ABSTRACT: BACKGROUND: The governments and citizens of the developed nations are increasingly called upon to contribute financially to health initiatives outside their borders. Although international development assistance for health has grown rapidly over the last two decades, austerity measures related to the 2008 and 2011 global financial crises may impact negatively on aid expenditures. The competition between national priorities and foreign aid commitments raises important ethical questions for donor nations. This paper aims to foster individual reflection and public debate on (...) donor responsibilities for global health. METHODS: We undertook a critical review of contemporary accounts of justice. We selected theories that: (i) articulate important and widely held moral intuitions; (ii) have had extensive impact on debates about global justice; (iii) represent diverse approaches to moral reasoning; and (iv) present distinct stances on the normative importance of national borders. Due to space limitations we limit the discussion to four frameworks. RESULTS: Consequentialist, relational, human rights, and social contract approaches were considered. Responsibilities to provide international assistance were seen as significant by all four theories and place limits on the scope of acceptable national autonomy. Among the range of potential aid foci, interventions for health enjoyed consistent prominence. The four theories concur that there are important ethical responsibilities to support initiatives to improve the health of the worst off worldwide, but offer different rationales for intervention and suggest different implicit limits on responsibilities. CONCLUSIONS: Despite significant theoretical disagreements, four influential accounts of justice offer important reasons to support many current initiatives to promote global health. Ethical argumentation can complement pragmatic reasons to support global health interventions and provide an important foundation to strengthen collective action. (shrink)

This thesis investigates Habermas's attempt to establish a credible form of universalism in moral and political philosophy by means of the theoretical approach which he terms "discourse ethics." The central question motivating this study is whether Habermas succeeds in this ambition. Discourse ethics specifies a procedure which purports to enable all agents involved in a conflict of interest in which issues of justice are at stake to come to a rational and cooperative resolution. It proposes a position unique among contemporary (...) approaches to justice in the strength and character of its anti-relativist stance: the plurality of human cultures and the situated character of human understanding do not, according to this theory, bar the way to arriving at a minimal form of moral universalism. Although the procedure specified in communicative ethics elucidates only a narrow range of concerns--those pertaining to justice in the strict sense--it aims to do so in a way valid across all human cultures. ;Habermas's strategy for the defence of a species-wide moral universalism is, I argue, both the key feature of his position, and the least well understood. Discussion of discourse ethics to date has focussed almost exclusively on the question of its appropriateness to the context of modern, Western pluralism. An important reason for this focus has been the intricacy of Habermas's argumentative strategy, which links the recent work on discourse ethics to his longstanding project of developing a theory of communicative action. ;The principle aim of this thesis is to clarify Habermas's position by explicating his programme of justification. In so doing, I draw attention to several problems in his approach as a mechanism for cross-cultural conflict adjudication, and endeavour to provide a more perspicuous account of the relation of Habermas's theory to its main philosophical competitors, especially Rawlsian deontology, and contextualism. (shrink)

This document presents the Bonn PRINTEGER Consensus Statement: Working with Research Integrity—Guidance for research performing organisations. The aim of the statement is to complement existing instruments by focusing specifically on institutional responsibilities for strengthening integrity. It takes into account the daily challenges and organisational contexts of most researchers. The statement intends to make research integrity challenges recognisable from the work-floor perspective, providing concrete advice on organisational measures to strengthen integrity. The statement, which was concluded February 7th 2018, provides guidance on (...) the following key issues: § 1. Providing information about research integrity§ 2. Providing education, training and mentoring§ 3. Strengthening a research integrity culture§ 4. Facilitating open dialogue§ 5. Wise incentive management§ 6. Implementing quality assurance procedures§ 7. Improving the work environment and work satisfaction§ 8. Increasing transparency of misconduct cases§ 9. Opening up research§ 10. Implementing safe and effective whistle-blowing channels§ 11. Protecting the alleged perpetrators§ 12. Establishing a research integrity committee and appointing an ombudsperson§ 13. Making explicit the applicable standards for research integrity. (shrink)

Our private perception of listening to an individualized playlist during a jog is very different from the interaction we might experience at a live concert. We do realize that music is not necessarily a performing art, such as dancing or theater, while our demands regarding musical performances are conflicting: We expect perfect sound quality and the thrill of the immediate. We want the artist to overwhelm us with her virtuosity and we want her to struggle, just like a human. We (...) want to engage with the musical expression and rely on visual and physical cues. Considering that the ears of today's listeners are used to technologically mediated music, in this paper I explore the unique qualities of musical live performances and examine if our conception allows for new mechatronic inventions, in particular robotic musicians, to participate in this art form. Some of Godlovitch's main thoughts expounded in his work on "musical performance" [11] serve as a reference and starting point for this investigation. His concept of `personalism', which deprives computer-/program-based musical performances from expressive potential and creative accomplishment is an issue that I want to challenge by pointing out new approaches arising from a reective discourse on technology, embodiment and expression. The enquiry conducted illustrates, how in reasoning about machine performers and algorithmic realization of music, we also examine the perceptual, physical and social aspects of human musicianship, reconceptualizing our understanding of a musical live performance. (shrink)

This is a discussion note on Michael Ayers’ Knowing and Seeing. Groundwork for a New Empiricism.

