In the early 1990’s, many feminist philosophers found that the practice of the women´s movement as well as those of other new social movements, could be articulated most adequately in terms of citizenship. The classical political vocabulary of citizenship seemed to offer a viable alternative to the vocabularies that until then had been dominant in feminist political theory: the individualistic, rights-oriented discourse of liberalism, and the structuralist, interest-oriented perspectives of socialism and marxism.

In the Netherlands, the poet Herman Gorter is mostly known as the author of the neo-romantic poem May and the “sensitivistic” Poems, but internationally he became famous as a propagandist of radical Marxism: the author of influential brochures and of an “open letter” to comrade W.I. Lenin in 1920. During the 1890s, Gorter became increasingly dissatisfied with his poetry, considering it as ego-centric, disinterested and “bourgeois”, unconnected with what was happening in the real world. He wanted to put his poetry (...) on a scientific footing, notably by endorsing a dialectical materialist worldview. In the communist society he envisioned, science would become poetry and poetry would become science. In his opus magnum Pan, two terms are rather prominent, namely heelal and kristal. These signifiers not only reflect important themes, but also two friendships which began around 1900, namely with prominent astronomer and marxist Anton Pannekoek and with Ada Prins, the first woman in the Netherlands who acquired a PhD in chemistry, specialised in liquid crystal research. Whereas Ada Prins is mostly remembered as one of Gorter’s secret lovers, she was first and foremost his educated guide into the complex and enigmatic world of twentieth-century chemistry research. Liquid crystal chemistry became an important source of inspiration for Gorter’s work and the main objective of this paper is to demonstrate her influence on Gorter’s Pan as a scientific poem After presenting the two heroes of this paper, and their work in poetry and chemistry respectively, I will analyse the role of liquid crystals in Herman Gorter’s Pan, highlighting important connections with Ada Prins’ research into liquid crystal chemistry. (shrink)

După declararea pandemiei COVID-19, Slavoj Žižek a publicat o carte numită „Pandemic!: COVID-19 Shakes the World”, care a declanșat un val de reacții. În carte, el prezintă modul în care media a exploatat fără milă acest subiect, accentuând panica. Multe studii majore au prezis apariția unei astfel de pandemii, dar au fost ignorate de toate guvernele, declarându-le ca fiind exagerate. Žižek crede că actuala pandemie a dus la falimentul actualului capitalism ”barbar”, întrebându-se dacă nu cumva drumul pe care îl va (...) lua omenirea este un neo-comunism (el însuși se descrie ca un „radical de stânga” și un „comunist în sens calificat”). Žižek argumentează aceste idei cu măsurile socio-politice din pandemie ale cancelarului Germaniei, Angela Merkel și a președintelui Franței, și naționalizarea temporară a căilor ferate de către Boris Johnson. ”Chiar și președintele SUA, Donald Trump, a transferat miliarde de dolari americanilor. El a emis apeluri pentru preluarea sectorului privat în ceea ce privește materialele medicale.” DOI: 10.13140/RG.2.2.31451.80167. (shrink)

In the Romanian Orthodox theology, the words mission and pastoral care are used very often in a mixed way. Nevertheless, there are some differences between them and we explain why. In the main part of our article, we demonstrate that the biblical verse regarding the great commandment for mission was translated in a wrong way and it gave a different paradigm for mission. In the second part, we speak about catechesis and catechumenate at the beginning of the Church and about (...) the present situation regarding these activities. In the last part, we analyze what happens around the Holy Sacrament of Baptism when we speak about mission or pastoral care. In consequences, this article presents some conclusions which can be applied in the life and activity of the Romanian Orthodox Church. (shrink)

Recenzie: Imre Lakatos, The Methodology of Scientific Research Programmes, Philosophical papers, volumul I, editată de John Worrall și Gregory Currie, Cambridge University Press, 1995, ISBN 0-521-28031-1, paperback Metodologia programelor de cercetare științifică este o colecție de lucrări publicate de-a lungul timpului, în care Imre Lakatos exprimă o revizuire radicală a criteriului de demarcație al lui Popper între știință și neștiință, conducând la o teorie nouă a raționalității științifice.

Metaphysical analysis of the Death and the Dying!

Rezumarea automată este procesul de sumarizare a unui document text cu un program de calculator pentru a crea un rezumat care să rețină cele mai importante puncte ale documentului original. Tehnologiile care pot face un rezumat coerent iau în considerare variabile precum lungimea, stilul de scriere și sintaxa. Învățarea automată este un subdomeniu al inteligenței artificiale dedicat înțelegerii și construirii de metode care permit mașinilor să ”învețe”. Un algoritm de extragere a frazelor cheie este TextRank, careexploatează structura textului în sine (...) pentru a determina expresiile cheie care apar „centrale” pentru text. (shrink)

Prin această lucrare invit publicul general să citească o altă față a statului mondial, un subiect prea mult marginalizat în actuala realitate și context violent. În același timp, extind firul narațiunii și cercetării statului mondial cu #50 de scopuri pozitive pentru a înțelege și expune mai bine cum ar trebui să gândim, și în ce direcție ar trebui să muncim împreună. -/- Argumentul principal al lucrării este necesitatea unei poziţii pozitive care să contrabalanseze scopurile negative construind ceea ce lipseşte: (i) (...) o linie a narațiunii unde statul mondial poate aduce avantaje și beneficii umanității şi (ii) crearea unui echilibru al liniei narațiunii scopurilor statului mondial prin adăugarea prin adăugarea scopurilor pozitive. Din cercetările efectuate, la nivel mondial s-au scris scopuri pozitive în alte lucrări, dar nu există nicio lucrare care aduce la un loc şi explorează în-extenso scopurile pozitive ale statului mondial. -/- Să lăsam deoparte tot ce ne separă şi să alegem tot ce ne uneşte; putem trăi împreună? (shrink)

Ca actor pe scena internațională, UE trebuie să facă fată noilor pericole, amenințări și provocări, cu atât mai mult cu cât urmărește să joace un rol în securitatea globală ceea ce implică asumarea de responsabilități sporite, așa cum sunt prezentate în anexă. Mediul global este caracterizat prin insecuritate, astfel Uniunea Europeană are nevoie de un mecanism complex de management al crizelor. Dezvoltarea unei astfel de capabilități atrage de la sine o altă problemă majoră, dezvoltarea unei capabilități a Uniunii. Există pericolul (...) ca această nouă capabilitate să dubleze NATO sau există pericolul ca Uniunea să își dezvolte o capacitate dar fără puterea de a o proiecta. Un conflict ce se întrevede în viitor este între președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, în opinia unor eurosceptici. Dezvoltarea acestor capabilități este necesară Uniunii ce se dorește un important actor pe scena internațională. (shrink)

Are positive duties to help others in need mere informal duties of virtue or can they also be enforceable duties of justice? In this paper I defend the claim that some positive duties (which I call basic positive duties) can be duties of justice against one of the most important prin- cipled objections to it. This is the libertarian challenge, according to which only negative duties to avoid harming others can be duties of justice, whereas positive duties (basic or nonbasic) (...) must be seen, at best, as informal moral requirements or recommendations. I focus on the contractarian version of the libertarian challenge as recently presented by Jan Narveson. I claim that Narveson’s contractarian construal of libertarianism is not only intuitively weak, but is also subject to decisive internal problems. I argue, in particular, that it does not pro- vide a clear rationale for distinguishing between informal duties of virtue and enforceable duties of justice, that it can neither successfully justify libertarianism’s protection of negative rights nor its denial of positive ones, and that it fails to undermine the claim that basic positive duties are duties of global justice. -/- . (shrink)

