Communication and cultivation accounts of responsibility argue that blaming has an important communicative and agency-cultivating function when addressed at someone we consider to be deserving of blame. On these accounts, responsible agents are agents who can understand negative reactive attitudes and are sensitive to their moral-agency cultivating function. In this paper I examine our reproachful engagements with agents whose moral agency is underdeveloped or compromised. I discuss how these engagements compare to blaming on CC accounts and argue reproachful engagements can (...) have an important communicative and agency-cultivating pointe. I then go on to propose an addition to CC-accounts that explains how underdeveloped and compromised agents can be held responsible. I will show how this addition resolves ambiguities in accounts from McKenna, Vargas and McGeer. I conclude the paper by anticipating an objection CC accounts could raise: that reproach and blame are co-extensive. (shrink)

Abstract: In this article, we explore what are ethical forms of holding service users responsible in mental health care contexts. Hanna Pickard has provided an account of how service users should be held responsible for morally wrong or seriously harmful conduct within contexts of mental health care, called the clinical stance. From a clinical stance one holds a person responsible for harm, but refrains from emotionally blaming the person and only considers the person responsible for this conduct in a detached (...) sense. Her account is based on what are considered best practices in the treatment of people with borderline personality disorder and addiction. We ask if this account generalizes across different diagnostic criteria and different clinical contexts. To begin to answer this question, we compare the clinical stance to an account of what are considered best practices in the treatment of service users at a specialized clinic for people with autism spectrum disorder in the Netherlands. We refer to this alternative account as the nurturing stance and highlight relevant similarities and differences between the clinical stance and the nurturing stance. We conclude with suggestions for further research and theorizing. (shrink)

In this paper I provide a forward-looking account of the difference between the responsibility of children and the responsibility of adults. I do so by means of criticizing agency-cultivation accounts of responsibility. According to these accounts, the justification for holding a person to a norm is the cultivation of their moral agency, and children are, just like adults, considered responsible to the extent that they can have their moral agency cultivated in this manner. Like many forward-looking accounts, these accounts claim (...) that the purpose of holding adults to norms is similar to the purpose of holding children to norms. I argue that the justifications for holding adults to norms are different because of the particular ways in which adults can be in moral disagreement with one another, and the consequences that this has. Moral disagreement is relevant to consequentialist accounts because it impacts on whether and how we can secure beneficial outcomes via holding someone to a norm. One of the upshots of this analysis is that the forward-looking justification for holding adults to norms is qualitatively different from how and why we should hold children to norms. (shrink)

This paper argues that satire constitutes a particularly effective strategy for feminist philosophy through an analysis of Simone de Beauvoir’s account of motherhood. Feminists have grappled at length with how to interpret Beauvoir’s focus on the unpleasantness of pregnancy and challenges of motherhood. In this paper, I suggest a new interpretive strategy. My view is that Beauvoir’s disparaging depiction of motherhood cannot be read by the letter; rather, it is an exercise in satire. By overemphasizing its strangeness and difficulty, Beauvoir (...) dethrones motherhood as the pinnacle of feminine existence, transforming it from women’s only possible destiny into a contingent feature of existence. My underlying contention here is that such feminist satirizing speaks to the aims of feminist philosophy more generally: the satirical subversion of our buried assumptions opens the possibility of imagining the world anew. (shrink)

Voor het eerst hebben jongeren onder de achttien in Duitsland en België deze maand gestemd, bij de Europese verkiezingen. Nederlandse leeftijdsgenoten hebben dit recht (nog) niet. Te beïnvloedbaar, ze kunnen nog niet verantwoord stemmen, klinkt het. Deze tegenwerpingen zijn oneerlijk. Ze gelden ook voor miljoenen anderen die al wel stemrecht hebben.

