A political philosopher dissects the duties and dilemmas of the unelected spokesperson, from Martin Luther King, Jr., to Greta Thunberg. -/- Political representation is typically assumed to be the purview of formal institutions and elected officials. But many of the people who represent us are not senators or city councilors—think of Martin Luther King, Jr., or Malala Yousafzai or even a neighbor who speaks up at a school board meeting. Informal political representatives are in fact ubiquitous, often powerful, and some (...) bear enormous responsibility. In Speaking for Others, political philosopher Wendy Salkin develops the first systematic conceptual and moral analysis of informal political representation. -/- Salkin argues that informal representation can be a political lifeline, particularly for oppressed and marginalized groups that are denied representation in formal political institutions. Yet informal political representatives exert outsized influence over the ways these groups’ interests are understood by the public, without the represented having much recourse to hold them accountable. And many informal political representatives are selected not by the groups they represent but by outsiders, sticking these groups with representatives they would not choose but cannot shake. The role of informal political representatives is therefore fraught with moral questions. What exactly are their duties and to whom are they owed? Should they be members of the groups they represent? When is informal representation permissible and when is it best avoided? -/- Informal political representation is taking place all around us. In fact, you yourself may be an informal political representative without knowing it. Speaking for Others explores the tensions central to this pervasive yet underexamined practice, bringing light to both its perils and its promise. (shrink)

Informal political representation can be a political lifeline, particularly for oppressed and marginalized groups. Such representation can give these groups some say, however mediate, partial, and imperfect, in how things go for them. Coeval with the political goods such representation offers these groups are its particular dangers to them. Mindful of these dangers, skeptics challenge the practice for being, inter alia, unaccountable, unauthorized, inegalitarian, and oppressive. These challenges provide strong pro tanto reasons to think the practice morally impermissible. This paper (...) considers the question: On what conditions is the informal political representation of oppressed and marginalized groups permissible? By responding to skeptics’ challenges, I develop a systematic account of moral constraints that, if adopted, would make such representation permissible. The account that emerges shows that informal political representatives (IPRs) must aim to fulfill two sets of sometimes conflicting duties to the represented: democracy within duties, which concern how the representative treats and relates to the represented, and justice without duties, which concern how the representative’s actions advance the aims of the representation. (shrink)

Informal political representation—the phenomenon of speaking or acting on behalf of others although one has not been elected or selected to do so by means of a systematized election or selection procedure—plays a crucial role in advancing the interests of groups. Sometimes, those who emerge as informal political representatives (IPRs) do so willingly (voluntary representatives). But, often, people end up being IPRs, either in their private lives or in more public political forums, over their own protests (unwilling representatives) or even (...) without their knowledge (unwitting representatives)—that is, they are conscripted. None of the few theories of informal political representation extant accommodate conscripted IPRs. The account detailed here introduces the phenomenon of conscripted informal political representation and explains its place in a complete theory of informal political representation. Conscripted IPRs can, like their voluntary counterparts, come to have significant power to influence how various audiences regard those for whom the conscripted IPRs speak or act. Upon attaining such power to influence, conscripted IPRs, like their voluntary counterparts, come to have pro tanto duties to those they represent—duties that arise despite IPRs’ unwittingness or unwillingness. Understanding the phenomenon of conscripted informal political representation allows us to surface essential normative questions about informal political representation that are otherwise occluded. (shrink)

Many healthcare practices expose people to risks of harmful outcomes. However, the major theories of moral philosophy struggle to assess whether, when and why it is ethically justifiable to expose individuals to risks, as opposed to actually harming them. Sven Ove Hansson has proposed an approach to the ethical assessment of risk imposition that encourages attention to factors including questions of justice in the distribution of advantage and risk, people’s acceptance or otherwise of risks, and the scope individuals have to (...) influence the practices that generate risk. This paper investigates the ethical justifiability of preventive healthcare practices that expose people to risks including overdiagnosis. We applied Hansson’s framework to three such practices: an ‘ideal’ breast screening service, a commercial personal genome testing service, and a guideline that lowers the diagnostic threshold for hypertension. The framework was challenging to apply, not least because healthcare has unclear boundaries and involves highly complex practices. Nonetheless, the framework encouraged attention to issues that would be widely recognised as morally pertinent. Our assessment supports the view that at least some preventive healthcare practices that impose risks including that of overdiagnosis are not ethically justifiable. Further work is however needed to develop and/or test refined assessment criteria and guidance for applying them. (shrink)

Trigger warnings captured national attention in 2014 when students from several U.S. universities called for inclusion of the warnings on course syllabi and in classrooms. Opinions spread through news outlets across the spectrum, and those weighing in were quick to pronounce trigger warnings as either unnecessary coddling and an affront to free speech, or as a responsible pedagogical practice that treats students with respect and minimizes harm. Put simply, the debate about trigger warnings has followed the trajectory of many debates (...) in the public sphere: The issue has largely been framed by highly committed opponents and proponents whose positions represent the extremes of the spectrum. Lost has been the nuance that an issue like trigger warnings necessarily requires. This article examines trigger warnings—particularly the call for trigger warnings on university campuses—from a pluralistic ethical perspective and addresses the question: When, if ever, are trigger warnings ethically appropriate? (shrink)

An underexamined insight of W. E. B. Du Bois’s John Brown is that John Brown worked for much of his life to cultivate democratic relationships with the Black Americans with and for whom he worked. Brown did so through practicing deference and deliberation, and by seeking authorization. However, Brown’s commitment to these practices faltered at a crucial moment in decision making: when he raided Harpers Ferry absent widespread support. Examining this aspect of John Brown brings into relief an overlooked tragic (...) choice Brown made: To act in accordance with his own substantive vision of what justice required, Brown eschewed democratic ideals and practices that grounded the distinctive relations of equality he had cultivated with the Black communities with and for whom he worked. (shrink)

We critically engage two traditional views of scientific data and outline a novel philosophical view that we call the pragmatic-representational view of data. On the PR view, data are representations that are the product of a process of inquiry, and they should be evaluated in terms of their adequacy or fitness for particular purposes. Some important implications of the PR view for data assessment, related to misrepresentation, context-sensitivity, and complementary use, are highlighted. The PR view provides insight into the common (...) but little-discussed practices of iteratively reusing and repurposing data, which result in many datasets’ having a phylogeny—an origin and complex evolutionary history—that is relevant to their evaluation and future use. We relate these insights to the open-data and data-rescue movements, and highlight several future avenues of research that build on the PR view of data. (shrink)