Williamson (2000a) has argued that posi- tive introspection is incompatible with in- exact knowledge. His argument relies on a margin-for-error requirement for inexact knowledge based on a intuitive safety prin- ciple for knowledge, but leads to the counter- intuitive conclusion that no possible creature could have both inexact knowledge and posi- tive introspection. Following Halpern (2004) I put forward an alternative margin-for-error requirement that preserves the safety require- ment while blocking Williamson’s argument. I argue that the infallibilist conception of knowledge (...) that underlies the new require- ment provides a better account of inexact knowledge and higher-order knowledge than both Williamson’s and Halpern’s. (shrink)

Automatizarea şi informatizarea nu mai reprezintă astăzi un simplu deziderat pentru bibliotecile româneşti. Dimpotrivă, ele sunt o realitate ce, pe zi ce trece, prinde contururi mai extinse, devenind mediul nostru cotidian. Cu cât ne sunt însă mai "apropiate" cu atât mai mult ele devin şi o sursă de sfidări şi de confruntare. Cu ce anume ne confruntă însă - în primul rând şi în esenţă - automatizarea şi informatizarea, în general, şi cea a activităţii de informare, în special? Ca orice (...) întrebare pusă în mod serios şi aceasta trebuie să fie însă mai întâi lămurită cu privire la structura şi natura ei proprie. Ceea ce - din punct de vedere structural - ne izbeşte din capul locului la această întrebare este faptul că, în structura ei este cuprins deopotrivă şi în mod explicit şi cel care ridică întrebarea. Astfel spus, în ea, noi înşine suntem aceia care, aflaţi în faţa unei confruntări, ne întrebăm despre noi înşine. Apoi: în şi prin această întrebare, însăşi sarcina cu care ne confruntăm - adică automatizarea şi informatizarea - devine şi ea dizlocată din toposul său pur destinai şi se eliberează pentru întâlnirea unei sfidări organice. (shrink)

Cartea de față este teza de doctorat în Teologie a autorului, alcătuită și susținută în cadrul Școlii Doctorale „Sf. Nicodim” a Universității din Craiova, în noiembrie 2021. Lucrarea se remarcă prin rigurozitatea și amploarea cercetării teologice despre o temă actuală în misiologie, anume relația dintre misiune și eclesiologie. În acest sens, opera și personalitatea Pr. Prof. Ion Bria sunt punctele de referință pentru susținerea dimensiunii misionare a Bisericii Ortodoxe. Amintim că Pr. Ion Bria ne-a fost un apropiat, mai ales în (...) perioada activității noastre ca profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu (1999- 2001). În semn de apreciere, i-am semnat Prefața volumului Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică, publicat la editura România Creștină, în anul 1999. Lucrarea părintelui Diac. Doru Marcu se situează la întâlnirea dintre Misiologie și Dogmatică. Totuși, analiza este una misiologică, având în vedere formarea profesional-teologică a autorului, licențiat în teologie, cu studii masterale la Facultatea de Teologie din București și cu studii misiologice în străinătate, la Facultatea de Teologie și Studii Religioase, Universitatea Catolică din Leuven, Belgia. Pregătirea temeinică a părintelui autor se observă din numeroasele studii și lucrări folosite în prezenta cercetare. Apreciem și informațiile inedite despre prestigioasa activitate a Pr. Ion Bria, în conformitate cu documentele de arhivă cercetate de autor în fondul dedicat teologului român în Arhivele Consiliului Mondial al Bisericilor din Geneva, Elveția. Pornind de la adevărul că misiunea este parte integrantă eclesiologiei, autorul demonstrează că, în viziunea Pr. Ion Bria, conceptul liturghie după Liturghie este definitoriu pentru a înțelege legătura dintre cele două dimensiuni. Punctul de vedere al autorului se situează în interiorul teologiei ortodoxe ce consideră că misiunea nu se poate realiza fără eclesiologie. Așadar, Biserica rămâne un organism viu și teandric propovăduind neîncetat mesajul evanghelic al Împărăției lui Dumnezeu. Conceptul liturghie după Liturghie propune o strânsă legătură între actul eclesial și actul misionar, care începe prin săvârșirea Sfintei Liturghii și se continuă ca o nouă liturghie a iubirii aproapelui, prin cuvânt și prin faptă. 8 În concluzie, lucrarea părintelui Marcu este un reper pentru teologia românească și nu numai. Mai mult, având în vedere că în acest an se împlinesc două decenii de la trecerea la cele veșnice a Pr. Ion Bria, cartea de față va reprezenta în mod sigur și un omagiu de cinstire a celui mai important misiolog român. (shrink)

Volumul de articole, studii, cuvântări şi Pastorale publicat la Editura Mitropolia Olteniei din Craiova în anul 1986 trebuie văzut şi analizat, pentru o bună şi corectă înţelegere, în lumina vremurilor în care a apărut. În acelaşi timp, ideile pe care IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, le dezvoltă în scrierile sale sunt actuale şi după aproape 30 de ani de la strângerea lor între paginile aceleaşi cărţi, după ce văzuseră lumina tiparului cu ani în urmă în diferite reviste (...) din ţară şi străinătate, semn că autorul dovedeşte o putere impresionantă de a rămâne viu prin scrierile sale într-o epocă în care totul era dictat şi atent controlat şi cenzurat de la centru. În zilele noastre, într-o perioadă în care cei ce abordează teme ca „patriotism”, „românism”, „idealul strămoşilor”, „istoria naţională”, „pacea pe pământ”, „munca”, „dreptatea” ş.a. sunt consideraţi a fi spirite retrograde şi contaminate de perioada apusă şi de tristă amintire, cuvintele IPS Nestor Vornicescu referitoare la aceste idei rămân de o actualitate ce îi lasă pe mulţi fără replică. În ciuda faptului că anumite cuvinte şi expresii au fost acaparate de doctrina comunistă, schimbându-li-se sensul, ele reprezintă constante şi permanenţe atât ale spiritului nostru naţional, cât şi virtuţi creştine despre care s-a vorbit şi trebuie să se vorbească şi să fie respectate pentru a putea să ne orientăm într-o Europă din care ele nu au dispărut nicio clipă din discursul oficial sau particular şi în care România îşi caută coordonatele naţionale pentru a se adapta după integrarea atât de mult dorită de toţi. „Volumul Pace pe pământ îl adevereşte pe Mitropolitul şi Academicianul Nestor Vornicescu ca ierarh şi teolog pe linia învăţăturii şi a tradiţiei Ortodoxiei româneşti, iubitor şi luptător pentru ţară şi popor, pentru pace şi înţelegere între oameni şi neamuri, pentru apărarea păcii şi a vieţii. Concluzia categorică este că pacea – salvgardarea, apărarea, întărirea, impunerea şi permanentizarea ei urbi et orbi – constituie imperativul vital al zilelor noastre, cum arată autorul pe bună dreptate”.2. (shrink)

