The paper discusses the thesis of extended belief and its implications for the possibility of extending ordinary, personal level knowledge. A common worry is that knowledge will overextend, that there will be ‘cognitive bloat’. If the subject’s standing beliefs can be realized in devices such as notebooks and smart phones, what is there to prevent the conclusion that she knows everything stored on such devices? One response to this worry is to block the move from belief to knowledge, and argue (...) that these externally stored beliefs, although reliable, do not qualify as knowledge. I argue, instead, that the fundamental problem arises at the level of belief. We prevent bloating of knowledge by preventing the bloating of belief. To do so, I argue, we need to take seriously Clark and Chalmers’ suggestion that what is distinctive of belief is its role in folk psychological explanations. Paying attention to this role shows that the usual examples, such as Otto’s notebook information, do not qualify as beliefs. To qualify, the external information would have to be much more directly connected to, and deeply integrated into, the subject’s overall system of beliefs and desires. (shrink)

My paper examines the popular idea, defended by Kripke, that meaning is an essentially normative notion. I consider four common versions of this idea and suggest that none of them can be supported, either because the alleged normativity has nothing to do with normativity or because it cannot plausibly be said that meaning is normative in the sense suggested. I argue that contrary to received opinion, we don’t need normativity to secure the possibility of meaning. I conclude by considering the (...) repercussions of rejecting semantic normativity on three central issues: justification, communication, and naturalism. (shrink)

Externalism is widely endorsed within contemporary philosophy of mind and language. Despite this, it is far from clear how the externalist thesis should be construed and, indeed, why we should accept it. In this entry I distinguish and examine three central types of externalism: what I call foundational externalism, externalist semantics, and psychological externalism. I suggest that the most plausible version of externalism is not in fact a very radical thesis and does not have any terribly interesting implications for philosophy (...) of mind, whereas the more radical and interesting versions of externalism are quite difficult to support. (shrink)

To gain legitimacy for climate change adaptation decisions, the distribution of responsibility for these decisions and their implementation needs to be grounded in theories of just distribution and what those a ected by decisions see as just. The purpose of this project is to contribute to sustainable spatial planning and the ability of local and regional public authorities to make well-informed and sustainable adaptation decisions, based on knowledge about both climate change impacts and the perceptions of residents and civil servants (...) on what constitutes a sustainable distribution of responsibility. Our aims are: (1) a better understanding of the practical implications of theories about just distribution of responsibility for the choice of local and regional climate adaptation measures; (2) knowledge about what residents and civil servants consider a sustainable distribution of responsibility for climate adaptation measures; and (3) a better understanding of conflicts concerning the distribution of responsibilities and systematic knowledge about the possibilities to manage them. In this interdisciplinary project, we study six municipalities and their residents, and two county administrative boards, all in Sweden, using mixed methods: value theory, document studies, interviews, focus groups, and surveys. (shrink)

It is commonly held that there are internal links between understanding and assent such that being semantically competent with an expression requires accepting certain sentences as true. The paper discusses a recent challenge to this conception of semantic competence, posed by Timothy Williamson (2007). According to Williamson there are no understanding-assent links of the suggested sort, no internal connection between semantic competence and belief. I suggest that Williamson is quite right to question the claim that being semantically competent with an (...) expression e requires accepting a certain sentence S as true. However, Williamson does not merely wish to reject this version of the understanding-assent view, but the very idea that the connection with belief provides constitutive constraints on linguistic understanding and concept possession. This further move, I argue, is very problematic. Giving a plausible account of semantic competence requires accepting that there are constitutive links between understanding and assent, although these links should be construed holistically rather than atomistically. (shrink)

Is understanding epistemic in nature? Does a correct account of what constitutes understanding of a concept mention epistemological notions such as knowledge, justification or epistemic rationality? We defend the view that understanding is epistemic in nature – we defend epistemological conceptions of understanding. We focus our discussion with a critical evaluation of Tim Williamson's challenges to epistemological conceptions of understanding in The Philosophy of Philosophy. Against Williamson, we distinguish three kinds of epistemological conceptions and argue that Williamson's arguments succeed against (...) only the most heavily committed kind, and leave the less heavily committed kinds untouched. Further, we argue that Williamson's elaboration of lessons from his arguments point in a direction opposite of his own conclusions and give vivid articulation and support to epistemological conceptions. We suggest also that skepticism about Williamson's larger metaphilosophical conclusions – according to which understanding plays no special role in the epistemology of philosophy – may be in order. (shrink)

The paper discusses whether the color terms should be given an externalist semantics. In the literature on the semantics of color terms externalism is standardly taken for granted, and Twin Earth style arguments play a central role. This is notable given that few people would claim that semantic externalism applies across the board, to all types of terms. Why, then, should the color terms belong with this group of terms? I argue that the standard externalist strategies, introduced by Tyler Burge (...) and Hilary Putnam, do not apply to these terms: The color terms do not function like natural kind terms, and the idea of semantic reliance on others does not apply to them. I conclude that the externalist arguments fail and that a version of internalism, more properly called ‘individualism’,applies to the color terms. (shrink)

Every quantum state can be represented as a probability distribution over the outcomes of an informationally complete measurement. But not all probability distributions correspond to quantum states. Quantum state space may thus be thought of as a restricted subset of all potentially available probabilities. A recent publication (Fuchs and Schack, arXiv:0906.2187v1, 2009) advocates such a representation using symmetric informationally complete (SIC) measurements. Building upon this work we study how this subset—quantum-state space—might be characterized. Our leading characteristic is that the inner (...) products of the probabilities are bounded, a simple condition with nontrivial consequences. To get quantum-state space something more detailed about the extreme points is needed. No definitive characterization is reached, but we see several new interesting features over those in Fuchs and Schack (arXiv:0906.2187v1, 2009), and all in conformity with quantum theory. (shrink)

During the last decade Jessica Brown has been one of the main participants in the on-going debate over the compatibility of anti-individualism and self-knowledge. It is therefore of great interest that she is now publishing a book examining the various epistemological consequences of anti-individualism. The book is divided into three sections. The first discusses the question of whether a subject can have privileged access to her own thoughts, even if the content of her thoughts is construed anti-individualistically. This section contains (...) a detailed and useful discussion not only of how we are to understand privileged access, but also of epistemological issues of more general import, such as the connection between knowledge and reliability. The second section focuses on various aspects of the problem of anti-individualism and reasoning, including an extensive discussion of the relation between anti-individualism and a Fregean account of content. The final section discusses the so-called reductio argument against compatibilism (i.e. the view that anti-individualism is compatible with a priori knowledge of one’s own thoughts), according to which compatibilism implies that we can have a priori knowledge of certain facts about the world that, intuitively, are not knowable that way. The book is very clearly written and structured. Readers unfamiliar with the debate will get a good sense of its broad contours and the various positions taken. Brown starts out by distinguishing different forms of anti-individualism. This is very helpful since it is quite clear that the term has come to be rather carelessly used, as if it referred to one particular thesis, whereas in fact a number of loosely related positions are labeled ‘antiindividualist’. At the outset she distinguishes three familiar anti-individualist theses: natural kind anti-individualism, social anti-individualism, and singular anti-individualism. These.. (shrink)

For successful climate change adaptation, the distribution of responsibility within society is an important question. While the literature highlights the need for involving both public and private actors, little is still known of how citizens perceive their own and others’ responsibility, let alone the moral groundings for such perceptions. In this paper, we report the results of a survey regarding people’s attitudes towards different ways of distributing responsibility for climate change adaptation. The survey was distributed to citizens in six Swedish (...) municipalities and completed by 510 respondents. A large number of respondents wanted to assign responsibility for making decisions about and implementing adaptation measures to local governments, but also to property owners, whereas the national government was raised as responsible for setting decision boundaries and for financial support. The most preferred principles for a fair distribution of responsibility among the respondents were desert, ability, efficiency and need, while the principle of equal shares found less support. All principles received some support, indicating that it is necessary to consider several principles when distributing responsibility for climate change adaptation. Compared to earlier studies, this study shows more nuanced perceptions on who should be responsible and on what moral grounds. (shrink)

Distribution of responsibility is one of the main focus areas in discussions about climate change ethics. Most of these discussions deal with the distribution of responsibility for climate change mitigation at the international level. The aim of this paper is to investigate if and how these principles can be used to inform the search for a fair distribution of responsibility for climate change adaptation on the local level. We found that the most influential distribution principles on the international level were (...) in turn built on one or more of seven basic principles: (P1) equal shares, (P2) desert, (P3) beneficiary pays, (P4) ability, (P5) self-help, (P6) limited responsibility for the worst off, and (P7) status quo preservation. It was found that all the basic principles, but P1, P3, and P7, are to some extent translatable to local climate adaptation. Two major problems hamper their usefulness on the local level: (1) several categories of agents need to take on responsibility; and (2) emissions do not work as a base for all principles. P4, P5, and P6 are applicable to local adaptation without changes. P4 is of particular importance as it seems to solve the first problem. P2 is applicable only if the second problem is solved, which can be achieved by using risk of harm instead of emissions as the basis for desert. (shrink)

We present results from a single case study based on semi-structured interviews with a student (a boy in school year 3) diagnosed with autism spectrum disorder and his school staff after participating in a short and small-scale intervention carried out in a socio-economically disadvantaged Swedish elementary school in 2019. The student participated in a seven week long intervention with a total of 12 philosophical dialogues (ranging from 45 to 60 minutes). Two facilitators, both with years of facilitation experience and teacher (...) degree and at least BA in philosophy, facilitated the majority of the dialogues and mainly followed a ”routine” procedure. The student was interviewed in direct connection to the end of the intervention about his experiences from the dialogues and his perceptions about whether and how the dialogues had influenced him. The student’s two teachers, who had participated in the dialogues as participants, were interviewed as a pair, also in direct connection to the end of the intervention, while the school principal was interviewed two years after the study. These staff interviews concerned the staff’s experiences of the influence of the dialogues on the students within the intervention as well as transfer effects to other contexts in school. The data from the study include detailed elaborations from a student perspective of different effects on the student’s communicative and cognitive development, which are in several respects supported also by staff reports. The results show that the student was able, interested, and willing to participate in philosophical dialogues, and our data point to several positive outcomes for the student in the communicative and cognitive domains. (shrink)

Ang layunin ng artikulong ito ay tuklasin ang konsepto ng pag-asa ng mga Pilipino sa suwerte sa pamamagitan ng pagtaya sa lotto. Tatalakayin ditto ang kahulugan ng mga paniniwala at saloobin ng mga Pilipino tungkol sa kapalaran at kayamanan, lalo na sa konteksto ng pagtaya sa lottery. Tinalakay din sa artikulo ang kahalagahan ng sikolohiyang Pilipino sa pagsusuri ng pag-asa ng mga Pilipino sa suwerte at lottery. Layunin ng artikulong ito na: (1) Malaman ang epekto ng paniniwala sa suwerte at (...) malas sa pagtaya sa lotto sa pangarap at pagkilos ng mga Pilipino sa iba't ibang aspeto ng buhay, (2) Paano nakakaapekto ang popularidad ng lotto sa mga mahihirap na sektor ng lipunan, at ano ang potensyal na mga banta at pinsala nito (3) Mga sikolohiyang Pilipinong masasalamin sa paniniwala ng mga Pilipino ukol sa lotto bilang isang instrumento ng pag-asang pangkabuhayan, at ano ang mga implikasyon nito sa lipunang Pilipino. Ang mga natuklasan at ang kanilang mga implikasyon ay maaaring mag-ambag sa ating pag-unawa sa mga pangunahing sanhi at epekto ng pag-asa ng mga Pilipino sa suwerte na may kaugnayan sa lotto, at maaaring humantong sa mga reporma at solusyon upang matugunan ang mga kaugnay na isyu. Sa huli, ang artikulong ito ay naglalayong magbigay ng mas malalim na kaalaman at pag-unawa sa kulturang Pilipino ng pag-asa at paniniwala na may kaugnayan sa suwerte at kapalaran. (shrink)

