I propose that the meanings of vague expressions render the truth conditions of utterances of sentences containing them sensitive to our interests. For example, 'expensive' is analyzed as meaning 'costs a lot', which in turn is analyzed as meaning 'costs significantly greater than the norm'. Whether a difference is a significant difference depends on what our interests are. Appeal to the proposal is shown to provide an attractive resolution of the sorites paradox that is compatible with classical logic and semantics.

Although Strawson’s main aim in “On Referring” was to argue that definite descriptions can be used referentially – that is, “to mention or refer to some individual person or single object . . . , in the course of doing what we should normally describe as making a statement about that person [or] object” (1950, p. 320) – he denied that definite descriptions are always used referentially. The description in ‘Napoleon was the greatest French soldier’ is not used referentially, says (...) Strawson, since it is used not to mention an individual, but only “to say something about an individual already mentioned” (p. 320). This is an example of what we may call a predicative use of a definite description, though such uses might be better illustrated by considering the false sentence.. (shrink)

One reason to think that names have a predicate-type semantic value is that they naturally occur in count-noun positions: ‘The Michaels in my building both lost their keys’; ‘I know one incredibly sharp Cecil and one that's incredibly dull’. Predicativism is the view that names uniformly occur as predicates. Predicativism flies in the face of the widely accepted view that names in argument position are referential, whether that be Millian Referentialism, direct-reference theories, or even Fregean Descriptivism. But names are predicates (...) in all of their occurrences; they are predicates that are true of their bearers. When a name appears as a bare singular in argument position, it really occupies the predicate position of what in this essay is called a denuded definite description: a definite description with an unpronounced definite article. Sloat provided good evidence for this. The definite article is sometimes pronounced with names in the singular: ‘The Ivan we all love doesn't feel well’. Sloat proposed a disjunctive generalization of when the definite article must be pronounced with a singular name. This essay shows that by slightly revising Sloat's generalization, we arrive at a simple, nondisjunctive, syntactic rule that governs the overt appearance of the definite article with singular names. But Ivan does not necessarily bear the name ‘Ivan’, so one might worry that the sentence “Ivan might not have had ‘Ivan’ as a name” would incorrectly be predicted false. This essay shows that Predicativism does not have this consequence by showing that incomplete definite descriptions in general and incomplete denuded descriptions, such as ‘Øthe Ivan’, in particular are rigid designators. (shrink)

In “Descriptions as Predicates” (Fara 2001) I argued that definite and indefinite descriptions should be given a uniform semantic treatment as predicates rather than as quantifier phrases. The aim of the current paper is to clarify and elaborate one of the arguments for the descriptions-aspredicates view, one that concerns the interaction of descriptions with adverbs of quantification.

If a counterpart theorist’s understanding of the counterpart relation precludes haecceitist differences between possible worlds, as David Lewis’s does, how can he admit haecceitist possibilities, as Lewis wants to? Lewis (Philosophical Review 3–32, 1983; On the Plurality of Worlds, 1986) devised what he called a ‘cheap substitute for haecceitism,’ which would allow for haecceitist possibilities while preserving the counterpart relation as a purely qualitative one. The solution involved lifting an earlier (Journal of Philosophy 65(5):113–126, 1968; 68(7):203–211, 1971) ban on there (...) being multiple intra-world counterparts. I argue here that serious problems for ‘cheap haecceitism’ lurk very close to its surface, and they emerge when we consider the effect of using an actuality operator in our language. Among the most serious of the problems is the result that being the case in some possible world does not always suffice for possibly being the case. The result applies to any counterpart theory that employs a purely qualitative counterpart relation. The upshot is that if we are to admit haecceitist possibilities, as we should, then we must reject any purely qualitative relation as the one involved in the analysis of what might have been for an individual. (shrink)

Philosophers disagree about whether vagueness requires us to admit truth-value gaps, about whether there is a gap between the objects of which a given vague predicate is true and those of which it is false on an appropriately constructed sorites series for the predicate---a series involving small increments of change in a relevant respect between adjacent elements, but a large increment of change in that respect between the endpoints. There appears, however, to be widespread agreement that there is some sense (...) in which vague predicates are gappy which may be expressed neutrally by saying that on any appropriately constructed sorites series for a given vague predicate there will be a gap between the objects of which the predicate is denitely true and those of which it is denitely false. Taking as primitive the operator ‘it is denitely the case that’, abbreviated as ‘D’, we may stipulate that a predicate F is denitely true (or denitely false) of an object just in case ‘DF (a)’, where a is a name for the object, is true (or false) simpliciter.1 This yields the following conditional formulation of a ‘gap principle’: (D Φ (x) ∧ D¬ Φ (y)) → ¬R(x, y). Here ‘ Φ ’ is to be replaced with a vague predicate, while ‘R’ is to stand for a sorites relation for that predicate: a relation that can be used to construct a sorites series for the predicate---such as the relation of being just one millimetre shorter than for the predicate ‘is tall’. Disagreements about the sense in which it is correct to say that vague predicates are gappy can then be recast as disagreements about how to understand the denitely operator. One might give it, for example, a pragmatic construal such as ‘it would not be misleading to assert that’; or an epistemic construal such as ‘it is known that’ or ‘it is knowable that’; or a semantic construal such as ‘it is true that’. (shrink)

Consider the following sentences: In every race, the colt won; In every race, John won.John Hawthorne and David Manley say that the difference between these two sentences raises a problem for Predicativism about names. According to the currently more standard version of Predicativism, a bare singular name in argument position, like ‘John’ in , is embedded in a definite description with an unpronounced definite article. The problem is supposed to be that permits a covarying reading that allows for different races (...) to have been won by different colts, while does not permit a covarying reading—it can be true only if there is a single John that won every race. But, the objection runs, if the name ‘John’ is really embedded in a definite description with an unpronounced definite article, then the two sentences are structurally parallel and should not differ with respect to covariation. Appealing to Jason Stanley's ‘Nominal Restriction’ , I show that the difference between the two sentences above not only does not raise a problem for Predicativism but also is actually predicted by it. (shrink)

This paper discusses Fara's so-called 'Paradox of Higher-Order Vagueness' concerning supervaluationism. In the paper I argue that supervaluationism is not committed to global validity, as it is largely assumed in the literature, but to a weaker notion of logical consequence I call 'regional validity'. Then I show that the supervaluationist might solve Fara's paradox making use of this weaker notion of logical consequence. The paper is discussed by Delia Fara in the same volume.

Internetul a schimbat complet modul nostru de viață, fiind considerat unul dintre cele mai benefice progrese tehnologice ale secolului XXI. Totul se vinde și se cumpără acum pe Internet, inclusiv distracția. Internetul face lumea mai mică, pentru că am putea comanda sau comercializa orice în întreaga lume. Și în această societate virtuală suntem cu toții comentatori, editori și creatori. Îți poți imagina cum ar fi viața acum fără Internet? Închide ochii pentru un minut și gândește-te la cum a fost viața (...) înainte de Internet. Pentru unii, Internetul este ocazia ideală de a scăpa de realitate, în timp ce pentru alții este cea mai bună oportunitate de a socializa și a se împrieteni cu persoane din toată lumea. Poveștile personale devin publice; problemele locale devin globale. -/- ISSN 2821 – 8469, ISSN – L 2821 – 8469, DOI: 10.58679/IT34520. (shrink)

In this paper I would like to give a brief account of self-creation in Nietzsche’s work, by employing some of Michel Foucault’s ideas. For Nietzsche, life should be lived like “a work of art without an author”. This phrase may sound at first strange, but it makes sense if we take a look at Foucault analysis on authorship. The author is not something given, a transcendental and external agent, but something that emerges in the process of writing. In the same (...) way, the subject is not an autonomous and absolute entity, but something that emerges in the process of subjectivation. If we understand this, then we can move forward to investigate some of Nietzsche’s most famous, yet intriguing concepts. Assuming this new account of the subject, ideas like “become who you are”, the dichotomy “master/slave”, “eternal recurrence of the same” etc. will bear new meanings that can give new answers to the old question: “How should one live?”. (shrink)

Interpretarea textelor lui Isaac Newton a suscitat numeroase controverse, până în zilele noastre. Una din cele mai aprinse dezbateri este legată de acțiunea între două corpuri aflate la distanță unul de celălalt (atracția gravitațională), și în ce măsură Newton a implicat pe Dumnezeu în acest caz. Practic, majoritatea lucrărilor discută patru tipuri de atracții gravitaționale în cazul corpurilor aflate la distanță: acțiunea la distanță directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor în sens epicurian; acțiunea la distanță directă mediată divin, de Dumnezeu; (...) acțiunea la distanță mediată printr-un eter material; sau acțiunea la distanță mediată printr-un eter imaterial. Scopul acestei lucrări este argumentarea opiniei proprii conform căreia Newton a refuzat categoric tipurile de acțiune directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor, și acțiunea la distanță mediată printr-un eter material. În ceea ce privește celelalte două tipuri de acțiune, directă prin intervenție divină și mediată printr-un mediu imaterial, Newton a declarat în mai multe rânduri că nu cunoaște cauza exactă a gravitației, dar în amândouă cazuri a implicat pe Dumnezeu, în mod direct în primul caz și ca fiind cauza primară (mediul/eterul fiind cauza secundară) în acțiunea mediată imaterial. Însă, întrucât o recunoaștere a acțiunii directe la distanță ar fi putut da oarecare credit celor care considerau că gravitația poate fi esențială pentru materie, și în consecință ateismului, Newton nu a recunoscut niciodată în mod deschis acceptarea posibilității unei astfel de idei. Spre finele vieții, Newton a înclinat mai mult spre o acțiune la distanță mediată de un eter imaterial. -/- DOI: 10.58679/TW52523. (shrink)

Michael Fara's ‘habitual analysis’ of disposition ascriptions is equivalent to a kind of ceteris paribus conditional analysis which has no evident advantage over Martin's well known and simpler analysis. I describe an unsatisfactory hypothetical response to Martin's challenge, which is lacking in just the same respect as the analysis considered by Martin; Fara's habitual analysis is equivalent to this hypothetical analysis. The feature of the habitual analysis that is responsible for this cannot be harmlessly excised, for the resulting (...) analysis would be subject to familiar counter-examples. (shrink)

This fourteenth volume of Collected Papers is an eclectic tome of 87 papers in Neutrosophics and other fields, such as mathematics, fuzzy sets, intuitionistic fuzzy sets, picture fuzzy sets, information fusion, robotics, statistics, or extenics, comprising 936 pages, published between 2008-2022 in different scientific journals or currently in press, by the author alone or in collaboration with the following 99 co-authors (alphabetically ordered) from 26 countries: Ahmed B. Al-Nafee, Adesina Abdul Akeem Agboola, Akbar Rezaei, Shariful Alam, Marina Alonso, Fran Andujar, (...) Toshinori Asai, Assia Bakali, Azmat Hussain, Daniela Baran, Bijan Davvaz, Bilal Hadjadji, Carlos Díaz Bohorquez, Robert N. Boyd, M. Caldas, Cenap Özel, Pankaj Chauhan, Victor Christianto, Salvador Coll, Shyamal Dalapati, Irfan Deli, Balasubramanian Elavarasan, Fahad Alsharari, Yonfei Feng, Daniela Gîfu, Rafael Rojas Gualdrón, Haipeng Wang, Hemant Kumar Gianey, Noel Batista Hernández, Abdel-Nasser Hussein, Ibrahim M. Hezam, Ilanthenral Kandasamy, W.B. Vasantha Kandasamy, Muthusamy Karthika, Nour Eldeen M. Khalifa, Madad Khan, Kifayat Ullah, Valeri Kroumov, Tapan Kumar Roy, Deepesh Kunwar, Le Thi Nhung, Pedro López, Mai Mohamed, Manh Van Vu, Miguel A. Quiroz-Martínez, Marcel Migdalovici, Kritika Mishra, Mohamed Abdel-Basset, Mohamed Talea, Mohammad Hamidi, Mohammed Alshumrani, Mohamed Loey, Muhammad Akram, Muhammad Shabir, Mumtaz Ali, Nassim Abbas, Munazza Naz, Ngan Thi Roan, Nguyen Xuan Thao, Rishwanth Mani Parimala, Ion Pătrașcu, Surapati Pramanik, Quek Shio Gai, Qiang Guo, Rajab Ali Borzooei, Nimitha Rajesh, Jesús Estupiñan Ricardo, Juan Miguel Martínez Rubio, Saeed Mirvakili, Arsham Borumand Saeid, Saeid Jafari, Said Broumi, Ahmed A. Salama, Nirmala Sawan, Gheorghe Săvoiu, Ganeshsree Selvachandran, Seok-Zun Song, Shahzaib Ashraf, Jayant Singh, Rajesh Singh, Son Hoang Le, Tahir Mahmood, Kenta Takaya, Mirela Teodorescu, Ramalingam Udhayakumar, Maikel Y. Leyva Vázquez, V. Venkateswara Rao, Luige Vlădăreanu, Victor Vlădăreanu, Gabriela Vlădeanu, Michael Voskoglou, Yaser Saber, Yong Deng, You He, Youcef Chibani, Young Bae Jun, Wadei F. Al-Omeri, Hongbo Wang, Zayen Azzouz Omar. (shrink)