Objective We reviewed human–robot interaction (HRI) participatory design (PD) research with older adults. The goal was to identify methods used, determine their value for design of robots with older adults, and provide guidance for best practices. Background Assistive robots may promote aging-in-place and quality of life for older adults. However, the robots must be designed to meet older adults’ specific needs and preferences. PD and other user-centered methods may be used to engage older adults in the robot development process to (...) accommodate their needs and preferences and to assure usability of emergent assistive robots. Method This targeted review of HRI PD studies with older adults draws on a detailed review of 26 articles. Our assessment focused on the HRI methods and their utility for use with older adults who have a range of needs and capabilities. Results Our review highlighted the importance of using mixed methods and including multiple stakeholders throughout the design process. These approaches can encourage mutual learning (to improve design by developers and to increase acceptance by users). We identified key phases used in HRI PD workshops (e.g., initial interview phase, series of focus groups phase, and presentation phase). These approaches can provide inspiration for future efforts. Conclusion HRI PD strategies can support designers in developing assistive robots that meet older adults’ needs, capabilities, and preferences to promote acceptance. More HRI research is needed to understand potential implications for aging-in-place. PD methods provide a promising approach. (shrink)

In this article, I introduce and examine the novel concept of bench representation. Jurists and scholars have extensively examined whether judges are or ought to be considered symbolic representatives of abstract concepts (for instance, the law, equality, or justice), representatives of society as a whole, or descriptive representatives of the social groups from which they hail. However, little attention has been paid to the question whether judges act as representatives for the parties before them through their everyday work on the (...) bench. This article examines that question. Bench representation occurs when a judge, through statements or actions undertaken during the performance of official duties, speaks or acts for a party to the proceeding before them. I argue that serving as a bench representative is a common and valuable feature of what it is to be a judge and, despite appearances, usually undermines neither impartiality nor fairness. (shrink)

Intellectual property law tends to be viewed as the only (or most significant) mechanism for achieving policy goals relating to innovation assets. Yet more creative and effective solutions are often available. When analysed from a transdisciplinary perspective, relying on the cooperative efforts of researchers from fields other than law, innovation governance is characterized not simply as the product of legal rules, but as a function of the interaction of legal rules, practices and institutions. When policy-makers seek to identify conditions under (...) which the creation, use and exchange of innovation assets flourishes, care should be taken to focus on this combination of factors. This article describes the development of an ontology—a computerized method of representing knowledge as concepts and relations between concepts—to convey such understanding. Policy makers (and researchers) are provided with an organized, accessible representation of innovation governance that enriches their understanding and improves their decision-making. (shrink)

The main point in this chapter isthat SDG 4 targets cannot be achieved without education justice, which entails that every child, young person and adult benefit from quality education and lifelong learning. There is no justification for the injustices arising from poor-quality education and exclusion as they exist today. Accordingly, tackling the problem of social, political and economic exclusion that emerges from the education sector, and the limitations they impose on the prospects of some individuals, must be prioritised to expedite (...) the realisation of SDG 4. That entails, among other things, ensuring inclusive and equitable quality education and promoting lifelong learning opportunities for all. Drawing a nexus between education justice in basic education and higher education, the chapter exposes the nature of the challenges that sustain the injustices of educational exclusion and poor-quality education. These include the knock-on effects that injustices in basic education have on higher education, especially for students from marginalised schools. Interventions that seek to advance education justice towards attaining SDG 4 are also discussed. (shrink)

Recently a number of scientists have proposed substantial changes to the practice of climate modeling, though they disagree over what those changes should be. We provide an overview and critical examination of three leading proposals: the unified approach, the hierarchy approach and the pluralist approach. The unified approach calls for an accelerated development of high-resolution models within a seamless prediction framework. The hierarchy approach calls for more attention to the development and systematic study of hierarchies of related models, with the (...) aim of advancing understanding. The pluralist approach calls for greater diversity in modeling efforts, including, on some of its variants, more attention to empirical modeling. After identifying some of the scientific and institutional challenges faced by these proposals, we consider their expected gains and costs, relative to a business-as-usual modeling scenario.We find the proposals to be complementary, having valuable synergies. But since resource limitations make it unlikely that all three will be pursued, we offer some reflections on more limited changes in climate modeling that seem well within reach and that can be expected to yield substantial benefits. (shrink)

The theoretical foundations of climate science have received little attention from philosophers thus far, despite a number of outstanding issues. We provide a brief, non-technical overview of several of these issues – related to theorizing about climates, climate change, internal variability and more – and attempt to make preliminary progress in addressing some of them. In doing so, we hope to open a new thread of discussion in the emerging area of philosophy of climate science, focused on theoretical foundations.

Trustworthiness is typically regarded as a desirable feature of national identification systems (NISs); but the variegated nature of the trustor communities associated with such systems makes it difficult to see how a single system could be equally trustworthy to all actual and potential trustors. This worry is accentuated by common theoretical accounts of trustworthiness. According to such accounts, trustworthiness is relativized to particular individuals and particular areas of activity, such that one can be trustworthy with regard to some individuals in (...) respect of certain matters, but not trustworthy with regard to all trustors in respect of every matter. The present article challenges this relativistic approach to trustworthiness by outlining a new account of trustworthiness, dubbed the expectation-oriented account. This account allows for the possibility of an absolutist (or one-place) approach to trustworthiness. Such an account, we suggest, is the approach that best supports the effort to develop NISs. To be trustworthy, we suggest, is to minimize the error associated with trustor expectations in situations of social dependency (commonly referred to as trust situations), and to be trustworthy in an absolute sense is to assign equal value to all expectation-related errors in all trust situations. In addition to outlining the features of the expectation-oriented account, we describe some of the implications of this account for the design, development, and management of trustworthy NISs. (shrink)

