My paper examines the popular idea, defended by Kripke, that meaning is an essentially normative notion. I consider four common versions of this idea and suggest that none of them can be supported, either because the alleged normativity has nothing to do with normativity or because it cannot plausibly be said that meaning is normative in the sense suggested. I argue that contrary to received opinion, we don’t need normativity to secure the possibility of meaning. I conclude by considering the (...) repercussions of rejecting semantic normativity on three central issues: justification, communication, and naturalism. (shrink)

Externalism is widely endorsed within contemporary philosophy of mind and language. Despite this, it is far from clear how the externalist thesis should be construed and, indeed, why we should accept it. In this entry I distinguish and examine three central types of externalism: what I call foundational externalism, externalist semantics, and psychological externalism. I suggest that the most plausible version of externalism is not in fact a very radical thesis and does not have any terribly interesting implications for philosophy (...) of mind, whereas the more radical and interesting versions of externalism are quite difficult to support. (shrink)

The paper discusses the thesis of extended belief and its implications for the possibility of extending ordinary, personal level knowledge. A common worry is that knowledge will overextend, that there will be ‘cognitive bloat’. If the subject’s standing beliefs can be realized in devices such as notebooks and smart phones, what is there to prevent the conclusion that she knows everything stored on such devices? One response to this worry is to block the move from belief to knowledge, and argue (...) that these externally stored beliefs, although reliable, do not qualify as knowledge. I argue, instead, that the fundamental problem arises at the level of belief. We prevent bloating of knowledge by preventing the bloating of belief. To do so, I argue, we need to take seriously Clark and Chalmers’ suggestion that what is distinctive of belief is its role in folk psychological explanations. Paying attention to this role shows that the usual examples, such as Otto’s notebook information, do not qualify as beliefs. To qualify, the external information would have to be much more directly connected to, and deeply integrated into, the subject’s overall system of beliefs and desires. (shrink)

It is commonly held that there are internal links between understanding and assent such that being semantically competent with an expression requires accepting certain sentences as true. The paper discusses a recent challenge to this conception of semantic competence, posed by Timothy Williamson (2007). According to Williamson there are no understanding-assent links of the suggested sort, no internal connection between semantic competence and belief. I suggest that Williamson is quite right to question the claim that being semantically competent with an (...) expression e requires accepting a certain sentence S as true. However, Williamson does not merely wish to reject this version of the understanding-assent view, but the very idea that the connection with belief provides constitutive constraints on linguistic understanding and concept possession. This further move, I argue, is very problematic. Giving a plausible account of semantic competence requires accepting that there are constitutive links between understanding and assent, although these links should be construed holistically rather than atomistically. (shrink)

To gain legitimacy for climate change adaptation decisions, the distribution of responsibility for these decisions and their implementation needs to be grounded in theories of just distribution and what those a ected by decisions see as just. The purpose of this project is to contribute to sustainable spatial planning and the ability of local and regional public authorities to make well-informed and sustainable adaptation decisions, based on knowledge about both climate change impacts and the perceptions of residents and civil servants (...) on what constitutes a sustainable distribution of responsibility. Our aims are: (1) a better understanding of the practical implications of theories about just distribution of responsibility for the choice of local and regional climate adaptation measures; (2) knowledge about what residents and civil servants consider a sustainable distribution of responsibility for climate adaptation measures; and (3) a better understanding of conflicts concerning the distribution of responsibilities and systematic knowledge about the possibilities to manage them. In this interdisciplinary project, we study six municipalities and their residents, and two county administrative boards, all in Sweden, using mixed methods: value theory, document studies, interviews, focus groups, and surveys. (shrink)

The paper discusses whether the color terms should be given an externalist semantics. In the literature on the semantics of color terms externalism is standardly taken for granted, and Twin Earth style arguments play a central role. This is notable given that few people would claim that semantic externalism applies across the board, to all types of terms. Why, then, should the color terms belong with this group of terms? I argue that the standard externalist strategies, introduced by Tyler Burge (...) and Hilary Putnam, do not apply to these terms: The color terms do not function like natural kind terms, and the idea of semantic reliance on others does not apply to them. I conclude that the externalist arguments fail and that a version of internalism, more properly called ‘individualism’,applies to the color terms. (shrink)

Is understanding epistemic in nature? Does a correct account of what constitutes understanding of a concept mention epistemological notions such as knowledge, justification or epistemic rationality? We defend the view that understanding is epistemic in nature – we defend epistemological conceptions of understanding. We focus our discussion with a critical evaluation of Tim Williamson's challenges to epistemological conceptions of understanding in The Philosophy of Philosophy. Against Williamson, we distinguish three kinds of epistemological conceptions and argue that Williamson's arguments succeed against (...) only the most heavily committed kind, and leave the less heavily committed kinds untouched. Further, we argue that Williamson's elaboration of lessons from his arguments point in a direction opposite of his own conclusions and give vivid articulation and support to epistemological conceptions. We suggest also that skepticism about Williamson's larger metaphilosophical conclusions – according to which understanding plays no special role in the epistemology of philosophy – may be in order. (shrink)

Every quantum state can be represented as a probability distribution over the outcomes of an informationally complete measurement. But not all probability distributions correspond to quantum states. Quantum state space may thus be thought of as a restricted subset of all potentially available probabilities. A recent publication (Fuchs and Schack, arXiv:0906.2187v1, 2009) advocates such a representation using symmetric informationally complete (SIC) measurements. Building upon this work we study how this subset—quantum-state space—might be characterized. Our leading characteristic is that the inner (...) products of the probabilities are bounded, a simple condition with nontrivial consequences. To get quantum-state space something more detailed about the extreme points is needed. No definitive characterization is reached, but we see several new interesting features over those in Fuchs and Schack (arXiv:0906.2187v1, 2009), and all in conformity with quantum theory. (shrink)

During the last decade Jessica Brown has been one of the main participants in the on-going debate over the compatibility of anti-individualism and self-knowledge. It is therefore of great interest that she is now publishing a book examining the various epistemological consequences of anti-individualism. The book is divided into three sections. The first discusses the question of whether a subject can have privileged access to her own thoughts, even if the content of her thoughts is construed anti-individualistically. This section contains (...) a detailed and useful discussion not only of how we are to understand privileged access, but also of epistemological issues of more general import, such as the connection between knowledge and reliability. The second section focuses on various aspects of the problem of anti-individualism and reasoning, including an extensive discussion of the relation between anti-individualism and a Fregean account of content. The final section discusses the so-called reductio argument against compatibilism (i.e. the view that anti-individualism is compatible with a priori knowledge of one’s own thoughts), according to which compatibilism implies that we can have a priori knowledge of certain facts about the world that, intuitively, are not knowable that way. The book is very clearly written and structured. Readers unfamiliar with the debate will get a good sense of its broad contours and the various positions taken. Brown starts out by distinguishing different forms of anti-individualism. This is very helpful since it is quite clear that the term has come to be rather carelessly used, as if it referred to one particular thesis, whereas in fact a number of loosely related positions are labeled ‘antiindividualist’. At the outset she distinguishes three familiar anti-individualist theses: natural kind anti-individualism, social anti-individualism, and singular anti-individualism. These.. (shrink)