Anito é mais conhecido por ser um dos acusadores de Sócrates, mas este político teve outra proeza: sua sagacidade o fez criar um método obscuro de identificar os jurados e assim saber exatamente a quem subornar em um processo legal, ou seja, ele conseguia identificar quem eram os dikastaí que estariam agrupados no dikastḗrion específico que julgaria determinado caso em um tribunal. Com essa metodologia ele conseguiu se safar de uma condenação em 409 a.e.c., quando por sua falha Atenas perdeu (...) Pilos (Aristóteles, Constituição de Atenas, 27.5). A façanha desse cidadão possivelmente foi a origem de dois novos verbos (dekázein e syndekázein) e o motivo de uma nova lei contra esse método (reportada no segundo Contra Estéfano de Demóstenes, 46.26). Além disso, duas décadas depois, o sistema por sorteio para a escolha de jurados foi totalmente reformulado, justamente para evitar esse esquema corrupto que ele empregou. Este artigo fará a exposição desses aspectos legais relacionados à escolha de jurados no século V, bem como abordará a corrupção e suborno que foi feita a partir desse método de Anito, discorrendo também sobre uma alteração proposta no século IV (que aparece na Assembleia das Mulheres de Aristófanes) e a terceira reformulação, apresentada em Aristóteles, Constituição de Atenas, 63-66. Também se explorará essa temática com a Apologia de Platão, uma vez que Anito, aquele que subornou jurados, é o mesmo agente que está processando Sócrates por corromper (diaphtheírein) os jovens, aproveitando-se assim a ambiguidade deste verbo, pois pode significar tanto a corrupção moral em sentido largo, como também aquela motivada por suborno. (shrink)

O privire fugitivă asupra unora dintre religiile lumii antice scoate la iveală faptul că, indiferent de structura sa și de teritoriul în care s-a răspândit, credința într-o viață fără boli și suferințe a fost idealul permanent al omului. Astfel că, alături de nădejdea în viața de apoi, încrederea într-un trai mai bun încă de pe pământ a reprezentat o constată a vieții private și publice. În acest sens, au existat divinități, dar și specialiști, care s-au îngrijit de întreținerea speranțelor oamenilor. (...) „Într-adevăr, cultura indo-europeană cunoștea un singur tip de intelectual, cel care se îngrijea de toate activitățile legate de cuvânt: era preot (cunoscând rugăciunile și formulele rituale), era istoric (știind să povestească tradițiile și istoria străveche a tribului său), era jurist (cunoscând pe de rost formulele dreptului cutumiar), era poet (stăpânind tehnica dificilă a compunerii), era povestitor (știind să recite pentru delectarea auditoriului o cantitate însemnată de texte și tradiții orale), era medic (cunoscând formulele magice vindecătoare)”.24 Cu toată această diversificare, oamenii au așteptat în continuare venirea unui Mântuitor dintr-o altă lume, Care să le vindece bolile, să le ierte păcatele și să le aducă învierea din morți. Acest lucru s-a întâmplat prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4-5). (shrink)

The counterpart theorist has a problem: there is no obvious way to understand talk about actuality in terms of counterparts. Fara and Williamson have charged that this obstacle cannot be overcome. Here I defend the counterpart theorist by offering systematic interpretations of a quantified modal language that includes an actuality operator. Centrally, I disentangle the counterpart relation from a related notion, a ‘representation relation’. The relation of possible things to the actual things they represent is variable, and an adequate (...) account of modal language must keep track of the way it is systematically shifted by modal operators. I apply my account to resolve several puzzles about counterparts and actuality. In technical appendices, I prove some important logical results about this ‘representational’ counterpart system and its relationship to other modal systems. (shrink)

Volumul de articole, studii, cuvântări şi Pastorale publicat la Editura Mitropolia Olteniei din Craiova în anul 1986 trebuie văzut şi analizat, pentru o bună şi corectă înţelegere, în lumina vremurilor în care a apărut. În acelaşi timp, ideile pe care IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, le dezvoltă în scrierile sale sunt actuale şi după aproape 30 de ani de la strângerea lor între paginile aceleaşi cărţi, după ce văzuseră lumina tiparului cu ani în urmă în diferite reviste (...) din ţară şi străinătate, semn că autorul dovedeşte o putere impresionantă de a rămâne viu prin scrierile sale într-o epocă în care totul era dictat şi atent controlat şi cenzurat de la centru. În zilele noastre, într-o perioadă în care cei ce abordează teme ca „patriotism”, „românism”, „idealul strămoşilor”, „istoria naţională”, „pacea pe pământ”, „munca”, „dreptatea” ş.a. sunt consideraţi a fi spirite retrograde şi contaminate de perioada apusă şi de tristă amintire, cuvintele IPS Nestor Vornicescu referitoare la aceste idei rămân de o actualitate ce îi lasă pe mulţi fără replică. În ciuda faptului că anumite cuvinte şi expresii au fost acaparate de doctrina comunistă, schimbându-li-se sensul, ele reprezintă constante şi permanenţe atât ale spiritului nostru naţional, cât şi virtuţi creştine despre care s-a vorbit şi trebuie să se vorbească şi să fie respectate pentru a putea să ne orientăm într-o Europă din care ele nu au dispărut nicio clipă din discursul oficial sau particular şi în care România îşi caută coordonatele naţionale pentru a se adapta după integrarea atât de mult dorită de toţi. „Volumul Pace pe pământ îl adevereşte pe Mitropolitul şi Academicianul Nestor Vornicescu ca ierarh şi teolog pe linia învăţăturii şi a tradiţiei Ortodoxiei româneşti, iubitor şi luptător pentru ţară şi popor, pentru pace şi înţelegere între oameni şi neamuri, pentru apărarea păcii şi a vieţii. Concluzia categorică este că pacea – salvgardarea, apărarea, întărirea, impunerea şi permanentizarea ei urbi et orbi – constituie imperativul vital al zilelor noastre, cum arată autorul pe bună dreptate”.2. (shrink)

Many philosophical discussions hinge on the concept of knowability. For example, there is a blooming literature on the so-called paradox of knowability. How to understand this notion, however? In this paper, we examine several approaches to the notion: the naive approach to take knowability as the possibility to know, the counterfactual approach endorsed by Edgington (1985) and Schlöder (2019) , approaches based on the notion of a capacity or ability to know (Fara 2010, Humphreys 2011), and finally, approaches that (...) make use of the resources of dynamic epistemic logic (van Benthem 2004, Holliday 2017). (shrink)

Este estudo tem por objetivo principal abordar a segunda definição de belo (καλός) oferecida pelo sofista Hípias de Élis no diálogo Hípias Maior de Platão. Após o fracasso da primeira tentativa, de que o belo seria uma bela donzela (Hp. mai. 287e), Sócrates introduz um novo elemento à investigação: a ideia de que é preciso descobrir a forma (εἶδος) que, quando acrescentada (προσγένηται), fará com que um ser surja (φαίνεται) belo (Hp. mai. 289d). Diante dessa nova compreensão, Hípias desenvolve a (...) tese de que o belo é na verdade o ouro (χρυσός), pois o ouro, ao ser acrescido a um objeto, é capaz de torná-lo belo e valioso. A fim de melhor esclarecer essa hipótese, o presente estudo divide-se em um comentário de duas partes: uma primeira, em que se aborda a tese áurica do sofista, suas peculiaridades, motivações e dificuldades preliminares e uma segunda, em que se discute a refutação da tese de Hípias e o problema do conveniente (πρέπων), levantado por Sócrates, tendo como exemplo a escultura de Fídias. -/- Palavras-chave: Platão; beleza; ouro; Hípias de Élis; eidos. (shrink)

In 'The Reference Book' (2012), Hawthorne and Manley observe the following contrast between (1) and (2): -/- (1) In every race John won. (2) In every race, the colt won. -/- The name 'John' in (1) must intuitively refer to the same single individual for each race. However, the description 'the colt' in (2) has a co-varying reading, i.e. a reading where for each race it refers to a different colt. This observation is a prima facie problem for proponents of (...) so-called The-Predicativism which is the view that the name in (1) is really a covert definite description, viz. 'the John'. If the The-Predicativism is correct, (1) and (2) are therefore syntactically equivalent, but this makes it mysterious why only (2) would have a co-varying reading. In a recent paper, Fara (2015) argues that there is a simple and elegant way for proponents of The-Predicativism to explain this contrast. This explanation relies on discerning some subtle syntactic differences between (1) and (2) which in turn are based on assumptions about nominal restrictions a la Stanley and Szabó (2000). In this short paper, I demonstrate that Fara's proposed explanation has a variety of serious shortcomings and hence that the contrast between (1) and (2) remains a significant problem for Predicativism. (shrink)

Cartea de față este teza de doctorat în Teologie a autorului, alcătuită și susținută în cadrul Școlii Doctorale „Sf. Nicodim” a Universității din Craiova, în noiembrie 2021. Lucrarea se remarcă prin rigurozitatea și amploarea cercetării teologice despre o temă actuală în misiologie, anume relația dintre misiune și eclesiologie. În acest sens, opera și personalitatea Pr. Prof. Ion Bria sunt punctele de referință pentru susținerea dimensiunii misionare a Bisericii Ortodoxe. Amintim că Pr. Ion Bria ne-a fost un apropiat, mai ales în (...) perioada activității noastre ca profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu (1999- 2001). În semn de apreciere, i-am semnat Prefața volumului Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică, publicat la editura România Creștină, în anul 1999. Lucrarea părintelui Diac. Doru Marcu se situează la întâlnirea dintre Misiologie și Dogmatică. Totuși, analiza este una misiologică, având în vedere formarea profesional-teologică a autorului, licențiat în teologie, cu studii masterale la Facultatea de Teologie din București și cu studii misiologice în străinătate, la Facultatea de Teologie și Studii Religioase, Universitatea Catolică din Leuven, Belgia. Pregătirea temeinică a părintelui autor se observă din numeroasele studii și lucrări folosite în prezenta cercetare. Apreciem și informațiile inedite despre prestigioasa activitate a Pr. Ion Bria, în conformitate cu documentele de arhivă cercetate de autor în fondul dedicat teologului român în Arhivele Consiliului Mondial al Bisericilor din Geneva, Elveția. Pornind de la adevărul că misiunea este parte integrantă eclesiologiei, autorul demonstrează că, în viziunea Pr. Ion Bria, conceptul liturghie după Liturghie este definitoriu pentru a înțelege legătura dintre cele două dimensiuni. Punctul de vedere al autorului se situează în interiorul teologiei ortodoxe ce consideră că misiunea nu se poate realiza fără eclesiologie. Așadar, Biserica rămâne un organism viu și teandric propovăduind neîncetat mesajul evanghelic al Împărăției lui Dumnezeu. Conceptul liturghie după Liturghie propune o strânsă legătură între actul eclesial și actul misionar, care începe prin săvârșirea Sfintei Liturghii și se continuă ca o nouă liturghie a iubirii aproapelui, prin cuvânt și prin faptă. 8 În concluzie, lucrarea părintelui Marcu este un reper pentru teologia românească și nu numai. Mai mult, având în vedere că în acest an se împlinesc două decenii de la trecerea la cele veșnice a Pr. Ion Bria, cartea de față va reprezenta în mod sigur și un omagiu de cinstire a celui mai important misiolog român. (shrink)