Art is saturated with cultural significance. Considering the full spectrum of ways in which art is colored by cultural associations raises a variety of difficult and fascinating philosophical questions. This curriculum guide focuses in particular on questions that arise when we consider art as a form of cultural heritage. Organized into four modules, readings explore core questions about art and ethics, aesthetic value, museum practice, and art practice. They are designed to be suitable for use in an introduction to philosophy (...) of art, as well as in more topically focused courses, particularly on topics concerning the ethics and politics of art. (shrink)

Åsa Burman has recently introduced the important notion of telic power and differentiated it from deontic power in an attempt to build a bridge between ideal and non-ideal social ontology. We find Burman’s project promising but we argue that more is to be done to make it entirely successful. First, there is a palpable tension between Burman’s claim that telic power can be ontologically independent of deontic power and her examples, which suggests that these forms of power share the same (...) basis. Second, it is not completely clear how telic power specifically helps non-ideal social ontologists explain oppression. We offer solutions to both problems. First, we question Burman’s arguments for the conclusion that telic power can exist without deontic power. Burman contends that this is possible because some social roles involving telic power can exist independently of institutions as sets of constitutive rules, which are––in her opinion––the source of deontic power. Burman’s arguments are not persuasive because they disregard the possibility that all social roles involve deontic power, whether or not they are institutional. Second, we argue that while the exercise of deontic power requires a collective recognition of the social roles of the interacting agents and, therefore, a recognition of the associated norms, the exercise of telic power does not require recognition of the relevant norms. This is why invoking telic power is particularly useful in explaining how oppression and injustice can arise. Lastly, we suggest that the relation between teleological normativity and telic power has not been fully clarified by Burman and requires a deeper analysis. (shrink)

Guru Nanak, in his hymns of Jap, Asa di Var, Siddh Gosht and Maru Sohilé has shown an incredible understanding of the mystery of creation. It is fascinating to note that some of the concepts/theories expressed in these Banis were not known to modern science until the eighteenth century. In this article, Guru Nanak's ideas about the Vastness of the Universe, the Origin of life, and Earth's support in space have been described. It is pointed out that even scientists enunciate (...) on the vastness of the universe, the origin of life on earth and the existence of natural laws (e.g. the law of gravitation etc) to provide support to the earth in space. It is obvious that Guru Nanak’s viewpoint about these topics is in consonance with the currently prevalent scientific viewpoints. In this way, one can safely observe that Guru Nanak’s ideas were the forerunner of the modern scientific tradition. (shrink)

Åsa Maria Wikforss has proposed a response to Burge's thought-experiments in favour of social externalism, one which allows the individualist to maintain that narrow content is truth-conditional without being idiosyncratic. The narrow aim of this paper is to show that Wikforss' argument against social externalism fails, and hence that the individualist position she endorses is inadequate. The more general aim is to attain clarity on the social externalist thesis. Social externalism need not rest, as is typically thought, on the possibility (...) of incomplete linguistic understanding or conceptual error. I identify the unifying principle that underlies the various externalist thought-experiments. (shrink)

Artificial Social Agents (ASAs), which are AI software driven entities programmed with rules and preferences to act autonomously and socially with humans, are increasingly playing roles in society. As their sophistication grows, humans will share greater amounts of personal information, thoughts, and feelings with ASAs, which has significant ethical implications. We conducted a study to investigate what ethical principles are of relative importance when people engage with ASAs and whether there is a relationship between people’s values and the ethical principles (...) they prioritise. The study uses scenarios, embedded with the five AI4People ethical principles (Beneficence, Non-maleficence, Autonomy, Justice, and Explicability), involving ASAs taking on roles traditionally played by humans to understand whether these roles and behaviours (including dialogues) are seen as acceptable or unacceptable. Results from 268 participants reveal the greatest sensitivity to ASA behaviours that relate to Autonomy, Justice, Explicability, and the privacy of their personal data. Models were created using Schwartz’s Refined Values as a possible indicator of how stakeholders discern and prioritise the different AI4People ethical principles when interacting with ASAs. Our findings raise issues around the ethical acceptability of ASAs for nudging and changing behaviour due to participants’ desire for autonomy and their concerns over deceptive ASA behaviours such as pretending to have memories and emotions. (shrink)

The ASA’s criticism serves as a reminder that organizations must align their actions with their environmental claims to contribute to environmental betterment genuinely. Otherwise, that will not be a pursuit of eco-surplus culture but a greenwashing culture that keeps distancing the business sector from achieving the environmental semiconducting principle.

În acest studiu, îmi propun să arăt că modelul social intuiţionist al judecăţii morale propus de Haidt este la rândul său prea restrictiv faţă de influenţa raţionării morale, poate tot aşa cum modelul raţionalist subestima influenţa emoţiilor morale. Mai întâi, voi prezenta modelul raţionalist despre natura judecăţii morale şi voi evidenţia rezultatele empirice care au contribuit la erodarea sa. Apoi, voi prezenta şi critica modelul social intuiţionist revigorat de revoluţia „afectivă” din psihologia morală, argumentând că rezultatele din psihologia experimentală, neuroştiinţă (...) şi psihologia evoluţionistă acordă raţionării morale o influenţă cauzală mai mare decât admite Haidt. (shrink)

Foundational theories of mental content seek to identify the conditions under which a mental representation expresses, in the mind of a particular thinker, a particular content. Normativists endorse the following general sort of foundational theory of mental content: A mental representation r expresses concept C for agent S just in case S ought to use r in conformity with some particular pattern of use associated with C. In response to Normativist theories of content, Kathrin Glüer-Pagin and Åsa Wikforss propose a (...) dilemma, alleging that Normativism either entails a vicious regress or falls prey to a charge of idleness. In this paper, I respond to this argument. I argue that Normativism can avoid the commitments that generate the regress and does not propose the sort of explanation required to charge that its explanation has been shown to be problematically idle. The regress-generating commitment to be avoided is, roughly, that tokened, contentful mental states are the product of rule-following. The explanatory task Normativists should disavow is that of explaining how it is that beliefs and other contentful mental states are produced. I argue that Normativism, properly understood as a theory of content, does not provide this kind of psychological explanation, and therefore does not entail that such explanations are to be given in terms of rule-following. If this is correct, Normativism is not the proper target of the dilemma offered by Glüer-Pagin and Wikforss. Understanding why one might construe Normativism in the way Glüer-Pagin and Wikforss must, and how, properly understood, it avoids their dilemma, can help us to appreciate the attractiveness of a genuinely normative theory of content and the importance of paying careful attention to the sort of normativity involved in norm-based theories of content. (shrink)

Normativists about belief hold that belief formation is essentially rule- or norm-guided. On this view, certain norms are constitutive of or essential to belief in such a way that no mental state not guided by those norms counts as a belief, properly construed. In recent influential work, Kathrin Glüer and Åsa Wikforss develop novel arguments against normativism. According to their regress of motivations argument, not all belief formation can be rule- or norm-guided, on pain of a vicious infinite regress. I (...) argue that the regress of motivations argument is unsuccessful: an appeal to the notion of blind rule-following, drawn from a plausible interpretation of Ludwig Wittgenstein’s remarks on rule-following, stops the regress of motivations in its tracks. (shrink)

Previzualizare carte Așa cum este definită eugenia, este foarte dificil de făcut o diferențiere clară între știință (medicină, ingineria genetică) și eugenie. Și de stabilit o linie peste care ingineria genetică nu ar trebui să treacă, conform unor norme morale, juridice și religioase. Atâta timp cât acceptăm ajutorul geneticii în găsirea unor modalități de combatere a cancerului, diabetului sau HIV, acceptăm în mod implicit și eugenia pozitivă, conform definiției actuale. Și atâta timp cât acceptăm screening-ul genetic, și intervenții asupra fătului (...) nenăscut, sau avortul, acceptăm în mod implicit și eugenia negativă. În plus, la nivel de guverne, deși oficial eugenia este repudiată, ea a fost legalizată în foarte multe țări până de curând, și încă mai este acceptată și legalizată, chiar dacă în forme mai subtile, și în prezent. CUPRINS Eugenia - Istorie - - Origine și dezvoltare - - Nazismul și declinul eugeniei - - Renașterea moderna a eugeniei - Semnificații și tipuri - - Metode de implementare - Argumente - - Eficacitate - - Pierderea diversității genetice - - Etica - - - Opoziţia - - - Suport Istoria eugeniei - Istorie - - Filosofii pre-galtoniene - - Teoria lui Galton - - Charles Davenport - - Regatul Unit - - Statele Unite - - Australia - - Brazilia - - - Fundația Rockefeller în Brazilia - - Canada - - Germania - - - Coloniile germane din Africa - - - Coloniile germane din Pacific - - - Caraibe și America de Sud - - Japonia - - Coreea - - China - - Singapore - - Alte țări - - Marginalizarea după al doilea război mondial - Eugenica modernă, ingineria genetică și reevaluarea etică - - Cipru - - China - - Japonia - - Rusia - - Statele Unite - - Israel - - Reevaluarea etică Darwinismul social - Originea termenului - Utilizare - Susținătorii - Ipoteze legate de schimbarea și evoluția socială Noua eugenie - Istorie - Critică - Semiotica - Genetica și avortul - - Legalitatea avortului selectiv - - Testarea genetică pentru sindromul Down - - Susținătorii avortului selectiv al persoanelor cu dizabilități - - Opoziția față de avortul selectiv al persoanelor cu dizabilități Diagnoza genetică de preimplantare - Probleme etice - - Dizabilităţi - - Trăsături intersex - Obiecții religioase - Factori psihologici Etica eugeniei Viitorul eugeniei Referințe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

Whereas many others have scrutinized the Allais paradox from a theoretical angle, we study the paradox from an historical perspective and link our findings to a suggestion as to how decision theory could make use of it today. We emphasize that Allais proposed the paradox asa normative argument, concerned with ‘the rational man’ and not the ‘real man’, to use his words. Moreover, and more subtly, we argue that Allais had an unusual sense of the normative, being concerned not so (...) much with therationality of choicesas with therationality of the agent as a person. These two claims are buttressed by a detailed investigation – the first of its kind – of the 1952 Paris conference on risk, which set the context for the invention of the paradox, and a detailed reconstruction – also the first of its kind – of Allais’s specific normative argument from his numerous but allusive writings. The paper contrasts these interpretations of what the paradox historically represented, with how it generally came to function within decision theory from the late 1970s onwards: that is, as an empirical refutation of the expected utility hypothesis, and more specifically of the condition of von Neumann–Morgenstern independence that underlies that hypothesis. While not denying that this use of the paradox was fruitful in many ways, we propose another use that turns out also to be compatible with an experimental perspective. Following Allais’s hints on ‘the experimental definition of rationality’, this new use consists inletting the experiment itself speak of the rationality or otherwise of the subjects. In the 1970s, a short sequence of papers inspired by Allais implemented original ways of eliciting the reasons guiding the subjects’ choices, and claimed to be able to draw relevant normative consequences from this information. We end by reviewing this forgotten experimental avenue not simply historically, but with a view to recommending it for possible use by decision theorists today. (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

