[For an Ethics without Theology] This study is a critical reflection on Marek Vácha's article on the ethics of euthanasia. In the first part the author offers a short consideration of the reasons for the moribund state of ethics in Czech philosophy, after which, in the second part, he presents a critique of Vácha's article. The article in question is, above all, lacking in a philosophical approach to the problem of euthanasia, and we find in it not so much arguments (...) as rhetoric. The only line of argument that is detectable in the article is founded on natural theology, something that Vácha elsewhere repudiates, and it offers the reader a false dilemma between accepting theistic ethics on the one hand or total subjectivism on the other. In reality, of course, there is a wide range of kinds of objective secular ethics. In the third part, one of these forms is summarised--a system of "everyday morality" which is founded on the concept of harm, and which treats conduct as immoral primarily when it causes unjustifiable harm to others. This form of ethics does not presuppose any controversial theory of value, and it constitutes the viewpoint from which the author then defends physician-assisted suicide. A doctor who helps a patient die--or who causes the patient's death on his own request--does not cause that individual harm if she has only a period of life filled with pain left. In conclusion the author indentifies certain points of contact between secular and theistic ethics. (shrink)

Omul a căutat dintotdeauna să descopere în viața sa chintesența elementelor existențiale. Adunate laolaltă ca un imens puzzle cosmologic, întrebările Filosofiei au avut cel puțin capacitatea revelatoare a marilor problematizări în ascendența omului de la imanent la transcendent. Prima etapă notabilă în atingerea acestei performanțe îi este negreșit tributată „Filosofiei”, socotită de Platon drept „cea mai mare artă”. Mai concis, pornind de la termenul de artă (gr. μουσικη – lumea muzelor), ni se arată în mod inspirat că „Filosofia este cea (...) mai înaltă muzică pe care a creat-o și a intonat-o mintea omenească. Numai prin acordurile și armoniile acestei muzici a filosofiei, înțelepții lui Platon se puteau ridica până la cel mai înalt cerc al sferelor cerești, unde erau învredniciți de epopteia divină a sublimelor Idei și unde se desfătau cu inefabila muzică a sferelor, muzica universală, cosmică”. Temele fundamentale descoperite prin atare contextualizări, în ceea ce privește filosofia platonică, au rămas până astăzi: „Binele”, „Adevărul” și „Frumosul”. Pentru lămurirea și înțelegerea lor deplină avem însă, negreșit, nevoie de interdisciplinaritate, aplecându-ne așadar spre contextualizarea filosofică, juridică și nu în cele din urmă, teologico-religioasă. „Marii filosofi ai antichității, Socrate, Platon sau Aristotel, ca să enumerăm pe cei mai importanți dintre ei, au cultivat în rândul contemporanilor gustul valorilor eterne, pentru bine, adevăr și frumos, pregătind astfel terenul pentru răspândirea Evangheliei lui Hristos, ca sinteză a valorilor supreme și în primul rând a iubirii. Dacă există până astăzi continente mai puțin receptive la valorile creștine, acestea se datorează în bună măsură absenței unor filosofi care să ridice mintea omului la înălțimea valorilor ideale. Filosofia antică a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru plinirea vremii, în vederea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Dacă Vechiul Testament poate fi considerat, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca un pedagog către Hristos pentru evrei, tot astfel și filosofia antică a îndeplinit în lumea păgână același rol de pedagog către Hristos. Ca o dovadă a prețuirii lor, Biserica răsăriteană a așezat chipurile lui Platon, Socrate sau Aristotel în rândul personajelor din tinda locașului de cult”. Înainte de a analiza interdisciplinar aceste valori perene ale culturii universale, este necesar să conștientizăm ascendența omului spre dobândirea deplină a virtuților. Astfel, în perspectiva descoperirii omului corect, filosofia platoniciană merge până la experierea directă a paideei conceptelor de persoană, stat și societate, de unde trece foarte ușor spre problematizarea Binelui absolut. „Așa trebuie gândite în statul platonic, înțelepciunea, curajul cumpătarea și dreptatea ... Respingerea tiraniei și unitatea reală a corpului social impun acțiuni reciproce ale individului și statului. Sensul și limitele libertății sunt determinate prin formula educației prin stat și pentru stat”. Această absorbție statală a individului l-a depărtat pe Aristotel de Republica lui Platon, „Stagiritul având un simț deosebit al concretului, ca orice observator al naturii”. (shrink)

