heidegger, dont il marque les limites et propose une radicalisation qui fait surgir la solidarité entre la technique et la guerre. Pour Patočka, qui s’appuie sur les récits de guerre de Jünger et de Teilhard de Chardin, la pensée historiale et les témoignages du front s’éclairent mutuellement : la saisie de la première guerre (...) comme « culmination du règne de la force » permet de rendre visibles un certain nombre d’expériences, dont celle du sacrifice. L’expérience du front contient le ferment d’un renversement, d’un « metanoein colossal et inouï », seul capable de miner les bases du système qui a conduit à la guerre et d’ouvrir ainsi une « paix véritable ». (shrink)

I argue in the paper that the conception of family resemblance discussed by Ludwig Wittgenstein in Philosophical Investigations is a result of the application of Wittgenstein’s general argument against rule‑following to the pragmatics of all concepts. My argument runs as follows: First, (1) I criticize interpretations of family resemblance as a ‘local’ theory, applicable only to some concepts. Next, (2) I present and criticise a classic argument against the conception of family resemblance. In the following section, (3) I analyse attempts (...) to explicate family resemblance in terms of their possessing a common basic feature. I end my paper (4) by summarizing conclusions drawn from this critical review of literature and I briefly point to a possible solution of the difficulties generated by the concept of family resemblance. (shrink)

Instituţiile publice sunt reformate şi reorganizate după modelul managerial al firmelor, filosofia serviciului public este reformulată în termenii loialităţii faţă de interesele antreprenoriale (pentru profit) sau faţă de pasiunile cetăţenilor virtuoşi ce creează în jurul preocupărilor personale asociaţii civice, gestionând o parte din serviciile de interes public abandonate de statul capitalist. Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, inflexibilitatea politicilor orientate către impunerea fără alternativă a aşa-numitului „consens de la Washington” trebuie să fie însoţită de o cât mai mare flexibilizare (...) a voinţei, aspiraţiilor şi vieţii umane. Cetăţenii statului neoliberal trebuie să se obişnuiască să trăiască departe de familie pentru a câştiga mai mult, pentru a obţine un loc de muncă sau pentru a nu îşi pierde poziţia profesională pe care au obţinut-o, trebuie să jongleze cu mai multe calificări, să fie deschişi către perspectiva înstrăinării unei bune părţi din timpul legal de odihnă în beneficiul companiei sau instituţiei publice pentru care lucrează, să construiască permanent strategii de salvare pentru eventualitatea în care angajatorul se va dispensa de serviciile lor etc. Tensiunile şi contradicţiile ce însoţesc transformările neoliberale sunt vizibile în numeroase domenii, dar sunt poate mai frapante în cele care au o îndelungată tradiţie a autonomiei organizaţionale şi care au obţinut privilegiul de a-şi construi practicile în conformitate cu reguli sau aprecieri endogene, în câmpul creaţiei culturale. Comunităţile universitare resimt din plin influenţele forţelor disruptive şi distructive ale re-structurării neoliberale. Observaţiile pe care le voi expune în cele ce urmează vor evidenţia câteva dintre acestea, fie că este vorba de manifestări generale, sesizabile la scară globală, fie că este vorba de forma pe care o iau ele în România. (shrink)

Istoria antropologiei culturale a înregistrat nu puţine descrieri mitologice sau interpretări ficţionale ale datelor etnografice, în așa măsură încât recursul la imaginaţie în caracterizarea „naturii umane” sau a diverselor grupuri sociale constituie un subiect de studiu în sine. El prezintă o cazuistică impresionantă când vine vorba de referirile la trăsăturile distinctive ale grupurilor etnice sau ale tradiţiilor naţionale, discursul politic despre acestea fiind încărcat de stereotipuri și reprezentări antropologice itologizate, care spun mai multe despre cei ce le vehiculează decât despre (...) obiectul la care se referă. Studiul de faţă prezintă comparativ două exemple de manifestare a acestor reprezentări ficţionale cu implicaţii antropologice în discursul public românesc post-socialist. (shrink)

Over the years, as the all-encompassing processes of globalization and neoliberalization unfolded, the Popular Republic of China increasingly deepened its developmental policies intended to grow its technological and economic competitiveness. Chinese universities experimented with various forms of managerial techniques imported from the West, including those inspired by the neoliberal ideology. Their achievements in the field of tertiary education were so impressive that they easily became a source of inspiration for neoliberal managers aspiring to „excellence” all around the world. On the (...) other hand, in post-socialist Europe, stuck in an unsatisfying and unfulfilled search for ideal neoliberal productivity models, Romanian university managers are still obsessing with pushing their institutions among the ones listed by the Academic Ranking of World Universities (ARWU), while many Romanian researchers are seeking to publish in Chinese journals. Some of them look up with envy to the generous incentives that Chinese public universities are providing in order to increase their publication output. However, the interest for debating or critically understanding the governance behind all these trends is barely visible. More often than not, researchers and experts alike are happy to believe that their academic work has nothing to do with politics or ideology. Few are questioning the political bases of neoliberal reforms at home, and even fewer are trying to find out more about what really happens in China. In this paper I will try to incite questions or working hypotheses about the ideology of neoliberal competitiveness, encouraging Romanian readers to reflect upon issues and debates informed by the prestige-driven university reforms experimented over the last three decades by the Popular Republic of China. Also, the paper will provide some useful bibliographical suggestions for those who want to dive deeper and better understand recent policy directions adopted by the Communist Party of China in this field. (shrink)

Preocuparea pentru funcția de marketing a topurilor universitare îi face pe manageri să ignore modul neglijent în care ele sunt concepute, deoarece adesea „clasamentele servesc în mod strategic celor care, doritori să reformeze sistemul universitar din țara lor, le folosesc în mod oportunist pentru a justifica politici deja decise”. Ei nu numai că sunt pregătiți să accepte schimbările dramatice în clasamente (care, de cele mai multe ori dovedesc de fapt inadecvarea instrumentelor de evaluare), dar se străduiesc din răsputeri să îmbunătățească (...) artificial propria poziție, angajând, spre exemplu, personalități științifice cu un CV impresionant. Iar obsesia clasamentelor, una dintre sursele importante ale corupției intelectuale în mediul academic, nu apare de la sine. Este strâns legată de comercializarea intensivă a cunoașterii și de reducerea finanțării publice a universităților. „Importanța acordată brusc clasamentelor universităților” - susține Gingras, adăugând exemple concrete de abordări cinice ale unor manageri care, înțelegând erorile sistemice, consimt să participe la acreditarea lor - „este de asemenea un efect al discursurilor pe tema internaționalizării «pieței universitare» și a căutării unei clientele străine lucrative care să compenseze veniturile scăzute ce provin de la guvern și descreșterea numărului de studenți locali. Numeroși conducători ai universităților care pleacă în delegație în China sau în India par a identifica acolo o «piață» potențial lucrativă care nu ar trebui lăsată numai pe mâinile universităților americane, australiene sau britanice.” Există, de altfel, un sistem foarte complex de stimuli care îi determină pe membrii comunității academice să accepte denaturarea treptată a valorilor fundamentale de care depinde prestigiul intelectual, validând-o. Astfel, pentru a folosi metafora aceluiași autor, foarte mulți văd că hainele noi ale universităților sunt de fapt imaginare, dar puțini ar dori să o spună. (shrink)

Orice lucrător pus astăzi în postura ingrată de cadru didactic – îi exceptăm aici pe acei artizani ai cunoaşterii care se mai bucură încă de autonomia şi demnitatea profesoratului elitist de secol XX, un privilegiu din ce în ce mai rar, care probabil peste cincizeci de ani va fi dispărut cu totul – se va regăsi măcar parţial în experienţa şi observaţiile autorului, care îşi vede studenţii cufundaţi într‑o contradictorie stare de depresie hedonică, căutând satisfacţie în feedback‑ul senzorial al conectării (...) permanente în reţelele de comunicaţii globale, dar fiind incapabili să se bucure de ea. (shrink)