Content-externalism is the view that a subject’s relations to a context can play a role in individuating the content of her mental states. According to social content-externalists, relations to a socio-linguistic context can play a fundamental individuating role. Åsa Wikforss has suggested that ‘social externalism depends on the assumption that individuals have an incomplete grasp of their own concepts’ (Wikforss 2004, p. 287). In this paper, I show that this isn’t so. I develop and defend an argument for social content-externalism (...) which does not depend on this assumption. The argument is animated by strands of thought in the later work of Wittgenstein. In addition to demonstrating that social externalists are not necessarily committed to thinking that a subject can have thoughts involving concepts which she incompletely understands, this argument is important insofar as it: (1) supports a form of content-externalism with extended scope; (2) avoids the controversy surrounding the claim that subjects can think with concepts which they incompletely understand; and (3) situates Wittgenstein’s later work with respect to contemporary debates about content-externalism. (shrink)

Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul (...) pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”. (shrink)

În acest articol încerc să argumentez opinia că, așa cum este definită eugenia, este foarte dificil de făcut o diferențiere clară între știință (medicină, ingineria genetică) și eugenie. Și de stabilit o linie peste care ingineria genetică nu ar trebui să treacă, conform unor norme morale, juridice și religioase. Atâta timp cât acceptăm ajutorul geneticii în găsirea unor modalități de combatere a cancerului, diabetului sau HIV, acceptăm în mod implicit și eugenia pozitivă, conform definiției actuale. Și atâta timp cât acceptăm (...) screening-ul genetic, și intervenții asupra fătului nenăscut, sau avortul, acceptăm în mod implicit și eugenia negativă. În plus, la nivel de guverne, deși oficial eugenia este repudiată, ea a fost legalizată în foarte multe țări până de curând, și încă mai este acceptată și legalizată, chiar dacă în forme mai subtile, și în prezent. În Introducere definesc termenul și modurile de clasificare. Urmează Istoria eugeniei pornind din perioada antică, introducerea eugeniei de Francis Galton, practica eugeniei ca politică de stat în diverse țări, și eugenia actuală (eugenia liberală). Analizez apoi diverse probleme ridicate de Etica eugeniei liberale, și am dezvoltat o secțiune aparte pentru Viitorul eugeniei, cu accent pe proiectul genomului uman. În final, în secțiunea Concluzii expun opiniile personale cu privire la practica actuală a eugeniei. Am folosit ca surse principale de investigație articolele lui Kenneth M. Ludmerer, ”American Geneticists and the Eugenics Movement: 1905-1935”, Kathy J. Cooke, ”Duty or Dream? Edwin G. Conklin's Critique of Eugenics and Support for American Individualism”, Jonathan Anomaly, ”Defending Eugenics”, John R. Harding Jr. ”Beyond Abortion: Human Genetics and the New Eugenics”, Michael Boulter, ”Bloomsbury Scientists”, Chapter Title: The rise of eugenics, 1901–14, Michael Ruse and Edward O. Wilson, ”Moral Philosophy as Applied Science” și Goering, Sara, "Eugenics". (shrink)

The U.S. Supreme Court's majority opinion in Vacco v. Quill assumes that the principle of double effect explains the permissibility of hastening death in the context of ordinary palliative care and in extraordinary cases in which painkilling drugs have failed to relieve especially intractable suffering and terminal sedation has been adopted as a last resort. The traditional doctrine of double effect, understood as providing a prohibition on instrumental harming as opposed to incidental harming or harming asa side effect, must be (...) distinguished from other ways in which the claim that a result is notintended might be offered as part of ajustification for it. Although double effectmight appropriately be invoked as a constrainton ordinary palliative care, it is not clearthat it can be coherently extended to justifysuch practices as terminal sedation. A betterapproach would reconsider double effect'straditional prohibition on hastening death as ameans to relieve suffering in the context ofacute palliative care. (shrink)

Altruisme pada makhluk sosial, selain manusia, selalu menjadi topik yang menarik. Satu dari contoh tipikalnya adalah semut pekerja – semut mandul yang bekerja tanpa kenal lelah demi ratu mereka. Bisa dibilang, evaluasi menurut asas biaya-manfaat dalam sistem koloni semut sedang berlangsung di tingkat kolektif dan bukan tingkat individu. Perlu dicatat bahwa hal ini secara biologis lebih merupakan batasan yang “keras” daripada pilihan yang bersifat “pribadi”. Perilaku altruistik yang dipilih secara alami pada hewan bermanfaat bagi kelangsungan hidup dan reproduksi spesies yang (...) membawa biaya individu (pengorbanan). Secara keseluruhan, perilaku seperti ini disebut altruisme biologis [1]. Niat dan perilaku manusia sering kali merupakan gabungan yang jauh lebih rumit dari naluri biologis dan kognisi tingkat lanjut. Perilaku altruistik pada manusia yang banyak ditemukan telah dikaitkan secara positif dengan kebahagiaan, kesehatan mental yang lebih baik, dan kesehatan fisik yang lebih baik, yang disarankan selaras dengan prinsip biologis dan evolusioner alam [2]. Dalam sebuah studi di tahun 2019 yang diterbitkan dalam Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), peneliti menemukan bahwa perilaku altruistik dapat menghilangkan rasa sakit fisik dengan mengurangi aktivitas otak di dorsal anterior cingulate cortex dan bilateral insula dalam merespon rangsangan yang menyakitkan [3]. (shrink)

Abstract Charles Darwin, in his discussions with Asa Gray and in his published works, doubted whether God could so arrange it that exactly the desired contingent events would occur to cause particular outcomes by natural selection. In this paper, I argue that even a limited or neo-Leibnizian deity could have chosen a world that satisfied some arbitrary set of goals or functions in its outcomes and thus answer Darwin's conundrum. In more general terms, this supports the consistency of natural selection (...) with providentialism, and makes “theistic evolutionism” a coherent position to hold. (shrink)

The objective of this paper is twofold. First, it aims to contribute to the debate about the normativity of meaning not by means of providing and defending new arguments, but by analysing and reflecting on some of the presuppositions and seemingly irresolvable dialectical points of disagreement. Second, it seeks to achieve the first aim by critically engaging with some of the objections raised against semantic normativity by anti-normativists like Kathrin Glüer, Anandi Hattiangadi and Åsa Wikforss as well as discussing some (...) of the ideas defended by normativists like Hans-Johann Glock, Severin Schroeder and Daniel Whiting. The upshot of the discussion is meant to provide a clearer representation of some of the arguments and concepts that guide the debate, though the proposed analysis, if correct, should also add some support for the normativist’s case. (shrink)

This thesis is primarily an attempt at solving some issues in Schopenhauer’s theory of salvation. My aim is to provide ways in which Schopenhauer’s soteriology could work. It is a partially reconstructive project in that I will be bringing to the forefront some of Schopenhauer’s assertions at the expense of others. My aim is to show that we are able to provide a much more cohesive and satisfying reading of Schopenhauer’s philosophical project if we let go of some of the (...) more orthodox assumptions in the Schopenhauer scholarship – chief amoung these being that Schopenhauer is committed to the view that the will constitutes ultimate reality. While this reading is a departure from the vast majority of the traditional readings of Schopenhauer’s philosophy, I believe it has the twin advantages of both aligning Schopenhauer’s thought much closer with the eastern traditions he believes his work is in sympathy with, and ultimately, providing a new platform from which to assess the ‘traditional’ reading of Schopenhauer’s thought as ‘hopelessly pessimistic’. It is my contention that while it remains true that Schopenhauer is very much a pessimist about the world as manifested will, it is the perceived difficulties of his philosophy of salvation that have provided the most significant road block preventing critics from seeing that there are dimensions to Schopenhauer’s thought that cannot so easily be labelled as either pessimistic or optimistic. This thesis is an attempt to shed light on possible new readings of Schopenhauer’s project in light of attempts to resolve issues in his soteriology. I begin with the question – why do we need saving? I attempt to answer this through an analysis of the terms ‘will’, ‘will-to-life’ and ‘affirmation and negation of the will-to-life’. Next, I attempt to argue that the will should not be seen as ultimate reality in Schopenhauer’s system and that this is both closer to the account which Schopenhauer himself was inclining towards later in his writings as well asa necessary sacrifice in order to save Schopenhauer from more problematic inconsistencies. I next attempt to solve inconsistencies in Schopenhauer’s account of personal identity. I argue that there can only be a denial of the will-to-life if there is more to our identity than willing. I will also examine the possibility of a denial of the will-to-life at all. I will be engaging with recent scholarship from Christopher 3 Janaway on the possibility of negating the will-to-life and the implications of this for Schopenhauer’s account of willing. I will then attempt to resolve the on-going debate in the secondary literature concerning Schopenhauer’s ethical pronouncements and his theory of the negation of the will-to-life. I will argue, contrary to Sandra Shapshay and Tristan Ferrell, that it is possible to be one in whom the will has denied itself while remaining one who wills ethically and that this can be the case if we focus our attention on what Schopenhauer may truly mean by a compassionate will to help others. Next, I will be asking why exactly it is good to be one in whom the will has denied itselfand what this means for our understanding of value for the will-less subject. Finally, I will be focusing on Schopenhauer’s pessimism and how a new reading of Schopenhauer’s soteriology means that we can introduce new ways of assessing both the world as well as the place of Schopenhauer’s philosophical system within it. Ultimately, I will conclude that any interpretation of Schopenhauer’s philosophy presents the scholar with a choice and that we are subsequently only able to make new evaluative assessments on Schopenhauer’s philosophy, as well push back against the charge that it is wholly pessimistic, if we choose to accept major revisions to his metaphysics of the will. However, because Schopenhauer himself seemed to be moving towards such revisions, we should not be afraid of doing so either. (shrink)

Fotografiile acestui album s-au adunat, neprogramatic și fără pretenții artistice, în timpul recentei vizite pe care am făcut-o în România, în vara anului 2023. O vizită cu inima îngreunată de dor. Drumurile mele s-au întins mai mult pe Dunăre și pe Olt, de-a stânga și de-a dreapta acestor ape care au desenat și determinat o bună parte din istoria românilor. Instanțele foto sunt surprinse în și împrejurul Orșovei, Drobetei Turnu Severin, Cazanelor Dunării, Craiovei și Bălceștilor natali. Textele însoțitoare sunt eboșe (...) cu tentă poetică, așa cum le-au inspirat, instant, locurile văzute, oamenii (re)întâlniți și sentimentele prezente/trezite/reamintite în sufletul autorului. (shrink)