După declararea pandemiei COVID-19, Slavoj Žižek a publicat o carte numită „Pandemic!: COVID-19 Shakes the World”, care a declanșat un val de reacții. În carte, el prezintă modul în care media a exploatat fără milă acest subiect, accentuând panica. Multe studii majore au prezis apariția unei astfel de pandemii, dar au fost ignorate de toate guvernele, declarându-le ca fiind exagerate. Žižek crede că actuala pandemie a dus la falimentul actualului capitalism ”barbar”, întrebându-se dacă nu cumva drumul pe care îl va (...) lua omenirea este un neo-comunism (el însuși se descrie ca un „radical de stânga” și un „comunist în sens calificat”). Žižek argumentează aceste idei cu măsurile socio-politice din pandemie ale cancelarului Germaniei, Angela Merkel și a președintelui Franței, și naționalizarea temporară a căilor ferate de către Boris Johnson. ”Chiar și președintele SUA, Donald Trump, a transferat miliarde de dolari americanilor. El a emis apeluri pentru preluarea sectorului privat în ceea ce privește materialele medicale.” DOI: 10.13140/RG.2.2.31451.80167. (shrink)

Revista IT & C este o publicație trimestrială din domeniile tehnologiei informației și comunicații, și domenii conexe de studiu și practică. -/- Cuprins: -/- EDITORIAL Cu sau fără Internet?, de Nicolae Sfetcu Supremația tehnologiilor IT&C, de Nicolae Sfetcu -/- TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI Tehnologia blockchain, de Nicolae Sfetcu Ciclul de viață al inteligenței artificiale, de Nicolae Sfetcu -/- TELECOMUNICAȚII Rețelele de comunicații 5G, de Nicolae Sfetcu Proiectarea și arhitectura rețelelor de comunicații 5G, de Nicolae Sfetcu -/- INTERNET Megadatele (Big Data) pe Internet, (...) de Nicolae Sfetcu Cum funcționează Internetul, de Michael Mendez -/- SOFTWARE Deschideți / Creați o imagine în Adobe Photoshop, de Nicolae Sfetcu Excel: Comenzi rapide și formatare de bază, de Nicolae Sfetcu -/- PROGRAMARE Utilizarea limbajului de programare R în știința datelor cu RStudio, de Rafael A. Irizarry Tipuri de date atomice în Python, de Stephen Davies -/- DEZVOLTARE WEB Servere web, de Michael Mendez Variabile în dezvoltarea WordPress, de Nicolae Sfetcu -/- SECURITATE CIBERNETICĂ Securitatea informațiilor în lucrul cu megadate pe Internet, de Nicolae Sfetcu Securitatea Big Data: Amenințări, de Nicolae Sfetcu -/- AFACERI ONLINE Proiectarea și modelarea tehnologiei blockchain – Bitcoin, de Nicolae Sfetcu Marketing de conţinut, de Nicolae Sfetcu -/- MEDIA Analitica rețelelor sociale, de Nicolae Sfetcu Cercetare și aplicații în rețelele sociale, de Bogdan Batrinca și Philip C Treleaven -/- ISSN 2971 – 9097 ISSN-L 2821 – 8469, DOI: 10.58679/IT89910. (shrink)

Platon s-a inspirat din activitatea filosofică a unora dintre predecesorii săi, în special a lui Socrate, dar și Parmenide, Heraclit și Pitagora, pentru a-și dezvolta propria filosofie, care explorează majoritatea domeniilor importante, inclusiv metafizica, etica, estetica și politica.Împreună cu profesorul său Socrate și elevul său Aristotel, a pus bazele gândirii filosofice occidentale. Platon este considerat ca unul dintre cei mai importanți și influenți filosofi din istoria omenirii, fiind unul dintre fondatorii religiei și spiritualității occidentale. Filosofia dezvoltată de el, cunoscută sub (...) numele de platonism, se bazează pe teoria Formelor cunoscută prin rațiune pură ca soluție la problema universalelor. Filosofia lui Platon se înscrie pe linia presocraticilor, a sofiștilor și a tradițiilor artistice care stau la baza educației grecești, într-un cadru nou, definit de dialectică și teoria ideilor. Cunoașterea este pentru Platon o activitate a sufletului, afectată de obiectele sensibile, și de procesele interne. În Republica, forma cea mai înaltă este considerată ca fiind Forma Binelui, sursa tuturor celorlalte Forme care ar putea fi cunoscute prin rațiune. Tema centrală a cărții este dreptatea, argumentată cu ajutorul mai multor teorii platonice, inclusiv mitul alegoric al peșterii, doctrina ideilor, dialectica, teoria sufletului și proiectul unui oraș ideal. Dialectica lui este un tip de cunoaștere, cu rol rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Modelul educațional al lui Platon (paidèia) diferențiază nivelul educației în funcție de aptitudinile elevilor. Conform principiilor socratice, pentru a face dreptate trebuie să se știe ce este bine, iar aceasta o știe cel mai bine filosoful. Platon a detaliat acest concept, evidențiind distincția dintre filosof (care caută principiile adevărului fără a pretinde că îl posedă) și sofist (care se lasă ghidat de opinie ca singurul parametru valid al cunoașterii). -/- CUPRINS -/- Platon - Biografie - Călătoriile lui Platon - Socrate - Academia - Lucrările lui Platon - - Clasificări ale lucrărilor - - - Cronologic - - - Tetralogii - - - Trilogii - - - Grupări lexicale Filosofia lui Platon - Sufletul - Funcția mitului - Idei - Teoria formelor - Ontologia - Epistemologia - Etica - Politica - Statul filosofic - Arta - Doctrinele nescrise: Unu și Diada Republica - Personaje - Conținut - Temele Republicii - - Justiția și dreptatea (Cartea I) - - Statul ideal (Cărțile II-III) - - Analogia oraș-suflet. Armonia părților (Cărțile IV-V) - - Teoria Formelor (Metafora liniei și mitul peșterii) (Cărțile VI-VII) - - Familia și statul (Cărțile VIII-IX) - - Mitul lui Er (Cartea X) Dialectica Educația Filosoful-rege Bibliografie -/- DOI 10.13140/RG.2.2.27534.23361 . (shrink)

Inteligența artificială a câștigat tracțiune în ultimii ani, facilitând luarea deciziilor inteligente și automate în cadrul scenariilor de implementare și a zonelor de aplicare. Deși este, fără îndoială, benefică, poate expune indivizii și organizațiile la riscuri noi și uneori imprevizibile, și poate deschide noi căi în metodele și tehnicile de atac, precum și crearea de noi provocări în materie de protecție a datelor. În acest sens, un element critic în peisajul amenințărilor este identificarea categoriilor de active pentru care pot fi (...) amenințări. (shrink)

Instituţiile publice sunt reformate şi reorganizate după modelul managerial al firmelor, filosofia serviciului public este reformulată în termenii loialităţii faţă de interesele antreprenoriale (pentru profit) sau faţă de pasiunile cetăţenilor virtuoşi ce creează în jurul preocupărilor personale asociaţii civice, gestionând o parte din serviciile de interes public abandonate de statul capitalist. Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, inflexibilitatea politicilor orientate către impunerea fără alternativă a aşa-numitului „consens de la Washington” trebuie să fie însoţită de o cât mai mare flexibilizare (...) a voinţei, aspiraţiilor şi vieţii umane. Cetăţenii statului neoliberal trebuie să se obişnuiască să trăiască departe de familie pentru a câştiga mai mult, pentru a obţine un loc de muncă sau pentru a nu îşi pierde poziţia profesională pe care au obţinut-o, trebuie să jongleze cu mai multe calificări, să fie deschişi către perspectiva înstrăinării unei bune părţi din timpul legal de odihnă în beneficiul companiei sau instituţiei publice pentru care lucrează, să construiască permanent strategii de salvare pentru eventualitatea în care angajatorul se va dispensa de serviciile lor etc. Tensiunile şi contradicţiile ce însoţesc transformările neoliberale sunt vizibile în numeroase domenii, dar sunt poate mai frapante în cele care au o îndelungată tradiţie a autonomiei organizaţionale şi care au obţinut privilegiul de a-şi construi practicile în conformitate cu reguli sau aprecieri endogene, în câmpul creaţiei culturale. Comunităţile universitare resimt din plin influenţele forţelor disruptive şi distructive ale re-structurării neoliberale. Observaţiile pe care le voi expune în cele ce urmează vor evidenţia câteva dintre acestea, fie că este vorba de manifestări generale, sesizabile la scară globală, fie că este vorba de forma pe care o iau ele în România. (shrink)

Recently, and rather startlingly, given the history of the debate about a name's semantic content, some claim that names are in fact predicates -- predicativism. Some of predicativists claim that a name's semantic content involves the concept of being called -- calling accounts that have been traditionally meta-linguistic. However, these accounts fail to be informative. Inspired by Burge's claim that proper names are literally true of the individuals that have them, Fara develops a non-meta-linguistic concept of being called analysed (...) in terms of property attributions. I offer seven separate reasons for rejecting the account, one of which is that Fara's development of the view, at least, has implausible consequences for a theory of name acquisition. I sketch an alternative account of name acquisition that is meta-linguistic in nature, but because it is not offered as a theory of name's content, the standard worries fail to apply. In fact, I argue that an account of name acquisition must be meta-linguistic, and therefore a more nuanced conception of meta-linguistic speech acts is required. The account invokes Austin's performative-constative distinction. It analyses name acquisition as due to performative meta-linguistic speech acts. (shrink)

O ameninţare uriaşă planează asupra uneia dintre cele mai dezvoltate ţări ale lumii. Miracol economic şi sociala al secolului XX Japonia se confruntă cu o problemă gravă , îmbătrânirea populaţiei şi scăderea natalităţii. Populaţia este un factor de putere extrem de important în istoria unui stat. Fără o populaţie numeroasă un stat nu poate fi bine dezvoltat. O populaţiei mare este mărirea capacităţii economice a unui stat , într-o primă instanţă. Ulterior dezvoltarea economică ţine de un cumul de diverşi factori (...) cum ar fi diversificarea producţiei , forţa agricolă dar şi altele. Acest „câlcâi a lui Ahile” afectează Japonia , îmbătrânirea provoacă diverse consecinţe precum încetinirea economică , dezechlibrul balanţei între sexe şi chiar extincţia totală a populaţiei într-un viitor îndepărtat. (shrink)

