Interpretarea textelor lui Isaac Newton a suscitat numeroase controverse, până în zilele noastre. Una din cele mai aprinse dezbateri este legată de acțiunea între două corpuri aflate la distanță unul de celălalt (atracția gravitațională), și în ce măsură Newton a implicat pe Dumnezeu în acest caz. Practic, majoritatea lucrărilor discută patru tipuri de atracții gravitaționale în cazul corpurilor aflate la distanță: acțiunea la distanță directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor în sens epicurian; acțiunea la distanță directă mediată divin, de Dumnezeu; (...) acțiunea la distanță mediată printr-un eter material; sau acțiunea la distanță mediată printr-un eter imaterial. Scopul acestei lucrări este argumentarea opiniei proprii conform căreia Newton a refuzat categoric tipurile de acțiune directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor, și acțiunea la distanță mediată printr-un eter material. În ceea ce privește celelalte două tipuri de acțiune, directă prin intervenție divină și mediată printr-un mediu imaterial, Newton a declarat în mai multe rânduri că nu cunoaște cauza exactă a gravitației, dar în amândouă cazuri a implicat pe Dumnezeu, în mod direct în primul caz și ca fiind cauza primară (mediul/eterul fiind cauza secundară) în acțiunea mediată imaterial. Însă, întrucât o recunoaștere a acțiunii directe la distanță ar fi putut da oarecare credit celor care considerau că gravitația poate fi esențială pentru materie, și în consecință ateismului, Newton nu a recunoscut niciodată în mod deschis acceptarea posibilității unei astfel de idei. Spre finele vieții, Newton a înclinat mai mult spre o acțiune la distanță mediată de un eter imaterial. -/- DOI: 10.58679/TW52523. (shrink)

În anul 1942 Pr. D. Stăniloae publica cartea Poziţia Domnului Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie, o „reacţie” la ideile pe care filozoful Lucian Blaga le formulase în cărţile sale, mai ales în Trilogii. Atitudinea Pr. Stăniloae nu este singulară, dar este cea care a stârnit controverse dintre cele mai interesante. Ideile de bază ale acestei cărţi, ca şi ale articolelor ce s-au scris după, au în centrul lor definirea religiei şi caracteristicile fenomenului religios, poziţiile fiind diferite: teologică şi filozofică. (...) Deşi discuţiile nu au fost „prietenoase”, de multe ori ironia punându-şi pecetea pe scrisul celor antrenaţi în disputa de idei, consecinţele acestei controverse au avut o valoare pozitivă, punând faţă în faţă doi dintre cei mai mari gânditori români ce au creat în domenii diferite: teologic şi filozofic. (shrink)

În această lucrare am explorat conceptul R(r)elaţii I(i)nternaţionale cu scopul de a (i) reda două metode de scriere și reprezentarea lor, (ii) evidenția semnificația care este atașată fiecărei metode și (iii) descrie și expune procesul de creare a unui concept care are la bază doi termeni. În această lucrare, propun să realizez următoarele obiective: (i) reiau teoretizarea conceptului ‘relaţii internaţionale’ de la bazele etimologice; (ii) ‘relaţii internaţionale’ are la bază o gamă largă de concepte care ajută la crearea versiunii finale, (...) iar eu vreau să arăt sursele creării unui concept; (iii) suplimentez şi contribui la literatura existentă care discută despre acest concept: prin metoda lui Ludwig Wittgenstein folosesc o perspectivă și interpretare nouă pentru literatura existentă prin generarea a două tipuri de concept: ad litteram/literal și ştiinţific; (iv) contribui la dezvoltarea istorică a interdisciplinei Relații Internaționale; (v) ofer un răspuns la criza de idei care bântuie ştiinţa RI: prin folosirea metodei lui Ludwig Wittgenstein propun o soluție inovatoare și un nou cadru analitic ca o tentativă de a revitaliza cercetarea în ‘Relaţii Internaţionale’. Prin atingerea acestor obiective, consider că această lucrare contribuie semnificativ la înțelegerea și dezvoltarea teoretică și practică a conceptului ‘R(r)elaţii I(i)nternaţionale’; rezultatele oferă atât o bază solidă pentru cercetările viitoare, cât și soluții pentru problemele teoretice conceptuale actuale. E timpul să explorezi și să înțelegi conceptul R(r)elaţii I(i)nternaţionale aşa cum este. (shrink)

Conceptul de dreptate socială este unul dintre cele mai controversate concepte ale filosofiei politice. Foarte puține aspecte legate de acest concept nu sunt înconjurate de controverse și dezbateri argumentative. Unele dintre cele mai importante astfel de controverse sunt cele legate de definirea, de specificarea și de legitimitatea lui. Prima este, în esență, o controversă în privința răspunsului la următoarea întrebare: care este conceptul care surprinde cel mai bine trăsătura fundamentală a dreptății și nedreptății sociale? A doua este o controversă în (...) privința exigențelor sau a principiilor „corecte” ale dreptății sociale. În sfărșit, a treia este o controversă pe marginea acceptabilității conceptului de dreptate socială. În studiul de față prezint pe scurt principalele idei, poziții și argumente invocate de filosofii politici recenți în cadrul fiecăreia dintre aceste controverse. (shrink)

Volumul de articole, studii, cuvântări şi Pastorale publicat la Editura Mitropolia Olteniei din Craiova în anul 1986 trebuie văzut şi analizat, pentru o bună şi corectă înţelegere, în lumina vremurilor în care a apărut. În acelaşi timp, ideile pe care IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, le dezvoltă în scrierile sale sunt actuale şi după aproape 30 de ani de la strângerea lor între paginile aceleaşi cărţi, după ce văzuseră lumina tiparului cu ani în urmă în diferite reviste (...) din ţară şi străinătate, semn că autorul dovedeşte o putere impresionantă de a rămâne viu prin scrierile sale într-o epocă în care totul era dictat şi atent controlat şi cenzurat de la centru. În zilele noastre, într-o perioadă în care cei ce abordează teme ca „patriotism”, „românism”, „idealul strămoşilor”, „istoria naţională”, „pacea pe pământ”, „munca”, „dreptatea” ş.a. sunt consideraţi a fi spirite retrograde şi contaminate de perioada apusă şi de tristă amintire, cuvintele IPS Nestor Vornicescu referitoare la aceste idei rămân de o actualitate ce îi lasă pe mulţi fără replică. În ciuda faptului că anumite cuvinte şi expresii au fost acaparate de doctrina comunistă, schimbându-li-se sensul, ele reprezintă constante şi permanenţe atât ale spiritului nostru naţional, cât şi virtuţi creştine despre care s-a vorbit şi trebuie să se vorbească şi să fie respectate pentru a putea să ne orientăm într-o Europă din care ele nu au dispărut nicio clipă din discursul oficial sau particular şi în care România îşi caută coordonatele naţionale pentru a se adapta după integrarea atât de mult dorită de toţi. „Volumul Pace pe pământ îl adevereşte pe Mitropolitul şi Academicianul Nestor Vornicescu ca ierarh şi teolog pe linia învăţăturii şi a tradiţiei Ortodoxiei româneşti, iubitor şi luptător pentru ţară şi popor, pentru pace şi înţelegere între oameni şi neamuri, pentru apărarea păcii şi a vieţii. Concluzia categorică este că pacea – salvgardarea, apărarea, întărirea, impunerea şi permanentizarea ei urbi et orbi – constituie imperativul vital al zilelor noastre, cum arată autorul pe bună dreptate”.2. (shrink)

This chapter from Michel Serres’s comprehensive study on Leibniz—"The System of Leibniz and its Mathematical Models [Le système de Leibniz et ses modèles mathématiques]"—examines Leibniz’s epistemological framework. This framework, which Leibniz developed for a large part in his “Meditations on Knowledge, Truth, and Ideas [Meditationes de cognitione, veritate et ideis],” is pitched against Descartes’s "Meditations on First Philosophy [Meditationes de Prima Philosophia]" and the method of systematic doubt developed therein. While Descartes rejects any knowledge with the slightest possibility of (...) falsehood, Leibniz accepts knowledge with even a minimal degree of truth. Leibniz’s approach involves a progressive genesis of truth through a series of filters, each further refining knowledge. This process is intrinsically linked to infinitism and combinatorics, allowing for a gradual differentiation of the distinct from the indistinct. The filters are applied sequentially, with each filter proceeding through its own oppositions, resulting in a spectrum of knowledge ranging from obscure to clear, confused to distinct, inadequate to adequate, and symbolic to intuitive. This framework facilitates pluralism within rationalism that proceeds through evolving or regional truths. The filters overlap, and only the final stage of knowledge is devoid of mixture. Leibniz’s epistemology is non-Cartesian, as it relativizes truth and falsehood at each stage of the filtering process. It also accounts for the limitations of sensory perception, attributing them to the imperfection of the human mind in its current state. (Translated by Martijn Boven). (shrink)

