In this paper, I investigate Nietzsche’s views about realism in art, and use the resulting textual evidence to explain the connection between realism, health and life-affirmation. First, I show that Nietzsche’s contrasting claims about artists like Flaubert and Stendhal reflect a distinction between two types of realism: the unhealthy realism of Flaubert, and the healthy realism of Stendhal. I then use this understanding of healthy realism in art to argue that for Nietzsche, healthy realism is vital for life-affirmation. Finally, I (...) apply this evidence to a debate between Daniel Came and Bernard Reginster concerning whether Nietzsche thinks life-affirmation requires falsifying reality using illusions, especially artistic illusions, for the purpose of masking life’s terrible truths. Against Came, I argue that Nietzsche’s remarks about realism in art support Bernard Reginster’s claim that Nietzsche abandons his emphasis on illusion in The Birth of Tragedy in favor of tough-minded realism about life’s terrible truths. (shrink)

Le discours psychiatrique s’établit au XIXe siècle par un corps médical qui reproduit des relations de pouvoir : dans le cas de l’hystérie, le corps médical (majoritairement masculin) impose un discours de vérité sur un corps féminin qui est celui de la patiente. C’est la dimension genrée de ce phénomène que nous chercherons à clarifier en ce qui a trait aux relations de pouvoir, en avançant la thèse que les hystériques se dressent comme figure de résistance devant le pouvoir psychiatrique (...) – cette résistance étant rendue possible par la réappropriation d’une parole dérobée dans la production d’un discours de vérité. Pour ce faire, nous présenterons en premier lieu les démarches de Charcot, puis de Freud et Breuer dans les études sur l’hystérie. Nous emprunterons ensuite le cadre conceptuel foucaldien pour analyser les relations de pouvoir qui se trouvent au cœur de ces deux exemples, et nous tenterons finalement de montrer comment les hystériques peuvent être vues comme « militantes », à partir d’une perspective critique et féministe. (shrink)

Devant le constat du déclin toujours plus rapide de la diversité biologique et les limites des res- sources disponibles pour l’enrayer, il est nécessaire de déterminer quels moyens devraient être engagés dans sa protection. Pour ce faire, une méthode efficace serait d’évaluer les bénéfices tirés de la biodiversité afin d’estimer rationnellement les coûts légitimes de sa protection. L’évaluation économique, qui se présente d’emblée sur un mode quantitatif, serait alors un outil précieux. Dans ce texte, nous présentons différentes méthodes d’évaluation économique (...) de la biodiversité ainsi que certaines de leurs limites méthodologiques. Par la suite, nous montrons qu’en dépit de ses avantages pratiques, l’évaluation économique échoue à représenter l’ensemble des valeurs en jeu dans la protection de la biodiversité. Nous décrivons alors trois types de valeurs incommen- surables avec des bénéfices économiques : la valeur de legs, qui renvoie aux obligations de trans- mission du patrimoine naturel dont nous avons hérité ; la valeur d’existence, qui renvoie à la considération morale d’intérêts autres que ceux des êtres humains ; la valeur de transformation, qui renvoie à la capacité d’examiner et de critiquer nos préférences et inclinaisons afin d’inclure celles-ci dans une vision du monde rationnelle et cohérente. Pour conclure, nous plaidons en faveur de l’élaboration de méthodes de concertation et d’évaluation participatives et pluralistes permettant de rendre compte de la diversité et de l’hétérogénéité des valeurs de la biodiversité. (shrink)

Throughout the biological and biomedical sciences there is a growing need for, prescriptive ‘minimum information’ (MI) checklists specifying the key information to include when reporting experimental results are beginning to find favor with experimentalists, analysts, publishers and funders alike. Such checklists aim to ensure that methods, data, analyses and results are described to a level sufficient to support the unambiguous interpretation, sophisticated search, reanalysis and experimental corroboration and reuse of data sets, facilitating the extraction of maximum value from data sets (...) them. However, such ‘minimum information’ MI checklists are usually developed independently by groups working within representatives of particular biologically- or technologically-delineated domains. Consequently, an overview of the full range of checklists can be difficult to establish without intensive searching, and even tracking thetheir individual evolution of single checklists may be a non-trivial exercise. Checklists are also inevitably partially redundant when measured one against another, and where they overlap is far from straightforward. Furthermore, conflicts in scope and arbitrary decisions on wording and sub-structuring make integration difficult. This presents inhibit their use in combination. Overall, these issues present significant difficulties for the users of checklists, especially those in areas such as systems biology, who routinely combine information from multiple biological domains and technology platforms. To address all of the above, we present MIBBI (Minimum Information for Biological and Biomedical Investigations); a web-based communal resource for such checklists, designed to act as a ‘one-stop shop’ for those exploring the range of extant checklist projects, and to foster collaborative, integrative development and ultimately promote gradual integration of checklists. (shrink)

Cet article se base sur des résultats d’enquête récents montrant que, chez des adolescents marocains âgés de dix à dix-huit ans, les manifestations de pensée critique dialogique se si-tuent majoritairement dans une « perspective épistémologique » appelée « relativisme » par un modèle développemental élaboré dans les quinze dernières années avec la méthode de la théorie ancrée. Pour comprendre ces résultats de recherche, qui contrastent avec ceux obte-nus auprès d’adolescents québécois et français appartenant aux mêmes groupes d’âge, nous décrivons, dans (...) un premier temps, le modèle développemental dans lequel ils prennent sens. Nous illustrons ensuite les manifestations de « perspective épistémologique relativiste » chez les adolescents marocains à l’aide d’extraits de verbatim. Les élèves ont tendance à se décen-trer de leur vécu personnel, à se représenter le point de vue d’autrui en général et à co-construire des points de vue convergents avec les pairs. Dans un deuxième temps, prenant appui sur une approche de la représentation sociale en tant que « scène », et sur la littérature touchant aux rôles des aînés dans les sociétés africaines, nous éclairons ces résultats de re-cherche par l’analyse d’une représentation sociale fréquemment mobilisée par les jeunes Ma-rocains interviewés : celle de la hiérarchie des âges et du devoir d’écoute envers les plus âgés. L’analyse de cette « scène » met en lumière des attitudes sociales inculquées aux adolescents en contexte culturel marocain, susceptibles de favoriser le développement d’une « perspective épistémologique relativiste » en matière de pensée critique dialogique. (shrink)

ABSTRACT: The concept of the “banality of evil,” put forward by Hannah Arendt to describe the psychological profile of the Nazi criminal in Eichmann in Jerusalem, is intimately tied to her reading of Plato. In Arendt’s examination of the question of evil, she found some support in Kant’s philosophy. However, the problem of guilt under Nazism ultimately goes back to an inability to think. The two-in-one, a concept which describes the activity of thinking, is based on Plato’s dialogues. An examination (...) of these philosophical sources contributes to the understanding of the possibilities and the limits of Arendt’s reflection on evil. RÉSUMÉ : Le concept de banalité du mal, proposé par Hannah Arendt pour décrire le profil psychologique du criminel nazi dans Eichmann in Jerusalem, est intimement lié à ses lectures de Platon. Pour aborder la question du mal, elle a découvert des appuis chez Kant, mais le problème de la culpabilité sous le régime nazi renvoie ultimement au défaut de penser. Le deux-en-un, concept qui décrit la pensée, a été défini sur la base de l’oeuvre platonicienne. L’examen de ces sources philosophiques permet de mieux comprendre les possibilités et les limites de la réflexion arendtienne sur le mal. (shrink)

La thématique de ce recueil collectif consacré à l' esprit démocratique est mise à l' enseigne du célèbre discours de Benjamin Constant comparant, au nom de l'idéal démocratique, la liberté politique des Anciens et celle qui se décline chez les Modernes. Comme le résume Jean-Marc Narbonne dans l'une de ses conférences : « Dans une démocratie directe [...] la nécessité du sacrifice des intérêts privés au profit du service à la collectivité peut faire craindre la disparition ou l' effacement des (...) aspirations personnelles ; dans une démocratie indirecte, plus encline à promouvoir la poursuite individuelle du bonheur et les bénéfices parti-culiers, c' est en revanche l'intérêt pour la chose publique en général qui risque de faire défaut [...] et qu'il s' agit de préserver. » Pour éviter ce double danger, à savoir l' embrigadement de l'individu d'un côté, la dislocation du lien social de l' autre, il faut combiner et maintenir fermement ensemble, comme le réclamait Constant lui-même, ces deux formes de liberté. Les contributions composant ce premier recueil des Cahiers Verbatim questionnent les liens objectifs entre la démocratie antique et nos démocraties modernes et l'influence, oui ou non déterminante, de celle-là sur ces dernières. LIBERTÉ DES ANCIENS, LIBERTÉ DES MODERNES. (shrink)