Arguments for extended cognition and the extended mind are typically directed at human-centred forms of cognitive extension—forms of cognitive extension in which the cognitive/mental states/processes of a given human individual are subject to a form of extended or wide realization. The same is true of debates and discussions pertaining to the possibility of Web-extended minds and Internet-based forms of cognitive extension. In this case, the focus of attention concerns the extent to which the informational and technological elements of the online (...) environment form part of the machinery of the (individual) human mind. In this paper, we direct attention to a somewhat different form of cognitive extension. In particular, we suggest that the Web allows human individuals to be incorporated into the computational/cognitive routines of online systems. These forms of computational/cognitive extension highlight the potential of the Web and Internet to support bidirectional forms of computational/cognitive incorporation. The analysis of such bidirectional forms of incorporation broadens the scope of philosophical debates in this area, with potentially important implications for our understanding of the foundational notions of extended cognition and the extended mind. (shrink)

Like all human activities, scientific research is infused with values. Scientific discovery can, for example, be valued as an end in itself. The phrase ethical values is an umbrella term for much of what people care about aside from knowledge for its own sake. Ethical values encompass reasons for caring about the harms caused by climate impacts or the injustice of how those harms are distributed. The closer that research gets to informing real-world actions, the more the design of that (...) research can be examined from the perspective of ethical values. Which societal challenges does the research aim to inform? From whose perspective does a policy analysis view potential outcomes? In this chapter we use a series of examples to illustrate how researchers’ choices regarding the treatment of uncertainties can have important consequences from the perspective of ethical values. Our aims in this chapter are: to familiarize readers with the key concept of coupled ethical–epistemic choices; to build capacity for recognizing such choices within the treatment of uncertainties; to encourage engagement with ethical values as a part of climate change research; and to offer some guidance on how to start doing so. (shrink)

Forms of Artificial Intelligence (AI) are already being deployed into clinical settings and research into its future healthcare uses is accelerating. Despite this trajectory, more research is needed regarding the impacts on patients of increasing AI decision making. In particular, the impersonal nature of AI means that its deployment in highly sensitive contexts-of-use, such as in healthcare, raises issues associated with patients’ perceptions of (un) dignified treatment. We explore this issue through an experimental vignette study comparing individuals’ perceptions of being (...) treated in a dignified and respectful way in various healthcare decision contexts. Participants were subject to a 2 (human or AI decision maker) x 2 (positive or negative decision outcome) x 2 (diagnostic or resource allocation healthcare scenario) factorial design. We found evidence of a “human bias” (i.e., a preference for human over AI decision makers) and an “outcome bias” (i.e., a preference for positive over negative outcomes). However, we found that for perceptions of respectful and dignified interpersonal treatment, it matters more who makes the decisions in diagnostic cases and it matters more what the outcomes are for resource allocation cases. We also found that humans were consistently viewed as appropriate decision makers and AI was viewed as dehumanizing, and that participants perceived they were treated better when subject to diagnostic as opposed to resource allocation decisions. Thematic coding of open-ended text responses supported these results. We also outline the theoretical and practical implications of these findings. (shrink)

Ethical decision-making frameworks assist in identifying the issues at stake in a particular setting and thinking through, in a methodical manner, the ethical issues that require consideration as well as the values that need to be considered and promoted. Decisions made about the use, sharing, and re-use of big data are complex and laden with values. This paper sets out an Ethics Framework for Big Data in Health and Research developed by a working group convened by the Science, Health and (...) Policy-relevant Ethics in Singapore Initiative. It presents the aim and rationale for this framework supported by the underlying ethical concerns that relate to all health and research contexts. It also describes a set of substantive and procedural values that can be weighed up in addressing these concerns, and a step-by-step process for identifying, considering, and resolving the ethical issues arising from big data uses in health and research. This Framework is subsequently applied in the papers published in this Special Issue. These papers each address one of six domains where big data is currently employed: openness in big data and data repositories, precision medicine and big data, real-world data to generate evidence about healthcare interventions, AI-assisted decision-making in healthcare, public-private partnerships in healthcare and research, and cross-sectoral big data. (shrink)

Widespread global interest and adoption of deliberative democracy approaches to reinvigorate citizenship and policy making in an era of democratic crisis/decline has been mirrored by increasing interest in deliberation in schools, both as an approach to pedagogy and student empowerment, and as a training ground for deliberative citizenship. In school deliberation, as in other settings, a key and sometimes neglected element of high-quality deliberation is facilitation. Facilitation can help to establish and maintain deliberative norms, as well as assisting participants to (...) deliberate productively and achieve collective goals. This article draws on our experience as scholar/practitioners running a Deliberation in Schools program in Australia to explore challenges and strategies for deliberative facilitation. The challenges we discuss are power, inequality, diversity and boundaries, disagreement and integration and these are discussed in the general context of inclusiveness. We highlight two facets of deliberative facilitation – technique and design – which are important for dealing with these challenges and increasing inclusion in school deliberation and in democratic deliberation more generally. (shrink)

Despite the effort educators put into developing in students the critical writing and thinking skills needed to compose effective arguments, undergraduate college students are often accused of churning out essays lacking in creative and critical thought, arguments too obviously formulated and with sides too sharply drawn. Theories abound as to why these deficiencies are rampant. Some blame students’ immature cognitive and emotional development for these lacks. Others put the blame of lackadaisical output on the assigning of shopworn writing subjects, assigned (...) topics such as on American laws and attitudes about capital punishment and abortion. Although these factors might contribute to faulty written output in some cases, the prevailing hindrance is our very pedagogy, a system in which students are rewarded for composing the very type of argument we wish to avoid — the eristic, in which the goal is not truth seeking, but successfully disputing another’s argument. Certainly the eristic argument is the intended solution in cases when a clear‑cut outcome is needed, such as in legal battles and political campaigns when there can only be one winner. However, teaching mainly or exclusively the eristic, as is done in most composition classrooms today, halts the advancement of these higher‑order inquiry skills we try developing in our students. (shrink)

Widespread global interest and adoption of deliberative democracy approaches to reinvigorate citi- zenship and policymaking in an era of democratic crisis/decline has been mirrored by increasing interest in deliberation in schools, both as an approach to pedagogy and student empowerment and as a training ground for deliberative citizenship. In school deliberation, as in other settings, a key and sometimes neglected element of high-quality deliberation is facilitation. Facilitation can help to establish and maintain deliberative norms, assist participants to deliberate productively, and (...) enable collective goals. By participating in facilitated deliberation, students can develop awareness, skills, and voice that empower them to engage with democracy, in school and beyond. This article draws on our experience as scholar/practitioners running a Deliberation in Schools program in Australia to explore challenges and strategies for deliberative facilitation. The challenges we discuss are power, inequality, diversity of expression and knowledge, and disagreement and these are discussed in the general context of inclusiveness. We highlight two facets of deliberative facilitation—technique and design—that are important for dealing with these challenges and increasing inclusion in school delib- eration and in democratic deliberation more generally. (shrink)