En este trabajo me propongo explorar algunas consecuencias que implica adoptar una lectura disolutoria fuerte de las Investigaciones Filosóficas de Wittgenstein. A tal fin, recorreré los textos clave para la lectura disolutoria y exploraré la relación que tal concepción guarda con el estilo de composición de la obra, a partir de la clarificación del tipo de objetivo que Wittgenstein se propone. A partir de allí, desarrollaré las consecuencias que supone el modo wittgensteiniano de entender la terapia filosófica sobre los recursos (...) argumentativos con que puede desarrollarse dicha empresa, en términos del contraste entre argumentación y persuasión. Finalmente, propondré que el trabajo del terapeuta filosófico que pretende llevarnos a ver el lenguaje de otra manera puede iluminarse a partir de un paralelismo con el tratamiento wittgensteiniano de la visión de aspectos. (shrink)

This paper focuses on Precision Public Health (PPH), described in the scientific literature as an effort to broaden the scope of precision medicine by extrap- olating it towards public health. By means of the “All of Us” (AoU) research pro- gram, launched by the National Institutes of Health in the U.S., PPH is being devel- oped based on health data shared through a broad range of digital tools. PPH is an emerging idea to harness the data collected for precision medicine (...) to be able to tai- lor preventive interventions for at-risk groups. The character of these data concern genetic identity, lifestyle and overall health and therefore affect the ‘intimacy’ of personhood. Through the concept of biological citizenship, we elucidate how AoU and its recruitment tactics, by resonating ‘diversity’, at the same time appeal to and constitute identity, defining individuals as ‘data sharing subjects’. Although PPH is called for; the type of bio-citizenship that is enacted here, has a particular definition, where participant recruitment focuses on ‘citizenship’ in terms of empowerment (front), it is the ‘bio’ prefix that has become the main focus in terms of research. i.e. biosubjectivities vs biocapital. This raises the question whether the societal chal- lenges that often underlie public health issues can be sufficiently dealt with based on the way ‘diversity’ is accounted for in the program. We suggest that the AoU still risks of harming underrepresented groups based on the preconditions and the design of the program. (shrink)

This document presents the Bonn PRINTEGER Consensus Statement: Working with Research Integrity—Guidance for research performing organisations. The aim of the statement is to complement existing instruments by focusing specifically on institutional responsibilities for strengthening integrity. It takes into account the daily challenges and organisational contexts of most researchers. The statement intends to make research integrity challenges recognisable from the work-floor perspective, providing concrete advice on organisational measures to strengthen integrity. The statement, which was concluded February 7th 2018, provides guidance on (...) the following key issues: § 1.Providing information about research integrity § 2.Providing education, training and mentoring § 3.Strengthening a research integrity culture § 4.Facilitating open dialogue § 5.Wise incentive management § 6.Implementing quality assurance procedures § 7.Improving the work environment and work satisfaction § 8.Increasing transparency of misconduct cases § 9.Opening up research § 10.Implementing safe and effective whistle-blowing channels § 11.Protecting the alleged perpetrators § 12.Establishing a research integrity committee and appointing an ombudsperson § 13.Making explicit the applicable standards for research integrity. (shrink)

John Herbinius (1633–1679) was a well-known Lutheran theologian and writer. Living for a long time on the territory of the Polish-Lithuanian Commonwealth, he wrote a description of the religious caves of Kyiv, which was published in 1675 in Jena. Plenty of popular cults of Ruthenian spiritual life of the first half of the seventeenth century are reflected in the book. It is important to underline that Herbinius did not criticize the glorification and imitation of saints. He briefly mentioned their post-mortem (...) waiting role in the place of salvation and omitted the Orthodox prayers to them. The great Orthodox mistake for Herbinius was glorifying human and not Christ’s merits as a cause of sanctity and miracle. This very important theological difference was, however, the only one distinction that Herbinius saw between the Orthodox and Protestant traditions of the veneration of saints. The veneration of relics was not criticized by John Herbinius either. On the contrary, relics of Christ’s followers can and must be worshiped, through them God performs miracles, the Protestant author believed. However, Herbinius did not share the Orthodox idea of miraculous unperishability of the saints’ remains in the Cave Monastery. Those remains, as he wrote, are particularly damaged and particularly preserved because of the existing ventilation system in the caves; the saints’ heads are oozing the oil as a result of absorbing of the special air as well. Trying to provide these arguments, Herbinius aimed to deny the core of the Orthodox belief that Kyiv relics preserved undamageed because of great merits and dignities possessed by the Cave fathers in the eyes of God. Obviously, the very idea of merits, earned by the monks due to their ascetic efforts, could have not been accepted by the Protestant author. It strongly contradicted with his confessional views and was unambiguously treated by him as idolatry. (shrink)

Precision Medicine is driven by the idea that the rapidly increasing range of relatively cheap and efficient self-tracking devices make it feasible to collect multiple kinds of phenotypic data. Advocates of N = 1 research emphasize the countless opportunities personal data provide for optimizing individual health. At the same time, using biomarker data for lifestyle interventions has shown to entail complex challenges. In this paper, we argue that researchers in the field of precision medicine need to address the performative dimension (...) of collecting data. We propose the fun-house mirror as a metaphor for the use of personal health data; each health data source yields a particular type of image that can be regarded as a ‘data mirror’ that is by definition specific and skewed. This requires competence on the part of individuals to adequately interpret the images thus provided. (shrink)

This paper is a loose commentary on Marcinów’s book (2017). The commentary is focused on the objects of psychopathological investigations and the role of psychology / psychiatry tension in the process of singling out, tracking, and describing them. As a consequence, there are limitations of collaborative and integrative efforts between psychologists and psychiatrists where questions of psychopathology are concerned.