Simbolismul religios a trezit mereu interesul cercetătorilor din domenii diferite de activitate, lumea întreagă reprezentând un mare simbol ce trebuie să fie descifrat. În dorința de a înțelege sensurile universului înconjurător, oamenii de știință au folosit descoperirile din domenii conexe pentru a-și formula propriile teorii. În acest sens, se pot realiza conexiuni pertinente între felurile în care istoricul religiilor Mircea Eliade și teologul ortodox Alexander Schmemann au definit simbolul și felul în care acesta este prezent în viața de zi cu (...) zi a oamenilor, redefinind astfel și strânsa legătură ce există între istoria religiilor și teologie ca discipline de studiu academic. (shrink)

For this study, we will present the most important ecumenical activities of Patriarch Justinian Marina. He was the third Patriarch of the Romanian Orthodox Church between 1948 and 1977. During this period, he was very concerned to establish a relationship with the main ecumenical institutions. We will speak about his dialogue with one of the most important ecumenical group, namely the World Council of Churches, founded in 1948 in Geneva, Switzerland. Of course, the dialogue with the Church of England must (...) to be mentioned. His ecumenical activity was very important for the Orthodox Church, Patriarch Justinian being one of the most important Church leaders who tried and succeeded to be in contact with different religious leaders from Romania and abroad. We do not have to forget that during his time the communist regime ruled our country. In the first part, we will give different historical information about his ecumenical activity and in the second part we will explore his theological thinking about the ecumenical dialogue and movement. (shrink)

În anul 1942 Pr. D. Stăniloae publica cartea Poziţia Domnului Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie, o „reacţie” la ideile pe care filozoful Lucian Blaga le formulase în cărţile sale, mai ales în Trilogii. Atitudinea Pr. Stăniloae nu este singulară, dar este cea care a stârnit controverse dintre cele mai interesante. Ideile de bază ale acestei cărţi, ca şi ale articolelor ce s-au scris după, au în centrul lor definirea religiei şi caracteristicile fenomenului religios, poziţiile fiind diferite: teologică şi filozofică. (...) Deşi discuţiile nu au fost „prietenoase”, de multe ori ironia punându-şi pecetea pe scrisul celor antrenaţi în disputa de idei, consecinţele acestei controverse au avut o valoare pozitivă, punând faţă în faţă doi dintre cei mai mari gânditori români ce au creat în domenii diferite: teologic şi filozofic. (shrink)

Theology from Mircea Eliade to Fr. Dumitru Stăniloae When someone tries to present the spiritual characteristics of a people, his findings will be both appreciated and criticized. It is very difficult to talk about the people among whom you were born and have lived without falling into overrating or underestimation errors of the role and the place it had and it played in human history, in general, and that of each individual, in particular. From these positions, two of the brand (...) personalities of our people: Mircea Eliade (world famous scientist, one of the greatest historians of religions from all times) and Fr Dumitru Stăniloae (the greatest modern Romanian Orthodox theologian whose work is globally recognized by representatives of all Christian denominations) wrote about Romanian culture and spirituality and the role they occupy in the history of Europe. Beyond the differences in thinking between the two, remains the common place where the theologian and the historian of religion complement each other: the culture and spirituality of the Romanian people. (shrink)

This articles presents the creation of the world and of man, and especially the relation between God and His creation. In the act of creation, God Shows His love for man. The man is the companion of God and the continuer of creation.This article presents the creation of man and alienation from God by sin and has the following themes: The image of God and man's relationship with God, Man's ikeness to God. Man was created as being different from the (...) angels and animals, Man's fall into sin and the consequences of sin. We can see the following aspects of the sin: origin, universality and consequences of original sin: alteration of the image of God, which means the darkening of the mind, weakening the will and hardning of feeling. The state of man as the slave of sin and of passions has a sole consequence: death. (shrink)