Por outras Historiografias, Filosofias, Sociologias, Antropologias, Teorias da História e Filosofias da História.......... Ensaios sobre ‘Antiguidade:’ Reflexões sobre ‘o declínio e queda de Roma, o que não nos contaram......... O que não nos contaram sobre o declínio e queda do império romano do ocidente no séc. V d.C.?.............. -/- Resumo:......... -/- Infelizmente em certas eras, períodos, contextos e momentos da produção da historiografia, ocorreram e ainda ocorrem vários anacronismos, permeados de romantismos, paixões, dramatizações, apologias a grupos, culturas e povos específicos, (...) bem como certas práticas de preconceitos, etnocentrismos, xenofobias e aculturamento do e para com o outro. Desse modo, muitos conteúdos não apenas anacrônicos, de preconceitos, etnocêntricos e xenófobos foram sendo produzidos e reproduzidos ao longo da história, sobretudo sentimentos e complexos em transferências sobre outros povos e culturas. Como que projeções de um ‘eu’ sobre o outro. Com isso, o trabalho em tela fará o esforço de demonstrar que há muitos equívocos, problemas conceituais, metodológicos, linguísticos e talvez interpretativos quanto ao suposto declínio e queda do império romano do ocidente em 476 d.C. Fatos que talvez possam estar carregados de ideologias, dramatizações, apologias, alienações, distorções, contradições e hipérboles em vários sentidos, âmbitos e aspectos. Para demonstrar tais evidências, faremos um trabalho empenhado na revisão da literatura, com abordagens e auxílio também da análise dos discursos, da sociologia, antropologia, da filosofia da história e da lógica, ambas corroborando com a historiografia, isso para dar conta de trazer luzes e novas informações sobre o declínio e queda do império romano do ocidente no séc. V. d.C....... -/- Palavras-chaves: Império Romano; Queda; Declínio; Bárbaros; Ocidente; Europa; Historiografia; Paradoxos; Hipérboles; Filosofia da História; Modernidade......... -/- Filosofia, sociologia e antropologia da história da Roma antiga, seu declínio e queda, novas abordagens, métodos, reflexões, análises, perspectivas, possibilidades e conteúdos. (shrink)

De ce a fost fondată Uniunea Europeană? Un prim răspuns ar fi dorinţa de pace după un război devastator şi umilitor. Un al doilea răspuns ar fi realizarea importanţei unităţii. O unitate care se va caracteriza printr-o diversitate a culturilor şi a limbilor. Statele europene nu au dorit să renunţe la suveranitatea lor, au vrut să devină un corp comun pentru a nu a mai putea fi călcate în picioare de iureşul istoriei. Ca orice unitate, UE avea nevoie de un (...) cadru de reglementare oferit de instituţii şi politici europene. De asemenea, pentru a armoniza ceva trebuie să poţi pune împreună anumite elemente separate. Armonizarea Uniunii a fost realizată prin fondarea instituţiilor şi a reglementărilor acestora (structura instituţională a UE este prezentată în Anexa nr. 1). Instituţionalizarea Uniunii Europene este cheia de boltă a construcţiei istorice europene. Început în anul 1957, acest proces a lăsat urme adânci în conştiinţa politică europeană. Dacă la început a fost privită cu reticenţă, acum Uniunea nu poate exista fără instituţii. (shrink)

Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul (...) pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”. (shrink)

Argumentele referitoare la înțelepciunea continuării experimentării genetice și posibilele efecte eugenice ale ingineriei genetice se încadrează în general în trei domenii: etica biomedicală, moralitatea și religia și legea. Utilizarea potențială a ingineriei genetice a readus în discuții eugenia din trecut în disputele despre bioetică. Există opinii conform cărora și programele de eugenie fără caracter coercitiv ar fi în mod inerent lipsite de etică. Principiul moral central al eticii biomedicale implică o obligație de a conferi beneficii și de a elimina daunele. (...) DOI: 10.13140/RG.2.2.23816.16649. (shrink)

Falsificaționismul metodologic este o marcă a convenționalismului. Există o delimitare importantă între teoriile "pasiviste" și "activiste" ale cunoașterii. "Pasiviștii susțin că adevărata cunoaștere este amprenta naturii pe o minte perfect inertă: activitatea mentală poate duce numai la părtinire și distorsiune. Cea mai influentă școală pasivistă este empirismul clasic. "Activiștii" susțin că nu putem citi cartea naturii fără activitate mentală, fără a o interpreta în lumina așteptărilor sau a teoriilor noastre. "Activiștii" conservatori susțin că suntem născuți cu așteptările noastre de bază; (...) cu ele transformăm lumea în "lumea noastră", dar trebuie să trăim pentru totdeauna în închisoarea lumii noastre. Activiștii revoluționari consideră că aceste cadre conceptuale ale noastre pot fi dezvoltate și înlocuite de altele noi și mai bune; noi suntem cei care ne creen "închisorile" și putem, de asemenea, să le demolăm. DOI: 10.13140/RG.2.2.36731.05920. (shrink)

This paper addresses a solution due to Michael Fara to the Church/Fitch paradox of knowability. Fara’s solution has significant interest but the paradox can beresurrected within his approach by considering a slightly more complex sentence. The issue of what counts as an epistemological capability for enhanced agents is then discussed with some emphasis on the developmental heritage of agents and their ability to transcend conceptual frameworks.