Diogenes of Sinope, bilinen adıyla Diogenes ya da Sinoplu Diyojen’e yönelik yapılan bu çalışmada amacım, Dioegenes’in yaşamının, felsefi duruşunun ve benimsediği etik kuralların kapsamlı ve belgelenmiş bir şekilde sunulmasıdır. Diogenes’in hayatını ve öğretilerini güvenilir bir şekilde aktarmak aşırı derecede zordur, çünkü diğer antik filozoflardan ayrı olarak, onun yaşamına ilişkin güvenilir kaynaklar bulmak oldukça sınırlıdır. Ayrıca, fıçının içinde yaşayan bir Kinikli’ye yönelik ortaya konulmuş birçok kurmaca anekdot ile uğraşılması gerekmektedir. Güvenilir bilginin azlığı ve belgesiz atıfların yarattığı zorluklara rağmen, yine de birçok (...) kişinin hayalinde hayatta kalmayı başaran ünlü filozofun portresini ölümünden yirmi üç yüzyıl sonra yeniden inşa etmek mümkün gözükmektedir. Bu bağlamda, Diogenes’in yaşam tarzı ve felsefesine yönelik bilgiler verilecek, ardından temsil ettiği akım olan kinizmin temel öğretileri çeşitli kaynaklardan gösterilerek aktarılacaktır. Son olarak da, Diogenes’in Sinop kültürünün ve kültürel mirasımızın bir parçası olarak kabul edilmesinin mümkün olup olmadığı tartışılacaktır. (shrink)

Jean Luc Nancy (2020) refería a la pandemia como un virus demasiado humano. Esto es un virus ligado a nuestros modos de producción y consumo; al uso ilimitado de todas las fuerzas disponibles, naturales y humanas, con miras a una producción que no tiene otra finalidad más que ella misma. El virus, señala Nancy, viene a señalarnos que hay límites. A partir de esta lectura, el artículo propone tres aportes conceptuales para repensar nuestro modo de habitar el mundo. Mundo no (...) como un concepto autoevidente sino como lo indeterminado que cada nueva generación deberá concebir y crear. Asimismo reflexiona sobre el lugar del derecho en el marco de dicho desafío. (shrink)

El decir es anterior y va más allá del hablar, se vale del hablar y constituye la determinación del hablar. No hay un hablar sin un decir y sí puede haber un decir sin un hablar. El acto lingüístico es la manifestación del lenguaje, la lengua, el pensamiento y el conocimiento. Es fruto de un hablar, está determinado por un decir, presupone un conocer y revela la actitud del hablante, un sujeto libre e histórico, que es, a la vez, sujeto (...) hablante, dicente y cognoscente, ante la realidad y el mundo. De la misma manera que no se da un hablar sin un decir, tampoco se da un decir sin un conocer. En su génesis más profunda el conocer determina al decir y éste al hablar. Así, pues, el «ser hablante» (Coseriu) es, a la vez, el sujeto «dicente» (Ortega y Gasset) y el sujeto cognoscente (Coseriu, Ortega y Gasset, Heidegger, Aristóteles), porque se realiza a sí mismo en el acto del hablar y éste está determinado por el acto del decir y en última instancia por el acto del conocer. El decir define al hablante ante la realidad y el mundo y da soporte a lo que es la realidad y el mundo, que no es más que aquello a lo que el sujeto hablante, dicente y cognoscente le atribuye el ser o realidad. El ser humano, «coexistencia actuante de mí o yo con la circunstancia o mundo» (Ortega y Gasset), se libera de la necesidad vital en la que está inmerso, de la circunstancia a la que está inexorablemente ligado, mediante el conocer. Por el conocer el ser humano atribuye a eso que le rodea y afecta «el ser», haciendo de ello «cosas» y «mundo» constituido por «cosas». Todo esto se manifiesta en el acto lingüístico, que es un acto creador en un triple sentido: crea las cosas y el mundo (contenidos de conciencia, significados), crea la realidad de las cosas y el mundo, y crea la expresión de lo que es las cosas y el mundo (el lenguaje y la lengua) mediante lo dicho (lektón) determinado esto por el pensamiento (lógos). El acto lingüístico es creación (poiesis) y es manifestación (apóphansis), acto de crear un mundo y acto de desvelar el mundo interior del sujeto hablante, dicente y cognoscente, acto de desvelar lo que está oculto y que ahora es no-oculto o verdadero (a-lethés). El hablar, el decir y el conocer son acciones vitales del ser humano. El hablar es una acción vital del sujeto creador que le viene de fuera, de la comunidad; el decir es la acción vital que le viene de dentro y que proyecta él mismo hacia fuera, hacia la comunidad; y el conocer es el acto mismo de creación de un sujeto, que es, opuestamente, libre e histórico, absoluto y limitado, creador de formas y participante de formas comunes creadas en la comunidad. El hablar en sí mismo, al igual que la lengua, es a-circunstancial y tiene que ver con la creación en términos absolutos e históricos. El decir como manifestación del interior del sujeto hablante, dicente y cognoscente tiene que ver con la verdad o aquello que se manifiesta desvelándose (a-létheia). De esta manera, podemos ver dos clases de pensamiento o logos: el logos a-circunstancial o intersubjetivo o histórico, lógos semantikós, y el logos que manifiesta una realidad interior y crea una realidad exterior desde el interior del sujeto creador o lógos apophantikós. La lingüística del decir que ahora se presenta recoge una propuesta en el mismo sentido hecha por Ortega y Gasset y es la continuación de la lingüística del hablar de Coseriu. Hace un replanteamiento de la realidad radical, el ser hablante de Coseriu, que es concebido ahora como el sujeto hablante, dicente y cognoscente. Estudia el acto lingüístico, acto del hablar, decir y conocer, como la manifestación primera de la intención significativa de cada sujeto. Se basa en los principios de la lingüística del hablar de Coseriu, especialmente en los que describen el plano universal e individual del hablar, es decir, los principios de la confianza en el hablar del otro y de la congruencia y coherencia en el hablar. Mira, por consiguiente, al acto lingüístico como «producción», como aquello que se crea en el acto único del hablar, decir y conocer. La finalidad de la lingüística del decir es llegar la génesis misma del lenguaje, que no es más que la génesis del acto lingüístico. Analiza el acto lingüístico como la manifestación del acto del conocer, el cual partiendo de la aísthesis o intuición sensible (Ortega y Gasset, Heidegger, Aristóteles) o intuición inédita del hablante (Coseriu), se descompone en una serie de operaciones intelectivas, cada una de las cuales contribuye a configurar de una manera dada la «aprehensión del ser» inicial e inédita. Estas operaciones intelectivas son: la selección, el establecimiento de una designación, la creación de una clase o esencia, la relación, la nominación y la determinación. Tras la presentación y justificación de lo que es cada uno de los conceptos indicados arriba (los cuatro primeros capítulos), el libro dedica un capítulo a cada una de estas operaciones intelectivas, analizada e ilustrada con ejemplos. Como ilustración de lo que puede ser el análisis aquí propugnado, se dedica un capítulo al análisis del adjetivo 'brisk’, adjetivo de conducta de la lengua inglesa. (shrink)