Social machines are a prominent focus of attention for those who work in the field of Web and Internet science. Although a number of online systems have been described as social machines, there is, as yet, little consensus as to the precise meaning of the term “social machine.” This presents a problem for the scientific study of social machines, especially when it comes to the provision of a theoretical framework that directs, informs, and explicates the scientific and engineering activities of (...) the social machine community. The present paper outlines an approach to understanding social machines that draws on recent work in the philosophy of science, especially work in so-called mechanical philosophy. This is what might be called a mechanistic view of social machines. According to this view, social machines are systems whose phenomena are explained via an appeal to socio-technical mechanisms. We show how this account is able to accommodate a number of existing attempts to define the social machine concept, thereby yielding an important opportunity for theoretical integration. (shrink)

Parental involvement is one of the primary factors that affect children’s development and individuality. However, its effect on the academic motivation and self-concept of college students is not well understood, especially in the Philippines. The present study used the Ecological systems theory by Bronfenbrenner to investigate the effect of varying parental involvement on the academic motivation and self-concept of college students at Dr. Carlos S. Lanting College. Purposive sampling was used among 198 college students from Dr. Carlos S. Lanting College (...) who were identified using a purposive sampling technique. Statistical instruments including descriptive, correlation, and regression analysis were used to examine the data collected and investigate the link between the variables. Based on the regression analysis, it was found that parental involvement only has a significant relationship with academic motivation and not with self-concept. In conclusion, college students have a sense of independence and their self-concept is not affected by parental involvement; nonetheless, parents providing essential support influence their academic motivation. -/- . (shrink)

Many countries are experiencing increasing levels of demand for access to assisted reproductive technologies. Policies regarding who can access ART and with what support from a collective purse are highly contested, raising questions about what state responses are justified. Whilst much of this debate has focused on the status of infertility as a disease, we argue that this is something of a distraction, since disease framing does not provide the far-reaching, robust justification for state support that proponents of ART seem (...) to suppose. Instead, we propose that debates about appropriate state responses should consider the various implications for health and broader well-being that may be associated with difficulties starting a family. We argue that the harms and disruption to valued life projects of subfertility-related suffering may provide a stronger basis for justifying state support in this context. Further, we suggest that, whilst ART may alleviate some of the harm resulting from subfertility, population-level considerations can indicate a broader range of interventions aimed at tackling different sources of subfertility-related harm, consistent with broader public health aims. (shrink)

With a diverse sample (N = 231 paired responses) of employees from various organizations in Pakistan, the authors tested for the main effects of perceived organizational politics and psychological capital on turnover intentions, job satisfaction, and supervisor-rated job performance. They also examined the moderating influence of psychological capital in the politics–outcomes relationships. Results provided good support for the proposed hypotheses. While perceived organizational politics was associated with all outcomes, psychological capital had a significant relationship with job satisfaction and supervisor-rated performance (...) only. As hypothesized, the negative relationship of perceived organizational politics with job satisfaction and supervisor-rated performance was weaker when psychological capital was high. However, the result for turnover intentions was counter to expectations where the politics–turnover intention relationship was stronger when psychological capital was high. (shrink)

CATEGORY: Philosophy play; historical fiction; comedy; social criticism. -/- STORYLINE: Katherine, a neurotic American lawyer, meets Christianus for a philosophy session at The Late Victorian coffee shop in London, where they also meet Wendy the waitress and Baldy the player. Will Katherine be able to overcome her deep depression by adopting some of Christianus’s satisfactionist ideas? Or will she stay unsatisfied and unhappy by stubbornly sticking to her own neti-neti nothingness philosophy? And what roles do Baldy, Wendy, and (...) the Okefenokee Man-Monster have in this connexion? -/- TOPICS: In the course of this philosophy play, Katherine and Christianus discuss many things: friendship, a Renoir painting, global warming, elephant conservation, freemasons, Prince of Wales and his tiger-hunting experience in Nepal, Victorian Chartism and a Kennington Common daguerreotype, a Mortality Proof, and, last but not least, Baldy, Wendy, and the gory plot of the Okefenokee Man-Monster. -/- NOTES: This work features elaborate footnotes and comments (including full bibliographical references) by the author, to enhance the reader's experience of the play and its philosophizing characters. (shrink)

La présentation qui suit traite de la Colombeia - legs extrêmement riche que nous devons à Francisco de Miranda - et de l’impact qu’a pu avoir à son époque la diffusion des quatre versions connues du “Plan de gouvernance pour une Amérique colombienne” élaboré par Francisco de Miranda (Caracas, 1750- Cadix, 1816) et publié tout au long de son engagement politique pour l’indépendance de l’Amérique Hispanique. Malgré les deux occasions manquées de 1801 et 1806, quand il fit la tentative de (...) mettre en partie en place son “Plan de Gouvernance”, l’on sait que celui-ci n’a jamais réellement été adopté en tant que modèle et pour une organisation politique du nouvel ordre de l’Amérique latine postcoloniale (que ce soit dans les anciennes colonies espagnoles ou au Brésil). Pourtant, il serait pertinent de se demander si le dit “Plan de gouvernance” a été pris en compte par ceux qui à l’époque prirent les décisions politiques des nouveaux états américains tout au long du processus d’émancipation et de formation constitutionnelle des pays hispano-américains. La proposition politique de Miranda prévoyait en même temps le démantèlement de l’État monarchique hispano américain et l’appropriation de quelques notions appartenant à l’empire des Incas. Il apparaît donc essentiel de savoir si dans le reste du continent hispano américain d’autres projets pré-constitutionnels comme celui proposé par le “Précurseur ”avaient été élaborés. Dans l’affirmative, il faudrait alors se demander s’il a existé un lien ou une parenté idéologique entre Miranda et ceux qui, à l’époque ou plus tard, ont élaboré de tels projets Constitutionnels pour un nouveau modèle de gouvernement en l’Amérique Latine . (shrink)