(Título: Por outras Historiografias, Filosofias, Sociologias, Antropologias, Teorias da História e Filosofias da História |||\\\ -/- Subtítulo: Três Ensaios sobre a ‘Antiguidade, a era Medieval, a Modernidade e a Pós-modernidade: Transições, Rupturas, Continuidades, Ligações e Interconexões) |||\\\ -/- (Title: For other Historiographies, Philosophies, Sociologies, Anthropologies, Theories of History and Philosophies of History |||\\\ -/- Subtitle: Three Essays on 'Antiquity, the Medieval Era, Modernity and Postmodernity: Transitions, Ruptures, Continuities, Links and Interconnections) |||\\\ -/- (Título: Para otras Historiografías, Filosofías, Sociologías, Antropologías, Teorías (...) de la Historia y Filosofías de la Historia |||\\\ -/- Subtítulo: Tres ensayos sobre 'La antigüedad, la época medieval, la modernidad y la posmodernidad: transiciones, rupturas, continuidades, vínculos e interconexiones') |||\\\ -/- (1. Tema: ‘O declínio e a queda do império romano,’ um equívoco interpretativo, linguístico, conceitual ou metodológico? Ou uma fluidez das percepções, narrativas e concepções estéticas do ‘Antigo frente ao Novo?’ |||\\\ -/- 'The decline and fall of the Roman Empire,' an interpretative, linguistic, conceptual or methodological misunderstanding? Or a fluidity of perceptions, narratives and aesthetic conceptions of the 'Old in the face of the New? |||\\\ -/- «Decadencia y caída del Imperio Romano», ¿un malentendido interpretativo, lingüístico, conceptual o metodológico? ¿O una fluidez de percepciones, narrativas y concepciones estéticas de lo «Antiguo frente a lo Nuevo»?) |||\\\ -/- (2. Tema: O Antigo e Atual ritual de sacrifícios humanos aos Deuses e ou Divindades: Ritos que se repetem em novas roupagens, fórmulas e modus operandi. |||\\\ -/- The Ancient and Current Ritual of Human Sacrifice to the Gods and/or Divinities: Rites that are repeated in new guises, formulas and modus operandi. |||\\\ -/- El Ritual Antiguo y Actual del Sacrificio Humano a los Dioses y/o Divinidades: Ritos que se repiten con nuevos disfraces, fórmulas y modus operandi.) |||\\\ -/- (3. Tema: ‘Feudalismo erudito,’ ‘feudalismo rústico’ e ‘feudalismo pós moderno:’ termos com sutis interconexões e em práticas também sutis na atualidade capitalista |||\\\ -/- Erudite feudalism,' 'rustic feudalism' and 'pos-tmodern feudalism:' terms with subtle interconnections and in equally subtle practices in today's capitalist world. |||\\\ -/- 'Feudalismo erudito', 'feudalismo rústico' y 'feudalismo posmoderno': términos con sutiles interconexiones y en prácticas igualmente sutiles en el mundo capitalista actual.).|||\\\ -/- Apresentação sobre e dos três Ensaios - ||| - \\\ - ||| -/- Durante certos períodos de estudos, sempre ouvi falar sobre a ascensão, declínio e queda do império romano, o período romano monárquico, republicano e imperial. E atrelado a esses assuntos, outros não menos importantes, tais como a era ou período medieval, sistema feudal, feudalismos, capitalismo, era ou período moderno ou da modernidade e a pós-modernidade. Talvez esta última seja a nossa contemporaneidade. Geralmente há alguns consensos e também certas dissenções ou polêmicas sobre tais temas, assuntos, seus conteúdos e demarcações históricas. Até então estamos falando apenas da historiografia e de suas produções. Entretanto, é notório que é difícil falar de historiografia sem recorrer a arqueologia, sociologia, filosofia, filologia, antropologia, epigrafia, linguística, geografia, biologia, artes e dentre outras. Isso porque a historiografia necessita do auxílio e apoio dessas como de tantas outras áreas de estudos para investigar seus objetos e fontes, e assim extrair seus conteúdos, interpretações e compor os dados e achados durante os procedimentos e processos de estudos e análises das fontes e de seus dados. Portanto, é bastante difícil falar em historiografia sem reconhecer a necessidade de suporte de outras inúmeras áreas e campos de estudos e de produção de conhecimentos. Ou seja, há intercâmbios diretos e indiretamente tanto para e em modos de olhares investigativos, conceituais, métodos e outros instrumentos quanto de ferramentas para e de análises de dados e fontes. Enfim, há certa composição multidisciplinar para a prática da historiografia quanto para a formação de seus ‘produtos.’ Sendo assim, realizar um ensaio sobre a ascensão, declínio e queda do império romano, o período romano monárquico, republicano e imperial. E atrelado a esses assuntos, outros não menos importantes, tais como a era ou período medieval, sistema feudal, feudalismos, capitalismo, era ou período moderno ou da modernidade e a pós-modernidade, não é uma tarefa fácil. Ainda mais investigar questões, assuntos e conteúdos que dizem respeito as práticas de magias, de rituais e de sacrifícios ao longo da história, bem como novos olhares sobre o sistema feudal e relacionar todos estes fatos com a contemporaneidade. Até porque de alguma forma, todos esses fatos, acontecimentos e processos do passado ou mundo antigo, tem influências e relações com muitas práticas e modos de ser, pensar e agir na atualidade. E por isso também eles são importantes de serem reanalisados, estudados continuamente e revistos através e por meio das novas tecnologias e os novos olhares que elas podem nos proporcionar. Porém, sem incorrermos em anacronismos. Com isso, é de suma importância abrirmos novos olhares, horizontes, possibilidades e perspectivas para reinvestigar tais assuntos e eventos históricos mencionados, seus conteúdos, fontes e produtos. E assim, quem sabe talvez possamos extrair novas informações, conteúdos e saberes que possam cooperar com nossas sociedades na e da contemporaneidade. É importante dizer que, quando incluímos em tais temas, assuntos e seus conteúdos, áreas, disciplinas ou campos de estudos como a filosofia, a sociologia, a antropologia, a geografia, a filologia, a arqueologia, a biologia, a epigrafia, as artes e dentre outras, a discussão se torna ainda maior, mais complexa e gerando também maiores problemáticas. Entretanto, isso não inviabiliza tal abordagem e ação, muito pelo contrário, é justamente melhor que isso ocorra sobre tais assuntos, temas e seus conteúdos a serem estudados, pois os tornam mais ricos, amplos e abertos, e não fechados e isolados em si mesmos. Logo, é de suma relevância e importância, bem como de grande urgência se evocar, invocar e complementar tais investigações auxiliadas pelas vias da interdisciplinaridade, multidisciplinaridade e da transdisciplinaridade, isso para não se correr riscos de se cair em dogmatismos, apologias ou doutrinas dentro dos grupos ou guetos de tais áreas ou campos de saber. Já que é um fato e realidade a existência de correntes e ‘vertentes’ historiográficas, históricas, sociológicas, filosóficas, antropológicas e assim por diante. Ou seja, como dentre outras, bem como também em outras áreas de estudo ou campos do saber. E por isso a importância da interdisciplinaridade, multidisciplinaridade e da transdisciplinaridade, pois se dificultam os processos e formações de dogmatismos, apologias, doutrinas, paradigmas engessados, diretrizes ultra ou extremamente conservadoras de certos status quo e de cânones postos em certos pedestais. Desse modo, há certas correntes com suas convenções, consensos, seus paradigmas e diretrizes, no qual as seguem, e assim elas criam quase que amarras ou emolduram alguns assuntos, temas e seus conteúdos históricos. No qual as discussões ficam por décadas como as mesmas, com raros casos em que alguns daqueles temas, assuntos ou conteúdos recebem algum novo tratamento e talvez novas considerações, ou às vezes nenhum ou nenhuma. Permanecendo quase que os mesmos ou intactos como uma moldura a ser preservada, até que surja alguém que ouse remexê-los, trazer alguma novidade e inovações. Se algo não for feito, tudo fica do mesmo modo por décadas. Tais fatos ocorrem com e em muitas outras áreas e campos do saber, ou seja, não é apenas um fato na historiografia, sociologia, filosofia, antropologia e outras. É justamente por tudo isso que ousamos escrever um ensaio, no caso aqui três, envolvendo questões, assuntos, temas, conteúdos, novas reflexões e produções que giram em torno da antiguidade até a contemporaneidade, e sobretudo novas abordagens e produções sobre a era do império romano desde a monarquia aos tempos do império; sobre a era feudal do ou com o seu ‘início no séc. V d.C. até o séc. XV d.C., bem como sobre práticas e manifestações místicas, mágicas, ritualísticas e sacrificiais contemplando a antiguidade até a contemporaneidade. No qual lançamos mais luz em pequenos detalhes que talvez tenham passado desapercebidos em alguns escritos ou produções historiográficas, onde o fizemos com auxílio da interdisciplinaridade, multidisciplinaridade e da transdisciplinaridade, onde denominamos de ‘Por outras Historiografias, Filosofias, Sociologias, Antropologias, Teorias da História e Filosofias da História.’ Nossa ação, movimento e intervenção se dá justamente pelos fatos aqui apontados e criticados, que ocorrem devido aos seus consensos, convenções e porque não dizer: dogmas, apologias ou doutrinas. Uma vez que, como já mencionado, muitas das produções sejam da historiografia, sociologia, antropologia e até mesmo da filosofia, infelizmente, estão repletas de dogmas, doutrinas, apologias de teorias, teóricos e de certos cânones que são idolatrados mais do que o fazer científico e a produção de novos conhecimentos. Nosso trabalho talvez não possua um caráter acadêmico ou científico, já que é um ensaio talvez hipotético, de novas observações, visões, possibilidades e perspectivas. Mas que não renunciou ao rigor em e nos estudos, investigações e coletas de dados para a produção de um construto que comungue e dialogue com as produções de caráter científicas e acadêmicas. Infelizmente nós brasileiros ainda possuímos muitos novos horizontes quase pouco ou nunca explorados, isso por e em muitas de nossas áreas e produções de conhecimentos e científicas, onde quase não há grandes e efetivos incentivos, e muito menos para se ousar fazer e produzir tais conhecimentos. Às vezes com pequenas exceções e para alguns grupos e guetos seletos, geralmente já beneficiados com vastos recursos. Vale ainda dizer que mesmo assim e com tudo isso, boa parte do saber e da produção de conhecimentos e científicos do país, infelizmente foi, se tornou e ainda é bastante dependente e submisso das produções, arcabouços e cânones euramericanos. E isso dificulta ainda mais as produções, incentivos e inovações da produção de conhecimentos e científicos do e no Brasil. Já que o que é produzido aqui, geralmente em boa medida é uma reprodução dos produtos daqueles quanto a ânsia da chancela, legitimação, autorização e aprovação daqueles sobre as produções dos daqui do país. Ou seja, o Brasil parece que fica a certa mercê ou a espera de aprovações, legitimações e chancelas das ‘autoridades cientificas e dos saberes euramericanos.’ E assim, infelizmente em muitos casos nos tornamos mais reprodutores de ideias, teorias, conteúdos, métodos, paradigmas e diretrizes, bem como sintetizadores e resumidores das ideias deles, talvez até mesmo nos posicionemos como meros copistas das produções euramericanas. Foi através e por meio de tais observações, percepções, inquietações e críticas que passei a ler, reler e examinar certos cânones teóricos e bibliográficos com mais atenção e pelo crivo da criticidade. Isso sob olhares não etnocêntricos, e nem tão pouco eurocêntricos e ou ocidentais. Onde com o auxílio da interdisciplinaridade, multidisciplinaridade e da transdisciplinaridade, bem como e inclusive também da e entre as várias correntes das áreas de estudos da historiografia, sociologia, filosofia e antropologia, passei a reanalisar certos eventos históricos e da historiografia, me apoiando em várias áreas ou campos do saber e ou do conhecimento, tal como a biologia, geografia, política, análises do discurso, teologia, ciência da religião, linguística e dentre outras. E com isso, os objetos observados e analisados foram nos mostrando novos conteúdos, novos fenômenos, novos movimentos e nos proporcionando também novos olhares sobre tais objetos e seus dados a serem observados, estudados e analisados. Sendo assim, surgiu os três ensaios aqui em tela e em discussão. No qual colocamos sobre a crítica se realmente o império romano do ocidente declinou e caiu, bem como o que seria esse declinar e cair. Se realmente podemos marcar e demarcar as datas convencionais e consensuais ou podemos especular em hipóteses outras novas. Inclusive se podemos talvez estender tal declínio, se é que houve, bem como a sua queda, para datas mais adiantes do suposto ocorrido. Estas hipóteses, especulações e possibilidades geraram o ensaio de título ou tema: ‘O declínio e a queda do império romano,’ um equívoco interpretativo, linguístico, conceitual ou metodológico? Ou uma fluidez das percepções, narrativas e concepções estéticas do ‘Antigo frente ao Novo?’ A segunda reflexão crítica sobre acontecimentos, períodos, fenômenos, fatos, movimentos, eventos e narrativas historiográficas e sociológicas foram sobre manifestações, processos e práticas místicas, mágicas e ritualísticas ao longo da história, da antiguidade até a contemporaneidade, no qual surgiu o ensaio com o título ou tema: O Antigo e Atual ritual de sacrifícios humanos aos Deuses e ou Divindades: Ritos que se repetem em novas roupagens, fórmulas e modus operandi. E o último ensaio faz reflexões críticas sobre o período medieval com seu suposto feudalismo e ou sistema feudal. Onde trazemos novas reflexões sobre a prática feudal ou de feudos, demonstrando que tais práticas eram além de mais antiga do que pensamos, elas eram comuns, normal e naturais em vários sentidos, âmbitos e aspectos, e isso ocorrendo em muitas sociedades, culturas e civilizações desde a era romana monárquica, republicana e imperial e que se tornou em um sistema, o feudal, dentro da era tida como medieval (que possuo certas críticas a ambos os conceitos e seus pejorativismos). Através disso desenvolvemos três novas categorias de feudos ou de práticas feudais: o feudo erudito, o feudo rústico e os elementos feudais na contemporaneidade. Ora, o sistema feudal ou feudalismo não era ou foi apenas uma nomenclatura com certo ar pejorativo, mas sim um sistema econômico e ‘financeiro (até mesmo comercial)’ baseado e fundamentado na produção rural e ou do campo, seus insumos, matérias primas, mão de obra barata e escrava, no poderio militar ou de milicias, bem como e sobretudo posse e poderio da terra e de quem as obtém em grandes quantidades e extensões, em certa política descentralizada, na organização de uma sociedade estamental e sua divisão social em determinados grupos, os sem terras e os donos de muitas terras. E esse sistema econômico não surgiu do nada e nem do acaso, mas teve suas origens nas práticas feudais eruditas e rústicas, dando origem a um sistema, o feudal. E que ainda hoje podemos ver elementos de suas práticas, no qual resistiram a era capitalista, a modernidade e onde certos elementos feudais foram incorporados e reelaborados desde o surgimento do sistema capitalista até a contemporaneidade, e assim tais elementos avançaram com e em novas formas, roupagens e fórmulas pelo capitalismo. No qual ainda é um fato a relação de donos de grandes extensões de terras com poder, política, riquezas, conflitos, milicias e guerras. Se tais fatos dos resquícios ou elementos feudais não fossem reais, países da Europa em pleno século XXI não teriam ou manteriam ainda sua dominação sob colônias na África, Ásia e até mesmo nas Américas, bem como tentando as recolonizar ou neocolonizar, inclusive em outras regiões do globo, como assim ‘bem’ o faz os EUA desde o fim do século XIX, início do XX até a atualidade. Colonização e expansão de domínio e poder, bem como exploração e expropriação de mãos de obra, terras, matérias primas etc. Fundamentalmente a dominação de terras nacionais e sobretudo alheias, bem como a exploração das mesmas e de seus povos presos nas mesmas, digo ao sistema de seus países. Ou seja, o sistema capitalista também utiliza elementos das práticas feudais. Entretanto, de modos reformulados, personalizados e atualizados conforme seus interesses, do capitalismo e das classes ou grupos dominantes, e das necessidades contextuais para cumprir as metas de tal sistema, o capitalista e seus ditames. A estas reflexões críticas surgiu o ensaio: ‘Feudalismo erudito,’ ‘feudalismo rústico’ e ‘feudalismo pós-moderno:’ termos com sutis interconexões e em práticas também sutis na atualidade capitalista. Para que os leitores já pudessem adentrar nos temas, assuntos, conteúdos, fatos e discussões, isso em certa cronologia, foi colocado de antemão os resumos de cada ensaio e seus respectivos temas. Com isso, o leitor poderá observar certas conexões ou interligações entre tais acontecimentos, processos, fatos e fenômenos sócio-históricos, políticos, econômicos, culturais etc. E não apenas entre ou na transição da antiguidade para a era medieval e moderna, mas também daquelas com seus resquícios na e para a contemporaneidade. Entretanto, há um grande problema que precisaremos superar continuamente, é que ao longo da história, muitas das narrativas e produções históricas e historiográficas são e ou estão repletas de eufemismos, de jogos de linguagens e inundados neles, nos referidos. E isso consegue mascarar ideologias dominantes, hegemônicas, colonialistas, antagonismos, alienações, contradições e até mesmo certos paradoxos (como observaremos nos textos dos ensaios). Sendo assim, tais eufemismos conseguem como que ‘em passes de mágicas,’ criarem muitas ilusões e confusões nos prováveis e possíveis entendimentos, percepções, compreensões, concepções e ideias entre os fatos e as realidades, e tudo isso feito intencionalmente. Portanto, essas produções fantasiadas com os eufemismos e seus jogos de linguagens criam certas ‘ilusões de ‘óticas’ e em suas mágicas,’ no qual confundem vários leitores e estudiosos descuidados com esses instrumentos e ferramentadas metodológicas logocêntricas, grafocentricas e verborrágicas. Logo, tais fatos geram inúmeras confusões e conflitos intelectivos, de reflexões lógicas e de fatos que verdadeiramente correspondam com as realidades sociais e históricas. O trabalho em tela fará justamente o esforço de superar tais embaraços e armadilhas, filtrando e sintetizando as reflexões e interpretações extraídas das bibliografias e as relacionando com outras áreas, campos e saberes, e os submetendo ao crivo da lógica e da crítica. (shrink)