Synthetic biology is often seen as the engineering turn in biology. Philosophically speaking, entities created by synthetic biology, from synthetic cells to xenobots, challenge the ontological divide between the organic and inorganic, as well as between the natural and the artificial. Entities such as synthetic cells can be seen as hybrid or transitory objects, or neo–things. However, what has remained philosophically underexplored so far is the impact these hybrid neo–things will have on (our phenomenological experience of) the living world. By (...) extrapolating from Walter Benjamin’s account of how technological reproducibility affects the aura of art, we embark upon an exploratory inquiry that seeks to fathom how the technological reproducibility of life itself may influence our experience and understanding of the living. We conclude that, much as technologies that enabled reproduction corroded the aura of original artworks (as Benjamin argued), so too will the aura of life be under siege in the era of synthetic lifeforms. This article zooms in on a specific case study, namely the research project Building a Synthetic Cell (BaSyC) and its mission to create a synthetic cell–like entity, as autonomous as possible, focusing on the properties that differentiate organic from synthetic cells. (shrink)

Many people appear to attach great value to sad music. But why? One way to gain insight into this question is to turn away from music and look instead at why people value sad conversations. In the case of conversations, the answer seems to be that expressing sadness creates a sense of genuine connection. We propose that sad music can also have this type of value. Listening to a sad song can give one a sense of genuine connection. We then (...) explore the nature of this value in two experimental studies. The results suggest a striking relationship between music and conversation. People see something distinctively musical in works that express precisely those emotions that they think most create connection within conversation. (shrink)

Throughout his work, Deleuze not only draws on literature in order to address philosophical problems but he seeks to map out the ‘mobile relations’ between philosophy and literature. After an initial overview, I will focus on A Thousand Plateaus (1980), a book co-authored with Guattari, and in particular, on plateaus “1874: Three Novellas or ‘What happened?’” and “1730: Becoming-intense, becoming-animal, becoming-imperceptible…” In doing so, I aim to explore: (a) how the relation between literature and philosophy is refracted in Novellas Plateau (...) and (b) the way in which Deleuze and Guattari articulate their key philosophical notion of becoming-imperceptible via Kierkegaard’s knight of faith. The novella as a literary genre by essentially relating to secrecy also advances a distinctive way of relation between the three dimensions of time (the past, present and future). I argue that novella-time could be extended beyond the limits of the literary genre ‘novella.’ To this end, I propose a reading of Kierkegaard’s Repetition (1843) and selected entries from his Journals in order to identify his contribution as a religious writer to the discussion of philosophy as literature. I conclude that time, change and faith stand out as a common problematic of philosophy, literature, and life. (shrink)

Whataboutism is een strategie waarbij op een beschuldiging wordt gereageerd met een wedervraag die eveneens een beschuldiging impliceert, waardoor de oorspronkelijke vraag eerder wordt ontweken dan beantwoord. Het is een effectieve methode om de aandacht te verplaatsen naar een andere situatie door een vergelijkbaar, dan wel onvergelijkbaar, contrast te bieden, waardoor de beschuldigde het eigen gedrag probeert te rechtvaardigen en verantwoordelijkheid probeert te ontlopen. Maar niet alle vormen van whataboutism impliceren echter een drogredenering, noch worden ze altijd verkeerd toegepast. Het (...) contrast dat voortkomt uit de vraag ‘what about’ kan dan een cruciale bijdrage leveren aan een situatie die een verdere kritische analyse vereist, en daarmee de geloofwaardigheid van de argumentatie versterken. (shrink)

A quotation from the early Platonic dialogue Hippias Major is used as an epigraph to Concluding Unscientific Postscript. Apart from this paratextual (and liminal) presence of the Platonic text, “the Hippias as an introduction to the beautiful” could serve, according to Climacus’ words, “as a kind of analogy to an introduction such as that” his own book aims to be; that is, an introduction which will throw light “on what Christianity is” but make “it difficult to become a Christian”. The (...) aim of the present paper is to investigate whether the above claim of Climacus could be attested in the Postscript and how the Platonic dialogue helps him reiterate a “new approach” to the problem of the Crumbs and orient his reader to the particularity of the Crumbs’ crumb philosophy. (shrink)

Стаття продовжує цикл опитувань, метою яких було з’ясування факторів впливу на вибір мови в білінгвальному середовищі. В аналізованому опитуванні, проведеному у Вінниці та Вінницькій області, охоплено 560 старшокласників віком 14–17 років. Результати анкетування дали змогу зробити висновки про психологічні чинники, що впливають на респондента, який перебуває в двомовному середовищі.