We present results from a single case study based on semi-structured interviews with a student (a boy in school year 3) diagnosed with autism spectrum disorder and his school staff after participating in a short and small-scale intervention carried out in a socio-economically disadvantaged Swedish elementary school in 2019. The student participated in a seven week long intervention with a total of 12 philosophical dialogues (ranging from 45 to 60 minutes). Two facilitators, both with years of facilitation experience and teacher (...) degree and at least BA in philosophy, facilitated the majority of the dialogues and mainly followed a ”routine” procedure. The student was interviewed in direct connection to the end of the intervention about his experiences from the dialogues and his perceptions about whether and how the dialogues had influenced him. The student’s two teachers, who had participated in the dialogues as participants, were interviewed as a pair, also in direct connection to the end of the intervention, while the school principal was interviewed two years after the study. These staff interviews concerned the staff’s experiences of the influence of the dialogues on the students within the intervention as well as transfer effects to other contexts in school. The data from the study include detailed elaborations from a student perspective of different effects on the student’s communicative and cognitive development, which are in several respects supported also by staff reports. The results show that the student was able, interested, and willing to participate in philosophical dialogues, and our data point to several positive outcomes for the student in the communicative and cognitive domains. (shrink)

For successful climate change adaptation, the distribution of responsibility within society is an important question. While the literature highlights the need for involving both public and private actors, little is still known of how citizens perceive their own and others’ responsibility, let alone the moral groundings for such perceptions. In this paper, we report the results of a survey regarding people’s attitudes towards different ways of distributing responsibility for climate change adaptation. The survey was distributed to citizens in six Swedish (...) municipalities and completed by 510 respondents. A large number of respondents wanted to assign responsibility for making decisions about and implementing adaptation measures to local governments, but also to property owners, whereas the national government was raised as responsible for setting decision boundaries and for financial support. The most preferred principles for a fair distribution of responsibility among the respondents were desert, ability, efficiency and need, while the principle of equal shares found less support. All principles received some support, indicating that it is necessary to consider several principles when distributing responsibility for climate change adaptation. Compared to earlier studies, this study shows more nuanced perceptions on who should be responsible and on what moral grounds. (shrink)

Distribution of responsibility is one of the main focus areas in discussions about climate change ethics. Most of these discussions deal with the distribution of responsibility for climate change mitigation at the international level. The aim of this paper is to investigate if and how these principles can be used to inform the search for a fair distribution of responsibility for climate change adaptation on the local level. We found that the most influential distribution principles on the international level were (...) in turn built on one or more of seven basic principles: (P1) equal shares, (P2) desert, (P3) beneficiary pays, (P4) ability, (P5) self-help, (P6) limited responsibility for the worst off, and (P7) status quo preservation. It was found that all the basic principles, but P1, P3, and P7, are to some extent translatable to local climate adaptation. Two major problems hamper their usefulness on the local level: (1) several categories of agents need to take on responsibility; and (2) emissions do not work as a base for all principles. P4, P5, and P6 are applicable to local adaptation without changes. P4 is of particular importance as it seems to solve the first problem. P2 is applicable only if the second problem is solved, which can be achieved by using risk of harm instead of emissions as the basis for desert. (shrink)

Ang layunin ng artikulong ito ay tuklasin ang konsepto ng pag-asa ng mga Pilipino sa suwerte sa pamamagitan ng pagtaya sa lotto. Tatalakayin ditto ang kahulugan ng mga paniniwala at saloobin ng mga Pilipino tungkol sa kapalaran at kayamanan, lalo na sa konteksto ng pagtaya sa lottery. Tinalakay din sa artikulo ang kahalagahan ng sikolohiyang Pilipino sa pagsusuri ng pag-asa ng mga Pilipino sa suwerte at lottery. Layunin ng artikulong ito na: (1) Malaman ang epekto ng paniniwala sa suwerte at (...) malas sa pagtaya sa lotto sa pangarap at pagkilos ng mga Pilipino sa iba't ibang aspeto ng buhay, (2) Paano nakakaapekto ang popularidad ng lotto sa mga mahihirap na sektor ng lipunan, at ano ang potensyal na mga banta at pinsala nito (3) Mga sikolohiyang Pilipinong masasalamin sa paniniwala ng mga Pilipino ukol sa lotto bilang isang instrumento ng pag-asang pangkabuhayan, at ano ang mga implikasyon nito sa lipunang Pilipino. Ang mga natuklasan at ang kanilang mga implikasyon ay maaaring mag-ambag sa ating pag-unawa sa mga pangunahing sanhi at epekto ng pag-asa ng mga Pilipino sa suwerte na may kaugnayan sa lotto, at maaaring humantong sa mga reporma at solusyon upang matugunan ang mga kaugnay na isyu. Sa huli, ang artikulong ito ay naglalayong magbigay ng mas malalim na kaalaman at pag-unawa sa kulturang Pilipino ng pag-asa at paniniwala na may kaugnayan sa suwerte at kapalaran. (shrink)

Art is saturated with cultural significance. Considering the full spectrum of ways in which art is colored by cultural associations raises a variety of difficult and fascinating philosophical questions. This curriculum guide focuses in particular on questions that arise when we consider art as a form of cultural heritage. Organized into four modules, readings explore core questions about art and ethics, aesthetic value, museum practice, and art practice. They are designed to be suitable for use in an introduction to philosophy (...) of art, as well as in more topically focused courses, particularly on topics concerning the ethics and politics of art. (shrink)

Åsa Burman has recently introduced the important notion of telic power and differentiated it from deontic power in an attempt to build a bridge between ideal and non-ideal social ontology. We find Burman’s project promising but we argue that more is to be done to make it entirely successful. First, there is a palpable tension between Burman’s claim that telic power can be ontologically independent of deontic power and her examples, which suggests that these forms of power share the same (...) basis. Second, it is not completely clear how telic power specifically helps non-ideal social ontologists explain oppression. We offer solutions to both problems. First, we question Burman’s arguments for the conclusion that telic power can exist without deontic power. Burman contends that this is possible because some social roles involving telic power can exist independently of institutions as sets of constitutive rules, which are––in her opinion––the source of deontic power. Burman’s arguments are not persuasive because they disregard the possibility that all social roles involve deontic power, whether or not they are institutional. Second, we argue that while the exercise of deontic power requires a collective recognition of the social roles of the interacting agents and, therefore, a recognition of the associated norms, the exercise of telic power does not require recognition of the relevant norms. This is why invoking telic power is particularly useful in explaining how oppression and injustice can arise. Lastly, we suggest that the relation between teleological normativity and telic power has not been fully clarified by Burman and requires a deeper analysis. (shrink)

Guru Nanak, in his hymns of Jap, Asa di Var, Siddh Gosht and Maru Sohilé has shown an incredible understanding of the mystery of creation. It is fascinating to note that some of the concepts/theories expressed in these Banis were not known to modern science until the eighteenth century. In this article, Guru Nanak's ideas about the Vastness of the Universe, the Origin of life, and Earth's support in space have been described. It is pointed out that even scientists enunciate (...) on the vastness of the universe, the origin of life on earth and the existence of natural laws (e.g. the law of gravitation etc) to provide support to the earth in space. It is obvious that Guru Nanak’s viewpoint about these topics is in consonance with the currently prevalent scientific viewpoints. In this way, one can safely observe that Guru Nanak’s ideas were the forerunner of the modern scientific tradition. (shrink)

Åsa Maria Wikforss has proposed a response to Burge's thought-experiments in favour of social externalism, one which allows the individualist to maintain that narrow content is truth-conditional without being idiosyncratic. The narrow aim of this paper is to show that Wikforss' argument against social externalism fails, and hence that the individualist position she endorses is inadequate. The more general aim is to attain clarity on the social externalist thesis. Social externalism need not rest, as is typically thought, on the possibility (...) of incomplete linguistic understanding or conceptual error. I identify the unifying principle that underlies the various externalist thought-experiments. (shrink)