În ciuda faptului că nu contribuie la ordonarea cunoașterii actuale despre fascism, ci dimpotrivă, creează confuzie, lucrarea Madeleinei Albright are unele merite incontestabile. Primul dintre ele este capacitatea de a simplifica, într-o naraţiune scurtă, ușor de parcurs, ideile și faptele liderilor fasciști interbelici. Începând cu capitolul al doilea și până la cel de-al cincilea, istorisirea ar putea să fie folosită ca un foarte accesibil, viu și instructiv rezumat istoric pentru studenţi. Cu certitudine, experienţa profesorală a autoarei în învăţământul politic american (...) a ajutat-o să ajungă la acest nivel excepţional de persuasiune didactică. În al doilea rând, focalizându-și descrierile asupra personalităţii liderilor mai mult decât asupra fenomenelor social-economice, efectul imediat al lecturii este acela de a te face să reflectezi la cât de mult contează orgoliul și ambiţiile personale în alegerea drumului spre fascism. Portretele pe care cartea le schiţează sugerează că nu politician fascist modest și delăsător pur și simplu nu poate exista, așadar transmite cititorilor o intuiţie interesantă în sine. De asemenea, deși face destul de multe afirmaţii îndoielnice, Albright nu se abţine să enunţe unele adevăruri pe care politicienii de obicei le ocolesc. De exemplu, admiraţia lui Winston Churchill faţă de membrii cuplului fascist italo-german este ilustrată cu citate atât în capitolul despre ascensiunea lui Mussolini (p. 25), cât și în cel despre dobândirea puterii de către Hitler (p. 52). Este descris destul de clar și felul în care anticomunismul elitei liberale și conservatoare a contribuit decisiv la succesul politic al celor doi. În fine, cartea arată indirect cât de diferită este încercarea de a defini un fascist de aceea de a defini fascismul și că fascismul este mai mult decât suma credinţelor și acţiunilor adepţilor lui. (shrink)

Timpul trece atât de repede când urmărești convulsiile politice ale ţărilor de la marginea Uniunii Europene. Această carte a apărut într-un moment în care conflictul dintre președintele Klaus Iohannis și Partidul Social Democrat (PSD) încă mai angaja emoţii puternice. Mulţi cetăţeni vedeau în președinte și în partidul patronat de acesta, Partidul Naţional Liberal (PNL), zenitul luptei împotriva corupţiei, iar în PSD întruchiparea corupţiei. În 2017, marile proteste în sprijinul legislaţiei penale și instituţiilor poliţienești, beneficiind de încurajarea directă a președintelui, au (...) devenit imaginea revoltei publice faţă de corupţia elitei politice naţionale, personalizată de liderii PSD în imaginarul colectiv al momentului. Intensitatea polarizării politice era atât de mare încât un compromis între președintele justiţiar și partidul „penalilor” nu putea fi măcar imaginat. Îmi amintesc manifestaţiile electorale de la Iași din cursul anului 2019, când primarul PSD al urbei, Mihai Chirica, încă își pregătea traseul către PNL. Atunci, pe 9 mai, în așteptarea vizitei președintelui (invitat la mitingul propriului partid ce urma să se desfășoare pe 11 mai), participanţii la mitingul PSD au fost întâmpinaţi de contramanifestanţi cu placarde, fluiere, huiduieli și bancnote de 1 leu ce le erau întinse ostentativ sau aruncate pe jos, ca simbol al actului de corupţie electorală la care aceștia ar fi fost dispuși să participe (Redactia Știrile ProTV, 2019). (shrink)

O sintagmă revine recurent, cel puţin în prima parte a cărţii, „conștiinţă feministă”. Legat de aceasta, constatările Lilianei Popescu, conferenţiară universitară și prorectoră la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), mi-au confirmat câteva intuiţii despre felul în care s-a produs transformarea politică a societăţii românești în ultimele trei decenii. „Coagularea conștiinţei feministe în ţara noastră după anul 1990 – susţine autoarea – s-a făcut mai ales prin adoptarea tradiţiei feminismului occidental. În același timp, trebuie remarcat faptul că, înainte (...) de anul 1990, în societatea socialistă existau elemente implicite și explicite de afirmare a egalităţii de gen: educaţia era deschisă atât tinerilor, cât și tinerelor; oportunităţile de muncă erau accesibile atât bărbaţilor, cât și femeilor; statul socialist oferea facilităţi tinerelor mame, concedii maternale, creșe, grădiniţe, iar la întoarcerea din concediul de creștere a copilului, serviciul era asigurat. Multe dintre societăţile occidentale au luptat din greu pentru obţinerea acestor drepturi. (…) Consider că în conștiinţa feministă de după 1990 s-a pus un accent supradimensionat pe principiile și pe practicile feministe venite dinspre Vest și s-a subestimat propria noastră moștenire din perioada socialistă, care era valoroasă și merita preţuită. Este suficient să ne gândim la scăderea dramatică a cifrei de reprezentare a femeilor în parlamentele formate începând cu 1990. Practic, reprezentarea femeilor a scăzut de aproape 10 ori – de la peste 30% la 4%” (p. 52-53). (shrink)

Istoria macabră a programelor anticomuniste de exterminare din ţările care nu făceau parte din sfera de influenţă sovietică este astăzi un subiect prea puţin confortabil pentru liderii şi savanţii „lumii libere”. „Studierea crimelor comunismului”, dimpotrivă. Prezentarea istoriei secolului 20 într‑o manieră maniheistă şi parţială este mult mai profitabilă. Un lucru e cert: indiferent ce dorim sau refuzăm să ştim despre istoriile deprimante ale succesului geopolitic american, cu certitudine amintirea lor nu se va şterge prea curând în comunităţile din Argentina, Bolivia, (...) Brazilia, Chile, Columbia, Timorul de Est, El Salvador, Guatemala, Honduras, Indonezia, Iraq, Mexic, Nicaragua, Paraguay, Filipine, Coreea de Sud, Sudan, Taiwan, Thailanda, Uruguay, Venezuela sau Vietnam. (shrink)

(Warning: juvenalia from a grad student journal!). On whether Ockham's nominalism is really nominalistic and whether it faces some of the same problems as later nominalisms. -/- .