O privire fugitivă asupra unora dintre religiile lumii antice scoate la iveală faptul că, indiferent de structura sa și de teritoriul în care s-a răspândit, credința într-o viață fără boli și suferințe a fost idealul permanent al omului. Astfel că, alături de nădejdea în viața de apoi, încrederea într-un trai mai bun încă de pe pământ a reprezentat o constată a vieții private și publice. În acest sens, au existat divinități, dar și specialiști, care s-au îngrijit de întreținerea speranțelor oamenilor. (...) „Într-adevăr, cultura indo-europeană cunoștea un singur tip de intelectual, cel care se îngrijea de toate activitățile legate de cuvânt: era preot (cunoscând rugăciunile și formulele rituale), era istoric (știind să povestească tradițiile și istoria străveche a tribului său), era jurist (cunoscând pe de rost formulele dreptului cutumiar), era poet (stăpânind tehnica dificilă a compunerii), era povestitor (știind să recite pentru delectarea auditoriului o cantitate însemnată de texte și tradiții orale), era medic (cunoscând formulele magice vindecătoare)”.24 Cu toată această diversificare, oamenii au așteptat în continuare venirea unui Mântuitor dintr-o altă lume, Care să le vindece bolile, să le ierte păcatele și să le aducă învierea din morți. Acest lucru s-a întâmplat prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4-5). (shrink)

Die These der evidentiellen Einzigkeit besagt, dass es im Lichte von Gesamt-Evidenz E genau eine doxastische Einstellung – Für-Wahr-Halten, Für-Falsch-Halten, Enthaltung – gibt, die von Subjekten in Bezug auf eine beliebige Proposition rationalerweise eingenommen werden kann. Auf den ersten Blick ist diese These sehr plausibel. Der vorliegende Aufsatz diskutiert zunächst die Relevanz des Prin- zips sowohl in klassischen (nicht-formalen) sowie in formalen erkenntnistheoretischen Forschungstraditionen. Anschließend wird untersucht, wie plausibel das Prinzip bei genauerer Betrachtung tatsächlich ist und auf welchen Überlegungen dessen (...) anfängliche Attraktivität eigentlich beruht. Es wird nachgewiesen, dass alle in der Literatur vorgebrachten Argumente für die These nicht überzeugend sind. Allerdings wird eine bisher übersehene Überlegung präsentiert, welche die These zumindest zu einem gewissen Grad motivieren kann. (shrink)

Bioputerea face referire la practica statelor naționale moderne prin o explozie de numeroase și diverse tehnici pentru realizarea subjugării corpurilor și controlul populațiilor. Foucault a folosit termenul pentru a se referi în mod specific la practicile de sănătate publică, printre alte mecanisme de reglementare. Biopolitica este un concept care ia în considerare administrarea vieții și a populațiilor unei regiuni guvernate. Biopolitica produce o societate disciplinară generalizată și controale de reglementare prin biopolitica populației. Giorgio Agamben afirmă că ceea ce se manifestă (...) în această pandemie este tendința crescândă de a folosi starea de excepție ca o paradigmă normală de guvernare. DOI: 10.13140/RG.2.2.13265.56161. (shrink)

În acest eseu evidențiez principalele aspecte psihologice și filosofice desprinse din filmul Solaris regizat de Andrei Tarkovski, precum și tehnicile cinematografice utilizate de regizor pentru a-și transmite mesajele spectatorului. În ”Introducere” prezint pe scurt elementele relevante din biografia lui Tarkovski și o prezentare generală a romanului Solaris a lui Stanislav Lem și filmul Solaris în regia lui Andrei Tarkovsky. În ”Tehnica cinematografică” vorbesc despre ritmul specific al scenelor, mișcarea radicală declanșată de Tarkovsky în cinematografia modernă, rolul elementelor simbolice și iconice, (...) , și afinitățile cu zona fantastică a literaturii ruse. În ”Aspecte psihologice” analizez problema comunicării într-o societate umană a viitorului considerată de Tarkovsky ca rigidă, obsesia casei, și evoluția personală a lui Kris, Hari, și a relațiilor dintre ei. În ”Aspecte filosofice” se analizează filmul prin prisma filosofiei minții (dualismul cartezian, reducționismul și funcționalismul), a problemei identității personale, a teoriei spațiilor heterotopice dezvoltată de Michel Foucault, și interpretările semantice care se pot deduce din film. De asemenea, se analizează problema identității personale prin prisma filosofiei lui Locke. ”Concluziile” expun ideile generale rezultate din acest eseu, respectiv că Tentativele omului de a clasifica și de a păstra forme de interacțiune cu entități necunoscute vor fi întotdeauna condamnate la eșec și vor reflecta o greșeală majoră în lumea panoptică în care trăim. În acest cadru de analiză a filosofiei minții, funcționalismul pare a fi cel mai intuitiv. Solaris este, totuși, un film care începe ca o căutare a răspunsurilor și ajunge să ofere aceste răspunsuri împreună cu o serie de întrebări cu totul diferite. (shrink)

Socrate a practicat dialectica pentru obținerea cunoașterii, prin metoda dialogului oral, ceea ce el numea arta „nașterii sufletelor”. La Platon, dialectica era un tip de cunoaștere cu rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Pentru ca o descriere, declarație sau afirmație să fie cunoaștere, trebuie ca aceasta să fie o credință, să fie (...) adevărată, și să fie justificată. O declarație de credință este o expresie a credinței în cineva sau ceva. Credința trebuie să fie adevărată pentru a fi cunoaștere. Definiția cunoașterii ca o credință adevărată justificată a fost acceptată pe scară largă până în 1960, când filosoful american Edmund Gettier a provocat discuții majore pe scară largă. Cunoașterea științifică se bazează pe colectarea probelor observabile și măsurabile supuse unor principii specifice de raționament și de experimentare. În ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Metodologia programelor de cercetare științifică a lui Imre Lakatos este o revizuire radicală a criteriului de demarcație al lui Popper între știință și neștiință, conducând la o teorie nouă a cunoașterii științifice. În lucrare prezint propunerea mea de extindere a metodologiei lui Lakatos cu doi noi termeni, programe bifurcate și programe unificatoare, cu caracteristicile lor specifice. (shrink)

Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul (...) pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”. (shrink)

Educaţia religioasă îşi asumă rolul de călăuzitor către drumul cunoaşterii şi asemănării cu Dumnezeu, căutând ca Evanghelia lui Hristos să devină dreptarul vieţii prin îndreptarea voinţei şi aspiraţiilor numai spre înfăptuirea binelui şi a virtuţii, cultivarea conştiinţei, a demnităţii omului şi a valorilor sale unice.

Big Data poate genera, prin inferențe, noi cunoașteri și perspective. Paradigma care rezultă din utilizarea Big Data generează noi oportunități. Un motiv de îngrijorare majoră în cazul Big Data se datorează faptului că oamenii de știință de date tind să lucreze cu date despre subiectele pe care nu le cunosc și cu care nu au fost niciodată în contact, fiind înstrăinați de produsul final al activității lor (aplicarea analizelor). Un studiu recent afirmă că ceasta poate fi motivul unui fenomen cunoscut (...) ca alienarea digitală. Big Data are influențe mari la nivel guvernamental, afectând pozitiv societatea. DOI: 10.13140/RG.2.2.27117.84961. (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

U trećem odseku Zasnivanja metafizike morala Kant nastoji da, na osno­ vu ideje o nužnom pretpostavljanju slobode, pruži dedukciju vrhovnog moralnog prin­ cipa i da dokaže njegovo objektivno važenje. Tri godine kasnije, u Kritici praktičkog -/- uma, on eksplicitno poriče mogućnost izvođenja navedene dedukcije i promenom meto­ doloških postavki pokušava da pokaže da svest o moralnom zakonu kao činjenici uma -/- predstavlja osnovu za dedukciju slobode. U ovom radu ćemo zastupati stav da direktan -/- kontrast između dva Kantova teksta jasno (...) pokazuje da je došlo do radikalnog preokre­ -/- ta u njegovoj misli. Cilj ovog teksta je da pokaže da je Kant imao razloge da bude neza­ -/- dovoljan dedukcijom moralnog zakona ponuđenom u Zasnivanju metafizike morala, što -/- ga je navelo da promeni svoj argumentativni tok prilikom pisanja druge Kritike. (shrink)