Ca actor pe scena internațională, UE trebuie să facă fată noilor pericole, amenințări și provocări, cu atât mai mult cu cât urmărește să joace un rol în securitatea globală ceea ce implică asumarea de responsabilități sporite, așa cum sunt prezentate în anexă. Mediul global este caracterizat prin insecuritate, astfel Uniunea Europeană are nevoie de un mecanism complex de management al crizelor. Dezvoltarea unei astfel de capabilități atrage de la sine o altă problemă majoră, dezvoltarea unei capabilități a Uniunii. Există pericolul (...) ca această nouă capabilitate să dubleze NATO sau există pericolul ca Uniunea să își dezvolte o capacitate dar fără puterea de a o proiecta. Un conflict ce se întrevede în viitor este între președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, în opinia unor eurosceptici. Dezvoltarea acestor capabilități este necesară Uniunii ce se dorește un important actor pe scena internațională. (shrink)

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca Anul Omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, dar și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Având în vedere tema propusă de organizatorii acestei dezbateri, dar și anumite reacții negative după Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat în Creta între 18–26 iunie 2016, prezentarea mea va avea ca subiect legătura dintre Biserica Ortodoxă Română și Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) (...) în perioada comunistă dintre anii 1948–1989. Voi analiza critic anumite momente cheie din istoria acestei legături, care au lăsat anumite amprente în istoria Bisericii Ortodoxe Române și de care nu trebuie să uităm așa curând. În același timp, personalitățile care au marcat această perioadă nu pot fi trecute cu vederea, printre care personalitatea Părintelui Patriarh, Justinian Marina, rămâne una de amintit. (shrink)

Dacă cercetarea fenomenologică are o anumită intuiţie mai mult sau mai puţin vagă a direcţiei în care se îndreaptă, ea nu ştie dintru început unde anume va ajunge, unde anume o vor ghida întrebările. Ca în Călăuza lui Tarkovski, cercetătorul aruncă înaintea sa întrebarea şi apoi o urmează, înaintând oarecum în necunoscut, în orizontul neştiut pe care întrebarea îl deschide. Tocmai de aceea cercetarea fenomenologică este o explorare, o înaintare în necunoscut, fără o hartă sigură, fără o busolă infailibilă, alta (...) decât cea a propriei pre-înţelegeri, care poate fi confirmată sau infirmată pe parcurs. Spre deosebire de alte tipuri de cercetare, care pornesc de la un dat pozitiv deja disponibil, deja asigurat, în fenomenologie cercetătorul trebuie să îşi obţină datul originar, să şi-l asigure constant, să-l extragă din contexte fenomenale în care el este de cele mai multe ori ocultat, mascat şi obturat. Tot aşa şi noi, întrebându-ne dacă şi cum ar putea fi conceput un sens originar şi integrator al trupului, unul care să premeargă şi totodată să cuprindă diversele forme de expresie corporală a existenţei umane, noi nu presupunem că îl avem deja, gata dat, disponibil, apt de a fi arătat cu degetul: iată-l! Dimpotrivă, este mult mai plauzibil ca acest sens originar să ne fie dat întâi de toate prin ocultările sale, prin formele sale derivate, privative sau sărăcite. Explorarea fenomenologică ia atunci chipul unei operaţii de desfoliere, de recuperare a unui strat de sens originar, ascuns în spatele unor aluviuni care îl acoperă şi, uneori, îl fac de nerecunoscut. (shrink)

Dialectica, un proces care ne conduce la cunoașterea formelor și în final la cea mai înaltă formă a Binelui, prin discuție, raționament, chestionare și interpretare, a preocupat filosofii încă din antichitate. Socrate a practicat dialectica prin metoda dialogului oral, ceea ce el numea arta „nașterii sufletelor” (o metodă numită și maieutică, sau metoda lui Elenchus), care putea duce, în funcție de intenția lui Socrate, la confirmarea sau infirmarea unor afirmații, sau la așa-numitele „aporii” în care nu se ajungea la o (...) concluzie definitivă. La Platon, dialectica este un tip de cunoaștere, cu rol rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Ea implică și ordonarea conceptelor în genuri și specii prin metoda divizării, și îmbrățișează multiplicitatea în unitate, fiind folosită pentru a înțelege „procesul total al iluminării, prin care filozoful este educat astfel încât să realizeze cunoașterea binelui suprem, a Formei Binelui”. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.22933.60641. (shrink)

Introduction to a collection of essays that celebrate the fiftieth anniversary of Quine's paper "Two Dogmas of Empiricism". Contributor: Herbert Schnädelbach, Paul A. Boghossian, Kathrin Glüer, Verena Mayer, Christian Nimtz, Åsa Maria Wikforss, Hans-Johann Glock, Peter Pagin, Tyler Burge, Geert Keil und Donald Davidson.

Singularitățile la care se ajunge în relativitatea generală prin rezolvarea ecuațiilor lui Einstein au fost și încă mai sunt subiectul a numeroase dezbateri științifice: Există sau nu, singularități? Big Bang a fost o singularitate inițială? Dacă singularitățile există, care este ontologia acestora? Este teoria generală a relativității o teorie care și-a arătat limitele în acest caz? În acest eseu argumentez faptul că există singularități, iar teoria generală a relativității, ca de altfel oricare altă teorie științifică din prezent, nu este valabilă (...) în interiorul orizontului evenimentelor. Dar asta nu presupune, așa cum consideră unii oameni de știință, că ea trebuie considerată ca fiind perimată. După o scurtă prezentare a aspectelor specifice din teoria clasică newtoniană și teoria specială a relativității, și o scurtă prezentare a teoriei generale a relativității, în capitolul Ontologia relativității generale prezint aspectele ontologice specifice relativității generale. Următorul capitol, Singularități, este dedicat prezentării singularităților care rezultă în relativitatea generală, a aspectelor specifice ale găurilor negre și orizontul evenimentelor, inclusiv dezbaterea despre Big Bang ca singularitate inițială, și argumentele în favoarea existenței singularităților. În Ontologia singularităților vorbesc despre posibilitățile de încadrare ontologică a singularităților în general și a găurilor negre în special, despre argumentul găurii pus în evidență de Einstein, și argumentele prezentate de oamenii de știință că nu există singularități și deci că teoria generală a relativității este în impas. Închei cu Concluziile în care expun și reiau pe scurt argumentele care ămi susțin opiniile prezentate mai sus. Aceasta este o traducere din limba engleză a lucrării: Sfetcu, Nicolae, "The singularities as ontological limits of the general relativity". (shrink)

Guru Nanak in his hymns of Jap, Asa di Var, Siddh Gosht and Maru Sohilé has shown an incredible understanding of the mystery of creation. It is fascinating to note that some of the concepts/theories expressed in these Banis were not known to modern science until the eighteenth century. In this way, one can safely observe that Guru Nanak’s ideas were the forerunner of the modern scientific tradition. In this article, the ideas about the physical world as mentioned in Guru (...) Nanak’s hymns have been analyzed. It is concluded that Guru Nanak has pointed out very clearly that it is not possible to know the exact time of the creation by any means. Even with the use of very advanced scientific techniques available in the twenty-first century, it has not been possible to arrive at the truth of the subject. Obviously, Guru Nanak’s ideas about the creation of the material world (Universe) propounded about 500 years ago are in consonance with modern scientific thoughts. (shrink)

În prezent, datele sunt generate peste tot, precum YouTube, Tumblr, Reddit, Facebook, WhatsApp FacebookNS, Twitter, Instagram, Gmail, LinkedIn și Academia. Înțelegerea acestor date este foarte importantă, deoarece aceasta este o entitate crucială și foarte importantă a unei organizații, națiuni și instituții. Analiza și vizualizările seturilor de date pot oferi noi tendințe în afaceri, politică, sau intelligence, pot preveni bolile și pot modela pentru a prognoza paradigmele viitoare și a combate criminalitatea, și așa mai departe. În acest moment, cel mai utilizat (...) instrument pentru descoperirea, analiza și vizualizarea datelor, este Tableau. Tableau este unul dintre cele mai rapide instrumente de business intelligence. Este rapid de implementat, ușor de învățat și foarte util pentru un utilizator. (shrink)

Instituţiile publice sunt reformate şi reorganizate după modelul managerial al firmelor, filosofia serviciului public este reformulată în termenii loialităţii faţă de interesele antreprenoriale (pentru profit) sau faţă de pasiunile cetăţenilor virtuoşi ce creează în jurul preocupărilor personale asociaţii civice, gestionând o parte din serviciile de interes public abandonate de statul capitalist. Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, inflexibilitatea politicilor orientate către impunerea fără alternativă a aşa-numitului „consens de la Washington” trebuie să fie însoţită de o cât mai mare flexibilizare (...) a voinţei, aspiraţiilor şi vieţii umane. Cetăţenii statului neoliberal trebuie să se obişnuiască să trăiască departe de familie pentru a câştiga mai mult, pentru a obţine un loc de muncă sau pentru a nu îşi pierde poziţia profesională pe care au obţinut-o, trebuie să jongleze cu mai multe calificări, să fie deschişi către perspectiva înstrăinării unei bune părţi din timpul legal de odihnă în beneficiul companiei sau instituţiei publice pentru care lucrează, să construiască permanent strategii de salvare pentru eventualitatea în care angajatorul se va dispensa de serviciile lor etc. Tensiunile şi contradicţiile ce însoţesc transformările neoliberale sunt vizibile în numeroase domenii, dar sunt poate mai frapante în cele care au o îndelungată tradiţie a autonomiei organizaţionale şi care au obţinut privilegiul de a-şi construi practicile în conformitate cu reguli sau aprecieri endogene, în câmpul creaţiei culturale. Comunităţile universitare resimt din plin influenţele forţelor disruptive şi distructive ale re-structurării neoliberale. Observaţiile pe care le voi expune în cele ce urmează vor evidenţia câteva dintre acestea, fie că este vorba de manifestări generale, sesizabile la scară globală, fie că este vorba de forma pe care o iau ele în România. (shrink)

Istoria antropologiei culturale a înregistrat nu puţine descrieri mitologice sau interpretări ficţionale ale datelor etnografice, în așa măsură încât recursul la imaginaţie în caracterizarea „naturii umane” sau a diverselor grupuri sociale constituie un subiect de studiu în sine. El prezintă o cazuistică impresionantă când vine vorba de referirile la trăsăturile distinctive ale grupurilor etnice sau ale tradiţiilor naţionale, discursul politic despre acestea fiind încărcat de stereotipuri și reprezentări antropologice itologizate, care spun mai multe despre cei ce le vehiculează decât despre (...) obiectul la care se referă. Studiul de faţă prezintă comparativ două exemple de manifestare a acestor reprezentări ficţionale cu implicaţii antropologice în discursul public românesc post-socialist. (shrink)