This thirteenth volume of Collected Papers is an eclectic tome of 88 papers in various fields of sciences, such as astronomy, biology, calculus, economics, education and administration, game theory, geometry, graph theory, information fusion, decision making, instantaneous physics, quantum physics, neutrosophic logic and set, non-Euclidean geometry, number theory, paradoxes, philosophy of science, scientific research methods, statistics, and others, structured in 17 chapters (Neutrosophic Theory and Applications; Neutrosophic Algebra; Fuzzy Soft Sets; Neutrosophic Sets; Hypersoft Sets; Neutrosophic Semigroups; Neutrosophic Graphs; Superhypergraphs; Plithogeny; (...) Information Fusion; Statistics; Decision Making; Extenics; Instantaneous Physics; Paradoxism; Mathematica; Miscellanea), comprising 965 pages, published between 2005-2022 in different scientific journals, by the author alone or in collaboration with the following 110 co-authors (alphabetically ordered) from 26 countries: Abduallah Gamal, Sania Afzal, Firoz Ahmad, Muhammad Akram, Sheriful Alam, Ali Hamza, Ali H. M. Al-Obaidi, Madeleine Al-Tahan, Assia Bakali, Atiqe Ur Rahman, Sukanto Bhattacharya, Bilal Hadjadji, Robert N. Boyd, Willem K.M. Brauers, Umit Cali, Youcef Chibani, Victor Christianto, Chunxin Bo, Shyamal Dalapati, Mario Dalcín, Arup Kumar Das, Elham Davneshvar, Bijan Davvaz, Irfan Deli, Muhammet Deveci, Mamouni Dhar, R. Dhavaseelan, Balasubramanian Elavarasan, Sara Farooq, Haipeng Wang, Ugur Halden, Le Hoang Son, Hongnian Yu, Qays Hatem Imran, Mayas Ismail, Saeid Jafari, Jun Ye, Ilanthenral Kandasamy, W.B. Vasantha Kandasamy, Darjan Karabašević, Abdullah Kargın, Vasilios N. Katsikis, Nour Eldeen M. Khalifa, Madad Khan, M. Khoshnevisan, Tapan Kumar Roy, Pinaki Majumdar, Sreepurna Malakar, Masoud Ghods, Minghao Hu, Mingming Chen, Mohamed Abdel-Basset, Mohamed Talea, Mohammad Hamidi, Mohamed Loey, Mihnea Alexandru Moisescu, Muhammad Ihsan, Muhammad Saeed, Muhammad Shabir, Mumtaz Ali, Muzzamal Sitara, Nassim Abbas, Munazza Naz, Giorgio Nordo, Mani Parimala, Ion Pătrașcu, Gabrijela Popović, K. Porselvi, Surapati Pramanik, D. Preethi, Qiang Guo, Riad K. Al-Hamido, Zahra Rostami, Said Broumi, Saima Anis, Muzafer Saračević, Ganeshsree Selvachandran, Selvaraj Ganesan, Shammya Shananda Saha, Marayanagaraj Shanmugapriya, Songtao Shao, Sori Tjandrah Simbolon, Florentin Smarandache, Predrag S. Stanimirović, Dragiša Stanujkić, Raman Sundareswaran, Mehmet Șahin, Ovidiu-Ilie Șandru, Abdulkadir Șengür, Mohamed Talea, Ferhat Taș, Selçuk Topal, Alptekin Ulutaș, Ramalingam Udhayakumar, Yunita Umniyati, J. Vimala, Luige Vlădăreanu, Ştefan Vlăduţescu, Yaman Akbulut, Yanhui Guo, Yong Deng, You He, Young Bae Jun, Wangtao Yuan, Rong Xia, Xiaohong Zhang, Edmundas Kazimieras Zavadskas, Zayen Azzouz Omar, Xiaohong Zhang, Zhirou Ma.‬‬‬‬‬‬‬‬. (shrink)

CUPRINS CONTUR Re-Introducere, sau: Dincolo de „teoria şi practica” informării şi documentării – Spre o hermeneutică necesară Viorica Sâncrăian Atelier Philobiblon FOCUS Gheroghe Vais Biblioteca Universităţii din Cluj, 1906-1909 Dénes Győrfi Gyalui Farkas – fost director adjunct al bibliotecii universităţii din Cluj Vladimir F. Wertsman Seria filatelică multiculturală Librariana Meda-Diana Hotea „O scriere chineză în cifre arabe” Carmen Crişan Utilizarea bazelor de date ştiinţifice abonate de Biblioteca Centrala Universitara Lucian Blaga în anul 2005 Gabriela Morărescu Anul 2005 – o nouă (...) abordare a bibliotecilor filiale Mariana Falup Realizări şi perspective în automatizare şi modernizare Maria Petrescu Digitizarea documentelor culturale Alina Ioana Şuta De la schimbul internaţional de publicaţii la schimbul experienţei – un contact polonez Marcela-Georgeta Groza Biblioteca de Matematică şi Informatică între ieri şi mâine Luminiţa Tomuţa Remodelarea unei biblioteci – Remodelarea mentalităţilor Emilia-Maria Soporan O prietenie activă pe tărâmul multiculturalităţii: Andrei Pippidi - Adrian Marino Costel Dumitraşcu Informaţiile bibliografice sau: Pe urmele cărţii în bibliotecă ORIZONTURI Pavel Puşcaş Astrolabium Ioan Mihai Cochinescu Alchimia şi muzica Alin Mihai Gherman Muzică şi literatură – Aproximaţii şi însemnări ale unui meloman înrăit Monica Gheţ Muzica împotriva ciumei Florina Iliş Adrian Marino şi ideea de literatură din perspectivă hermeneutică Rodica Frenţiu Tatakau Hikaku Bungaku – Adrian Marino şi comparatismul militant în Japonia Mariana Soporan Fondul arhivistic Adrian Marino din Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Gábor Győrffy Adrian Marino: alternativa autohtonă a culturii libere Sidonia Grama Între spaţii ale amintirii şi locuri ale memoriei – Comemorarea a 15 ani de la revoluţie în Timişoara REFLEXII Ioana Robu- Sally Wood-Lamont Cea de-a 10-a Conferinţă a Asociaţiei Europene pentru Informare şi Biblioteci Medicale (EAHIL) Felix Ostrovschi Un alt fel de discurs – Adrian Marino Liana Iancu Radio, presă, carte – Iancu Tiberiu – şi după Kinga Tamás Váczy Leona (1913-1995) Biblioteca, spaţiu intelectual al omului sau: Trecut pentru viitor Adrian Grănescu Emil Pintea (16 decembrie 1944 - 6 ianuarie 2004) – polivalenţa unui destin Melinda Éva Szász Pasiune pentru carte şi artă – Dénes Gábor Meda-Diana Hotea „Lumină din lumină”: primăvară pascală – Expoziţie (07 aprilie - 03 mai 2005) Kolumbán Judit Expoziţia de manuscrise de sec. XVI-XVIII în Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” – Homo scribens: genurile memoriei si tipologia scrierii în secolele XVI-XVIII-lea (Homo scribens: emlékezéskultúra és íráshasználati-szokások a XVI-XVIII században) Meda-Diana Hotea „Cartea cărţilor” – Memoria credinţei – Expoziţie (10.02 - 25.02.2005) Raluca Soare Clădirile clujene sau martorii tăcuţi Adrian Grănescu (Despre) Managementul construcţiilor de biblioteci – recenzie şi marginalii Maria-Stela Constantinescu-Matiţa Mircea Popa: Andrei VERESS – un bibliograf maghiar, prieten al românilor (Recenzie) István Király V. Activitatea Ştiinţifică a Universităţii „Babeş-Bolyai” – 2005, sau de la povara... la demnitatea istoriei Bodnár Róbert Pe urmele unei biblioteci pierdute Raluca Soare Un om, o carte, o bibliotecă – Traian Brad, un slujitor al cărţii Ildikó Bán Lidia Kulikovski: Accesul persoanelor dezavantajate la potenţialul bibliotecilor (Manual pentru bibliotecari) Chişinău, Editura Epigraf, 2006 (Recenzie) Iacob Mârza Meda-Diana Hotea: Catalogul cărţii rare din colecţiile B. C. U. „Lucian Blaga”– Donaţia Gh. Sion Vol. I (sec. XVI-XVIII) (Recenzie) Ruxandra Cesereanu Adrian Marino între unit-ideas şi Zeitgeist Iulia Grad Filozofia evreiască: între Ierusalim şi Atena Raluca Soare De-o parte şi de alta a cărţilor Adrian Grănescu (Recenzie) Boglárka Daróczi Literatura germană pentru copii apărută în România între 1944-1989 – O bibliografie. (shrink)

Die These der evidentiellen Einzigkeit besagt, dass es im Lichte von Gesamt-Evidenz E genau eine doxastische Einstellung – Für-Wahr-Halten, Für-Falsch-Halten, Enthaltung – gibt, die von Subjekten in Bezug auf eine beliebige Proposition rationalerweise eingenommen werden kann. Auf den ersten Blick ist diese These sehr plausibel. Der vorliegende Aufsatz diskutiert zunächst die Relevanz des Prin- zips sowohl in klassischen (nicht-formalen) sowie in formalen erkenntnistheoretischen Forschungstraditionen. Anschließend wird untersucht, wie plausibel das Prinzip bei genauerer Betrachtung tatsächlich ist und auf welchen Überlegungen dessen (...) anfängliche Attraktivität eigentlich beruht. Es wird nachgewiesen, dass alle in der Literatur vorgebrachten Argumente für die These nicht überzeugend sind. Allerdings wird eine bisher übersehene Überlegung präsentiert, welche die These zumindest zu einem gewissen Grad motivieren kann. (shrink)