După declararea pandemiei COVID-19, Slavoj Žižek a publicat o carte numită „Pandemic!: COVID-19 Shakes the World”, care a declanșat un val de reacții. În carte, el prezintă modul în care media a exploatat fără milă acest subiect, accentuând panica. Multe studii majore au prezis apariția unei astfel de pandemii, dar au fost ignorate de toate guvernele, declarându-le ca fiind exagerate. Žižek crede că actuala pandemie a dus la falimentul actualului capitalism ”barbar”, întrebându-se dacă nu cumva drumul pe care îl va (...) lua omenirea este un neo-comunism (el însuși se descrie ca un „radical de stânga” și un „comunist în sens calificat”). Žižek argumentează aceste idei cu măsurile socio-politice din pandemie ale cancelarului Germaniei, Angela Merkel și a președintelui Franței, și naționalizarea temporară a căilor ferate de către Boris Johnson. ”Chiar și președintele SUA, Donald Trump, a transferat miliarde de dolari americanilor. El a emis apeluri pentru preluarea sectorului privat în ceea ce privește materialele medicale.” DOI: 10.13140/RG.2.2.31451.80167. (shrink)

Marcel Gauchet to mało znany w Polsce historyk i filozof francuski. Żadna z jego książek nie została do tej pory przetłumaczona na język polski. Dostępny w tym języku jest jeden z esejów pochodzący z La démocratie contre elle-même (Demokracja przeciwko sobie samej), opublikowany w kwartalniku „Res Publica Nowa” w grudniu 2002 r. pt. Nowy wiek osobowości. Próba psychologii współczesnej, przełożony i opracowany przez Wiktora Dłuskiego. W tekście tym Gauchet stawia tezę o mającej miejsce we współczesnym świecie rewolucji antropologicznej, polegającej na (...) zmianie roli rodziny ze wspólnoty ustanawiającej i podtrzymującej więzi społeczne na grupę społeczną niemającą wpływu na kształt życia społecznego. Przybliżenie sylwetki Gaucheta wydaje się niezbędne, albowiem jego myśl stanowi ważki i godny uwagi głos w dyskusji nad stanem współczesnej polityki oraz świata. -/- W niniejszym artykule skupię się na dwóch poruszonych przez Gaucheta zagadnieniach. Pierwsze z nich to ideologiczne konsekwencje ostatniego kryzysu gospodarczego, m. in. pokonanie lewicowej frakcji politycznej przez prawicową czy kryzys demokracji objawiający się dominacją interesów jednostkowych nad wspólnotowymi. Drugą kwestię stanowi kryzys liberalizmu polegający na występowaniu dwóch sprzecznych trendów na scenie politycznej, mianowicie,dominacji idei państwa interwencjonistycznego, dążącego do zbudowania dobrze funkcjonującego państwa opiekuńczego oraz rosnącego w siłę domagania się praw jednostki, co odbywa się, zdaniem Gaucheta, kosztem państwa. -/- Źródła będące podstawą niniejszego tekstu to przede wszystkim wywiad Macieja Nowickiego z Marcelem Gauchetem pt. Nie ma już lewicy, prawica zwyciężyła na zawsze opublikowany w miesięczniku „Europa. Magazyn Idei Newsweeka” w 2009 r. oraz wydane w 2007 r. I i II tom L’Avènement de la démocratie (Nadejście demokracji) Gaucheta. (shrink)

Una din cele mai disputate controverse privind prioritatea unor descoperiri științifice este cea privind legea gravitației universale, între Isaac Newton și Robert Hooke. În acest eseu extind o lucrare mai veche pe aceeași temă, ”Isaac Newton vs. Robert Hooke în legea gravitației universale”. Hooke l-a acuzat pe Newton de plagiat, preluându-i ideile exprimate în lucrările anterioare. În această lucrare încerc să arăt, pe baza unor analize anterioare, că ambii oameni de știință au greșit: Robert Hooke pentru că teoria sa nu (...) era în fond decât idei care nu s-ar fi materializat niciodată fără suportul matematic al lui Isaac Newton; iar acesta din urmă a greșit nerecunoscând niciun merit al lui Hooke în elaborarea teoriei gravitației. Mai mult, după moartea lui Hooke și preluarea prezidenției Societății Regale, Newton a înlăturat orice urmă din instituție a fostului președinte, Robert Hooke. De asemenea, La negarea contribuției lui Hooke a contribuit și statutul său social ”inferior”, fiind poreclit de contemporani ”mecanicul”, spre deosebire de Sir Isaac Newton cel nobil. Pentru aceasta detaliez acuzațiile și argumentele fiecăreia dintre părți, și cum a fost percepută această dispută de către contemporanii celor doi. Finalizez lucrarea cu concluziile desprinse din cuprins. (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

Sir Francis Galton a sistematizat aceste idei și practici, influențat de cartea Originea Speciilor a vărului lui, Charles Darwin, prin care mecanismele de selecție naturală au fost potențial zădărnicite de civilizația umană. El a afirmat că societatea umană, protejând pe cei defavorizați și slabi, era în contradicție cu selecția naturală , și numai prin schimbarea acestor politici sociale ar putea fi salvată societatea de la o "revenirea spre mediocritate", frază transformată de el ulterior în "regresia spre mediocritatea." Charles Davenport, un (...) om de știință din Statele Unite, a inițiat o mișcare eugenică mondială implementată în multe țări. DOI: 10.13140/RG.2.2.26514.40644. (shrink)

Despre afinitățile elective dintre Mircea Eliade și diferiți oameni de cultură români și străini s-au scris multe pagini de-a lungul timpului. Cei interesați de opera savantului nu pot trece cu vederea legăturile spirituale și culturale cu Nae Ionescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Constantin Noica, Goethe, C.G. Jung, Marcel Proust, Raffaele Pettazzoni etc. Și numărul acestora poate crește cu multe alte nume din țară și din străinătate, dovedind faptul că Mircea Eliade a fost și rămâne o personalitate care a marcat istoria (...) și cultura națională și universală și ale cărui idei încă fecundează spiritele preocupate de viața religioasă, de literatură sau de științele secolului în care trăim. Pornind de la aceste date, în cartea de față încercăm să creionăm felul în care ideile lui Eliade pot fi așezate alături de cele ale unor gânditori din arii diferite de cercetare, având în centru teme ce se regăsesc atât în lucrările savantului de origine română, cât și operele acestor personalități. În acest sens, ne-am oprit la câteva nume importante: Rudolf Otto, Sfântul Dionisie Areopagitul (alături de Meister Eckhart și Nicolaus Cusanus), Pr. Alexander Schmemann, Thomas J.J. Altizer, Sfântul Grigorie Palama (și isihasmul), I.P. Culianu, Marin Sorescu, Constantin Brâncuși, Nicolae Steinhardt, Pr. Dumitru Stăniloae. (shrink)

Volumul ”Sustenabilitatea educației doctorale în economie și afaceri” valorifică ideile și cercetările doctoranzilor de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, școala doctorală de economie și administrarea afacerilor. Lucrările au fost prezentate, prin postere sau în plen, în conferința finală a proiectului SESYR, finanțat prin programul european Jean Monnet. Structurarea volumului în patru subcapitole generice are ca scop valorificarea domeniilor considerate prin filosofia proiectului:managementul proiectelor, antreprenoriat si angajabilitate pentru tinerii cercetători. O colecție de 24 de articole având 35 de autori, (...) oferă un mediu de dezbatere științifică provocatoare pentru publicul cititor din domeniul economic. Focalizarea subiectelor din articolele prezente pe motivațiile de cercetare ale doctoranzilor și postdoctoranzilor face ca acest volum să reprezinte un debut publicistic pentru unii autori iar pentru alții, o consolidare a vocației. Diseminarea pasiunilor în astfel de contexte consolidează colaborarea și deschiderea spre noi subiecte investigative. Volumul este destinat studenților, cercetătorilor și profesorilor și îl propunem ca reper bibliografic pentru dezvoltarea altor idei de cercetare și inovare în arealul nostru tematic. (shrink)