-/- IFPE – Campus Belo Jardim Curso Técnico em Agropecuária -/- AVICULTURA: ANATOMIA DA GALINHA -/- AVICULTURA Anatomia básica da galinha -/- INTRODUÇÃO -/- A galinha é um animal vertebrado de sangue quente, parente evoluído dos répteis. Embora haja semelhanças entre ambas as espécies (aves e répteis), também existem grandes diferenças. Os répteis são seres pecilotérmicos, isto é, possuem sangue frio, o que significa que sua temperatura corporal não é regulada pelo seu próprio corpo para uma temperatura específica e, portanto, (...) é a temperatura do ambiente que geralmente a regula. Em contrapartida, as galinhas são homeotérmicas, elas possuem o sangue quente, o que significa que sua temperatura corporal é relativamente alta e, geralmente, quase constante. As galinhas, como qualquer outra ave, também são endotérmicas, ou seja, possuem a capacidade de gerar calor profundo, através dos nutrientes, para aumentar a temperatura do corpo. Em geral, as aves possuem uma média de 42 °C de temperatura corporal, o que é ideal para sua fisiologia normal, no entanto, quando estão em ambientes mais quentes as mesmas conseguem baixar sua temperatura através dos movimentos de batimento das asas para a expulsão do calor. Tanto os répteis quanto as galinhas põem ovos, ou seja, são animais ovíparos. Esses ovos são incubados, isto é, chocados com o fim de facilitar o desenvolvimento do feto embrião do corpo. O período de incubação dos ovos da galinha é de 21 dias. No entanto, a fêmea de réptil enterra seus ovos na areia ou no próprio solo, e a temperatura ao redor, do ambiente, é adequada para o crescimento do embrião em desenvolvimento. Durante o desenvolvimento embrionário natural, os ovos da galinha são cobertos (incubados) pela própria galinha e são mantidos a uma temperatura próxima da sua temperatura corporal durante todo o período de incubação. A temperatura ideal para a incubação dos ovos é de ± 37 °C (37,3 – 37,7 °C) e a umidade de 65%. Quando a galinha põe os ovos e percebe que está na hora de chocá-los essa passa por um período fisiológico de instinto materno para a incubação dos ovos, sendo denominado de “galinha choca”. Além de todas essas diferenças, a maioria das aves pode voar, enquanto os répteis não. -/- • EXTERIOR DA GALINHA -/- O corpo da galinha é coberto com uma combinação de pele, penas e escamas localizadas, sendo esta última uma derivação e/ou resquício dos répteis (Figuras 1 e 2). -/- PENAS -/- As aves estão quase que completamente cobertas por penas, o que é uma característica das mesmas, tornando-as diferentes de outros vertebrados. Durante o processo evolutivo da galinha, a maioria das escamas reptilianas transformaram-se em penas, apenas uma pequena parte se aproxima das escamas da pele dos répteis que é a das pernas. Ambas as escamas e penas são compostas principalmente da mesma proteína que é a queratina. As penas, dentre muitos propósitos, servem a muitas funções tais como: • Auxilia, juntamente com os ossos porosos (pneumáticos) na hora do voo; • Fornece a proteção contra as extremas temperaturas interiores e exteriores; • Repele a chuva e a neve; • Cria uma camuflagem natural contra os predadores; • Auxiliam na hora da reprodução; • Ajudam a atrair indivíduos da mesma espécie. Figura 1: nomenclatura do galo. Fonte: Adaptação da internet. Figura 2: nomenclatura exterior da galinha. Fonte: Adaptação da internet. -/- 1. Partes da pena Uma pena (figura 3) é composta de uma raiz chamada cálamo; uma longa pena ou eixo denominada raque para dar rigidez; farpas que se estendem a partir da pena; barba que se estendem a partir das farpas; e bárbulas que se estendem a partir da barba. Todas as partes, exceto o raque, tendem a entrelaçar na porção plana (a teia) da pena. A malha não é pronunciada na base da pena e a construção solta dá origem a penugem, muitas vezes diferente na cor da teia da pena. Figura 3: estrutura da pena de galinha. -/- Como as penas são estabelecidas? -/- Quando o pintainho nasce, ele é desprovido de penas. Exceto em suas asas e cauda, ele é coberto por uma leve penugem. Dentro de dias o poço entra em erupção e a teia da pena faz a aparição. Quando o animal tem entre 4 a 5 semanas ele está todo emplumado. As primeiras penas são fundidas, e um novo conjunto de penas nasce, ou seja, as penas mudam quando a ave tem cerca de 8 semanas de idade. Um outro conjunto de penas é concluído pouco antes da ave atingir a maturidade sexual, representando sua primeira plumagem madura. As penas representam entre 4 e 8% do peso vivo da ave, com diferenças relacionadas à idade, sexo e desgaste associados ao equipamento; aves mais velhas e machos têm uma porcentagem menor de penas do que as fêmeas e aves mais jovens. Figura 4: pintainho de 1 dia. Figura 5: frango com 45 dias. -/- Muda anual das penas -/- Como as penas velhas se desgastam, se quebram ou são arrancadas, a natureza proporcionou às aves adultas um método de renovação de rodas as suas penas uma vez por ano, soltando as penas restantes e criando um novo conjunto. O processo de queda e renovação das penas é conhecido como muda. Na natureza, as penas estão em constante queda em um padrão consistente para que a ave nunca esteja desprovida por completo de penas; a ave possuirá as penas velhas e as novas conforme forem surgindo. O processo normal de queda das penas velhas e de crescimento das novas requer de 3 a 4 meses. A muda e o crescimento de novas penas estão sob controle hormonal. Para a muda, as penas iniciam seu crescimento nós botões, isto é, na base das penas que, por sua vez, força as penas velhas a caírem naturalmente. Os níveis hormonais que induzem a produção de ovos e causam a ninhada inibem o crescimento dos botões das penas. Se a produção de ovos dor reduzida por meios artificiais, tais como a redução da ingestão de alimentos, a muda pode ser precipitada de forma mais rápida e completa, como ocorre nas denominadas mudas forçadas. Essas mudas são influenciadas pelo sistema alimentar ao qual as galinhas de postura, em especial, são submetidas a diminuição abrupta de ração, mudando o seu sistema fisiológico e demais funções. A galinha entra em estresse pela falta de alimento desavisado e começa um processo de mudança induzida artificialmente de suas penas. Esse método visa aumentar o tempo de postura das galinhas. -/- A forma da pena -/- As penas do corpo variam em tamanho sobre a superfície do corpo, o formato de ambas estão associadas com o sexo da ave. Os hormônios gonodais desempenham um papel crucial nessa variação sexual. Nos machos, esses hormônios são responsáveis pela ereção ou estreitamento das penas hackle, que ficam sobre o pescoço dos galos, da foice, sela e das penas falciformes menores dos machos. As penas não cobrem uniformemente o corpo, mas crescem em fileiras produzindo extensões de penas em áreas específicas do corpo. As principais penas estão localizadas no ombro, abdômen, coxa, costas, peito, pescoço, cabeça e nas asas. A ordem o tempo de aparecimento das penas são: Ombro e coxa 2 a 3 semanas Cauda e peito 3 a 4 semanas Pescoço, abdômen e perna 4 a 5 semanas Costas 5 a 6 semanas Coberturas da asa e cabeça 6 a 7 semanas Cor das penas -/- As penas podem ter muitas cores e padrões de cor. Em alguns casos, as diferenças de cor variam de acordo com a localização das penas no corpo. Os padrões de cor podem ser diferentes em ambos os sexos. As cores das penas e os padrões das penas são o resultado de diferenciações genéticas (a cor das penas está ligada ao sexo) e a presença de hormônios gonadotrópicos. Figura 6: penas do galo. Figura 7: penas da galinha. -/- Revestimento ceroso das penas -/- A glândula uropigial está localizada na área dorsal da cauda, e é a única glândula secretória presente na superfície das aves. Essa glândula segrega uma cera oleosa que a ave espalha sobre suas penas com o seu bico. O material faz com que as penas sejam resistentes à água; elas não absorvem água, e a água escorre rapidamente a partir das penas revestidas com esse óleo. -/- CABEÇA -/- A cabeça das aves é composta das seguintes partes: -/- 1. Crista -/- Existem vários tipos de cristas, mas apenas os três primeiros da seguinte lista são comuns nas aves comerciais, como é o caso da galinha. Os vários tipos de cristas incluem: -/- Figura 8: tipos de crista das aves. Fonte: Adaptação da internet. -/- O tipo de crista é resultado da interação gênica, conforme as leis de Mendel, mas o tamanho da crista está associado ao desenvolvimento gonodal bem como da intensidade da luz, seja ela artificial ou natural. A crista dos frangos de corte encontrados no Brasil, conforme as características genicas e/ou gonodais são a simples e a rosa. -/- 2. Olhos -/- As galinhas possuem a capacidade natural de discernimento de inúmeras cores, além da capacidade superior para concentrar e detectar os movimentos. Segundo o pesquisador STURKIE (1986) o olho da ave é o mais límpido órgão ocular de todo o reino animal. Nos olhos são encontradas ainda os anéis oculares, pálpebras e cílios compostos de penas cerdas de eixo reto. -/- Figura 9: olho de uma galinha. -/- 3. Orelhas -/- As espécies aviarias são conhecidas pelo seu profundo sentido auditivo. Sua produção de voz e capacidade de imitação de sons interfere na discriminação e intensidade de volume sobre a orelha. Na orelha também são encontrados os lóbulos que podem ser vermelho ou branco. -/- 4. Bico -/- O bico é um apêndice multifuncional de considerável importância. Ele está envolvido na apreensão de alimentos, defesa e agressão em comportamentos sociais, acasalamento, fabricação do ninho, preparação e comunicações entre os indivíduos. Suas funções normais são adversamente afetadas mediante a prática de manejo incorreta da debicagem, que consiste no corte do mesmo. Figura 10: cabeça de um galo. -/- Na cabeça das aves ainda são encontradas as barbelas, que são mais desenvolvidas nos machos e que, mediante a observação, podem indicar presença de doenças através da mudança de coloração. -/- PERNA -/- As canelas e a maioria dos pés são cobertos por escamas de algumas cores. A cor amarela é consequência dos pigmentos carotenoides dietéticos presentes na epiderme quando o pigmento de melanina encontra-se ausente. Os tons de preto são resultado do pigmento melânico presente na derme e na epiderme. Quando há uma pigmentação preta na derme e amarelada na epiderme a tonalidade fica esverdeada. Na ausência completa de ambos os pigmentos elas ficam esbranquiçadas. A coloração da perna das aves também pode ser ditada pela falta de nutrientes como o cálcio. As aves de postura depositam boa quantidade de cálcio dos ossos na casca do ovo, o que pode resultar na coloração branca da perna. As partes importantes da haste e do pé são o jarrete, canela e os dedos do pé. A maioria das galinhas possuem quatro dedos em cada pé, mas há algumas raças com cinco dedos. -/- PELE -/- A maior parte do corpo da ave é coberto com uma camada fina de pele. Com exceção da glândula uropigial (secretória) a pele é desprovida de demais glândulas. A ausência de glândulas sudoríparas torna impossível o resfriamento por evaporação da superfície do corpo da ave. A pele possui uma textura mais firme nas áreas da crista, lóbulos, bico, escamas, esporões e garras. Com exceção de certas áreas especializadas, a cor da pele é branca ou amarela. A coloração da pele também pode ser resultado de ingredientes adicionais da ração das aves, como o coloral. A densidade da cor amarela está indiretamente relacionada com a quantidade de xantofilas na dieta e inversamente correlacionada com a intensidade da produção de ovos. -/- • ESQUELETO -/- O esqueleto é a caixa de suporte do corpo ao qual os músculos estão ligados. A caixa torácica protege alguns dos órgãos vitais como o pulmão e o coração de impactos externos, e possui a capacidade de expansão e retração por meio da aspiração e/ou expiração do processo respiratório. Um exame minucioso da osteologia mostra que os ossos encontrados no esqueleto dos mamíferos também são encontrados no esqueleto das aves, como é o caso do fêmur. No entanto, alguns ossos da galinha são fundidos ou alongados. Outros são ocos para ajudar no voo, como os pneumáticos. A figura 11 ilustra os principais ossos encontrados no esqueleto da galinha. As vértebras do pescoço se movem livremente, mas ao contrário dos mamíferos, a porção restante da coluna vertebral é rígida, contendo vários ossos fundidos que conferem essa característica a coluna. Inúmeras vértebras torácicas estão unidas para formar uma base firme para a fixação das asas e seus músculos. Há também uma quilha pesada. As asas correspondem aos braços e mãos dos humanos com as pernas contendo os mesmos ossos encontrados na perna do homem, como o fêmur citado anteriormente. Os ossos do metatarso, comuns aos pés humanos, foram fundidos e alongados para formar a haste. -/- Figura 11: esqueleto da galinha. -/- Os ossos encontrados no crânio, úmero, quilha, clavícula e algumas vértebras são ocos, porosos e conectados ao sistema respiratório, com o ar movendo-se continuamente para dentro e para fora desses ossos especializados. A maioria dos ossos é leve, porém bastante resistentes. Há também um material ósseo macio e esponjoso conhecido como osso medular presente em quantidades variáveis nos ossos longos da perna (fíbula e tíbia), a alguns outros ossos do esqueleto de fêmeas que auxiliam o porte para a produção de ovos. Esse osso medular é usado para armazenamento de cálcio para uso posterior na produção de ovos, já que a casca do ovo é basicamente de cálcio. A quantidade de cálcio armazenada nesses ossos especializados é altamente variável, dependendo do comprimento e da taxa de produção de ovos; uma produção intensiva de ovos requer que esses ossos armazenam mais cálcio. A maior parte do cálcio necessidade para a produção da casca do ovo não é armazenada, mas vem diretamente da ração consumida pela galinha todos os dias. -/- • MÚSCULOS -/- Os músculos (figura 12) são classificados por sua função em voluntários e/ou involuntários. Os músculos voluntários são usados para o movimento e voo, enquanto que os músculos denominados involuntários (músculos lisos) são usadas no funcionamento de órgãos como o coração, intestinos, vasos sanguíneos e outros. Os músculos que movem a ave são especialmente importantes, mas aqueles que controlam a ação do coração, dos vasos sanguíneos, intestinos e outros órgãos vitais são tão importantes quanto, já que possuem uma função específica no bom funcionamento desses órgãos. Os músculos que movem as asas estão ligados à quilha (esterno). Esses músculos também suportam os órgãos vitais da cavidade abdominal. Esses músculos são bem desenvolvidos na maioria das aves, mas especialmente em frangos de corte, uma vez que a seleção genética produziu aves com peitos maiores. Os músculos são mais desenvolvidos e importantes em aves de corte, já que o músculo nada mais é do que a carne do animal, essa que é o consumo de bilhões de pessoas em todo o mundo. Nas galinhas pode-se encontrar tanto músculos brancos como vermelhos, dando origem a carne clara e a escura, pouco mais avermelhada. Na carne mais escura, é encontrado mais gordura e um composto de ferro e oxigênio denominado mioglobina, em comparação com a carne branca. Geralmente a atividade e função muscular determina sua cor. Na galinha, os músculos da perna são mais escuros do que os do peito, já que há um constante estresse nos músculos da perna que tem a função de manter o corpo ereto quando a ave está de pé. Nas aves voadoras selvagens, o músculo do peito é mais escuro porque o maior estresse é colocado sobre o mesmo durante o voo. Os frangos de corte possuem fibras musculares que são maiores em diâmetro e sua coloração é mais clara do que os de tipo camada. -/- • SISTEMA RESPIRATÓRIO -/- O sistema respiratório das aves é composto por: • cavidades nasais • laringe • traqueia • siringe (caixa de voz) • brônquios • pulmões • sacos de ar (9) • ossos contendo ar Os pulmões da galinha são pequenos em comparação com os dos mamíferos. Eles se expandem ou contraem ligeiramente conforme a expiração e aspiração, e não há um diafragma verdadeiro. Os pulmões são apoiados por nove sacos de ar e um grupo de ossos ocos, contendo ar. Há dois pares de sacos torácicos e dois pares de sacos na região abdominal, e um único saco de ar na região interclavicular. Figura 12: principais músculos da galinha. Fonte: FLORIANO, 2018. -/- Enquanto o ar se movimenta livremente dentro e fora dos sacos de ar, apenas os pulmões são responsáveis pela troca gasosa entre oxigênio e dióxido de carbono que ocorre durante a respiração. Tanto os pulmões quanto os sacos de ar funcionam como mecanismos de resfriamento à medida que a umidade de suas superfícies é exalada como vapor de água. A taxa respiratória é ditada pela concentração de dióxido de carbono presente no sangue; níveis maiores de CO2 aumentam a taxa, que varia entre 15 e 25 respirações por minuto na ave em repouso. -/- Figura 13: esquema do sistema respiratório da galinha. Fonte: SILVA. -/- • SISTEMA DIGESTIVO -/- A figura 14 apresenta o sistema digestivo simplificado da galinha. Os demais órgãos que o compõem são descritos abaixo. -/- BOCA -/- A galinha é desprovida de lábios, não possui paladar, bochechas ou dentes, mas possui uma mandíbula superior e inferior denominada bico que possui a função de apreensão da comida, defesa e outras específicas. A mandíbula superior está firmemente fixada ao crânio enquanto que a mandíbula inferior é articulada. O palato duro é dividido por uma longa fenda estreita no centro que está aberta para as passagens nasais. Essa abertura e ausência do paladar tornam impossíveis para a ave criar um vácuo para atrair água para sua boca. Portanto, para que possa beber água, a ave deve elevar sua cabeça para permitir que a água escorra pelo esôfago mediante a gravidade. A galinha possui uma língua em forma de punhal com uma superfície bastante áspera na região caudal da mesma, o que facilita a levar a comida para o canal do esôfago. A saliva, com sua enzima amilase que é usada na conversão dos amidos em açúcares durante o processo digestivo, é segregada pelas glândulas presentes na boca. Outra função da saliva de lubrificação dos alimentos que auxiliam no transporte das partículas dos alimentos para o esôfago e posteriormente ao papo onde transforma-se em bolo alimentar. -/- Figura 14: esquema do sistema digestório da galinha. Fonte: adaptação da internet. -/- As galinhas possuem menos papilas gustativas do que os mamíferos; enquanto o ser humano possui cerca de 9.000 as aves constam com apenas 250 a 350 papilas. As papilas gustativas da galinha estão localizadas em diversas regiões da boca e sob a língua. É difícil saber o sabor dos alimentos para as aves, no entanto os alimentos são consideradas como sendo ruins dentro da boca do animal, mas as aves respondem bem a gostos específicos como o sal e o açúcar. As galinhas possuem grande tolerância à acidez e alcalinidade da água de consumo, no entanto faz-se necessário oferecer uma água de qualidade e com pH próximo do 7. As aves conseguem discernir a temperatura da água, recusando a ingestão de água com temperaturas abaixo de 3 °C e com temperaturas acima dos 38 °C, a melhor temperatura gira em torno da ambiental (18 a 25 °C). -/- ESÔFAGO -/- O esôfago é o tubo pelo qual o alimento passa quando sai da paste traseira da boca (faringe) e vai para o proventrículo. É composto por duas regiões específicas, a parte superior que compreende a ligação entre a boca e o papo medindo aproximadamente 20 cm de comprimento na ave adulta e a parte inferior compreendendo o nexo entre o papo e o proventrículo medindo cerca de 16 cm de comprimento. -/- PAPO -/- Depois de ser engolido, o alimento sai da boca, entra no canal do esôfago e deposita-se em uma cavidade do corpo com características de uma bolsa denominada de papo, ao qual atua como o local de armazenamento do alimento transformando-o em bolo alimentar. No papo ocorre pouca ou nenhuma digestão, exceto a que envolve a secreção salivar da boca, que continua com sua atividade no papo, sendo assim o alimento é cada vez mais umedecido. Esse processo de alta salivação tanto na boca quanto no papo sobre os alimentos é para facilitar a total quebra do alimento em partículas menores, principalmente quando a ave possui uma dieta de milho em grão não triturado. -/- PROVENTRÍCULO -/- Um alargamento do esôfago pouco antes de sua ligação com a moela é conhecido como o proventrículo, às vezes alinhado de estômago glandular ou verdadeiro. É nesse compartimento ao qual os sucos gástricos são produzidos e segregados. A pepsina, uma enzima