Queer Death Studies (QDS) refers to an emerging transdisciplinary field of research that critically and (self) reflexively investigates and challenges conventional normativities, assumptions, expectations, and regimes of truths that are brought to life and made evident by death, dying, and mourning. Since its establishment as a research field in the 1970s, Death Studies has drawn attention to the questions of death, dying, and mourning as complex and multifaceted phenomena that require inter- or multi-disciplinary approaches and perspectives. Yet, the engagements with (...) death, dying and mourning, constitutive of conventional Death Studies’ investigations, tend to remain insufficient and reductive. They are often governed by the normative notions of: the subject; bonds between humans, as well as between humans and (their) animals; family relations and communities; rituals; and finally, experiences of grief, mourning, and bereavement. Moreover, these engagements are frequently embedded in constraining beliefs in life/death divides, constructed along the lines of conventional religious and/or scientific mind/body dualisms, characteristic of the Western cultural imaginaries. Against this background, QDS offers a site for ‘queering’ traditional ways of approaching death both as a subject of study and philosophical reflection, and as a phenomenon to articulate in artistic work or practices of mourning. Here, the notion of ‘queer’ conveys many meanings. It refers to researching and narrating death, dying, and mourning in the context of queer bonds and communities, where the subjects involved/studied/interviewed and the relations they are involved in are recognised as ‘queer’. Simultaneously, the term ‘queer’ can also function as an adverb and a verb, referring thus to the processes of going beyond and unsettling (subverting, exceeding) binaries and given norms, normativities, and constraining conventions. In other words, ‘queer’ becomes both a process and a methodology that is applicable and exceeds the focus on gender and sexuality as its exclusive concerns. (shrink)

Russophilism and Misunderstanding Ukraine (Review: Olga Onuch and Henry Hale. The Zelensky Effect. London: Hurst and Co., 2023; Dominique Arel and Jesse Driscoll. Ukraine’s Unnamed War. Before the Russian Invasion of 2022. Cambridge: Cambridge University Press, 2023).

The emphasis on evidence based medicine (EBM) has placed increased focus on finding timely answers to clinical questions in presence of patients. Using a combination of natural language processing for the generation of clinical excerpts and information theoretic distance based clustering, we evaluated multiple approaches for the efficient presentation of context-sensitive EBM excerpts.

A dominant view of guilt and shame is that they have opposing action tendencies: guilt- prone people are more likely to avoid or overcome dysfunctional patterns of behaviour, making amends for past misdoings, whereas shame-prone people are more likely to persist in dysfunctional patterns of behaviour, avoiding responsibility for past misdoings and/or lashing out in defensive aggression. Some have suggested that addiction treatment should make use of these insights, tailoring therapy according to people’s degree of guilt-proneness versus shame-proneness. In this (...) paper, we challenge this dominant view, reviewing empirical findings from others as well as our own to question (1) whether shame and guilt can be so easily disentangled in the experience of people with addiction, and (2) whether shame and guilt have the opposing action tendencies standardly attributed to them. We recommend a shift in theoretical perspective that explains our main finding that both emotions can be either destructive or constructive for recovery, depending on how these emotions are managed. We argue such management depends in turn on a person’s quality of self-blame (retributive or ‘scaffolding’), impacting upon their attitude towards their own agency as someone with fixed and unchanging dispositions (shame and guilt destructive for recovery) or as someone capable of changing themselves (shame and guilt productive for recovery). With an eye to therapeutic intervention, we then explore how this shift in attitude towards the self can be accomplished. Specifically, we discuss empathy-driven affective and narratively-driven cognitive components of a process that allow individuals to move away from the register of retributive self-blame into a register of scaffolding ‘reproach’, thereby enabling them to manage their experiences of both shame and guilt in a more generative way. (shrink)

Three recent research reports by Topping and Trickey, by Fair and colleagues, and by Gorard, Siddiqui and Huat See have produced data that support the conclusion that a Philosophy for Children program of one-hour-per-week structured discussions has a marked positive impact on students. This article presents data from a follow up study done three years after the completion of the study reported in Fair et al.. The data show that the positive gains in scores on the Cognitive Abilities Test were (...) still present and had not faded after three years. Given the strength of these confirmations of the positive durable impact of the P4C program of structured discussions and given the relatively low cost of implementing the P4C program, it is recommended that it become a standard part of the school curriculum. (shrink)