Abstract. — This article argues that the reading of Plato has had an influence on the development of Hannah Arendt’s (1906-1975) political philosophy. It sketches H. Arendt’s profile of the “political Plato” and shows how Plato’s philosophy inspired H. Arendt’s philosophical project. It pays a special attention to the subject of totalitarianism. It shows that H. Arendt’s reading was greatly influenced by the ideological interpretations of Plato of the 1930’s and 1940’s, and by the work and the method of interpretation (...) developed by Martin Heidegger. Résumé. — Cet article pose que la lecture de Platon a influencé le développement de la philosophie politique d’Hannah Arendt (1906-1975). Il esquisse le profil du « Platon politique » arendtien et met en lumière les inspirations que l’oeuvre platonicienne a insufflées au projet philosophique d’H. Arendt, en portant une attention particulière au thème du totalitarisme. Il démontre que la lecture d’H. Arendt a été fortement influencée par les interprétations idéologiques de Platon des années 1930 et 1940, et par les travaux et la méthode d’interprétation développée par Martin Heidegger. (shrink)

L’éthique du care est confrontée à un problème qui a des allures de paradoxe : bien que sa politisation paraisse nécessaire, l’éthique du care ne semble pas pouvoir trouver en elle-même les ressources suffisantes à la formulation d’une théorie politique compréhensive. Il ne semble pas exister de théorie politique du care à part entière. Cet article examine la fécondité d’un rapprochement entre éthique du care et théorie néorépublicaine de la non-domination. Le résultat, non négligeable, serait de garantir des formes importantes (...) de protections aux activités de care, mais il cela n’empêcherait pas nécessairement les représentations négatives de ces activités, dont on peut supposer qu’elle est l’un des facteurs de la marginalisation et de la répartition inégale qui les affecte. Pour bloquer ces représentations dégradantes, il faudrait que le care soit discuté et défini dans l’espace public non seulement comme un lieu possible de la domination, mais comme un aspect fondamental et positif de la vie individuelle et collective. (shrink)

Jusqu’à présent, les discussions au sein de la communauté universitaire et dans la littérature scientifique sur la conduite responsable en recherche (CRR), incluant l’intégrité scientifique et l’éthique de la recherche, ont principalement été menées par les chercheurs en sciences de la santé et en sciences fondamentales. Préoccupés, à juste titre, par des problèmes d’inconduite, leurs effets négatifs sur la rigueur scientifique et la confiance du public dans l’entreprise de la recherche, ces débats ont conduit à l’élaboration et à la mise (...) en œuvre de lignes directrices nationales et de politiques institutionnelles. Ces lignes directrices visent entre autres à promouvoir la CRR, notamment dans le but de prévenir ces inconduites. Cependant, pour garantir la pertinence et une application appropriée de ces normes à tous les domaines universitaires, il est nécessaire que les sciences humaines et sociales (SHS) contribuent plus directement à ces discussions. Un tel engagement devrait permettre d’exprimer les particularités disciplinaires et méthodologiques des SHS, dont certaines peuvent être très différentes des sciences appliquées et fondamentales. Cela permettrait également de s’assurer que la littérature sur la CRR ainsi que les politiques et les directives qui en découlent soient à la fois fondées sur des principes universellement généralisables, mais aussi appliquées avec nuance afin de refléter la diversité des pratiques disciplinaires. Dans ce chapitre, nous explorons trois grands domaines dans lesquels les SHS pourraient contribuer à façonner les discussions dans la littérature sur la CRR, tout en informant les chercheurs en SHS des meilleures pratiques en matière de CRR : l’autorat/paternité, la collaboration et l’autorégulation. (shrink)

Se situant au confluent du libéralisme politique rawlsien et de l’anthropologie néoaristotélicienne, l’approche des capabilités de Martha Nussbaum offre un cadre théorique permettant de répondre aux tensions multiculturelles. Cet article constitue une analyse détaillée de la réponse de Nussbaum à ces enjeux, qui prétend unir un pluralisme axiologique à un universalisme moral fort. Nous avancerons que la démarche entreprise par la philosophe porte une tension entre le libéralisme politique rawlsien et le cadre conceptuel apporté par la liste des capabilités. Cette (...) liste pose une difficulté par le déficit démocratique de ses fondements, n’intégrant pas suffisamment des normes d’inclusion et de représentation. Dans un dernier temps, nous tenterons de pallier ces problèmes en intégrant à l’approche de Nussbaum des exigences délibératives. (shrink)

Durant la pandémie, le numérique s’est révélé un outil précieux pour assurer une continuité de la vie professionnelle, de l’éducation, de la vie familiale et amicale, et assurer une appétence pour la vie culturelle disponible en ligne. La bataille contre le coronavirus grâce au numérique se joue également sur d’autres plans : des gouvernements, avec l’appui d’entreprises privées, développent de nouvelles politiques de surveillance de l’épidémie et des personnes infectées. Ces usages technologiques sont des gages d’efficacité mais également des facteurs (...) de risques pour les libertés des citoyens. (shrink)

Physicien théoricien, philosophe de la physique et historien des théo­ries physiques, le savant catholique français Pierre Duhem (1861-1916) a profondément marqué la pensée du vingtième siècle. Chacun connaît le Système du monde, dont les dix volu­mes ont contribué à la redécouverte de la science médiévale, et La théorie physique, qui a notamment donné lieu à la célèbre «thèse Duhem-Quine». Si Clio a donc gardé de Duhem le sou­venir d’un grand historien des sciences et d’un philosophe perspicace de la physique, lui-même (...) cependant n’aspirait qu’à être reconnu comme physicien. Son œuvre est en effet traver­sée par un projet scientifique qui consiste à ordonner et à réunir les diverses branches de la physique sous l’égide de la thermo­dynamique dans le cadre d’une théorie représentative et non explicative du réel. C’est ce projet que Duhem a voulu réaliser dans ses publications scientifiques, exposer dans ses écrits philoso­phiques, et finalement cautionner par ses recherches historiques. Cependant l’investissement toujours plus important de Duhem en histoire des sciences et la présence dans son œuvre de con­sidéra­tions apologétiques et d’écrits patriotiques peuvent don­ner à penser qu’il s’est progressivement détourné de ce projet primordial au profit d’autres préoccupations. De même, les tensions qui, à l’inté­rieur de ce projet scientifique, subsistent entre sa volonté unificatrice et sa revendication phénoménaliste peuvent conduire à une relativi­sation de cette dernière, conçue comme une demande contextuelle, passa­gère et finalement peu significative. Sans ignorer ces préoccu­pations historiques, religieuses ou patriotiques, sans négliger ce con­flit d’intérêt entre les deux parties constitutives du projet duhémien, cette étude entend tout d’abord réaffirmer que ce projet scientifique ne sera jamais ni abandonné, ni amputé. Toutefois, dès lors que sont maintenues la permanence, la prio­rité et l’intégralité de ce projet, trois paradoxes surgissent im­médiatement. Si Duhem se voulait avant tout physicien et souhaitait être reconnu comme tel, par quelle extravagance de l’histoire est-il finalement connu pour ses recherches histori­ques et ses travaux philosophiques et non pour ce qui lui tenait le plus à cœur? S’il ne voulait être qu’un illustre physicien, pourquoi s’est-il acharné, au retour du laboratoire, à exhumer de l’oubli les manuscrits et les théories scientifiques des au­teurs médiévaux? Enfin, s’il voulait vraiment établir une physi­que qui soit unifiée, cohérente et parfaite, pourquoi se prive-t-il du réa­lisme et s’embarrasse-t-il du phénoménalisme? Basée sur la corres­pondance inédite de Duhem, cette étude, centrée plus particu­liè­rement sur ce troisième paradoxe, contribue fina­lement à élucider chacun d’eux. (shrink)

This paper focuses on the English philosopher Mary Astell’s marginalia in Lady Mary Wortley Montagu’s personal copy of the 1704 edition of Pierre Bayle’s Pensées diverses sur le comète (first published in 1682). I argue that Astell’s annotations provide good reasons for thinking that Bayle is biased toward atheism in this work. Recent scholars maintain that Bayle can be interpreted as an Academic Sceptic: as someone who honestly and impartially follows a dialectical method of argument in order to obtain the (...) goal of intellectual integrity. In her commentary, however, Astell suggests that: (i) if Bayle were honest and impartial in his inquiries, then he would not have pretended to attack popular superstition, only to undermine generally-held religious beliefs; and (ii) if Bayle valued intellectual integrity, then his argument for a society of virtuous atheists would not have relied upon a deceptive equivocation in terms. I conclude that the rediscovery of this marginalia is valuable for enhancing our appreciation of Astell as an astute reader of one of her most enigmatic contemporaries. (shrink)