Asemenea altor procese istorice, procesul de destrămare a regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est nu poate fi periodizat cu ușurință și nu poate fi corelat cu o explicație cauzală irefutabilă. Prăbușirea acestor regimuri s-a petrecut accelerat în cursul anului 1989, însă procesul de decompensare a început mult mai devreme. Când anume? – Este foarte greu de spus. Fără îndoială, au existat cauze obiective care au dus la rezultatele spectaculoase consemnate de istorie, însă a existat și un joc al (...) întâmplărilor fericite, precum și un impact aproape imposibil de măsurat al unor factori subiectivi. Destrămarea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est nu a părut inevitabilă pentru actorii scenei politice din anul 1989, după cum nu ni se pare nici nouă că ar fi fost vorba de un proces inexorabil, la trei decenii de la evenimentele respective. Dat fiind caracterul puțin previzibil al evenimentelor care au marcat destrămarea regimurilor comuniste din Blocul Estic, nu este de mirare că ziariștii de la „Scînteia“ au aplicat până la capăt stratageme propagandistice menite să apere în sfera mediatică establishment-ul comunist: (a) supradimensionarea taberei proprii, respectiv deprecierea adversarului; (b) prezentarea lacunară sau abstractizantă a faptelor; (c) decontextualizarea; (d) mistificarea. În ciuda „virtuozității“ de care au dat dovadă ziariștii, aceste stratageme propagandiste nu au dat rezultatele scontate, în primul rând din cauza faptului că regimul ceaușist nu controla perfect mediul informațional din țară. Cetățenii români puteau corobora informațiile oficiale din „Scînteia“ cu informațiile obținute de la Europa Liberă, Vocea Americii, posturile radio și TV din țările vecine. Cea mai întristătoare concluzie este însă aceea că articolele din „Scînteia“ au creat pentru România regimului Ceaușescu imaginea unei fortărețe a ortodoxiei socialiste. Până în ultima zi a regimului comunist din România (22 decembrie 1989), publicația „Scînteia“ s-a dovedit a fi organul de presă obedient al Partidului Comunist Român, partid aflat în cea mai dogmatică și inflexibilă perioadă de viață. Nu este de mirare, în aceste condiții, că sfârșitul regimului Ceaușescu a însemnat sfârșitul Partidului Comunist Român și sfârșitul ziarului „Scînteia“. (shrink)

Etica Big Data presupune aderarea la conceptele de comportament corect și greșit în ceea ce privește datele, în special datele cu caracter personal. Etica Big Data pune accentul pe colectorii și diseminatorii de date structurate sau nestructurate. Etica Big Data este susținută, la nivelul UE, de o amplă documentație, prin care se încearcă să se găsească soluții concrete pentru maximizarea valorii Big Data fără a sacrifica drepturile fundamentale ale omului. Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) sprijină dreptul la viață privată (...) și dreptul la protecția datelor cu caracter personal în respectul demnității umane. DOI: 10.13140/RG.2.2.34749.82405. (shrink)

Izolarea socială (desocializarea) presupune o lipsă completă sau aproape completă de contact între un individ și societate. Aceasta poate fi o problemă pentru persoanele de orice vârstă, deși simptomele pot diferi în funcție de grupul de vârstă. Izolarea socială poate include șederea acasă pentru perioade îndelungate de timp, și lipsa comunicării față în față cu familia, cunoștințele, prietenii sau colegii de servici. Izolarea socială poate duce la sentimente de singurătate, frica de ceilalți sau stima de sine negativă. Nu putem exista (...) independent de relațiile noastre cu ceilalți. Propria umanitate este redusă atunci când alții sunt tratați fără demnitate și respect. În același timp, provocarea de rău altei persoane poate afecta și percepțiile despre sine. Rezultă că umanitatea unei persoane depinde de umanitatea celor din jurul ei. DOI: 10.13140/RG.2.2.27847.32166. (shrink)

Ca actor pe scena internațională, UE trebuie să facă fată noilor pericole, amenințări și provocări, cu atât mai mult cu cât urmărește să joace un rol în securitatea globală ceea ce implică asumarea de responsabilități sporite, așa cum sunt prezentate în anexă. Mediul global este caracterizat prin insecuritate, astfel Uniunea Europeană are nevoie de un mecanism complex de management al crizelor. Dezvoltarea unei astfel de capabilități atrage de la sine o altă problemă majoră, dezvoltarea unei capabilități a Uniunii. Există pericolul (...) ca această nouă capabilitate să dubleze NATO sau există pericolul ca Uniunea să își dezvolte o capacitate dar fără puterea de a o proiecta. Un conflict ce se întrevede în viitor este între președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, în opinia unor eurosceptici. Dezvoltarea acestor capabilități este necesară Uniunii ce se dorește un important actor pe scena internațională. (shrink)

Chiar de la inceputul acestui memoriu, mentionez ca am depus primul memoriu[ Primul memoriu se poate accesa pe researchgate sau philpapers. Am primit raspuns pe data de 05.04.2022. [ Dupa ce am citit raspunsul la Memoriu I, am avut impresia ca a fost un raport scris de un sef de la un CAP comunist (comuna Scornicesti, judetul Olt) impotriva unui profesor care indraznise sa creeze ceva care nu era trecut in planul socialist de promovare a comunei. Sa ne aducem aminte (...) de evenimentul din anii 1950’: un tractorist (patru clase) numit “primar” (sau “sef” de genul asta), de catre comunisti/rusi, a legat cu un lant de tractor “Coloana fara sfarsit” a lui Brancusi si a incercat sa o doboare. Tractorul s-a rasturnat, nu “Coloana”! Numele tractoristului nu a ramas in istorie, nici macar precum cel al lui Salieri care i-a furat “Requiem” lui Mozart (ultima lui compozitie, atunci cand era deja pe patul de moarte)...]. (shrink)