El plagio ha sido objeto de investigaciones desde hace algunos años; sin embargo, ha sido estudiado principalmente en el alumnado de diferentes niveles educativos, aun cuando es una práctica que se manifiesta también en la investigación científica. Por ello, este artículo parte de responder: ¿Cuál es la prevalencia del plagio entre investigadores? ¿Cuáles son las principales causas asociadas a su comisión? ¿Qué estrategias se emplean para prevenirlo? Se realizó una revisión sistemática de literatura. Un total de 25 documentos fueron evaluados, (...) analizados y sintetizados. Los resultados señalan que la estimación de la prevalencia del plagio es de 4.3% a nivel internacional, porcentaje por debajo de la práctica real debido al sesgo de respuesta: algunos investigadores podrían no estar reportando la comisión de plagio en su práctica investigativa, aun cuando participen de forma anónima en las investigaciones. La principal razón asociada al plagio es la falta de tiempo, relacionada con el trabajo excesivo y con la presión para lograr una promoción. Las estrategias de prevención se agrupan en tres: implementación de capacitaciones, creación o modificación de políticas y documentos. La revisión, a pesar de centrarse originalmente en el plagio, añade información sobre otras prácticas investigativas no éticas. Se concluye que el plagio, a pesar de su aparente baja prevalencia, es un fenómeno grave presente en la investigación científica, que requiere una definición clara y completa con miras a ser aceptada de forma internacional, además de que necesita ser estudiado en mayor medida y con diferentes metodologías. Se sugieren nuevas líneas de investigación y se invita a atender las estrategias de prevención recabadas. (shrink)

The essay aims to offer a critical theory of psychosocial processes of regressive and depressive type. The Author starts by discussing the determining influence attributed to social suffering in the framework of the moral grammar of social struggle outlined by Axel Honneth, then he offers an analysis of the regressive reactions activate by disrespect experiences. The Author discusses some important points of Walter Benjamin’s philosophy of history, in particularly Benjamin’s critique of traditional concept of progress, and the determining role attributed (...) to suffering; points that are translated and moved in the framework of the analysis of regressive processes. Lastly, the Author shows how a critical theory that aims to reactivate the emancipatory potential immanent in the social suffering today frustrated may find an incisive and productive approach in a critical analysis of regressions. -/- Il saggio mira ad offrire una teoria critica dei processi psicosociali di taglio regressivo e depressivo. L’autore muove dalla centralità attribuita alla sofferenza sociale nel quadro della grammatica morale delle lotte sociali delineato da Axel Honneth, concentrandosi poi sulle reazioni di carattere regressivo indotte dalle esperienze di spregio. Segue la ripresa di alcuni punti fondamentali della filosofia della storia di Walter Benjamin, in particolare della sua critica alla concezione tradizionale di progresso, e la sua peculiare valorizzazione della sofferenza; spunti tradotti e traslati nell’ambito dell’analisi dei processi regressivi. Infine, l’autore mostra come una teoria critica che voglia riattivare i potenziali emancipatori immanenti alla sofferenza sociale oggi frustrati possa trovare un approccio incisivo e fecondo in una analisi critica delle regressioni. (shrink)

El artículo pretende mostrar la razón por la que la curaduría experimental puede ser considerada una práctica artística bajo la mira de teorías del arte contemporáneo. Para ello se presenta una genealogía de la curaduría experimental para, posteriormente, mostrar su semejanza con las produc-ciones artísticas contemporáneas en lo atenido a su relación con el espectador y su vínculo con los contextos sociales extraartísticos.