GREGORY McELWAIN | : This paper explores the intersection of animal and environmental ethics through the thought of Mary Midgley. Midgley’s work offers a shift away from liberal individualist animal ethics toward a relational value system involving interdependence, care, sympathy, and other components of morality that were often overlooked or marginalized in hyperrationalist ethics, though which are now more widely recognized. This is most exemplified in her concept of “the mixed community,” which gained special attention in J. Baird Callicott’s effort (...) to create a “unified environmental ethics.” In this, Callicott saw the potential in Midgley’s thought for bringing animal and environmental ethics “back together again.” However, this paper argues that he oversimplified and misapplied her complex concept. This is primarily due to his attempt to harmonize her approach with a rigid dichotomy between domestic and wild animals—as well as one between individuals and collectives—in his conception of the land ethic in the tradition of Aldo Leopold. Throughout, this paper also highlights Midgley’s value as an early contributor to the convergence of animal and environmental ethics. | : Cet article explore l’intersection entre l’éthique animale et l’éthique environnementale par le biais de la pensée de Mary Midgley. Le travail de Midgley prend ses distances d’une éthique animale libérale individualiste pour se rapprocher d’un système de valeurs relationnel qui implique l’interdépendance, le soin, la sympathie, et d’autres éléments de la morale qui ont souvent été négligés ou marginalisés dans le contexte de l’éthique hyperrationnaliste, bien qu’actuellement plus largement reconnus. Le meilleur exemple de cela se retrouve dans son concept de « la communauté mixte », lequel a bénéficié d’une attention particulière chez J. Baird Callicot et son effort pour créer une « éthique environnementale unifiée ». En cela, Callicot a vu le potentiel de la pensée de Midgley’s pour une « réunification » de l’éthique animale et l’éthique environnementale. Or, cet article soutient qu’il a simplifié et appliqué à tort le concept complexe de Midgley, en raison de sa tentative de concilier l’approche de cette dernière avec une stricte dichotomie entre animaux sauvages et domestiques – en plus d’une autre entre individus et collectivités – suivant sa conception de l’éthique de la terre dans la tradition d’Aldo Leopold. Tout au long du texte, cet article met en relief l’importance de Midgley comme l’une des premiers théoriciens à avoir contribué à la convergence de l’éthique animale et de l’éthique environnementale. (shrink)

Le but de ce recueil est d’offrir des commentaires accessibles et introductifs aux textes classiques qu’ils accompagnent, en ouvrant des perspectives de discussion sur le thème du capitalisme. C’est en ce sens qu’Emmanuel Chaput lance le débat en commentant le texte de Pierre-Joseph Proudhon, « Qu’est-ce que la propriété ? ». Les textes de Karl Marx ne sont bien sûr pas laissés pour compte : Samuel-Élie Lesage s’engage fermement dans cette voie en discutant L’idéologie allemande de Karl Marx, Christiane Bailey (...) nous offre d’approcher différemment l’œuvre marxienne en abordant son traitement de la question animale dans des extraits du Manifeste du parti communiste et du Travail salarié et capital, et Mathieu Joffre-Lainé nous présente une analyse fine des questions proprement économiques du Capital. Abordant les alternatives au capitalisme dans la pensée de Léon Bourgeois, Éliot Litalien commente La Solidarité et Simon-Pierre Chevarie-Cossette s’attaque à l’analyse de l’Essai d’une philosophie de la solidarité. Enfin, en liant capitalisme, patriarcat et pouvoir politique, Tara Chanady propose une lecture du texte Du mariage et de l’amour de Emma Goldman. La conclusion de Marie-Eve Jalbert se situe dans une perspective contemporaine et critique en décortiquant la critique du socialisme avancée par Friedrich A. Hayek. (shrink)

Big Data poate genera, prin inferențe, noi cunoașteri și perspective. Paradigma care rezultă din utilizarea Big Data generează noi oportunități. Un motiv de îngrijorare majoră în cazul Big Data se datorează faptului că oamenii de știință de date tind să lucreze cu date despre subiectele pe care nu le cunosc și cu care nu au fost niciodată în contact, fiind înstrăinați de produsul final al activității lor (aplicarea analizelor). Un studiu recent afirmă că ceasta poate fi motivul unui fenomen cunoscut (...) ca alienarea digitală. Big Data are influențe mari la nivel guvernamental, afectând pozitiv societatea. DOI: 10.13140/RG.2.2.27117.84961. (shrink)

Dans un texte désormais célèbre, Ferdinand de Saussure insiste sur l’arbitraire du signe dont il vante les qualités. Toutefois il s’avère que le symbole, signe non arbitraire, dans la mesure où il existe un rapport entre ce qui représente et ce qui est représenté, joue un rôle fondamental dans la plupart des activités humaines, qu’elles soient scientifiques, artistiques ou religieuses. C’est cette dimension symbolique, sa portée, son fonctionnement et sa signification dans des domaines aussi variés que la chimie, la théologie, (...) les mathématiques, le code de la route et bien d’autres qui est l’objet du livre La Pointure du symbole. -/- Jean-Yves Béziau, franco-suisse, est docteur en logique mathématique et docteur en philosophie. Il a poursuivi des recherches en France, au Brésil, en Suisse, aux États-Unis (UCLA et Stanford), en Pologne et développé la logique universelle. Éditeur-en-chef de la revue Logica Universalis et de la collection Studies in Universal Logic (Springer), il est actuellement professeur à l’Université Fédérale de Rio de Janeiro et membre de l’Académie brésilienne de Philosophie. SOMMAIRE -/- PRÉFACE L’arbitraire du signe face à la puissance du symbole Jean-Yves BÉZIAU La logique et la théorie de la notation (sémiotique) de Peirce (Traduit de l’anglais par Jean-Marie Chevalier) Irving H. ANELLIS Langage symbolique de Genèse 2-3 Lytta BASSET -/- Mécanique quantique : quelle réalité derrière les symboles ? Hans BECK -/- Quels langages et images pour représenter le corps humain ? Sarah CARVALLO Des jeux symboliques aux rituels collectifs. Quelques apports de la psychologie du développement à l’étude du symbolisme Fabrice CLÉMENT Les panneaux de signalisation (Traduit de l’anglais par Fabien Shang) Robert DEWAR Remarques sur l’émergence des activités symboliques Jean LASSÈGUE Les illustrations du "Songe de Poliphile" (1499). Notule sur les hiéroglyphes de Francesca Colonna Pierre-Alain MARIAUX Signes de vie Jeremy NARBY Visualising relations in society and economics. Otto Neuraths Isotype-method against the background of his economic thought Elisabeth NEMETH Algèbre et logique symboliques : arbitraire du signe et langage formel Marie-José DURAND – Amirouche MOKTEFI Les symboles mathématiques, signes du Ciel Jean-Claude PONT La mathématique : un langage mathématique ? Alain M. ROBERT. (shrink)

Monsters as a category seem omnipresent in early modern natural philosophy, in what one might call a “long” early modern period stretching from the Renaissance to the late eighteenth century, when the science of teratology emerges. We no longer use this term to refer to developmental anomalies (whether a two-headed calf, an individual suffering from microcephaly or Proteus syndrome) or to “freak occurrences” like Mary Toft’s supposedly giving birth to a litter of rabbits, in Surrey in the early eighteenth-century (Todd (...) 1995). But the term itself has a rich semantic history, coming from the Latin verb monstrare (itself deriving from monere, to remind, warn, advise), “to show,” from which we also get words like “monitor,” “admonish,” “monument” and “premonition”; hence there are proverbs like, in French, le monstre est ce qui montre, difficult to render in English: “the monsters is that which shows.” Scholars have discussed how this “monstrative” dimension of the monster is in fact twofold: on the one hand, and most awkwardly, the monster is an individual who is “pointed at,” who is shown; on the other hand, the monster is a sign, a portent, an omen, and in that sense “shows us” something (on the complex semantic history of the term across Indo-European languages see Ochsner 2005). The latter dimension persists in naturalized form in the early modern period when authors like Bacon, Fontenelle or William Hunter insist that monsters (or anomalies) can show us something of the workings of Nature. (shrink)

În anul 1942 Pr. D. Stăniloae publica cartea Poziţia Domnului Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie, o „reacţie” la ideile pe care filozoful Lucian Blaga le formulase în cărţile sale, mai ales în Trilogii. Atitudinea Pr. Stăniloae nu este singulară, dar este cea care a stârnit controverse dintre cele mai interesante. Ideile de bază ale acestei cărţi, ca şi ale articolelor ce s-au scris după, au în centrul lor definirea religiei şi caracteristicile fenomenului religios, poziţiile fiind diferite: teologică şi filozofică. (...) Deşi discuţiile nu au fost „prietenoase”, de multe ori ironia punându-şi pecetea pe scrisul celor antrenaţi în disputa de idei, consecinţele acestei controverse au avut o valoare pozitivă, punând faţă în faţă doi dintre cei mai mari gânditori români ce au creat în domenii diferite: teologic şi filozofic. (shrink)