Ediţia a doua (revăzută şi îmbunătăţită) O introducere în teoriile şi conceptele, forţele fundamentale şi particule, metode şi tabele utilizate în fizică, subdomenii şi domenii ştiinţifice înrudite, cu accent pe înţelegerea fenomenelor fizice. Fizica clasică se ocupă, în general, cu materia și energia la scară normală de observație, în timp ce o mare parte a fizicii moderne se ocupă de comportamentul materiei și energiei în condiții extreme sau pe o scară foarte mare sau foarte mică. De exemplu, pentru fizica atomică (...) și nucleară contează scara cea mai mică la care elementele chimice pot fi identificate. Fizica particulelor elementare are o scară chiar mai mică, deoarece se referă la unitățile de bază ale materiei; această ramură a fizicii este, de asemenea, cunoscută sub numele de fizica energiilor înalte, din cauza energiilor extrem de ridicate necesare pentru a produce mai multe tipuri de particule, în acceleratoare de particule mari. La această scară, de obicei, noțiunile obișnuite de spațiu, timp, materie și energie nu mai sunt valabile. Cele două teorii principale ale fizicii moderne prezintă o imagine diferită a conceptelor de spațiu, timp, și materie, faţă de fizica clasică. Teoria cuantică studiază natura mai degrabă discretă decât continuă a multor fenomene la nivel atomic și subatomic, și aspectele complementare ale particulelor și undelor în descrierea unor astfel de fenomene. Teoria relativității studiază descrierea fenomenelor care au loc într-un cadru de referință, care este în mișcare faţă de un observator. Teoria specială a relativității studiază mișcarea relativ uniformă în linie dreaptă, iar teoria generală a relativității mișcarea accelerată și legătura sa cu gravitația. Atât teoria cuantică cât și teoria relativității îşi găsesc aplicații în toate domeniile fizicii moderne. CUPRINS: Fizica - Scurtă istorie - Fizica şi filozofia - Teorii de bază în fizică - - Fizica clasică - - Fizica modernă - - Diferenţa între fizica clasică şi fizica modernă - Cercetarea în fizică - - Metode ştiinţifice - - Teorie şi experiment - Domenii de aplicare şi obiective - - Domenii de cercetare - - Direcţii de dezvoltare - - Direcţii actuale de cercetare Teorii - Fizica teoretică - - Teorii recunoscute - - Teorii propuse - - Teorii marginale Teorii recunoscute - Termodinamica - - Legile termodinamicii - - Concepte în termodinamică - - Substanţe care se pot descrie doar prin temperatură - - Substanţe care se pot descrie doar prin temperatură şi presiune - - Substanţe care se pot descrie prin temperatură, presiune şi potenţial chimic - - Substanţe care se pot descrie prin temperatură şi câmp magnetic - - Sisteme termodinamice - - Stări termodinamice - Mecanica statistică - Relativitatea specială - - Motivaţia pentru teoria relativităţii speciale - - Invarianţa vitezei luminii - - Lipsa unui cadru de referinţă absolut - - Echivalenţa dintre energie şi masă - - Simultaneitatea - - Evoluţia teoriei relativităţii speciale - Teoria relativităţii generale - - Dezvoltarea relativităţii şi a relativităţii speciale - - Gaura de vierme - - - Călătorii cu viteze mai mari decât viteza luminii şi călătorii în timp - - - Universul nostru, într-o gaură neagră - - - Concluzii - Mecanica cuantică - - Descrierea teoriei - - Formularea matematică - - Interacţia cu alte teorii ale fizicii - - Istoria, filozofia şi viitorul mecanicii cuantice - - - Istoria - - - Filozofia - - - Viitorul - - Optica cuantică - - - Electronica cuantică - - Laser - - - Concepte de bază - - - Terminologie - - - Construcţia unui laser - - - Fizica laserilor - - - Extreme Light Infrastructure - - - Arme cu laser - Teoria câmpului cuantic - - Probleme ale mecanicii cuantice obişnuite - - Câmpuri cuantice - Modelul Standard - - Teste, predicţii şi provocări Teorii propuse - Teoria finală (Theory of everything) - - Idei speculative - Teoria marii unificări - Teoria M - - Relaţia teoriei M cu supercorzile şi supergravitaţia - - Caracteristici ale teoriei M - Gravitaţia cuantică în buclă - - Incompatibilitatea dintre mecanica cuantică şi relativitatea generală - - Buclele Wilson şi reţelele de spin - - Gravitaţia cuantică în buclă şi cosmologia cuantică - - Testele experimentale de GCB - Emergenţa Teorii marginale - Fuziunea la rece - - Fuziunea cu bule - Tesla şi Teoria dinamică a gravitaţiei - Eter luminifer - - Dezavantaje şi critici - Energia orgonică - - Dezvoltarea de către Reich a teoriilor sale orgonice - - Cărţile lui Reich Concepte - Mecanica clasică - - Istoria - - Statica - - - Vectori - - - Forţa - - - Momentul forţei - - - Ecuaţiile de echilibru - - - Momentul de inerţie - - - Solide - - - Fluide - - Dinamica - - - Principii - - - Dinamica liniară şi de rotaţie - - - Forţa - - - Legile lui Newton - - Frecarea - - - Legile frecării uscate - - - Reducerea frecării - Materia - - Antimateria - Energia - - Legile conservării în fizică - - - Filosofia legilor de conservare - - Masa - - - Masa inerţială - - - Masa gravitaţională - - - Echivalenţa maselor inerţială şi gravitaţională - - - Consecinţele relativităţii - - Cantitatea de mişcare (impulsul) - - - Cantitatea de mişcare în mecanica clasică - - - Cantitatea de mişcare în mecanica relativistă - - - Cantitatea de mişcare în mecanica cuantică - - Momentul cinetic - - Spinul - - - Istoria - - - Aplicaţii - Dimensiuni - - Timpul - - - Măsurarea timpului - - - Timpul în inginerie şi fizica aplicată - - - Timpul în filosofie şi fizica teoretică - - Spaţiu-timp - - - Cadrul de referinţă - - - Câteva fapte generale despre spaţiu-timp - - - Este spaţiul-timp cuantificat? - - Viteza - - Forţa - - - Relaţiile dintre unităţile de forţă şi unităţile de masă - - - Unităţi imperiale de forţă - - Momentul forţei - Sisteme fizice - Unde - - Exemple de unde - - Proprietăţi caracteristice - - Unde transversale şi longitudinale - - Polarizarea - - Descriere fizică a unei unde - - Unde de deplasare - - Ecuaţia undelor - - Entanglementul cuantic - - Magnetism - - - Dipoli magnetici - - - Modele de materiale magnetice - - Electricitatea - - - Istorie - - - Puterea electrică - - - Curentul electric - - - Fenomene electrice în natură - - Radiaţia electromagnetică - - Temperatura - - - Unităţi de temperatură - - - Bazele teoretice - - - Capacitatea termică - - - Temperatura în gaze - - - Măsurarea temperaturii - - - Temperaturi negative - - Entropia - - - Schimbarea de entropie în motoarele termice - - - Definiţia statistică a entropiei: Principiul lui Boltzmann - - - Măsurarea entropiei - - Informaţia în fizică - - - Informaţia clasică vs informaţia cuantică - - - Informaţii clasice - - - Informaţiile fizice şi entropia - Tranziţii - - Tranziţii de fază - - - Clasificarea tranziţiilor de fază - - - - Clasificarea Ehrenfest - - - - Clasificarea modernă a tranziţiilor de fază - - - Proprietăţi ale tranziţiilor de fază - - - - Puncte critice - - - - Simetria - - - - Exponenţi critici şi clase de universalitate - - Supraconductibilitatea - - - Istoria - - - Teorii ale supraconductibilităţii - - - Aplicaţii tehnologice ale supraconductibilităţii - - - Proprietăţile elementare ale supraconductorilor - - Superfluiditatea Forţe fundamentale - Gravitaţia - - Despre legea gravitaţiei universale a lui Newton - - - Forma vectorială - - - Istorie - - - Reticenţele lui Newton - - - Comparaţie cu forţa electromagnetică - - Teoria relativităţii generale a lui Einstein - - - Mecanica cuantică şi ondulatorie - - Situaţii specifice - - - Gravitaţia Pământului - - - Ecuațiile pentru un corp în cădere în apropiere de suprafața Pământului - - - Gravitaţia și astronomia - - - Radiația gravitațională - - - Viteza gravitaţiei - Electromagnetism - - Descrierea matematică - - Câmp electric E - - Metoda electromagnetică - - Electrostatica - - - Serii triboelectrice - - - Generatoare electrostatice - - - Neutralizarea sarcinilor - - - Inducţia sarcinilor - - - Electricitatea "statică" - Forţa nucleară slabă - Forţa nucleară tare Particule - Particule elementare - - Proprietăţi conceptuale - - - Dimensiunea - - - Compoziţia - - Modelul Standard în fizica particulelor elementare - - - Fermioni fundamentali - - - - Antiparticule - - - - Cuarci - - - Bosoni fundamentali - - - - Gluoni - - - - Bosoni electroslabi - - - - Bosonul Higgs - - Extensii ale Modelului Standard în fizica particulelor elementare - - - Marea unificare - - - Supersimetria - - - Teoria corzilor - - - Teoria preonilor - Atomi - - Modele istorice de atomi - - Nucleul atomic - Protoni - Neutroni - - Istoric - - - Evoluţia actuală - Electroni - - Istoria - - Detalii tehnice - - Electricitate - Cuarci - Fotoni - Gluoni - Bosoni W şi Z - - Bosonul Higgs - Gravitoni - Neutrino - - Neutrino, noul sistem de comunicaţii - - Telefonul – particulă - - Comunicaţii cu submarinele - - Mesaje pentru călătoria în timp - Cvasiparticule - - Relaţia cu mecanica cuantică multi-corp - - Distincţia între cvasiparticule şi excitaţii colective - - Efectul asupra proprietăţilor colective - - Istoria - Fononi - - Unde de reţea - - Fononi acustici şi optici Subdomenii - Acustica - - Concepte fundamentale ale acusticii - - - Propagarea undelor: nivele de presiune - - - Propagarea undelor: frecvenţa - - - Transducţia în acustică - Astrofizica - - Erupţii solare - - - Evoluţia exploziilor solare - - - Impactul exploziilor solare asupra omenirii - - - - Ejecţia masei coronariene - - - - Misiunile spaţiale - - - - Întreruperi de energie electrică - Fizica atomică, moleculară, şi optică - - Apa grea - - Osmoza - Fizica computaţională - Fizica materiei condensate - Criogenia - Mecanica fluidelor - Optica - - Optica clasică - - Optica modernă - Fizica plasmei - Fizica particulelor - - Istoria - - Modelul Standard - - Fizica particulelor experimentală - - Obiecţii - - Politici publice Metode - Metode ştiinţifice - - Elementele metodelor ştiinţifice idealizate - - Aspecte ale metodelor ştiinţifice - - - Observaţia - - - Ipoteza - - - Predicţia - - - Verificarea - - - Evaluarea - - - Alte aspecte ale metodelor ştiinţifice - Mărimi fizice - Măsurători fizice - Analiza dimensională - - Exemplu aplicat - Statistica Tabele - Legile fizicii - Constante fizice - Sistemul Internaţional pentru unităţi de măsură - - Origine - - Scrierea SI - - Unităţi de bază în Sistemul Internaţional SI - - - Lungime (l) - - - Masa (m) - - - Timp (t) - - - Curentul electric (I) - - - Temperatura termodinamică (T) - - - Cantitatea de substanţă (n) - - - Intensitatea luminoasă (I) - - Unităţi SI derivate - - Prefixe SI în fizică - - - Unităţi folosite în afara SI - Unităţi fizice - - Unităţi ca dimensiuni - - Unităţi de bază şi derivate - - Conversia unităţilor - - Prefixele in sistemul SI - - Sfaturi şi reguli pentru calcule cu unităţi fizice Istoria - Fizica în antichitate - Fizica în Evul Mediu - Fizica în sec. XVI-VIII - Fizica în sec. XIX - Fizica în sec. XX Probleme nerezolvate în fizică Domenii interdisciplinare - Fizica aplicată (Fizica tehnologică) - Fizica acceleratorilor - - Accelerarea și interacțiunea particulelor cu structuri RF - - Dinamica fluxului - - Coduri de modelare - - Diagnosticările fluxului - - Toleranţele maşinii Domenii înrudite - Relaţia fizicii cu alte domenii - - Cerinţe preliminare - - Applicaţii şi influenţe - Astronomia - - Scurtă istorie - - Subdomenii ale astronomiei. Cum se obţin informaţiile în astronomie. - - - După subiect - - - Modalităţi de obţinere a informaţiilor - - Telescoape - - - Tipuri de telescoape - - Planetele rătăcitoare - Biofizica - - Subiecte în biofizică şi domenii conexe - - Biofizicieni celebri - Chimia fizică - - Concepte-cheie - Cosmologia - - Subiecele din cosmologie includ: - - - Cosmologia fizică - - - Cosmologii alternative - - - Cosmologia filosofică - - - Cosmologia religioasă - Electronica - - Exemplu - Geofizica - - Metode - - - Geodezie - - - Sonde spaţiale - - Cutremure - Fizica chimică - Ingineria - - Sarcina ingineriei - - Rezolvarea problemelor - - Utilizarea calculatoarelor - - Etimologia - - Conexiunile cu alte discipline - Ştiinţa materialelor Pseudofizica - Anti-gravitaţia - - Efecte convenţionale care imită efectele anti-gravitaţiei - - Soluţii ipotetice - - - Scuturi gravitaţionale - - - Cercetări în relativitatea generală în anii 1950 - - - A cincea forţă - - - "Unităţi distorsionate" în relativitatea generală - - - Breakthrough Propulsion Physics Program - - Încercări experimentale şi comerciale - - - Dispozitive giroscopice - - - Gravitatorul lui Thomas Townsend Brown - - - Cuplarea gravitoelectrică - - - Premiul Göde - Eter luminifer - - Dezavantaje şi critici - Fuziunea la rece - - Fuziunea cu bule - - Rezultate - - - Producţia de energie şi căldura în exces - - - Heliu, elemente grele, şi neutroni - - Mecanisme propuse Referinţe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - Contact . (shrink)