Întrebarea de bază este, ce este o pseudoştiinţă? Una din cele mai disputate delimitări ale ştiinţei. Mulţi savanţi de renume mondial, unanim recunoscuţi (ca de ex. Charles Darwin) au cochetat de-a lungul timpului cu diverse aspecte ale pseudoştiinţei considerându-le, cu bună credinţă, drept ştiinţă. Şi multe domenii ale pseudoştiinţei actuale au fost, la vremea lor, considerate drept domenii onorabile ale ştiinţei. Chiar şi în prezent, practicanţii pseudoştiinţelor nu recunosc valabilitatea etichetei puse domeniului lor de activitate. Oamenii de ştiinţă au tendinţa (...) să claseze pe loc un domeniu de activitate, în funcţie de cunoştinţele şi cultura lor, drept ştiinţă sau pseudoştiinţă. Dar graniţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă este în multe cazuri foarte vagă. Într-un fel, această problemă seamănă cu problema filozofică a stabilirii a ce e bine şi ce e rău. Filosofii ştiinţei, cum ar fi Paul Feyerabend, au susţinut că nu este nici posibil, nici de dorit, o distincţie între ştiinţă şi non-ştiinţă. Printre problemele care pot face distincţia dificilă este viteza variabilă de evoluţie între teoriile şi metodologiile ştiinţei ca răspuns la noile date. În plus, standardele specifice aplicabile unui domeniu al ştiinţei ar putea să nu fie aplicabile în alte domenii. După cum se spune în diferite cursuri despre introducerea în ştiinţe, pseudoştiinţa este oricare subiect care pare a fi ştiinţific la prima vedere, sau ai cărui susţinători susţin că este ştiinţific, dar care contravine condiţiilor de testare sau deviază mult de la alte aspecte fundamentale ale metodelor ştiinţifice. Pseudoştiinţa este caracterizată de folosirea unor afirmaţii vagi, exagerate sau care nu se pot testa, supralicitarea confirmării în detrimentul argumentării, lipsa transparenţei pentru teste realizate de alţi experţi, şi o stagnare în dezvoltarea teoriei. CUPRINS: Pseudoştiinţa - Ştiinţa şi pseudoştiinţa - - Metodologie ştiinţifică - - Falsificabilitatea - - Normele Merton - - Refuzul de a recunoaşte problemele - - Critica termenului - Identificarea pseudoştiinţei - Ştiinţa patologică - - Exemplele lui Langmuir - - - Raze N - - - Exemple ulterioare - - Exemple mai noi - - - Poliapa - - - Fuziunea la rece - - - Memoria apei - Antropomorfism - - În preistorie - - În religie şi mitologie - - - Critici - - În ştiinţă - - - Antonim - Criptozoologia - - Referinţe - - Critici - Pseudomatematica - - Unele taxonomii ale pseudomatematicii - - - Încercările de rezolvare a problemelor clasice imposibil de rezolvat - - Practicanţii - - Un exemplu ilustrativ - Radiestezia - - Originea radiesteziei - - Dispozitivele de detecţie - - - Anse - - Evaluarea ştiinţifică a radiesteziei - - - Studiul Kassel - - - Studiu Betz - - - Explicaţii sugerate - Scientologia - - Credinţe - - - Puntea Libertăţii Totale - - - Morala şi etica - - - Triunghiurile ARC şi KRC - - - Viaţa de apoi - - - Dumnezeu - - - Ştiinţa - - Învăţături şi practici - - - Terminologie - - - Interpretare şi context - - - Învăţarea treptată - - - Audit - - - Organismul - - - Naşterea silenţioasă - - - Sărbători - Sincronicitatea - - Principiul - - Exemplu - - Relaţia cu cauzalitatea - - Critici - Programarea neuro-lingvistică - - Tehnici sau set de practici - - Aplicaţii - - - Psihoterapie - - - Alte utilizări - - NLP ca o cvasi-religie - Manipularea şi automanipularea prin cuvinte - - Aflaţi când şi unde se folosesc cuvintele - - Testaţi pentru a vedea cum reacţionaţi la cuvinte - - Controlul sau manipularea prin cuvinte - - Uitaţi-vă la nivelul cuvintelor - - Vedeţi cum vă pot ajuta cuvintele, făcându-se nu doar utile, ci şi frumoase - - Exploraţi lumea mentală a cuvintelor - - - Încercaţi să exploraţi lumea fără cuvinte - - Priviţi din nou totul, pentru prima dată fără cuvinte Pseudofizica - Anti-gravitaţia - - Efecte convenţionale care imită efectele anti-gravitaţiei - - Soluţii ipotetice - - - Scuturi gravitaţionale - - - Cercetări în relativitatea generală în anii 1950 - - - A cincea forţă - - - "Unităţi distorsionate" în relativitatea generală - - - Breakthrough Propulsion Physics Program - - Încercări experimentale şi comerciale - - - Dispozitive giroscopice - - - Gravitatorul lui Thomas Townsend Brown - - - Cuplarea gravitoelectrică - - - Premiul Göde - Energia orgonică - - Dezvoltarea de către Reich a teoriilor sale orgonice - - Cărţile lui Reich - - Evaluarea teoriei - Eter luminifer - - Dezavantaje şi critici - Fuziunea la rece - - Fuziunea cu bule - - Rezultate - - - Producţia de energie şi căldura în exces - - - Heliu, elemente grele, şi neutroni - - Mecanisme propuse - Planete ipotetice: X / Nibiru - - Teorii ale conspiraţiei - - Reacţii publice - - Influenţa culturală - Poliapa (Apa polimerizată) - Maşini alimentate cu apă - - Ce nu sunt maşini alimentate cu apă - - Extragerea energiei din apă - - Hidrogenul ca supliment - - Pilula de benzină şi aditivi Pseudoarheologia - Caracteristici - - Lipsa metodei ştiinţifice - - Opoziţia la regulile arheologice - - Motivaţii naţionaliste - - Motivaţii religioase - Rasele de bază - - Rase de bază, epoci şi subrase - - - Prima rasă de bază (eterică) - - - A doua rasă de bază (hiperboreană) - - - A treia rasă de bază (lemuriană) - - - A patra rasă de bază (atlantidă) - - - A cincea rasă de bază (ariană) - - - A şasea rasă de bază - - - A şaptea rasă de bază - - Migrarea spre Mercur - - Credinţa teosofică în fraternitatea umanităţii - Protocronism - - Istoria protocronismului - - Scrierea dacică - Pământul gol (Intratereştrii) - - Ipoteza Pământului gol concav - Fenomenul 2012 - - Tortuguero - - Chilam Balam - Creaţia inteligentă - - Concepte - - - Complexitatea ireductibilă - - - Complexitatea specifică - - - Universul bine pus la punct - - - Creatorul inteligent - - Mişcarea creaţia inteligentă - - - Religia şi susţinătorii importanţi - Creaţionismul ştiinţific - - Abordări ale ştiinţei creaţiei - - - Religia - - - Afilieri religioase moderne - - - Abordări ştiinţifice - - Critici - - - Ipoteze metafizice - - - Critici religioase - - - Critici ştiinţifice - - - Critici istorice, filozofice, şi sociologice - - Domenii de studiu - - - Biologia creaţionistă - - - Ştiinţele Pământului şi Geofizica - - - Astronomia şi cosmologia - Ufologia - - Statutul ca disciplină ştiinţifică - - - Pseudoştiinţă - - - Aspecte metodologice - Teoria astronautului extraterestru - - Argumente şi susţinători - - Erich von Däniken - - Ipoteza creaţiei - - - Argumentul genetic - - - Cercetarea genetică şi evoluţia creierului Medicina alternativă - Tipuri de medicină alternativă - - Sisteme bazate pe convingeri neştiinţifice sau practici tradiţionale - - Energii supranaturale şi interpretări eronate ale energiilor fizice - Ayurveda - Homeopatia - - Remedii şi tratamente - - - Pregătirea - - - Diluţii - - - Patogeneza - - Reglementări şi prevalenţe - - Opoziţia publică - Medicina energetică - - Clasificarea metodelor - - Convingeri - - Cercetări ştiinţifice - - - Vindecarea la distanţă - - - Vindecarea prin contact - - - Baza de date - - Explicaţii alternative pentru rapoarte pozitive - Reiki - - Practica - - - Vindecarea - - - Tratamentul întregului organism - - - Tratament localizat - - - Respiraţia - - - Trei piloni de bază - Terapia de conversie - Metoda Bates pentru îmbunătăţirea vederii - - Concepte - - - Acomodarea - - - Cauze ale problemelor de vedere - Detoxifierea - - Detoxifierea în medicina alternativă - - - Istoric - - - Tampoane de curăţare şi detoxifiere - - Tipuri de detoxifiere - - - Dezintoxicarea de alcool - - - Dezintoxicarea de droguri - - - Detoxifiere metabolică - - - Medicina alternativă - - Modalităţi de detoxifiere - - - Diete de detoxifiere - - - Curăţirea colonului - - - Metale grele - - - Dispozitive de detoxifiere - - Terapia de chelare - - - Detoxifierea proteică - - Detoxifierea anusului şi intestinelor cu cafea - - - Efecte şi riscuri - - Plasturi (tampoane) de detoxifiere aplicate pe picioare - - - Ce sunt plasturii de detoxifiere (tampoanele de detoxifiere) pentru picior? - - - De ce se aplică plasturii pe picioare? - Fizionomia - - Origini moderne - - Perioada de popularitate - - Ştiinţa modernă - - Utilizarea modernă - Frenologia Paranormal - Activităţi paranormale - - Fantome şi alte entităţi spirituale - - Viaţa extraterestră şi OZN-urile - - Criptide - Cercetări în paranormal - - Abordări anecdotice - - Abordarea observaţiilor participanţilor - - Anomalistica - - Neuroştiinţa - - Critici - Vitalism - - Filozofia - - Ştiinţa - - - Relaţia cu emergentismul - - Mesmerism - - Medicina complementară şi alternativă - Aura - - Tradiţii spirituale - - Teste - - Explicaţii - Profeţii - - Definiţii - - Civilizaţii antice - - Credinţa Bahá'í - - Budism - - China - Religiile abrahamice - - Iudaism - - - She'ol - Experienţe aproape de moarte - - Caracteristici - Viaţa de Apoi (Viaţa de după moarte) - - Filozofia vieţii de Apoi - - - Filozofia modernă - - - Filozofia procesului - - Ştiinţa despre viaţa de Apoi - Modele metafizice ale Vieţii de Apoi - - Reîncarnarea - - Raiul şi iadul - - Limbo - - Purgatoriul - Nemurirea - - Abordări ştiinţifice - - Abordări religioase - - Nemurirea biologică - - - Specii biologice nemuritoare - - - Evoluţia îmbătrânirii - - Speranţe privind nemurirea biologică umană - - - Substanţe care prelungesc durata de viaţă - - - Nemurirea tehnologică - - - Crionica - - - Încărcarea minţii la calculator - - - Cibernetica - - - Nemurirea evoluţionară - Strigoi - Fantome - - Tipologia - - - Context antropologic - - Fantomele şi viaţa de apoi - - Teama de fantome - - Atribute comune - - Locaţii - Locaţii paranormale - România - - Judeţul Bacău - - - Conacul Zarifopol, în Filipeşti - - Bucureşti - - - Mănăstirea Chiajna - - - Hotel Cişmigiu - - - "Casa Diavolului", pe strada General Praporgescu - - - Orfelinatul pe strada Franceză - - - Casa Vernescu pe Calea Victoriei - - - Iazul Vrăjitoarelor - - Judeţul Călăraşi - - - Pădurea Călugăreasa - - Judeţul Cluj - - - Castelul Bánffy - - - Pădurea Hoia - - Judeţul Dâmboviţa - - - Trinitatea Miresei pe DN7 - - Judeţul Dolj - - - Pădurea Radovan - - Judeţul Iaşi - - - Casa Gavril Buzatu pe Manta Roşie - - - Dealul Lunganilor - - Judeţul Maramureş - - - Drumul European E58 lângă Cicărlău Parapsihologia - Terminologie - Cercetări - - Domenii - - Metodologie - - Cercetări experimentale - Percepţiile extrasenzoriale - - Investigarea parapsihologică - - Percepţiile extrasenzoriale şi hipnoza - Psihochinezia (telechinezia) - - Credinţa - - - Subdomenii ale telechineziei - - - Aptitudini notabile ale capabilităţilor psihocinetice Ezoterism - Etimologie - Cosmologia ezoterică - - Gnosticism - - Cabala - - Neoplatonism - - Teosofia şi antroposofia - - Max Theon şi "filosofia cosmică" - Ocultism - - Ştiinţă şi ocultism - - - Calităţi oculte - Magia - - Caracteristici comune în practica magiei - - - Ritualuri - - - Simboluri magice - - - Limbajul magiei - - - Magicieni - - - Vrăjitoria - - Teorii - - - Origini antropologice şi psihologice - Clarviziunea - - Aspecte ale clarviziunii - - Vizualizarea de la distanţă - Geomanţia - Tarot - - Arcana mare şi arcana mică - - Utilizare - - - Cărţi inversate - - - Desfăşurări - Masoneria - - Istoria masoneriei - - Loja masonică - - Structura masoneriilor - - - Recunoaşterea masonică reciprocă - Taoism - - Categorisire - - Ceaiul şi taoismul - - Credinţe taoiste - - Principii - - - Tao - - - De (Te) - - - Wu wei - - - Pu - - Spiritualitatea - - Escatologia Astrologia - Principii şi practici - - Astrologia occidentală - - Astrologia hindusă - - Astrologia chineză şi din Asia de Est - Astrologia şi ştiinţa - - Delimitarea - Astrohărţi - Principiile de bază ale astrologiei - - Modele astrologice - - Astrologia predictivă - Tradiţii în astrologie - - Tradiţii istorice - - Tradiţii ezoterice - Horoscop - - Etimologie - - Concepte în astrologia occidentală - - - Unghiuri - - - Zodiacul - - - Case - - Construcţia unui horoscop în astrologia occidentală - - - Case - - - Plasamente ale planetelor - - - Aspecte - - - Ascendentul - - Horoscopul chinez - Bioritm - - Teoria - - Calculul - - Plauzibilitate Vrăjitoria - Definiţii - Practici invocate de vrăjitoare - - Descântece - - Invocarea morţii - Vrăjitoarele bune - Demonologia Referinţe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