To explore the extent of embeddability of Leibnizian infinitesimal calculus in first-order logic (FOL) and modern frameworks, we propose to set aside ontological issues and focus on pro- cedural questions. This would enable an account of Leibnizian procedures in a framework limited to FOL with a small number of additional ingredients such as the relation of infinite proximity. If, as we argue here, first order logic is indeed suitable for developing modern proxies for the inferential moves found in Leibnizian infinitesimal (...) calculus, then modern infinitesimal frameworks are more appropriate to interpreting Leibnizian infinitesimal calculus than modern Weierstrassian ones. (shrink)

The sixteenth-century Cossacks became the favourite topic of Ukrainian authors of the nineteenth century who dealt with national and individual identity issues. Nikolai Gogol, the celebrated Russian author who had Ukrainian origin and was born in a Cossack village, wrote the epic romance of Taras Bulba, which narrated the story of Cossacks and their struggle for preserving their independence. While the work has been previously studied under the light of postcolonial theoretical framework, using the concepts developed by Homi Bhabha (...) to scrutinize the situation and the destiny of the two main hybrid characters, Taras Bulba’s sons, takes a step further and reveals the deeply ingrained anxiety and ambivalence in the Cossack mentality. The article focuses on the two main hybrid characters who choose divergent paths upon encountering the conflict brought to them by the imperial power. (shrink)

Publication of Taras Lyuty’s book on Nietzsche is a salient event in the philosophical life of Ukraine in 2016. Given the fact that the book covers a great number of different issues, the reviewer decides to focus on those of them which correspond to his own academic interests, related primarily to the history of psychoanalysis and biographical approach within the historiography of philosophy. As a review shows, Lyuty masterfully avoids such a trap as a biographical reductivism. He neither reduces (...) his hero’s teaching to his life, nor isolates the former from the latter. The reviewer pays a special attention to Lyuty’s delineation of intellectual links between the great philosopher and some of his predecessors (such as Ralf Waldo Emerson) and followers (some pioneers of depth psychology). In the end, the reviewer demonstrates that a very deep and systematic analysis of Nietzsche’s biography and philosophical heritage carried out by Lyuty leaves a room for further productive reflections and interpretations. (shrink)

The study area was a small lowland river valley within a range of 4750 m length and approx. 150 m width (about 62 ha), situated in the south-east of Poland, in the middle of Sandomierz Basin (Fig. 1). Flora and the chosen most valuable plant communities of the river bed with adjacent ecotone zone were investigated in 2007. During the study 291 species of vascular plants were found. Among them 10 are protected: Batrachium peltatum, Convallaria majalis, Dactylorhiza majalis, Daphne (...) mezereum, Frangula alnus, Hedera helix, Lycopodium annotium, Nuphar lutea, Utricularia vulgaris, and Viburnum opulus. Other species were considered to be value-raising, e.g. Achillea ptarmica, Batrachium circinatum, Calla palustris, Crepis paludosa, Hottonia palustris, Hypochoeris glabra, Senecio ovatus or Valeriana dioica. The number of antropophytes with the amount of 10% is relatively low. Most valuable plant communities represent 3 types of Nature 2000 habitats: natural eutrophic lakes with Magnopotamion or Hydrocharition – code 3150, transition and quaking bogs – code 7140-1, and alluvial forests with Alnus glutinosa and Fraxinus excelsior – code 91E0-3. Human activities brought about the emergence of 3 different areas within the valley: channeled river site (K), natural river bed site (N) and agricultural field site (P). Those areas differ significantly in terms of the composition of flora, vegetation and biological diversity. Most valuable is (P) and the least is (K). The greatest potential source of danger for biodiversity is the wrong forester’s management, especially interference in the natural processes (the planned building of the extra pond) and preventing wooden biomass accumulation. (shrink)

Despre afinitățile elective dintre Mircea Eliade și diferiți oameni de cultură români și străini s-au scris multe pagini de-a lungul timpului. Cei interesați de opera savantului nu pot trece cu vederea legăturile spirituale și culturale cu Nae Ionescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Constantin Noica, Goethe, C.G. Jung, Marcel Proust, Raffaele Pettazzoni etc. Și numărul acestora poate crește cu multe alte nume din țară și din străinătate, dovedind faptul că Mircea Eliade a fost și rămâne o personalitate care a marcat istoria (...) și cultura națională și universală și ale cărui idei încă fecundează spiritele preocupate de viața religioasă, de literatură sau de științele secolului în care trăim. Pornind de la aceste date, în cartea de față încercăm să creionăm felul în care ideile lui Eliade pot fi așezate alături de cele ale unor gânditori din arii diferite de cercetare, având în centru teme ce se regăsesc atât în lucrările savantului de origine română, cât și operele acestor personalități. În acest sens, ne-am oprit la câteva nume importante: Rudolf Otto, Sfântul Dionisie Areopagitul (alături de Meister Eckhart și Nicolaus Cusanus), Pr. Alexander Schmemann, Thomas J.J. Altizer, Sfântul Grigorie Palama (și isihasmul), I.P. Culianu, Marin Sorescu, Constantin Brâncuși, Nicolae Steinhardt, Pr. Dumitru Stăniloae. (shrink)