Artificial Social Agents (ASAs), which are AI software driven entities programmed with rules and preferences to act autonomously and socially with humans, are increasingly playing roles in society. As their sophistication grows, humans will share greater amounts of personal information, thoughts, and feelings with ASAs, which has significant ethical implications. We conducted a study to investigate what ethical principles are of relative importance when people engage with ASAs and whether there is a relationship between people’s values and the ethical principles (...) they prioritise. The study uses scenarios, embedded with the five AI4People ethical principles (Beneficence, Non-maleficence, Autonomy, Justice, and Explicability), involving ASAs taking on roles traditionally played by humans to understand whether these roles and behaviours (including dialogues) are seen as acceptable or unacceptable. Results from 268 participants reveal the greatest sensitivity to ASA behaviours that relate to Autonomy, Justice, Explicability, and the privacy of their personal data. Models were created using Schwartz’s Refined Values as a possible indicator of how stakeholders discern and prioritise the different AI4People ethical principles when interacting with ASAs. Our findings raise issues around the ethical acceptability of ASAs for nudging and changing behaviour due to participants’ desire for autonomy and their concerns over deceptive ASA behaviours such as pretending to have memories and emotions. (shrink)

The ASA’s criticism serves as a reminder that organizations must align their actions with their environmental claims to contribute to environmental betterment genuinely. Otherwise, that will not be a pursuit of eco-surplus culture but a greenwashing culture that keeps distancing the business sector from achieving the environmental semiconducting principle.

Several recent results on the aggregation of judgments over logically connected propositions show that, under certain conditions, dictatorships are the only propositionwise aggregation functions generating fully rational (i.e., complete and consistent) collective judgments. A frequently mentioned route to avoid dictatorships is to allow incomplete collective judgments. We show that this route does not lead very far: we obtain oligarchies rather than dictatorships if instead of full rationality we merely require that collective judgments be deductively closed, arguably a minimal condition of (...) rationality, compatible even with empty judgment sets. We derive several characterizations of oligarchies and provide illustrative applications to Arrowian preference aggregation and Kasher and Rubinsteinís group identification problem. (shrink)

Suppose the members of a group (e.g., committee, jury, expert panel) each form a judgment on which worlds in a given set are possible, subject to the constraint that at least one world is possible but not all are. The group seeks to aggregate these individual judgments into a collective judgment, subject to the same constraint. I show that no judgment aggregation rule can solve this problem in accordance with three conditions: “unanimity,” “independence” and “non-dictatorship,” Although the result is a (...) variant of an existing theorem on “group identification” (Kasher and Rubinstein, Logique et Analyse 160:385–395, 1997), the aggregation of judgments on which worlds are possible (or permissible, desirable, etc.) appears not to have been studied yet. The result challenges us to take a stance on which of its conditions to relax. (shrink)

Whereas many others have scrutinized the Allais paradox from a theoretical angle, we study the paradox from an historical perspective and link our findings to a suggestion as to how decision theory could make use of it today. We emphasize that Allais proposed the paradox asa normative argument, concerned with ‘the rational man’ and not the ‘real man’, to use his words. Moreover, and more subtly, we argue that Allais had an unusual sense of the normative, being concerned not so (...) much with therationality of choicesas with therationality of the agent as a person. These two claims are buttressed by a detailed investigation – the first of its kind – of the 1952 Paris conference on risk, which set the context for the invention of the paradox, and a detailed reconstruction – also the first of its kind – of Allais’s specific normative argument from his numerous but allusive writings. The paper contrasts these interpretations of what the paradox historically represented, with how it generally came to function within decision theory from the late 1970s onwards: that is, as an empirical refutation of the expected utility hypothesis, and more specifically of the condition of von Neumann–Morgenstern independence that underlies that hypothesis. While not denying that this use of the paradox was fruitful in many ways, we propose another use that turns out also to be compatible with an experimental perspective. Following Allais’s hints on ‘the experimental definition of rationality’, this new use consists inletting the experiment itself speak of the rationality or otherwise of the subjects. In the 1970s, a short sequence of papers inspired by Allais implemented original ways of eliciting the reasons guiding the subjects’ choices, and claimed to be able to draw relevant normative consequences from this information. We end by reviewing this forgotten experimental avenue not simply historically, but with a view to recommending it for possible use by decision theorists today. (shrink)

Normativists about belief hold that belief formation is essentially rule- or norm-guided. On this view, certain norms are constitutive of or essential to belief in such a way that no mental state not guided by those norms counts as a belief, properly construed. In recent influential work, Kathrin Glüer and Åsa Wikforss develop novel arguments against normativism. According to their regress of motivations argument, not all belief formation can be rule- or norm-guided, on pain of a vicious infinite regress. I (...) argue that the regress of motivations argument is unsuccessful: an appeal to the notion of blind rule-following, drawn from a plausible interpretation of Ludwig Wittgenstein’s remarks on rule-following, stops the regress of motivations in its tracks. (shrink)

Previzualizare carte Așa cum este definită eugenia, este foarte dificil de făcut o diferențiere clară între știință (medicină, ingineria genetică) și eugenie. Și de stabilit o linie peste care ingineria genetică nu ar trebui să treacă, conform unor norme morale, juridice și religioase. Atâta timp cât acceptăm ajutorul geneticii în găsirea unor modalități de combatere a cancerului, diabetului sau HIV, acceptăm în mod implicit și eugenia pozitivă, conform definiției actuale. Și atâta timp cât acceptăm screening-ul genetic, și intervenții asupra fătului (...) nenăscut, sau avortul, acceptăm în mod implicit și eugenia negativă. În plus, la nivel de guverne, deși oficial eugenia este repudiată, ea a fost legalizată în foarte multe țări până de curând, și încă mai este acceptată și legalizată, chiar dacă în forme mai subtile, și în prezent. CUPRINS Eugenia - Istorie - - Origine și dezvoltare - - Nazismul și declinul eugeniei - - Renașterea moderna a eugeniei - Semnificații și tipuri - - Metode de implementare - Argumente - - Eficacitate - - Pierderea diversității genetice - - Etica - - - Opoziţia - - - Suport Istoria eugeniei - Istorie - - Filosofii pre-galtoniene - - Teoria lui Galton - - Charles Davenport - - Regatul Unit - - Statele Unite - - Australia - - Brazilia - - - Fundația Rockefeller în Brazilia - - Canada - - Germania - - - Coloniile germane din Africa - - - Coloniile germane din Pacific - - - Caraibe și America de Sud - - Japonia - - Coreea - - China - - Singapore - - Alte țări - - Marginalizarea după al doilea război mondial - Eugenica modernă, ingineria genetică și reevaluarea etică - - Cipru - - China - - Japonia - - Rusia - - Statele Unite - - Israel - - Reevaluarea etică Darwinismul social - Originea termenului - Utilizare - Susținătorii - Ipoteze legate de schimbarea și evoluția socială Noua eugenie - Istorie - Critică - Semiotica - Genetica și avortul - - Legalitatea avortului selectiv - - Testarea genetică pentru sindromul Down - - Susținătorii avortului selectiv al persoanelor cu dizabilități - - Opoziția față de avortul selectiv al persoanelor cu dizabilități Diagnoza genetică de preimplantare - Probleme etice - - Dizabilităţi - - Trăsături intersex - Obiecții religioase - Factori psihologici Etica eugeniei Viitorul eugeniei Referințe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