Dacă cercetarea fenomenologică are o anumită intuiţie mai mult sau mai puţin vagă a direcţiei în care se îndreaptă, ea nu ştie dintru început unde anume va ajunge, unde anume o vor ghida întrebările. Ca în Călăuza lui Tarkovski, cercetătorul aruncă înaintea sa întrebarea şi apoi o urmează, înaintând oarecum în necunoscut, în orizontul neştiut pe care întrebarea îl deschide. Tocmai de aceea cercetarea fenomenologică este o explorare, o înaintare în necunoscut, fără o hartă sigură, fără o busolă infailibilă, alta (...) decât cea a propriei pre-înţelegeri, care poate fi confirmată sau infirmată pe parcurs. Spre deosebire de alte tipuri de cercetare, care pornesc de la un dat pozitiv deja disponibil, deja asigurat, în fenomenologie cercetătorul trebuie să îşi obţină datul originar, să şi-l asigure constant, să-l extragă din contexte fenomenale în care el este de cele mai multe ori ocultat, mascat şi obturat. Tot aşa şi noi, întrebându-ne dacă şi cum ar putea fi conceput un sens originar şi integrator al trupului, unul care să premeargă şi totodată să cuprindă diversele forme de expresie corporală a existenţei umane, noi nu presupunem că îl avem deja, gata dat, disponibil, apt de a fi arătat cu degetul: iată-l! Dimpotrivă, este mult mai plauzibil ca acest sens originar să ne fie dat întâi de toate prin ocultările sale, prin formele sale derivate, privative sau sărăcite. Explorarea fenomenologică ia atunci chipul unei operaţii de desfoliere, de recuperare a unui strat de sens originar, ascuns în spatele unor aluviuni care îl acoperă şi, uneori, îl fac de nerecunoscut. (shrink)

Volumul ”Sustenabilitatea educației doctorale în economie și afaceri” valorifică ideile și cercetările doctoranzilor de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, școala doctorală de economie și administrarea afacerilor. Lucrările au fost prezentate, prin postere sau în plen, în conferința finală a proiectului SESYR, finanțat prin programul european Jean Monnet. Structurarea volumului în patru subcapitole generice are ca scop valorificarea domeniilor considerate prin filosofia proiectului:managementul proiectelor, antreprenoriat si angajabilitate pentru tinerii cercetători. O colecție de 24 de articole având 35 de autori, (...) oferă un mediu de dezbatere științifică provocatoare pentru publicul cititor din domeniul economic. Focalizarea subiectelor din articolele prezente pe motivațiile de cercetare ale doctoranzilor și postdoctoranzilor face ca acest volum să reprezinte un debut publicistic pentru unii autori iar pentru alții, o consolidare a vocației. Diseminarea pasiunilor în astfel de contexte consolidează colaborarea și deschiderea spre noi subiecte investigative. Volumul este destinat studenților, cercetătorilor și profesorilor și îl propunem ca reper bibliografic pentru dezvoltarea altor idei de cercetare și inovare în arealul nostru tematic. (shrink)

De ce a fost fondată Uniunea Europeană? Un prim răspuns ar fi dorinţa de pace după un război devastator şi umilitor. Un al doilea răspuns ar fi realizarea importanţei unităţii. O unitate care se va caracteriza printr-o diversitate a culturilor şi a limbilor. Statele europene nu au dorit să renunţe la suveranitatea lor, au vrut să devină un corp comun pentru a nu a mai putea fi călcate în picioare de iureşul istoriei. Ca orice unitate, UE avea nevoie de un (...) cadru de reglementare oferit de instituţii şi politici europene. De asemenea, pentru a armoniza ceva trebuie să poţi pune împreună anumite elemente separate. Armonizarea Uniunii a fost realizată prin fondarea instituţiilor şi a reglementărilor acestora (structura instituţională a UE este prezentată în Anexa nr. 1). Instituţionalizarea Uniunii Europene este cheia de boltă a construcţiei istorice europene. Început în anul 1957, acest proces a lăsat urme adânci în conştiinţa politică europeană. Dacă la început a fost privită cu reticenţă, acum Uniunea nu poate exista fără instituţii. (shrink)

Un domeniu, practică, sau set de cunoştinţe, ar putea în mod rezonabil să fie numit pseudoştiinţă atunci când este prezentat ca fiind în conformitate cu normele de cercetare ştiinţifică, dar din punctul de vedere al demonstraţiei nu respectă aceste norme. Karl Popper a declarat că nu este suficient să se facă distincţia între ştiinţă şi pseudoştiinţă, sau metafizică, prin criteriul de aderare riguroasă la metoda empirică, care este în esenţă inductivă, bazată pe observare sau experimentare. El a propus o metodă (...) de a distinge între metode empirice autentic, nonempirice sau chiar pseudoempirice. (shrink)

O introducere prin noțiuni de bază în lumea filosofiei, cu răspunsuri la cele mai profunde întrebări pe care ni le punem cu toții, prin prisma celor mai mari filozofi din lume, de la Platon și Confucius până la gânditorii moderni. Un ghid pentru natura fundamentală a existenței, a societății și a modului în care gândim. După o prezentare generală a filosofiei, cu istoria filosofiei, ramuri ale filosofiei, concepte filosofice și școli și tradiții filosofice, sunt abordate subiecte specifice în filosofie, precum (...) Dumnezeu (religia), binele și răul (etica), drepturile animalelor, filosofia politicii, aparență și realitate, filosofia științei, filosofia minții, și arta (estetica). Filosofia este studiul problemelor generale și fundamentale cu privire la chestiuni precum existența, cunoașterea, valorile, rațiunea, mintea și limba. Metodele filosofice includ întrebări, discuții critice, argumente raționale și prezentări sistematice. Întrebările filosofice clasice includ atât întrebări abstracte (Este posibil să cunoști ceva și să o demonstrezi? Ce este cel mai real?) cât și întrebări mai practice și concrete (Există o modalitate optimă de a trăi? Este mai bine să fii drept sau nedrept? Au oamenii liberul arbitru?) Filosofia se distinge de alte modalități de abordare a acestor probleme prin abordarea critică, în general, sistematică, și dependența de argumentele raționale. Alte investigații sunt strâns legate de artă, știință, politică sau alte activități. De exemplu, este frumusețea obiectivă sau subiectivă? Există multe metode științifice sau doar una? Este utopia politică un vis plin de speranță sau fantezie fără speranță? Principalele sub-domenii ale filosofiei academice includ metafizica ("preocupată de natura fundamentală a realității și a ființei"), epistemologia (despre "natura și bazele cunoașterii [și]... limitele și valabilitatea ei"), etica, estetica, filosofia politică, logica, filosofia științei și istoria filosofiei occidentale. Multe dezbateri filosofice care au început în antichitate sunt încă dezbătute și astăzi. (shrink)