Abstract in English, German, French and Croatian -/- In the paper “The ‘Bubbling Up’ of Subterranean Politics in Europe”, which was published in 2013 in the Journal of Civil Society, Mary Kaldor and Sabine Selchow attempted to reveal the specific qualities of the uprisings which emerged after the year 2010 in some European countries, such as Germany, Spain, Italy, England etc. According to the authors, the mode of organization which forms the main body of these emancipatory movements obtains its basic (...) logic from the world of the Internet. The use of the Internet requires a re-evaluation of negative philosophical commentary regarding technology. In the context of twentieth-century philosophy, Martin Heidegger and Herbert Marcuse are the most influential philosophers who studied the negative aspects of technology. Heidegger portrayed the destructive effects of scientific reasoning and technology on the Western culture through the criticism of the traditional Western metaphysics on a phenomenological-ontological level. Marcuse, belonging to the tradition of Western Marxism, formed his critique of technology in the context of the concept of instrumental rationality and the critique of advanced industrial society and capitalism. Although the starting points of their perspectives on technology and the underlying purposes of their critiques of technology were different, it may be asserted that both have a rather negative and almost entirely pessimistic disposition towards technology. Heidegger’s and Marcuse’s criticisms of technology will be discussed in this context and the differences and similarities between these criticisms will be shown. Finally, the paper will emphasise the question of the possibility of a positive role of technology. Technology can serve as an alternative to negative uses by shedding light on the relation between the current uprisings and the Internet. Keywords technology, rationality, freedom, enframing, criticism, revolt movements, Internet, politics //////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// /////// Ist die Emanzipation des Menschen durch Technologie möglich? Zusammenfassung In dem Artikel „The ‘Bubbling Up’ of Subterranean Politics in Europe”, veröffentlicht im Jahre 2013 im Journal of Civil Society, versuchten Mary Kaldor und Sabine Selchow die spezifischen Qualitäten der Aufstände zum Ausdruck zu bringen, die nach 2010 in den europäischen Ländern ausbrachen – Deutschland, Spanien, Italien, England usw. Nach Ansicht der Autoren erhält der Modus der Organisation, der den Hauptkörper dieser emanzipatorischen Bewegungen bildet, seine grundlegende Logik aus der Welt des Internets. Die Analogie mit dem Internet erfor- dert eine Neubewertung der negativen Kommentare über die Technologie aus philosophischer Perspektive. Martin Heidegger und Herbert Marcuse sind die einflussreichsten Philosophen, die sich mit den negativen Aspekten der Technologie in der Philosophie des 20. Jahrhunderts befasst haben. Heidegger schilderte die zerstörerischen Auswirkungen der wissenschaftlichen Vernunft und Technologie auf die westliche Kultur durch die Kritik an der traditionellen abend- ländischen Metaphysik auf der phänomenologisch-ontologischen Ebene, während Marcuse, ein Mitglied des westlichen Marxismus, seine Kritik an der Technologie im Rahmen des Konzepts der instrumentellen Rationalität und der Kritik der fortgeschrittenen Industriegesellschaft und Kapitalismus geformt hat. Obgleich die Ansatzpunkte ihrer Perspektiven über die Technologie und die zugrunde liegenden Zwecke ihrer Kritik an der Technologie unterschiedlich waren, kann behauptet werden, dass beide eine eher negative und fast völlig pessimistische Einstellung zur Technologie hatten. In diesem Zusammenhang werden Heideggers und Marcuses Kritiken an der Technologie diskutiert sowie Unterschiede und Ähnlichkeiten zwischen den beiden Kri- tiken aufgezeigt. Abschließend unterstreicht das Paper die Frage nach der Möglichkeit einer positiven Rolle für die Technologie, die als Alternative zur negativen Perspektive dienen kann, indem sie Licht in das Verhältnis zwischen aktuellen Aufständen und Internet bringt. Schlüsselwörter Technologie, Rationalität, Freiheit, Gestell, Kritik, Revoltebewegungen, Internet, Politik //////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// /////// L’émancipation humaine est-elle possible à travers la technologie ? Résumé Dans l’article « The “Bubbling Up” of Suberranean Politics in Europe » publié en 2013 dans Journal of Civil Society, Mary Kaldor et Sabine Selchow tentent de mettre en lumière les caractéristiques spécifiques des révoltes qui ont fait jour après 2010 dans certains pays européens – Allemagne, Espagne, Italie, Angleterre, etc. Selon nos auteures, le mode d’organisation qui a formé le corps essentiel de ces mouvements émancipatoires tire sa logique de base du monde de l’internet. Cette analogie avec l’internet requiert une réévaluation, à partir d’un point de vue philosophique, des commentaires négatifs sur la technologie. Martin Heidegger et Herbert Marcuse sont les philosophes les plus influents ayant travaillé sur les aspects négatifs de la technologie au sein de la philosophie du XXe siècle. Heidegger a dépeint les effets destructeurs de la raison scientifique et de la technologie de notre culture occidentale à travers son criticisme de la métaphysique traditionnelle occidentale à un niveau phénoménologico-ontologique, tandis que Marcuse, membre du « communisme occidentale », a formé une critique de la technologie au sein du concept de rationalité instrumentale et une critique de la société industrielle avancée et du capitalisme. Bien que le point de départ de leur perspective sur la technologie et que le but sous-jacent de leur critique diffèrent, il est possible d’affirmer que leur point commun est d’avoir posé un regard négatif et presque entièrement pessimiste sur la technologie. À cet égard, le criticisme d’Heidegger et de Marcuse vont être abordés afin d’en soulever les différences et les similarités. Enfin, cet article mettra l’accent sur la possibilité d’un rôle positif de la technologie qui pourrait servir d’alternative aux perspectives négatives en faisant la lumière sur le lien entre les révoltes actuelles et l’internet. Mots-clés technologie, rationalité, liberté, mettre en forme, criticisme, mouvements de révolte, internet, politique //////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// /////// Je li moguća ljudska emancipacija kroz tehniku? Sažetak U članku »The ‘Bubbling Up’ of Subterranean Politics in Europe«, objavljenom 2013. u časopisu Journal of Civil Society, Mary Kaldor i Sabine Selchow pokušale su otkriti specifične značajke pobuna koje su se javila nakon 2010. godine u europskim zemljama poput Njemačke, Španjolske, Italije, Engleske itd. Prema autoricama, način organiziranja koji čini glavno tijelo ovih emancipatornih pokreta preuzima svoju osnovnu logiku iz svijeta Interneta. Analogija s Internetom zahtijeva ponovnu evaluaciju negativnih komentara o tehnici iz filozofske perspektive. Martin Heidegger i Herbert Marcuse najutjecajniji su filozofi 20. stoljeća koji su se bavili negativnim aspektima tehnike. Heidegger je prikazao destruktivne učinke znanstvene racionalnosti i tehnike na zapadnu kulturu kroz kritiku tradicionalne zapadne metafizike na fenomenološko-ontološkoj razini, dok je Marcuse, kao predstavnik zapadnoga marksizma, oblikovao svoju kritiku tehnike u kontekstu pojma instrumentalne racionalnosti te kritike razvijenog industrijskog društva i kapitalizma. Iako su polazišne točke njihovih pogleda na tehniku, kao i osnovne svrhe kritike tehnike, različite, može se reći da obojica imaju poprilično negativno i gotovo u potpunosti pesimističko shvaćanje tehnologije. U tom će se kontekstu razmotriti Heideggerova i Marcuseova kritika tehnike kao i razlike i sličnosti između tih dvaju pristupa. Zaključno će rad naglasiti mogućnost pozitivne uloge tehnike, koja može služiti kao alternativa negativnoj perspektivi osvjetljavajući odnos između nedavnih pobuna i interneta. Ključne riječi tehnologija, racionalnost, sloboda, postav, kritika, pobunjenički pokreti, Internet, politika. (shrink)

Eseul urmărește variatele abordări pe care cercetătorii le-au încercat în studierea rolului intelligence-ului în politica națională și internațională. Acesta ia în considerare numeroasele strategii metodologice şi epistemologice care au caracterizat studiul „intelligence-ului” de-a lungul ultimilor 50 de ani şi argumentează că, încă de la începutul lor, studiile asupra „intelligence-ului” au fost caracterizate prin interdisciplinaritate și deschidere față de diferite abordări conceptuale. Istoricii, politologii, sociologii și profesioniștii și-au adus cu toții contribuția la domeniul în plină extindere al cercetărilor legate de chestiunile (...) de „intelligence”. În concluzie se poate afirma despre intelligence cercetarea interdisciplinară poate fi unul dintre cele mai mari avantaje ale acestui nou subdomeniu și se poate argumenta necesitatea unei extindere şi adâncire a agendei studiilor de intelligence. -/- INTELLIGENCE INFO, Vol. 1, Nr. 1, Septembrie 2022, pp. 3-9 ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159. (shrink)