Foundational theories of mental content seek to identify the conditions under which a mental representation expresses, in the mind of a particular thinker, a particular content. Normativists endorse the following general sort of foundational theory of mental content: A mental representation r expresses concept C for agent S just in case S ought to use r in conformity with some particular pattern of use associated with C. In response to Normativist theories of content, Kathrin Glüer-Pagin and Åsa Wikforss propose a (...) dilemma, alleging that Normativism either entails a vicious regress or falls prey to a charge of idleness. In this paper, I respond to this argument. I argue that Normativism can avoid the commitments that generate the regress and does not propose the sort of explanation required to charge that its explanation has been shown to be problematically idle. The regress-generating commitment to be avoided is, roughly, that tokened, contentful mental states are the product of rule-following. The explanatory task Normativists should disavow is that of explaining how it is that beliefs and other contentful mental states are produced. I argue that Normativism, properly understood as a theory of content, does not provide this kind of psychological explanation, and therefore does not entail that such explanations are to be given in terms of rule-following. If this is correct, Normativism is not the proper target of the dilemma offered by Glüer-Pagin and Wikforss. Understanding why one might construe Normativism in the way Glüer-Pagin and Wikforss must, and how, properly understood, it avoids their dilemma, can help us to appreciate the attractiveness of a genuinely normative theory of content and the importance of paying careful attention to the sort of normativity involved in norm-based theories of content. (shrink)

Fotografiile acestui album s-au adunat, neprogramatic și fără pretenții artistice, în timpul recentei vizite pe care am făcut-o în România, în vara anului 2023. O vizită cu inima îngreunată de dor. Drumurile mele s-au întins mai mult pe Dunăre și pe Olt, de-a stânga și de-a dreapta acestor ape care au desenat și determinat o bună parte din istoria românilor. Instanțele foto sunt surprinse în și împrejurul Orșovei, Drobetei Turnu Severin, Cazanelor Dunării, Craiovei și Bălceștilor natali. Textele însoțitoare sunt eboșe (...) cu tentă poetică, așa cum le-au inspirat, instant, locurile văzute, oamenii (re)întâlniți și sentimentele prezente/trezite/reamintite în sufletul autorului. (shrink)

Content-externalism is the view that a subject’s relations to a context can play a role in individuating the content of her mental states. According to social content-externalists, relations to a socio-linguistic context can play a fundamental individuating role. Åsa Wikforss has suggested that ‘social externalism depends on the assumption that individuals have an incomplete grasp of their own concepts’ (Wikforss 2004, p. 287). In this paper, I show that this isn’t so. I develop and defend an argument for social content-externalism (...) which does not depend on this assumption. The argument is animated by strands of thought in the later work of Wittgenstein. In addition to demonstrating that social externalists are not necessarily committed to thinking that a subject can have thoughts involving concepts which she incompletely understands, this argument is important insofar as it: (1) supports a form of content-externalism with extended scope; (2) avoids the controversy surrounding the claim that subjects can think with concepts which they incompletely understand; and (3) situates Wittgenstein’s later work with respect to contemporary debates about content-externalism. (shrink)

The U.S. Supreme Court's majority opinion in Vacco v. Quill assumes that the principle of double effect explains the permissibility of hastening death in the context of ordinary palliative care and in extraordinary cases in which painkilling drugs have failed to relieve especially intractable suffering and terminal sedation has been adopted as a last resort. The traditional doctrine of double effect, understood as providing a prohibition on instrumental harming as opposed to incidental harming or harming asa side effect, must be (...) distinguished from other ways in which the claim that a result is notintended might be offered as part of ajustification for it. Although double effectmight appropriately be invoked as a constrainton ordinary palliative care, it is not clearthat it can be coherently extended to justifysuch practices as terminal sedation. A betterapproach would reconsider double effect'straditional prohibition on hastening death as ameans to relieve suffering in the context ofacute palliative care. (shrink)

Abstract Charles Darwin, in his discussions with Asa Gray and in his published works, doubted whether God could so arrange it that exactly the desired contingent events would occur to cause particular outcomes by natural selection. In this paper, I argue that even a limited or neo-Leibnizian deity could have chosen a world that satisfied some arbitrary set of goals or functions in its outcomes and thus answer Darwin's conundrum. In more general terms, this supports the consistency of natural selection (...) with providentialism, and makes “theistic evolutionism” a coherent position to hold. (shrink)

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca Anul Omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, dar și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Având în vedere tema propusă de organizatorii acestei dezbateri, dar și anumite reacții negative după Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat în Creta între 18–26 iunie 2016, prezentarea mea va avea ca subiect legătura dintre Biserica Ortodoxă Română și Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) (...) în perioada comunistă dintre anii 1948–1989. Voi analiza critic anumite momente cheie din istoria acestei legături, care au lăsat anumite amprente în istoria Bisericii Ortodoxe Române și de care nu trebuie să uităm așa curând. În același timp, personalitățile care au marcat această perioadă nu pot fi trecute cu vederea, printre care personalitatea Părintelui Patriarh, Justinian Marina, rămâne una de amintit. (shrink)

În acest studiu, îmi propun să arăt că modelul social intuiţionist al judecăţii morale propus de Haidt este la rândul său prea restrictiv faţă de influenţa raţionării morale, poate tot aşa cum modelul raţionalist subestima influenţa emoţiilor morale. Mai întâi, voi prezenta modelul raţionalist despre natura judecăţii morale şi voi evidenţia rezultatele empirice care au contribuit la erodarea sa. Apoi, voi prezenta şi critica modelul social intuiţionist revigorat de revoluţia „afectivă” din psihologia morală, argumentând că rezultatele din psihologia experimentală, neuroştiinţă (...) şi psihologia evoluţionistă acordă raţionării morale o influenţă cauzală mai mare decât admite Haidt. (shrink)

Altruisme pada makhluk sosial, selain manusia, selalu menjadi topik yang menarik. Satu dari contoh tipikalnya adalah semut pekerja – semut mandul yang bekerja tanpa kenal lelah demi ratu mereka. Bisa dibilang, evaluasi menurut asas biaya-manfaat dalam sistem koloni semut sedang berlangsung di tingkat kolektif dan bukan tingkat individu. Perlu dicatat bahwa hal ini secara biologis lebih merupakan batasan yang “keras” daripada pilihan yang bersifat “pribadi”. Perilaku altruistik yang dipilih secara alami pada hewan bermanfaat bagi kelangsungan hidup dan reproduksi spesies yang (...) membawa biaya individu (pengorbanan). Secara keseluruhan, perilaku seperti ini disebut altruisme biologis [1]. Niat dan perilaku manusia sering kali merupakan gabungan yang jauh lebih rumit dari naluri biologis dan kognisi tingkat lanjut. Perilaku altruistik pada manusia yang banyak ditemukan telah dikaitkan secara positif dengan kebahagiaan, kesehatan mental yang lebih baik, dan kesehatan fisik yang lebih baik, yang disarankan selaras dengan prinsip biologis dan evolusioner alam [2]. Dalam sebuah studi di tahun 2019 yang diterbitkan dalam Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), peneliti menemukan bahwa perilaku altruistik dapat menghilangkan rasa sakit fisik dengan mengurangi aktivitas otak di dorsal anterior cingulate cortex dan bilateral insula dalam merespon rangsangan yang menyakitkan [3]. (shrink)