Wendy Laura Belcher has done her cultural work by queering Mother Walatta Petros's life in this one of a kind book. The struggles of Mother Walatta Petros and her nuns and their heirs' reluctance to enunciate same sex desire is brought out well in this book and its review in Prabuddha Bharata which has not missed an issue from 1896 to date. The book under review establishes Mother Walatta Petros as an African proto-feminist. This is a very well researched (...) book. The genre of the gädl too is very well brought out by Belcher and Kleiner. Medievalists offline and online really do not as yet think African indigenous works as worthy of their consideration. Belcher overcame many roadblocks to write something actually worth reading. Because of constraint of space, the book could not be reviewed more expansively. While the book is one of its kind in its domain; it is still an act of colonial interference within Ethiopian realpolitiks of religions. I have mentioned in the review that African Roman Catholic Cardinals like Cardinal Sarah insist on washing his Church's dirty linen in private. Now, the question is, would say, Wendy Laura Belcher and Kleiner have the guts and their publisher too, to write about paedophilia in the various American Churches? Is it not convenient to impute lesbianism to Mother Walatta Petros and shy away from writing about female desire say, within the global Loreto Convents? This reviewer presumes from this book that all convents are dens of female desire: some can be enunciated by white folks; some cannot. The question is: why queer Ethiopian spirituality when Mother Walatta Petros is no longer alive to defend herself? (shrink)

O privire fugitivă asupra unora dintre religiile lumii antice scoate la iveală faptul că, indiferent de structura sa și de teritoriul în care s-a răspândit, credința într-o viață fără boli și suferințe a fost idealul permanent al omului. Astfel că, alături de nădejdea în viața de apoi, încrederea într-un trai mai bun încă de pe pământ a reprezentat o constată a vieții private și publice. În acest sens, au existat divinități, dar și specialiști, care s-au îngrijit de întreținerea speranțelor oamenilor. (...) „Într-adevăr, cultura indo-europeană cunoștea un singur tip de intelectual, cel care se îngrijea de toate activitățile legate de cuvânt: era preot (cunoscând rugăciunile și formulele rituale), era istoric (știind să povestească tradițiile și istoria străveche a tribului său), era jurist (cunoscând pe de rost formulele dreptului cutumiar), era poet (stăpânind tehnica dificilă a compunerii), era povestitor (știind să recite pentru delectarea auditoriului o cantitate însemnată de texte și tradiții orale), era medic (cunoscând formulele magice vindecătoare)”.24 Cu toată această diversificare, oamenii au așteptat în continuare venirea unui Mântuitor dintr-o altă lume, Care să le vindece bolile, să le ierte păcatele și să le aducă învierea din morți. Acest lucru s-a întâmplat prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4-5). (shrink)

Common notions of comparative philosophy tend to be strongly configured by the East-West axis. This essay suggests ways of seeing Latin American liberation philosophy as a form of comparative philosophy and an important Latin American thinker as being relevant for East-West political philosophy. The essay focuses on the Peruvian activist and intellectual, José Mariátegui, who is widely regarded to have been a leading Marxist, liberatory, and decolonial figure in 20th century Latin America. Like many “Third World” intellectuals of the interwar (...) years, Mariátegui had an interest in decolonization struggles in Asia and wrote with some consistency on this subject and in ways that bear significantly upon key themes in his political theory. Since very little of this has received commentary, this essay begins a discussion of Mariátegui's decolonial experimentation with ideas about Asia, decolonization, and indigenous cultural forms, like those of the Incas and Confucians. After some preliminary discussion of Euro.. (shrink)

În acest articol încerc să argumentez opinia că, așa cum este definită eugenia, este foarte dificil de făcut o diferențiere clară între știință (medicină, ingineria genetică) și eugenie. Și de stabilit o linie peste care ingineria genetică nu ar trebui să treacă, conform unor norme morale, juridice și religioase. Atâta timp cât acceptăm ajutorul geneticii în găsirea unor modalități de combatere a cancerului, diabetului sau HIV, acceptăm în mod implicit și eugenia pozitivă, conform definiției actuale. Și atâta timp cât acceptăm (...) screening-ul genetic, și intervenții asupra fătului nenăscut, sau avortul, acceptăm în mod implicit și eugenia negativă. În plus, la nivel de guverne, deși oficial eugenia este repudiată, ea a fost legalizată în foarte multe țări până de curând, și încă mai este acceptată și legalizată, chiar dacă în forme mai subtile, și în prezent. În Introducere definesc termenul și modurile de clasificare. Urmează Istoria eugeniei pornind din perioada antică, introducerea eugeniei de Francis Galton, practica eugeniei ca politică de stat în diverse țări, și eugenia actuală (eugenia liberală). Analizez apoi diverse probleme ridicate de Etica eugeniei liberale, și am dezvoltat o secțiune aparte pentru Viitorul eugeniei, cu accent pe proiectul genomului uman. În final, în secțiunea Concluzii expun opiniile personale cu privire la practica actuală a eugeniei. Am folosit ca surse principale de investigație articolele lui Kenneth M. Ludmerer, ”American Geneticists and the Eugenics Movement: 1905-1935”, Kathy J. Cooke, ”Duty or Dream? Edwin G. Conklin's Critique of Eugenics and Support for American Individualism”, Jonathan Anomaly, ”Defending Eugenics”, John R. Harding Jr. ”Beyond Abortion: Human Genetics and the New Eugenics”, Michael Boulter, ”Bloomsbury Scientists”, Chapter Title: The rise of eugenics, 1901–14, Michael Ruse and Edward O. Wilson, ”Moral Philosophy as Applied Science” și Goering, Sara, "Eugenics". (shrink)

Esta investigación adopta como referente primordial la novela La ciudad y los perros de Mario Vargas Llosa para efectuar un análisis intratextual, que consiste en el hallazgo de nexos imprescindibles en la producción artística de un mismo autor. Para realizar esa comparación, se han retomado las obras iniciales: La huida del Inca de 1952; Los jefes, de 1959; La Casa Verde, de 1966; Los cachorros, de 1967; Conversación en La Catedral de 1969; Pantaleón y las visitadoras, 1973 y La (...) tía Julia y el escribidor de 1977. Una constante en estos libros es la extrapolación de la nomenclatura empírica de protagonismo violento (derivada de las teorizaciones de Mijaíl Bajtín), que se entiende como la intervención de los personajes principales para desempeñarse o involucrarse con el tópico de la violencia. En ese sentido, se comprobará que ese concepto es indispensable para explicar la evolución y los intereses de la sociedad representada. (shrink)