În lucrarea noastră despre însemnările lui Mircea Eliade cu privire la Sfântul Grigorie Palama şi la isihasm am încercat să propunem o altfel de abordare a învăţăturii ortodoxe, aşa cum a fost ea formulată în secolul al paisprezecelea. Dacă abordarea teologică este cea care scoate la iveală frumuseţea învăţăturii ortodoxe, ideile Sfântului Grigorie Palama fiind o continuare a tradiţiei creştine din primele secole, încercarea de a compara aceste învăţături, ca şi a tradiţiei isihaste, cu alte învăţături şi tradiţii, este un (...) subiect spre care se îndreaptă tot mai mulţi cercetători. Mircea Eliade, dincolo de formarea sa în spaţiul creştinismului ortodox, aşa cum remarcă din ce în ce mai mulţi cercetători ai operei sale, este un istoric al religiilor a cărui abordare este atât nouă, cât şi continuatoarea vechii cercetări fenomenologice. Mai mult decât atât, chiar dacă sunt destule voci care contestă acest lucru, Mircea Eliade rămâne unul dintre cei mai mari istorici ai religiilor din toate timpurile. În analiza operelor la care ne-am oprit în studiul nostru, Eliade scoate în evidenţă asemănările, dar mai ales deosebirile ce există între învăţătura isihastă şi anumite practici specifice altor tradiţii religioase. Astfel sunt însemnările despre Yoga, în care savantul, analizând practicile indiene, le compară cu cele din isihasm, subliniind diferenţele aşa cum se desprind din studiul celor două tradiţii. O părere asemănătoare se desprinde şi din analiza luminii mistice, prezentă în majoritatea religiilor lumii. Eliade evidenţiază asemănările, dar şi deosebirile cu privire la felul în care lumina mistică este percepută în creştinism şi în alte tradiţii. Studiul istoric asupra isihasmului şi a personalităţii Sfântului Grigorie Palama, prezent în Istoria credinţelor şi ideilor religioase, se îmbină cu studiul fenomenologic din celelalte surse. În ceea ce priveşte operele publicate după dispariţia savantului de origine română, Enciclopedia religiilor şi Dictionarul religiilor, se pot observa atât continuităţi cât şi discontinuităţi. Dicţionarul cuprinde, în mare parte, gândirea lui Culianu şi mai puţin pe cea a maestrului său, deşi urme ale acesteia sunt încă evidente. În Enciclopedie, capitolele despre Sfântul Grigorie Palama şi isihasm sunt semnate de cercetători ale căror opere au fost folosite de Eliade în scrierile precedente, subliniind astfel legăturile cu preocupările savantului în acest domeniu. Dincolo de concluziile studiului, trebuie să spunem că această cercetare este importantă şi dintr-un alt punct de vedere: în disciplina Istoria religiilor, a compara mai multe religii sau părţi din tradiţiile religioase ale lumii rămâne o metodă esenţială, evidenţiind importanţa creştinismului în lumea contemporană. (shrink)

Few views have seen a more precipitous fall from grace than hedonism, which once occupied a central position in the history of ethics. Recently, there have been efforts to revive interest in the view, including well-motivated pleas for contemporary ethicists to at least take the view seriously. In this article, I argue for the seriousness of hedonism on metaethical grounds. Taking J.S. Mill's argument for hedonism as a test case, I show that historically, classic hedonism was grounded metaethically via a (...) commitment to two positions: empiricist epistemology and the view that pleasure occurs in sensation. Together, these two positions provided principled grounds for various iterations of classic hedonism. Moreover, these two positions are still serious options in both contemporary epistemology and the contemporary literature on the nature of pleasure. Insofar as a contemporary ethicist takes those two views seriously, they ought to take classic hedonism seriously as well. (shrink)

This paper identifies, develops, and argues for an interpretation of Mary Astell’s understanding of self-government. On this interpretation, what is essential to self-government, according to Astell, is an agent’s responsiveness to her own reasoning. The paper identifies two aspects of her theory of self-government: an ‘authenticity’ criterion of what makes our motives our own and an account of the capacities required for responsiveness to our own reasoning. The authenticity criterion states that when our motives arise from some external source without (...) validation by our own understanding of the reasons supporting them, then they are not our own. The capacities requisite for responsiveness to our own reasoning are those of examining and evaluating our own motives and of resisting the social pressure to conform to others’ opinions. An upshot of this interpretation of Astell’s theory of self-government is that it reveals her insights into the ways ‘custom’ can undermine an individual’s ability to govern oneself. (shrink)

L’osservazione della natura con l’intento di capire l’origine della varietà di forme e fenomeni in cui si manifesta ha origini remote. All’inizio il rapporto con i fenomeni naturali era dominato da sentimenti quali paura e stupore che conducevano a supporre l’esistenza di entità sfuggenti alla percezione diretta che permeavano gli elementi animandoli. Ecco dunque che la magia rappresenta l’elemento dominante della filosofia naturale primitiva caratterizzata da una unicità degli eventi e dalla impossibilità di capirli e dominarli in quanto frutto della (...) volontà di essenze a noi estranee e non governabili. Con il nascere della civiltà ed il suo progredire il tempo dedicato ai lavori necessari per il sostentamento e la sopravvivenza diminuì e nella ripartizione dei compiti alcuni individui potevano dedicare parte del loro tempo alla osservazione della natura ed alla sua interpretazione in termini non trascendenti. Nella natura, intesa come tutto ciò che ci circonda composto da esseri viventi e da materia inorganica nelle sua varie aggregazioni sulla terra e nel cosmo, ciò che attirò l’attenzione fin dall’inizio furono furono i fenomeni regolari e periodici come i moti della luna, dei pianeti e delle stelle. Nel contempo dopo una spinta iniziale dettata da esigenze pratiche come contare gli oggetti o misurare i campi, la matematica si era sviluppata autonomamente e si rivelò idonea a descrivere in termini quantitativi i moti dei corpi celesti. La terra era al centro dell’universo mentre il moto degli altri corpi celesti risultava da una composizione di moti circolari uniformi. Questa visione geocentrica e pitagorica (armonia delle sfere) dell’universo ha prevalso fino agli albori della scienza moderna, anche se una descrizione eliocentrica, basata su validi argomenti, era stata proposta. Per quanto riguarda la struttura della materia i presocratici avevano già proposto i quattro elementi mentre gli atomisti avevano ricondotto tutto ad entità elementari primigenie, il cui aggregarsi e disgregarsi da luogo a tutti gli stati e le molteplici forme della materia. Queste intuizioni si ritrovano nella fisica moderna che contempla quattro stati di aggregazione, che hanno come unico sostrato comune gli atomi. La fisica moderna nasce con Galileo e Newton, la cui dinamica si sviluppa a partire dalle leggi di Keplero che descrivono il moto dei pianeti nel sistema eliocentrico, per potersi poi applicare ad un qualunque sistema materiale. Pertanto nei due secoli successivi si ritenne che un modello meccanico potesse essere sviluppato per un qualunque sistema fisico e quindi per l’universo intero la cui evoluzione doveva essere matematicamente prevedibile. Per i fenomeni termici tuttavia vennero formulate leggi ad hoc come quelle della termodinamica che mostrano come i processi macroscopici siano irreversibili in contrasto con le leggi della meccanica. Si deve a Boltzmann1 il tentativo di ricondurre la termodinamica alla meccanica per un gran numero di particelle dei cui moti disordinati viene data una lettura di carattere statistico. L’aumento della entropia e la irreversibilità seguono dalla ipotesi di caos molecolare ossia che i moti siano così disordinati che si perde rapidamente memoria dello stato iniziale. L’idea di introdurre una misura di probabilità nel contesto della meccanica sembra antitetica con la natura stessa della teoria rivolta fino ad allora allo studio di sistemi con moti regolari, reversibili e prevedibili individualmente su tempi lunghi. Tuttavia l’analisi probabilistica diventa essenziale per lo studio di sistemi caratterizzati da forti instabilità, e da orbite irregolari per i quali la previsione richiede una conoscenza della condizioni iniziali con precisioni fisicamente non raggiungibili. Combinando la evoluzione deterministica della meccanica di Newton o di Hamilton con la descrizione statistica attraverso una opportuna misura invariante di probabilità nello spazio delle fasi, nasce la teoria dei sistemi dinamici2 che consente di descrivere non solo i sistemi ordinati o i sistemi caotici ma anche tutti quelli che vedono coesistere in diverse proporzioni ordine e caos e che presentano una straordinaria varietà di strutture geometriche e proprietà statistiche, tanto da fornire almeno se non proprio un quadro teorico per lo meno metafore utili per la descrizione dei sistemi complessi. Anche se non c’è unanime consenso ci sembra appropriato definire complessi non tanto sistemi caratterizzati da interazioni non lineari tra i suoi componenti e da proprietà emergenti, che rientrano a pieno titolo nel quadro dei sistemi dinamici, ma piuttosto i sistemi viventi o quelli di vita artificiale che ne condividono le proprietà essenziali3. Tra queste possiamo certamente annoverare la capacità di gestire la informazione e di replicarsi, consentendo tramite un meccanismo di mutazione e selezione di dare origine a strutture di crescente ricchezza strutturale e dotate di capacità cognitive sempre più elaborate. Una teoria dei sistemi complessi non esiste ancora, anche se la teoria degli automi sviluppata da Von Neumann4 e la teoria della evoluzione di Darwin5 ne possono fornire alcuni pilastri importanti. Recentemente la teoria delle reti è stata utilizzata con successo per descrivere le proprietà statistiche delle connessioni tra gli elementi costitutivi (nodi) di un sistema complesso6. Le connessioni che non sono né completamente casuali né completamente gerarchiche, consentono una sufficiente robustezza rispetto a malfunzionamenti o danneggiamenti dei nodi unita a un adeguato livello di organizzazione per consentirne un funzionamento efficiente. Nei sistemi fisici il modello base è un insieme di atomi o molecole interagenti, che danno luogo a strutture diverse quali un gas, un liquido o un cristallo, come risultato di proprietà emergenti. Nello stesso modo per i sistemi complessi possiamo proporre un sistema automi interagenti come modello base. Le molteplici forme che il sistema assume anche in questo caso vanno considerate come proprietà emergenti del medesimo sostrato al mutare delle condizioni esterne e frutto delle i replicazioni, ciascuna delle quali introduce piccole ma significative varianti. Questa è la grande differenza tra un sistema fisico ed un sistema complesso: il primo fissate le condizioni esterne ha sempre le medesime proprietà, il secondo invece cambia con il fluire del tempo perché la sua organizzazione interna muta non solo al cambiare di fattori ambientali ma anche con il succedersi delle generazioni. C’è dunque un flusso di informazione che cresce con il tempo e che consente agli automi costituenti ed alla intera struttura di acquisire nuove capacità. Questo aumento di ordine e ricchezza strutturale avviene naturalmente a spese dell’ambiente circostante, in modo che globalmente i la sua entropia cresce in accordo con la seconda legge della termodinamica. In assenza di una teoria formalizzata paragonabile a quella dei sistemi dinamici, per i sistemi complessi si possono fare osservazioni e misure, sia puntuali sui costituenti elementari e sulle loro connessioni, sia globali sull’intero sistema, oppure costruire modelli suscettibili di essere validati attraverso la simulazione. Se di un sistema si riesce infatti a fornire una descrizione sufficientemente dettagliata, è poi possibile osservare come questo si comporti traducendo le regole in algoritmi e costruendo quindi una versione virtuale, anche se semplificata del sistema stesso. Il passaggio più difficile è il confronto tra il sistema simulato ed il sistema vero, che passa necessariamente attraverso la valutazione di una numero limitato di parametri che ne caratterizzino e proprietà. La codifica del progetto è una proprietà cruciale dei sistemi complessi perché questa si realizza con un dispendio di massa ed energia incomparabilmente più piccolo rispetto a quello necessario per realizzare l’intera struttura; nello stesso tempo apportare piccole modifiche ad un progetto è rapido ed economico. In questo processo che comporta la continua introduzione di varianti si aprono molteplici strade e con lo scorrere del tempo si realizza una storia in modo unico e irripetibile. Anche il susseguirsi di eventi fisici caratterizzati da processi irreversibili e dalla presenza di molteplici biforcazioni da origine ad una storia che non si può percorrere a ritroso, né riprodurre qualora fossimo in grado ripartire dalle stesse condizioni iniziali. Tuttavia esiste una differenza profonda tra la storia di un sistema fisico come il globo terrestre e la storia della vita. La prima registra i molteplici cambiamenti che ha subito la superficie del nostro pianeta ove montagne e mari nascono e scompaiono senza un chiaro disegno soggiacente. La storia della vita è caratterizzata da una progressiva crescita della ricchezza strutturale e funzionale e accompagnata da una crescita della complessità progettuale. La rappresentazione di questa storia prende la forma di un albero con le sue ramificazioni che mostra la continua diversificazione delle strutture e la loro evoluzione verso forme sempre più avanzate. La direzione in cui scorre il tempo è ben definita: le strutture affinano le capacità sensoriali mentre cresce la potenza degli organi che elaborano la informazione. Un sistema complesso è anche caratterizzato da un molteplicità di scale, tanto più alta quanto più si sale sulla scala evolutiva. La ragione è che il procedere verso strutture sempre più elaborate avviene utilizzando altre strutture come mattoni per cui l’immagine che si può fornire è quella di una rete di automi a più strati: partendo dal basso una rete con le sue proprietà emergenti diventa il nodo di una rete di secondo livello, cioè un automa di secondo livello che interagisce con altri automi dello stesso tipo e così via. Nei sistemi inorganici, dove non esiste un progetto, si distinguono di norma solo due livelli, quello dei costituenti elementari e quello su scala macroscopica. I sistemi fisici sono riconducibili a poche leggi universali, che governano i costituenti elementari della materia, ma il passaggio dalla descrizione dalla piccola alla grande scala è impervio e consentito soltanto dalla simulazione numerica, quando ci allontaniamo dalle situazioni più semplici caratterizzate da un equilibrio statistico. I limiti che il disegno riduzionista incontra già per i sistemi fisici diventano decisamente più forti nel caso dei sistemi complessi. (shrink)