O argumentare a importanței dualiste a emoțiilor în societate, individual și la nivel de comunitate. Tendința actuală de conștientizare și control al emoțiilor prin inteligența emoțională are un efect benefic în afaceri și pentru succesul activităților sociale dar, dacă nu suntem atenți, poate duce la o alienare ireversibilă la nivel individual și social. Lucrarea se compune din trei părți principale: Emoții (Modele ale emoțiilor, Procesarea emoțiilor, Fericirea, Filosofia emoțiilor, Etica emotiilor), Inteligența emoțională (Modele ale inteligenței emoționale, Inteligența emoțională în cercetare (...) și educație, Filosofia inteligenței emoționale, Inteligența emoțională în filosofia orientală) și Inteligența emoțională în organizații (Munca emoțională, Filosofia inteligenței emoționale în organizații, Critica inteligenței emoționale în organizații, Etica inteligenței emoționale în organizații). În Concluzii prezint un rezumat al afirmațiilor din lucrare. CUPRINS: Abstract 1. Emoții 1.1 Modele ale emoțiilor 1.2 Procesarea emoțiilor 1.3 Fericirea 1.4 Filosofia emoțiilor 1.5 Etica emoțiilor 2. Inteligența emoțională 2.1 Modele ale inteligenței emoționale 2.1.1 Modelul de abilități al lui Mayer și Salovey 2.1.2 Modelul mixt al lui Goleman 2.1.3 Modelul mixt al lui Bar-On 2.1.4 Modelul de trăsături al lui Petrides 2.2 Inteligența emoțională în cercetare și educație 2.3 Filosofia inteligenței emoționale 2.3.1 Inteligența emoțională în filosofia orientală 3. Inteligența emoțională în organizații 3.1 Munca emoțională 3.2 Filosofia inteligenței emoționale în organizații 3.3 Critica inteligenței emoționale în organizații 3.4 Etica inteligenței emoționale în organizații Concluzii Bibliografie DOI: 10.13140/RG.2.2.32991.20640. (shrink)

Evoluția testelor gravitaționale dintr-o perspectivă epistemologică încadrată în conceputul de reconstrucție rațională al lui Imre Lakatos, pe baza metodologiei acestuia a programelor de cercetare. Perioada evaluată este foarte vastă, începând cu filosofia naturală a lui Newton și până la teoriile gravitației cuantice din zilele noastre. Pentru a explica mai rațional evoluția complexă a conceptului de gravitație din ultimul secol, propun o extindere naturală a metodologiei programelor de cercetare pe care o folosesc apoi pe parcursul lucrării. Consider că această abordare oferă (...) o nouă perspectivă asupra modului în care au evaluat în timp conceptul de gravitație și metodele de testare a fiecărei teorii a gravitației, prin observații și experimente. Argumentez, pe baza metodologiei programelor de cercetare și a studiilor oamenilor de știință și filosofilor, că actualele teorii ale gravitației cuantice sunt degenerative, datorită lipsei dovezilor experimentale pe o perioadă îndelungată de timp și a auto-imunizării împotriva posibilității falsificării. Mai mult, în prezent este în curs de dezvoltare un curent metodologic care atribuie un rol secundar, neimportant, verificărilor prin observații și/sau experimente. Din această cauză, nu va fi posibilă o teorie completă a gravitației cuantice în forma actuală care să includă la limită relativitatea generală, întrucât teoriile fizice au fost dintotdeauna ajustate, în decursul evoluției lor, pe baza testelor observaționale sau experimentale, și verificate prin predicțiile făcute. De asemenea, contrar unei opinii răspândite și a unor programe active actuale privind unificarea tuturor forțelor fundamentale ale fizicii într-o singură teorie finală, pe baza teoriei corzilor, argumentez că este puțin probabil în general să se realizeze această unificare, și nu este posibil oricum ca unificarea să se elaboreze pe baza teoriilor actuale ale gravitației cuantice, inclusiv prin teoria corzilor. În plus, susțin punctele de vedere ale unor oameni de știință și filosofi că în prezent se consumă mult prea multe resurse pe ideea dezvoltării teoriilor gravitației cuantice, și în special teoria corzilor, care să includă relativitatea generală și să unifice gravitația cu celelalte forțe, în condițiile în care știința nu impune astfel de programe de cercetare. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.14582.75842 . (shrink)

Despre analogia existentă între aspectele epistemologice şi metodologice ale activităţii serviciilor de informaţii şi unele discipline ştiinţifice, pledând pentru o abordare mai ştiinţifică a procesului de culegere şi analiză de informaţii din cadrul ciclului de informaţii. Afirm că în prezent aspectele teoretice, ontologice şi epistemologice, în activitatea multor servicii de informaţii, sunt subestimate, determinând înţelegere incompletă a fenomenelor actuale şi creând confuzie în colaborarea inter-instituţională. După o scurtă Introducere, care include o istorie a evoluţiei conceptului de serviciu de informaţii după (...) al doilea război mondial, în Activitatea de informaţii definesc obiectivele şi organizarea serviciilor de informaţii, modelul de bază al acestor organizaţii (ciclul informaţional), şi aspectele relevante ale culegerii de informaţii şi analizei de informaţii. În secţiunea Ontologia evidenţiez aspectele ontologice şi entităţile care ameninţă şi sunt ameninţate. Secţiunea Epistemologie include aspecte specifice activităţii de informaţii, cu analiza principalului model (Singer) folosit în mod tradiţional, şi expun o posibilă abordare epistemologică prin prisma conceptului de cunoaştere tacită dezvoltat de omul de ştiinţă Michael Polanyi. În secţiunea Metodologii prezint diverse teorii metodologice cu accent pe tehnicile analitice structurale, şi câteva analogii, cu ştiinţa, arheologia, afacerile şi medicina. Lucrarea se încheie cu Concluziile privind posibilitatea unei abordări mai ştiinţifice a metodelor de culegere şi analiză a informaţiilor din cadrul serviciilor de informaţii. -/- Cuvinte cheie: servicii de informaţii, agenţii de informaţii, informaţii, intelligence -/- CUPRINS -/- Abstract 1. Introducere 1.1. Istorie 2. Activitatea de informaţii 2.1. Organizaţii 2.2. Ciclul informaţional 2.3. Colectarea informaţiilor 2.4. Analiza informaţiilor 2.5. Contrainformatii 2.6. Comunităţi epistemice 3. Ontologia 4. Epistemologia 4.1. Cunoaşterea tacită (Polanyi) 5. Metodologii 6. Analogii cu alte discipline 6.1. Stiinta 6.2. Arheologia 6.3. Afaceri 6.4. Medicina 7. Concluzii Bibliografie -/- ISBN: 978-606-033-160-5 , DOI: 10.58679/TW56764. (shrink)