Volumul de articole, studii, cuvântări şi Pastorale publicat la Editura Mitropolia Olteniei din Craiova în anul 1986 trebuie văzut şi analizat, pentru o bună şi corectă înţelegere, în lumina vremurilor în care a apărut. În acelaşi timp, ideile pe care IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, le dezvoltă în scrierile sale sunt actuale şi după aproape 30 de ani de la strângerea lor între paginile aceleaşi cărţi, după ce văzuseră lumina tiparului cu ani în urmă în diferite reviste (...) din ţară şi străinătate, semn că autorul dovedeşte o putere impresionantă de a rămâne viu prin scrierile sale într-o epocă în care totul era dictat şi atent controlat şi cenzurat de la centru. În zilele noastre, într-o perioadă în care cei ce abordează teme ca „patriotism”, „românism”, „idealul strămoşilor”, „istoria naţională”, „pacea pe pământ”, „munca”, „dreptatea” ş.a. sunt consideraţi a fi spirite retrograde şi contaminate de perioada apusă şi de tristă amintire, cuvintele IPS Nestor Vornicescu referitoare la aceste idei rămân de o actualitate ce îi lasă pe mulţi fără replică. În ciuda faptului că anumite cuvinte şi expresii au fost acaparate de doctrina comunistă, schimbându-li-se sensul, ele reprezintă constante şi permanenţe atât ale spiritului nostru naţional, cât şi virtuţi creştine despre care s-a vorbit şi trebuie să se vorbească şi să fie respectate pentru a putea să ne orientăm într-o Europă din care ele nu au dispărut nicio clipă din discursul oficial sau particular şi în care România îşi caută coordonatele naţionale pentru a se adapta după integrarea atât de mult dorită de toţi. „Volumul Pace pe pământ îl adevereşte pe Mitropolitul şi Academicianul Nestor Vornicescu ca ierarh şi teolog pe linia învăţăturii şi a tradiţiei Ortodoxiei româneşti, iubitor şi luptător pentru ţară şi popor, pentru pace şi înţelegere între oameni şi neamuri, pentru apărarea păcii şi a vieţii. Concluzia categorică este că pacea – salvgardarea, apărarea, întărirea, impunerea şi permanentizarea ei urbi et orbi – constituie imperativul vital al zilelor noastre, cum arată autorul pe bună dreptate”.2. (shrink)

Le but de ce recueil est d’offrir des commentaires accessibles et introductifs aux textes classiques qu’ils accompagnent, en ouvrant des perspectives de discussion sur le thème du capitalisme. C’est en ce sens qu’Emmanuel Chaput lance le débat en commentant le texte de Pierre-Joseph Proudhon, « Qu’est-ce que la propriété ? ». Les textes de Karl Marx ne sont bien sûr pas laissés pour compte : Samuel-Élie Lesage s’engage fermement dans cette voie en discutant L’idéologie allemande de Karl Marx, Christiane Bailey (...) nous offre d’approcher différemment l’œuvre marxienne en abordant son traitement de la question animale dans des extraits du Manifeste du parti communiste et du Travail salarié et capital, et Mathieu Joffre-Lainé nous présente une analyse fine des questions proprement économiques du Capital. Abordant les alternatives au capitalisme dans la pensée de Léon Bourgeois, Éliot Litalien commente La Solidarité et Simon-Pierre Chevarie-Cossette s’attaque à l’analyse de l’Essai d’une philosophie de la solidarité. Enfin, en liant capitalisme, patriarcat et pouvoir politique, Tara Chanady propose une lecture du texte Du mariage et de l’amour de Emma Goldman. La conclusion de Marie-Eve Jalbert se situe dans une perspective contemporaine et critique en décortiquant la critique du socialisme avancée par Friedrich A. Hayek. (shrink)