În lucrarea noastră despre însemnările lui Mircea Eliade cu privire la Sfântul Grigorie Palama şi la isihasm am încercat să propunem o altfel de abordare a învăţăturii ortodoxe, aşa cum a fost ea formulată în secolul al paisprezecelea. Dacă abordarea teologică este cea care scoate la iveală frumuseţea învăţăturii ortodoxe, ideile Sfântului Grigorie Palama fiind o continuare a tradiţiei creştine din primele secole, încercarea de a compara aceste învăţături, ca şi a tradiţiei isihaste, cu alte învăţături şi tradiţii, este un (...) subiect spre care se îndreaptă tot mai mulţi cercetători. Mircea Eliade, dincolo de formarea sa în spaţiul creştinismului ortodox, aşa cum remarcă din ce în ce mai mulţi cercetători ai operei sale, este un istoric al religiilor a cărui abordare este atât nouă, cât şi continuatoarea vechii cercetări fenomenologice. Mai mult decât atât, chiar dacă sunt destule voci care contestă acest lucru, Mircea Eliade rămâne unul dintre cei mai mari istorici ai religiilor din toate timpurile. În analiza operelor la care ne-am oprit în studiul nostru, Eliade scoate în evidenţă asemănările, dar mai ales deosebirile ce există între învăţătura isihastă şi anumite practici specifice altor tradiţii religioase. Astfel sunt însemnările despre Yoga, în care savantul, analizând practicile indiene, le compară cu cele din isihasm, subliniind diferenţele aşa cum se desprind din studiul celor două tradiţii. O părere asemănătoare se desprinde şi din analiza luminii mistice, prezentă în majoritatea religiilor lumii. Eliade evidenţiază asemănările, dar şi deosebirile cu privire la felul în care lumina mistică este percepută în creştinism şi în alte tradiţii. Studiul istoric asupra isihasmului şi a personalităţii Sfântului Grigorie Palama, prezent în Istoria credinţelor şi ideilor religioase, se îmbină cu studiul fenomenologic din celelalte surse. În ceea ce priveşte operele publicate după dispariţia savantului de origine română, Enciclopedia religiilor şi Dictionarul religiilor, se pot observa atât continuităţi cât şi discontinuităţi. Dicţionarul cuprinde, în mare parte, gândirea lui Culianu şi mai puţin pe cea a maestrului său, deşi urme ale acesteia sunt încă evidente. În Enciclopedie, capitolele despre Sfântul Grigorie Palama şi isihasm sunt semnate de cercetători ale căror opere au fost folosite de Eliade în scrierile precedente, subliniind astfel legăturile cu preocupările savantului în acest domeniu. Dincolo de concluziile studiului, trebuie să spunem că această cercetare este importantă şi dintr-un alt punct de vedere: în disciplina Istoria religiilor, a compara mai multe religii sau părţi din tradiţiile religioase ale lumii rămâne o metodă esenţială, evidenţiind importanţa creştinismului în lumea contemporană. (shrink)

The objective of this paper is twofold. First, it aims to contribute to the debate about the normativity of meaning not by means of providing and defending new arguments, but by analysing and reflecting on some of the presuppositions and seemingly irresolvable dialectical points of disagreement. Second, it seeks to achieve the first aim by critically engaging with some of the objections raised against semantic normativity by anti-normativists like Kathrin Glüer, Anandi Hattiangadi and Åsa Wikforss as well as discussing some (...) of the ideas defended by normativists like Hans-Johann Glock, Severin Schroeder and Daniel Whiting. The upshot of the discussion is meant to provide a clearer representation of some of the arguments and concepts that guide the debate, though the proposed analysis, if correct, should also add some support for the normativist’s case. (shrink)

Dialectica, un proces care ne conduce la cunoașterea formelor și în final la cea mai înaltă formă a Binelui, prin discuție, raționament, chestionare și interpretare, a preocupat filosofii încă din antichitate. Socrate a practicat dialectica prin metoda dialogului oral, ceea ce el numea arta „nașterii sufletelor” (o metodă numită și maieutică, sau metoda lui Elenchus), care putea duce, în funcție de intenția lui Socrate, la confirmarea sau infirmarea unor afirmații, sau la așa-numitele „aporii” în care nu se ajungea la o (...) concluzie definitivă. La Platon, dialectica este un tip de cunoaștere, cu rol rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Ea implică și ordonarea conceptelor în genuri și specii prin metoda divizării, și îmbrățișează multiplicitatea în unitate, fiind folosită pentru a înțelege „procesul total al iluminării, prin care filozoful este educat astfel încât să realizeze cunoașterea binelui suprem, a Formei Binelui”. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.22933.60641. (shrink)

În acest articol încerc să argumentez opinia că, așa cum este definită eugenia, este foarte dificil de făcut o diferențiere clară între știință (medicină, ingineria genetică) și eugenie. Și de stabilit o linie peste care ingineria genetică nu ar trebui să treacă, conform unor norme morale, juridice și religioase. Atâta timp cât acceptăm ajutorul geneticii în găsirea unor modalități de combatere a cancerului, diabetului sau HIV, acceptăm în mod implicit și eugenia pozitivă, conform definiției actuale. Și atâta timp cât acceptăm (...) screening-ul genetic, și intervenții asupra fătului nenăscut, sau avortul, acceptăm în mod implicit și eugenia negativă. În plus, la nivel de guverne, deși oficial eugenia este repudiată, ea a fost legalizată în foarte multe țări până de curând, și încă mai este acceptată și legalizată, chiar dacă în forme mai subtile, și în prezent. În Introducere definesc termenul și modurile de clasificare. Urmează Istoria eugeniei pornind din perioada antică, introducerea eugeniei de Francis Galton, practica eugeniei ca politică de stat în diverse țări, și eugenia actuală (eugenia liberală). Analizez apoi diverse probleme ridicate de Etica eugeniei liberale, și am dezvoltat o secțiune aparte pentru Viitorul eugeniei, cu accent pe proiectul genomului uman. În final, în secțiunea Concluzii expun opiniile personale cu privire la practica actuală a eugeniei. Am folosit ca surse principale de investigație articolele lui Kenneth M. Ludmerer, ”American Geneticists and the Eugenics Movement: 1905-1935”, Kathy J. Cooke, ”Duty or Dream? Edwin G. Conklin's Critique of Eugenics and Support for American Individualism”, Jonathan Anomaly, ”Defending Eugenics”, John R. Harding Jr. ”Beyond Abortion: Human Genetics and the New Eugenics”, Michael Boulter, ”Bloomsbury Scientists”, Chapter Title: The rise of eugenics, 1901–14, Michael Ruse and Edward O. Wilson, ”Moral Philosophy as Applied Science” și Goering, Sara, "Eugenics". (shrink)

Ca actor pe scena internațională, UE trebuie să facă fată noilor pericole, amenințări și provocări, cu atât mai mult cu cât urmărește să joace un rol în securitatea globală ceea ce implică asumarea de responsabilități sporite, așa cum sunt prezentate în anexă. Mediul global este caracterizat prin insecuritate, astfel Uniunea Europeană are nevoie de un mecanism complex de management al crizelor. Dezvoltarea unei astfel de capabilități atrage de la sine o altă problemă majoră, dezvoltarea unei capabilități a Uniunii. Există pericolul (...) ca această nouă capabilitate să dubleze NATO sau există pericolul ca Uniunea să își dezvolte o capacitate dar fără puterea de a o proiecta. Un conflict ce se întrevede în viitor este între președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, în opinia unor eurosceptici. Dezvoltarea acestor capabilități este necesară Uniunii ce se dorește un important actor pe scena internațională. (shrink)

Guru Nanak in his hymns of Jap, Asa di Var, Siddh Gosht and Maru Sohilé has shown an incredible understanding of the mystery of creation. It is fascinating to note that some of the concepts/theories expressed in these Banis were not known to modern science until the eighteenth century. In this way, one can safely observe that Guru Nanak’s ideas were the forerunner of the modern scientific tradition. In this article, the ideas about the physical world as mentioned in Guru (...) Nanak’s hymns have been analyzed. It is concluded that Guru Nanak has pointed out very clearly that it is not possible to know the exact time of the creation by any means. Even with the use of very advanced scientific techniques available in the twenty-first century, it has not been possible to arrive at the truth of the subject. Obviously, Guru Nanak’s ideas about the creation of the material world (Universe) propounded about 500 years ago are in consonance with modern scientific thoughts. (shrink)

Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul (...) pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”. (shrink)

Introduction to a collection of essays that celebrate the fiftieth anniversary of Quine's paper "Two Dogmas of Empiricism". Contributor: Herbert Schnädelbach, Paul A. Boghossian, Kathrin Glüer, Verena Mayer, Christian Nimtz, Åsa Maria Wikforss, Hans-Johann Glock, Peter Pagin, Tyler Burge, Geert Keil und Donald Davidson.