For this study, we will present the most important ecumenical activities of Patriarch Justinian Marina. He was the third Patriarch of the Romanian Orthodox Church between 1948 and 1977. During this period, he was very concerned to establish a relationship with the main ecumenical institutions. We will speak about his dialogue with one of the most important ecumenical group, namely the World Council of Churches, founded in 1948 in Geneva, Switzerland. Of course, the dialogue with the Church of England must (...) to be mentioned. His ecumenical activity was very important for the Orthodox Church, Patriarch Justinian being one of the most important Church leaders who tried and succeeded to be in contact with different religious leaders from Romania and abroad. We do not have to forget that during his time the communist regime ruled our country. In the first part, we will give different historical information about his ecumenical activity and in the second part we will explore his theological thinking about the ecumenical dialogue and movement. (shrink)

Noul Testament leagă Cina cea de taină și crucificarea lui Iisus de Paștele evreiesc și exodul din Egipt. Iisus s-a pregătit pe el însuși și pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul Cinei, dând mesei de Paștele evreiesc un nou înțeles. El a identificat pâinea și cupa de vin ca simbolizând corpul său care va fi sacrificat curând și sângele său care urma să fie vărsat. În Prima Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 5, el spune: “Curățiți (...) aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat; căci Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.“, făcând referire la tradițiile Paștelui evreiesc și identificându-se cu mielul Pascal. (shrink)

Cartea de față este teza de doctorat în Teologie a autorului, alcătuită și susținută în cadrul Școlii Doctorale „Sf. Nicodim” a Universității din Craiova, în noiembrie 2021. Lucrarea se remarcă prin rigurozitatea și amploarea cercetării teologice despre o temă actuală în misiologie, anume relația dintre misiune și eclesiologie. În acest sens, opera și personalitatea Pr. Prof. Ion Bria sunt punctele de referință pentru susținerea dimensiunii misionare a Bisericii Ortodoxe. Amintim că Pr. Ion Bria ne-a fost un apropiat, mai ales (...) în perioada activității noastre ca profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu (1999- 2001). În semn de apreciere, i-am semnat Prefața volumului Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică, publicat la editura România Creștină, în anul 1999. Lucrarea părintelui Diac. Doru Marcu se situează la întâlnirea dintre Misiologie și Dogmatică. Totuși, analiza este una misiologică, având în vedere formarea profesional-teologică a autorului, licențiat în teologie, cu studii masterale la Facultatea de Teologie din București și cu studii misiologice în străinătate, la Facultatea de Teologie și Studii Religioase, Universitatea Catolică din Leuven, Belgia. Pregătirea temeinică a părintelui autor se observă din numeroasele studii și lucrări folosite în prezenta cercetare. Apreciem și informațiile inedite despre prestigioasa activitate a Pr. Ion Bria, în conformitate cu documentele de arhivă cercetate de autor în fondul dedicat teologului român în Arhivele Consiliului Mondial al Bisericilor din Geneva, Elveția. Pornind de la adevărul că misiunea este parte integrantă eclesiologiei, autorul demonstrează că, în viziunea Pr. Ion Bria, conceptul liturghie după Liturghie este definitoriu pentru a înțelege legătura dintre cele două dimensiuni. Punctul de vedere al autorului se situează în interiorul teologiei ortodoxe ce consideră că misiunea nu se poate realiza fără eclesiologie. Așadar, Biserica rămâne un organism viu și teandric propovăduind neîncetat mesajul evanghelic al Împărăției lui Dumnezeu. Conceptul liturghie după Liturghie propune o strânsă legătură între actul eclesial și actul misionar, care începe prin săvârșirea Sfintei Liturghii și se continuă ca o nouă liturghie a iubirii aproapelui, prin cuvânt și prin faptă. 8 În concluzie, lucrarea părintelui Marcu este un reper pentru teologia românească și nu numai. Mai mult, având în vedere că în acest an se împlinesc două decenii de la trecerea la cele veșnice a Pr. Ion Bria, cartea de față va reprezenta în mod sigur și un omagiu de cinstire a celui mai important misiolog român. (shrink)

Lucrarea reprezintă o abordare istorico-teologică a vieţii şi activităţii mitropoliţilor Firmilian Marin şi Nestor Vornicescu.