The essay aims to analyse the gradual historical process of the partial overlap, replacement and expansion of the theoretical paradigm of depression with respect to that of melancholy. The first part is devoted to analysing some of the central features of the multivalent thematizations of melancholy drawn up during modernity, also with relation to the spirit of capitalism (in its Weberian acceptation). This is followed by an overview of the birth of the modern category of depression, and the process that (...) during the twentieth century led to its transformation into a theoretical and nosological paradigm which in the end replaced that of melancholy. The second part is the attempt to draw up a Zeitdiagnose: the aim is to assess the ‘depressive’ psychosocial impact exercised by particular socio-economic mechanisms and cultural trends, with particular reference to what has been defined as the ‘new spirit of capitalism’, as well as the new forms of individualism and their paradoxical dynamics. In conclusion, I will form a bridge between the history of the two aforesaid paradigms and the contemporary psychosocial dynamics correlated to the phenomenon today interpreted as a ‘depression epidemic’. Il saggio mira ad analizzare il graduale processo storico di parziale sovrapposizione, sostituzione ed ampliamento del paradigma teoretico della depressione rispetto a quello della melanconia. La prima parte è dedicata ad analizzare alcuni dei tratti nevralgici delle polivalenti tematizzazioni della malinconia avvenuti nel corso della modernità, anche in relazione allo spirito del capitalismo (nella sua accezione weberiana). Segue una panoramica sulla nascita della categoria moderna di depressione, e del processo che nel corso del XX secolo l’ha condotta alla sua trasformazione in un paradigma teoretico e nosologico che ha infine sostituito quello della melanconia. La seconda parte rappresenta il tentativo di elaborare una Zeitdiagnose: l’obiettivo è valutare l’impatto psicosociale di natura ‘depressiva’ esercitato da particolari meccanismi socioeconomici e tendenze culturali, con particolare riferimento a ciò che è stato definito il «nuovo spirito del capitalismo», nonché alle nuove forme dell’individualismo e alle loro dinamiche paradossali. In conclusione viene gettato un ponte tra la storia dei due suddetti paradigmi e le dinamiche psicosociali contemporanee correlate al fenomeno oggi interpretato quale «epidemia depressiva». (shrink)

The paper aims to single out and clarify some causal connections between theconcomitant growth of depressive phenomena, not only in the strict clinicalsense, and the establishment of the new capitalist model, which has taken place in Western countries from the early seventies until today. As well as onthe mechanism of labour market flexibility, the essay dwells in particular onthe paradoxical dynamics of the ethical and moral ideals of the newideological configuration. Finally, the paper will also use the category of hegemony (...) to offer some theoretical instruments directed at reactivating theemancipatory potentials frustrated by social suffering of a depressive and regressive nature. Il saggio mira a individuare e delucidare alcuni nessi causali tra il concomitante incremento dei fenomeni depressivi, non solo in senso strettamente clinico, e l’affermazione del nuovo modello capitalistico avvenuto nei paesi occidentali dai primi anni settanta ad oggi. Oltre che sul meccanismo della flessibilità del mercato del lavoro, si insiste in particolare sulle dinamiche paradossali delle istanze etiche e morali della nuova configurazione ideologica. Ricorrendo anche alla categoria di egemonia, vengono da ultimo approntati degli strumenti teorici finalizzati a riattivare i potenziali emancipativi frustrati nella sofferenza sociale di natura depressiva e regressiva. (shrink)

Teza o "neskrivljenom neznanju" je instrument u okviru teorije pravednog rata koja sluzi da se moralno opravda ucesce u ratu za pripadnike one strane koja je porazena; uslovi za neskrivljenost su da su porazeni borci iskreno verovali da brane pravednu stvar i da su takodje iskreno verovali da imaju nekih izgleda da pobede. Bez ovog instrumenta teorija pravednog rata, jedna teorija koja opravdava rat preko pravednog uzroka rata, bi porazenoj strani narocito ako je slabija, morala da unapred pripise krivicu sto (...) je uopste usla u rat. Medjutim, u savremenoj situaciji rasirene kriminalizacije rata sam pojam rata se menja i postaje izuzetno neodredjen. Kako ratovi postaju sve vise i vise "asimetricni", pre svega u snazi sukobljenih strana, cini se da se teorija pravednog rata suocava sa teskocom da u svoje okvire uopste situira "neskrivljeno neznanje", ali to povlaci teskocu te teorije da pokaze da pravda ide sa pobedom, otvarajuci tako pitanje artikulacije pravednog mira. (shrink)

splorando con interesse il vasto mondo delle scienze filosofiche, l’autore del presente saggio si è proposto di indagare la cosiddetta teoria della sensazione . Tema trattato da molti pensatori, sin dall’antichità esso ha affascinato ed occupato la specula zione di tuttele branche della materia, riscuotendo particolare successo ai giorni nostri con leneuroscienze, il cui progresso sta permettendo di coniugare la riflessione filosofica con lescoperte scientifiche, aprendo nuovi scenari di approfondimento e ridefinizione concettuale.Senza la pretesa di una completa esaustività, la presente (...) trattazione mira a fornireuno sguardo critico e ragionato su come la sensazione sia stata oggetto di riflessione da partedi Aristotele, primo filosofo nel quale trovia mo riferimenti all’argomento da noi trattato, nelle cui opere sono presenti numerosi spunti di analisi ancora attuali.Trattandosi di un argomento molto ampio ed in costante aggiornamento, ci limiteremo a considerare della teoria delle sensazioni l’aspetto inerente alle passioni e lesensazioni aristoteliche. L’inquadramento filosofico verte su un’analisi il più possibile oggettiva, realista e nell’ottica di una comprensione sistemica degli oggetti presi in analisi, nel rispetto del primato della verità ragionata e scientifica rispetto alle opinioni e credenze. (shrink)