Das Anliegen der vorliegenden Studie ist der Entwurf eines wirklichkeitstreuen Modells der Kommunikation. Ebenfalls hat uns interessiert, die konstitutiven Regeln der Kommunikation zu bestimmen und einige Wirksamkeitsnormen und moralische Normen, die mit wünschenswerten sozialen Kommunikationsformen assoziierbar sein könnten, zu identifizieren. Die Kommunikation ist ein facettenreiches und zugleich interpretationsoffenes Phänomen, welches zahlreiche unterschiedliche theoretische Modelle erlaubt. Sie kann von den Psychologen als selbstständigen Verhaltenstyp, von den Soziologen als entscheidenden Sozialisierungsfaktor, von den Anthropologen als kulturhervorbringendes und -verbreitendes Mittel, von den Semiologen als (...) Prozess der (Um-)Konfiguration der verschiedenen Bedeutungen von Bedeutungsträgern usw. gedeutet werden. Das vorliegende Interpretationsmodell der Kommunikation ist allgemein, zum Teil auch hermeneutisch, indem es a) den Kommunikationsprozess als solchen und nicht etwa als eine gesonderte Instanz desselben berücksichtigt, b) eine einzige, nämlich die interaktive Perspektive auf die Kommunikation hervorhebt und c) zweckgemäß die Kommunikation in einen normativen, intelligiblen Rahmen überträgt, wobei sich eine empirische Beschreibung der Kommunikationsfakten zwecks Feststellung allgemeingültiger Gesetze von selbst erübrigt. Diesem theoretischen Modell entsprechend ist die Kommunikation eine Interaktion oder eine wechselseitige semiotische Interaktion, innerhalb derer die involvierten Personen mithilfe von Zeichen komplementäre Verhalten manifestieren, die bestimmten (sozialen) Regeln unterworfen sind. Demzufolge ist die Kommunikation kein individuelles Spiel, sondern ein Team-Spiel. Ihre Protagonisten spielen alle genauso wichtige Rollen, und von ihrer Teilnahme hängt beides, Gelingen und Misslingen der Kommunikation, gleichermaßen ab. Nachdem wir den Begriff der Kommunikation im allgemeinen erklärt hatten, galt unser Interesse der Definition und der Klassifizierung der exklusiven Ausführungsmittel des oben beschriebenen Prozesses, das heißt, der Zeichen. Die semiotische Literatur behandelt die Zeichen sowohl als (stoffliche, mentale oder gemischte) Objekte als auch als Funktionen. Für unsere Demarche haben wir es vorgezogen, die Zeichen als in Wirklichkeit existierende Reize zu beschreiben, die auf Grund von sozialen Konventionen stets auf „etwas Anderes” als auf sich selbst hinweisen. Dieses gemeinte „Andere“, die Bedeutung des Zeichens, ist nichts anderes als die Gesamtheit seiner Anwendungen. Die Natur des Verhältnisses von Zeichen und (willkürlicher, notwendiger, durch Analogie oder Ähnlichkeit begründeter) Bedeutung hat uns dann erlaubt, vier Zeichenkategorien auszumachen und zu beschreiben: Wörter, Indizien, Bilder und Sinnbilder. Was die Erläuterung der konstitutiven Faktoren der Kommunikation anbetrifft, haben wir im Einklang mit den Forschungen angesehener Semiotiker mit sechs grundlegenden Parametern gerechnet: Sender, Empfänger, Mitteilung, Code, Kommunikationssituation und Kommunikationskanal. Doch war das wirklich die einzige treffliche Option? Hätte der Kommunikationsprozess nicht ausgehend von anderen – wenigeren oder mehreren – Faktoren analysiert werden können? Gewiss kann die Kommunikation auch mittels weiterer Variablen verstanden werden – und die Fachliteratur ist nicht müde geworden, die Vorzüge anderer Beschreibungsmuster zu zeigen –; von den sechs semiotischen, von Roman Jakobson eingeführten Parametern kann man indes nicht wegsehen. Sie erlauben allemal eine ziemlich genaue Bestimmung der durch die Protragonisten der Kommunikation durchgeführten Handlungen. In Übereinstimmung mit der allgemeinen Methode der Handlungstheorie haben wir jeden konstitutiven Faktor der Kommunikation mit je einem Handlungspaar korreliert, zum einen beim Sender, zum anderen beim Empfänger. Die Berücksichtigung der Sprache und implizite der Kommunikation im Kontext der Handlungstheorie ist keine bahnbrechende Unternehmung, da sie unter anderem schon John Austin, John Searle und Jürgen Habermas als Ausgangspunkt ihrer Analyse der Sprechakte gedient hat. Auch die Korrelation der Kommunikationsparameter mit einer Handlung ist kein Novum, indem sie auf analoge Weise bereits durch die Versuche einiger Semiotiker wie Roman Jakobson und Karl Bühler, die Funktionen der Sprache bzw. des linguistischen Zeichens zu systematisieren, unternommen wurde. Unser origineller Beitrag besteht aus der Korrelation jedes Faktors der Kommunikation mit einer Interaktion, das heißt mit einem Paar von komplementären Handlungen, so dass jeder Handlung des Senders eine Handlung des Empfängers entspricht. In diesem Sinne haben wir Sender, Empfänger, Mitteilung, Code, Kommunikationssituation und Kommunikationskanal in spezifischen Interaktionstypen (Sichentlarven – Nachvollziehen, Einflussnahme – Antwort, Sendung – Empfang, syntaktische Informierung – syntaktisches Verständnis, Bezeichnung – „Mitbezeich-nung“ bzw. Anknüpfung einer soziale Beziehung – Beibehaltung einer soziale Beziehung) inszeniert. Nachdem wir den Kommunikationsprozess als Totalität von sechs Interaktionstypen beschrieben hatten, haben wir auf drei mögliche Ordnungen der Kommunikationsformen verwiesen, wobei die Einteilungskriterien jeweils die verschiedenen gebrauchten Zeichentypen, die Art der Beziehung zwischen Sender und Empfänger bzw. der sich spontan manifestierende soziale Abstand zwischen den Kommunizierenden waren. Indem unsere Demarche darauf abzielte, die Eigentümlichkeiten verbaler vs. nonverbaler, formaler vs. informaler, der individuell, gruppenweise oder öffentlich stattfindenden Kommunikation auszumachen, haben wir die Akzente auf die Pragmatik der Kommunikation gesetzt und somit einige Hinweise auf den Erwerb spezifischer Kommunikationsfähigkeiten geben können. Das von uns vorgeschlagene theoretische Modell hat also nicht nur ein besseres Verständnis der Kommunikation beabsichtigt, sondern auch die Feststellung eines vollständigen Regelwerks der Kommunikation. Diese Regeln wurden als Formen des zu erwartenden sozialen Verhaltens behandelt – sowohl im normativen als auch im antizipativen Sinne – und wurden im Gefolge von John Searle in zwei Hauptklassen eingeteilt: konstitutive und normative Regeln. Die konstitutiven Regeln bestimmen die von ihnen logisch-abhängigen Verhaltensweisen und legen die Bedingungen der Kommunikationsakte fest, während die normativen Regeln die vorgegebenen, unabhängigen Verhaltensweisen berücksichtigen und die wünschenswerten Bedingungen für ihre Vollziehung festlegen. Um die konstitutiven Regeln ausmachen zu können, sind wir davon ausgegangen, dass der Prozess der menschlichen Kommunikation kein naturhafter, sondern ein institutioneller ist. Mit anderen Worten ist die Kommunikation das Ergebnis einer sozialen Vereinbarung und eben kein unabhängiges Phänomen, das nur von außen zu beschreiben wäre. Je nachdem, wie die notwendigen Regeln, welche die soziale Vereinbarung definieren, respektiert oder verletzt werden, haben wir fünf mögliche Situationen identifiziert: die vollkommene Kommunikation, die teilweise geglückte Kommunikation, die Nonkommunikation, die relative und die absolute Antikommunikation, wobei man hinzufügen muss, dass die erste und die letzte Situation Grenzerfahrungen ohne jegliche Referenz darstellen. Die konstitutiven Regeln der Kommunikation wurden mit allen sechs spezifischen Interaktionstypen korreliert (Sichentlarven – Nachvollziehen, Einflussnahme – Antwort, Sendung – Empfang, syntaktische Informierung – syntaktisches Verständnis, Bezeich-nung – „Mitbezeichnung“ bzw. Anknüpfung einer soziale Beziehung – Beibehaltung einer soziale Beziehung), so dass sie wenigstens aus einem bestimmten Gesichtspunkt ein konsistentes und vollständiges System bilden können. Im Unterschied zum System der konstitutiven Regeln sind hier die Kommunikationsnormen nicht erschöpfend behandelt worden. So wurden aus der Vielfalt der Vorschriften, die zu erwünschten Ergebnissen in der Kommunikation führen könnten, nur einige im Rahmen der vorliegenden Studie angegangen. Diese betreffen die Wirksamkeit und die moralischen Aspekte der Kommunikation und wurden ihrerseits mit den oben angeführten sechs Interaktionstypen korreliert. Dabei waren nicht so sehr die unausweichlichen Lücken im Inventarisieren der Normen, welche die Genauigkeit und die Ökonomie der Kommunikation gewähren, am problematischsten, sondern vielmehr der Grad an moralischer Relevanz, den die Kommunikationsakte beanspruchen können. Wir sind fest davon überzeugt, dass die Handlungen der Kommunizierenden eher davon abhängen, inwiefern sie moralische Verpflichtungen eingehen, und eben nicht davon, was für einen Gewinn sie dadurch erzielen, da keine der berücksichtigten Handlungen sich der Moral gänzlich entziehen können. Ob „neutrale Metaregeln“ für den Fall, dass einige moralische Eingrenzungen mit den Wirksamkeitsnormen kollidieren, vonnöten sind, sei dahin gestellt. Ein theoretisches Modell kann nur dann als nützlich bezeichnet werden, wenn es neue Forschungsansätze bringt und neue Forschungswege ermöglicht. Unter diesem Blickwinkel hat die vorliegende Studie zwei mögliche Fortsetzungen: die Ergänzung der Gesamtheit der normativen Regeln der Kommunikation (im allgemeinen), bzw. das Unterteilen des allgemeinen Modells der Kommunikation in stereotypen Mustern wie der politischen oder didaktischen Kommunikation usw. Schließlich hängen Gelingen und Anwendbarkeit der vorliegenden Studie in pragmatischer Sicht eben davon ab, inwiefern sie dem Leser / Benutzer als Wekzeug zur Verbesserung seiner Kommunikationsleistungen dienen kann. (shrink)