Filosofia limbajului are legătură cu studiul modului în care limbajul nostru se implică și interacționează cu gândirea noastră. Studierea logicii și relația dintre logică și vorbirea obișnuită poate ajuta o persoană să își structureze mai bine propriile argumente și să critice argumentele celorlalți. Înțelesul este modul în care pot fi considerate în mod corespunzător cuvinte, simboluri, idei și convingeri, definiția sa depinzând de teoria abordată, precum teoria corespondenței, teoria coerenței, teoria constructivistă, teoria consensului sau teoria pragmatică. Există mai multe explicații (...) distince despre ceea ce înseamnă un „sens” lingvistic, în funcție de diverse teorii (ideologice, adevăr-condiționale, de utilizare a limbajului, constructiviste, de referință, verificaționiste, pragmatice, etc.) Investigațiile privind modul în care limbajul interacționează cu lumea sunt numite teorii de referință. Sensul unei propoziții este gândul pe care îl exprimă. Un astfel de gând este abstract, universal și obiectiv. Sensurile determină referința și sunt, de asemenea, modurile de prezentare a obiectelor la care se referă expresiile. Referințele sunt obiectele din lume despre care vorbesc cuvintele. Filosofia limbajului explorează relația dintre limbă și realitate, în special filosofia problemelor de studiu lingvistic care nu pot fi abordate de alte domenii. Logica filozofică se ocupă de descrieri formale ale limbajului obișnuit, nespecializat („natural”). -/- CUPRINS: -/- 1. Filosofia limbajului - 1.1 Istorie - - Filosofia antică - - Filosofia medievală - - Filosofia modernă - - Filosofia contemporană - 1.2 Subiecte și sub-domenii majore - - Compoziție și părți - - Natura sensului - - Referinţă - - Mintea și limba - - - Înnăscut și învățat - - - Limba și gândul - - Interacțiunea socială și limba - 1.3 Limbajul și filozofia continentală - 1.4 Probleme în filosofia limbajului - - Imprecizia - - Problema universalului și a compoziției - - Natura limbajului - - Abordări formale versus informale - - Traducere și interpretare - 1.5 Nominalism - - Istorie - - - Filozofia greacă veche - - - Filozofia medievală - - - Filosofia modernă și contemporană - - Problema universalelor - - Tipuri - - - Filosofie analitică și matematică - - Critica originilor istorice ale termenului 2. Înțeles - 2.1 Adevăr și înțeles - - Teorii majore ale înțelesului - - - Teoria corespondenței - - - Teoria coerenței - - - Teoria constructivistă - - - Teoria consensului - - - Teoria pragmatică - - Teorii și comentarii asociate - - - Logica și limbajul - - - Gottlob Frege - - - Bertrand Russell - - - Alte teorii ale adevărului - - - Saul Kripke - - - Criticile teoriilor de adevăr ale înțelesului - 2.2 Bertrand Russell, Despre denotare - - "Fraza care denotă" - - - Concepția lui Russell despre o frază care denotă - - - Referința la ceva care nu există - - - Epistemologie - - Teoria descrierilor - - - Descrierea matematică - - - Ilustrare - - - Meinong - - Rezolvarea problemei existențialelor negative - - - Declarații despre concepte în care obiectul nu există - - - Ambiguitate - - - Nume fictive - - Critici - 2.3 Sens și referință - - Precursori - - - Antistene - - - John Stuart Mill - 2.3.1 Sens - - Sens și descriere - - Traducerea Bedeutung - - Natura sensului - 2.3.2 Referinţă - 2.4 Nume proprii - - Problema - 2.4.1 Teorii - - Teoria lui Mill - - Teoria bazată pe sensul numelor - - Teoria descriptivă - - Teoria cauzală a numelor - - Teorii de referință directă - - Filosofia continentală - 2.5 Gottlob Frege, Despre sens și referință - 2.6 Teorii cauzale ale referinței - - Motivaţie - - Variații - 2.6.1 Teoria cauzală a referinței a lui Saul Kripke - 2.6.2 Teoria cauzală a referinței a lui Gareth Evans - 2.6.3 Teoria cauzală a referinței a lui Michael Devitt - 2.6.4 Blockchain și arborele cauzal al referinței - 2.6.5 Perspective - 2.7 Saul Kripke, Numire și necesitate - 2.7.1 Prelegerea I - 2.7.2 Prelegerea II - 2.7.3 Prelegerea III - 2.7.4 Concluzii - 2.8 Kit Fine, Relaționismul semantic - - A. Antinomia variabilei - - B. Abordarea tarskiană - - C. Respingerea rolului semantic - - D. Abordarea instanțială - - E. Abordarea algebrică - - F. Abordarea relațională - - G. Semantica relațională pentru logica de primul ordin 3. Logica - Concepte - - Forma logică - - Semantică - - Inferență - - Sisteme logice - - Logică și raționalitate - - Concepte rivale - Tipuri - - Logica silogistică - - Logica propozițională - - Logica predicatelor - - Logica modală - - Raționament informal și dialectică - - Logica matematică - - Logica filozofică - - Logica computațională - - Logica non-clasică - Controverse - - "Este logica empirică?" - - Implicare: Strictă sau materială - - Tolerarea imposibilului - - Respingerea adevărului logic - 3.1 Filosofia logicii - - Adevăr - - - Purtătorii de adevăr - - - Adevăruri analitice, adevăr logic, valabilitate, consecință logică și implicare - 3.2 Logica propozițională - - Explicaţie - - Istorie - - Terminologie - - Noțiuni de bază - - - Închiderea sub operații - - - Argument - 3.3 Logica predicatelor - - Introducere - - Sintaxa - - - Alfabetul - - - - Simboluri logice - - - - Simboluri non-logice - - - Regulile formării - - - - Termeni - - - - Formule - - - - Convenții notaționale - - - Variabile libere și legate - - Semantica - - - Structuri de prim ordin - - - Evaluarea valorilor de adevăr - - - Valabilitate, satisfabilitate și consecință logică - - - Algebrizare - - - Teorii, modele și clase elementare de prim ordin - - - Domenii goale - 3.4 Logica modală - - Dezvoltarea logicii modale - - Semantica - - - Teoria modelului - - - Sisteme axiomatice - - - Teoria dovezilor structurale - - - Metode de decizie - - Tipuri de logici modale - - - Logica aletică - - - Logica epistemică - - - Logica temporală - - - Logica deontică - - - Logica doxastică - - - Alte logici modale - - Ontologia posibilității - - Controverse - 3.5 Declarații - - Declarația ca o entitate abstractă - 3.6 Dileme - - Utilizarea dilemei în logică - 3.7 Argumente - - Formal și informal - - Tipuri standard - - - Argumente deductive - - - Argumente inductive - 3.8 Actualism - - Exemplu - - Puncte de vedere filosofice - - Analiza indexicală a actualității - 3.9 Lumi posibile - - Posibilitate, necesitate și contingență - - Semantica formală a logicii modale - - De la logica modală la instrumentul filosofic - - Teoria lumii posibile în studiile literare - 3.9.1 Lumi reale, ne-reale dar posibile, și imposibile - - Lumi posibile logic - - Constituienții lumilor posibile - 3.10 Saul Kripke - - Wittgenstein - - Adevăr - 3.10.1 Logica modală - - Modele canonice - - Modele Carlson - 3.10.2 Logica intuiționistă - - Logica intuiționistă de ordinul întâi - 3.10.3 Nume și Necesitate - - "Un puzzle despre credință" Referințe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