Lucrările în care Pr. Dumitru Stăniloae analizează spiritualitatea românească, fie că este vorba de cele din perioada interbelică sau de cele de dinainte şi după 1989, reprezintă încercări ale marelui teolog, o voce respectate în toate mediile culturale din ţară şi străinătate, de a schiţa caracteristicile esenţiale ale poporului român şi drumul pe care acesta trebuie să-l urmeze în cadrul noilor structuri europene fără a-şi pierde identitatea culturală şi spirituală. Ideile Pr. Stăniloae trebuie analizate în această direcţie şi comparate cu (...) ale altor gânditori din perioadele în care a fost tratată tema elementelor specifice româneşti care să facă posibilă viaţa acestui popor într-un mediu de multe ori ostil. Pe de altă parte, gândirea teologului român se dovedeşte a fi unitară, ideile formulate în perioada de tinereţe fiind preluate şi amplificate structural la vârsta maturităţii. Însemnările Pr. Stăniloae referitoare la satul românesc pot fi extinse asupra tuturor caracteristicilor spirituale naţionale, reprezentând cheia de înţelegere a perspectivei marelui teolog: „Se cuvine să vedem spiritualitatea satului românesc aşa cum a fost trăită în tot cursul istoriei poporului român, spre a încuraja persistarea în ea, împotriva ispitelor influenţelor străine care ameninţă să ne desfiinţeze ca neam cu propria noastră fiinţă”. (shrink)

EN: Selection of Marczyński's interviews on philosophy and literature which were recorded in early 2007 for the purpose of his radio broadcast "Hortus (In)Conclusus." Includes interviews with: Marek Bieńczyk, Józef Bremer, Ihor Byczko, Andrij Dachnij, Anna Dziedzic, Mateusz Falkowski, Tadeusz Gadacz, Michał Głowiński, Dorota Hall, Serhij Jospenko, Wachtang Kebuładze, Zbigniew Kloch, Andrzej Kołakowski, Wasyl Lisowyj, Ołeksandr Majewskyj, Anton Marczynski, Julia Marczyńska, Wadym Menżulin, Zbigniew Mikołejko, Monika Milewska, Andrij Okara, Ihor Paśko, Adam Pomorski, Myrosła Popowycz, Jerzy Prokopiuk, Iryna Puchta, Barbara Skarga, (...) Dmytro Stepowyk, Władysław Stróżewski, Myrosław Trofymuk, Tomas Venclova, Jan Woleński, Taras Wozniak, Arkadiusz Żychliński. (shrink)

Preocuparea pentru funcția de marketing a topurilor universitare îi face pe manageri să ignore modul neglijent în care ele sunt concepute, deoarece adesea „clasamentele servesc în mod strategic celor care, doritori să reformeze sistemul universitar din țara lor, le folosesc în mod oportunist pentru a justifica politici deja decise”. Ei nu numai că sunt pregătiți să accepte schimbările dramatice în clasamente (care, de cele mai multe ori dovedesc de fapt inadecvarea instrumentelor de evaluare), dar se străduiesc din răsputeri să îmbunătățească (...) artificial propria poziție, angajând, spre exemplu, personalități științifice cu un CV impresionant. Iar obsesia clasamentelor, una dintre sursele importante ale corupției intelectuale în mediul academic, nu apare de la sine. Este strâns legată de comercializarea intensivă a cunoașterii și de reducerea finanțării publice a universităților. „Importanța acordată brusc clasamentelor universităților” - susține Gingras, adăugând exemple concrete de abordări cinice ale unor manageri care, înțelegând erorile sistemice, consimt să participe la acreditarea lor - „este de asemenea un efect al discursurilor pe tema internaționalizării «pieței universitare» și a căutării unei clientele străine lucrative care să compenseze veniturile scăzute ce provin de la guvern și descreșterea numărului de studenți locali. Numeroși conducători ai universităților care pleacă în delegație în China sau în India par a identifica acolo o «piață» potențial lucrativă care nu ar trebui lăsată numai pe mâinile universităților americane, australiene sau britanice.” Există, de altfel, un sistem foarte complex de stimuli care îi determină pe membrii comunității academice să accepte denaturarea treptată a valorilor fundamentale de care depinde prestigiul intelectual, validând-o. Astfel, pentru a folosi metafora aceluiași autor, foarte mulți văd că hainele noi ale universităților sunt de fapt imaginare, dar puțini ar dori să o spună. (shrink)