În lucrarea noastră despre însemnările lui Mircea Eliade cu privire la Sfântul Grigorie Palama şi la isihasm am încercat să propunem o altfel de abordare a învăţăturii ortodoxe, aşa cum a fost ea formulată în secolul al paisprezecelea. Dacă abordarea teologică este cea care scoate la iveală frumuseţea învăţăturii ortodoxe, ideile Sfântului Grigorie Palama fiind o continuare a tradiţiei creştine din primele secole, încercarea de a compara aceste învăţături, ca şi a tradiţiei isihaste, cu alte învăţături şi tradiţii, este un (...) subiect spre care se îndreaptă tot mai mulţi cercetători. Mircea Eliade, dincolo de formarea sa în spaţiul creştinismului ortodox, aşa cum remarcă din ce în ce mai mulţi cercetători ai operei sale, este un istoric al religiilor a cărui abordare este atât nouă, cât şi continuatoarea vechii cercetări fenomenologice. Mai mult decât atât, chiar dacă sunt destule voci care contestă acest lucru, Mircea Eliade rămâne unul dintre cei mai mari istorici ai religiilor din toate timpurile. În analiza operelor la care ne-am oprit în studiul nostru, Eliade scoate în evidenţă asemănările, dar mai ales deosebirile ce există între învăţătura isihastă şi anumite practici specifice altor tradiţii religioase. Astfel sunt însemnările despre Yoga, în care savantul, analizând practicile indiene, le compară cu cele din isihasm, subliniind diferenţele aşa cum se desprind din studiul celor două tradiţii. O părere asemănătoare se desprinde şi din analiza luminii mistice, prezentă în majoritatea religiilor lumii. Eliade evidenţiază asemănările, dar şi deosebirile cu privire la felul în care lumina mistică este percepută în creştinism şi în alte tradiţii. Studiul istoric asupra isihasmului şi a personalităţii Sfântului Grigorie Palama, prezent în Istoria credinţelor şi ideilor religioase, se îmbină cu studiul fenomenologic din celelalte surse. În ceea ce priveşte operele publicate după dispariţia savantului de origine română, Enciclopedia religiilor şi Dictionarul religiilor, se pot observa atât continuităţi cât şi discontinuităţi. Dicţionarul cuprinde, în mare parte, gândirea lui Culianu şi mai puţin pe cea a maestrului său, deşi urme ale acesteia sunt încă evidente. În Enciclopedie, capitolele despre Sfântul Grigorie Palama şi isihasm sunt semnate de cercetători ale căror opere au fost folosite de Eliade în scrierile precedente, subliniind astfel legăturile cu preocupările savantului în acest domeniu. Dincolo de concluziile studiului, trebuie să spunem că această cercetare este importantă şi dintr-un alt punct de vedere: în disciplina Istoria religiilor, a compara mai multe religii sau părţi din tradiţiile religioase ale lumii rămâne o metodă esenţială, evidenţiind importanţa creştinismului în lumea contemporană. (shrink)