CUPRINS CONTUR Re-Introducere sau: Dincolo de „teoria şi practica” informării şi documentării – Spre o hermeneutică posibilă şi necesară ......................................................... 11 Desfăşurătorul întâlnirilor Atelierului Hermeneutica Bibliohtecaria (Philobiblon) .................................................................................................... ......... 21 FOCUS Noul Program al revistei şi Politica ei Editorială: PHILOBIBLON – Transylvanian Journal of Multidisciplinary Research in Humanities .............. 29 Raluca TRIFU, István KIRÁLY V., Consideraţii filosofice, epistemologice şi scientometrice legate de sensurile ştiinţei şi profesiei bibliotecare – Pentru situarea proiectului unei cercetări ............................................................ 31 Valeria SALÁNKI, Cultura organizaţională şi comunicarea în (...) bibliotecă - Studiu asupra culturii organizaţionale în Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj ........................................................................................ 44 Raluca TRIFU, István KIRÁLY V., Globalizare şi Individualizare, sau: Marketingul ca metaforă pentru reasumarea şi reconturarea sensurilor serviciilor de bibliotecă – O iniţiativă şi o experienţă românească .................114 Claudiu GAIU, Gabriel Naudé (1600-1653 ) – în slujba Puterii şi a Cărţii ..... 128 Alin Mihai GHERMAN, Timpul scrierii – Manuscrisele .................................... 140 Dana Maria MĂRCUŞ, Sărbătoarea cărţii. Percepţia societăţii româneşti interbelice asupra cărţii şi lecturii ...................................................................... 148 Orsolya ANTAL,Taine în jurul unei satire în spirit voltairian în limbă maghiară de la sfârşitul secolului al XVIII-lea .................................................................... 197 Kinga PAPP, Colligatul Ms 354 şi dramele pierdute ale lui József Mártonfi ....213 Gabriela RUS, Roxana BĂLĂUCĂ, Venceslav Melka în colecţia Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca ........................................ 222 5 Hermeneutica Bibliothecaria – Antologie Philobiblon - Volumul V Nicolina HALGAŞ, Dimensiunea educativă a bibliotecii publice prin servicii de animaţie pentru copii ....................................................................................... 249 Tünde JANKÓ, Alina NEALCOŞ, Maria CRIŞAN, Mariana GROS, Carmen GOGA, Biblioteca Filială de Ştiinţe Economice - Tradiţional versus modern ................271 Adriana MAN SZÉKELY, Emil SALAMON, Colaborarea Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca cu Banca Mondială ............. 290 ORIZONTURI Aurel Teodor CODOBAN, Mass-media şi filosofia – Filosoful ca jurnalist, sau sinteza unei ideologii ostensive ............................................................................. 301 Marian PETCU, Şcoala de ziaristică de la Bucureşti (1951-1989) – Istorii recente .................................................................................................... .. 314 Marcel BODEA S., Timpul matematic în mecanica clasică – o perspectivă epistemologică...................................................................................... ................... 332 Florina ILIS, Fenomenul science fiction şi feţele timpului ................................ 354 Rodica FRENŢIU, Yasunari Kawabata şi nostalgia timpului fără timp ......... 373 Rodica TRANDAFIR, Timpul şi muzica .............................................................. 390 István KIRÁLY V., Întemeierea filosofiei şi ateismul la tânărul Heidegger - Prolegomene la o perspectivă existenţial-ontologică ......................................423 Elena CHIABURU, Consideraţii privitoare la vînzarea la Cochii Vechi şi mezat .................................................................................................... ............... 437 Vlad POPOVICI, Istoriografia medicală românească (1813-2008) .................463 Gheorghe VAIS, Remodelări urbane în Clujul perioadei dualiste (1867-1918)..... 481 Cristina VIDRUŢIU, Ciuma – profilul unei recurenţe istorice supusă unui transplant artistic .................................................................................................. 497 Anna Emese VINCZE, Iluziile pozitive din perspectiva psihologiei evoluţioniste .................................................................................................... 506 6 Hermeneutica Bibliothecaria – Antologie Philobiblon - Volumul V REFLEXII Florentina RĂCĂTĂIANU, Irina Petraş, Literatura română contemporană - O panoramă - Recenzie ...................................................................................... 527 Raluca TRIFU, Filosofia informaţiei si cibernetica – Recenzie ......................... 530 Iulia GRAD, Tematizări în eticile aplicate – perspective feministe (Mihaela Frunză) - Recenzie ................................................................................534 Adrian GRĂNESCU, Biblioteca lui Hitler, cărţile care i-au format personalitatea, de Timothy W. Ryback – Recenzie ............................................. 537 În colecţia BIBLIOTHECA BIBLIOLOGICA au apărut ..............................551 Revista PHILOBIBLON – Volumele apărute ......................................... 556. (shrink)