Omul a căutat dintotdeauna să descopere în viața sa chintesența elementelor existențiale. Adunate laolaltă ca un imens puzzle cosmologic, întrebările Filosofiei au avut cel puțin capacitatea revelatoare a marilor problematizări în ascendența omului de la imanent la transcendent. Prima etapă notabilă în atingerea acestei performanțe îi este negreșit tributată „Filosofiei”, socotită de Platon drept „cea mai mare artă”. Mai concis, pornind de la termenul de artă (gr. μουσικη – lumea muzelor), ni se arată în mod inspirat că „Filosofia este cea (...) mai înaltă muzică pe care a creat-o și a intonat-o mintea omenească. Numai prin acordurile și armoniile acestei muzici a filosofiei, înțelepții lui Platon se puteau ridica până la cel mai înalt cerc al sferelor cerești, unde erau învredniciți de epopteia divină a sublimelor Idei și unde se desfătau cu inefabila muzică a sferelor, muzica universală, cosmică”. Temele fundamentale descoperite prin atare contextualizări, în ceea ce privește filosofia platonică, au rămas până astăzi: „Binele”, „Adevărul” și „Frumosul”. Pentru lămurirea și înțelegerea lor deplină avem însă, negreșit, nevoie de interdisciplinaritate, aplecându-ne așadar spre contextualizarea filosofică, juridică și nu în cele din urmă, teologico-religioasă. „Marii filosofi ai antichității, Socrate, Platon sau Aristotel, ca să enumerăm pe cei mai importanți dintre ei, au cultivat în rândul contemporanilor gustul valorilor eterne, pentru bine, adevăr și frumos, pregătind astfel terenul pentru răspândirea Evangheliei lui Hristos, ca sinteză a valorilor supreme și în primul rând a iubirii. Dacă există până astăzi continente mai puțin receptive la valorile creștine, acestea se datorează în bună măsură absenței unor filosofi care să ridice mintea omului la înălțimea valorilor ideale. Filosofia antică a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru plinirea vremii, în vederea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Dacă Vechiul Testament poate fi considerat, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca un pedagog către Hristos pentru evrei, tot astfel și filosofia antică a îndeplinit în lumea păgână același rol de pedagog către Hristos. Ca o dovadă a prețuirii lor, Biserica răsăriteană a așezat chipurile lui Platon, Socrate sau Aristotel în rândul personajelor din tinda locașului de cult”. Înainte de a analiza interdisciplinar aceste valori perene ale culturii universale, este necesar să conștientizăm ascendența omului spre dobândirea deplină a virtuților. Astfel, în perspectiva descoperirii omului corect, filosofia platoniciană merge până la experierea directă a paideei conceptelor de persoană, stat și societate, de unde trece foarte ușor spre problematizarea Binelui absolut. „Așa trebuie gândite în statul platonic, înțelepciunea, curajul cumpătarea și dreptatea ... Respingerea tiraniei și unitatea reală a corpului social impun acțiuni reciproce ale individului și statului. Sensul și limitele libertății sunt determinate prin formula educației prin stat și pentru stat”. Această absorbție statală a individului l-a depărtat pe Aristotel de Republica lui Platon, „Stagiritul având un simț deosebit al concretului, ca orice observator al naturii”. (shrink)

Desfăşurând harta lumii -/- Istoria şi geografia sunt lecţii pe care omenirea le-a învăţat, dar nu le-a respectat. Adesea surprinzătoare, istoria ne oferă exemple de măreţie şi de uimitor declin. Geografia ne arată cum se pot dezvolta popoarele lumii dacă sunt ajutate de mediul înconjurător. Studierea acestor lecţii ne oferă un paradox. State cu o istorie bogată, dar cu o geografie dezavantajoasă, au devenit mari puteri economice şi tehnologice ‒ un exemplu clasic este Japonia. State cu o istorie şi cu (...) o civilizaţie nu atât de bogată sunt exemple de prosperitate datorită unei geografii avantajoase ‒ Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite. Un singur stat a putut să înmănuncheze aceste lecţii şi să devină cea mai mare putere cunoscută a lumii ‒ Statele Unite ale Americii. Stat cu un destin manifest şi cu o dorinţă de a arăta lumii că libertatea este cel mai de preţ lucru. Am desfăşurat harta lumii şi am rămas uluit de ce am observat. Regiuni pline de resurse care se afundă într-o subdezvoltare uluitoare ‒ Africa, Rusia şi America Latină ‒ şi regiuni cu resurse puţine şi cu o dezvoltare impresionantă ‒ Japonia, Germania, China şi, într-o anumită măsură, şi Statele Unite ale Americii. Dacă nu ne putem alege geografia, putem măcar să ne facem istoria. După acest dicton s-au condus multe state care şi-au dorit să atingă un nivel înalt de civilizaţie. Totuşi, de acest clivaj? O sumedenie de răspunsuri ne vin în minte: model cultural, arhetip civilizaţional, dorinţa de a se dezvolta. Toate aceste state au trăit în realitatea pe care şi-au creat-o, dar şi în utopia la care au visat. Lumea este condusă de vise şi speranţe, refuzând realitatea. Expansiunea islamului este paradigma utopică a mântuirii tuturor, expansiunea capitalistă este utopia dezvoltării lumii şi avansului civilizaţiei iar utopia democratică este dorinţa ascunsă a omului de a fi egal cu toţi ceilalţi. Toate aceste utopii formează din actuala lume în care trăim o lume conflictuală, o lume avidă de resurse, o lume în care puterea este mai importantă decât modelul civilizaţional. Am denumit această carte Noua Utopie după ce am deschis cartea de istorie a lumii şi am desfăşurat harta lumii, realizând că fiecare popor şi-a format propriul său vis. Conflictul izbucnit în lume a fost declanşat de reala dorinţă a fiecărui popor de a-şi exprima liber propriul vis. Fiecare vis s-a întâlnit cu alt vis şi aşa a ieşit o realitate deformată, în care popoarele lumii, cu structură bio-genetică asemănătoare, au intrat într-un conflict fratricid, care modelează această lume în care trăim. Când scriu aceste rânduri o serie de evenimente ne-au demonstrat că utopia globalistă a lumii este desuetă şi că se revine la o nouă eră a naţionalismelor. De ce am numit aceste idei filosofice, politice şi morale utopii? Pentru că niciuna dintre aceste idei nu poate exprima, în mod real şi concret, dimensiunea realităţii în care trăim. -/- Dr. Alexandru Cristian. (shrink)