Desfăşurând harta lumii -/- Istoria şi geografia sunt lecţii pe care omenirea le-a învăţat, dar nu le-a respectat. Adesea surprinzătoare, istoria ne oferă exemple de măreţie şi de uimitor declin. Geografia ne arată cum se pot dezvolta popoarele lumii dacă sunt ajutate de mediul înconjurător. Studierea acestor lecţii ne oferă un paradox. State cu o istorie bogată, dar cu o geografie dezavantajoasă, au devenit mari puteri economice şi tehnologice ‒ un exemplu clasic este Japonia. State cu o istorie şi cu (...) o civilizaţie nu atât de bogată sunt exemple de prosperitate datorită unei geografii avantajoase ‒ Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite. Un singur stat a putut să înmănuncheze aceste lecţii şi să devină cea mai mare putere cunoscută a lumii ‒ Statele Unite ale Americii. Stat cu un destin manifest şi cu o dorinţă de a arăta lumii că libertatea este cel mai de preţ lucru. Am desfăşurat harta lumii şi am rămas uluit de ce am observat. Regiuni pline de resurse care se afundă într-o subdezvoltare uluitoare ‒ Africa, Rusia şi America Latină ‒ şi regiuni cu resurse puţine şi cu o dezvoltare impresionantă ‒ Japonia, Germania, China şi, într-o anumită măsură, şi Statele Unite ale Americii. Dacă nu ne putem alege geografia, putem măcar să ne facem istoria. După acest dicton s-au condus multe state care şi-au dorit să atingă un nivel înalt de civilizaţie. Totuşi, de acest clivaj? O sumedenie de răspunsuri ne vin în minte: model cultural, arhetip civilizaţional, dorinţa de a se dezvolta. Toate aceste state au trăit în realitatea pe care şi-au creat-o, dar şi în utopia la care au visat. Lumea este condusă de vise şi speranţe, refuzând realitatea. Expansiunea islamului este paradigma utopică a mântuirii tuturor, expansiunea capitalistă este utopia dezvoltării lumii şi avansului civilizaţiei iar utopia democratică este dorinţa ascunsă a omului de a fi egal cu toţi ceilalţi. Toate aceste utopii formează din actuala lume în care trăim o lume conflictuală, o lume avidă de resurse, o lume în care puterea este mai importantă decât modelul civilizaţional. Am denumit această carte Noua Utopie după ce am deschis cartea de istorie a lumii şi am desfăşurat harta lumii, realizând că fiecare popor şi-a format propriul său vis. Conflictul izbucnit în lume a fost declanşat de reala dorinţă a fiecărui popor de a-şi exprima liber propriul vis. Fiecare vis s-a întâlnit cu alt vis şi aşa a ieşit o realitate deformată, în care popoarele lumii, cu structură bio-genetică asemănătoare, au intrat într-un conflict fratricid, care modelează această lume în care trăim. Când scriu aceste rânduri o serie de evenimente ne-au demonstrat că utopia globalistă a lumii este desuetă şi că se revine la o nouă eră a naţionalismelor. De ce am numit aceste idei filosofice, politice şi morale utopii? Pentru că niciuna dintre aceste idei nu poate exprima, în mod real şi concret, dimensiunea realităţii în care trăim. -/- Dr. Alexandru Cristian. (shrink)