necessária no processo de digestão das proteínas, e o ácido clorídrico são segregados pelas células glandulares. A passagem do bolo alimentar pelo proventrículo é rápida, como consequência há pouca digestão do material alimentar nesse compartimento, no entanto o bolo alimentar vai para a moela, uma estômago mecânico que só é encontrado nas aves, na moela ocorre a ação enzimática sobre o bolo alimentar. -/- MOELA -/- A moela, às vezes denominada de estômago mecânico ou muscular das aves, fica entre o proventrículo e a porção superior do intestino delgado. Possui dois pares de músculos poderosos capazes de exercer grande força sobre os alimentos, triturando-os e formando partículas menores, além de possuir uma mucosa muito grossa, cuja superfície constantemente se desgasta e se desprende. A moela fica inativa quando está vazia, porém uma vez que o alimento entra nesse compartimento, as contrações musculares de suas paredes grosseiras entram em constante atividade. Quantos maiores as partículas dos alimentos mais rápidas são as contrações para quebrá-lo o mais rápido e eficientemente possível. Quando o material fino entra na moela sai em poucos minutos, mas quando o alimento é grosseiro pode permanecer nesta por várias horas. Para facilitar a quebra do alimento e a transformação do mesmo em partículas menores para a entrada no trato intestinal, as aves constantemente consomem pequenas pedras, cascalhos, areia e outros materiais que visam facilitar a moagem do alimento na moela. Atualmente, as práticas de moagem dos alimentos que formam as rações mais finas e o uso de fontes de cálcio com tamanho de partículas maiores para camadas praticamente eliminaram a necessidade de granulação nas dietas das aves comerciais de hoje. -/- INTESTINO DELGADO -/- O ID é composto por duas seções principais, a alça duodenal e o íleo. Dentro da alça duodenal encontra-se o pâncreas que segrega os sucos pancreáticos contendo as enzimas amilase, lipase e tripsina. Outras enzimas fundamentais do processo digestivo de açúcares e proteínas são produzidas e segregadas pelas paredes do ID. O ID é o local primário de absorção de nutrientes para a corrente sanguínea e, para as células. Na ave adulta, o IG pode chegar a medir aproximadamente 140 cm de comprimento. -/- CECO -/- Entre o ID e o intestino grosso encontram-se duas bolsas denominadas como ceco. Cada ceco tem aproximadamente 15 cm de comprimento na ave adulta. A função exata desse compartimento ainda não está bem definida, porém estudos concluíram que o ceco têm pouco a ver com a digestão, ele apenas participa em pequenas funções associadas à absorção de água. Uma pequena quantidade de digestão de carboidratos e proteínas, além da fermentação microbiana da fibra dietética também ocorre no ceco. -/- INTESTINO GROSSO -/- O IG é uma extensão relativamente curta do ID na ave, tendo cerca de 10 cm de comprimento na ave adulta. É duas vezes o diâmetro do ID. Estende-se a partir da extremidade do ID para a cloaca. O IG está envolvido no processo de reabsorção de água, e ao realizar esse processo, ajuda na manutenção do equilíbrio de água no organismo e em todo o corpo da ave. -/- CLOACA -/- A área bulbosa no final do trato alimentar (da boca até o ânus) é denominada de cloaca. Cloaca, no sentido comum, significa “esgoto comum” e, no caso da galinha, do aparelho digestivo, urinário e reprodutivo, todos desembocam na cloaca. É nesse compartimento que saem as fezes, o ovo, a urina, e por onde o galo deposita o esperma na galinha, porém em orifícios diferentes. Para facilitar a saída do ovo e para vedar os por presentes na casa contra microrganismos, na cloaca encontra-se uma glândula que secreta um óleo essencial para as funções citadas. O mesmo canal por onde são expelidas as fezes também sai a urina, logo as galinhas exoneram urina e fezes ao mesmo tempo e sobre o mesmo orifício. -/- ÂNUS -/- A abertura (ânus) é a abertura externa da cloaca. Seu tamanho varia muita nas fêmeas, dependendo se a mesma encontra-se ou não produzindo ovos, uma vez que fêmeas em produção possuem uma abertura mais dilatada para a passagem do ovo que é o feto do animal. É por esse orifício que passam as fezes e a urina. -/- ÓRGÃOS DIGESTIVOS SUPLEMENTARES -/- Certos órgãos estão intimamente associados a digestão nas aves, uma vez que suas secreções no trato gastrointestinal ajudam nos processos de quebra e absorção do material alimentar. São conhecidos como órgãos suplementares anexos e apêndices do sistema digestório. -/- 1. Pâncreas -/- O pâncreas encontra-se dentro da chamada alça duodenal do ID. É um órgão que segrega enzimas no duodeno por meio dos dutos pancreáticos. Essas enzimas ajudam na digestão de amidos, lipídios e proteínas. As enzimas, também conhecidas como sucos pancreáticos, neutralizam a condição ácida criada no proventrículo. -/- 2. Fígado -/- O fígado é composto por dois grandes lóbulos. Entre as funções do fígado está a secreção da bílis, um fluido ligeiramente pegajoso de coloração amarelo-verde ao qual contém ácidos biliares. Esses ácidos entram no ID sobre a extremidade inferior do duodeno e ajuda na digestão da gordura (lipídios). As secreções biliares não possuem enzimas digestivas. A função principal delas está associada a neutralização da condição ácida e ajuda na digestão da gordura formando emulsões. Além disso, o fígado está envolvido no metabolismo da gordura, proteínas e carboidratos. -/- 3. Vesícula biliar -/- Enquanto a galinha possui uma vesícula biliar, outras aves não. Como discutido supra, na seção do fígado, dois dutos biliares são usados na transferência da bile do fígado para os intestinos. O duro direitos através do qual a maior parte da bílis passa e é temporariamente armazenada, aumenta e forma a vesícula biliar. O duto esquerdo é menor, portanto, apenas uma pequena quantidade de bike passa através dele e vai diretamente para os intestinos. -/- • SISTEMA URINÁRIO -/- O sistema circulatório da galinha consiste em dois rins que se localizam logo atrás dos pulmões. Apenas um único ureter conecta cada rim com a cloaca. A urina das aves é composta basicamente de ácido úrico, que nada mais é do que o produto final do metabolismo proteico, que é misturado com as fezes na cloaca e expelido sobre as fezes como um material pastoso e branco. -/- • SISTEMA CIRCULATÓRIO -/- O objetivo do sistema circulatório é o transporte de oxigênio (O2) dos pulmões e os nutrientes que passam através das vilosidades presentes nas paredes intestinais para as células (sangue arterial). O sistema venoso transporta o dióxido de carbono (CO2) de volta para os pulmões e resíduos do metabolismo de volta para os rins para serem excretados do corpo através da urina. O coração da galinha, assim como o dos mamíferos, possui quatro câmaras, sendo dois átrios e dois ventrículos. A pulsação do coração na galinha pode chegar a uma taxa acelerada de cerca de 300 pulsações por minuto. Quanto menor a ave, mais rápidas são as contrações do coração, logo os batimentos são maiores. Os pintainhos mostram uma taxa aumentada à medida em que se desenvolvem. As aves sob a luz possuem uma frequência cardíaca mais acelerada, e na noite, sob baixa ou nenhuma luz, os batimentos diminuem consideravelmente. Estudos apontam que a taxa de galinhas individuais é mais baixa, porém pode acelerar mediante a excitação individual da mesma. -/- SANGUE -/- 1. Composição do sangue -/- O sangue é composto de plasma, sais e outros elementos, além de eritrócitos que são os glóbulos vermelhos e os leucócitos que são os glóbulos brancos (sistema imune). Na galinha, os eritrócitos possuem um núcleo em contraste com os dos mamíferos. O sangue da galinha contem cerca de 3 milhões de eritrócitos em cada milímetro cúbico. O baço serve como um local de armazenamento para os eritrócitos, expulsando o seu conteúdo para o sistema circulatório, conforme o necessário. O sangue constitui cerca de 12% do peso de um pintainho, e cerca de 6 a 8% em aves adultas. -/- 2. Função do sangue -/- O sangue possui inúmeras funções, dentre elas o transporte do oxigênio para as células do corpo; a remoção do dióxido de carbono a partir do O2 nas células; absorção de nutrientes do trato digestivo; transporte dos nutrientes para as células e tecidos; remoção de resíduos do metabolismo celular; transporte de hormônios produzidos pelas glândulas endócrinas para várias seções do corpo, além de ajudar na regulação do teor de água nos tecidos do corpo. -/- PRESSÃO ARTERIAL -/- A pressão arterial das aves de todas as idades pode ser estipulada através da medida de milímetros de mercúrio (mmHg). Mesmo a pressão do embrião em desenvolvimento pode ser medida. Tal como acontece com os seres humanos, a pressão arterial pode ser estimada segundo duas medidas separadas: 1. Pressão sistólica (arterial) 2. Pressão diastólica (como o sangue retorna ao coração) Seguindo essas medidas, a seguir estão apresentadas as pressões sanguíneas da galinha e do galo adultos: -/- Tabela 1: pressão arterial da galinha e do galo adultos Pressão sistólica (mmHg) Pressão diastólica (mmHg) Galinha adulta 145 – 180 133 – 160 Galo adulto 186 – 203 154 Fonte: STURKIE, 1986. -/- • SISTEMA NERVOSO -/- O sistema nervoso é o responsável pelo controle de todas as funções do corpo e consiste e inúmeras partes. O cérebro representa células nervosas altamente concentradas e serve como o alicerce de todos e quaisquer estímulos nervosos. A audição e a visão das aves são bem desenvolvidas, além disso a galinha possui a capacidade de discernir inúmeros sons e cores. A capacidade da galinha de distinguir os cheiros, no entanto, não é bem desenvolvido. As galinhas possuem a capacidade de aprendizagem; elas podem ser treinadas para seguir certos procedimentos físicos. Além disso, elas aprendem a reconhecer um grande número de companhias de terreno ainda jovens, e a capacidade de conhecer outras aves aumenta com a idade. -/- • GLÂNDULAS ENDÓCRINAS -/- Dentro do corpo encontram-se certas glândulas endócrinas além de certos tecidos que produzem produtos conhecidos como hormônios. Os hormônios passam diretamente para a corrente sanguínea e possui um efeito sobre as células e órgãos em muitas partes do corpo. Os hormônios são derivados primeiramente das proteínas e executam uma variedade de funções. Alguns aumentam a atividade de certos órgãos, outros diminuem a atividade dos órgãos, outros possuem um efeito sobre os processos metabólicos e reprodutivos. As glândulas produtoras de hormônios incluem: • Tireoide • Paratireoide • Hipófise • Hipotálamo • Testículo • Ovário • Pineal • Adrenal • Pâncreas Além das glândulas, os hormônios podem ser produzidos pela mucosa gástrica e intestinal. As funções e a interação dos hormônios são variadas e em grande número. A tiroxina, produzida pela tireoide, ajuda na regulação da taxa metabólica. O hormônio paratireoideo das paratireoides influencia o metabolismo do cálcio e do fósforo. Os hormônios hipofisários produzidas em uma pequena glândula na base do cérebro, ajudam no crescimento, e outros afetam a tireoide e a paratireoide; enquanto outros possuem um efeito pronunciado na ovulação, no oviduto, sobre a ninhada e na postura de ovos na fêmea, e na produção de sêmen no macho. Além de glândulas, hormônios também são produzidos pela mucosa gástrica e intestinal e um número de locais em todo o corpo. Os hormônios do ovário influenciam a deposição de gordura, aumentam a liberação de cálcio do osso medular e causam a ovulação. Os hormônios produzidos na glândula adrenal (suprarrenal) auxiliam na retenção de glicogênio pelo fígado e afetam o metabolismo mineral. Os produzidos pelo pâncreas produzem insulina e glicogênio, que regulam a utilização da glicose em seu nível na corrente sanguínea. Os hormônios do trato gastrointestinal aumentam a produção de suco gástrico, suco pancreático e da bílis. -/- • SISTEMA REPRODUTIVO -/- MACHO -/- O sistema reprodutor do galo (figura 15) consiste em dois testículos funcionais que localizam-se na área dorsal da cavidade corporal, em frente aos rins. Os dutos dos testículos desembocam no duto ou vaso deferente, que transporta o sêmen dos testículos para as papilas da área dorsal da cloaca e, em seguida, ao órgão copulatório localizado em uma das pregas da cloaca. Normalmente, o sêmen é armazenado no duto deferente onde é diluído através do fluido linfático; ambos são ejaculados como uma mistura durante a cópula. O pênis do galo é bastante pequeno. Uma linfa é produzida no pênis para formar uma suave ereção, todavia o pênis não penetra sobre a cloaca. Em vez disso, durante o processo copulatório, a cloaca da fêmea se abre e para expor a extremidade do oviduto onde o sêmen do galo é depositado. Uma vez que o sêmen plota-se no oviduto, ele é transportado do duto às bolsas, que são os locais de armazenamento do sêmen, onde é prendido antes do processo de fertilização do sêmen sobre o óvulo da fêmea. Os espermatozoides do galo possuem um capacete pontiagudo longo que é anexado a uma cauda longa (flagelo). O pH do sêmen deve ser neutro entre 7 e 7,4. O volume de sêmen ejaculado durante uma cópula pode ser alto chegando a 1,0 ml durante o primeiro acasalamento, volume que diminui para 0,1 ml conforme o número de acasalamentos. Figura 15: esquema dos órgãos reprodutivos do galo. Fonte: internet. -/- FÊMEA -/- O sistema reprodutor da galinha (figura 16) consiste em um ovário e oviduto funcional. A reprodução nas galinhas caracteriza-se, dentre outros pontos, pela ovoviviparidade, isto é, ao qual o embrião começa a se desenvolver dentro da galinha e termina seu desenvolvimento total de 21 dias fora do corpo da mãe, dentro do ovo. Algumas aves, como é o caso da galinha, nascem com os dois lados do ovário e oviduto, no entanto, apenas o ovário e o oviduto do lado esquerdo se desenvolvem e fincam funcionais. A galinha libera apenas 1 folículo (óvulo) a cada 25 horas, e esse óvulo (gema) é liberado todos os dias durante o ciclo da ave que é de 10 a 15 dias seguidos. Para suprir as necessidades do feto fora do corpo da mãe, o óvulo das aves é maior que o dos mamíferos. Os folículos possuem uma hierarquia entre eles, sendo assim, somente os que chegam a medir 8 mm de diâmetro continuam do desenvolvimento até a ovulação. O oviduto da ave é composto pelo infundíbulo, magno, istmo e útero. A vagina e a cloaca também fazem parte do trato reprodutivo da galinha. Detalhes específicos do trato reprodutivo da galinha será exposto no trabalho sobre formação do ovo. -/- • CRESCIMENTO DA GALINHA -/- O corpo da galinha é composto de grande número de células que são, geralmente, do mesmo tamanho em todas as raças, independentemente do peso corporal. A maioria dos desenvolvimento precoces no crescimento embrionário ocorrem como resultado da multiplicação celular, já que 1 célula se divide em 2, 2 em 4, 4 em 8, 8 em 16, 16 em 32, e assim por diante. Porém esse aumento rítmico não permanece por um período indefinido. Sendo assim, as células se especializam para a formação de diferentes componentes do corpo. A taxa de crescimento e a taxa de divisão celular das células especializadas varia de acordo com a função de cada célula e a idade do animal. Quando a ave é mais velha, a taxa de peso corporal diário é mais baixa, ou seja, o ganho de peso do animal será menor. -/- Figura 16: esquema do sistema reprodutor da galinha. Fonte: internet. -/- Após a eclosão, quando o número de fibras musculares (células únicas) já não aumenta, o crescimento das células musculares e nervosas passa a ser resultado do aumento das células e não da divisão celular. As fibras musculares possuem uma dimensão máxima que é controlada, principalmente, pela composição genética da ave, porém pode aumentar ou diminuírem de tamanho conforme quantidades variáveis de atividades. Tanto a síntese quanto a degradação de proteínas estão envolvidas e operam simultaneamente, com o resultado líquido determinando se os músculos aumentam ou diminuem de tamanho. Os músculos do peito são excepcionalmente bem desenvolvidos nas aves já que os mesmos são imprescindíveis para a movimentação das asas durante o voo, além de ser a parte da galinha com mais carne para o consumo. Atualmente, mediante o melhoramento genético, o peito e as coxas da galinha estão quase que 3 vezes maiores que os de frangos de 40 anos atrás (figura 17). A taxa de gordura de um frango está baseada em função do número de células que contém gordura. Algumas raças e linhagens de frangos possuem um número maior de células de gordura do que outras, uma consequência do melhoramento genético citado supra que aumentou a capacidade da carcaça (carne). As células de gordura atingem o desenvolvimento máximo no período inicial de crescimento. A capacidade de um frango de corte para ganhar peso rapidamente é principalmente o resultado de depósitos de células de gordura, em vez de aumentos no crescimento do esqueleto ou fibras musculares. Figura 17: desenvolvimento do frango de corte. Fonte: internet. -/- • ALTERAÇÃO CORPORAIS DURANTE A PRODUÇÃO DE OVOS -/- Durante algum tempo, as galinhas estão deitadas, isto é, no ciclo de postura, e em outro tempo elas estão sofrendo uma muda (figura 18) e certas alterações ocorrem em sua aparência. -/- MUDA -/- Algumas galinhas podem produzir alguns ovos após o início da muda, porém geralmente a cessação da produção de ovos se sobrepõe à muda. A duração do período da muda é variável. As boas produtoras de ovos passam pelo processo de muda no final da estação de postura, já os baixas produtoras de ovos mudam precocemente e lentamente. -/- Figura 18: galinha em processo de muda. Fonte: internet. Ordem da muda -/- Durante a muda, as penas caem das várias partes do corpo em uma ordem definida, geralmente a ordem é: 1° cabeça 2° pescoço 3° peito 4° costa 5° asas 6° cloaca/rabo Muitas vezes, um rebanho de aves vai experimentar um estresse temporário e abrupto resultante de uma possível doença ou mudança de ou no ambiente, o que causa uma muda parcial das penas da cabeça e do pescoço bem como das asas. Se a causa puder ser corrigida, não deve interferir na muda anual primária. -/- PIGMENTAÇÃO AMARELA -/- A coloração amarelada na pele e nas pernas da galinha pode ser em função de vários xantofilas (pigmentos hidroxicarotenoides) que são depositados na camada de gordura sob a pele. A única fonte de xantofilas casa aves é a dieta que ela come. Quanto mais xantofilas na ração, mais densa a cor da pele amarelada. Os xantofilas presentes nessa camada de gordura, sofrem continuamente uma degradação química, todavia são reabastecida a partir da alimentação da ave. -/- Branqueamento -/- Os xantofilas também são responsáveis pela cor amarela da gema do ovo. Porém, quando uma franga começa a colocar uma taxa elevada e rápida, a maioria dos xantofilas presentes na ração vai para as gemas dos ovos. Não sobra o suficiente para reabastecer aqueles que estão quimicamente perdidos na pele, em consequência da degradação, logo a pele começa a clarear. Quando mais tempo uma ave colocar os ovos, maior a taxa de clareamento (branqueamento). Quando a galinha tiver colocado cerca de 180 ovos, a pele terá uma coloração azul-branca. -/- OUTRAS MUDANÇAS RESULTANTES DA PRODUÇÃO DE OVOS -/- Há algumas mudanças relevantes na ave durante o curso da produção de ovos, as mais expressivas são: 1. A abertura do ânus torna-se grande e úmida; 2. Os ossos pubianos tornam-se mais finos; 3. O espaço entre os ossos pubianos aumenta; 4. A distância entre os ossos pubianos e a extremidade do osso da quilha aumenta. Essas características são fundamentais para a determinação do estado de postura das aves individuais. REFERÊNCIAS BIBLIOGRÁFICAS -/- Anotações de aulas. Disciplina: Avicultura. Prof. Me. Cléber Rondinelli Gomes de Freitas. IFPE Campus Belo Jardim, 2017. BELL, Donald D. Anatomy of the chicken. In: Commercial Chicken Meat and Egg Production. Springer, Boston, MA, 2002. p. 41-58. DYCE, Keith M.; WENSING, Cornelius JG; SACK, Wolfganf O. Tratado de anatomia veterinária. Elsevier Brasil, 2004. FLORIANO, Luciane Sperandio. Anatomia e fisiologia das aves domésticas. Ururaí: rede E-tec, 2018. GETTY, Robert. Anatomia dos animais domésticos. Rio de Janeiro: Interamericana, 1981. KOCH, Tankred et al. Anatomy of the chicken and domestic birds. Iowa State University Press. 1973. -/- Emanuel Isaque Cordeiro da Silva Normalista pela EEFCC Técnico em Agropecuária pelo IFPE Campus Belo Jardim Acadêmico em Zootecnia pela UFRPE Assistente Técnico e Pesquisador da Embrapa Semiárido Assistente Técnico do Instituto Agronômico de Pernambuco E-mail: [email protected] Telefone: (82) 98143-8399 -/- Todos os direitos reservados Belo Jardim © 2020 -/- . (shrink)