Platon s-a inspirat din activitatea filosofică a unora dintre predecesorii săi, în special a lui Socrate, dar și Parmenide, Heraclit și Pitagora, pentru a-și dezvolta propria filosofie, care explorează majoritatea domeniilor importante, inclusiv metafizica, etica, estetica și politica.Împreună cu profesorul său Socrate și elevul său Aristotel, a pus bazele gândirii filosofice occidentale. Platon este considerat ca unul dintre cei mai importanți și influenți filosofi din istoria omenirii, fiind unul dintre fondatorii religiei și spiritualității occidentale. Filosofia dezvoltată de el, cunoscută sub (...) numele de platonism, se bazează pe teoria Formelor cunoscută prin rațiune pură ca soluție la problema universalelor. Filosofia lui Platon se înscrie pe linia presocraticilor, a sofiștilor și a tradițiilor artistice care stau la baza educației grecești, într-un cadru nou, definit de dialectică și teoria ideilor. Cunoașterea este pentru Platon o activitate a sufletului, afectată de obiectele sensibile, și de procesele interne. În Republica, forma cea mai înaltă este considerată ca fiind Forma Binelui, sursa tuturor celorlalte Forme care ar putea fi cunoscute prin rațiune. Tema centrală a cărții este dreptatea, argumentată cu ajutorul mai multor teorii platonice, inclusiv mitul alegoric al peșterii, doctrina ideilor, dialectica, teoria sufletului și proiectul unui oraș ideal. Dialectica lui este un tip de cunoaștere, cu rol rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Modelul educațional al lui Platon (paidèia) diferențiază nivelul educației în funcție de aptitudinile elevilor. Conform principiilor socratice, pentru a face dreptate trebuie să se știe ce este bine, iar aceasta o știe cel mai bine filosoful. Platon a detaliat acest concept, evidențiind distincția dintre filosof (care caută principiile adevărului fără a pretinde că îl posedă) și sofist (care se lasă ghidat de opinie ca singurul parametru valid al cunoașterii). -/- CUPRINS -/- Platon - Biografie - Călătoriile lui Platon - Socrate - Academia - Lucrările lui Platon - - Clasificări ale lucrărilor - - - Cronologic - - - Tetralogii - - - Trilogii - - - Grupări lexicale Filosofia lui Platon - Sufletul - Funcția mitului - Idei - Teoria formelor - Ontologia - Epistemologia - Etica - Politica - Statul filosofic - Arta - Doctrinele nescrise: Unu și Diada Republica - Personaje - Conținut - Temele Republicii - - Justiția și dreptatea (Cartea I) - - Statul ideal (Cărțile II-III) - - Analogia oraș-suflet. Armonia părților (Cărțile IV-V) - - Teoria Formelor (Metafora liniei și mitul peșterii) (Cărțile VI-VII) - - Familia și statul (Cărțile VIII-IX) - - Mitul lui Er (Cartea X) Dialectica Educația Filosoful-rege Bibliografie -/- DOI 10.13140/RG.2.2.27534.23361 . (shrink)

This paper analyses the phenomenology and epistemology of chatbots such as ChatGPT and Bard. The computational architecture underpinning these chatbots are large language models (LLMs), which are generative artificial intelligence (AI) systems trained on a massive dataset of text extracted from the Web. We conceptualise these LLMs as multifunctional computational cognitive artifacts, used for various cognitive tasks such as translating, summarizing, answering questions, information-seeking, and much more. Phenomenologically, LLMs can be experienced as a “quasi-other”; when that happens, users anthropomorphise them. (...) For most users, current LLMs are black boxes, i.e., for the most part, they lack data transparency and algorithmic transparency. They can, however, be phenomenologically and informationally transparent, in which case there is an interactional flow. Anthropomorphising and interactional flow can, in some users, create an attitude of (unwarranted) trust towards the output LLMs generate. We conclude this paper by drawing on the epistemology of trust and testimony to examine the epistemic implications of these dimensions. Whilst LLMs generally generate accurate responses, we observe two epistemic pitfalls. Ideally, users should be able to match the level of trust that they place in LLMs to the degree that LLMs are trustworthy. However, both their data and algorithmic opacity and their phenomenological and informational transparency can make it difficult for users to calibrate their trust correctly. The effects of these limitations are twofold: users may adopt unwarranted attitudes of trust towards the outputs of LLMs (which is particularly problematic when LLMs hallucinate), and the trustworthiness of LLMs may be undermined. (shrink)

People generally accept that there is causation by omission—that the omission of some events cause some related events. But this acceptance elicits the selection problem, or the difficulty of explaining the selection of a particular omissive cause or class of causes from the causal conditions. Some theorists contend that dependence theories of causation cannot resolve this problem. In this paper, we argue that the appeal to norms adequately resolves the selection problem for dependence theories, and we provide novel experimental evidence (...) for it. (shrink)

David Shoemaker has recently defended a response-dependent view of moral responsibility. We critically discuss some aspects of Shoemaker's view.

In this paper, we draw on Alfred Schutz’s theoretical framework to better understand how oppression is enacted through discriminatory acts. By closely examining the role of typifications and relevances in our experience of others, and by supplementing this analysis with contemporary social scientific resources, we argue that a Schutzian perspective on oppression yields important phenomenological insights. We do this in three key steps. Firstly, we contextualise Equality and the Meaning Structure of the Social World within Schutz’s broader body of work, (...) elucidating his central conditions of discrimination. Secondly, we highlight the limitations of Schutz’s account, in how it fails to capture more peripheral, subtle, and implicit oppressive practices. Finally, we introduce two underexplored insights derived from Schutz’s framework: the role of relevances in understanding the motivational underpinnings of implicit biases, and the connection between self-typification and stereotype threat. With this multidimensional approach, we hope to enhance our understanding of oppression whilst bridging gaps in Schutz’s original conceptualization. (shrink)

Members of the field of philosophy have, just as other people, political convictions or, as psychologists call them, ideologies. How are different ideologies distributed and perceived in the field? Using the familiar distinction between the political left and right, we surveyed an international sample of 794 subjects in philosophy. We found that survey participants clearly leaned left (75%), while right-leaning individuals (14%) and moderates (11%) were underrepresented. Moreover, and strikingly, across the political spectrum, from very left-leaning individuals and moderates to (...) very right-leaning individuals, participants reported experiencing ideological hostility in the field, occasionally even from those from their own side of the political spectrum. Finally, while about half of the subjects believed that discrimination against left- or right-leaning individuals in the field is not justified, a significant minority displayed an explicit willingness to discriminate against colleagues with the opposite ideology. Our findings are both surprising and important, because a commitment to tolerance and equality is widespread in philosophy, and there is reason to think that ideological similarity, hostility, and discrimination undermine reliable belief formation in many areas of the discipline. (shrink)

This paper comments on Gallagher’s recently published direct perception proposal about social cognition [Gallagher, S.. Direct perception in the intersubjective context. Consciousness and Cognition, 17, 535–543]. I show that direct perception is in danger of being appropriated by the very cognitivist accounts criticised by Gallagher. Then I argue that the experiential directness of perception in social situations can be understood only in the context of the role of the interaction process in social cognition. I elaborate on the role of social (...) interaction with a discussion of participatory sense-making to show that direct perception, rather than being a perception enriched by mainly individual capacities, can be best understood as an interactional phenomenon. (shrink)

In search of our highest capacities, cognitive scientists aim to explain things like mathematics, language, and planning. But are these really our most sophisticated forms of knowing? In this paper, I point to a different pinnacle of cognition. Our most sophisticated human knowing, I think, lies in how we engage with each other, in our relating. Cognitive science and philosophy of mind have largely ignored the ways of knowing at play here. At the same time, the emphasis on discrete, rational (...) knowing to the detriment of engaged, human knowing pervades societal practices and institutions, often with harmful effects on people and their relations. There are many reasons why we need a new, engaged—or even engaging—epistemology of human knowing. The enactive theory of participatory sense-making takes steps towards this, but it needs deepening. Kym Maclaren’s idea of letting be invites such a deepening. Characterizing knowing as a relationship of letting be provides a nuanced way to deal with the tensions between the knower’s being and the being of the known, as they meet in the process of knowing-and-being-known. This meeting of knower and known is not easy to understand. However, there is a mode of relating in which we know it well, and that is: in loving relationships. I propose to look at human knowing through the lens of loving. We then see that both knowing and loving are existential, dialectic ways in which concrete and particular beings engage with each other. (shrink)

Prezentowany artykuł zajmuje się dwoma dziennikami Маха Frischa, które opisują przeżycia pisarza w czasie jego służby wojskowej w okresie II wojny światowej: Blätter aus dem Brotsack (Kartki z plecaka) pisane w 1939 r. i Dienstbüchlein (Książeczka wojskowa) z 1974 r. Na podstawie porównania obu utworów można prześledzić rozwój światopoglądowy Frischa. Solidarność z grupą, nie komentujące posłuszeństwo wobec przełożonych, patriotyzm i wiara w sens służby wojskowej charakteryzują zapiski Frischa z młodości. Wspomnienia pisane w latach siedemdziesiątych odznaczają się krytycznym dystansem do własnej (...) młodzieńczej naiwności, a przede wszystkim do instytucji armii, która według Frischa swą istotą przeczy idei demokracji. Przeciwko uniformizacji, kolektywnemu myśleniu i zatarciu indywidualności zwraca się Frisch, podobnie jak w Dienstbüchlein, w większości powojennych utworów. (shrink)

Collective moral agents can cause their own moral incapacity. If an agent is morally incapacitated, then the agent is exempted from responsibility. Due to self-induced moral incapacity, corporate responsibility gaps resurface. To solve this problem, I first set out and defend a minimalist account of moral competence for group agents. After setting out how a collective agent can cause its own moral incapacity, I argue that self-induced temporary exempting conditions do not free an agent from diachronic responsibility once the agent (...) regains its moral faculties. For collective agents, any exempting condition is potentially temporary due to the ‘malleability’ of their constitution. Therefore, in cases of self-induced moral incapacity and subsequent wrongdoing, unlike individuals, every collective agent can be (made) morally responsible for its actions even though it did not qualify as a moral agent at the time of wrongdoing. Hence, this is no reason for skepticism concerning corporate responsibility. (shrink)

This chapter contains an introduction by the editors of the volume P.F. Strawson and his Philosophical Legacy. First, the chapter describes Strawson’s life and gives a summary of his most important works, ranging from his early ‘On Referring’ to his latest book Analysis and Metaphysics. Secondly, it gives an overview of the contributions that appear in P.F. Strawson and his Philosophical Legacy. Lastly, a bibliography of primary and secondary sources is given. The aim of the chapter is to introduce the (...) reader to Strawson’s work and to facilitate the learning process of becoming acquainted with Strawson’s philosophical project. (shrink)