Revista Intelligence Info este o publicație trimestrială din domeniile intelligence, geopolitică și securitate, și domenii conexe de studiu și practică. -/- Cuprins: -/- EDITORIAL / EDITORIAL -/- Nicolae SFETCU The Role of Polanyi’s Tacit Knowledge in Intelligence Analysis Rolul cunoașterii tacite a lui Polanyi în analiza informațiilor -/- INTELLIGENCE / INTELLIGENCE -/- Tănase TIBERIU Principles, methods and means of intelligence activity in the Russian Federation and Israel Principii, metode și mijloace ale activității informative în Federația Rusă și Israel -/- Tănase (...) TIBERIU Considerations on intelligence and anticipation Considerații privind intelligence și anticiparea -/- ISTORIA / HISTORY -/- Tănase TIBERIU The continuity of the KGB in the 20th century – Descendants of the KGB Continuitatea KGB-lui în secolul XX –Urmașele KGB ului -/- Lucian Ștefan COZMA, Daniela Georgiana GOLEA The Real History of the Romteleghid Project: 1 – Geophysical Aggression Istoria reală a proiectului Romteleghid: 1 – Agresiunea geofizică -/- GEOPOLITICA / GEOPOLITICS -/- Emilian M. DOBRESCU Rare Earths in Other Countries Except China Pământuri rare în alte țări, cu excepția Chinei -/- SECURITATE / SECURITY -/- Nicolae SFETCU Advanced Cognitive Electronic Warfare: Enhancing Strategic Superiority Through Intelligent Systems Războiul electronic cognitiv avansat: sporirea superiorității strategice prin sisteme inteligente -/- ȘTIINȚA INFORMAȚIEI / INFORMATION SCIENCE -/- Nicolae SFETCU The Influence of Artificial Intelligence on Human Activity and Human Intelligence Influența inteligenței artificiale asupra activității umane și a inteligenței umane -/- ISSN 2821-8159 ISSN-L 2821-8159, DOI: 10.58679/II12575. (shrink)

Una din gravurile Lambsprinck – Cerb și Licornă în pădure (De lapide philosophico figurae et emblemata, 1625) – prezintă întâlnirea alegorică dintre cerb și licornă ca simboluri alchimice ale sufletului și ale spiritului. Aceste simboluri se descoperă nu doar ca arhetipuri revelatoare pentru psihanaliza jungiană, ci și ca perspective esențiale și complementare de abordare fenomenologică a suferindului: psihoterapeutică și spirituală. Asemeni lui Iov care e scufundat cu sens în suferință și răzbire, și bolnavului îi trebuie asociat un sens al suferinței (...) care, deși e de neînțeles de cele mai multe ori, rămâne – prin Hristos – pe o cale de mântuire comună celorlalți credincioși ce obligă nu doar la acceptare și îngăduință, ci mai ales la sprijin și dăruire de sine. (shrink)

În acest volum, autorul prezintă în mod critic modelele teoretice dezvoltate pentru a reprezenta aplicarea şi aplicabilitatea matematicii în ştiinţe şi universul fizic, oferind soluţii constructive care răspund obiecţiilor fundamentale ridicate la aceste modele. Atenţia principală este acordată modelelor structurale, deoarece noţiunea de structură matematică intervine esenţial atât în caracterizarea matematicii pure, cât şi aplicate, iar procesele mentale implică la rândul lor reprezentări de tip structural. Propunerile făcute, atât ca alternative structurale, cât şi prin noile cadre conceptuale şi metodologiile implicite, (...) vor fi analizate inclusiv în vederea posibilităţii unei unificări teoretice, către un model unic al aplicării şi aplicabilităţii matematicii, care să ofere justificarea metateoretică a utilizării matematicii ca metodă ştiinţifică de prim rang şi să contribuie cu aport explicativ la rezolvarea “misterelor” filosofice care înconjoară aplicabilitatea matematicii. -/- Lucrarea completează primul volum, dedicat puzzle-ului lui Wigner privind ‘eficacitatea iraţională a matematicii’ şi soluţiilor oferite la acesta, adresându-se în special – dar nu exclusiv – matematicienilor, fizicienilor, filosofilor ştiinţei, filosofilor limbajului şi epistemologilor, dar şi studenţilor acestor discipline. (shrink)

Gioacchino din Fiore (n. 1135 – d. 30 martie 1202), călugăr cistercian și fondator al Ordinului Florensian din Calabria, a fost unul dintre cei mai influenți teologi și filosofi ai Evului Mediu. Plasat de Dante în Paradis (Cântul XII), Gioacchino este considerat de către unii profet, iar de alții eretic, iar despre ideile sale se afirmă că au influențat atât Ordinul Franciscan, cât și mișcările escatologice medievale și moderne, respectiv teoriile ulterioare ale filosofiei istoriei. Cunoscut în primul rând pentru împărțirea (...) istoriei în trei status-uri, al Tatălui, al Fiului și al Spiritului (Duhului Sfânt), prin care Sfânta Treime se revelează progresiv și pedagogic umanității, călăuzind-o înspre libertate și desăvârșire, sistemul de teologie și filosofie a istoriei dezvoltat de abatele calabrez stă alături de De Civitate Dei a lui Augustin asemenea unui pilon al înțelegerii creștine medievale a sensului istoriei. - Dan Siserman -/- „Din faptul că după Cristos continuă încă o istorie bolnavă și profană, Gioacchino concluzionează că o istorie cu adevărat sfântă și bună trebuie încă să vină. Această istorie însă, recunoaște el cu satisfacție, este acum foarte aproape: într-adevăr, ea a crescut mult timp într-un mod ascuns, dar în curând va trebui să devină vizibilă. În acest eveniment iminent abatele calabrez își plasează bucuria plină de speranță și așteptarea plină de încredere; iar acesta este un fapt care indică un lucru cu adevărat semnificativ: că este cu adevărat posibil să privim spre viitor cu acea speranță plină de bucurie, care cândva își găsise expresia în acel „Marana tha” al primilor creștini, care așteptau plinătatea mântuirii odată cu întoarcerea lui Isus Cristos. Astfel, la Gioacchino, o adevărată așteptare a timpului sfârșitului a fost din nou posibilă – o așteptare care era pe deplin pătrunsă de spiritul speranței. […] După părerea mea, numai cu mari rezerve putem accepta teza conform căreia Gioacchino din Fiore a inițiat procesul de secularizare a speranței escatologice care a condus la conștiința epocală a Renașterii și Modernității. Este corect că odată cu Gioacchino s-a produs o turnură în ceea ce privește speranța escatologică; însă ar trebui să ne ferim să vedem pur și simplu un inițiator al Renașterii într-un astfel de om al contemplației care a profețit o eră monastică și contemplativă a purei interiorități.” – Joseph Ratzinger/Papa Benedict XVI. (shrink)

Istoria unui stat poate fi plină de evenimente care nu sunt preconizate. Pentru a cunoaște viitorul trebuie să te raportezi la trecut. Istoria evenimențială este o istorie accidentală plină de necunoscute și de interogări. Autoritatea centrală în istoria omenirii a avut caracter diferit de la stat la stat. Faraoni, împărați, regi sau moguli, toți acești conducători au avut în jurul lor un grup de oameni care i-a ajutat în actul de administrare al țării. În calitatea lor de guvernatori, intendenți, legați (...) sau sub diverse alte denumiri, acești funcționari se aflau în slujba puterii centrale administrative. Rolul acestor funcționari a variat de-a lungul istoriei. Reprezentarea lor nu a fost doar pur formală. Delegarea de autoritate s-a făcut în baza unei rațiuni și a unui calcul pragmatic și anume o reprezentare exactă a voinței liderului în comunități care nu gravitau în jurul centrului său de putere. În istorie, reprezentanții autorității centrale au avut un rol fundamental în promovarea puterii centrale la nivel local, în provincii. Guvernatorii de provincii au fost emisarii puterii centrale, numirea și demiterea lor depinzând de voința unilaterală a conducătorului. Evoluția statală a mărit importanța rolului acestui reprezentant de la simplu emisar sau de la persoana care pune în practică voința conducătorului la un adevărat administrator al problemelor unei comunități. În statele democratice reprezentatul administrației centrale are un rol de gestionar al problemelor curente, dar și de control al diferitelor instituții la nivel local. Am putea spune că este un factor de echilibru și control asumat de autoritatea centrală. Reprezentarea în teritoriu a administrației centrale este o realitate în zilele noastre și o certitudine istorică. Comunitățile au avut nevoie să fie conduse de către lideri, iar liderii care au condus națiuni formate din mai multe comunități au avut nevoie de ajutoare în gestionarea mecanismelor interne ale administrării acelor popoare care au evoluat spre națiuni. Prin urmare, reprezentarea în teritoriu a fost benefică de-a lungul istoriei, iar delegarea de autoritate către persoane atent alese poate chiar întări autoritatea centrală. În epoca postmodernă a statelor democratice, reprezentanții autorității centrale sunt ghidați în luarea deciziilor de către puterea executivă la nivel central, în spiritul legii. Toate deciziile se iau cu respectarea legii, a normelor și a reglementărilor în vigoare. De asemenea, deciziile se iau și cu conștientizarea unei etici a funcției pe care o îndeplinesc. (shrink)