În această lucrare am explorat conceptul R(r)elaţii I(i)nternaţionale cu scopul de a (i) reda două metode de scriere și reprezentarea lor, (ii) evidenția semnificația care este atașată fiecărei metode și (iii) descrie și expune procesul de creare a unui concept care are la bază doi termeni. În această lucrare, propun să realizez următoarele obiective: (i) reiau teoretizarea conceptului ‘relaţii internaţionale’ de la bazele etimologice; (ii) ‘relaţii internaţionale’ are la bază o gamă largă de concepte care ajută la crearea versiunii finale, (...) iar eu vreau să arăt sursele creării unui concept; (iii) suplimentez şi contribui la literatura existentă care discută despre acest concept: prin metoda lui Ludwig Wittgenstein folosesc o perspectivă și interpretare nouă pentru literatura existentă prin generarea a două tipuri de concept: ad litteram/literal și ştiinţific; (iv) contribui la dezvoltarea istorică a interdisciplinei Relații Internaționale; (v) ofer un răspuns la criza de idei care bântuie ştiinţa RI: prin folosirea metodei lui Ludwig Wittgenstein propun o soluție inovatoare și un nou cadru analitic ca o tentativă de a revitaliza cercetarea în ‘Relaţii Internaţionale’. Prin atingerea acestor obiective, consider că această lucrare contribuie semnificativ la înțelegerea și dezvoltarea teoretică și practică a conceptului ‘R(r)elaţii I(i)nternaţionale’; rezultatele oferă atât o bază solidă pentru cercetările viitoare, cât și soluții pentru problemele teoretice conceptuale actuale. E timpul să explorezi și să înțelegi conceptul R(r)elaţii I(i)nternaţionale aşa cum este. (shrink)