This eleventh volume of Collected Papers includes 90 papers comprising 988 pages on Physics, Artificial Intelligence, Health Issues, Decision Making, Economics, Statistics, written between 2001-2022 by the author alone or in collaboration with the following 84 co-authors (alphabetically ordered) from 19 countries: Abhijit Saha, Abu Sufian, Jack Allen, Shahbaz Ali, Ali Safaa Sadiq, Aliya Fahmi, Atiqa Fakhar, Atiqa Firdous, Sukanto Bhattacharya, Robert N. Boyd, Victor Chang, Victor Christianto, V. Christy, Dao The Son, Debjit Dutta, Azeddine Elhassouny, Fazal Ghani, Fazli Amin, (...) Anirudha Ghosha, Nasruddin Hassan, Hoang Viet Long, Jhulaneswar Baidya, Jin Kim, Jun Ye, Darjan Karabašević, Vasilios N. Katsikis, Ieva Meidutė-Kavaliauskienė, F. Kaymarm, Nour Eldeen M. Khalifa, Madad Khan, Qaisar Khan, M. Khoshnevisan, Kifayat Ullah,, Volodymyr Krasnoholovets, Mukesh Kumar, Le Hoang Son, Luong Thi Hong Lan, Tahir Mahmood, Mahmoud Ismail, Mohamed Abdel-Basset, Siti Nurul Fitriah Mohamad, Mohamed Loey, Mai Mohamed, K. Mohana, Kalyan Mondal, Muhammad Gulfam, Muhammad Khalid Mahmood, Muhammad Jamil, Muhammad Yaqub Khan, Muhammad Riaz, Nguyen Dinh Hoa, Cu Nguyen Giap, Nguyen Tho Thong, Peide Liu, Pham Huy Thong, Gabrijela Popović‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬, Surapati Pramanik, Dmitri Rabounski, Roslan Hasni, Rumi Roy, Tapan Kumar Roy, Said Broumi, Saleem Abdullah, Muzafer Saračević, Ganeshsree Selvachandran, Shariful Alam, Shyamal Dalapati, Housila P. Singh, R. Singh, Rajesh Singh, Predrag S. Stanimirović, Kasan Susilo, Dragiša Stanujkić, Alexandra Şandru, Ovidiu Ilie Şandru, Zenonas Turskis, Yunita Umniyati, Alptekin Ulutaș, Maikel Yelandi Leyva Vázquez, Binyamin Yusoff, Edmundas Kazimieras Zavadskas, Zhao Loon Wang.‬‬‬‬. (shrink)

Revista Intelligence Info este o publicație trimestrială din domeniile intelligence, geopolitică și securitate, și domenii conexe de studiu și practică. -/- Cuprins: -/- EDITORIALE / EDITORIALS -/- Tiberiu TĂNASE Considerații privind necesitatea educării și formării resursei umane pentru intelligence–ul național Considerations regarding the need to educate and train human resources for national intelligence Nicolae SFETCU Epistemologia activității de intelligence Epistemology of intelligence Nicolae SFETCU Rolul serviciilor de informații în război The role of the intelligence agencies in a war Nicolae SFETCU (...) Evoluția inteligenței artificiale în domeniul securității naționale The evolution of artificial intelligence in the field of national security -/- INTELLIGENCE / INTELLIGENCE -/- Ovidiu BOUREANU O scurtă istorie a spionajului: spionajul modern de la Războiul Rece la Războiul împotriva terorii A Brief History of the Spy: Modern Spying from the Cold War to the War on Terror Ioana PĂIUȘ, Tiberiu TĂNASE Securitate și informații într-o lume în schimbare Security and intelligence in a changing world Nicolae SFETCU Activitatea de intelligence - Ciclul intelligence Intelligence Activity – Intelligence Cycle Tiberiu TĂNASE Controlul asupra Intelligence –ului Control over Intelligence Tiberiu TĂNASE Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale Information and the need to manage information resources Tiberiu TĂNASE Controlul parlamentar al serviciilor de informații Parliamentary control of intelligence services Tiberiu TĂNASE Mecanisme de control democratic al activității serviciilor de informații Mechanisms of democratic control of the activity of intelligence agencies Nicolae SFETCU Analiza informațiilor Intelligence Analysis Bogdan-George RĂDULESCU Cum ar trebui să fie utilizată analiza intelligence pentru a contracara războiul cognitiv? How should intelligence analysis be utilized to counter cognitive warfare? -/- ISTORIE / HISTORY -/- Tiberiu TĂNASE Biroul de Informații al Secției Militare din Transilvania și rolul său în campania pentru apărarea României Mari The Intelligence Office of the Transylvanian Military Section and its role in the campaign for the defense of Greater Romania Stan PETRESCU Pacepa, Kuklinski, Pollard și românii Pacepa, Kuklinski, Pollard and the Romanians Tiberiu TĂNASE Contracararea de către SSI a activităților informative și acțiunilor Serviciilor Germane și Sovietice de Informații implicate în evenimentele din 21 - 23 ianuarie 1941 Countering by the SSI of the informational activities and actions of the German and Soviet Intelligence Services involved in the events of January 21-23, 1941 Tiberiu TĂNASE Alexandru Ioan Cuza, fondatorul Intelligence-lui statului modern românesc Alexandru Ioan Cuza, Founder of the Intelligence of the Modern Romanian State Tiberiu TĂNASE, Bogdan MUSCALU Puncte de vedere privind tradițiile romane în istoria intelligence-lui Viewpoints on Roman traditions in history intelligence Tiberiu TĂNASE Istoria Serviciului Român de Informații – serviciu de intelligence competitiv, și strategiile de intelligence History of the Romanian Intelligence Service – competitive intelligence service, and intelligence strategies Rodica LISEANU Reformele serviciilor secrete de la Mihail Moruzov la Eugen Cristescu, între inovație și decadență Secret service reforms from Mihail Moruzov to Eugen Cristescu Rodica LISEANU Take Ionescu – O biografie vectorială în istoria partidelor politice și în semantica diplomației Take Ionescu - A Vectorial Biography in the History of Political Parties and the Semantics of Diplomacy Remus MACOVEI Trădători și trădători Traitors and traitors -/- GEOPOLITICA / GEOPOLITICS -/- Antoaneta AVRAM Pandemia de COVID-19 și consecințele ei în peisajul anului 2022 The COVID-19 pandemic and its consequences in the landscape of 2022 Darius-Antoniu FERENȚ, Ioan MANCI Analiza conflictului ruso-cecen din perspectivă militară Analysis of the Russian-Chechen conflict from a military perspective Lisa-Maria ACHIMESCU Apusul universalismului european The decline of European universalism Emilian M. DOBRESCU Hegemonia chineză în producția de pământuri rare Chinese Hegemony in the Production of Rare Earths Ionuț-Daniel GORGOVAN ”Descurajarea integrată”. Analiză asupra strategiei SUA în Pacific "Integrated deterrence". Analysis of US Pacific Strategy Tiberiu TĂNASE, Violeta Ioana NAGÂȚ Conflictul arabo-israelian. Percepții privind cauzele și natura conflictului. Repere istorice și actualitate The Arab-Israeli conflict. Perceptions of the causes and nature of conflict. Historical landmarks and current affairs -/- SECURITATE / SECURITY -/- Tănase TIBERIU Minighid de pregătire și protecție contrainformativă Counterintelligence preparation and protection mini-guide Darius-Antoniu FERENȚ ISIS - Jocul morții - Martiri, asasinate și fascinație The Killing Game - Martyrdom, Murder and the Lure of ISIS Traian OSTAHIE Abordări generale ale conceptului de cultură de securitate For a 21st century realism Dalia Elena SILAGHI Terorismul cibernetic: o formă contemporană de terorism Cyber Terrorism: A Contemporary Form of Terrorism Paul Alexandru HELER Conflictul asimetric și consecințele sale în securitatea Asiei Asymmetric Conflict and Its Consequences in Asian Security Daria-Maria TÂRNĂVEAN Confruntarea informațională și repercusiunile sale asupra mediului actual de securitate The Information Confrontation and its Repercussions on the Current Security Environment Darius-Antoniu FERENȚ Analiza atacurilor cibernetice, precum APT (Advanced Persistent Threat) și ransomware Analysis of cyber attacks such as APT (Advanced Persistent Threat) and ransomware Daniela Georgiana GOLEA, Oana Ștefania COȘA Nevoia de adaptare managerială a noilor probleme de securitate modernă The need for managerial adaptation to new modern security issues Darius-Antoniu FERENȚ, Corneliu PREJA Implicarea NATO în domeniul apărării cibernetice NATO's involvement in cyber defence Alexandru CRISTIAN Paradigme în mediul internațional de securitate Paradigms in the international security environment Alexandru CRISTIAN Schimbarea paradigmelor în mediul internațional de securitate Changing paradigms in the international security environment Dan D. FARCAȘ Adevăr și dezinformare în fenomenul OZN Truth and disinformation in the UFO phenomenon Alexandru CRISTIAN Un nou mediu de securitate A new security environment -/- ȘTIINȚA INFORMAȚIEI / INFORMATION SCIENCE -/- Oana Ștefania COȘA Rolul structurilor de intelligence medical în atingerea obiectivul de consolidare a sistemului de sănătate The role of medical intelligence structures in achieving the objective of strengthening the health system Nicolae SFETCU Preocupări legislative în mineritul datelor Legislative concerns in data mining Nicolae SFETCU Utilizarea analiticii rețelelor sociale în intelligence Using social network analytics in intelligence Nicolae SFETCU Ingineria cunoașterii în colectarea informațiilor Knowledge Engineering in Intelligence Gathering -/- ISSN 2971 – 9089 ISSN-L 2821 – 8159, DOI: 10.58679/II26972. (shrink)