Omul a căutat dintotdeauna să descopere în viața sa chintesența elementelor existențiale. Adunate laolaltă ca un imens puzzle cosmologic, întrebările Filosofiei au avut cel puțin capacitatea revelatoare a marilor problematizări în ascendența omului de la imanent la transcendent. Prima etapă notabilă în atingerea acestei performanțe îi este negreșit tributată „Filosofiei”, socotită de Platon drept „cea mai mare artă”. Mai concis, pornind de la termenul de artă (gr. μουσικη – lumea muzelor), ni se arată în mod inspirat că „Filosofia este cea (...) mai înaltă muzică pe care a creat-o și a intonat-o mintea omenească. Numai prin acordurile și armoniile acestei muzici a filosofiei, înțelepții lui Platon se puteau ridica până la cel mai înalt cerc al sferelor cerești, unde erau învredniciți de epopteia divină a sublimelor Idei și unde se desfătau cu inefabila muzică a sferelor, muzica universală, cosmică”. Temele fundamentale descoperite prin atare contextualizări, în ceea ce privește filosofia platonică, au rămas până astăzi: „Binele”, „Adevărul” și „Frumosul”. Pentru lămurirea și înțelegerea lor deplină avem însă, negreșit, nevoie de interdisciplinaritate, aplecându-ne așadar spre contextualizarea filosofică, juridică și nu în cele din urmă, teologico-religioasă. „Marii filosofi ai antichității, Socrate, Platon sau Aristotel, ca să enumerăm pe cei mai importanți dintre ei, au cultivat în rândul contemporanilor gustul valorilor eterne, pentru bine, adevăr și frumos, pregătind astfel terenul pentru răspândirea Evangheliei lui Hristos, ca sinteză a valorilor supreme și în primul rând a iubirii. Dacă există până astăzi continente mai puțin receptive la valorile creștine, acestea se datorează în bună măsură absenței unor filosofi care să ridice mintea omului la înălțimea valorilor ideale. Filosofia antică a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru plinirea vremii, în vederea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Dacă Vechiul Testament poate fi considerat, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca un pedagog către Hristos pentru evrei, tot astfel și filosofia antică a îndeplinit în lumea păgână același rol de pedagog către Hristos. Ca o dovadă a prețuirii lor, Biserica răsăriteană a așezat chipurile lui Platon, Socrate sau Aristotel în rândul personajelor din tinda locașului de cult”. Înainte de a analiza interdisciplinar aceste valori perene ale culturii universale, este necesar să conștientizăm ascendența omului spre dobândirea deplină a virtuților. Astfel, în perspectiva descoperirii omului corect, filosofia platoniciană merge până la experierea directă a paideei conceptelor de persoană, stat și societate, de unde trece foarte ușor spre problematizarea Binelui absolut. „Așa trebuie gândite în statul platonic, înțelepciunea, curajul cumpătarea și dreptatea ... Respingerea tiraniei și unitatea reală a corpului social impun acțiuni reciproce ale individului și statului. Sensul și limitele libertății sunt determinate prin formula educației prin stat și pentru stat”. Această absorbție statală a individului l-a depărtat pe Aristotel de Republica lui Platon, „Stagiritul având un simț deosebit al concretului, ca orice observator al naturii”. (shrink)

În această lucrare argumentez faptul că, în ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și în versiunea sa inițială, considerată de Lakatos ca ”dogmatică”, Popper nu a afirmat că această metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, (...) o teorie poate fi salvată în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparație cu teoria lui Kuhn a revoluțiilor, de care el însuși s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a ”micro-revoluțiilor”, consider că metodologia de demarcare a lui Popper, împreună cu dezvoltarea ulterioară propusă de acesta, inclusiv coroborarea și verosimilitudinea, deși imperfectă, nu numai că este valabilă și azi, dar este încă cea mai bună metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrări ale lui Popper care tratează această problemă, și a principalilor săi critici și susținători. După o scurtă prezentare a lui Karl Popper, și o introducere în problema demarcației și metodologia falsificabilității, trec în revistă principalele critici aduse și argumentele susținătorilor săi, accentuând pe ideea că Popper nu a pus niciodată semnul egalității între falsificare și respingere. În final prezint propriile concluzii în această problemă. -/- DOI: 10.58679/TW55590. (shrink)

Mistificări istoriografice. Un scaun episcopal neocupat de „ctitorul de frunte al Filocaliei”. Cum să împiedici intelectualii și cohortele de tărani să-l aculte pe Sfântul de la Sâmbăta care „predica dumnezeiește”. Rectitorirea Mănăstirii Prislop a urmat rectitoririi Mânăstirii Brâncoveanu. Lagăre și închisori de exterminare unde a pătimit Starețul de la Sâmbăta si apoi de la Prislop. Dresații învățământului post-comunist și stupefianta lor credulitate. Părintele Arsenie Boca își vedea propriile suferințe viitoare. Securitatea sovietică nu l-a gasit vinovat. Mărturia unui elev trecut prin (...) „Moara lui Kalușek”. Minciuni securiste văzute de cercetătorii de azi ca adevăr revelat. Lățirea minciunii în spusele călugărului Teofil Pârâian. Paradigma „Arsenie Boca – Părăian” după modelul Eliade -Culian’ si Noica – Liicean’ de promovare a „înlocuitorilor”. Uciderea în anii ‘80 a unui preot polonez asemănătoare cu schingiuirea Părintelui Arsenie Boca la 79 de ani. Mărturii în răspăr cu istoria prefabricată în arhivele Securității și difuzată prin pangare, prin librării și prin internet de cercetători precum A.N. Petcu, G. Enache, V. Manea, F. Bichir etc. (shrink)

Taina sufletului omenesc, cuprins de setea după Dumnezeu și așezat în duhul rugăciunii, poartă întru sine o multitudine de valențe și trăiri duhovnicești, aproape cu neputință de exprimat în cuvinte. Cel zidit după „chipul lui Dumnezeu” Îl caută totdeauna pe Cel ce-i este cu adevărat Părinte (Abuno). Sfântul Apostol Pavel zugrăvește în cuvinte omenești Taina cea nepătrunsă de cuvânt a Cuvântului: „Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu; fie în afară de trup, (...) nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – că a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de nepătruns, pe care nu se cuvine omului să le grăiască”. Cunoașterea lui Dumnezeu din această stare sau în drumul spre ea a fost împărtășită de Părinții Bisericii prin experiențe și mărturisiri duhovnicești, încercând astfel să transpună în cuvinte ceea ce este prin definiție de negrăit. Din această binecuvântată dorință s-au născut adevărate mărgăritare mistice, fiecare cu propria strălucire, purtând în sine „destăinuirea celor trăite de Părinți în limitele culturii lor, cu cuvintele și imaginile pe care le-au dobândit prin educația și trăirea lor”. (shrink)