Este documento registra la entrevista al comunicador social Juan Manuel Rojas, gerente general de Creative Forward Films SAC (en el Perú), que ha realizado estudios orientados al tema audiovisual en la Universidad Inca Garcilaso de la Vega, la Universidad Católica Argentina y la Pontificia Universidad Católica del Perú. El propósito de esta conversación fue que se conociera de manera panorámica en qué consiste la formación de un comunicador y cómo esta es de utilidad para emprender un trabajo dirigido a (...) la práctica de lo audiovisual. Con las experiencias del entrevistado, se consigue construir una idea del universo cinematográfico en cuanto al desarrollo de los guiones y sus estructuras, el dominio especializado del lenguaje como herramienta fundamental y persuasiva para la publicidad, la crítica a las producciones de cine, los concursos que se promueven para respaldar la labor de los directores, etc. (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

Despre afinitățile elective dintre Mircea Eliade și diferiți oameni de cultură români și străini s-au scris multe pagini de-a lungul timpului. Cei interesați de opera savantului nu pot trece cu vederea legăturile spirituale și culturale cu Nae Ionescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Constantin Noica, Goethe, C.G. Jung, Marcel Proust, Raffaele Pettazzoni etc. Și numărul acestora poate crește cu multe alte nume din țară și din străinătate, dovedind faptul că Mircea Eliade a fost și rămâne o personalitate care a marcat istoria (...) și cultura națională și universală și ale cărui idei încă fecundează spiritele preocupate de viața religioasă, de literatură sau de științele secolului în care trăim. Pornind de la aceste date, în cartea de față încercăm să creionăm felul în care ideile lui Eliade pot fi așezate alături de cele ale unor gânditori din arii diferite de cercetare, având în centru teme ce se regăsesc atât în lucrările savantului de origine română, cât și operele acestor personalități. În acest sens, ne-am oprit la câteva nume importante: Rudolf Otto, Sfântul Dionisie Areopagitul (alături de Meister Eckhart și Nicolaus Cusanus), Pr. Alexander Schmemann, Thomas J.J. Altizer, Sfântul Grigorie Palama (și isihasmul), I.P. Culianu, Marin Sorescu, Constantin Brâncuși, Nicolae Steinhardt, Pr. Dumitru Stăniloae. (shrink)

Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

Gioacchino din Fiore (n. 1135 – d. 30 martie 1202), călugăr cistercian și fondator al Ordinului Florensian din Calabria, a fost unul dintre cei mai influenți teologi și filosofi ai Evului Mediu. Plasat de Dante în Paradis (Cântul XII), Gioacchino este considerat de către unii profet, iar de alții eretic, iar despre ideile sale se afirmă că au influențat atât Ordinul Franciscan, cât și mișcările escatologice medievale și moderne, respectiv teoriile ulterioare ale filosofiei istoriei. Cunoscut în primul rând pentru împărțirea (...) istoriei în trei status-uri, al Tatălui, al Fiului și al Spiritului (Duhului Sfânt), prin care Sfânta Treime se revelează progresiv și pedagogic umanității, călăuzind-o înspre libertate și desăvârșire, sistemul de teologie și filosofie a istoriei dezvoltat de abatele calabrez stă alături de De Civitate Dei a lui Augustin asemenea unui pilon al înțelegerii creștine medievale a sensului istoriei. - Dan Siserman -/- „Din faptul că după Cristos continuă încă o istorie bolnavă și profană, Gioacchino concluzionează că o istorie cu adevărat sfântă și bună trebuie încă să vină. Această istorie însă, recunoaște el cu satisfacție, este acum foarte aproape: într-adevăr, ea a crescut mult timp într-un mod ascuns, dar în curând va trebui să devină vizibilă. În acest eveniment iminent abatele calabrez își plasează bucuria plină de speranță și așteptarea plină de încredere; iar acesta este un fapt care indică un lucru cu adevărat semnificativ: că este cu adevărat posibil să privim spre viitor cu acea speranță plină de bucurie, care cândva își găsise expresia în acel „Marana tha” al primilor creștini, care așteptau plinătatea mântuirii odată cu întoarcerea lui Isus Cristos. Astfel, la Gioacchino, o adevărată așteptare a timpului sfârșitului a fost din nou posibilă – o așteptare care era pe deplin pătrunsă de spiritul speranței. […] După părerea mea, numai cu mari rezerve putem accepta teza conform căreia Gioacchino din Fiore a inițiat procesul de secularizare a speranței escatologice care a condus la conștiința epocală a Renașterii și Modernității. Este corect că odată cu Gioacchino s-a produs o turnură în ceea ce privește speranța escatologică; însă ar trebui să ne ferim să vedem pur și simplu un inițiator al Renașterii într-un astfel de om al contemplației care a profețit o eră monastică și contemplativă a purei interiorități.” – Joseph Ratzinger/Papa Benedict XVI. (shrink)

Singularitățile la care se ajunge în relativitatea generală prin rezolvarea ecuațiilor lui Einstein au fost și încă mai sunt subiectul a numeroase dezbateri științifice: Există sau nu, singularități? Big Bang a fost o singularitate inițială? Dacă singularitățile există, care este ontologia acestora? Este teoria generală a relativității o teorie care și-a arătat limitele în acest caz? În acest eseu argumentez faptul că există singularități, iar teoria generală a relativității, ca de altfel oricare altă teorie științifică din prezent, nu este valabilă (...) în interiorul orizontului evenimentelor. Dar asta nu presupune, așa cum consideră unii oameni de știință, că ea trebuie considerată ca fiind perimată. După o scurtă prezentare a aspectelor specifice din teoria clasică newtoniană și teoria specială a relativității, și o scurtă prezentare a teoriei generale a relativității, în capitolul Ontologia relativității generale prezint aspectele ontologice specifice relativității generale. Următorul capitol, Singularități, este dedicat prezentării singularităților care rezultă în relativitatea generală, a aspectelor specifice ale găurilor negre și orizontul evenimentelor, inclusiv dezbaterea despre Big Bang ca singularitate inițială, și argumentele în favoarea existenței singularităților. În Ontologia singularităților vorbesc despre posibilitățile de încadrare ontologică a singularităților în general și a găurilor negre în special, despre argumentul găurii pus în evidență de Einstein, și argumentele prezentate de oamenii de știință că nu există singularități și deci că teoria generală a relativității este în impas. Închei cu Concluziile în care expun și reiau pe scurt argumentele care ămi susțin opiniile prezentate mai sus. Aceasta este o traducere din limba engleză a lucrării: Sfetcu, Nicolae, "The singularities as ontological limits of the general relativity". (shrink)