The essay aims to offer a critical theory of psychosocial processes of regressive and depressive type. The Author starts by discussing the determining influence attributed to social suffering in the framework of the moral grammar of social struggle outlined by Axel Honneth, then he offers an analysis of the regressive reactions activate by disrespect experiences. The Author discusses some important points of Walter Benjamin’s philosophy of history, in particularly Benjamin’s critique of traditional concept of progress, and the determining role attributed (...) to suffering; points that are translated and moved in the framework of the analysis of regressive processes. Lastly, the Author shows how a critical theory that aims to reactivate the emancipatory potential immanent in the social suffering today frustrated may find an incisive and productive approach in a critical analysis of regressions. -/- Il saggio mira ad offrire una teoria critica dei processi psicosociali di taglio regressivo e depressivo. L’autore muove dalla centralità attribuita alla sofferenza sociale nel quadro della grammatica morale delle lotte sociali delineato da Axel Honneth, concentrandosi poi sulle reazioni di carattere regressivo indotte dalle esperienze di spregio. Segue la ripresa di alcuni punti fondamentali della filosofia della storia di Walter Benjamin, in particolare della sua critica alla concezione tradizionale di progresso, e la sua peculiare valorizzazione della sofferenza; spunti tradotti e traslati nell’ambito dell’analisi dei processi regressivi. Infine, l’autore mostra come una teoria critica che voglia riattivare i potenziali emancipatori immanenti alla sofferenza sociale oggi frustrati possa trovare un approccio incisivo e fecondo in una analisi critica delle regressioni. (shrink)

In questo contributo del 2008 si dimostra, attraverso un confronto con le posizioni di Max Scheler, che Alsberg con il disimpegno corporeo (Körperausschaltung) non mira a esonerare l’organismo (nel senso della Entlastung di Gehlen). Per Alsberg l’evoluzione sociale avviene attraverso utensili, ma l’utensile non si limita a essere un’appendice del corpo, bensì rappresenta una logica estranea a quella del corpo. La Körperausschaltung è il killer del corpo. L’errore di Spencer è quello di non comprendere che un’evoluzione basata su utensili (...) non è semplicemente “sovra-organica”, ma piuttosto “extraorganica”. Extra-organico per Alsberg significa che l’utensile è al di fuori della logica del corpo. Ed è proprio l’autonomia dell’utensile dalla biologia a permettere di risolvere il paradosso della duplicità costitutiva dell’uomo: l’essere il motore di un’evoluzione extra-organica che produce contemporaneamente involuzione organica. Il “disimpegno organico” che libera l’uomo dal bisogno è possibile solo perché il problema dell’adattamento e dell’evoluzione viene spostato sul piano extra-organico: tale spostamento è ciò che contraddistingue l’uomo da tutti gli altri esseri viventi, quindi il principio costitutivo dell’esser umano. L' Ausschaltung, come disattivazione del corpo (dal verbo tedesco auschalten, nel senso di spegnere, ad es. una macchina, la luce ecc.) diventa pertanto il principio ultimo per comprendere l'umano nella sua interezza e non solo l'uomo della modernità (l'homo faber). L'eccezionale testo di Alsberg rimarrà praticamente sconosciuto, tuttavia con eccezioni di rilievo: già negli anni '20 ha un impatto decisivo su Max Scheler e sul progetto di fondazione dell'antropologia filosofica. Successivamente, ma con esiti opposti, su Gehlen. Il concetto di Körperausschaltung viene ripreso anche da Dieter Claessens, da Hans Blumenberg e infine da Sloterdijk. (shrink)

La critica di Max Stirner, al pari di quella giuspositivistica, mirando alla dissoluzione di ogni valore assoluto, riconduce la costruzione dell'esperienza umana a un atto di volontà dell'individuo, il quale, irriducibile a ogni metafisica tradizionale e a ogni tipo di autorità ereditaria, crea e ricrea la propria esistenza e il mondo in maniera autonoma e incondizionata. In questo senso, la matrice non-cognitivistica comune sia al pensiero stirneriano che a quello giuspositivistico - oltre a denunciare il fondamento tipicamente universalistico e oggettivistico (...) del giusnaturalismo, sempre volto ad annullare il punto di vista del soggetto e a determinare aprioristicamente quali valori e quali regole di vita egli è tenuto a seguire - fornisce l'occasione per una sorprendente quanto affascinante svolta vitalistica e materialistica, "all'insegna di una ontologia costruttivista, la quale, propugnando una concezione affermativa dell'essere, mira alla distruzione dei valori esistenti e alla continua creazione autonoma di nuovi valori". (shrink)