Odată cu creșterea volumului de date pe Internet, în media socială, cloud computing, dispozitive mobile și date guvernamentale, Big Data devine în același timp o amenințare și o oportunitate în ceea ce privește gestionarea și utilizarea acestor date, menținând în același timp drepturile persoanelor implicate. În fiecare zi, folosim și generăm tone de date, alimentând bazele de date ale agențiilor guvernamentale, companiilor private și chiar cetățenilor privați. Beneficiem în multe feluri de existența și utilizarea Big Data, dar trebuie să ne (...) amintim de asemenea că „nu există nimic gratuit”. Există riscuri în utilizarea Big Data, un fel de parte întunecată. Schimbările de piață pot fi obținute prin utilizarea Big Data: în timp ce acestea pot fi pozitive pentru cineva, ele pot dăuna altcuiva. Riscurile potențiale provin și de la agențiile publice. Este clar că datele mari pot aduce beneficii cetățenilor și companiilor, dar trebuie să fie echilibrate de o conștientizare sporită a „părții întunecate” a Big Data în exploatarea noilor capacități și oportunități pe care le oferă tuturor . -/- CUPRINS -/- 1. Big Data - Definiție - Caracteristici - Clasificarea datelor mari - Arhitectura - Tehnologii - Oportunități - Provocări - Critici - - Criticile paradigmei Big Data - - Criticile modelului "V" - - Criticile de noutate - - Criticile execuției Big Data - 1.1 Viața datelor mari - - Nașterea - - Copilăria - - - Educație - - - Divertisment - - Adolescența - - - Servicii online - - - Comunicații mobile - - - Servicii de streaming - - Adulți tineri - - - Căutarea de locuri de muncă - - - Servicii bancare și asigurări - - - Utilități - - - Dating online și pornografie - - Vârsta medie - - - Servicii de sănătate - - - Aplicații pentru îngrijire și aplicații pentru sănătate și fitness - - - Căutarea de locuri de muncă - - - Dating online - - Bătrânețea - - - Îngrijirea sănătății - - Moartea - 1.2 Aplicații - - Guvern - - Dezvoltare internațională - - Fabrici - - Sănătate - - Educaţie - - Mass-media - - Asigurare - - Internetul obiectelor (IoT) - - Tehnologia informației - 1.3 Studii de caz - - Guvern - - - China - - - India - - - Israel - - - Regatul Unit - - - Statele Unite ale Americii - - Cu amănuntul - - Ştiinţă - - Sport - - Tehnologie - - Activități de cercetare - - - Prelevarea de date mari - 1.4 Agenda europeană privind societatea digitală - - Cadrul juridic - - Peisajul opiniei părților interesate - 1.5 GDPR - - Etapele procesării datelor personale - - Principiile procesării datelor - - Politica de confidențialitate și transparența - - Scopurile procesării datelor - - Confidențialitate prin design și implicită - - - Paradoxul (legal) al Big Data - - Domeniul teritorial al GDPR - - Definirea datelor mari, a datelor personale și a datelor anonime - - Etapele procesării datelor cu caracter personal - - Principii de prelucrare a datelor - - Politica de confidențialitate și Transparența - - Scopuri de prelucrare a datelor - - Confidențialitate prin design și confidențialitate în mod implicit - - Paradoxul (legal) al datelor mari 2. Analiza Big Data - 2.1 Analitica - - Analitica vs. analiză - - Aplicații ale analiticii - - - Optimizarea marketingului - - - Analiza oamenilor - - - Analiza portofoliului - - - Analitica riscurilor - - - Analitica digitală - - - Analitica securității - - - Analitica software-ului - - Provocări - - Riscuri - 2.2 Analitica predictivă - - Definiție - - Procesul de analitica predictivă - - Tipuri - - - Modele predictive - - - Modele descriptive - - - Modele de decizie - - Aplicații - - - Managementul relațiilor cu clienții analitic (CRM) - - - Protecția copilului - - - Sisteme de suport decizional clinic - - - Analiticile colecțiilor - - - Vânzări încrucișate - - - Retenția clienților - - - Marketing direct - - - Detectarea fraudelor - - - Prezicerea rezultatelor deciziilor legale - - - Previziuni privind portofoliul, produsele sau economia - - - Managementul riscului de proiect - - - Acceptanța (Underwriting) - - Tehnologia și influențele big data - - Tehnici analitice - - - Tehnici de regresie - - - - Model de regresie liniară - - - - Modele de alegere discretă - - - - Regresie logistică - - - - Regresie logistică multinomială - - - - Regresie probit - - - - Logit versus probit - - - - Modele pentru serii de timp - - - - Analiza supraviețuirii sau a duratei - - - - Arborele de clasificare și regresie (CART) - - - - Funcții spline adaptive de regresie multivariate - - - Tehnici de învățare automată - - - - Rețele neuronale - - - - Perceptron multistrat (MLP) - - - - Funcții radiale de bază - - - - Mașini cu vectori de suport - - - - Bayesiene naive - - - - Vecinul k-cel mai apropiat - - - - Modelarea predictivă geospațială - - Instrumente - - - PMML - - Critici - 2.3 Analitica prescriptivă - - Istorie - 2.4 Studiul critic al datelor - - Perspective critice - - Abordare: Pragmatismul și etica discursului 3. Etica Big Data - Datele personale ale copiilor - Rolul instituțiilor - - State naționale - - Bănci - Articole relevante de știri despre etica datelor - Legislație relevantă privind etica datelor - 3.1 Principii ale eticii Big Data - - Etica în cercetare - - Conștientizarea - - Consimţământul - - Controlul - - Transparența - - Încrederea - - Proprietatea - - Supravegherea și securitatea - - Identitatea digitală - - Realitatea ajustată - - De-anonimizarea - - Inegalitatea digitală - - Confidențialitatea - - Financiar - - - Cât de mult merită datele? - - Deschidere - 3.2 Probleme etice în cercetare - - Etica cercetării pentru cercetarea socială - - Principalele aspecte etice ale cercetării sociale - - - Intimitate - - - Consimțământ informat - - - De-identificarea - - - Inegalitate – Diviziune digitală - - Integritatea cercetării - - Probleme emergente - - Aviz legal - 3.3 Aspecte filosofice - 3.4 10 reguli de bază în lucrul cu Big Data - - Concluzie Referințe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing . (shrink)

O introducere prin noțiuni de bază în lumea filosofiei, cu răspunsuri la cele mai profunde întrebări pe care ni le punem cu toții, prin prisma celor mai mari filozofi din lume, de la Platon și Confucius până la gânditorii moderni. Un ghid pentru natura fundamentală a existenței, a societății și a modului în care gândim. După o prezentare generală a filosofiei, cu istoria filosofiei, ramuri ale filosofiei, concepte filosofice și școli și tradiții filosofice, sunt abordate subiecte specifice în filosofie, precum (...) Dumnezeu (religia), binele și răul (etica), drepturile animalelor, filosofia politicii, aparență și realitate, filosofia științei, filosofia minții, și arta (estetica). Filosofia este studiul problemelor generale și fundamentale cu privire la chestiuni precum existența, cunoașterea, valorile, rațiunea, mintea și limba. Metodele filosofice includ întrebări, discuții critice, argumente raționale și prezentări sistematice. Întrebările filosofice clasice includ atât întrebări abstracte (Este posibil să cunoști ceva și să o demonstrezi? Ce este cel mai real?) cât și întrebări mai practice și concrete (Există o modalitate optimă de a trăi? Este mai bine să fii drept sau nedrept? Au oamenii liberul arbitru?) Filosofia se distinge de alte modalități de abordare a acestor probleme prin abordarea critică, în general, sistematică, și dependența de argumentele raționale. Alte investigații sunt strâns legate de artă, știință, politică sau alte activități. De exemplu, este frumusețea obiectivă sau subiectivă? Există multe metode științifice sau doar una? Este utopia politică un vis plin de speranță sau fantezie fără speranță? Principalele sub-domenii ale filosofiei academice includ metafizica ("preocupată de natura fundamentală a realității și a ființei"), epistemologia (despre "natura și bazele cunoașterii [și]... limitele și valabilitatea ei"), etica, estetica, filosofia politică, logica, filosofia științei și istoria filosofiei occidentale. Multe dezbateri filosofice care au început în antichitate sunt încă dezbătute și astăzi. (shrink)

« Pourquoi les choses tiennent-elles ensemble ? » (Traité d'ontologie, 2009, p. 237). Cette citation me sert de départ à une réflexion sur la nature des relations liantes souvent appelées relations de comprésence à la suite de Russell, ces bundling relations qui nouent les propriétés ensembles pour constituer les objets ordinaires (tables, chaises, individus biologiques) selon la théorie du faisceau. De même que Frédéric Nef, je suis séduit par les nombreuses vertus philosophiques de ces relations liantes. Ma contribution ne portera (...) pas sur une critique ou une défense de ces relations mais sur l'étude de leur nature, et en particulier, de leur possible nature méréologique. Je vais esquisser rapidement certains aspects de la théorie classique du faisceau que je qualifierai de réaliste pour opposer ensuite les variantes réalistes à deux autres versions méréologiques de la théorie, que je qualifierai d'éliminativistes. (shrink)

"The enterprise initiative is probably the most significant political and cultural influence to have affected Western and Eastern Europe in the last decade. In this book, academics from a range of disciplines debate Mary Douglas's distinctive Grid Group cultural theory and examine how it allows us to analyse the complex relation between the culture of enterprise and its institutions. Mary Douglas, Britain's leading cultural anthropologist, contributes several chapters."--BOOK JACKET.Title Summary field provided by Blackwell North America, Inc. All Rights Reserved.

The central aim of this article is to specify the ontological nature of constitutive mechanistic phenomena. After identifying three criteria of adequacy that any plausible approach to constitutive mechanistic phenomena must satisfy, we present four different suggestions, found in the mechanistic literature, of what mechanistic phenomena might be. We argue that none of these suggestions meets the criteria of adequacy. According to our analysis, constitutive mechanistic phenomena are best understood as what we will call ‘object-involving occurrents’. Furthermore, on the basis (...) of this notion, we will clarify what distinguishes constitutive mechanistic explanations from etiological ones. 1 Introduction 2 Criteria of Adequacy 2.1 Descriptive adequacy 2.2 Constitutive–etiological distinction 2.3 Constitution 3 The Ontological Nature of Constitutive Mechanistic Phenomena 3.1 Phenomena as input–output relations 3.2 Phenomena as end states 3.3 Phenomena as dispositions 3.4 Phenomena as behaviours 4 Phenomena as Object-Involving Occurrents 4.1 What object-involving occurrents are and why we need them 4.2 The object in the phenomenon 4.3 The adequacy of option 5 Conclusion. (shrink)

Mechanisms are said to consist of two kinds of components, entities and activities. In the first half of this chapter, I examine what entities and activities are, how they relate to well-known ontological categories, such as processes or dispositions, and how entities and activities relate to each other (e.g., can one be reduced to the other or are they mutually dependent?). The second part of this chapter analyzes different criteria for individuating the components of mechanisms and discusses how real the (...) boundaries of mechanisms are. (shrink)