HERÔDOTOS iniciou o estudo histórico, pois antes dele só havia logógrafos, ou seja, escritores gregos em prosa, que se limitavam a transcrever dados e a repetir os mitos e as lendas locais. A história, com esse autor, passou a ter um significado de pesquisa e estudo, contrapondo-se ao momento anterior, sem compromisso com a veracidade e a investigação. A vida pessoal do autor, fazendo inúmeras e interessantes viagens, permitiu-lhe escrever com um caráter novo, baseado no conhecimento efetivo. Houve, porém, muito (...) em sua obra História de generalidades, de lendas e do impossível.3 Não obstante, existia cuidado em relação às suas descrições, separando as informações transcritas das que ele vira, bem como do que ele apenas ouvira de testemunhas oculares e dos simples relatos. A forma atual da obra, dividida em nove livros, por sua vez subdivididos em capítulos, veio desde a época helenística, sendo esta divisão bastante aleatória e desorganizada. Depois da morte de Cambises (séc. VI a.C.), segundo rei persa, os sete nobres tomaram o 4 poder dos magos e passaram a discutir que melhor forma de governo deveria haver na Pérsia. Esta discussão, narrada por HERÔDOTOS, em História, foi o início da tipologia de formas de governo. O fato descrito era imaginário, tendo sido o autor o primeiro a formular esse tipo de discussão, antes das grandes sistematizações platônicas e aristotélicas. O pensamento de HERÔDOTOS foi expresso por meio de três interlocutores. O primeiro era Otanes, que defendia a democracia e criticava as outras formas. Depois, vinha Megábizos, que propunha a oligarquia e destratava as outras soluções e, por fim, Dario que defeque defendia a monarquia.5 Em relação à democracia, encontrava-se dito que: 80. Otanes, apoiou a entrega do governo para o povo persa, pois, para ele o governo não deveria caber a um único homem, isto é, um único homem não deverei se encarregar de governar algo que é de todos, uma vez que suas decisões não poderiam agradar a massa, nem mesmo serem boas para todos. Ele ainda explicita a insolência e a extremidade das decisões de Cambises, bem como a do mago no governo persa. Para ele, não haveria um equilíbrio no governo do homem único, uma vez que no poder esse homem pode fazer apenas o que lhe apraz, sem prestar conta de seus atos. Otanes ainda afirma que, quando um homem recebe toda e máxima autoridade, poderá ser o mais virtuoso entre os homens, porém esse poder o levará a abandonar seu modo normal de pensar. Com essa autoridade, o desejo de gozar dos bens gera a insolência, e a natureza fez os homens invejosos desde os primórdios. Essas duas causas citadas, geram a gênese de toda a maldade humana; pois, o orgulho e a inveja os fará cometer desvairados crimes. Um tirano, segundo ele, tendo tudo em suas mãos, deveria desconhecer a inveja, todavia, a sua natureza faz com que suas decisões sejam em desfavor para com os seus concidadãos: esse tirano, tem inveja da condição de vida dos homens de bem, e se compraz com os piores de todos os homens, e ninguém melhor que ele poderá acolher todas as calúnias. Segundo ele, ainda, esse tirano é o mais inconsequente de todos os homens; se alguém, por um acaso, se mostra comedido em seus louvores, ele fica transtornado por não ser adulado de forma servil, em contrapartida, se é adulado servilmente fica transtornado por estar lidando com um adulador. Depois de tudo isso, Otanes ainda explicita os maiores de seus defeitos que é a subversão dos costumes ancestrais, a violência contra as mulheres e a condenação de pessoas a morte sem antes julgá-las, apenas para o seu bel-prazer. Em dissídio a tudo isso, o governo do povo traz consigo a igualdade perante a lei, e ainda, que nenhuma das injustiças cometidas por um governante único é cometida nele. Além disso, todas as funções governamentais são atribuídas através de sorteio, e os detentores responderão pelos seus atos no exercício das mesmas, e que todas as decisões são submetidas ao martelo da assembleia popular. Otanes termina sua fala fortalecendo a ideia de fim do governo de um homem só e o elevamento do povo no poder, pois tudo está na maioria.6 Já por conta da aristocracia, também chamada de oligarquia, constava que: 81. Após Otanes opinar, foi a vez de Megábizos, que propôs a instituição de uma oligarquia. Em sua fala, defendeu a necessidade de extinção do governo de um único homem tal qual apresentou Otanes anteriormente, todavia, discordou do mesmo quando vos exorta a entrega do poder na mão do povo, afastando-se da melhor opinião. Segundo Megábizos, nada o era mais insensato e insolente quanto uma multidão indolente. Para ele, salvar-se da insolência de um tirano era essencial e viável, mas a trocar pela insolência de uma multidão era algo inviável e completamente inadmissível. O tirano faz tudo sabendo o que faz, ao passo que o povo nem isso sabe; e não saberia de nenhuma forma sem antes aprendera com outros, nem sabe ver as coisas por si mesmo, não distinguindo aquilo que é melhor para ele, não se tem perspectiva sobre algo, lançando-se de cabeça baixa aos assuntos do governo e demais outros, avançando cegamente, como um rio na enchente? Para ele, tal forma de poder deveria ser pensado para aqueles que querem o mal dos persas, e deveria ser escolhido um grupo dos melhores e mais virtuosos homens entregando-lhes o poder, e ainda afirma que eles mesmos poderiam fazer parte desse grupo. Termina dizendo que é algo natural esperar dos melhores homens as melhores decisões.7 Por fim, encontrava-se formulada a concepção de monarquia, do seguinte modo: 82. Após as opiniões dos regimes democrático e oligárquico, em terceiro e último lugar foi emitida a voz de Dario que explanou a monarquia como melhor forma de governo para a Pérsia. Segundo ele, as palavras proclamadas anteriormente por Megábizos a respeito do regime popular foram bem ditas, porém deficientes quanto ao alicerce da explicação da oligarquia. Ainda exalta que, teoricamente, os três regimes apresentados eram completos e o melhor possível; o regime popular era excelente, bem como a oligarquia e o governo de um único homem; mas para ele o governo de um único homem era de longe o melhor. Nada parece mais preferível no governo de um único homem, se este é o melhor entre todos; sendo sua circunspecção semelhante a si mesmo, ele governará irrepreensivelmente o povo, e ninguém melhor para guardar os planos para derrotar os inimigos do que esse homem. Ao passo que numa oligarquia o fato de várias pessoas desejarem pôr o seus respectivos talentos em função do bem público gera constantes e profundas divergências entre os mesmos; como cada um desses indivíduos quer fazer valer a sua palavra ante aos demais, o resultado disso é a inimizade exacerbada, e a inimizade gera consigo dissensões e que as dissensões geram consigo derramamento de sangue, e desse derramamento de sangue é gerado o governo de um único homem; logo, isso provoca que o regime de um homem único no poder é o melhor para todos. Por outro lado, entregando o governo e o poder ao povo é impossível evitar a eclosão da incompetência, e para ele, quando há incompetência na esfera pública, os homens maus são levados à divisão pela inimizade, esses homens divididos, posteriormente se unem numa amizade solidária, para num futuro prejudicar a sociedade, pois as pessoas capazes de prejudicar a comunidade entram em conluio para prejudicá-la juntas. Essa situação se alastra até o aparecimento de alguém como sustentáculo do povo para pôr fim de uma vez por todas às incompetência; então, esse herói do povo conquista a admiração de todos, e essa admiração emerge como um governante único; aqui se evidencia também a superioridade e a essência do governo de um único homem, sendo este o melhor. No auge de sua fala, Dario conclui alicerçando a ideia do poder de um único homem explorando, agora a ideia de libertação do povo. Em sua fala ele pergunta de onde nos veio a nossa liberdade e a quem devemos? Do governo popular, da oligarquia ou do governo de um único homem? E sustenta ainda a ideia de que, libertos graças a um único homem, devem preservar o governo de um único; além disso, não deveriam abolir as instituições deixadas pelos antepassados, uma vez que elas funcionam bem; isso não seria melhor.8 O estilo utilizado foi o de que cada personagem defendia uma das formas de governo e atacara as outras duas, de modo que a cada elogio à monarquia, aristocracia ou democracia, existiam duas críticas. O resultado da contenda foi que, depois de ouvidas as três opiniões, 9 cinco dos sete conjurados opinaram pela monarquia, que foi a forma de governo escolhida. Deve-se observar que Dario, além de indicar a forma de governo vencedora, ainda foi escolhido como o novo monarca, mediante a utilização de um ardil que preparou e que lhe possibilitou ser o grande rei persa. Não obstante, depois de várias vitórias, foi derrotado 10 pelos gregos, na batalha de Maratona, em 490 a.C., guerra esta que se constituiu no verdadeiro objeto da História. HERÔDOTOS foi autor marcante, que deu veracidade à história, ainda que também houvesse muito de lenda em sua obra. Além de ter base filosófica sofista, o texto do autor iniciou a discussão fundamental sobre as formas de governo, que acabou dominando a teoria política posterior. Ainda que seu pensamento tivesse as devidas características dos pensamentos platônico e aristotélico, demonstrou o cuidado na pesquisa e no estilo literário fluído e agradável. (shrink)

Dacă cercetarea fenomenologică are o anumită intuiţie mai mult sau mai puţin vagă a direcţiei în care se îndreaptă, ea nu ştie dintru început unde anume va ajunge, unde anume o vor ghida întrebările. Ca în Călăuza lui Tarkovski, cercetătorul aruncă înaintea sa întrebarea şi apoi o urmează, înaintând oarecum în necunoscut, în orizontul neştiut pe care întrebarea îl deschide. Tocmai de aceea cercetarea fenomenologică este o explorare, o înaintare în necunoscut, fără o hartă sigură, fără o busolă infailibilă, alta (...) decât cea a propriei pre-înţelegeri, care poate fi confirmată sau infirmată pe parcurs. Spre deosebire de alte tipuri de cercetare, care pornesc de la un dat pozitiv deja disponibil, deja asigurat, în fenomenologie cercetătorul trebuie să îşi obţină datul originar, să şi-l asigure constant, să-l extragă din contexte fenomenale în care el este de cele mai multe ori ocultat, mascat şi obturat. Tot aşa şi noi, întrebându-ne dacă şi cum ar putea fi conceput un sens originar şi integrator al trupului, unul care să premeargă şi totodată să cuprindă diversele forme de expresie corporală a existenţei umane, noi nu presupunem că îl avem deja, gata dat, disponibil, apt de a fi arătat cu degetul: iată-l! Dimpotrivă, este mult mai plauzibil ca acest sens originar să ne fie dat întâi de toate prin ocultările sale, prin formele sale derivate, privative sau sărăcite. Explorarea fenomenologică ia atunci chipul unei operaţii de desfoliere, de recuperare a unui strat de sens originar, ascuns în spatele unor aluviuni care îl acoperă şi, uneori, îl fac de nerecunoscut. (shrink)

Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

Practic, Newton vrea pur și simplu să reafirme adevărul omniprezenței lui Dumnezeu, fără să-l implice direct în fizica sistemului mondial. Newton dorește pur și simplu să se distanțeze de un concept cartezian al lui Dumnezeu și să-i convingă pe atei că Dumnezeu este o prezență reală extinsă în lume. Dumnezeu trebuie să existe în spațiu, pentru a exista, dar Dumnezeu nu acționează numai prin contact. Newton a presupus întotdeauna că Dumnezeu a acționat prin cauze secundare. DOI: 10.13140/RG.2.2.22468.78720.

Fotografiile acestui album s-au adunat, neprogramatic și fără pretenții artistice, în timpul recentei vizite pe care am făcut-o în România, în vara anului 2023. O vizită cu inima îngreunată de dor. Drumurile mele s-au întins mai mult pe Dunăre și pe Olt, de-a stânga și de-a dreapta acestor ape care au desenat și determinat o bună parte din istoria românilor. Instanțele foto sunt surprinse în și împrejurul Orșovei, Drobetei Turnu Severin, Cazanelor Dunării, Craiovei și Bălceștilor natali. Textele însoțitoare sunt eboșe (...) cu tentă poetică, așa cum le-au inspirat, instant, locurile văzute, oamenii (re)întâlniți și sentimentele prezente/trezite/reamintite în sufletul autorului. (shrink)

Acest roman este o continuare a povestilor din "Viata lui G." (dar romanul se poate citit fara sa se fi citit primul roman "Viata lui G."). Sunt alte "povesti" din viata domnului G.

Inteligența artificială a creat oportunități fără precedent, dar și noi riscuri. Creșterea exponențială a capabilităților modelelor de inteligența artificială permite atingerea unor niveluri de valoare și generalizare neatinse până acum. Cu toate acestea, opacitatea acestor modele a crescut, de asemenea, iar natura lor de cutie neagră face dificilă, chiar și pentru experți, explicarea justificării concluziilor lor. Acest lucru poate reprezenta un punct critic din punct de vedere tehnologic și social, deoarece riscul este real, după cum demonstrează episoadele recente, ale sistemelor (...) de antrenament care sunt compromise de părtiniri și prejudecăți de discriminare, care au învățat din datele de instruire. Prin urmare, este posibil ca învățarea din urmele digitale ale deciziilor trecute să poată duce la încorporarea prejudecăților invizibile existente în modelele rezultate, perpetuându-le. (shrink)

Revista Cunoașterea Științifică este o publicație trimestrială din domeniile științei și filosofiei, și domenii conexe de studiu și practică. -/- Cuprins: -/- EDITORIAL Știință sau pseudoștiință?, de Nicolae Sfetcu -/- ȘTIINȚE NATURALE Problems with String Theory in Quantum Gravity, de Nicolae Sfetcu -/- ȘTIINȚE SOCIALE The Adventures of Pinocchio – Education, de Nicolae Sfetcu Conceptele de putere și emergență, de Alexandru Cristian Câteva opinii privind etnogeneza românilor (1), de Dan D. Farcaș Sancțiunile internaționale, măsură suprastatală de coerciție, de Oana Denisa (...) Pătrașcu Persoanele adulte fără adăpost și importanța serviciilor sociale în procesul de reintegrare în comunitate și societate, de Bianca-Daniela Parepeanu Puncte de vedere asupra proiectului de democratizare a Orientului Mijlociu Extins, de Tiberiu Tănase -/- ȘTIINȚE FORMALE Măsurarea formei populației pentru înțelegerea tendințelor demografice, de Nicolae Sfetcu -/- FILOSOFIE Philosophy of Emotional Intelligence, de Nicolae Sfetcu -/- ISSN 2821-8086 ISSN-L 2821-8086, DOI: 10.58679/CS25335. (shrink)

Una din cele mai disputate controverse privind prioritatea unor descoperiri științifice este cea privind legea gravitației universale, între Isaac Newton și Robert Hooke. În acest eseu extind o lucrare mai veche pe aceeași temă, ”Isaac Newton vs. Robert Hooke în legea gravitației universale”. Hooke l-a acuzat pe Newton de plagiat, preluându-i ideile exprimate în lucrările anterioare. În această lucrare încerc să arăt, pe baza unor analize anterioare, că ambii oameni de știință au greșit: Robert Hooke pentru că teoria sa nu (...) era în fond decât idei care nu s-ar fi materializat niciodată fără suportul matematic al lui Isaac Newton; iar acesta din urmă a greșit nerecunoscând niciun merit al lui Hooke în elaborarea teoriei gravitației. Mai mult, după moartea lui Hooke și preluarea prezidenției Societății Regale, Newton a înlăturat orice urmă din instituție a fostului președinte, Robert Hooke. De asemenea, La negarea contribuției lui Hooke a contribuit și statutul său social ”inferior”, fiind poreclit de contemporani ”mecanicul”, spre deosebire de Sir Isaac Newton cel nobil. Pentru aceasta detaliez acuzațiile și argumentele fiecăreia dintre părți, și cum a fost percepută această dispută de către contemporanii celor doi. Finalizez lucrarea cu concluziile desprinse din cuprins. (shrink)