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

Lucrările în care Pr. Dumitru Stăniloae analizează spiritualitatea românească, fie că este vorba de cele din perioada interbelică sau de cele de dinainte şi după 1989, reprezintă încercări ale marelui teolog, o voce respectate în toate mediile culturale din ţară şi străinătate, de a schiţa caracteristicile esenţiale ale poporului român şi drumul pe care acesta trebuie să-l urmeze în cadrul noilor structuri europene fără a-şi pierde identitatea culturală şi spirituală. Ideile Pr. Stăniloae trebuie analizate în această direcţie şi comparate cu (...) ale altor gânditori din perioadele în care a fost tratată tema elementelor specifice româneşti care să facă posibilă viaţa acestui popor într-un mediu de multe ori ostil. Pe de altă parte, gândirea teologului român se dovedeşte a fi unitară, ideile formulate în perioada de tinereţe fiind preluate şi amplificate structural la vârsta maturităţii. Însemnările Pr. Stăniloae referitoare la satul românesc pot fi extinse asupra tuturor caracteristicilor spirituale naţionale, reprezentând cheia de înţelegere a perspectivei marelui teolog: „Se cuvine să vedem spiritualitatea satului românesc aşa cum a fost trăită în tot cursul istoriei poporului român, spre a încuraja persistarea în ea, împotriva ispitelor influenţelor străine care ameninţă să ne desfiinţeze ca neam cu propria noastră fiinţă”. (shrink)

În prezent, datele sunt generate peste tot, precum YouTube, Tumblr, Reddit, Facebook, WhatsApp FacebookNS, Twitter, Instagram, Gmail, LinkedIn și Academia. Înțelegerea acestor date este foarte importantă, deoarece aceasta este o entitate crucială și foarte importantă a unei organizații, națiuni și instituții. Analiza și vizualizările seturilor de date pot oferi noi tendințe în afaceri, politică, sau intelligence, pot preveni bolile și pot modela pentru a prognoza paradigmele viitoare și a combate criminalitatea, și așa mai departe. În acest moment, cel mai utilizat (...) instrument pentru descoperirea, analiza și vizualizarea datelor, este Tableau. Tableau este unul dintre cele mai rapide instrumente de business intelligence. Este rapid de implementat, ușor de învățat și foarte util pentru un utilizator. (shrink)

This thesis is primarily an attempt at solving some issues in Schopenhauer’s theory of salvation. My aim is to provide ways in which Schopenhauer’s soteriology could work. It is a partially reconstructive project in that I will be bringing to the forefront some of Schopenhauer’s assertions at the expense of others. My aim is to show that we are able to provide a much more cohesive and satisfying reading of Schopenhauer’s philosophical project if we let go of some of the (...) more orthodox assumptions in the Schopenhauer scholarship – chief amoung these being that Schopenhauer is committed to the view that the will constitutes ultimate reality. While this reading is a departure from the vast majority of the traditional readings of Schopenhauer’s philosophy, I believe it has the twin advantages of both aligning Schopenhauer’s thought much closer with the eastern traditions he believes his work is in sympathy with, and ultimately, providing a new platform from which to assess the ‘traditional’ reading of Schopenhauer’s thought as ‘hopelessly pessimistic’. It is my contention that while it remains true that Schopenhauer is very much a pessimist about the world as manifested will, it is the perceived difficulties of his philosophy of salvation that have provided the most significant road block preventing critics from seeing that there are dimensions to Schopenhauer’s thought that cannot so easily be labelled as either pessimistic or optimistic. This thesis is an attempt to shed light on possible new readings of Schopenhauer’s project in light of attempts to resolve issues in his soteriology. I begin with the question – why do we need saving? I attempt to answer this through an analysis of the terms ‘will’, ‘will-to-life’ and ‘affirmation and negation of the will-to-life’. Next, I attempt to argue that the will should not be seen as ultimate reality in Schopenhauer’s system and that this is both closer to the account which Schopenhauer himself was inclining towards later in his writings as well asa necessary sacrifice in order to save Schopenhauer from more problematic inconsistencies. I next attempt to solve inconsistencies in Schopenhauer’s account of personal identity. I argue that there can only be a denial of the will-to-life if there is more to our identity than willing. I will also examine the possibility of a denial of the will-to-life at all. I will be engaging with recent scholarship from Christopher 3 Janaway on the possibility of negating the will-to-life and the implications of this for Schopenhauer’s account of willing. I will then attempt to resolve the on-going debate in the secondary literature concerning Schopenhauer’s ethical pronouncements and his theory of the negation of the will-to-life. I will argue, contrary to Sandra Shapshay and Tristan Ferrell, that it is possible to be one in whom the will has denied itself while remaining one who wills ethically and that this can be the case if we focus our attention on what Schopenhauer may truly mean by a compassionate will to help others. Next, I will be asking why exactly it is good to be one in whom the will has denied itselfand what this means for our understanding of value for the will-less subject. Finally, I will be focusing on Schopenhauer’s pessimism and how a new reading of Schopenhauer’s soteriology means that we can introduce new ways of assessing both the world as well as the place of Schopenhauer’s philosophical system within it. Ultimately, I will conclude that any interpretation of Schopenhauer’s philosophy presents the scholar with a choice and that we are subsequently only able to make new evaluative assessments on Schopenhauer’s philosophy, as well push back against the charge that it is wholly pessimistic, if we choose to accept major revisions to his metaphysics of the will. However, because Schopenhauer himself seemed to be moving towards such revisions, we should not be afraid of doing so either. (shrink)

Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

Desfăşurând harta lumii -/- Istoria şi geografia sunt lecţii pe care omenirea le-a învăţat, dar nu le-a respectat. Adesea surprinzătoare, istoria ne oferă exemple de măreţie şi de uimitor declin. Geografia ne arată cum se pot dezvolta popoarele lumii dacă sunt ajutate de mediul înconjurător. Studierea acestor lecţii ne oferă un paradox. State cu o istorie bogată, dar cu o geografie dezavantajoasă, au devenit mari puteri economice şi tehnologice ‒ un exemplu clasic este Japonia. State cu o istorie şi cu (...) o civilizaţie nu atât de bogată sunt exemple de prosperitate datorită unei geografii avantajoase ‒ Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite. Un singur stat a putut să înmănuncheze aceste lecţii şi să devină cea mai mare putere cunoscută a lumii ‒ Statele Unite ale Americii. Stat cu un destin manifest şi cu o dorinţă de a arăta lumii că libertatea este cel mai de preţ lucru. Am desfăşurat harta lumii şi am rămas uluit de ce am observat. Regiuni pline de resurse care se afundă într-o subdezvoltare uluitoare ‒ Africa, Rusia şi America Latină ‒ şi regiuni cu resurse puţine şi cu o dezvoltare impresionantă ‒ Japonia, Germania, China şi, într-o anumită măsură, şi Statele Unite ale Americii. Dacă nu ne putem alege geografia, putem măcar să ne facem istoria. După acest dicton s-au condus multe state care şi-au dorit să atingă un nivel înalt de civilizaţie. Totuşi, de acest clivaj? O sumedenie de răspunsuri ne vin în minte: model cultural, arhetip civilizaţional, dorinţa de a se dezvolta. Toate aceste state au trăit în realitatea pe care şi-au creat-o, dar şi în utopia la care au visat. Lumea este condusă de vise şi speranţe, refuzând realitatea. Expansiunea islamului este paradigma utopică a mântuirii tuturor, expansiunea capitalistă este utopia dezvoltării lumii şi avansului civilizaţiei iar utopia democratică este dorinţa ascunsă a omului de a fi egal cu toţi ceilalţi. Toate aceste utopii formează din actuala lume în care trăim o lume conflictuală, o lume avidă de resurse, o lume în care puterea este mai importantă decât modelul civilizaţional. Am denumit această carte Noua Utopie după ce am deschis cartea de istorie a lumii şi am desfăşurat harta lumii, realizând că fiecare popor şi-a format propriul său vis. Conflictul izbucnit în lume a fost declanşat de reala dorinţă a fiecărui popor de a-şi exprima liber propriul vis. Fiecare vis s-a întâlnit cu alt vis şi aşa a ieşit o realitate deformată, în care popoarele lumii, cu structură bio-genetică asemănătoare, au intrat într-un conflict fratricid, care modelează această lume în care trăim. Când scriu aceste rânduri o serie de evenimente ne-au demonstrat că utopia globalistă a lumii este desuetă şi că se revine la o nouă eră a naţionalismelor. De ce am numit aceste idei filosofice, politice şi morale utopii? Pentru că niciuna dintre aceste idei nu poate exprima, în mod real şi concret, dimensiunea realităţii în care trăim. -/- Dr. Alexandru Cristian. (shrink)