Deep Brain Stimulation (DBS) is a relatively new, experimental treatment for patients suffering from treatment-refractory Obsessive Compulsive Disorder (OCD). The effects of treatment are typically assessed with psychopathological scales that measure the amount of symptoms. However, clinical experience indicates that the effects of DBS are not limited to symptoms only: patients for instance report changes in perception, feeling stronger and more confident, and doing things unreflectively. Our aim is to get a better overview of the whole variety of changes that (...) OCD patients experience during DBS treatment. For that purpose we conducted in-depth, semi-structured interviews with 18 OCD patients. In this paper, we present the results from this qualitative study.We list the changes grouped in four domains: with regard to (a) person, (b) (social) world, (c)characteristics of person-world interactions, and (d) existential stance. We subsequently provide an interpretation of these results. In particular, we suggest that many of these changes can be seen as different expressions of the same process; namely that the experience of anxiety and tension gives way to an increased basic trust and increased reliance on one’s abilities. We then discuss the clinical implications of our findings, especially with regard to properly informing patients of what they can expect from treatment, the usefulness of including CBT in treatment, and the limitations of current measures of treatment success. We end by making several concrete suggestions for further research. (shrink)

What does it take to see how autistic people participate in social interactions? And what does it take to support and invite more participation? Western medicine and cognitive science tend to think of autism mainly in terms of social and communicative deficits. But research shows that autistic people can interact with a skill and sophistication that are hard to see when starting from a deficit idea. Research also shows that not only autistic people, but also their non-autistic interaction partners can (...) have difficulties interacting with each other. To do justice to these findings, we need a different approach to autistic interactions—one that helps everyone see, invite, and support better participation. I introduce such an approach, based on the enactive theory of participatory sense-making and supported by insights from indigenous epistemologies. This approach helps counteract the homogenising tendencies of the “global mental health” movement, which attempts to erase rather than recognise difference, and often precludes respectful engagements. Based in the lived experiences of people in their socio-cultural-material and interactive contexts, I put forward an engaged—even engaging—epistemology for understanding how we interact across difference. From this perspective, we see participatory sense-making at work across the scientific, diagnostic, therapeutic, and everyday interactions of autistic and non-autistic people, and how everyone can invite and support more of it. (shrink)

Is an individual agent constitutive of or constituted by its social interactions? This question is typically not asked in the cognitive sciences, so strong is the consensus that only individual agents have constitutive efficacy. In this article we challenge this methodological solipsism and argue that interindividual relations and social context do not simply arise from the behavior of individual agents, but themselves enable and shape the individual agents on which they depend. For this, we define the notion of autonomy as (...) both a characteristic of individual agents and of social interaction processes. We then propose a number of ways in which interactional autonomy can influence individuals. Then we discuss recent work in modeling on the one hand and psychological investigations on the other that support and illustrate this claim. Finally, we discuss some implications for research on social and individual agency. (shrink)

This paper seeks to elucidate the distinctive nature of the rational impression on its own terms, asking precisely what it means for the Stoics to define logikē phantasia as an impression whose content is expressible in language. I argue first that impression, generically, is direct and reflexive awareness of the world, the way animals get information about their surroundings. Then, that the rational impression, specifically, is inherently conceptual, inferential, and linguistic, i.e. thick with propositional content, the way humans receive incoming (...) information from the world. When we suspend certain contemporary assumptions about propositional content, the textual evidence can be taken at face value to reveal why, for the Stoics, rational impressions are called thoughts (noēseis) and how the Stoics’ novel semantic entities called lekta (roughly, the meanings of our words) depend on rational impressions for their subsistence. (shrink)

What makes it possible to affect one another, to move and be moved by another person? Why do some of our encounters transform us? The experience of moving one another points to the inter-affective in intersubjectivity. Inter-affection is hard to account for under a cognitivist banner, and has not received much attention in embodied work on intersubjectivity. I propose that understanding inter-affection needs a combination of insights into self-affection, embodiment, and interaction processes. I start from Michel Henry's radically immanent idea (...) of self-affection, and bring it into a contrastive dialogue with the enactive concepts of autonomy and (participatory) sense-making. I suggest that the latter ideas can open up Henry's idea of self-affection to inter-affection (something he aimed to do, but did not quite manage) and that, in turn, Henry's work can provide insights into underexplored elements of intersubjectivity, such as its ineffable and mysterious aspects, and erotic encounters. (shrink)

In their simplest form, consensus gentium arguments for theism argue that theism is true on the basis that everyone believes that theism is true. While such arguments may have been popular in history, they have all but fallen from grace in the philosophy of religion. In this short paper, we reconsider the neglected topic of consensus gentium arguments, paying particular attention to the value of such arguments when deployed in the defence of theistic belief. We argue that while consensus gentium (...) arguments are unlikely to offer anything close to overwhelming support for theism, their probative value is nevertheless underappreciated, and that they have been unfairly maligned as a consequence. (shrink)

According to some collectivists, purposive groups that lack decision-making procedures such as riot mobs, friends walking together, or the pro-life lobby can be morally responsible and have moral duties. I focus on plural subject- and we-mode-collectivism. I argue that purposive groups do not qualify as duty-bearers even if they qualify as agents on either view. To qualify as a duty-bearer, an agent must be morally competent. I develop the Update Argument. An agent is morally competent only if the agent has (...) sufficient positive and negative control over updating their goal-seeking states. Positive control involves the general ability to update one’s goal-seeking states, whereas negative control involves the absence of other agents with the capacity to arbitrarily interfere with updating one’s goal-seeking states. I argue that even if purposive groups qualify as plural subjects or we-mode group agents, these groups necessarily lack negative control over updating their goal-seeking states. This creates a cut-off point for groups as duty-bearers: Organized groups may qualify as duty-bearers, whereas purposive groups cannot qualify as duty-bearers. (shrink)

In this short paper we consider Linnebo's thin/thick dichotomy: first, we show that it does not overlap with the very common one between abstract/concrete objects; second, on the basis of some difficulties with the distinction, we propose, as a possible way out, to move from thin/thick objects to thin/thick concepts.

What is the relation between moral reasons and moral requirement? Specifically: what relation does an action have to bear to one’s moral reasons in order to count as morally required? This paper defends the following answer to this question: an action is morally required just in case the moral reasons in favor of that action are enough on their own to outweigh all of the reasons, moral and nonmoral, to perform any alternative. I argue that this decisive moral reason view (...) satisfies three key desiderata: it is compatible with either affirming or denying the existence of moral options; it vindicates moral rationalism, the thesis that an action can be morally required only if one ought to do it all things considered; and most distinctively, it explains why unexcused moral wrongdoing necessarily shows disregard for moral reasons. (shrink)

Climate change is an existential risk reinforced by ordinary actions in afuent societies—often silently present in comfortable and enjoyable habits. This silence is sometimes broken, presenting itself as a nagging reminder of how our habits fuel a catastrophe. As a case in point, global warming has created a state of urgency among wine makers in Spain, as the alcohol level has risen to a point where it jeopardises wine quality and thereby Spanish viticulture. Eforts are currently being made to solve (...) this problem technologically by developing (non-GMO) strains of yeast that produce less alcohol. If successful, this could help save Spanish viticulture. This kind of technological solution is routinely criticised for ofering simplistic “techno-fx” solutions to solve complex societal problems. However, it is not clear what features are criticised by the notion of techno-fx and hence how to avoid this criticism. In our interpretation, the techno-fx notion is not exclusively used as a dismissive term. The notion points to a general virtue of engineering: to create technological solutions that work silently in the background. This asset of technological solutions might sometimes be problematic and sometimes not. Hence, it needs to be analysed case-by-case by paying attention to the moral relevance of the hidden implications of the technology and of the unrefective actions and habits that they facilitate. Such moral analysis will in turn inform strategies for foregrounding this technology to counteract silencing. We discuss what this means in the case of modifying yeast as a viticultural climate resilience strategy. (shrink)

A growing body of work in free speech theory is interested in the nature of counterspeech, i.e. speech that aims to counteract the effects of harmful speech. Counterspeech is usually defined in opposition to legal responses to harmful speech, which try to prevent such speech from occurring in the first place. In this paper we challenge this way of carving up the conceptual terrain. Instead, we argue that our main classificatory division, in theorising responses to harmful speech, should be between (...) pro-discursive and anti-discursive responses. Some legal responses to harmful speech, so we argue, make a positive discursive contribution in their own right. That is, legal restrictions on harmful speech can have a function that is importantly similar to speech that aims at countering the effects of harmful speech. (shrink)

Digital artifacts often fail to perform as expected. It has recently been argued that this should not be analyzed as software malfunctioning. Rather, every case that is not the result of hardware failures would be due to design errors. This claim, which hinges on the notion of ‘implementation’, highlights a potential fundamental difference between software and other technical artifacts. It also implies that software engineers have more extensive responsibilities than creators of other artifacts. After reconstructing the argument, we show that (...) it rests on two presuppositions regarding the nature of software and the activities of its creators, which we call ‘complete control’ and ‘self-containedness’. Software is taken to be a self-contained unit through which the software engineer exerts complete control over a machine’s behavior. These two presuppositions as well as the usage of implementation and strong claims regarding responsibility can be found throughout the literature on software engineering. Still, we argue that the presuppositions are untenable in light of current practices. For one thing, software engineers cannot exert complete control because software has become too complex for any technique to reliably locate every fault in it. For another, the creation and running of software are nowadays heavily mediated processes involving many agential activities. As a result, the performance of digital artifacts may vary, often in undesirable ways, without either hardware failures or design errors. This undermines the conclusion that software cannot malfunction, while also revealing the complications in developing a metaphysical account of software that fits contemporary practices. (shrink)