Dovezi timpurii despre oameni care fac încercări conștiente de a măsura, înregistra, și anticipa schimbările sezoniere prin referire la cicluri astronomice apare ca marcaje pe oase și pereți din peșteri, demonstrând că ciclurile lunare au fost observat încă de acum 25.000 de ani. Acesta a fost un prim pas spre înregistrarea influenței Lunii asupra mareelor și a râurilor, precum și spre organizarea unui calendar comun. Agricultorii au abordat necesitățile agricole cu o mai bună cunoaștere a constelațiilor care apar în diferite (...) anotimpuri și utilizând mișcarea pe cer a anumitor grupuri stelare pentru a anunța inundații anuale sau activități sezoniere. Până în mileniul al 3-lea î.e.n., civilizațiile din acele timpuri au dezvoltat o cunoaștere sofisticată a ciclurilor cerești, și au orientat templele aliniindu-le cu răsăritul heliacal al stelelor. (shrink)

Dialectica, un proces care ne conduce la cunoașterea formelor și în final la cea mai înaltă formă a Binelui, prin discuție, raționament, chestionare și interpretare, a preocupat filosofii încă din antichitate. Socrate a practicat dialectica prin metoda dialogului oral, ceea ce el numea arta „nașterii sufletelor” (o metodă numită și maieutică, sau metoda lui Elenchus), care putea duce, în funcție de intenția lui Socrate, la confirmarea sau infirmarea unor afirmații, sau la așa-numitele „aporii” în care nu se ajungea la o (...) concluzie definitivă. La Platon, dialectica este un tip de cunoaștere, cu rol rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Ea implică și ordonarea conceptelor în genuri și specii prin metoda divizării, și îmbrățișează multiplicitatea în unitate, fiind folosită pentru a înțelege „procesul total al iluminării, prin care filozoful este educat astfel încât să realizeze cunoașterea binelui suprem, a Formei Binelui”. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.22933.60641. (shrink)

Socrate a practicat dialectica pentru obținerea cunoașterii, prin metoda dialogului oral, ceea ce el numea arta „nașterii sufletelor”. La Platon, dialectica era un tip de cunoaștere cu rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Pentru ca o descriere, declarație sau afirmație să fie cunoaștere, trebuie ca aceasta să fie o credință, să fie (...) adevărată, și să fie justificată. O declarație de credință este o expresie a credinței în cineva sau ceva. Credința trebuie să fie adevărată pentru a fi cunoaștere. Definiția cunoașterii ca o credință adevărată justificată a fost acceptată pe scară largă până în 1960, când filosoful american Edmund Gettier a provocat discuții majore pe scară largă. Cunoașterea științifică se bazează pe colectarea probelor observabile și măsurabile supuse unor principii specifice de raționament și de experimentare. În ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Metodologia programelor de cercetare științifică a lui Imre Lakatos este o revizuire radicală a criteriului de demarcație al lui Popper între știință și neștiință, conducând la o teorie nouă a cunoașterii științifice. În lucrare prezint propunerea mea de extindere a metodologiei lui Lakatos cu doi noi termeni, programe bifurcate și programe unificatoare, cu caracteristicile lor specifice. (shrink)

In this paper we will review the history of Quechua in the Peruvian territory (including the eras of the Inca empire, the viceroyalty, and the republic) and consider the challenges it faces in order to survive from the bicentenary of our republic onwards. I begin by showing that most varieties of Quechua are in a process of extinction and reflect on the causes that may have determined this trend in the republican era. I defend the thesis that it was (...) the progressive increase in opportunities for social mobility in the republic that motivated an increasing adoption of Spanish by Quechua speakers, since such opportunities depended on mastering Spanish. The paper closes by discussing about the possibilities to reverse the trend towards the extinction of Quechua. (shrink)

Emoția a fost exclusă din cunoaștere încă din antichitate, când Democrit afirma că „Medicamentul vindecă bolile corpului, înțelepciunea eliberează sufletul de emoții”. O astfel de opinie spune că „rațiunea ar trebui să fie maestrul pasiunii”. Cea mai cunoscută declarație inversată aparține lui Hume, conform căruia rațiunea este și ar trebui să fie sclavul pasiunilor. Emoțiile au fost recunoscute ca amenințări la luarea deciziilor raționale și epistemice, corelându-se emoțiile cu voința sau dorința (emoțiile ar fi un mijloc prin care voința sau (...) dorința pot denatura rațiunea sau percepția sau un proces rațional). DOI: 10.13140/RG.2.2.11004.69762 . (shrink)

În această lucrare argumentez faptul că, în ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și în versiunea sa inițială, considerată de Lakatos ca ”dogmatică”, Popper nu a afirmat că această metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, (...) o teorie poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparație cu teoria lui Kuhn a revoluțiilor, de care el însuși s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a ”micro-revoluțiilor”, consider că metodologia de demarcare a lui Popper, împreună cu dezvoltarea ulterioară propusă de acesta, inclusiv coroborarea și verosimilitudinea, deși imperfectă, nu numai că este valabilă și azi, dar este încă cea mai bună metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrări ale lui Popper care tratează această problemă, și a principalilor săi critici și susținători. După o scurtă prezentare a lui Karl Popper, și o introducere în problema demarcației și metodologia falsificabilității, trec în revistă principalele critici aduse și argumentele susținătorilor săi, accentuând pe ideea că Popper nu a pus niciodată semnul egalității între falsificare și respingere. În final prezint propriile concluzii în această problemă. -/- DOI: 10.58679/TW55590. (shrink)