Analiștii se află în domeniul "cunoașterii". Activitatea de informații se referă la cunoaștere și tipurile de probleme abordate sunt probleme de cunoaștere. Așa că avem nevoie de un concept de lucru bazat pe cunoaștere. Avem nevoie de o înțelegere de bază a ceea ce știm și cum știm, ce nu știm, și chiar ce se poate cunoaște și ce nu se poate cunoaște. Analiza informațiilor implică "transformarea faptelor disparate în concluzii concentrate". Analiza ar trebui să ofere o bază utilă pentru (...) conceptualizarea funcțiilor activității de informații, dintre care cele mai importante sunt "estimarea" și "predicția". DOI: 10.13140/RG.2.2.25534.84807. (shrink)

Estamos cansados das utopias. Estamos cansados das utopias literárias e dos devaneios sobre a Cidade ideal: as utopias em ação que foram os totalitarismos do século XX nos nausearam. Os horrores reais de uns nos impedem de sonhar com os outros. Nossas antigas utopias De Platão a Thomas More, de Étienne Cabet a Fourier, as utopias falavam da rejeição do presente e do real: “Existe o mal na comunidade dos homens”. Mas não lhe contrapunham o futuro nem o possível; elas (...) descreviam um impossível desejável: “Seria bom viver lá!”. Não eram programas políticos planejando meios de atingir um objetivo racional. Contentavam-se em querer o melhor. E mais valia o Bem nunca obtido a um Mal menor amanhã. As utopias eram revolucionárias, mas em palavras: “Os homens vivem assim, sempre viveram assim, deveriam viver de outra forma”. Todas as utopias comunistas do século XIX foram assim. Quando se tratava de arregaçar as mangas, havia um esforço para criar à distância, e durante um certo período, uma pequena comunidade real mais ou menos em conformidade com o sonho. Os utopistas eram revolucionários quando não eram realistas, e quando eram realistas não eram revolucionários. Nunca visaram a eliminar o Mal para sempre e derrubar as comunidades políticas existentes para instaurar o Bem. Por exemplo, Étienne Cabet, com seu comunismo cristão, imaginou a cidade ideal de Icária e tentou fundar uma colônia icariana em New Orleans, em 1847. Charles Fourier, com seu falanstério, estava em busca de uma harmonia universal que se formaria livremente por afeição de seus membros. O mais realista de todos, Saint-Simon, descreveu uma sociedade fraterna, cujos membros mais competentes (industriais, cientistas, artistas, intelectuais, engenheiros) tinham a tarefa de administrar a França da forma mais econômica possível, a fim de torná-la um país próspero, onde reinariam o interesse geral e o bem comum, a liberdade, a igualdade e a paz; a sociedade seria uma grande fábrica. Mas o sonho de uma associação entre industriais e operários baseada na fraternidade, na estima e na confiança desfez-se na realidade das grandes empresas capitalistas dos saint-simonianos, no Canal de Suez e nos caminhos de ferro franceses. No fundo, aconteceu o mesmo com os teóricos do "comunismo científico" no século XIX, Karl Marx e Friedrich Engels. Eles, é claro, eram autenticamente revolucionários e profundamente realistas, pois fundamentaram seu projeto político em uma análise do funcionamento econômico e histórico do capitalismo, mas a ideia comunista e a abolição da propriedade privada permaneceram em estado de esboço nas obras dos autores do Manifesto, um ideal abstrato e, por assim dizer, vazio, ou, em todo caso, tão utópico quanto nos teóricos franceses. Nos Manuscritos de 1844, a ideia comunista é pura especulação conceitual em torno da "apropriação real da essência humana pelo homem e para o homem" ou "a verdadeira solução da luta entre existência e essência, entre objetivação e afirmação de si mesmo, entre liberdade e necessidade". Em A ideologia alemã, é uma expressão puramente verbal para designar "o movimento real que abole a ordem estabelecida". Em Engels, é "o ensinamento das condições da libertação do proletariado" (Princípios do comunismo). E uma ideia até mais vaga e abstrata nos marxistas do que nos utopistas, pois é dissociada de qualquer tentativa de fundamentação conceitual e qualquer análise concreta dos meios de sua realização. E ainda como um sonho de Cidade ideal, em que "cada um recebe conforme suas necessidades", como circulava entre os utopistas franceses do comunismo no século XIX. Ao contrário de suas predecessoras, as utopias em ação dos totalitarismos do século XX situam-se no cruzamento de um ideal revolucionário ("partir ao meio a História do mundo", segundo Nietzsche em Ecce homo, depois retomado pelos maoístas) e um programa realista de transformação política radical. Enquanto as utopias de Platão a Engels evitavam os meios de se atingir o ideal para preservar sua perfeição, as utopias em ação fazem o inverso: retardam indefinidamente a realização do ideal para empregar da melhor forma os meios capazes de realizá-lo. Não é mais uma questão de sonhar com o Bem, mas de lutar indefinidamente contra o Mal. E, desde a República de Platão,5 o Mal na comunidade política tem duas faces: ou é Impuro ou Desigual. Portanto, a Cidade deve ser: ou uma comunidade de iguais, cuja unidade perfeita é garantida pelo fato de que tudo é comum entre eles; ou uma comunidade pura, cuja unidade perfeita é garantida pelo fato de que todos têm a mesma origem. Define-se ou pelo comum das posses (nada deve pertencer a ninguém, mas a todos) ou pela identidade dos seres (ninguém deve ser estrangeiro): o comum que temos (ou deveríamos ter) ou aquilo que somos (ou deveríamos ser). Naturalmente, nessa união de idealismo revolucionário e realismo programático, o Bem absoluto, o Puro, o Comum, é uma idealidade fora de alcance: o combate mortal contra o Mal torna-se a obsessão dos regimes de terror. O Puro deve começar excluindo. Mas nunca chega a excluir por completo, porque o já purificado nunca é suficientemente puro. A ponto de a ideia se transformar em um delírio infinito de rechaçar e depois expulsar, a fim de exterminar. Os judeus e os ciganos, que encarnavam o micróbio maléfico que ameaça a pureza da raça e do sangue ariano, tinham de ser caçados até nos mais ínfimos recantos do território sob domínio nazista e eliminados como pulgas. O Comum e o comunismo também estão fora de alcance. Começa-se expropriando. Mas ainda há a propriedade e o privado. E, portanto, nunca se chega a expropriar, despossuir, comunizar por completo. As lutas contra as classes (supostamente) proprietárias ou avessas à coletivização, os pequenos proprietários de terra, geram deportações em massa (deskulakização) ou organização sistemática de grandes fomes (Holodomor). Por isso, apesar da formidável esperança de emancipação que o ideal comunista representou durante quase um século para as classes ou povos explorados do mundo inteiro, ele se despedaçou no século XX contra o muro do "socialismo real". Nos antípodas do comunismo imaginado, ao qual se supunha que conduziria infalivelmente, o ideal comunista se transformou em uma máquina tirânica, burocrática e totalitária. A sociedade sem Estado sugerida por Engels na obra Anti- Dühring6 tornou-se seu contrário, uma ditadura do