Aspiracija za jedinstvenim upravljanjem svetom je stara koliko i sam svet. Ona u suštini proizlazi iz naše percepcije sveta kao jednog, bez obzira na sve razlike koje se u njemu takođe vide. U naše vreme ova percepcija je pojačana utiskom o sve većoj međuzavisnosti delova sveta, kao i osećajem da su razlike, ma koliko bile velike, sve manje važne u odnosu na ono što je isto ili bar slično u različitim delovima sveta. Ovaj osećaj jedinstva je još više pojačan percepcijom (...) potrebe, ili nužde, da se o važnim stvarima u svetu odlučuje i upravlja na jedinstven način, bez kolizija koje bi proces odlučivanja učinile neefikasnim ili nemogućim. Ali jedinstvo sveta bi trebalo da u sebi sadrži ideju ravnopravnosti, i neke načelne jednakosti. Međutim, uvidom u način na koji se ovaj proces unifikacije sveta stvarno odvija vidimo mnoge probleme. Neki od njih su za očekivati – problemi reprezentacije i pristanka na svetsku vlast koja bi bila odraz jedinstvene zakonodavne volje čovečanstva. Takva volja možda uopšte ne može da se konstituiše. Umesto nje imamo volju za hegemonijom koju prati ideja nejednakosti i manihejske podele sveta na naš i tuđi deo, kao i razne vrste pokušaja ukidanja onog uslova koji svakom zakonodavstvu daje njegov legitimet – a to je sloboda. Suočavamo se sa idejom da je, kao uslov mira i demokratije (šta god da to znači, ili što će značiti u bližoj i daljoj budućnosti) potrebno uspostaviti krutu nejednakost i rigidnu kontrolu svih različitosti u jednom zamrznutom stanju podele na povlašćene i obezvlašćene, na „dobre“ i „loše“ momke, kao da se svet sastoji od „momaka“. Ključni deo ove sheme je pretpostavka o univerzalnoj samerljivosti svega što život čini vrednim. Ta pretpostavka uniformiše i simplifikuje, smanjuje, svet, negirajući relevanciju i stvarnost razlikama koji sada predstavljaju stvarnost sveta. Zakoni više ne pretpostavljaju postojanje zakonodavne volje. U toj situaciji proizvodnja ogromne količine iluzorne sreće više liči na podmićivanje svetskog lumpenproletarijata, sa rizikom da celokupno čovečanstvo postane totalno ravnodušno prema svakoj posebnosti i svakoj vrlini, sasvim primereno svojoj novoj lumpenproleterskoj prirodi. (shrink)

Crăciunul este un festival anual de comemorare a nașterii lui Isus Hristos, datat în general la 25 decembrie ca o sărbătoare religioasă şi culturală celebrată de miliarde de oameni din întreaga lume. Sărbătoare centrală a anului liturgic creștin, Crăciunul închide sezonul Advent și inițiază cele douăsprezece zile ale Crăciunului, care se încheie după noapte a doisprezecea. Crăciunul este o sărbătoare legală în multe națiuni ale lumii, este sărbătorită cultural de un număr mare de oameni foști sau non-creștini, și este o (...) parte integrantă a sezonului vacanţei de iarnă. Obiceiurile festive, asociate în diferite țări cu Crăciunul, au un amestec și origini de păgânism, pre-creștinism, creştinism, și teme laice. Tradiţiile populare moderne cu ocazia sărbătorii includ oferirea de cadouri, muzică de Crăciun și colinde, schimburi de felicitări de Craciun, sărbători bisericești, mese speciale, precum și afișarea diverselor decoraţiuni de Crăciun, inclusiv pomi de Crăciun, lumini de Crăciun, scene cu Nașterea lui Iisus, ghirlande, coroniţe, vâsc, și ilex. În plus, mai multe personaje strâns legate și de multe ori interschimbabile, cunoscute sub numele de Moș Crăciun, Santa Claus, Moș Nicolae, și Christkind, sunt asociate cu aducerea cadourilor copiilor în timpul sezonului de Crăciun, și au propriul lor set de tradiții și învăţături. Santa Claus (considerat acelaşi cu Moş Crăciun deşi cele două personaje au origini diferite) este o figură mitologică populară asociată adesea cu darurile de Crăciun. Santa Claus se consideră ca fiind rezultatul unei combinaţii între Sf. Nicolae din Mira şi elemente din mitologia nordică păgână şi cea creştină, apariţia sa modernă fiind plasată pe la mijlocul sec. XIX. Deoarece oferirea de cadouri și multe alte aspecte ale festivalului Crăciunului implică activităţi economice sporite atât în rândul creștinilor cât și al ne-creștinilor, sărbătoarea a devenit un eveniment important și o perioadă cheie de vânzări pentru comercianții cu amănuntul și întreprinderi. Impactul economic al Crăciunului este un factor care a crescut în mod constant în ultimele secole, în multe regiuni ale lumii. -/- CUPRINS: -/- Crăciunul - Naşterea lui Iisus Hristos - Istoria - - Relația cu festivitățile concurente - - Alegerea datei de 25 decembrie - - Evul Mediu - - Secolul 20 - Tradiții - - Decorațiuni - - Muzica și colinde - - Bucătăria tradițională - - Felicitări - - Timbre comemorative - - Oferirea de cadouri - Data - - Utilizarea calendarului iulian - - Datele Crăciunului - Economie - Controverse Perioada Crăciunului - Buna Vestire - - Manuscrisul 4Q246 - - Tradiţii orientale - - Sărbătoarea - Bethleem - Postul Crăciunului - - Tradiții - - - Culori liturgice - - - Muzica - - - Postul - - - Tradiții populare - - Patru duminici și lumânări - Calendarul de Advent - Botezul Domnului (Boboteaza, Epifania sau Teofania) Personaje de Crăciun - Sfântul Nicolae - - Relicvele Sf. Nicolae - - Mituri şi legende - - Ziua Sf. Nicolae - Moș Crăciun - - Aspect - - Activități - - Fuziunea cu Santa Claus - - - Aparițiile în public - Santa Claus - Moş Gerilă Tradiţii de Crăciun - Variații geografice - - Africa - Obiceiuri de Crăciun - Sărbătorile de iarnă - - Istoria - - - Saturnaliile romane - - - Adopția creștină - - - Secularizare si comercializare - Sărbători legate de Crăciun - Oceania - - Australia - America de Nord - - Canada - - - Alberta - - - British Columbia - - - Manitoba - - - New Brunswick - - - Ontario - - - Quebec - - Statele Unite - - - California - - - Connecticut - - - Florida - - - Illinois - - - Indiana - - - Kentucky - - - Maryland - - - Massachusetts - - - Michigan - - - Minnesota - - - Missouri - - - New Jersey - - - New York - - - Ohio - - - Oregon - - - Pennsylvania - - - Tennessee - - - Texas - - - Virginia - - - Wisconsin - Urări de sărbători în diverse limbi - - Urări de sărbători în diferite limbi şi ocazii - Bebinca - - Tipuri de bibingka - - Cea mai lungă bibingka Decorațiuni de Crăciun - Pomul de Crăciun - Plante - În aer liber - Alte decorațiuni - Perioada - Pomul de Crăciun - Flori de Crăciun - - America De Nord - - - Poinsetia - - - Cactusul de Craciun - - - Spânzul - - Noua Zeelandă - - Europa - - - Ilex - - - Iedera - - - Vâsc Afaceri de Crăciun - Perioada pregătitoare înaintea Crăciunului - Conturile de Crăciun - Începutul perioadei sărbătorilor - - Vânzările de Crăciun - - Statele Unite - În timpul sărbătorilor de iarnă - - Târgurile de Crăciun - - Indicele prețurilor de Crăciun - La final de sărbători - - Statele Unite - Ziua de Crăciun - - Legea comercială a Zilei de Crăciun din 2004 - Proteste - - Nu cumpăra nimic de Crăciun - - Ziua fără nicio cumpărătură Crăciunul în artă - Filmele de Crăciun - - Categorii - Muzica de Crăciun - - Cantec de Craciun - Romane despre Crăciun - Pluguşorul Diverse - Ajută pomul de Crăciun să reziste mai mult - - Ingrediente: - - Preparare - - Sfaturi Anul Nou - Povestea Anului Nou şi a Revelionului - Sărbătorirea Anului Nou şi Revelionul în diferite ţări . (shrink)