Published in PoMo Magazine vol. 2, nr. 1 (Spring/Summer 1996) during my years as a grad student at the New School. I examine Nietzsche's presentation of the eternal recurrence, and discuss its interpretations by Heidegger, Bataille, Derrida, Klossowski, Stambaugh, and Vattimo. I will be returning to Nietzsche in the future.

Dieser Aufsatz untersucht das Verhältnis zwischen Föderalismus und individueller Freiheit. Es wird gezeigt, dass eine vollständige Analyse des Verhältnisses zwischen Föderalismus und individueller Freiheit zwei entgegengesetzte Effekte mitberücksichtigen muss. Auf der einen Seite verstärken föderalistische Strukturen die individuelle Freiheit indem sie die Auswahlmöglichkeiten der Bürger erweitern. Auf der anderen Seite führt jedoch ein föderalistisches System zur institutionellen Vielfalt, ein Faktum, das per se zu höheren Abwanderungskosten führt, die ein Bürger tragen muss, wenn er oder sie entscheidet, die Jurisdiktion zu wechseln. (...) Dieser Effekt auf die individuelle Freiheit ist ein negativer, da jede Erhöhung der Abwanderungskosten die Minderung der individuellen Freiheit zur Konsequenz hat. Der optimale Grad der Vielfalt der Jurisdiktionen befindet sich dort, wo die beiden Effekte sich gegenseitig ausgleichen. (shrink)

Det er min strid at tabellen av intensjonalitet (rasjonalitet, bevissthet, sinn, tanke, språk, personlighet etc.) som har fremtredende her beskriver mer eller mindre nøyaktig, eller i det minste fungerer som en heuristisk for, hvordan vi tenker og oppfører oss, og så omfatter det ikke bare filosofi og psykologi, men alt annet (historie, litteratur, matematikk, politikk etc.). Legg spesielt merke til at intensjonalitet og rasjonalitet som jeg (sammen med Searle, Wittgenstein og andre) ser det, inkluderer både bevisst deliberativspråklig system 2 og (...) bevisstløs automatisert prelinguistic System 1 handlinger eller reflekser. Jeg gir en kritisk undersøkelse av noen av de viktigste funnene fra to av de mest eminente studentene i moderne tid, Ludwig Wittgenstein og John Searle, om den logiske strukturen av intensjonalitet (sinn, språk, bevissthet, oppførsel), tar som utgangspunkt Wittgensteins grunnleggende oppdagelse - at alle virkelig "filosofiske" problemer er de samme - forvirringer om hvordan man bruker språk i en bestemt sammenheng, og så alle løsninger er de samme - ser på hvordan språket kan brukes i sammenheng en sammenheng slik at sannheten forhold (Vilkår for tilfredshet eller COS) er klare. Det grunnleggende problemet er at man kan si noe, men man kan ikke bety (stat klar COS for) noen vilkårlig ytring og mening er bare mulig i en svært spesifikk sammenheng. Jeg analyserer ulike skrifter av og om dem fra det moderne perspektivet til de to tankesystemene (popularisert som "tenker raskt, tenker sakte"), ved hjelp av en ny tabell med intensjonatitet og nye doble systemer nomenklatur. Jeg viser at dette er en mektig heuristisk for å beskrive atferd. Dermed er all oppførsel nært forbundet hvis man tar riktig synspunkt. Den fenomenologiske illusjonen (glemsel en automatisert system 1) er universell og strekker seg ikke bare gjennom filosofi, men gjennom hele livet. Jeg er sikker på at Chomsky, Obama, Zuckerberg og paven ville være vantro hvis fortalt at de lider av det samme problemet som Hegel, Husserl og Heidegger, (eller at de skiller seg bare i grad fra narkotika- og sexavhengige i å være motivert av stimulering av deres frontale kortices ved levering av dopamin (og over 100 andre kjemikalier) via ventral tegmentum og kjernen accumbens), men det er helt klart sant. Mens fenomenologene bare kastet bort mye folks tid, kaster de bort jorden og deres etterkommers fremtid. (shrink)

Det er min strid at tabellen av intensjonalitet (rasjonalitet, bevissthet, sinn, tanke, språk, personlighet etc.) som har fremtredende her beskriver mer eller mindre nøyaktig, eller i det minste fungerer som en heuristisk for, hvordan vi tenker og oppfører oss, og så omfatter det ikke bare filosofi og psykologi, men alt annet (historie, litteratur, matematikk, politikk etc.). Legg spesielt merke til at intensjonalitet og rasjonalitet som jeg (sammen med Searle, Wittgenstein og andre) ser det, inkluderer både bevisst deliberativspråklig system 2 og (...) bevisstløs automatisert prelinguistic System 1 handlinger eller reflekser. Jeg gir en kritisk undersøkelse av noen av de viktigste funnene fra to av de mest eminente studentene i moderne tid, Ludwig Wittgenstein og John Searle, om den logiske strukturen av intensjonalitet (sinn, språk, bevissthet, oppførsel), tar som utgangspunkt Wittgensteins grunnleggende oppdagelse - at alle virkelig "filosofiske" problemer er de samme - forvirringer om hvordan man bruker språk i en bestemt sammenheng, og så alle løsninger er de samme - ser på hvordan språket kan brukes i sammenheng en sammenheng slik at sannheten forhold (Vilkår for tilfredshet eller COS) er klare. Det grunnleggende problemet er at man kan si noe, men man kan ikke bety (stat klar COS for) noen vilkårlig ytring og mening er bare mulig i en svært spesifikk sammenheng. Jeg analyserer ulike skrifter av og om dem fra det moderne perspektivet til de to tankesystemene (popularisert som "tenker raskt, tenker sakte"), ved hjelp av en ny tabell med intensjonatitet og nye doble systemer nomenklatur. Jeg viser at dette er en mektig heuristisk for å beskrive atferd. Dermed er all oppførsel nært forbundet hvis man tar riktig synspunkt. Den fenomenologiske illusjonen (glemsel en automatisert system 1) er universell og strekker seg ikke bare gjennom filosofi, men gjennom hele livet. Jeg er sikker på at Chomsky, Obama, Zuckerberg og paven ville være vantro hvis fortalt at de lider av det samme problemet som Hegel, Husserl og Heidegger, (eller at de skiller seg bare i grad fra narkotika- og sexavhengige i å være motivert av stimulering av deres frontale kortices ved levering av dopamin (og over 100 andre kjemikalier) via ventral tegmentum og kjernen accumbens), men det er helt klart sant. Mens fenomenologene bare kastet bort mye folks tid, kaster de bort jorden og deres etterkommers fremtid. (shrink)