Mărturii importante despre momentul 23 august 1944 deţinem şi ca urmare a existenţei, în Arhivele Naţionale ale României – Fondul „Manuscrise”, a Memoriului de activitate al lui Traian Borcescu, şeful Secţiei a II-a Contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii (SSI). Ofiţerul, din postura sa de conducător al structurii SSI-ului cu atribuţii în ceea ce priveşte cunoaşterea şi combaterea fenomenelor care puteau atinge ordinea şi stabilitatea internă a ţării în timp de război, este unul din participanţii direcţi la acţiunea de (...) pregătire a actului, demonstrând, încă o dată, că această îndrăzneaţă acţiune de alăturare a României la coaliţia Naţiunilor Unite nu s-a făcut ad-hoc, ci a necesitat un plan minuţios elaborat la care SSI-ul a contribuit prin reprezentanţii săi care şi-au făcut pe deplin datoria faţa de ţară, ca şi în alte momente sau evenimente de mare importanţă pentru România. (shrink)

Dialogul interreligios constituie o parte importantă a preocupărilor din timpurile noastre. Lucrarea de faţă încearcă să arate că dintru început, creştinii urmând imperativul Mântuitorului Hristos: „iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, au fost obligaţi să se afle în dialog cu oameni de alte convingeri religioase, dând mărturie despre conştiinţa de sine şi despre speranţele lor. Astfel, de-a lungul istoriei creştinii dezvoltă dialoguri interreligioase monoteiste cu islamul şi cu iudaismul. Creştinii s-a întâlnit cu Islamul şi a dialogat cu el (...) sub diferite forme încă din primele decenii ale apariţiei acestuia până în zilele noastre. Elementele fundamentale ale dialogului creştino-islamic sunt: dumnezeirea lui Iisus Hristos şi dogma Sfintei Treimi precum şi persoana întemeietorului islamului şi critica Coranului. (shrink)

Eseul urmărește variatele abordări pe care cercetătorii le-au încercat în studierea rolului intelligence-ului în politica națională și internațională. Acesta ia în considerare numeroasele strategii metodologice şi epistemologice care au caracterizat studiul „intelligence-ului” de-a lungul ultimilor 50 de ani şi argumentează că, încă de la începutul lor, studiile asupra „intelligence-ului” au fost caracterizate prin interdisciplinaritate și deschidere față de diferite abordări conceptuale. Istoricii, politologii, sociologii și profesioniștii și-au adus cu toții contribuția la domeniul în plină extindere al cercetărilor legate de chestiunile (...) de „intelligence”. În concluzie se poate afirma despre intelligence cercetarea interdisciplinară poate fi unul dintre cele mai mari avantaje ale acestui nou subdomeniu și se poate argumenta necesitatea unei extindere şi adâncire a agendei studiilor de intelligence. -/- INTELLIGENCE INFO, Vol. 1, Nr. 1, Septembrie 2022, pp. 3-9 ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159. (shrink)

În ultimii 60 de ani puterea de calcul a crescut exploziv, în special datorită cercetărilor spațiale, militare și industriale, și forțați fiind de recenta pandemie de COVID-19 și de conflictele geopolitice. Caracteristicile specifice viitorului apropiat vor fi putere de calcul mult sporită, dispozitive mai inteligente, dataficarea tuturor aspectelor vieții noastre, încrederea sporită în tehnologiile digitale, automatizarea sporită a proceselor industriale. Domeniile cele mai vizate sunt Internetul lucrurilor, realitatea virtuală, realitatea augmentată și inteligența artificială. Tendințele IT în afaceri, militare și geopolitică, (...) vor remodela viitorul nostru în plan social. Există tehnologii care nu sunt încă în stadiul lor stabil și matur, inclusiv rețele 5G, blockchain, realitate virtuală, etc. dar cărora analiștii le întrevăd un mare potențial. (shrink)

În lucrarea noastră despre însemnările lui Mircea Eliade cu privire la Sfântul Grigorie Palama şi la isihasm am încercat să propunem o altfel de abordare a învăţăturii ortodoxe, aşa cum a fost ea formulată în secolul al paisprezecelea. Dacă abordarea teologică este cea care scoate la iveală frumuseţea învăţăturii ortodoxe, ideile Sfântului Grigorie Palama fiind o continuare a tradiţiei creştine din primele secole, încercarea de a compara aceste învăţături, ca şi a tradiţiei isihaste, cu alte învăţături şi tradiţii, este un (...) subiect spre care se îndreaptă tot mai mulţi cercetători. Mircea Eliade, dincolo de formarea sa în spaţiul creştinismului ortodox, aşa cum remarcă din ce în ce mai mulţi cercetători ai operei sale, este un istoric al religiilor a cărui abordare este atât nouă, cât şi continuatoarea vechii cercetări fenomenologice. Mai mult decât atât, chiar dacă sunt destule voci care contestă acest lucru, Mircea Eliade rămâne unul dintre cei mai mari istorici ai religiilor din toate timpurile. În analiza operelor la care ne-am oprit în studiul nostru, Eliade scoate în evidenţă asemănările, dar mai ales deosebirile ce există între învăţătura isihastă şi anumite practici specifice altor tradiţii religioase. Astfel sunt însemnările despre Yoga, în care savantul, analizând practicile indiene, le compară cu cele din isihasm, subliniind diferenţele aşa cum se desprind din studiul celor două tradiţii. O părere asemănătoare se desprinde şi din analiza luminii mistice, prezentă în majoritatea religiilor lumii. Eliade evidenţiază asemănările, dar şi deosebirile cu privire la felul în care lumina mistică este percepută în creştinism şi în alte tradiţii. Studiul istoric asupra isihasmului şi a personalităţii Sfântului Grigorie Palama, prezent în Istoria credinţelor şi ideilor religioase, se îmbină cu studiul fenomenologic din celelalte surse. În ceea ce priveşte operele publicate după dispariţia savantului de origine română, Enciclopedia religiilor şi Dictionarul religiilor, se pot observa atât continuităţi cât şi discontinuităţi. Dicţionarul cuprinde, în mare parte, gândirea lui Culianu şi mai puţin pe cea a maestrului său, deşi urme ale acesteia sunt încă evidente. În Enciclopedie, capitolele despre Sfântul Grigorie Palama şi isihasm sunt semnate de cercetători ale căror opere au fost folosite de Eliade în scrierile precedente, subliniind astfel legăturile cu preocupările savantului în acest domeniu. Dincolo de concluziile studiului, trebuie să spunem că această cercetare este importantă şi dintr-un alt punct de vedere: în disciplina Istoria religiilor, a compara mai multe religii sau părţi din tradiţiile religioase ale lumii rămâne o metodă esenţială, evidenţiind importanţa creştinismului în lumea contemporană. (shrink)