În toată perioada celui de Al Doilea Război Mondial, serviciile secrete române au colectat informații privind localizarea unităților germane în țară. Ofițerii din grupul conspirativ pentru întoarcerea armelor împotriva Germaniei sporesc numărul unităților românești prezente în capitală, pentru a putea face față germanilor. O misiune interaliată clandestină a fost parașutată în București și găzduită în secret de generalul Constantin Sănătescu. Urmare a succesului ofensivei germane pe aliniamentul Iași-Chișinău, grupul conspirativ a decis accelerarea pregătirilor. Pe 20 august, Mihai I și grupul (...) de militari din conspirație au stabilit data acțiunii pentru 26 august. În noaptea de 21 august, în secret, membrii opoziției și-au dat acordul pentru această dată. Aflând însă că mareșalul Antonescu intenționa să se întoarcă pe front în 24 august, Regele Mihai s-a văzut obligat să modifice data pentru 23 august 1944. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.22256.12808. (shrink)

Mărturii importante despre momentul 23 august 1944 deţinem şi ca urmare a existenţei, în Arhivele Naţionale ale României – Fondul „Manuscrise”, a Memoriului de activitate al lui Traian Borcescu, şeful Secţiei a II-a Contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii (SSI). Ofiţerul, din postura sa de conducător al structurii SSI-ului cu atribuţii în ceea ce priveşte cunoaşterea şi combaterea fenomenelor care puteau atinge ordinea şi stabilitatea internă a ţării în timp de război, este unul din participanţii direcţi la acţiunea de (...) pregătire a actului, demonstrând, încă o dată, că această îndrăzneaţă acţiune de alăturare a României la coaliţia Naţiunilor Unite nu s-a făcut ad-hoc, ci a necesitat un plan minuţios elaborat la care SSI-ul a contribuit prin reprezentanţii săi care şi-au făcut pe deplin datoria faţa de ţară, ca şi în alte momente sau evenimente de mare importanţă pentru România. (shrink)

Asemenea altor procese istorice, procesul de destrămare a regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est nu poate fi periodizat cu ușurință și nu poate fi corelat cu o explicație cauzală irefutabilă. Prăbușirea acestor regimuri s-a petrecut accelerat în cursul anului 1989, însă procesul de decompensare a început mult mai devreme. Când anume? – Este foarte greu de spus. Fără îndoială, au existat cauze obiective care au dus la rezultatele spectaculoase consemnate de istorie, însă a existat și un joc al (...) întâmplărilor fericite, precum și un impact aproape imposibil de măsurat al unor factori subiectivi. Destrămarea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est nu a părut inevitabilă pentru actorii scenei politice din anul 1989, după cum nu ni se pare nici nouă că ar fi fost vorba de un proces inexorabil, la trei decenii de la evenimentele respective. Dat fiind caracterul puțin previzibil al evenimentelor care au marcat destrămarea regimurilor comuniste din Blocul Estic, nu este de mirare că ziariștii de la „Scînteia“ au aplicat până la capăt stratageme propagandistice menite să apere în sfera mediatică establishment-ul comunist: (a) supradimensionarea taberei proprii, respectiv deprecierea adversarului; (b) prezentarea lacunară sau abstractizantă a faptelor; (c) decontextualizarea; (d) mistificarea. În ciuda „virtuozității“ de care au dat dovadă ziariștii, aceste stratageme propagandiste nu au dat rezultatele scontate, în primul rând din cauza faptului că regimul ceaușist nu controla perfect mediul informațional din țară. Cetățenii români puteau corobora informațiile oficiale din „Scînteia“ cu informațiile obținute de la Europa Liberă, Vocea Americii, posturile radio și TV din țările vecine. Cea mai întristătoare concluzie este însă aceea că articolele din „Scînteia“ au creat pentru România regimului Ceaușescu imaginea unei fortărețe a ortodoxiei socialiste. Până în ultima zi a regimului comunist din România (22 decembrie 1989), publicația „Scînteia“ s-a dovedit a fi organul de presă obedient al Partidului Comunist Român, partid aflat în cea mai dogmatică și inflexibilă perioadă de viață. Nu este de mirare, în aceste condiții, că sfârșitul regimului Ceaușescu a însemnat sfârșitul Partidului Comunist Român și sfârșitul ziarului „Scînteia“. (shrink)