Det är min uppfattning att tabellen över avsiktlighet (rationalitet, medvetande, sinne, tanke, språk, personlighet etc.) som har framträdande här beskriver mer eller mindre exakt, eller åtminstone fungerar som en heuristisk för, hur vi tänker och beter sig, och så det omfattar inte bara filosofi och psykologi, men allt annat (historia, litteratur, matematik, politik etc.). Observera särskilt att avsiktlighet och rationalitet som jag (tillsammans med Searle, Wittgenstein och andra) visa det, omfattar både medvetna deliberative språkliga System 2 och omedvetna automatiserade prelinguistiska (...) System 1 åtgärder eller reflexer. Jag ger en kritisk undersökning av några av de viktigaste resultaten av två av de mest framstående studenter beteende i modern tid, Ludwig Wittgenstein och John Searle, om den logiska strukturen av avsiktlighet (sinne, språk, medvetande, beteende), med som min utgångspunkt Wittgenstein grundläggande upptäckt, att alla verkligt "filosofiska" problem är desamma-förvirring om hur man använder språket i ett visst sammanhang, och så alla lösningar är desamma, titta på hur språket kan användas i det aktuella sammanhanget så att dess sanningsvillkor (Villkor för tillfredsställelse eller COS) är tydliga. Det grundläggande problemet är att man kan säga vad som helst, men man kan inte betyda (ange tydliga COS för) någon godtycklig yttrande och mening är endast möjligt i ett mycket specifikt sammanhang. Jag analyserar olika skrifter av och om dem från det moderna perspektivet av de två tankesystemen (populariserades som "tänkande snabbt, tänkande långsamt"), med en ny tabell över avsiktlighet och nya dubbla system nomenklatur. Jag visar att detta är en kraftfull heuristisk för att beskriva beteende. Således är allt beteende intimt ansluten om man tar rätt synvinkel. Den fenomenologiska Illusion (glömska till vårt automatiserade System 1) är universell och sträcker sig inte bara hela filosofin utan hela livet. Jag är säker på att Chomsky, Obama, Zuckerberg och påven skulle vara skeptiska om berättade att de lider av samma problem som Hegel, Husserl och Heidegger, (eller att de skiljer sig endast i grad från drog-och sexmissbrukare i att motiveras av stimulering av deras frontalkortices genom leverans av dopamin (och över 100 andra kemikalier) via ventrala tegmentum och nukleos accumbens), men det är helt klart sant. Medan fenomenologerna bara slösat bort en hel del människors tid, slösar de bort jorden och deras ättlings framtid. (shrink)

Greu de spus ce este cunoașterea. Cu cât se discută mai mult asupra acestui concept, cu atât mai multe sunt opiniile divergente. Epistemologia este teoria cunoașterii, iar una dintre întrebările caracteristice epistemologiei se referă la ce au în comun toate nenumăratele tipuri de cunoștințe pe care ni le atribuim. O distincție majoră între diferitele tipuri de cunoaștere este cunoașterea descriptivă, declarativă sau propozițională (care necesită un grad mai mare de sofisticare intelectuală din partea celui care caută cunoașterea) și cunoașterea (...) cunoștințelor sau a abilităților. Pentru ca o descriere, declarație sau afirmație să fie cunoaștere, trebuie ca aceasta să fie o credință, să fie adevărată, și să fie justificată. O declarație de credință este o expresie a credinței în cineva sau ceva. Credința trebuie să fie adevărată pentru a fi cunoaștere. Platon, în Gorgias, susține că credința este cel mai frecvent invocat purtător de adevăr. În multe dintre dialogurile lui Platon, precum Menon și, în special, Theaitetos, Socrate consideră cunoașterea ca fiind credința adevărată explicată sau definită într-un fel. Justificarea credinței implică un motiv bun pentru a face acest lucru. Definiția cunoașterii ca o credință adevărată justificată a fost acceptată pe scară largă până în 1960, când filosoful american Edmund Gettier a provocat discuții majore pe scară largă. -/- CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Vol. 1, Nr. 1, Septembrie 2022, pp. 3-26 ISSN 2021 – 8086, ISSN – L 2021 – 8086, DOI: 10.58679/CS68980. (shrink)

Det är min uppfattning att tabellen över avsiktlighet (rationalitet, medvetande, sinne, tanke, språk, personlighet etc.) som har framträdande här beskriver mer eller mindre exakt, eller åtminstone fungerar som en heuristisk för, hur vi tänker och beter sig, och så det omfattar inte bara filosofi och psykologi, men allt annat (historia, litteratur, matematik, politik etc.). Observera särskilt att avsiktlighet och rationalitet som jag (tillsammans med Searle, Wittgenstein och andra) visa det, omfattar både medvetna deliberative språkliga System 2 och omedvetna automatiserade prelinguistiska (...) System 1 åtgärder eller reflexer. Jag ger en kritisk undersökning av några av de viktigaste resultaten av två av de mest framstående studenter beteende i modern tid, Ludwig Wittgenstein och John Searle, om den logiska strukturen av avsiktlighet (sinne, språk, medvetande, beteende), med som min utgångspunkt Wittgenstein grundläggande upptäckt, att alla verkligt "filosofiska" problem är desamma-förvirring om hur man använder språket i ett visst sammanhang, och så alla lösningar är desamma, titta på hur språket kan användas i det aktuella sammanhanget så att dess sanningsvillkor (Villkor för tillfredsställelse eller COS) är tydliga. Det grundläggande problemet är att man kan säga vad som helst, men man kan inte betyda (ange tydliga COS för) någon godtycklig yttrande och mening är endast möjligt i ett mycket specifikt sammanhang. Jag analyserar olika skrifter av och om dem från det moderna perspektivet av de två tankesystemen (populariserades som "tänkande snabbt, tänkande långsamt"), med en ny tabell över avsiktlighet och nya dubbla system nomenklatur. Jag visar att detta är en kraftfull heuristisk för att beskriva beteende. Således är allt beteende intimt ansluten om man tar rätt synvinkel. Den fenomenologiska Illusion (glömska till vårt automatiserade System 1) är universell och sträcker sig inte bara hela filosofin utan hela livet. Jag är säker på att Chomsky, Obama, Zuckerberg och påven skulle vara skeptiska om berättade att de lider av samma problem som Hegel, Husserl och Heidegger, (eller att de skiljer sig endast i grad från drog-och sexmissbrukare i att motiveras av stimulering av deras frontalkortices genom leverans av dopamin (och över 100 andra kemikalier) via ventrala tegmentum och nukleos accumbens), men det är helt klart sant. Medan fenomenologerna bara slösat bort en hel del människors tid, slösar de bort jorden och deras ättlings framtid. (shrink)