Despre necesitatea şi utilitatea dezvoltării unei filosofii specifice tehnologiei blockchain, accentuând pe aspectele ontologice. După o Introducere în care evidenţiez principalele direcţii filosofice pentru această tehnologie emergentă, în Tehnologia blockchain explicitez modul de funcţionare al blockchain, punând în discuţie direcţiile ontologice de dezvoltare în Proiectarea şi Modelarea acestei tehnologii. Următoarea secţiune este dedicată principalei aplicaţii a tehnologiei blockchain, Bitcoin, cu implicaţiile sociale ale acestei criptovalute. Urmează o secţiune de Filosofie în care identific tehnologia blockchain cu conceptul de heterotopie dezvoltat de (...) Michel Foucault şi o interpretez în lumina tehnologiei notaţionale dezvoltată de Nelson Goodman ca sistem notaţional. În secţiunea Ontologii dezvolt două direcţii de dezvoltare considerate de mine ca importante: Ontologia narativă, bazată pe ideea de ordine şi structură a istoriei transmise prin naraţia istoriei a lui Paul Ricoeur, şi un sistem ontologic bazat pe Ontologiile de intreprindere, bazat pe conceptele şi modelele de intreprindere specifice webului semantic, şi pe care eu îl consider cel mai bine dezvoltat şi cel care va deveni, probabil, sistemul ontologic formal, cel puţin în ceea ce priveşte aspectele economice şi juridice ale tehnologiei blockchain. În Concluzii vorbesc despre direcţiile viitoare de dezvoltare a filosofiei tehnologiei blockchain în general ca o teorie explicativă şi robustă din punct de vedere fenomenologic, consistentă şi care să permită testabilitatea, şi a ontologiilor în special, argumentând pentru necesitatea unei adopţii globale a unui sistem ontologic pentru a dezvolta soluţii transversale şi a rentabiliza tehnologia. -/- Cuvinte cheie: filosofie, blockchain, ontologie, bitcoin, proiectare, modele -/- CUPRINS -/- Abstract Introducere Tehnologia blockchain - - - Proiectare - - - Modele Bitcoin Filosofia Ontologii - - - Ontologii narative - - - Ontologii de intreprindere Concluzii Note Bibliografie -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.25492.35204. (shrink)

Dovezi timpurii despre oameni care fac încercări conștiente de a măsura, înregistra, și anticipa schimbările sezoniere prin referire la cicluri astronomice apare ca marcaje pe oase și pereți din peșteri, demonstrând că ciclurile lunare au fost observat încă de acum 25.000 de ani. Acesta a fost un prim pas spre înregistrarea influenței Lunii asupra mareelor și a râurilor, precum și spre organizarea unui calendar comun. Agricultorii au abordat necesitățile agricole cu o mai bună cunoaștere a constelațiilor care apar în diferite (...) anotimpuri și utilizând mișcarea pe cer a anumitor grupuri stelare pentru a anunța inundații anuale sau activități sezoniere. Până în mileniul al 3-lea î.e.n., civilizațiile din acele timpuri au dezvoltat o cunoaștere sofisticată a ciclurilor cerești, și au orientat templele aliniindu-le cu răsăritul heliacal al stelelor. (shrink)

România intră, în iunie 1941, în al Doilea Război Mondial de partea Axei și împotriva URSS, sperând să redobândească astfel teritoriile pierdute. Pe 22 iunie 1941, armatele germană și română au început campania împotriva Uniunii Sovietice prin „Operațiunea München”, armata română fiind motivată de dorința de a lua înapoi de la URSS Basarabia și Bucovina. Pe 1 august 1943, aliații au bombardat câmpurile petroliere și rafinăriile de la Ploiești (Operațiunea Tidal Wave). După bătălia de la Stalingrad din perioada 23 august (...) 1942–2 februarie 1943, armata sovietică a început să avanseze și, în martie 1944, ajunge pe teritoriul României. Trupele românești au participat la război alături de Axă în cadrul Grupului de armate german sub denumirea „Ucraina de Sud”. Mareșalul Antonescu, convins de imposibilitatea opririi asaltului sovietic, în noaptea de 21 august a cerut ambasadorului Manfred von Killinger să angajeze toate rezervele germane pentru a sprijini frontul, și a doua zi, pe 22 august, a informat guvernul român despre intenția sa de a continua lupta alături de Germania nazistă. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.15073.38243. (shrink)

Dialectica, un proces care ne conduce la cunoașterea formelor și în final la cea mai înaltă formă a Binelui, prin discuție, raționament, chestionare și interpretare, a preocupat filosofii încă din antichitate. Socrate a practicat dialectica prin metoda dialogului oral, ceea ce el numea arta „nașterii sufletelor” (o metodă numită și maieutică, sau metoda lui Elenchus), care putea duce, în funcție de intenția lui Socrate, la confirmarea sau infirmarea unor afirmații, sau la așa-numitele „aporii” în care nu se ajungea la o (...) concluzie definitivă. La Platon, dialectica este un tip de cunoaștere, cu rol rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăși opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii. Ea implică și ordonarea conceptelor în genuri și specii prin metoda divizării, și îmbrățișează multiplicitatea în unitate, fiind folosită pentru a înțelege „procesul total al iluminării, prin care filozoful este educat astfel încât să realizeze cunoașterea binelui suprem, a Formei Binelui”. -/- DOI: 10.13140/RG.2.2.22933.60641. (shrink)

Criptomonedele au devenit un „cuvânt la modă” pentru a se referi la o gamă largă de evoluții tehnologice, prin care criptomonedele sunt securizate. Criptosecuritățile sunt folosite pentru înregistrarea, emiterea și transferul de acțiuni obișnuite și alte titluri corporative, astfel încât tabelul de capitalizare al unei companii să fie întotdeauna corect și actualizat. Contractul inteligent este protocol informatic destinat să faciliteze, să verifice sau să execute în mod digital negocierea sau executarea unui contract, permițând tranzacții credibile, trasabile și ireversibile, fără terțe (...) părți. (shrink)

Marea varietate de materie cu care ne confruntăm în experiența de zi cu zi este formată din atomi. Existența unor astfel de particule a fost propusă pentru prima dată de către filosofii greci, precum Democrit, Leucip, și epicurienii, dar fără niciun argument real, astfel încât conceptul a dispărut. Aristotel argumenta împotriva indivizibililor lui Democrit (care diferă considerabil de utilizarea istorică și modernă a termenului "atom"). Conceptul atomic a fost reînviat de Rudjer Boscovich în secolul XVIII, și apoi aplicat în chimie (...) de John Dalton. Atomul este cel mai mic constitutiv ireductibil al unui sistem chimic. Cuvântul este derivat din limba greacă, atomos, indivizibil, format din particula a-, nu, și tomos, divizare. Acesta reprezintă de obicei atomi chimici, componentele de bază ale moleculelor și materia obișnuită. Acești atomi nu sunt divizibili prin reacții chimice, dar sunt acum cunoscuți a fi compuși din particule subatomice chiar mai mici. Dimensiunile acestor atomi sunt în general în intervalul de la 22 până la 100 pm. (shrink)