Conceptul și fenomenul Noua Ordinea Mondială (NOM) a suferit o evoluție semnificativă în a doua jumătate a secolului XX, fiecare deceniu contribuind la dezvoltarea sa prin forțele de eliberare națională, urmărirea justiției sociale la scară mondială și intenția teoreticienilor de a avansa înțelegerea teoretică și conceptuală a acestui fenomen. NOM poate fi mai bine abordată dacă separăm (i) NOM ca fenomen real, (ii) NOM și conspirații, și (iii) NOM ca un concept rezultat al dezbaterilor teoretice și formulările unor versiuni pe (...) baza caracteristicilor fenomenului real NOM. În această lucrare doar menționez conspirațiile care există, dar nu sunt interesat și nici nu extind sau analizez valoarea de adevăr a conspirațiilor. În această lucrare am explorat și aprofundat conceptul, semnificația și fenomenul Noua Ordine Mondială printr-o abordare structurată conform ordinii logice folosite de Ludwig Wittgenstein (în cea mai mare măsură) și Thomas Hobbes, urmărind atingerea a cinci obiective cheie: (i) prezentarea unei metode noi de a construi un concept pornind de la bazele etimologice, (ii) explorarea semnificațiilor atașate fiecărui termen, apoi a reuniunii celor trei termeni (nou + ordine + mondial), (iii) examinarea procesului și formarea unui concept bazat pe trei termeni specifici, (iv) explorarea fenomenului NOM în mai multe etape pentru a observa conceptele, teoriile și domeniile care se învârt și fac parte din subiectul central NOM, (v) verificarea si extragerea punctelor și a liniilor cheie a dezbaterilor teoretice existente în literatura de specialitate, și exemple reale din politica mondială care fac parte din conceptul și fenomenul NOM. Folosind metoda lui Ludwig Wittgenstein, am încercat să demonstrez nu doar conținutul NOM ca și concept, ci și procesul și forma construcției conceptului. Această abordare permite o înțelegere atomistă a modului în care ideile complexe sunt construite din elementele lor de bază, și cum aceste elemente sunt împletite pentru a crea un cadru conceptual teoretic coerent. E timpul să explorezi și să înțelegi conceptul, semnificația și fenomenul Noua Ordine Mondială aşa cum este. (shrink)