RRI is a broad concept that is subject to different interpretations. This chapter focuses on the view of RRI as a transformative ideal for reforming the research and innovation system in the service of public interest. This is the normatively strong view of RRI that has attracted many policy-makers and young researchers but left cold many senior researchers and innovators. The transformative vision of RRI has failed to materialise, and RRI remains a marginal reality, even in Norway, where arguably the (...) conditions were more propitious than elsewhere. I attempt to explain the failed transformation, focusing on two key objectives of RRI: the ambition of aligning R&I with societal values and the aspiration to steer R&I through generating a shared responsibility for the future (a prospective joint responsibility in technical terms). Alignment proved very hard to achieve because valuing is steeped in well-established practices, habits, and cognitive-emotional frameworks. These cannot be changed at will. Besides, the ambition to make researchers and innovators more responsive to a wider constituency and additional social responsibilities stumbled against what I call moral saturation, namely the lack of capacity and resources to take on additional moral tasks. Furthermore, modern societies are characterised by a pluralism of values and conceptions of the good life, compounded by the lack of methods for composing value conflicts. These problems come back when we look at what it takes to create expanded shared responsibilities: joint intentions and joint commitments. A formal analysis of how these can be generated shows that they need pre-conditions that are seldom obtaining in the real world of R&I. So, the transformative ambition went against the inertia and entrenched habits of the R&I ecosystem and yet very often the task of promoting the change was given to junior researchers: the most vulnerable and less powerful actors. I conclude that RRI ambition to transform the R&I system is unrealistic. What can be attempted is to develop small-scale experiments outside the mainstream, where institutional barriers and perverse incentives are partially removed or corrected. (shrink)

This paper argues that there are two importantly distinct normative relations that can be referred to using phrases like ‘X is obligated to Y,’ ‘Y has a right against X,’ or ‘X wronged Y.’ When we say that I am obligated to you not to read your diary, one thing we might mean is that I am subject to a deontological constraint against reading your diary that gives me a non‐instrumental, agent‐relative reason not to do so, and which you are (...) typically in a unique position to waive with consent. I call this first relation the constraint relation. A second thing we might mean is that you are in a position to fittingly hold me personally accountable for reading your diary by demanding that I not read your diary, resenting me if I do so without excuse, and deciding whether to forgive me for this afterwards. I call this second relation the accountability relation. Though these two kinds of directed obligation often coincide, I argue that they are extensionally dissociable and play different normative roles. We cannot provide an adequate theory of ‘obligation to’ until we recognize that this phrase denotes not one relation, but two. (shrink)

This fourth preprint in the Systemic Continuum Paradigm (PSC) series extends autopoiesis—traditionally confined to living organisms—across non-biological substrates such as advanced neural networks, robotics, and augmented intelligence. Building on the prior three preprints, we argue that self-maintenance and operational closure can arise whenever synergy surpasses a critical threshold, irrespective of substrate. Key contributions include: 1. Revisiting Autopoiesis Beyond Biology: Grounding Maturana & Varela’s concept of self-production in the PSC framework to show how informational “metabolism” can maintain system identity without purely (...) biochemical loops. 2. Thresholds of Synergy: Explaining how internal systemic balance (ISB) triggers emergent closure (ESB) when certain Systemic Thresholds (ST) are crossed—even in AI or hybrid bio-tech systems. 3. Metrics and Empirical Pathways: Introducing and refining ICS, CNS, MDO, and SDI for non-biological autopoiesis, paving a route for experimental validation and bridging the gap between metaphorical descriptions and operational measures. 4. Filogenetic Analogies: Drawing on the unpredictability of terrestrial evolution to illustrate how synergy-driven leaps in artificial systems could mirror major evolutionary transitions, with humans acting as catalysts rather than detached creators. 5. Addressing the Metabolic Critique: Differentiating informational reconfiguration from strict biological reproduction, while defending the view that both processes can yield genuine self-maintenance under PSC criteria. By dissolving strict boundaries between “natural” and “artificial” autopoiesis, this preprint contributes to a revolutionary dialogue in systems theory—one that redefines “life,” “intelligence,” and “agency” as emergent phenomena shaped by synergy thresholds rather than substrate constraints. (shrink)

The Systemic Continuum Paradigm (PCS) offers a unifying framework to understand how emergent properties—ranging from fundamental forces in physics to cognitive capacities in living systems—arise through systemic balances (BS) across multiple scales. While the Law of Structuring Systemic Emergence (LESSE) explains why one force can dominate its scale’s entire synergy in the physical domain (e.g., gravity at cosmic scales), the broader concept of Systemic Balance (BS) accounts for the emergence of non-monopolistic properties such as intelligence, consciousness, or social cooperation in (...) biological and sociotechnical contexts. This essay refines the notion of “extension of affectation” for forces that coincide with the General Systemic Balance (GSB) at a given scale, framing them as structural “monopolies,” while demonstrating that elsewhere, emergent properties operate through co-existence and catalysis rather than singular dominance. Finally, we explore how this paradigm eliminates the need for a single “Theory of Everything” in physics, while simultaneously explaining how intelligence in biological or AI systems can catalyze new configurations without invoking ex nihilo creation. We invite a transdisciplinary community—physicists, biologists, philosophers, AI researchers—to apply, critique, and expand the PCS toward a deeper understanding of cosmic, biological, and cognitive emergences. (shrink)

I argue that agents can have duties to cooperate with one another if this increases their combined efficiency and/or efficacy in addressing ongoing collective moral problems. I call these duties cooperative duties of efficiency and efficacy. I focus particularly on collective agents and how agents ought to reason and act in the face of global moral problems. After setting out my account, I argue that a subset of cooperative duties of efficiency and efficacy of collective agents are duties of justice (...) in virtue of the roles these agents have taken up. (shrink)

Many philosophers accept the idea that there are duties to promote or create just institutions. But are the addressees of such duties supposed to be individuals – the members of the citizenry? What does it mean for an individual to promote or create just institutions? According to the ‘Simple View’, the citizenry has a collective duty to create or promote just institutions, and each individual citizen has an individual duty to do their part in this collective project. The simple view (...) appears to work well with regard to – you guessed it – ‘simple’ scenarios but it is riddled with further questions and problems. In this chapter, we raise five problems for the Simple View: (a) We suggest that one cannot develop a view concerning the citizenry’s duty to promote just institutions in isolation from a conception of the ontological relationship between the state and its citizens; (b) We argue that it is not obvious that the citizenry is the right entity to be attributed duties in the first place; (c) We show that a plausible account of collective duties to promote just institutions must not remain silent on the complexities and difficulties amorphous, unorganized group face in vis-à-vis collective action; (d) We contend that without allocation principles for contributory duties amongst the citizenry, or – alternatively – a method for practical deliberation that is action-guiding in collective action contexts, the claim that the citizens have a collective duty to promote just institutions remains moot; and, finally, (e) We demonstrate that the problem of reasonable disagreement is a serious threat to a collective duty to promote or create just institutions – it potentially undermines such a duty altogether and allows for conflicting contributory duties amongst the citizenry. We hope that our discussion will ultimately help improve existing theories and conceptual frameworks with a view to better understanding citizens’ obligations to promote justice under non-ideal conditions. (shrink)

This paper rehabilitates the Stoic conception of blending from the ground up, by freeing the Stoic conception of body from three interpretive presuppositions. First, the twin hylomorphic presuppositions that where there is body there is matter, and that where there is reason or quality there is an incorporeal. Then, the atomistic presupposition that body is absolutely full and rigid, and the attendant notion that resistance (antitupia) must be ricochet. I argue that once we clear away these presuppositions about body, the (...) foundations of Stoic corporealism fall into place. Body is fundamental (not hylomorphic). The two fundamental principles (archai) are bodies: divine active reason (logos) and passive matter (hulē); and these two bodies are two, not matter and form all over again, nor actual and potential, but agent and patient. The independence of the two archai is no threat to the unity of the cosmos, however, because the Stoic theory of body allows for the complete coextension of the archai. The hylomorphic thinker rightly asks, what relation could be tighter than that of the wax and its shape? The Stoic replies: a causal relation, the interaction of agent and patient completely coextended in a through and through blend. (shrink)

The Stoics have often been compared to the earthborn Giants in the Battle of Gods and Giants in Plato’s Sophist, but with diverging opinions about the lessons they drew in reaction to Plato. At issue are questions about what in the Sophist the Stoics were reacting to, how the Stoics are like and unlike the Giants, the status of being for the Stoics, and the extent to which they were Platonizing with their incorporeals. With these open questions in mind, I (...) reexamine the Sophist from the Stoic perspective, finding eight distinct challenges that are likely to have been salient to the Stoics, and offer a new account of the Stoics as responding to these challenges with an innovative ontology that prises apart something from being to make room for what is not, and a sophisticated one-world metaphysics that grounds everything there is in two fundamental bodies. (shrink)