Volumul de articole, studii, cuvântări şi Pastorale publicat la Editura Mitropolia Olteniei din Craiova în anul 1986 trebuie văzut şi analizat, pentru o bună şi corectă înţelegere, în lumina vremurilor în care a apărut. În acelaşi timp, ideile pe care IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, le dezvoltă în scrierile sale sunt actuale şi după aproape 30 de ani de la strângerea lor între paginile aceleaşi cărţi, după ce văzuseră lumina tiparului cu ani în urmă în diferite reviste (...) din ţară şi străinătate, semn că autorul dovedeşte o putere impresionantă de a rămâne viu prin scrierile sale într-o epocă în care totul era dictat şi atent controlat şi cenzurat de la centru. În zilele noastre, într-o perioadă în care cei ce abordează teme ca „patriotism”, „românism”, „idealul strămoşilor”, „istoria naţională”, „pacea pe pământ”, „munca”, „dreptatea” ş.a. sunt consideraţi a fi spirite retrograde şi contaminate de perioada apusă şi de tristă amintire, cuvintele IPS Nestor Vornicescu referitoare la aceste idei rămân de o actualitate ce îi lasă pe mulţi fără replică. În ciuda faptului că anumite cuvinte şi expresii au fost acaparate de doctrina comunistă, schimbându-li-se sensul, ele reprezintă constante şi permanenţe atât ale spiritului nostru naţional, cât şi virtuţi creştine despre care s-a vorbit şi trebuie să se vorbească şi să fie respectate pentru a putea să ne orientăm într-o Europă din care ele nu au dispărut nicio clipă din discursul oficial sau particular şi în care România îşi caută coordonatele naţionale pentru a se adapta după integrarea atât de mult dorită de toţi. „Volumul Pace pe pământ îl adevereşte pe Mitropolitul şi Academicianul Nestor Vornicescu ca ierarh şi teolog pe linia învăţăturii şi a tradiţiei Ortodoxiei româneşti, iubitor şi luptător pentru ţară şi popor, pentru pace şi înţelegere între oameni şi neamuri, pentru apărarea păcii şi a vieţii. Concluzia categorică este că pacea – salvgardarea, apărarea, întărirea, impunerea şi permanentizarea ei urbi et orbi – constituie imperativul vital al zilelor noastre, cum arată autorul pe bună dreptate”.2. (shrink)

Coincidenţa contrariilor reprezintă un punct esenţial în gândirea umanităţii, echivalând, în cele din urmă, cu dorinţa omului de a aduna într-un tot unitar pe cele ce se opun în univers. Această preocupare a stat la baza scrierilor unor gânditori importanţi, între care se numără Sfântul Dionisie Areopagitul, Meister Eckhart, Nicolaus Cusanus sau Mircea Eliade. Deşi au scris în perioade de timp diferite şi au aparţinut unor tradiţii diferite, operele lor stau mărturie faptului că motivul coincidentia oppositorum a fost şi continuă (...) să fie o constantă în viaţa omului în dorinţa acestuia de a atinge Absolutul. (shrink)

Τρόπος ὑπάρξεως bei den Kappadokischen Vätern und bei St. Maximus Confessor In dieser Arbeit werden wir versuchen, zu erörtern, was der Begriff τρόπος ὑπάρξεως bei den Kappadokischen Vätern im Kontext ihrer Triadologie bedeutet. Unserer Meinung zufolge ist die Reduktion der Bedeutung des Begriffs τρόπος ὑπάρξεως auf individuelles Wesen mit Charakteristika kein entsprechendes Abbild der Absicht der Väter. Ganz im Gegensatz, der Begriff τρόπος ὑπάρξεως dient bei ihnen als Unterstützung für die Konstituierung des Begriffs der Hypostase, welcher neben der Bedeutung eines (...) individuellen Wesens mit Charakteristika auch Relation als Schlüs-selmoment ihrer personalistischen Ontologie besitzt. (shrink)

The Reception of the Union Synods from Lyon (1274) and Ferrara-Florence (1438-1439) in Mount Athos. This historical article explores two important events from the life of the Orthodox and Catholic Churches. After a brief introduction into the topic, I will give a clear map of what meant the Synod of Lyon from a historical and theological perspective and the consequences in Mount Athos of this union. In the second part, I will present, in a critical way, the palamite movement in (...) connection with the Synod from Ferrara and Florence and also the reaction of the monks of Mount Athos. This academic journey will be ended up with a few general conclusions. (shrink)