O sintagmă revine recurent, cel puţin în prima parte a cărţii, „conștiinţă feministă”. Legat de aceasta, constatările Lilianei Popescu, conferenţiară universitară și prorectoră la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), mi-au confirmat câteva intuiţii despre felul în care s-a produs transformarea politică a societăţii românești în ultimele trei decenii. „Coagularea conștiinţei feministe în ţara noastră după anul 1990 – susţine autoarea – s-a făcut mai ales prin adoptarea tradiţiei feminismului occidental. În același timp, trebuie remarcat faptul că, înainte (...) de anul 1990, în societatea socialistă existau elemente implicite și explicite de afirmare a egalităţii de gen: educaţia era deschisă atât tinerilor, cât și tinerelor; oportunităţile de muncă erau accesibile atât bărbaţilor, cât și femeilor; statul socialist oferea facilităţi tinerelor mame, concedii maternale, creșe, grădiniţe, iar la întoarcerea din concediul de creștere a copilului, serviciul era asigurat. Multe dintre societăţile occidentale au luptat din greu pentru obţinerea acestor drepturi. (…) Consider că în conștiinţa feministă de după 1990 s-a pus un accent supradimensionat pe principiile și pe practicile feministe venite dinspre Vest și s-a subestimat propria noastră moștenire din perioada socialistă, care era valoroasă și merita preţuită. Este suficient să ne gândim la scăderea dramatică a cifrei de reprezentare a femeilor în parlamentele formate începând cu 1990. Practic, reprezentarea femeilor a scăzut de aproape 10 ori – de la peste 30% la 4%” (p. 52-53). (shrink)

Українська академічна спільнота, незважаючи на значний теоретичний масив інформації, й далі перебуває у полоні ілюзій, шаблонів сприйняття та некоректних тлумачень концепта «український кордоцентризм». Філософська дискусія навколо цього концепта є конфліктом міфологій – протистоянням між міфом про унікальний етноментальний феномен та міфом про ілюзію наукової уяви. Водночас вона є конфліктом інтерпретацій – протистоянням між міфічною інтерпретацією класичної доби української філософії та її метафілософською інтерпретацією. Пропонована монографія ознайомлює із філософською позицією автора концепта «український кордоцентризм», його оцінкою цих конфліктів.

In the article the emotional labor is considered as a process that is determined by peculiarities of work in the tourist sphere. It was suggested 16 components of emotional labour on tourism and hospitality enterprises, their influence on some economic (employee welfare, productivity, employee turnover) and psychological (level of stress, degree of commitment and job satisfaction) indicators is analyzed in terms of staff’s cognitive characteristics and chosen by them emotional strategies of it behavior. The influence of the cognition of an (...) individual on the quality of provided services was substantiated. (shrink)

The article proposes systematisation and development of the discourse of the East European methodological traditions regarding application of the systematic approach as a way of subject localisation in psychological research. In particular, the author’s version of systematic localisation of psychological research subjects by means of structural and ontological visualisations has been developed. The procedure proposed for systematic localisation of the researched subject includes four subsequent stages: 1) fixation of the borders and structure of the ontological field which is being studied; (...) 2) segment analysis of the obtained structure; 3) study of specifics and contents of structural and functional ties; 4) visual mapping of genesis of the core processes. The article describes specifics of application of systematic localisation of the subject of research at the example of such researched object as personal socialisation. (shrink)

This article concentrates on a couple of semiotic approaches working out, on the one hand, the mediated character of reducing interpretative trajectories to the actual translation into the language of narratives (A. J. Greimas) or the language of textuality (F. Rastier), and, on the other, the direct, apparently unmediated passage to the visceral physicality of the verbal signifying system, which make semantic and syntactic components perfunctory to interpretation in a way (J. Kristeva). Greimassian universal narrative grammar dismantles signifying units, navigating (...) in the network of narrative utterances. Rastier's approach structures textual artifacts by unearthing semantic constituents crucial for semiotic analysis. Kristeva examines what is behind the curtain instead of sorting out the significance of the text's content as a special category and the possibility of procedure allowing its interpretation. These three authors are compared in the context of two approaches that come to grips with the author/reader pair. (shrink)