Estado contra a sociedade. O terrível fracasso dessa utopia em ação destruiu os sonhos de libertação coletiva — enquanto "a exploração do homem pelo homem" continua indo muito bem. Infelizmente, não se pode dizer o mesmo das utopias revolucionárias em nome do Puro. Enquanto o ideal comunista quase desapareceu dos programas políticos, a ideologia purista do sangue e da raça, a ilusão da origem comum (seja biológica ou religiosa) e, portanto, o ódio destruidor do estrangeiro continuam a alimentar as utopias coletivas e seus massacres em série: genocídio ruandês contra os tutsis, depuração étnica dos muçulmanos na ex-lugoslávia (em particular na Bósnia), limpeza étnica de cristãos, turcomanos xiitas e no autoproclamado "Estado islâmico" etc. O fim das utopias? Felizmente, parece que somos poupados de tudo isso em nossas "democracias ocidentais", após setenta anos de paz sob as asas da Europa, algumas décadas de relativa prosperidade econômica e tranquilidade política sob a frágil proteção de nossos sistemas representativos. Não acreditamos mais na salvação comum. Nem na salvação nem no comum. Há três razões para isso, todas as três interligadas: o fim do político, a desconfiança em relação ao Bem, o reino dos direitos individuais. As utopias políticas conduziram ao desastre. Não conseguem mais nos fazer sonhar com o futuro como faziam no passado, porque estamos absorvidos por nosso hoje e por nós mesmos. A política parece ter derrotado o político. A política são estratégias coletivas ou táticas individuais, é o império dos "eles" ou o reino dos "eus". O político é a afirmação da existência de um "nós" ("nós, o povo"), além das comunidades de famílias ou amigos, das comunidades regionais ou religiosas, além das identidades de gênero ou origem, e aquém da comunidade humana em geral. As peripécias usuais dos governos representativos sufocaram o sentimento de pertencimento coletivo e a aspiração a um destino comum, que ressurgem apenas quando uma emoção violenta abala o corpo social, quando existe uma ameaça extremista ou ocorre um atentado terrorista. Em situações normais, porém, os acasos da conquista ou do exercício do poder escondem o político, isto é, as condições de unidade da comunidade. Não acreditamos mais no Bem. Não sonhamos mais com uma Cidade bondosa, finalmente livre do Mal. Aspiramos simplesmente a uma sociedade — ou um mundo — menos má. Prova dessas aspirações são as manifestações que mobilizam a juventude dos países ocidentais ou sublevam os povos do planeta de vez em quando. Movimentos altermundialistas contra o capitalismo financeiro, Fórum Social Mundial (Porto Alegre), Occupy Wall Street, Indignados, Nuit Debout etc. Movimentos a favor da democracia nos países da Europa do Sul nos anos 1970, na América Latina e, em outros continentes, lutas de emancipação na praça da Paz Celestial (Pequim), na praça Tahrir (no Cairo), na praça Taksim (Istambul), de Sidi Bouzid (Tunísia), revolução dos guarda-chuvas (Hong Kong) etc. Apesar da diversidade de contextos e objetivos, em todas essas revoltas há uma constante que as distingue das utopias revolucionárias passadas: as pessoas se revoltam contra alguma coisa, elas não se mobilizam por alguma coisa. Sabemos o que elas rejeitam (injustiça, miséria, corrupção, humilhação, arbitrariedade, segregação e repressão), mas desconhecemos a que aspiram. Ou melhor, é como se tudo que desejassem fosse justamente um "menos" — menos injustiça, menos miséria, menos arbitrariedade, menos corrupção, menos segregação, menos repressão etc. —, ou o menos possível, mas nunca o impossível de um horizonte coletivo. Os que almejam em todo o mundo derrubar um poder tirânico ainda sonham com essa nossa "democracia" que não nos encanta mais, porque acreditamos que as liberdades fundamentais em que ela consiste são para sempre e ela se resume a votarmos esporadicamente em políticas que não nos satisfarão. Pois quando não há mais nada contra o que se revoltar, restam apenas motivos para reivindicar. Contudo, ninguém mais sonha com uma Cidade perfeita: nem os que protestam contra sua miséria e servidão nem os que lutam por condições de vida decentes e pela satisfação de seus interesses. Não há mais utopia política. Foi assim que se instalou entre nós o reino dos direitos individuais. Pois não desejamos mais um Estado ideal que nos una e nos faça um nós, um nós inédito, um nós que seja um nós mesmos: esperamos somente que esse Estado nos deixe em paz, cada um por si, e nos permita realizar as aspirações individuais a que acreditamos ter direito. O sonho de emancipação coletiva se estilhaçou em uma multiplicidade dispersa de desejos. Podemos indicar a data recente em que esse "nós" considerado poderoso demais começou a se encolher em "eus" triunfantes. Quando esses "eus" ainda usavam a máscara do antigo "nós" para se legitimar. No último terço do século XX, as reivindicações individualistas ainda tinham uma coloração revolucionária; as pessoas não sonhavam mais com a libertação de uma classe ou de um povo, mas ainda sonhavam com uma libertação política: a dos desejos individuais. O ideal proletário adquiriu um matiz libertário: foram os movimentos de "Maio de 68". O conceito de revolução recuava na história social e progredia nos costumes. Nesses movimentos dos países capitalistas ocidentais, as pessoas acreditavam, apoiavam, afirmavam em textos e discursos que tudo na vida de cada um era político por natureza, para além da própria política. O amor era político: elas acreditavam que as relações entre homens e mulheres, os sentimentos, a sexualidade eram determinados pela existência social — logo eram políticos. A arte também era política: a arte falsa era a arte reacionária, a música tonal, a pintura figurativa, o romance ou o cinema narrativos etc. A "verdadeira arte" era a das vanguardas, revolucionária na forma e messiânica no conteúdo. A moral, por sua vez, era política de um extremo a outro. Ou então era oca, ridícula. (Isso foi antes de tudo virar ética.) Este era o programa: libertação coletiva das aspirações individuais, "viver sem tempo morto e gozar sem obstáculos". Desde o início do século XXI, não existe mais utopia política. Nem sonhos de libertação social; ela se despedaçou contra o muro da realidade totalitária: de suas esperanças restam apenas algumas conquistas, cada vez mais frágeis, do Estado providência. Nem sonhos de realização libertária; eles se chocaram contra o fim das ilusões e o retorno do conservadorismo. Dos primeiros e dos segundos sobrou apenas o império dos direitos. A era do indivíduo não precisa mais se abrigar sob a ideologia da libertação: o vocabulário liberal dos direitos subjetivos é suficiente. De fato, os direitos individuais, na esteira e conforme o modelo muitas vezes infiel dos "direitos humanos", tornaram-se nosso único ideal, depois que perdemos a fé no Ideal. Pois a ideia de "direitos humanos" é a dupla negação de toda utopia política: porque se trata de "direitos" e porque se trata de "humanos". Cópia de: FRANCIS WOLFF. Três Utopias Contemporâneas. São Paulo: Unesp, 2018. (shrink)