This paper analyzes what it means for philosophy of science to be normative. It argues that normativity is a multifaceted phenomenon rather than a general feature that a philosophical theory either has or lacks. It analyzes the normativity of philosophy of science by articulating three ways in which a philosophical theory can be normative. Methodological normativity arises from normative assumptions that philosophers make when they select, interpret, evaluate, and mutually adjust relevant empirical information, on which they base their philosophical theories. (...) Object normativity emerges from the fact that the object of philosophical theorizing can itself be normative, such as when philosophers discuss epistemic norms in science. Metanormativity arises from the kind of claims that a philosophical theory contains, such as normative claims about science as it should be. Distinguishing these three kinds of normativity gives rise to a nuanced and illuminating view of how philosophy of science can be normative. (shrink)

According to presentism, only the present exists. The view is in a bad dialectical situation since it has to face several objections based on physics and a priori arguments. The view remains nonetheless popular because it is, allegedly, more intuitive than alternative views, namely eternalism (past, present and future entities exist) and no-futurism (only past and present entities exist). In the essay, I shall not discuss whether intuitivity is an accurate criterion for ontological enquiry. I will rather argue that any (...) philosophically acceptable version of presentism entails highly counterintuitive consequences. Indeed, the presentist has to commit herself to substantial claims in order to provide an answer to two problems : the grounding problem and the cross-temporal relations problem. Therefore, if the main motivation for presentism is the willingness to stick with common sense intuitions, presentists should consider endorsing another view about existence in time. (shrink)

This paper examines the adequacy of causal graph theory as a tool for modeling biological phenomena and formalizing biological explanations. I point out that the causal graph approach reaches it limits when it comes to modeling biological phenomena that involve complex spatial and structural relations. Using a case study from molecular biology, DNA-binding and -recognition of proteins, I argue that causal graph models fail to adequately represent and explain causal phenomena in this field. The inadequacy of these models is due (...) to their failure to include relevant spatial and structural information in a way that does not render the model non-explanatory, unmanageable, or inconsistent with basic assumptions of causal graph theory. (shrink)

Reshaping our methodological research tools for adequately capturing injustice and domination has been a central aspiration of feminist philosophy and social epistemology in recent years. There has been an increasingly empirical turn in recent feminist and political theorization, engaging with case studies and the challenges arising from conducting research in solidarity with unequal partners. I argue that these challenges cannot be resolved by merely adopting a norm and stance of deference to those in the struggle for justice. To conduct philosophical (...) research in an engaged and solidaristic manner, I suggest that deference be supplemented by three methodological and normative principles: 1) epistemic humility, 2) accountability, and 3) co-producing knowledge. I situate these principles within contemporary philosophical work on solidarity, and show how they might help confront power imbalances and other methodological hazards that arise when conducting research in solidarity with others. I arrive at these principles in part by critically reflecting on my own attempt to conduct research in solidarity with women’s rights activists in Senegal. (shrink)

This paper examines various ways in which philosophy of science can be interdisciplinary. It aims to provide a map of relations between philosophy and sciences, some of which are interdisciplinary. Such a map should also inform discussions concerning the question “How much philosophy is there in the philosophy of science?” In Sect. 1, we distinguish between synoptic and collaborative interdisciplinarity. With respect to the latter, we furthermore distinguish between two kinds of reflective forms of collaborative interdisciplinarity. We also briefly explicate (...) how complexity triggers interdisciplinarity. In Sect. 2, we apply the distinctions of Sect. 1 to philosophy of science and analyze in which sense different styles of philosophy of science are interdisciplinary. The styles that we discuss are a synoptic-general, a reflective-general, a reflective-particular, a particular-embedded and a descriptive or normative style. (shrink)

This special issue arises from the observation that an exploration of the role of non-evidential considerations in epistemology through a broader lens is missing from the current landscape of philosophical research. The present collection of contributions fills this research gap by bringing together three central and much-discussed epistemological topics for which non-evidential considerations become relevant.

This short autodidactic paper compactly introduces the epistemic algorithmic computation (EaC) paradox, a novel analogy to the Turing paradox. Firstly, it is elucidated why in the deepfake era, crafting a provisional solution to the EaC paradox may be beneficent as it may shed more light on one ingrained consequence of the prevailing algorithmic supremacy paradigm: the retrospective obsolescence of the entire biosphere in the game of life precipitated by algorithms instantiated on inert matter. Secondly, the paper analyzes and deconstructs the (...) EaC paradox elucidating why it is contingent on a mirage that can be dissolved by interpreting it as a manifestation of what one could call the epistemic Zeno-effect. There exists at least one computational task where the minimal latency of algorithmic computation would lead to epistemic stagnation – leading to an advantage for slower non-algorithmic computational alternatives. Peculiarly, the latter may be caused by the very lawfulness of nature subsuming both cellular and conscious supremacy. (shrink)

We characterize four fruitful and underappreciated epistemic roles played by the concept of an individualized niche in contemporary biology, utilizing results of a qualitative empirical study conducted within an interdisciplinary biological research center. We argue that the individualized niche concept (1) shapes the research agenda of the center, (2) facilitates explaining core phenomena related to inter-individual differences, (3) helps with managing individual-level causal complexity, and (4) promotes integrating local knowledge from ecology, evolutionary biology, behavioral biology and other biological fields. We (...) thereby also challenge arguments that the niche concept is superfluous in ecology. (shrink)

ABSTRACT This essay focuses on two underlying presumptions that impinge on the effort of UNESCO to engender universal agreement on a set of bioethical norms: the conception of universality that pervades much of the document, and its disregard of structural inequalities that significantly impact health. Drawing on other UN system documents and recent feminist bioethics scholarship, we argue that the formulation of universal principles should not rely solely on shared ethical values, as the draft document affirms, but also on differences (...) in ethical values that obtain across cultures. UNESCO's earlier work on gender mainstreaming illustrates the necessity of thinking from multiple perspectives in generating universal norms. The declaration asserts the ‘fundamental equality of all human beings in dignity and rights’1 and insists that ‘the highest attainable standard of health is one of the fundamental rights of every human being without distinction of race, religion, political belief, economic or social condition’2 yet it does not explicitly recognize disparities of power and wealth that deny equal dignity and rights to many. Without attention to structural (as opposed to merely accidental) inequities, UNESCO's invocation of rights is so abstract as to be incompatible with its avowed intention. (shrink)

AI systems that demonstrate significant bias or lower than claimed accuracy, and resulting in individual and societal harms, continue to be reported. Such reports beg the question as to why such systems continue to be funded, developed and deployed despite the many published ethical AI principles. This paper focusses on the funding processes for AI research grants which we have identified as a gap in the current range of ethical AI solutions such as AI procurement guidelines, AI impact assessments and (...) AI audit frameworks. We highlight the responsibilities of funding bodies to ensure investment is channelled towards trustworthy and safe AI systems and provides case studies as to how other ethical funding principles are managed. We offer a first sight of two proposals for funding bodies to consider regarding procedures they can employ. The first proposal is for the inclusion of a Trustworthy AI Statement’ section in the grant application form and offers an example of the associated guidance. The second proposal outlines the wider management requirements of a funding body for the ethical review and monitoring of funded projects to ensure adherence to the proposed ethical strategies in the applicants Trustworthy AI Statement. The anticipated outcome for such proposals being employed would be to create a ‘stop and think’ section during the project planning and application procedure requiring applicants to implement the methods for the ethically aligned design of AI. In essence it asks funders to send the message “if you want the money, then build trustworthy AI!”. (shrink)

In the last decade, the UK Government has attempted to implement improved processes and procedures in modelling and analysis in response to the Laidlaw report of 2012 and the Macpherson review of 2013. The Laidlaw report was commissioned after failings during the Intercity West Coast Rail (ICWC) Franchise procurement exercise by the Department for Transport (DfT) that led to a legal challenge of the analytical models used within the exercise. The Macpherson review looked into the quality assurance of Government analytical (...) models in the context of the experience with the Intercity West Coast franchise competition. This paper examines what progress has been made in the 8 years since the Laidlaw report in model building and best practise in government and proposes several recommendations for ways forward. This paper also discusses the Lords Science and Technology Committees of June 2020 that analysed the failings in the modelling of COVID. Despite going on to influence policy, many of the same issues raised within the Laidlaw and Macpherson Reports were also present in the Lords Science and Technology Committee enquiry. We examine the technical and organisational challenges to progress in this area and make recommendations for a way forward. (shrink)

L'éternalisme implique une forme exotique d'éternité : toute entité, aussi éphémère soit-elle et quelle que soit sa localisation dans le temps, existe relativement à toute autre localisation temporelle. Cet essai vise, premièrement, à défendre l'éternalisme en exhibant les difficultés rédhibitoires du présentisme et du non-futurisme, et deuxièmement à examiner de quelle manière l'éternalisme pourrait être amendé à l'aune d'une affirmation que l'on trouve sous la plume de certains physiciens, à savoir que, fondamentalement, le temps n'existe pas. La disparition du temps (...) est-elle compatible avec la thèse éternaliste ? Enfin, en guise de conclusion, nous examinerons brièvement une conséquence curieuse de l'éternalisme : bien que mortels, nous sommes des êtres éternels. (shrink)