This study attempts to understand whether there were changes over time in Hegel’s opinions on the idea of recognition, which were the basis of Axel Honneth’s theory of recognition, and how later philosophers writing on recognition and intersubjectivity have comprehended Hegel’s intellectual heritage, together with their criticism of peculiar aspects of Hegel’s point of view. In this regard, in order to be able to understand Honneth’s theory of recognition, it is necessary to inquire into the relation between Honneth’s and Hegel’s (...) theories in a philosophical context. The current inquiry is both related to the aspects of how Honneth was affected by Hegel, and is also particularly focused on Hegel’s Jena period. The point of emphasis in this study is whether or not Hegel abandoned the theories of intersubjectivity and recognition after his Jena period. Therefore, the discussion focuses on Hegel’s Jena period and the aspects which distinguished this period from others. This study also critically examines the views respecting the abandonment of the recognition on the Phenomenology of Spirit and intersubjectivity after the Jena period, and suggests that recognition and intersubjectivity still retain their dominance on this work known also as Jena Phenomenology, dated as the end of the Jena period. -/- Keywords: Honneth, Hegel, Recognition, Intersubjectivity -/- Türkçe Özet Bu çalışma, Axel Honneth’in tanınma kuramına temel teşkil eden Hegel'in tanınma ve öznelerarasılık üzerine görüşlerinin zaman içinde değişip değişmediğini; tanınma üzerine yazan sonraki kuşak düşünürlerin Hegel’in düşünsel mirasını nasıl algıladıklarını ve görüşlerini hangi açılardan eleştirdiklerini anlamaya çalışmaktadır. Bu bakımdan, Honneth’in tanınma kuramını anlayabilmek için onun Hegel ile düşünsel bağlamda ilişkisinin sorgulanması gerektiğini ileri sürmektedir. Mevcut sorgulama, Honneth’in Hegel’den ne bağlamda ve ne şekilde etkilendiğiyle ilgili olmakla birlikte özellikle Hegel’in Jena dönemine odaklanmaktadır. Bu bağlamda, bu makalede, Hegel’in Jena dönemi sonrası felsefesinde öznelerarasılık ve tanınma kuramlarını terk edip etmediği üzerinde durulmaktadır. Bu sebeple ilk önce Hegel’in Jena dönemi ile bu dönemi farklı kılan yönler ele alınmaktadır. Bununla birlikte, Jena dönemi sonrasında, Tinin Fenomenolojisi’nde tanınma ve öznelerarasılığın terk edildiğine dair görüşlerin yeniden gözden geçirilmesi gerektiği; Hegel’in felsefesinde Jena döneminin bitişine tarihlenen ve Jena Fenomenolojisi olarak da bilinen bu eserde tanınma ve öznelerarasılığın halen gücünü koruduğu savunulmaktadır. -/- Anahtar Kelimeler: Honneth, Hegel, Tanınma, Öznelerarasılık. (shrink)